Decizia civilă nr. 1481/2011, Curtea de Apel Cluj

Decizii și sentințe civile - Curtea de Apel Cluj (2011)

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

Secția civilă, de muncă și asigurări sociale pentru minori și familie

Dosar nr. (...)

D. CIVILĂ NR. 1481/R/2011

Ședința publică din 29 aprilie 2011

Instanța constituită din: PREȘEDINTE: C.-M. CONȚ

JUDECĂTORI: I.-D. C.

A.-A. P.

GREFIER : A. A. M.

S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanta MOȘ Z., împotriva sentinței civile nr. 176 din (...) a T.ui C., pronunțată în dosar nr.

(...), privind și pe pârâtul S. R., PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE R. PRIN D. A J. C., având ca obiect despăgubiri în baza Legii nr. 2..

La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima strigare a cauzei, se prezintă reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C., procuror S. A., lipsă fiind reclamanta recurentă personal și reprezentantul pârâtului intimat.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Recursul declarat de reclamanta Moș Z. a fost formulat și motivat în termen legal, a fost comunicat părții adverse și este scutit de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar în baza art. 4 alin. 4 raportat la art. 5 alin. 3 din L. nr. 2..

S-a făcut referatul cauzei după care C. constată că recursul a fost redactat de către domnul avocat G. N., care a depus la dosar împuternicire avocațială doar pentru redactarea recursului (f. 6 din dosarul C. de A. C.).

De asemenea, C. constată că la data de (...), reclamanta recurentă, prin intermediul domnului avocat G. N. a înregistrat la dosar o cerere prin care, în temeiul art. 242 alin. 2 C.pr.civ. solicită judecarea cauzei în lipsă și totodată, arată că își menține în continuare acțiunea așa cum a fost ea formulată.

Reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C. arată că nu are de formulat alte cereri prealabile sau excepții de invocat.

C. din oficiu, în temeiul art. 306 alin. 2 C.pr.civ., invocă și pune în discuția reprezentantei P.ui de pe lângă C. de A. C. un motiv de recurs de ordine publică și anume, modalitatea în care instanța de fond a soluționat excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului S. R. reprezentat prin Ministerul Finanțelor Publice, având în vedere prevederile art. 4 alin. 4 teza II din L. nr. 2. și art. 25 din Decretul nr. 31/1950.

Reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C. arată că instanța de fond a fost sesizată cu judecarea prezentei cauze în baza Legii nr. 2., iar pe de altă parte, reclamanta a formulat și a depus la dosarul cauzei o precizare de acțiune prin care invocă prevederile art. 998 C.civ. și de asemenea, arată că este real faptul că Tribunalul Cluj a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului S. R. reprezentat prin Ministerul Finanțelor Publice, însă în speță nu este vorba de o contradicție, pentru că instanța de fond a admis această excepție în cazul în care acțiunea reclamantei se întemeiază pe dispozițiile dreptului comun, respectiv pe dispozițiile art. 998 C.civ., motiv pentru care, solicită respingerea recursului declarat de reclamantă ca fiind nefondat.

C U R T E A :

Prin sentința civilă nr. 176 din 25 februarie 2011 a T.ui C., pronunțată în dosarul nr. (...), s-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive și, în consecință, s-a respins cererea de chemare în judecată precizată formulată de reclamanta MOȘ Z. în contradictoriu cu pârâtul S. R., R. PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, atât ca urmare a admiterii excepției cât și ca nefondată.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că în conformitate cu actele aflate la f. 7-9, 32-49, 60-81 din dosarul de fond, în intervalul de timp (...) - (...) soțul reclamantei a fost condamnat la 2 ani închisoare pentru infracțiunea prevăzuta de art. 209 pct. II C.pen fiind ulterior în temeiul art. 6 din Decretul nr.6/1950 internat într-o unitate de munca.

Asa cum rezulta din depoziția aflata la f. 50 dosar fond cât și din dosarul remis de C., condițiile de detenție au fost foarte aspre. A., șotul reclamantei a muncit excesiv, a suferit de frig, fiind totodată subnutrit. În perioada condamnării si a internării in unitatea de munca nu i s-a permis păstrarea legăturii cu familia. Perioada de detenție si internare l-a afectat psihic cât si pe plan profesional după eliberare ocupând posturi de munca inferioare pregătirii sale .

