Decizia civilă nr. 1484/2011, Curtea de Apel Cluj

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

Secția civilă, de muncă și asigurări sociale pentru minori și familie

Dosar nr. (...)

DECIZIA CIVILĂ NR. 1484/R/2011

Ședința publică din 29 aprilie 2011

Instanța constituită din: PREȘEDINTE: C.-M. CONȚ

JUDECĂTORI: I.-D. C.

A.-A. P.

GREFIER : A. A. M.

S-a luat în examinare recursul declarat de pârâții C. M. D. și L. I. M., împotriva deciziei civile nr. 1.(...) a T.ului C., pronunțată în dosar nr. (...), privind și pe reclamanții intimați Ș. P., C. M., B. F., C. P., O. O. și T. V., având ca obiect obligație de a face.

La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima strigare a cauzei, se prezintă reprezentanta pârâților recurenți, avocat N. C. S., cu împuternicire avocațială de reprezentare la f. 7 din dosarul Curții de A. C. și reprezentantul reclamanților intimați, av.G. D. L., lipsă fiind părțile personal.

P.edura de citare este legal îndeplinită.

Recursul declarat de pârâții C. M. D. și L. I. M., a fost formulat și motivat în termen legal, a fost comunicat părților adverse, și este legal timbrat cu timbre judiciare mobile în valoare de 0,30 lei (f. 5) și cu o taxă judiciară de timbru în cuantum de 8 lei (f. 6).

S-a făcut referatul cauzei după care reprezentantul reclamanților intimați, av.G. D. L. depune la dosar împuternicire avocațială nr. 37/(...) pentru reprezentarea reclamanților intimați în fața Curții de A. C. și un înscris întitulat "Concluzii scrise";.

Reprezentanții părților arată că nu au de formulat alte cereri prealabile sau excepții de invocat.

Curtea din oficiu, în temeiul art. 137 alin. 1 C.pr.civ. invocă excepția inadmisibilității tuturor acelor motive de recurs prin care se expun starea de fapt și relațiile dintre părți, care se referă la reaprecierea probelor, la avizele și Hotărârea C.ui Local al Mun. C.-N. nr. 691/(...), la adresa nr.

232531/441/(...) emisă de D. tehnică din cadrul Primăriei C.-N., S. administrare căi publice, precum și a tuturor celorlalte motive de recurs care vizează netemeinicia deciziei atacate, având în vedere că prevederile art. 304 pct. 10 și pct. 11 C.pr.civ. au fost abrogate prin art. I pct. 1111 și pct. 112 din O.U.G. nr. 138/2000.

Nemaifiind de formulat alte cereri prealabile sau excepții de invocat, Curtea declară închise dezbaterile și acordă cuvântul reprezentantei pârâților recurenți în susținerea recursului, iar reprezentantului reclamanților intimați pentru a pune concluzii pe recursul declarat de pârâți, cu mențiunea de a se referi doar la motivele de recurs de nelegalitate a deciziei atacate, care se circumscriu strict art. 304 pct. 6 C.pr.civ, respectiv art. 304 pct.9 C.pr.civ.

Reprezentanta pârâților recurenți solicită admiterea recursului declarat de pârâți, modificarea deciziei atacate și în rejudecarea cauzei pronunțarea unei hotărâri în sensul respingerii acțiunii formulată de reclamanți, având în vedere că pârâții recurenți și-au îndeplinit obligația de a elibera terenul în litigiu, conform actelor depuse la dosar, iar terenul în litigiu este liber de sarcini, așa cum rezultă din extrasul de carte funciară depus la dosarul cauzei.

În ceea ce privește motivul de recurs de nelegalitate care se circumscrie art. 304 pct. 9 C.pr.civ, referitor la cererea prin care reclamanții solicită obligarea pârâților la montarea stâlpișorilor de-a lungul căii de acces, reprezentanta pârâților recurenți arată că P. Mun. C.-N. nu a pus în vedere pârâților să monteze stâlpișori de-a lungul căii de acces, iar pârâții recurenți au eliberat calea de acces pe porțiunea de teren care aparținea acestora.

În concluzie, reprezentanta pârâților recurenți solicită admiterea recursului declarat de pârâți așa cum a fost formulat, pentru motivele dezvoltate pe larg în memoriul de recurs și arată că nu solicită cheltuieli de judecată în recurs, ci doar cheltuielile de judecată de la fondul cauzei și din apel.

Reprezentanta pârâților recurenți lasă la aprecierea instanței soluționarea excepției invocate din oficiu de către instanță.

