Decizia civilă nr. 1108/2011, Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
R O M A N I A CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie
Dosar nr.(...)
DECIZIA CIVILĂ NR. 1108/R/2011
Ședința publică din 24 martie 2011
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: ANA I. JUDECĂTORI : A. C.
: A. A. C.
GREFIER : C. B.
S-a luat spre examinare recursul declarat de către reclamanta O. S. împotriva deciziei civile nr. 5. din (...) a Tribunalul Cluj, pronunțată în dosarul nr. (...) în contradictoriu cu intimații L. A. C. și L. D., având ca obiect constatare nulitate act juridic.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă reprezentanta reclamantei recurente O. S., avocat T. E., cu împuternicire avocațială la dosar, reprezentantul pârâților intimați L. A. C. și L. D., avocat B. A., care depune împuternicire avocațială la dosar, lipsă fiind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul este legal timbrat cu suma de 1910,63 lei și 5 lei timbru judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care reprezentanții părților prezente arată că nu au cereri de formulat în probațiune.
Nemaifiind alte excepții sau cereri, Curtea declară închisă faza cercetării judecătorești și acordă cuvântul în susținerea recursului.
Reprezentanta reclamantei recurente solicită admiterea recursului, în principal casarea deciziei atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare.
În subsidiar, solicită admiterea recursului, modificarea deciziei atacate, ca fiind nelegală și neîntemeiată și admiterea apelului modificarea sentinței civile nr. 7. și corespunzător, a acțiunii formulate de antecesoarea reclamantei pentru constatarea nulității absolute a contractului de rentă viageră, ca fiind legal formulată și dovedită, cu cheltuieli de judecată.
Reprezentantul pârâților intimați solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea în totalitate a deciziei civile nr. 5., pentru motivele invocate prin întâmpinarea depusă la dosar, pe care o susține în totalitate, cu cheltuieli de judecată.
C U R T E A
Prin Sentința civilă nr. 7924/a/(...), pronunțată în dosarul nr. (...) al
Judecătoriei C.-N., a fost respinsă, ca neîntemeiată, cererea formulată de reclamanta K. M., în contradictoriu cu pârâții L. A. C. și L. D., a fost obligată reclamanta la plata către pârâți a sumei de 1190 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, a fost respinsă, ca neîntemeiată, cererea reclamantei de obligare apârâților la plata cheltuielilor de judecată, s-a constatat că reclamanta a achitat taxa judiciară de timbru de 1604,85 lei din totalul de 3437,48 lei care i-a fost eșalonată prin Î. civilă nr. 1. pronunțată de Judecătoria Cluj- Napoca la (...) în dosarul nr. (...).
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut că între reclamanta K. M., în calitate de credirentieră, și pârâții L. A. C. și L. D., în calitate de debirentieri, a fost încheiat contractul de rentă viageră autentificat prin încheierea nr. 827/(...) a BNP O. M., prin care reclamanta a transmis pârâților nuda proprietate asupra imobilului situat în mun. C.-N., str. Alverna nr. 65, ap. 3, jud. C., înscris în cartea funciară nr. 1. C.-N., cu nr. topo. 22921/S/III, reclamanta păstrând dreptul de uzufruct viager asupra imobilului, în schimbul plății de către pârâți a rentei viagere lunare în cuantum de 100.000 lei lunar, până la decesul credirentierei.
Cauza actului juridic, ca și condiție de fond, esențială, de validitate și generală a acestuia, reprezentând obiectivul urmărit la încheierea contractului, trebuie să fie licită și morală, pentru valabilitatea actului juridic. P. dispozițiilor art. 967 Cod civ., „. este valabilă, cu toate ca cauza nu este expresă"; și „cauza este prezumată pana la dovada contrarie";. Legea instituie prin urmare o prezumție de existență și de valabilitate a cauzei.
Față de acestea, instanța reține că revine reclamantei sarcina probei caracterului ilicit și imoral al cauzei, invocat prin cererea de chemare în judecată. O astfel de probă nu a fost însă făcută de către reclamantă.
Astfel, propriile afirmații ale reclamantei nu au valoare probatorie în favoarea acesteia, acestea putând fi invocate doar de partea adversă în măsura în care reprezintă mărturisiri. Acesta este motivul pentru care afirmațiile făcute de reclamantă în cererea de chemare în judecată trebuie să fie dovedite, și acesta a fost și motivul pentru care nu a fost administrată proba cu interogatoriul reclamantei la cererea acesteia și în condițiile în care nu a fost solicitat de către pârâți, ca parte adversă.