Conform art. 1 din L. nr.2., condamnările dispuse în temeiul art. 209

C.pen. constituie de drept condamnări cu caracter politic, iar conform art. 3 din aceeași lege internarea dispusa în temeiul D. nr. 6/1950 este de drept o măsură administrativa cu caracter politic .

În privința acestor condamnări, instanta de fond a arătat că nu mai trebuie sa constate caracterul politic întrucât el este constatat chiar de legiuitor așa cum rezulta din interpretarea coroborată a art. 1 alin. 1,2,4 si art. 4 din L. 2. .

Suferințele șotului reclamantei au fost recunoscute si reparate după răsturnarea regimului comunist. A., conform hotărârii nr. 825/1991 emisa în temeiul D. L. 1., sotului reclamantei i-au fost acordate drepturile reglementate de acest act normativ, având in vedere condamnarea si măsura administrativa de mai sus, de drepturile prevăzute de acest act normativ beneficiind in prezent reclamanta.

T. a apreciat ca repararea aceluiași prejudiciu moral nu este posibila si pe calea dreptului comun având in vedere considerentele cuprinse în D. nr.1. a C. C. si ca pârâtul nu întrunește în persoana sa condițiile necesare pentru antrenarea răspunderii sale civile delictuale.

Pornind de la aceste considerente, tribunalul a susținut că răspunderea civilă delictuala a pârâtului (care este denumit în aceste considerente ca fiind noul stat democratic) nu poate fi antrenata nici în temeiul dreptului comun pentru suferințele produse de regimul comunist .

Totodată, a mai precizat tribunalul, se poate retine că o asemenea obligație nu exista nici din perspectiva CEDO care nu obliga statele sa repare nedreptățile produse de antecesorii lor, altfel spus CEDO si jurisprundenta create în baza sa nu se aplica pentru nedreptăți anterioare ratificării acestei convenții de către statul membru .

În consecința, tribunalul a apreciat că se poate retine că în speță pârâtul nu are calitate procesual pasivă și, pe cale de consecință, lipsa întrunirii cerințelor pentru antrenarea răspunderii civile delictuale, întrucâtnu exista obligația sa de a repara prejudiciul creat de regimul comunist si totodată inaplicabilitatea în speță a art. 5 din CEDO, inaplicabil unei condamnări anterioare anului 1994 cum este cea din speță .

Pornind de la rațiunea acordării daunelor morale mai sus expusă si având în vedere modul în care alte state foste comuniste au înțeles să repare nedreptățile produse de regimul comunist (prin legi speciale) în aceeași decizie se concluzionează ca modalitatea in care legiuitorul român a înțeles să reparare aceste nedreptăți prin beneficiile si daunele prevăzute în Decretul L. 1. este suficient, acordarea unor noi despăgubirii în baza unui alt temei legal decât Decretul L. nr.1. contravenind valorii de dreptate prevăzuta de art. 1 alin. 3 din Constituție .

Altfel spus, pentru prejudiciul invocat în speță de către reclamanta pârâtul deși nu avea o obligație legală în acest sens a înteles sa acorde o despăgubire sub forma unei indemnizații lunare si care a fost apreciata a fi suficienta pentru repararea nedreptății produse o majorare a acesteia fiind posibila doar prin modificarea D. L. 1.. În speță, asa cum s-a arătat mai sus, șotul reclamantei si apoi reclamanta au beneficiat si beneficiază de această reparație .

În consecință, în baza tuturor considerentelor de mai sus tribunalul a apreciat că în speță pârâtul nu are calitate procesual pasivă, că nu sunt întrunite cumulativ condițiile răspunderii civile delictuale, astfel că în baza art. 998 C.civ., art. 1 alin. 2, art. 2 din L. 2., art. 5 CEDO, art. 274 C.pr.civ. tribunalul a admis excepția lipsei calității procesual pasive a pârâtului si a respins acțiunea atât pe excepție cât si ca nefondată.

Împotriva acestei sentințe reclamanta MOȘ Z. a declarat recurs în termen legal, solicitând instanței admiterea acestuia, casarea hotărârii și pe fond, admiterea acțiunii așa cum a fost formulată.

În motivarea recursului, reclamanta a învederat instanței că potrivit art. 2 din L. nr. 2. constituie de drept condamnarea politică, printre altele, condamnările pronunțate pentru faptele prevăzute de art. 209 C. din 1936, iar în temeiul art. 5 din același act normativ, reclamanta are calitatea de persoană îndreptățită pentru a solicita acordarea despăgubirilor, atât a daunelor morale cât și a daunelor materiale provocate prin arestarea nedreaptă a defunctului ei soț.