Reprezentantul reclamanților intimați solicită admiterea în parte a recursului declarat de pârâți, în sensul că nu solicită ca instanța să oblige pârâții să marcheze drumul din partea N-V, unde se află calea de acces, motiv pentru care, apreciază că în cauză nu subzistă motivul de recurs care se circumscrie art. 304 pct. 9 C.pr.civ, iar hotărârea instanței de apel este temeinică și legală.

Reprezentantul reclamanților intimați solicită admiterea excepției inadmisibilității tuturor acelor motive de recurs care vizează netemeinicia deciziei atacate, invocată din oficiu de către instanță.

C U R T E A :

Prin sentința civilă nr. 8117/(...) pronunțată de Judecătoria Cluj- Napoca în dosarul nr. (...) s-a admis în parte acțiunea civila formulata de reclamanții S. P., C. M., B. F., C. P., T. V., O. O. în contradictoriu cu pârâții L. M. și C. M. care au fost obligați să respecte prevederile autorizațiile de construire nr. 845 si nr. 846 din (...) eliberate de P. M. C.-N., in sensul de a efectua demersurile necesare pentru amenajarea accesului auto la ansamblul rezidențial edificat de ei in C.-N., str. C., nr. 227, jud. C., in conformitate cu condițiile de acces auto stabilite prin PUD aprobat prin HCL C.-N. nr. 4..

S-a respins capătul de cerere având ca obiect obligarea pârâților la restricționarea accesului auto dinspre strada S. M., la ansamblul rezidențial edificat de ei in C.-N., str. C., nr. 227, jud. C., prin montarea de îndată la intrarea in ansamblul rezidențial a stâlpișorilor cu înălțimea de 90 cm prevăzuți in autorizația de construire, in caz contrar urmând a fi montați de către reclamanți, pe cheltuiala pârâților.

Au fost obligați pârâții să achite reclamanților suma de 8,3 lei cu titlu de cheltuieli de judecata.

Analizând documentatia care a stat la baza emiterii autorizațiilor de construire nr. 8. si nr. 8., in conformitate cu care au fost edificate cele 4imobile situate la capătul str. S. M., pe care locuiesc reclamanții, instanța de fond a retinut următoarele:

La data de (...), C. T. de A. a teritoriului si de urbanism din cadrul C.ui

Local al M. C.-N. a dat avizul cu nr. 67339/5892 prin care a avizat documentația prezentata de pârâții L. M. si C. M. pentru amplasarea a 4 construcții D+P+2E, str. C..

Conform avizului sus-mentionat, accesul auto la aceste construcții urma sa fie asigurat dinspre strada C. pe una din străzile nou trasate pentru ansamblul situat spre sud si apoi pe drumul de pe malul pârâului. A. pietonal se asigura si din drumul de servitute evidențiat in CF";.

La data de 7 februarie 2006, C. Local al M. C.-N. a emis hotărârea cu nr. 40 prin care a aprobat Planul Urbanistic de D. pentru 4 locuinte colective pe str. C., nr. 227, avându-i ca beneficiari pe pârâți si care prevede aceeași cale de acces auto mai-sus menționata.

Asa fiind si luând in considerare si faptul ca planul urbanistic de detaliu al unei construcții constituie practic un sumar al tuturor condițiilor pe care urmează sa le îndeplinească acea construcție, inclusiv sub aspectul accesului, instanța de fond a retinut ca pârâtii erau obligați sa respecte întocmai calea de acces auto prevăzută in PUD-ul aprobat.

Pârâții s-au aparat arătând ca din punctul lor de vedere si-au îndeplinit obligația de asigurare a accesului deoarece au creat o parcela in suprafață totală de 379 mp, in vederea construirii viitorului drum de acces, însă "noul drum"; menționat in avizele si autorizațiile invocate de reclamanți, pe care ar urma a se face accesul auto la imobilele pe care le-au construit, mai cuprinde încă 2 portiuni de drum care au alti proprietari, astfel ca, pentru realizarea accesului pe drumul sus-menționat, este necesar ca acesta să fie amenajat de toți proprietarii si nu numai de ei.

Analizând apărările pârâților, instanta de fond le-a respins ca nefondate, apreciind ca obligatia stabilita prin PUD in sarcina pârâților cu privire la asigurarea căii de acces era una de rezultat, implicând efectuarea tuturor demersurilor necesare in vederea asigurării efective a accesului așa cum a fost aprobat, fapt ce putea fi realizat, de exemplu, prin obținerea unui drept de servitute asupra celorlalte doua portiuni de drum si amenajarea lor. Or, în speță, a apreciat instanța de fond, pârâtii nu au făcut dovada efectuării vreunui demers in acest sens, forțând de la bun început accesul pe strada S. M., desi cunoșteau caracterul nelegal al acestei conduite. Ca este asa, o dovedesc convențiile încheiate succesiv între reclamanți si persoana împuternicită de pârâti sa supravegheze lucrările de construcție, respectiv numitul L. H., convenții prin care reclamanții au consimțit ca pârâții să utilizeze servitutea de acces pietonal si pentru traficul auto pana la diferite date, iar mandatarul pârâților s-a obligat sa contribuie sub toate aspectele la realizarea accesului auto conform PUD-ului.

