Cauză imorală la încheierea actului de vânzare-cum-părare. Nemo auditur propriam turpitudinem allegans. Inaplicabilitatea acţiunii în evacuare
| Comentarii |
|
C. civ., art. 966-968
Conform art. 968 C. civ., cauza este nelicită când este prohibită de legi şi când este contrarie bunelor moravuri şi ordinii publice.
Nulitatea actului nu poate fi pronunţată în baza principiului nemo auditur propriam turpitudinem allegans, ceea ce înseamnă că nimănui nu-i este îngăduit să se prevaleze în faţa justiţiei de propria sa imoralitate pentru a-şi valorifica un drept. Acest principiu se constituie ca o excepţie de la regula retroactivităţii efectelor nulităţii şi, implicit, cea a restituirii reciproce şi integrale a prestaţiilor şi se justifică prin interesul social de a zădărnici încheierea actelor juridice contrare bunelor moravuri şi intereselor legale ale incapabililor.
Prin respingerea acţiunii în nulitate se înlătură efectele nulităţii unui act imoral şi se îngăduie accipiens-ului să păstreze efectele unui asemenea act.
Acţiunea în evacuare se constituie de regulă într-o veritabilă acţiune personală ce tinde la dobândirea posesiei unui imobil aflat în detenţia precară a unei alte persoane. Această acţiune este specifică, de regulă, raporturilor juridice rezultate din locaţiune.
C.A. Bucureşti, Secţia a IX-a civilă şi pentru cauze privind proprietatea intelectuală, decizia nr. 505 R din 25 noiembrie 2008, nepublicată
Prin cercrc, reclamantele M.P.T. şi prin reprezentant legal,
M.T. le-a chemat în judecată pe pârâtele M.G.M. şi S.M. pentru ieşirea din indiviziune asupra imobilului situat în comuna Săveni, jud. Ialomiţa, compus din casa de locuit, bucătăria de vară, grajd şi coteţ, amplasate pc suprafaţa de 817 mp teren şi evacuarca pârâtei S.M. din imobil. In motivare, reclamantele au arătat că sunt proprietarele imobilului din litigiu în baza contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 986 din 10 august 2005 la B.N.P. D.S.C., dar pârâta S.M., deşi a transmis dreptul de proprietate asupra acestuia către ele, reclamantele şi pârâta M.G.M., refuză să-l părăsească.
Pârâta S.M. a formulat cerere reconvenţională prin care a solicitat constatarea nulităţii contractului de vânzare-cumpărare nr. 986 din 10
august 2005 pentru o cauză ilicită. In motivarea cererii, pârâta a susţinut că actul de vânzare-cumpărare a fost încheiat pentru ca pârâta M.G.M., fiica sa, să poată încheia contractul de vânzare-cumpărare nr. 985 din 10 august 2005, ce a avut ca obiect apartamentul nr. 40 situat în Bucureşti, sector 2 şi să rezolve unele probleme financiare.
Prin încheierea din 28 mai 2007, Judecătoria Feteşti a disjuns capătul de cererc privind ieşirea din indiviziune de capătul 2 al cererii de chemare în judceată şi de cererca reconvenţională. Prin încheierca din 18 iunie 2007, dosarul nou format având ca obiect ieşirea din indiviziune a fost suspendat în baza art. 244 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.
Soluţionând al doilea capăt de cerere din acţiune şi cererca reconvenţională, prin sentinţa civilă nr. 1513 de la 22 octombrie 2007, aceeaşi instanţă a respins acţiunea în evacuarc şi a admis cererca reconvenţională în sensul că a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 986 din 10 august 2005 la
B.N.P. D.S.C.
Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut că reclamantele minore M.I.F., născută la 16 ianuarie 1996 şi M.P.T., născută la data de 17 octombrie 1997, sunt moştenitoare legale, alături de mama lor M.G.M., după tatăl şi, respectiv, soţul M.V. decedat la data de 20 decembrie 2003, în cote de câte 3/8 şi respectiv 2/8. Din masa succesorală de după defunct a făcut parte apartamentul situat în Bucureşti, sector 2. Prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 985 din 10 august 2005, pârâta M.G.M. şi minorele, prin curator C.M., au vândut numitului R.M.C. apartamentul sus-citat şi la aceeaşi dată au cumpărat de la bunica, respectiv mama lor, pârâta S.M., cu contractul de vânzare-cumpărare nr. 986 din 10 august 2005, imobilul din litigiu.