În cauză a fost administrată proba cu interogatoriu pârâților, care nu au recunoscut starea de fapt invocată de către reclamantă și nici vreo altă împrejurarea care să răstoarne prezumția de valabilitate a cauzei obligației reclamantei la încheierea contractului.
Fiind audiată, martora F. N. V. a arătat că reclamanta i-a spus că a dat casa pârâților ca să o îngrijească cât trăiește și să îi dea și suma de 100 lei pe lună, în schimb martora T. V. a declarat că martora i-a povestit că a încheiat un contract cu pârâții prin care le-a dat acestora casa, urmând ca atât cât trăiește să rămână în casă și în schimb pârâții i-au plătit datoria și în plus urmau să îi dea bani lunar și de două ori pe lună alimente. Din declarațiile ambelor martore reiese că reclamanta cunoștea limba română, iar martora F. N. V., propusă de reclamantă, a descris-o pe aceasta ca fiind o persoană educată.
Instanța a constatat că ambele martore au descris relatări ale reclamantei ce au avut loc după încheierea contractelor, acestea nefiind de față la încheierea contractului. Or, dispozițiile art. 967 Cod civ. privind prezumția de valabilitate a cauzei actului juridic, împiedică instanța să prezume, raportat la declarația martorelor privind afirmațiile reclamantei ulterioare încheierii contractului, că aceasta ar fi avut aceeași reprezentare asupra contraprestațiilor pârâților și la data încheierii contractului. Prezumția de valabilitate a cauzei nu poate fi răsturnată prin probarea de fapte conexe momentului încheierii contractului pornind de la care să fie aplicată o prezumție de nevalabilitate a cauzei.
Instanța a reținut totodată că reclamanta nu se poate prevala de o eventuală disproporție între contraprestații ca motiv de nevalabilitate a cauzei contractului, o astfel de împrejurare, de altfel neîntrunită în speță, contractul de rentă viageră fiind prin însăși natura sa un contract aleatoriu ce nu presupune echivalență între contraprestații, putând fi invocată doar ca motiv de leziune ca viciu de consimțământ, pe care reclamanta nu l-a invocat ca instituție juridică și de care, fiind majoră la data încheierii contractului, nu se poate prevala.
Împrejurarea că reclamanta consuma alcool sau era alcoolică la data încheierii contractului nu prezintă de asemenea relevanță în ce privește valabilitatea cauzei, față de motivele arătate privind impedimentul juridic de probare a nevalabilității cauzei prin prezumții.
Prin decizia civilă nr. 5./(...) a T.ului C. a fost respins ca nefondat apelul declarat de reclamanta apelantă O. S. împotriva Sentinței civile nr.
7924/a/(...), pronunțată în dosarul nr. (...) al Judecătoriei C.-N., care a fost păstrată în întregime, iar apelanta a fost obligată să le plătească intimaților
L. A. C. și L. D. suma de 620 lei, cheltuieli de judecată în apel.
Pentru a pronunța această decizie, tribunalul a reținut că, contractul de rentă viageră a cărui nulitate se invocă, a fost încheiat în fața unui notar public, care a menționat în încheierea de autentificare că părțile ". citirea actului au consimțit la autentificarea prezentului înscris și au semnat toate exemplarele lui."; Așadar, susținerile apelantei că credirentiera nu a avut reprezentarea actului pe care îl semnează, nu pot fi reținute.
Martorii audiați în fața primei instanțe, au arătat că numita K. M. înțelegea bine limba română, vorbea în română și a încheiat contractul întrucât avea nevoie de bani. A. relatate de martori privind așteptările credirentierei, care pe lângă o sumă de bani primită lunar, dorea să primească și alimente, se referă la momente ulterioare încheierii contractului, astfel că nu prezintă relevanță sub aspectul cauzelor de nulitate, care se analizează raportat strict la data încheierii contractului.
Astfel, așa cum s-a arătat mai sus, la momentul încheierii contractului, credirentiera era în deplină cunoștință asupra naturii actului pe care îl semnează, nedovedindu-se contrariul.
Cât privește dezechilibrul între prestații, invocat de apelantă, tribunalul a reținut că, așa cum în mod corect a arătat și prima instanță, în speță este vorba despre un contract aleatoriu, astfel că, prin definiție, la momentul încheierii contractului (moment la care se analizează cauzele de nulitate), părțile nu pot ști care va fi întinderea prestațiilor, deci nu are cum să se stabilească un dezechilibru între prestații la acel moment. Astfel, în funcție de durata vieții credirentierului, necunoscută la momentul încheierii contractului, fiecare dintre părți își asumă riscul ca prestațiile sale că aibă o valoare mai mică decât a contraprestațiilor celeilalte părți, deodată cu speranța ca, la final, contraprestația primită să fie mai valoroasă decât prestația sa.