Au mai arătat pârâții ca actualul drum de acces, strada S. M., respectiv drumul de servitute de 876 mp înscris in CF nr. 1. C.-N., nr. cad.

8378/1, constituie proprietatea lor, astfel ca nu li se poate îngrădi accesul pe acest teren, însă instanta de fond a apreciat că si aceste apărări sunt nefondate deoarece dreptul de proprietate, chiar garantat de C. fiind, trebuie exercitat cu respectarea tuturor legilor (lato sensu) in vigoare, chiar daca aceasta implica uneori anumite restricții; or, in speță, prin HCL C.-N. nr. 4., care a aprobat PUD-ul ai căror beneficiari sunt pârâtii si care face parte integranta din cuprinsul hotărârii, pârâților li s-a restricționat accesul auto la imobilele construite pe aceasta strada, permițându-li-se doar accesul pietonal.

Mai mult, instanta a apreciat ca pârâții si-au dat acordul implicit la aceasta restricție, atunci când au solicitat avizarea PUD-ului in discuție, iar restricția sus-menționată se răsfrânge si asupra cumpărătorilor de apartamente din imobilele pe care le-au edificat, deoarece nimeni nu poate transmite mai multe drepturi decât are el însuși.

Cât privește apărarea pârâților in sensul ca starea de fapt actuala nu produce prejudicii reale reclamanților, instanța de fond a apreciat că aceasta este complet lipsita de relevanță in speță, deoarece starea de fapt reclamata trebuie sa înceteze nu atât pentru ca îi prejudiciază pe reclamanți (aspect care oricum a fost dovedit cu declarația martorului C. A. A.), ci pentru că este contrara dispozițiilor legale (HCL nr. 4.).

In ceea ce privește însă cel de-al doilea petit formulat de reclamanți, acesta a fost respins ca fiind nefondat, raportat la faptul ca niciuna dintre piesele (desenate sau scrise) din documentația depusă la f. 52-171 dosar fond nu face referire la existenta obligației pârâților de a monta stâlpișorii cu înălțimea de 90 de centimetri menționați de reclamanți.

Este adevărat, a precizat instanața de fond că această mențiune figurează în schița de la f. 20 dosar fond, însă schita sus-menționată nu se regăsește ca atare in documentația de la f. 52-171 dosar fond.

In temeiul disp. art. 274 alin. 1 C.pr.civ., instanta de fond a obligat pârâtii, aflați in culpă procesuală, sa achite reclamanților cheltuielile de judecata ocazionate de prezentul demers judiciar, în măsura în care au fost solicitate si proporțional cu pretențiile admise, respectiv suma de 8,3 lei reprezentând 8 lei taxa judiciara de timbru si 0,3 lei timbru judiciar.

Prin decizia civilă nr. nr. 1.(...) a T.ului C., pronunțată în dosar nr. (...), s-a admis apelul declarat de către reclamanții S. P., C. M., B. F., C. P., T. V., O. O. împotriva sentinței civile nr. nr. 8117/(...) pronunțată de Judecătoria Cluj-Napoca în dosarul nr. (...) care a fost schimbată în sensul admiterii în întregime a acțiunii și, în consecință, au fost obligați pârâții să respecte prevederile Autorizației de C. nr. (...) în ceea ce privește amenajarea accesului auto în ansamblul rezidențial edificat de către pârâți în C.-N. str. C. nr. 227, acesta urmând a se face exclusiv pe strada situată pe latura de nord-est a ansamblului, respectiv, pârâții au fost obligați să amenajeze calea de acces conform documentațiilor autorizate.

Au fost obligați pârâții să monteze de îndată stâlpișorii cu înălțimea de

90 cm la intrarea în ansamblul rezidențial de pe str. C. nr. 227, stâlpișori prevăzuți în documentația anexă PUD aprobat prin HCL nr. 40/(...) în scopul restricționării accesului auto pe str. Ș. M., în sens contrar autorizează reclamanții să monteze stâlpișorii pe cheltuiala pârâților.

În final, au fost obligați pârâții la plata în favoarea reclamanților a sumei de 8 lei cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această decizie, tribunalul a reținut că reclamanții au cumpărat de la pârâți sau de la antecesorii acestora parcele de teren în zona strada C., parcele pe care și-au edificat case de locuit, accesul făcându- se prin instituirea unui drum de servitute rămas în proprietatea pârâților. A., drumul de servitute a fost denumit strada Ș. M..