Cum din probele administrate rezultă că motivul determinant al părţilor la încheierea celui din urmă act de vânzare-cumpărare l-a reprezentat crcarea posibilităţii pârâtei M.G.M. de a-şi vinde cota-partc din apartament, şi nu transmiterea efectivă a dreptului de proprietate şi, respectiv, încasarea preţului, instanţa a apreciat că acesta este nul pentru o cauză ilicită.
Drept urmare, a admis cercrea reconvenţională şi a respins acţiunea în evacuarc.
împotriva sentinţei au declarat apel reclamantele, prin reprezentant legal M.T., bunica paternă, carc a susţinut nelegalitatea şi netemeinicia acesteia, pe considerentul că este inadmisibil a se admite cererea reconvenţională în constatarea nulităţii contractului de vânzare-cumpărare atâta timp cât pârâta S.M. îşi invocă propria culpă.
Prin decizia civilă nr. 39 A din 27 martie 2008, Tribunalul Ialomiţa, Secţia civilă, a admis apelul, a schimbat în tot sentinţa şi a admis acţiunea, în sensul că a dispus evacuarea pârâtei S.M. din imobilul casă de locuit şi terenul aferent situat în comuna Săveni, judeţul Ialomiţa. Totodată, a respins cererea reconvenţională formulată de către pârâtă.
In considerente, tribunalul a reţinut că nu este dovedită susţinerea pârâtei S.M. în sensul că, în realitate, nu a primit niciun ban pentru teren şi construcţii şi că această tranzacţie a avut loc doar „în acte”, pentru a justifica folosirea suinei de 19.000 curo, provenită din vânzarea
apartamentului, de către pârâta M.G.M., mama minorelor. Insă, chiar
reală de ar fi, această situaţie nu poate produce consecinţe juridice, conform principiului nemo auditur propriam turpitudinem allegans (nimănui nu-i este îngăduit să se prevaleze de propria incorectitudine ori imoralitate pentru a obţine protecţia unui drept). Cum principiul sus-citat reprezintă o veritabilă excepţie de la principiul retroactivităţii efectelor nulităţii actului nul, contractul de vânzare-cumpărare a fost menţinut, iar pârâta a fost evacuată din imobil.
Decizia a fost atacată cu recurs de către pârâta S.M. care, invocând motivele de casare prevăzute de art. 304 pct. 5 şi 9 C. proc. civ., a pretins că apelul s-a judecat în condiţiile lipsei de procedură cu intimata M.G.M., mama minorelor, deşi instanţa avea cunoştinţă de faptul că aceasta era plecată în străinătate şi cu nesocotirea temeiului juridic al acţiunii reprezentat de prevederile art. 966-968 C. civ. Astfel, în temeiul textelor legale sus-citate, ea a invocat inexistenţa cauzei, respectiv fictivitatea contractului de vânzare-cumpărare şi a solicitat constatarea nulităţii absolute a acestuia şi nicidecum anularea
lui. In plus, a invocat că nu este în culpă pentru încheierea contractului de vânzare-cumpărare nr. 986/2005, ci ca doar a fost de acord să încheie un astfel de act, pentru a-şi ajuta fiica şi celc două nepoate să-şi rezolve problemele financiare.
Recursul este întemeiat doar în raport de celc ce urmează.
Astfel, referitor la primul motiv de recurs, se constată că judecata cu lipsă de procedură cu una din părţi este sancţionată cu nulitatea relativă, în condiţiile art. 105 alin. (2) C. proc. civ. Fiind vorba de o nulitate relativă şi nu una absolută, poate fi invocată, conform art. 108 alin. (2) C. proc. civ., numai de cătrc partea ce arc interes să o invoce, adică de partea ce justifică o vătămare, prin neîndeplinirea actului procedural. Or, recurenta nu invocă lipsa de procedură cu propria persoană, ci cu cealaltă copârâtă, ce nu figurează ca recurentă în cauză. Astfel fiind, primul motiv de recurs nu este întemeiat.
Referitor la cel de-al doilea motiv de recurs, se constată că prin cerere reconvenţională, pârâta a invocat cauza ilicită a contractului de vânzare-cumpărare şi nu lipsa cauzei. Conform art. 968 C. civ., cauza este nelicită când este prohibită de legi şi când este contrarie bunelor moravuri şi ordinii publice.