Reținând că renta lunară a fost stabilită prin acordul părților, rezultă că la momentul încheierii contractului credirentiera a considerat că suma stabilită acoperă nevoile sale. Intervenirea ulterioară a inflației putea da dreptul credirentieriei să solicite actualizarea rentei lunare, fapt pe care nu l-a făcut, dar nu justifică susținerea apelantei privind dezechilibrul între prestații, care așa cum s-a arătat anterior, trebuia să existe la momentul încheierii contractului.
Așadar, a putut fi reținut nici motivul privind cauza imorală a contractului invocat de către apelantă, din actele dosarului nerezultând căs-ar fi profitat de neștiința, ignoranța și starea de constrângere în care se afla partea, în vederea obținerii unui avantaj disproporționat față de contraprestație, ci tocmai dimpotrivă, rezultă că aceasta se afla în deplină cunoștință de cauză asupra actului pe care îl încheie.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs în termenul legal reclamanta, solicitând în principal casarea deciziei atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare, iar în subsidiar modificarea deciziei atacate în sensul admiterii apelului, schimbarea sentinței în sensul admiterii acțiunii.
În motivarea recursului întemeiat în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod proc.civ., recurenta a arătat că, concluziile celor două instanțe pe baza probelor administrate sunt nelegale, întrucât din aceste probe se putea concluziona că antecesoarea ei nu a încheiat contractul pentru o rentă lunară de 100.000 lei, ci cu convingerea că își transferă dreptul de proprietate asupra locuinței în schimbul întreținerii.
Pârâții au prestat o perioadă de timp întreținerea, după care au întrerupt orice prestație, acesta fiind și motivul pentru care mama ei nu a atacat contractul încheiat cu pârâții decât după o perioadă îndelungată de timp de la încheierea lui.
Soluțiile celor două instanțe sunt greșite și pentru faptul că nu au dispus aplicarea dispozițiilor art. 948 și 1639 C. civil, privind starea de fapt și condițiile dovedite la încheierea contractului. Astfel, s-a dovedit că mama ei era bolnavă cu mult înainte de încheierea contractului, fapt ce a împiedicat-o să realizeze cu adevărat ce fel de act încheie, era consumatoare de alcool, situație în care era vulnerabilă la promisiuni de bunăstare materială, avea angajate datorii și la data încheierii contractului nu a fost asistată de nici un martor. În această situație, mama ei a avut convingerea că prin încheierea contractului i se va asigura întreținerea materială, i se vor achita datoriile, va fi îngrijită și va mai primi lunar câte 100.000 lei, condiții care au determinat-o la încheierea contractului.
Instanța de apel a apreciat în mod greșit că actul încheiat este cel real și nu a reținut existența cauzei ilicite și imorale, dovedită cu probele administrate în cauză. Cauza imorală există și în situația în care un contractant profită de neștiința, ignoranța și starea de constrângere în care se află celălalt pentru a obține un avantaj disproporționat față de prestația pe care acesta a primit-o. Această situație a fost dovedită în cauză și se referă la neștiința și boala reclamantei, la promisiunile pârâților care au determinat o reprezentare nereală a prestațiilor înscrise în contract.
Recurenta a solicitat în principal casarea deciziei atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare, fără a arăta în drept care sunt motivele acestei cereri. Din cuprinsul motivelor instanța de recurs deduce că această cerere se întemeiază pe faptul că instanța de apel i-a respins cererea de completare a probațiunii, fapt ce a determinat o greșită aplicare a dispozițiilor legale specifice ale condițiilor încheierii contractului de rentă viageră.
Prin întâmpinarea depusă intimații s-au opus admiterii recursului, invocând în primul rând inadmisibilitatea recursului, motivat pe faptul că pentru prima dată în recurs recurenta invocă motive privind vicierea consimțământului mamei ei la încheierea contractului, cerere inadmisibilă raportat la dispozițiile art. 292 alin. 1 și 316 Cod proc.civ.
În al doilea rând intimații au arătat că motivele invocate de recurentă privesc aspecte de netemeinicie și nu de nelegalitate a hotărârii. Susținerile recurentei privitoare la faptul că defuncta K. M. a fost convinsă că pârâții o vor întreține, sunt lipsite de temei legal, întrucât se bazează pe simple afirmații ale acesteia, afirmații care nu au fost dovedite în cauză.