Ulterior, pârâții au dezvoltat, pe o parcelă de teren din vecinătatea imediată a caselor reclamanților pe str. C. nr. 227, un ansamblu rezidențial compus din patru blocuri de locuințe, fiecare cu 4 niveluri. Calea de acces auto la ansamblul rezidențial ar fi trebuit să fie amenajată conform documentației de autorizare pe latura nord-estică a terenului, însă această cale de acces nu a fost realizată de către pârâți.

În prezent, atât accesul auto cât și accesul pietonal la ansamblul rezidențial nou construit se face în exclusivitate pe traseul drumului de servitute instituit în favoarea reclamanților, respectiv, strada Ș. M., prin fața caselor acestora.

Referitor la primul capăt de cerere, în legătură cu obligarea pârâților în calitate de dezvoltatori imobiliari la respectarea prevederilor Autorizațiilor de construcție nr. (...) în ceea ce privește accesul auto la ansamblul rezidențial din str. C. nr. 227 în sensul ca acesta să se efectueze în mod exclusiv pe strada situată pe latura de nord a ansamblului, tribunalul a reținut că solicitarea reclamanților poate fi admisă în forma în care aceasta a fost formulată.

Practic, reclamanții au solicitat admiterea unei cereri în obligație de a face, respectiv obligarea pârâților să amenajeze drumul de acces auto la ansamblul rezidențial pe care l-au dezvoltat, așa cum acesta a fost prevăzut în documentația anexă autorizației de construcție. O. de amenajare a accesului auto este o obligație de rezultat și nu de diligență, doar cu condiția amenajării drumului fiind autorizată realizarea construcțiilor. Această obligație poate fi impusă doar pârâților, în calitate de persoane care au dezvoltat ansamblul rezidențial în baza autorizațiilor de construcție eliberate în favoarea acestora.

Înainte de efectuarea construcțiilor pârâții și-au asumat însă efectuarea căii de acces auto, dosarul de autorizare cu proiectul ansamblului rezidențial inclusiv al drumului de acces fiind realizat și depus la inițiativa pârâților.

Prin urmare, pârâții și-au asumat, când au depus și autorizat proiectul ansamblului rezidențial, obligația de a construi calea de acces prevăzută în documentele de autorizare indiferent de situația juridică a parcelelor de pe traseul căii de acces.

Practic, construcțiile nici nu puteau fi recepționate în mod legal, atâta timp cât lipsea în realitate calea de acces, iar dacă construcțiile au fost recepționate fiind eliberată dovada de preluare în folosință, aceasta poate fi atacată în contencios administrativ de către persoanele interesate.

Pârâții au depus în apel un aviz eliberat de către C. tehnică de amenajare a teritorial și urbanism în sensul că se avizează rezolvarea temporară auto dinspre str. C. înspre ansamblul rezidențial pe drumul de servitute pe str. Ș. M.. Acest aviz condiționează însă soluția propusă de acordul proprietarilor riverani, ori în condițiile în care există prezentul litigiu pe rol este evident că proprietarii riverani, respectiv reclamanții, nu își dau acordul pentru soluția temporară propusă.

Strada Ș. M. este un drum de servitute stabilit în favoarea reclamanților și conform condițiilor urbanistice, această servitute deservește doar imobilele reclamanților nu și ansamblul rezidențial. Calea de acces are

5 metri lățime și poate servi drept cale de acces auto pentru cele câteva case ale reclamanților, însă un drum de 5 metri lățime este impropriu accesului auto la un ansamblu rezidențial cum este cel construit de către pârâți.

Fiecare bloc din ansamblul rezidențial are prevăzute un număr de șase locuri de parcare, în total 24 de locuri plus încă 8 locuri de parcare la intrare, prin urmare, teoretic prin fața caselor reclamanților, pe un drum de

5 metri lățime circulă în permanență un număr de 32 de autoturisme plus cele ale reclamanților, plus cele ale vizitatorilor, în condițiile în care s-au prevăzut și spații comerciale în ansamblu.

Un drum de 5 metri lățime a fost apreciat de tribunal ca nefiind propice unui astfel de trafic, fiind prea îngust plus că acesta este doar pietruit, nefiind asfaltat și nerezistând astfel unui trafic intens.

Din acest motiv, în planul urbanistic de detaliu aprobat de C. local C.- N. cu ocazia eliberării autorizațiilor de construcție în favoarea pârâților pentru ansamblul rezidențial, în capătul străzii S. M. sunt menționați și poziționați pe schița anexă PUD stâlpișori care să împiedece accesul auto către ansamblul rezidențial.