În mod constant, C. E. a D. O. a statuat referitor la prevederile art. 5 parag. 1 lit. a din C. că dreptul la libertate are în vedere faptul că orice persoană are dreptul la libertate și siguranță, iar libertatea individuală în accepțiunea ei clasică, adică libertatea fizică a persoanei se referă la necesitatea ca nicio persoană să nu fie privată de libertatea sa în mod arbitrar.

Acordarea unor daune morale se justifică prin acea că, defunctul ei soț a executat o condamnare penală pe nedrept, iar ulterior, toată viața, a suportat urmările acestei pedepse nedrepte, împrejurări care rezultă din probele administrate la fondul cauzei.

În mod greșit instanța de fond a respins cererea reclamantei motivat pe faptul că S. R. nu ar avea calitate procesuală pasivă, respectiv de aceea că C. E. a D. O. a constatat că noile state democrate care provin din fostele state comuniste nu sunt obligate să despăgubească cetățenii săi, pentru prejudicii create de fostele regimuri. În motivarea hotărârii însă se reține faptul că fostele state comuniste au adoptat legi, în speță Decretul-L. nr. 1. tocmai pentru a repara nedreptăților produse de fostul regim comunist.

A., motivarea hotărârii este contradictorie, iar în opinia reclamantei S. R., prin M. de F. are calitate procesuală pasivă, raportat la temeiul de drept invocat de aceasta.

În altă ordine de idei, dreptul de a solicita repararea daunelor provocate prin condamnările abuzive s-a născut la data intrării în vigoare a Legii nr. 2., efectele hotărârilor de condamnare cu caracter politic fiind înlăturate prin art. 2 din același act normativ.

Pârâtul intimat S. R. prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, deși legal citat nu și-a delegat reprezentant în instanță și nu a depus întâmpinare prin caresă-și exprime poziția procesuală.

Analizând sentința criticată prin prisma motivelor de recurs invocate C., întemeiul art. 3041 C.pr.civ., reține următoarele:

Recursul declarat de reclamantă vizează doar soluția dată cererii reclamantului având ca obiect acordarea de despăgubiri pentru daunele morale la care acesta se pretinde îndreptățit precum și calitatea procesuală pasivă a pârâtului.

Reclamanta și-a fundamentat cererea de chemare în judecatăintroductivă având ca obiect obligarea pârâtului S. R. la plata sumei de

427.500 euro cu titlu de despăgubiri pentru prejudiciul moral pe dispozițiile art.5 alin.1 lit.a din L. nr.2. privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie

1945-22 decembrie 1989, publicată în Monitorul Oficial al R.iei, Partea I, nr.396 din 11 iunie 2009, prevederi care, la data sesizării instanței de judecată, (...), au fost modificate prin art.I pct.1 din O. de urgență a G. nr.6. pentru modificarea și completarea Legii nr.2. privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945- 22 decembrie 1989, și pentru suspendarea aplicării unor dispoziții din Titlul VII al Legii nr.247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, publicată în Monitorul Oficial al R.iei, Partea I, nr.446 din 1 iulie 2010, dispozițiile modificatoare având următoarea redactare:

"Art.I L. nr.2. privind condamnările cu caracter politic și măsurileadministrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, publicată în Monitorul Oficial al R.iei, Partea I, nr.396 din 11 iunie 2009, se modifică și se completează după cum urmează:

1. La articolul 5 alineatul (1), litera a) se modifică și va avea următorulcuprins:

«a) acordarea unor despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare în cuantum de până la:

1. 10.000 de euro pentru persoana care a suferit condamnarea cu caracter politic în perioada 6 martie 1945- 22 decembrie 1989 sau care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic;

2. 5.000 de euro pentru soțul/. și descendenții de gradul I;

3. 2.500 de euro pentru descendenții de gradul al II-lea;»".