La data încheierii contractului de rentă viageră intimații nu aveau informații cu privire la faptul că reclamanta ar consuma băuturi alcoolice, iar evoluția ulterioară încheierii contractului este lipsită de relevanță în ceea ce privește valabilitatea consimțământului exprimat în momentul încheierii contractului.
Contractul s-a încheiat cu respectarea dispozițiilor legale, conform voinței părților exprimată la data încheierii contractului, motiv pentru care nu există vreun motiv de nulitate a acestui act, legea nu prevede prezența la încheierea contractului în formă autentică a unor martori sau persoane cu pregătire specială.
În ce privește disproporția dintre contraprestații invocată de reclamantă ca motiv de nulitate a cauzei contractului, intimații au arătat că cele două instanțe au apreciat corect că nu se poate vorbi de o disproporție între contraprestații pentru că, în domeniul contractelor aleatorii cum este cel în cauză nu se poate aprecia la momentul încheierii actului care va fi valoarea prestațiilor părților.
Examinând recursul declarat, curtea reține următoarele:
Obiectul acțiunii promovată de reclamantă a fost constatarea nulității absolute a contractului de rentă viageră autentificat sub nr. 827/4 iulie
1997 de B. N. P. O. M. pentru cauză ilicită și imorală.
În motivarea acțiunii reclamanta a invocat faptul că i-a cunoscut pe pârâți într-un bar din apropierea apartamentului ei de unde își procura cele necesare traiului. Pârâții, văzând dependența de alcool, profitând de starea ei fizică și psihică precară, i-au propus să le dea apartamentul în schimbul întreținerii, propunere cu care a fost de acord, dar și nu cu plata lunară a sumei de 100.000 lei de către pârâți, pe toată durata vieții, în schimbul transferării dreptului de proprietate asupra apartamentului nr. 3 situat în C.-N., str. Alverna nr. 65, înscris în Cf 1. C., nr. top 2292/S/III.
Întrucât nu a știut ce semnează și nu a înțeles formularea din contract de „. viageră";, a considerat că în contract există o cauză ilicită și imorală, pârâții profitând de ignoranța ei, de starea de constrângere materială și de sănătate pentru obținerea unui avantaj disproporționat față de prestația lor.
Din conținutul motivelor de recurs invocate de reclamanți, se constată că recurenta invocă vicierea consimțământului ei la încheierea contractului. Astfel, recurenta invocă faptul că mama ei era foarte bolnavă la data încheierii contractului, că era dependentă de consumul de alcool, fiind vulnerabilă la promisiuni de bunăstare materială.
P. dispozițiilor art. 292 alin. 1 Cod proc.civ., „părțile nu se vor putea folosi înaintea instanței de apel de alte motive, mijloace de apărare și dovezi, decât cele invocate la prima instanță sau arătate în motivarea apelului ori în întâmpinare";, iar potrivit art. 294 alin. 1 Cod proc.civ., „în apel nu se poate schimba calitatea părților, cauza sau obiectul cererii de chemare în judecată și nici nu se pot face alte cereri noi";.
P. art. 316 Cod proc.civ., „dispozițiile de procedură privind judecata în apel se aplică și în instanța de recurs, în măsura în care nu sunt potrivnice celor cuprinse în acest capitol";.
Prin urmare, având în vedere dispozițiile art. 316 Cod proc.civ. criticile formulate de recurentă, pentru prima dată în recurs, potrivit cărora antecesoarei ei i-a fost viciat consimțământul la încheierea contractului a cărui nulitate se solicită, nu pot fi valorificate ca motiv de recurs și nu vor fi analizate de instanța de recurs.
Recurenta a mai susținut că antecesoarea ei a fost convinsă că încheie contractul în schimbul întreținerii, că la data încheierii contractului nu era în situația de a avea nevoi de întreținere, că renta nu a fost plătită conform convenției.
Curtea constată că aceste motive sunt întemeiate în cea mai mare parte pe greșita apreciere a probelor de către cele două instanțe, motive de recurs care, în baza dispozițiilor art. 304 Cod proc.civ. sunt inadmisibile.