Referitor la al doilea capăt de cerere, solicitarea reclamanților de obligare a pârâților la montarea stâlpișorilor a fost respinsă de către prima instanță, pe motiv că schița în care figurează aceștia nu face parte din proiectul depus cu ocazia autorizării.

T.ul a stabilit însă că schița la care se referă reclamanții este schița aferentă PUD-ul aprobat prin HCL nr. 40/(...) cu ocazia autorizării construcțiilor pârâților, iar autorizarea nu se putea efectua decât în condițiile prevăzute de P.

Prin urmare, chiar dacă montarea stâlpilor figurează doar în schița aferentă PUD, în condițiile în care PUD reglementează raporturile cu vecinătatea și modalitățile de acces pietonal și auto conform art. 48 din Legea 350/2001 și al doilea capăt de cerere al acțiunii formulată de către reclamanți este întemeiat, acțiunea putând fi admisă în întregime.

Montarea stâlpișorilor este esențială în cauză pentru a obstrucționa accesul auto de pe drumul de servitute al reclamanților la ansamblul rezidențial, fără admiterea acestui capăt de cerere prima solicitare a reclamanților a fost apreciată de tribunal ca fiind lipsită de efecte concrete imediate.

Pentru motivele arătate, în baza art. 296 C.pr.civ., tribunalul a admis apelul declarat și a schimbat sentința atacată în sensul admiterii în întregime a acțiunii.

În baza art. 274 C.pr.civ. tribunalul a obligat pârâții la plata în favoarea reclamanților a cheltuielilor de judecată 8 lei, taxă de timbru, alte cheltuieli nefiind dovedite.

Împotriva acestei decizii pârâții C. M. D. și L. I. M. au declarat recurs în termen legal, solicitând instanței admiterea acestuia, modificarea hotărârii atacate în sensul respingerii acțiunii reclamanților, precum și obligareaintimaților la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea recursului pârâții au arătat că decizia criticată este nelegală deoarece instanța de apel a încălcat prevederilor art. 129 alin. 6

C.pr.civ., potrivit cărora în toate cazurile judecătorii hotărăsc numai asupra obiectului cererii deduse judecății.

T.ul a admis apelul reclamanților, a schimbat sentința primei instanțe în sensul admiterii în întregime a acțiunii principale, obligând pârâții să amenajeze calea de acces conform documentațiilor autorizate. Or, prin acțiunea introductivă, reclamanții nu au cerut instanței acest lucru, ci respectarea prevederilor autorizației de construire nr. 845, 846 eliberate la (...) în ce privește accesul auto la ansamblul rezidențial edificat de pârâți în C.-N., str. C., nr. 227, acesta urmând să se facă exclusiv pe strada situată pe latura de N-E a ansamblului. În această situație, instanța de apel a acordat mai mult decât s-a cerut, motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. 6

C.pr.civ.

De asemenea, tribunalul a făcut o greșită aplicare a legii, motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C.pr.civ., confundând termenul de asigurarea accesului cu acela de amenajare a drumului de acces, reținând înmod eronat faptul că pârâții și-au asumat obligația de a construi calea de acces prevăzută în documentele de autorizare, indiferent de situația juridică a parcelelor de pe traseul căii de acces.

Din avizul nr. 67339/43/(...) eliberat de C. tehnică de amenajarea a teritoriului și de urbanism din cadrul Primăriei mun.C.-N., H. nr. 40/0(...) privind aprobarea PUD pentru cele 4 imobile din ansamblul rezidențial și referatul nr. 7.055/43/(...) privind aprobarea PUD-ului, rezultă că în vederea obținerii autorizației de construire, primăria a solicitat pârâților să asigure accesul auto pe acest nou drum și nicidecum să amenajeze acest drum.

La finalizarea construcției celor 4 imobile, primăria a eliberat certificatele de atestare a edificării construcțiilor nr. 332/(...) și nr. 2/(...), ceea ce denotă că toate lucrările s-au realizat în conformitate cu autorizațiile de construire și cu procesele-verbale de recepție nr. 877/(...) și nr. 1/(...), deci cu respectarea tuturor avizelor și a planurilor care fac parte integrantă din autorizațiile de construire.

Pârâții și-au îndeplinit obligația de a asigura accesul tocmai prin dezmembrarea terenului, formând o tarla cu nr.cad.separat pentru terenul în suprafață de 379 mp. cu destinația de drum de acces conform P. Pe acest drum se poate circula cu autoturisme, fiind un drum liber, betonat, care oferă accesul la terenul pe care sunt situate cele 4 blocuri.