Art.5 alin.(1) lit.a), astfel cum a fost modificat și completat prin art.I pct.1 din O. de urgență a G. nr.6. - adică pct.1-3 referitoare la plafonarea cuantumului acestor despăgubiri - a fost declarat neconstituțional prin D. nr.1354 din 20 octombrie 2010, publicată în M. Of. nr. 761/(...), prin care Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate ridicată de Avocatul Poporului și a constatat că dispozițiile art.I pct.1 din O. de urgență a G. nr.6. - prin care se plafonează despăgubirile prevăzute de art.5 alin.(1) lit.a) din L. nr.2. - sunt neconstituționale, în raport cu criticile formulate.

Prin D. C. C. nr. 1358/(...), publicată în M. Of. nr. 761/(...) și prin D. C. C. nr. 1360/(...), publicată în M. Of. nr. 761/(...), s-a admis excepția de neconstituționalitate ridicată de S. R., prin Ministerul Finanțelor Publice - D. C. și, în consecință, s-a constatat că prevederile art. 5 alin. 1 lit. a teza I din

L. nr. 2., privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie

1989, cu modificările și completările ulterioare, sunt neconstituționale, pe motiv că acestea contravin prevederilor art. 1 alin. 3 și 5 din L. fundamentată, respectiv, încalcă normele de tehnică legislativă, prin crearea unor situații de incoerență și instabilitate, contrare prevederilor Legii nr.

24/2000, reținându-se în considerentele deciziei și faptul că L. nr. 2., privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, face parte din categoria legilor organice, fiind adoptată de P. cu respectarea prevederilor art. 75 și ale art. 76 alin. (1) din Constituție, însă, așa cum a statuat Curtea Constituțională prin D. nr. 1., aceasta nu a fost supusă controlului de constituționalitate a priori, conform art. 146 lit. a) din Constituție. În considerentele Deciziei nr. 1. s-a stabilit că: "Având în vedere că dispozițiile art. 5 alin. (1^1) din L. nr. 2., introduse prin art. I pct. 2 din O. de urgență a G. nr. 6., fac trimitere în mod expres la prevederile alin. (1) din același articol, C. constată că trimiterile la lit. a) a alin. (1) al art. 5 din lege rămân fără obiect, prin declararea art. 5 alin. (1) lit. a) teza întâi din L. nr. 2. ca fiind neconstituțional.

L. nr.2. privind unele măsuri pentru accelerarea soluționării proceselor, publicată în M. Of. nr. 714/(...), intrată în vigoare la data de (...), a reglementat prin art.X. următoarele: „ nr. 2. privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, publicată în Monitorul Oficial al R.iei, Partea I, nr. 396 din 11 iunie 2009, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează: (…)

2. La articolul 5, partea introductivă a alineatului (1) se modifică și va avea următorul cuprins:

"Art. 5. - (1) Orice persoană care a suferit condamnări cu caracter politic în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 sau care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic, precum și, după decesul acestei persoane, soțul sau descendenții acesteia până la gradul al II-lea inclusiv pot solicita instanței prevăzute la art. 4 alin. (4), în termen de 3 ani de la data intrării în vigoare a prezentei legi, obligarea statului la: ".

Potrivit art. XXVI din L. nr. 2., dispozițiile [...] art. 4 alin. (6) și art. 5 alin. (1) și (2) din L. nr. 2. privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie

1945 - 22 decembrie 1989, cu modificările și completările ulterioare, precum și cu cele aduse prin prezenta lege, se aplică și proceselor aflate în curs de soluționare în primă instanță dacă nu s-a pronunțat o hotărâre în cauză până la data intrării în vigoare a prezentei legi.

Chiar dacă nu se referă în mod expres la lit. a din art. 5 alin.1 din L. nr.2., normă juridică care a fost declarată neconstituțională, trebuie menționat că modificarea realizată prin L. nr. 2. nu se aplică proceselor în care s-a pronunțat o hotărâre anterior datei intrării în vigoare a legii, cum este cazul în speță, motiv pentru care C. nu poate reține critica reclamanților apelanți referitoare la faptul că prin art. X. din L. nr. 2. s-a introdus dreptul la daunele morale, întrucât art. 5 alin. 1 din L. nr. 2. a fost reformulat, astfel încât P.ul a înțeles să acorde în continuare drepturile pentru daunele morale pentru condamnările politice

Art. 147 din Constituția R.iei prevede următoarele:

„(1) Dispozițiile din legile și ordonanțele în vigoare, precum și cele din regulamente, constatate ca fiind neconstituționale, își încetează efectelejuridice la 45 de zile de la publicarea deciziei C. C. dacă, în acest interval, P.ul sau Guvernul, după caz, nu pun de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției. Pe durata acestui termen, dispozițiile constatate ca fiind neconstituționale sunt suspendate de drept.

