Decizia civilă nr. 10/2011, Curtea de Apel Cluj
Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA CIVILĂ, DE MUNCĂ ȘI ASIGURARI SOCIALE,
PENTRU MINORI ȘI FAMI.
DOSAR NR. (...)
DECIZIA CIVILĂ NR. 10/A/2011
Ședința publică din 19 ianuarie 2011
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE:
JUDECĂTOR
T. D. - președintele Secției civile
T.-A. N.
GREFIER:
M. T.
S-a luat în examinare apelul declarat de reclamantul B. V., împotriva sentinței civile nr. 828 din 7 octombrie 2010, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr. (...), privind și pe pârâtul S. ROMÂN PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE - D. C., având ca obiect despăgubiri în baza L. nr.
2..
La apelul nominal făcut în cauză, se constată lipsa părților.
P. de pe lângă C. de A. C. este reprezentat de doamna procuror S. A. Procedura de citare este legal îndeplinită.
A.ul este scutit de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că la data de 18 ianuarie 2011, pârâtul-intimat S. Român prin MFP - D. C. a depus la dosar întâmpinare prin care se solicită respingerea apelului. Se înmânează un exemplar din aceasta reprezentantei P.ui de pe lângă C. de A. C.
Se constată că prin memoriul de apel și prin întâmpinare, părțile au solicitat judecarea cauzei în conformitate cu prevederile art. 242 alin. (2) Cod procedură civilă.
Nefiind alte cereri în probațiune de formulat sau excepții de invocat, C. declară închisă faza cercetării judecătorești și acordă cuvântul asupra apelului.
Reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C. pune concluzii în sensul respingerii apelului ca nefondat și în consecință, menținerea ca temeinică și legală a sentinței apelate, întrucât în mod corect instanța de fond a reținut că în speță, condamnarea suferită de reclamant este una de drept comun, pentru refuzul de a executa serviciul militar din motive religioase.
C U R T E A
Prin acțiunea civilă înregistrată sub nr. 452/117 din (...) la Tribunalul Cluj, reclamantul B. V. l-a chemat în judecată pe pârâtul S. ROMÂN prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, solicitând instanței ca prin sentința ce o va pronunța, să constate caracterul politic al condamnării suferite prin sentința penală nr.1075 din (...) a T.ui C. și obligarea pârâtului la platasumei de 30.000 euro în echivalent în lei, cu titlu de despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare.
Prin sentința civilă nr. 828 din 7 octombrie 2010 a T.ui C., s-a respins acțiunea civilă intentată de reclamantul B. V. în contradictoriu cu pârâtul S. Român prin Ministerul Finanțelor Publice.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că prin sentința penală nr.1075 din (...) pronunțată de T. M. C., reclamantul B. V. a fost condamnat la 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de neprezentare la încorporare, în temeiul art. 354 alin.(2) C.pen.
Raportat la prevederile art.1 alin.(3) din Legea nr. 2. și ale art. 2 alin.(1) din Ordonanța G. nr. 2., condamnarea suferită de reclamant, nu are caracter politic.
De altfel prin decizia nr. X. din (...) a Secțiilor Unite ale Înaltei Curți de
C. și Justiție, s-a stabilit că în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art.1 alin.(1) lit. a) din Decretul-lege nr.1118/1990, persoanele condamnate definitiv pentru infracțiunile contra capacității de apărare a țării, prevăzute de art. 334 și de art. 354 C. pen., săvârșite din motive de conștiință, nu pot beneficia de drepturile acordate persoanelor persecutate din motive politice.
Obligativitatea serviciului militar pentru toți cetățenii apți să îl efectueze, fără nicio discriminare, a fost prevăzută de art. 40 din C..
Reclamantul nu a fost condamnat pentru că era membru al cultului religios „Martorii lui I., ci pentru săvârșirea infracțiunii de neprezentare la încorporare prevăzută de art. 354 alin.(1) C. pen.
Și în practica recentă a Curții Europene a Drepturilor Omului, Cauza Bayatan contra Armeniei Hotărârea din 27 octombrie 2009, s-a concluzionat că art.9 din Convenție interpretat în lumina prevederilor art.4 parag.3 lit. b) nu garantează dreptul de a refuza serviciul militar obligatoriu din motive de conștiință.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamantul, solicitând schimbarea ei și admiterea acțiunii așa cum a fost formulată.
În motivarea apelului, reclamantul a susținut că în cauză nu este incidentă decizia nr. 32 din (...) a Înaltei Curți de C. și Justiție, deoarece Decretul-lege nr.118/1990 a reglementat o procedură administrativă ce se desfășura în fața direcțiilor de muncă și solidaritate socială, fără a stabili caracterul politic al condamnării, sarcină aparținând în exclusivitate instanței.
Instanța de fond trebuia să analizeze temeinicia cererii reclamantului prin prisma dispozițiilor legale invocate prin acțiune, respectiv a L. nr. 2. și OUG nr. 2..
Este irelevant dacă dispozițiile constituționale stabileau ca obligatorie efectuarea stagiului militar, dacă legislația comunistă sau postcomunistă sancționau penal săvârșirea unor astfel de fapte, întrucât legiuitorul a avut în vedere doar scopul urmărit prin săvârșirea faptei, cu referire expresă la dispozițiile art. 2 alin.(1) din OUG nr. 2..
În acest fel, sfera condamnărilor cu caracter politic și a vocației la măsuri reparatorii, a fost extinsă prin raportare la prevederile D.-lege nr.118/1990.