În privința petitului privind montarea stâlpișorilor, acesta în mod greșit a fost admis, atât timp cât autorizațiile de construire, cu actele componente, nu fac vreo referire la obligația de a monta astfel de stâlpișori. Din înscrisurile depuse la dosar rezultă că nu se poate restricționa accesul la ansamblul rezidențial, fiind calea de acces provizorie până la eliberarea accesului în totalitate pe noul drum creat, motiv pentru care nu se poate institui în sarcina pârâților o astfel de situație.

În acest sens este avizul nr. 66788/43/(...) emis de C. tehnică de amenajare a teritoriului și de urbanism din cadrul Primăriei C.-N., care a stat la baza referatului nr. 53553/43/(...) aprobat prin H. nr. 691/(...), aviz care rezolvă temporar situația căii de acces până la realizarea drumului colector.

Prin adresa nr. 232531/441/(...) D. tehnică din cadrul Primăriei mun.

C.-N. a comunicat pârâților faptul că pe drumul de acces „. se vor executa lucrări de reabilitare după preluarea acestui drum în domeniul public.

Prin urmare, nu din culpa pârâților nu s-a realizat drumul de acces ci datorită faptului că acesta nu a fost amenajat până la parcela pârâților de către ceilalți proprietari și nici nu a fost preluat încă în domeniul public, motiv pentru care este imposibil interzicerea accesului la imobil pe drumul de servitute folosit în prezent, atâta timp cât este singura cale utilizabilă.

Reclamanții intimați Ș. P., C. M., B. F., C. P., O. O. și T. V., prin concluziile scrise, au solicitat admiterea în parte a recursului doar în privințadispoziției privind obligarea pârâților la amenajarea accesului auto și respingerea recursului în privința celorlalte dispoziții ale deciziei recurate. (f.-18-.20)

Analizând decizia criticată prin prisma motivelor de recurs invocate și a apărărilor formulate, Curtea reține următoarele:

La termenul de judecată din data de (...), Curtea a invocat și a pus în discuția părților excepția inadmisibilității motivelor de recurs care vizează netemeinicia hotărârii atacate, prin reanalizarea stării de fapt și reaprecierea probelor administrate în cauză de către instanța de recurs, având în vedere că prevederile art. 304 pct. 10 și pct. 11 C.pr.civ. au fost abrogate prin art. Ipct. 1111 și pct. 112 din O.U.G. nr. 138/2000, excepție care urmează să fie admisă, motivat pe următoarele considerente:

În reglementarea procedurală actuală, conform art. 304 C.pr.civ.,

„Modificarea sau casarea unor hotărâri se poate cere în următoarele situații, numai pentru motive de nelegalitate.";

Recursul este reglementat ca fiind o cale de atac extraordinară care nu are caracter devolutiv pentru ca instanța astfel investită să treacă la examinarea fondului litigiului, reanalizând probatoriul administrat și reapreciindu-l, lucru care este firesc câtă vreme cauza a beneficiat de o astfel de cale de atac, în speță, apelul.

Ori, având în vedere că litigiul a fost supus controlului instanței de apel, cauza fiind analizată sub toate aspectele, recurenții nu mai pot beneficia de acest lucru prin promovarea recursului, această instanță de control judiciar fiind chemată să cenzureze doar aspectele de nelegalitate expres și limitativ prevăzute de lege.

Deși formal cererea de recurs este întemeiată pe art.304 pct.6 și pct.9

C.pr.civ., în realitate prin motivarea pe care se sprijină, recursul nu vizează în întregime motivele de nelegalitate arătate pentru care o hotărâre poate fi casată sau modificată, ci vizează și motive de netemeinicie a hotărârii atacate.

Memoriul de recurs conține, în marea majoritate motive de netemeinicie, fără să facă o analiză a nelegalității deciziei instanței de apel, limitându-se practic la o reproducere a stării de fapt a cauzei și o analizare laborioasă a probațiunii administrate în cauză.

Se constată, așadar, de către Curte că, în cauză, își găsește incidență excepția inadmisibilității acestor motive de recurs care vizează aspecte de netemeinicie a hotărârii recurate, excepție fundamentată pe împrejurarea că, în marea lor majoritate, motivele de recurs conțin critici de netemeinicie a hotărârii recurate, reproduceri ale evoluției istoricului cauzei, ale stării de fapt, ale probațiunii administrate în cauză, etc. care intră sub incidența excepției inadmisibilității, întrucât vizează aspecte de netemeinicie a hotărârii recurate, aspecte care s-ar fi încadrat în punctele 10 și 11 ale art. 304 C.pr. civ., în prezent abrogate.