Din conținutul motivelor de recurs curtea constată însă că se invocă
și greșita aplicare a legii de drept substanțial, constând în aplicarea greșită a dispozițiilor art. 967 C. civil, motive cu privire la care curtea reține următoarele:
Contractul de rentă viageră a cărui nulitate se solicită a fost încheiat de B. N. P. O. M. În încheierea de autentificare s-a consemnat că „părțile, după citirea actului, au consimțit la autentificarea prezentului înscris și au semnat toate exemplarele lui";, astfel că contractul autentic beneficiază de prezumția de legalitate până la înscrierea în fals, legea neprevăzând pentru valabilitatea lui necesitatea prezenței unor martori la încheierea contractului.
Conform dispozițiilor art. 967 alin. 1 și 2 C. civil, „. este valabilă cu toate că, cauza nu este expresă"; și „cauza este prezumată până la proba contrarie";. Din conținutul textului de lege rezultă două prezumții legale relative „jurist antum";, prezumția de existență a cauzei și prezumția de valabilitate a cauzei. Prin urmare, în contractul de rentă viageră dacă una din părți invocă lipsa cauzei sau nevalabilitatea ei, obligația dovedirii susținerilor sale revine acesteia. De regulă, pentru dovedirea cauzei ca element structural al contractului de rentă viageră se poate recurge la mijloacele de probă admise de dreptul probator comun, asemenea mijloace putând fi folosite pentru dovada existenței cauzei, dar și pentru dovada inexistenței sau falsității ei sau caracterului ilicit al cauzei.
Reclamanta nu a reușit să dovedească susținerile sale, iar afirmațiile ei nu au valoare probatorie în favoarea acesteia, probele administrate au confirmat că reclamanta la momentul încheierii contractului era în deplină cunoștință asupra naturii actului pe care îl semnează.
În ce privește dezechilibrul dintre contraprestații invocat de reclamantă ca motiv de nevalabilitate a cauzei contractului, curtea reține că, contractul de rentă viageră, contract aleatoriu nu presupune o echivalență întra contraprestații, întrucât în domeniul contractelor aleatorii nu se poate aprecia în momentul încheierii actului care va fi valoarea prestațiilor părților. D. urmare, nu poate fi invocată ca motiv de nulitate a contractului o eventuală disproporție între prestațiile părților, aceasta putând fi invocată eventual ca motiv de leziune ca viciu de consimțământ, pe care reclamanta însă nu l-a invocat.
Pentru considerentele reținute, în baza art. 312 alin. 1 Cod proc.civ., curtea va respinge recursul declarat de reclamanta O. S. împotriva deciziei civile numărul 571 din (...) a T.ului C. pronunțată în dosar numărul (...), pe care o va menține.
Cererea recurentei de casare a deciziei atacate și de trimitere a cauzei spre rejudecare la instanța de apel nu a fost motivată în drept. Cu privire la motivele de fapt, curtea constată că nu poate dispune casarea hotărârii, deoarece instanța nu a ordonat anumite dovezi, respectiv nu a încuviințat audierea martorei N. M. În baza art. 129 Cod proc.civ., coroborat cu art. 167 Cod proc.civ., instanța poate încuviința proba numai dacă socotește că ea este în măsură să aducă dezlegare pricinii, ceea ce înseamnăcă probele solicitate trebuie să fie pertinente și concludente cauzei. În speță, instanța a respins cererea de audiere a martorei N. M., apreciind că, pe lângă faptul că audierea ei nu a fost solicitată în fața instanței de apel sau prin cererea de apel, instanța de fond a audiat alt martor care a relatat despre condițiile în care locuia antecesoarea reclamantei, iar această martoră a fost propusă pentru dovedirea acelorași aspecte.
Urmare respingerii recursului, în baza art. 274 Cod proc.civ., fiind în culpă procesuală, recurenta va fi obligată să plătească intimaților L. A. C. și L. D. suma de 600 lei, cheltuieli de judecată în recurs, reprezentând onorariu avocat, conform chitanței de la fila 12 și 25.
PENTRU ACESTE M.IVE, ÎN NUMELE LEGII DECIDE:
Respinge recursul declarat de reclamanta O. S. împotriva deciziei civile nr. 571 din (...) a T.ului C. pronunțată în dosar nr. (...), pe care o menține.
Obligă pe numitul recurent să plătească intimatului L. A. C. și L. D. suma de 600 lei, cheltuieli de judecată în recurs.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 24 martie 2011.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER ANA I. A. C. A. A. C. C. B.
Red. IA dact. GC
2 ex/(...)
Jud.primă instanță: O.R.Ghișoiu, A.A. M.
| ← Decizia civilă nr. 3473/2011, Curtea de Apel Cluj | Decizia civilă nr. 309/2011, Curtea de Apel Cluj → |
|---|