A.antul a făcut parte dintr-o categorie de persoane care s-au împotrivit fățiș regimului totalitar comunist, sau care au fost persecutate ca urmare a exercitării unor drepturi fundamentale ce au fost considerate amenințări la adresa sistemului totalitar, dar care nu au beneficiat de o minimă reparație morală.
Infracțiunile săvârșite de reclamant au vizat afirmarea, recunoașterea
și respectarea unui drept fundamental garantat de C., acela de a-și exercita în mod liber cultul religios. Refuzul de a primi arma din cauza convingerilor religioase, a echivalat cu o oponență neechivocă împotriva principiului statului comunist totalitar, de natură ateistă, împrejurări în care condamnările suportate de credincioșii diverselor culte religioase au avut un evident caracter politic.
Intimatul S. Român prin Ministerul Finanțelor Publice prin întâmpinare depusă la dosar f.11, a solicitat respingerea apelului.
A.ul este nefondat.
Este adevărat că decizia nr. X. (32) din (...) a Secțiilor Uunite al Înaltei
Curți de C. și Justiție a fost dată în interpretarea și aplicarea unitară a prevederilor art.1 alin.(1) lit. a) din Decretul-lege nr.118/1990, dar aceasta nu înseamnă că instanțele pot face abstracție de faptul că într-un recurs în interesul legii, s-a stabilit că persoanele condamnate definitiv pentru infracțiunile contra capacității de apărare a țării, prevăzute de art. 334 și de art. 354 C. pen., săvârșite din motive de conștiință, nu pot beneficia de drepturile acordate persoanelor persecutate din motive politice.
Și aceasta cu atât mai mult cu cât prin decizia nr.1358 din (...) a Curții
Constituționale, s-a stabilit că aspectul neconstituționalității art. 5 alin.(1) lit. a) din Legea nr. 2. a fost dedus din examinarea comparativă a mai multor aceste normative: Decretul-lege nr.118/1990 și Ordonanța de urgență a G. nr. 2..
Corespunde realității că statul comunist (socialist) a fost un stat ateist în doctrină, dar aceasta nu înseamnă că în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, nu au funcționat în cadrul religiei creștine cultele ortodox, catolic, unitarian etc., sau religia mozaică și cea musulmană.
Incriminarea infracțiunilor de insubordonare prevăzute de art. 334 C. pen. și de neprezentare la încorporare sau concentrare prevăzute de art. 354 din același cod, a continuat și după 22 decembrie 1989, ca dovadă că nu au avut caracter politic, ci constituiau infracțiuni contra capacității de apărare a R.
C. Europeană a Drepturilor Omului a stabilit că o condamnare pentru refuzul de a îndeplini serviciul militar nu reprezintă o încălcare a art. 9 din Convenție, care garantează libertatea de gândire, conștiință și religie, dar a recunoscut posibilitatea statelor membre ale Consiliului Europei, de a reglementa refuzul îndeplinirii serviciului militar din motive de conștiință și de a-l înlocui cu prestarea unei alte activități sociale: Cauza Grandrath contra Republicii Federale a Germaniei.
Încercarea reclamantului de a demonstra că prin săvârșirea infracțiunii de neprezentare la încorporare, prevăzute de art. 354 alin.(1) C. pen., ar fi urmărit vreunul dintre scopurile prevăzute de art. 2 alin.(1) din Ordonanța de urgență a G. nr. 2., este zadarnică atâta vreme cât Constituția în vigoare în anul 1978 prevedea în art. 40 că serviciul militar în rândurileforțelor armate ale Republicii Socialiste România este obligatoriu și constituie o îndatorire de onoare a cetățenilor Republicii Socialiste România.
Numai persoanele de sex masculin, apte pentru efectuarea serviciului militar care nu s-au prezentat la încorporare sau concentrare, au fost condamnate, ceea ce înseamnă că simpla apartenență la cultul religios
„Martorii lui I., nu a constituit infracțiune.
Acordarea despăgubirilor pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare, a vizat aspectul politic al conștiinței, pe când reclamantul- apelant a săvârșit infracțiunea de neprezentare la încorporare, din motive exclusiv religioase, prin fapta sa nu s-a manifestat în sensul împotrivirii față de regimul totalitar.
Nu în ultimul rând, se impune a se reține că prin decizia nr.1358 din (...) a Curții Constituționale, s-a constatat neconstituționalitatea dispozițiilor art. 5 alin.(1) lit. a) din Legea nr. 2..
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 296 C.pr.civ., se va respinge ca nefondat apelul declarat de reclamant împotriva sentinței tribunalului.
PENTRU ACESTE MOTIVE IN NUMELE L.
D E C I D E
Respinge ca nefondat apelul declarat de reclamantul B. V. împotriva sentinței civile nr. 828 din (...) a T.ui C., pronunțată în dosar nr. (...), pe care o menține.
Decizia este definitivă și executorie.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Dată și pronunțată în ședința publică din 19 ianuarie 2011.
PREȘEDINTE,
JUDECĂTOR,
GREFIER,
T. D.
T.-A. N.
M. T.
Red.DT:(...) Dact.CA:(...) - 5 ex. Jud.fond.T. D.
← Decizia civilă nr. 2902/2011, Curtea de Apel Cluj | Decizia civilă nr. 1484/2011, Curtea de Apel Cluj → |
---|