Ca urmare a abrogării punctului 10 al art. 304 C.pr.civ., prin art. I pct. 1111 din OUG nr. 138/2000, punct introdus ulterior prin art. I punctul

49 din Legea nr. 219/2005, respectiv, ca urmare a abrogării punctului 11 al art. 304 prin art. I pct. 112 din OUG nr. 138/2000, în recurs nu mai pot fi invocate niciun fel de aspecte de netemeinicie a hotărârii recurate, ci doar chestiuni de strictă nelegalitate, dintre cele care se circumscriu art. 304 pct.

1-9 C.pr.civ.

În consecință, în recurs nu mai pot fi invocate motive care să vizeze modalitatea în care primele două instanțe au administrat ori au interpretat probele din dosar, care să se refere la reproduceri ale stării de fapt, ale istoricului cauzei, a raporturilor dintre părți, ori care să tindă la o reapreciere a probațiunii administrate, ori la o schimbare a stării de fapt, instanța de recurs fiind ținută să se raporteze strict la starea de fapt stabilită de primele două instanțe și fiind obligată de a se abține de la orice reanalizare a probelor deja administrate.

Așa fiind, Curtea constată că excepția inadmisibilității, invocată din oficiu este fondată urmând să fie admisă ca atare, cu consecința neluării în seamă a tuturor motivelor de recurs care vizează aspecte de netemeinicie a hotărârii recurate.

În privința motivului de nelegalitate prevăzut de art.304 pct.6

C.pr.civ., Curtea constată că prin cererea de chemare în judecată reclamanții

Ș. P., C. M., B. F., C. P., O. O. și T. V. au chemat în judecată pârâții C. M. D.

și L. I. M. solicitând instanței să dispună obligarea pârâților la respectarea prevederilor autorizațiilor de construire nr. 845 și nr. 486 eliberate la (...) de către P. mun. C.-N., în ceea ce privește accesul auto la ansamblul rezidențial edificat de pârâți în C.-N., str. C., nr. 227, acesta urmând să se facă exclusiv pe strada situată pe latura N-E a ansamblului, precum și obligarea pârâților să restricționeze accesul auto pe str. Ș. M., la intrarea în ansamblul rezidențial edificat de către ei, prin montarea de îndată a stâlpișorilor cu înălțimea de 90 cm. prevăzuți în autorizația de construire, în caz contrar, aceștia urmând a fi montați de reclamanți pe cheltuiala pârâților.

Tribunalul Cluj a admis apelul reclamanților, a schimbat în întregime sentința primei instanțe, în sensul admiterii în întregime a acțiunii și, în consecință, a obligat pârâții să respecte prevederile autorizației de construire nr. (...) în ceea ce privește amenajarea accesului auto în ansamblul rezidențial edificat de către pârâți în C.-N., str. C., nr. 227, acesta urmând a se face exclusiv strada situată pe latura N-E a ansamblului, respectiv a obligat pârâții să amenajeze calea de acces conform documentațiilor autorizate.

Potrivit art. 304 pct. 6 C.pr.civ., modificarea unei hotărâri se poate cere în următoarele situații, numai pentru motive de nelegalitate, dacă instanța a acordat mai mult decât s-a cerut ori ceea ce nu s-a cerut.

Art. 129 alin.6 C.pr.civ. prevede că, în toate cazurile, judecătorii hotărăsc numai asupra obiectului cererii deduse judecății.

În speță, reclamanții nu au solicitat instanței de judecată obligarea pârâților să amenajeze calea de acces conform documentațiilor autorizate, însă, cu toate acestea, instanța de apel, prin dispozitivul hotărârii, a dispus obligarea acestora la amenajarea căii de acces, astfel încât Curtea constată că tribunalul a încălcat prevederile art. 129 alin.6 C.pr.civ..

Prin urmare, instanța de apel a acordat ceea ce nu s-a cerut, pronunțându-se extra petita prin decizia recurată, motiv pentru care în speță sunt îndeplinite cerințele prevăzute de art. 304 pct. 6 C.pr.civ., Curtea apreciind ca fiind pe deplin întemeiat motivul de recurs invocat de pârâți.

În privința motivului de nelegalitate reglementat de art. 304 pct. 9

C.pr.civ., Curtea reține că prin avizul cu nr. 67339/5892/(...) emis de C. T. de A. a teritoriului si de urbanism din cadrul C.ui Local al M. C.-N. s-a avizat documentația prezentata de pârâții L. M. si C. M. pentru amplasarea a

4 construcții D+P+2E, str. C..

Conform acestui aviz, accesul auto la aceste construcții se asigură dinspre strada C. pe una din străzile nou trasate pentru ansamblul situat spre sud si apoi pe drumul de pe malul pârâului. A. pietonal se asigura si din drumul de servitute evidențiat in CF.