Din analiza probelor administrate în cauză rezultă cu evidenţă că, la data de 10 august 2005, pârâta M.G.M., mama minorelor, şi acestea din urmă, prin curator C.M., au vândut unei terţe persoane apartamentul din scctor 2, Bucureşti aflat în stare de indiviziune, cu preţul
de 19.000 euro. In dispoziţia de numire a curatelei asupra minorelor,
emisă la data de 8 august 2005, primarul Sectorului 2 Bucureşti a prevăzut în mod expres că măsura curatelei se adoptă pentru reprezentarea legală a minorelor în vânzarea cotelor lor indivize de câte 3/8 fiecare din apartament şi cumpărarea aceloraşi cote indivize din dreptul de proprietate asupra imobilului proprietatea pârâtei S.M. (bunica lor), situat în comuna Săveni, jud. Ialomiţa. Tot în dispoziţie se vede că partea din preţ care revine copiilor din vânzarea apartamentului va fi folosită pentru cumpărarea cotclor indivize de câtc 3/8 pentru fiecare copil din imobilul din comuna Săveni, jud. Ialomiţa, iar suma rămasă va fi pusă pe numele acestora pe un cont de unde nu va mai putea fi ridicată fară acordul prealabil al autorităţii tutelare până la împlinirea vârstei de 18 ani.
Pârâtele nu au făcut dovada folosirii diferenţei de preţ în favoarea minorelor, iar mama acestora, pârâta M.G.M., a plecat din ţară şi nu se mai ocupă de minorele care au rămas în grija bunicii paterne.
Este evident că actul de vânzare-cumpărare închciat între reclamante şi pârâta M.G.M., în calitate de cumpărătoare, şi pârâta S.M., în calitatc de vânzătoare, are la bază o cauză imorală, respectiv lipsirea reclamantelor minore de dreptul succesoral după tatăl lor, defunctul M.V.
In aprecicrea imoralităţii cauzci, se va avea în vedere calitatca vânzătoarei S.M., de bunică maternă, şi a cumpărătoarei M.G.M., de mamă, carc prin operaţiunea efectuată consecutiv, au lipsit minorele de o valoare marc rezultată din diferenţa dintre preţul unui apartament situat în Municipiul Bucureşti şi preţul unei gospodării ţărăneşti.
In acest context, just tribunalul a reţinut că nulitatea actului nu poate fi pronunţată în baza principiului nemo anditur propriam turpitudinem allegans, nimănui nu-i este îngăduit să se prevaleze în faţa justiţiei de propria sa imoralitate pentru a-şi valorifica un drept. Acest principiu se constituie ca o excepţie de la regula retroactivităţii efectelor nulităţii şi, implicit, cea a restituirii reciproce şi integrale a prestaţiilor şi se justifică prin interesul social de a zădărnici încheierea actclor juridice contrarc bunelor moravuri şi intereselor legale ale incapabililor.
Prin respingerea acţiunii în nulitate se înlătură efectele nulităţii unui act imoral şi se îngăduie accipiens-ului să păstreze efectcle unui asemenea act.
Acţiunea în evacuare se constituie de regulă într-o veritabilă acţiune personală ce tinde la dobândirea posesiei unui imobil aflat în detenţia precară a unei alte persoane. Această acţiune este specifică, de regulă, raporturilor juridice rezultate din locaţiune.
In speţă, nu există raporturi locative între reclamante şi pârâta S.M., care locuieşte ca tolerată în imobil de către cea de-a treia coproprietară, fiica ei M.G.M., ce nu figurează ca reclamantă în cauză, ci ca pârâtă.
Folosinţa şi posesia gospodăriei din litigiu nu pot face obiectul prezentei cauze, căci situaţia juridică a imobilului urmează a fi stabilită după repunerea pe rol a capătului de cerere privind ieşirea din
indiviziune. In acest din urmă cadru procesual se va stabili care dintre coproprietari va rămâne proprietar exclusiv al locuinţei, iar hotărârea definitivă pronunţată în cauză va putea fi pusă în executare, fie prin îndepărtarea pârâtei S.M. din imobil, fie prin obligarea acesteia la plata unei sulte către reclamante.
Aşa fiind, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., admiţându-se recursul numai sub acest aspect, urmează a se modifica parţial decizia recurată, în sensul de a se respinge capătul de cerere privind evacuarea, ca neîntemeiat. Restul dispoziţiilor decizici urmează a fi reţinute.
| ← Contract de închiriere încheiat în baza O.U.G. nr. 40/1999.... | Vânzare-cumpărare. Acţiune în anulare pentru consimţământ... → |
|---|