Prin Hotărârea C. Local al M. C.-N. nr.4. februarie 2006, s-a aprobat

Planul Urbanistic de D. pentru 4 locuinte colective pe str. C., nr. 227, avându-i ca beneficiari pe pârâți si care prevede aceeași cale de acces auto mai-sus menționata.

Documentația tehnică PAC, vizată spre neschimbare, împreună cu avizele și acordurile obținute fac parte integrantă din autorizațiile de construire nr.845 și nr.846 emise la data de (...) de P. mun. C. N., conform prevederilor Legii nr.50/1991, cu modificările și completările ulterioare, privind autorizarea executării lucrărilor de construcții.

Având în vedere că planul urbanistic de detaliu al unei construcții constituie practic un sumar al tuturor condițiilor care urmează a fi îndeplinite de constructor pentru edificarea construcției conform Legii nr.50/1991, inclusiv sub aspectul accesului la construcție, în speță pârâții sunt obligați sa respecte întocmai calea de acces auto prevăzută in PUD-ul aprobat.

Critica pârâților recurenți referitoare la faptul că primăria, prin documentația aferentă autorizațiilor de construire, le-a solicitat asigurarea accesului auto pe noul drum și nu amenajarea acestuia, obligația stabilita prin PUD in sarcina pârâților cu privire la asigurarea căii de acces fiin îndeplinită prin dezmembrarea terenului și formarea unei parcele cu nr. cadastral separat pentru terenul cu suprafața de 379 mp nu poate fi reținută deoarece, așa cum în mod legal a stabilit instanța de apel,obligația de asigurare a drumului este una de rezultat și nu de mijloace, implicând efectuarea tuturor demersurilor necesare in vederea asigurării efective a accesului așa cum a fost aprobat ori, îndeplinirea acestei obligații presupune în mod necesar amenajarea accesului auto cu scopul de a-l face practicabil și nu doar asigurarea lui.

Reclamanții au depus în probațiune înscrisul intitulat „PUD pentru locuințe colective pe str. C. f.n. C.-N., certificat pentru conformitate cu originalul de reprezentantul lor, unde figurează în calitate de beneficiari pârâții L. M. și C. M. . este vizat sub nr. 67339/5892 din (...) de P. mun. C.-N. - D. tehnică de amenajare a teritoriului și de urbanism iar în conținutul lui este prevăzută montarea de stâlpișori cu h. 90 cm., înscris care nu a fost contestat niciodată pe parcursul soluționării cauzei de către pârâți, astfel încât implicit aceștia au fost de acord cu administrarea acestui înscris.

Această schiță este aferentă PUD aprobat prin H. nr. 40/0(...) cu ocazia autorizării construcțiilor pârâților, autorizare care nu se putea realiza decât în condițiile prevăzute de P.

În condițiile în care PUD reglementează raporturile cu vecinătatea, inclusiv modalitățile de acces pietonal și auto conform art. 48 din Legea nr.

350/2001, în mod legal tribunalul a admis și cel de-al doilea petit al acțiunii reclamanților, astfel încât critica pârâților referitoare la nerespectarea dispozițiilor legale sau aplicarea greșită a legii este neîntemeiată.

Pentru aceste considerente, Curtea constată că în speță sunt îndeplinite doar cerințele prevăzute de art. 304 pct. 6 C.pr.civ., iar art. 304 pct. 9 C.pr.civ. nu este incident, astfel încât în temeiul art. 312 alin. 1 și alin. 3 C.pr.civ., va admite în parte recursul declarat pârâții C. M. D. și L. I. M. împotriva deciziei civile nr. 1. din 23 februarie 2011 a T.ului C., pronunțată în dosar nr. (...), pe care o va modifică în parte în sensul că va înlătura dispoziția privind obligarea pârâților de a amenaja calea de acces conform documentațiilor autorizate, menținând restul dispozițiilor deciziei recurate.

PENTRU ACESTE M.IVE, ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E :

Admite în parte recursul declarat pârâții C. M. D. și L. I. M. împotriva deciziei civile nr. 1. din 23 februarie 2011 a T.ului C., pronunțată în dosarnr. (...), pe care o modifică în parte în sensul că înlătură dispoziția privind obligarea pârâților de a amenaja calea de acces conform documentațiilor autorizate.

Menține restul dispozițiilor deciziei recurate. Decizia este irevocabilă.

Dată și pronunțată în ședința publică din 29 aprilie 2011.

PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,

C.-M. CONȚ I.-D. C. A.-A. P.

GREFIER, A. A. M.

Red.A.A.P. Dact.H.C./3 ex./(...). Jud.fond:M.Lazăr; Jud.apel:C.V.Balint;M.T.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Decizia civilă nr. 1484/2011, Curtea de Apel Cluj