(2) În cazurile de neconstituționalitate care privesc legile, înainte de promulgarea acestora, P.ul este obligat sa reexamineze dispozițiile respective pentru punerea lor de acord cu decizia C. C..

(3) În cazul în care constituționalitatea tratatului sau acordului internațional a fost constatată potrivit articolului 146 litera b), acesta nu poate face obiectul unei excepții de neconstituționalitate. T. sau acordul internațional constatat ca fiind neconstituțional nu poate fi ratificat.

(4) Deciziile C. C. se publica în Monitorul Oficial al R.iei. De la data publicării, deciziile sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor";.

Art. 31 din L. nr. 47 din 18 mai 1992, privind organizarea și funcționarea C. C. (republicată în temeiul dispozițiilor art. V din L. nr.

177/2010 pentru modificarea și completarea Legii nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea C. C., a C. de procedură civilă și a C. de procedură penală al R.iei, publicată în Monitorul Oficial al R.iei, Partea I, nr.

672 din 4 octombrie 2010, dându-se textelor o nouă numerotare), stabilește următoarele :

„(1) D. prin care se constată neconstituționalitatea unei legi sauordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare este definitivă și obligatorie.

(2) În caz de admitere a excepției, C. se va pronunța și asupra constituționalității altor prevederi din actul atacat, de care, în mod necesar și evident, nu pot fi disociate prevederile menționate în sesizare.

(3) Dispozițiile din legile și ordonanțele în vigoare constatate ca fiind neconstituționale își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei C. C., dacă, în acest interval, P.ul sau Guvernul, după caz, nu pune de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției. Pe durata acestui termen, dispozițiile constatate ca fiind neconstituționale sunt suspendate de drept.

(4) Deciziile pronunțate în condițiile alin. (1) se comunică celor două

Camere ale P.ului, G. și instanței care a sesizat Curtea Constituțională.

(5) În cazul în care la data comunicării deciziei C. C. potrivit alin. (4) cauza se află pe rolul altui organ judiciar, instanța comunică acestuia decizia.";

Potrivit art. 11 alin. 3 din L. nr. 47/1992, republicată, deciziile, hotărârile și avizele C. C. se publică în Monitorul Oficial al R.iei, Partea I. Deciziile și hotărârile C. C. sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor.

Din interpretarea art. 147 din Constituția R.iei coroborat cu art. 11 alin.3 și 31 alin. 1 și 3 din L. nr. 47/1992 republicată, se desprinde cu evidență faptul că, pe de o parte, deciziile C. C. sunt general obligatorii, nu doar în cauza în care a fost invocată respectiva excepție de neconstituționalitate, iar pe de altă parte că, acele dispoziții din legile și ordonanțele în vigoare, constatate ca fiind neconstituționale, își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei C. C. dacă, în acest interval, P.ul sau Guvernul, după caz, nu pune de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției.

Așadar, Deciziile C. C. pronunțate în cadrul soluționării excepțiilor de neconstituționalitate nu produc doar efecte relative, inter partes, în cadrul procesului în care a fost ridicată excepția de neconstituționalitate, ci suntgeneral obligatorii, produc efecte absolute, opozabile erga omnes, în vederea asigurării supremației Constituției, inclusiv pentru instanțele judecătorești și au putere numai pentru viitor, ceea ce înseamnă că după publicare, ele au efect asupra cauzelor aflate în curs de soluționare sau care se vor soluționa în viitor.

De altfel, Curtea Constituțională prin D. nr.169/(...), publicată în M. Of. nr.151/(...) și prin D. nr.186/(...), publicată în M. Of. nr.213/(...) a statuat obligativitatea deciziilor C. C. pentru instanțele judecătorești, dar și pentru celelalte persoane fizice sau juridice.

În speță, în termenul de 45 de zile prevăzut de art. 147 alin. 1 din

Constituție, nu au fost puse de acord prevederile neconstituționale ale art. 5 alin. 1 lit. a teza I din L. nr. 2. cu dispozițiile constituționale, astfel încât textul art. 5 alin. 1 lit. a teza I din L. nr. 2. și-a încetat efectele juridice.

Față de precizările de mai sus, în condițiile în care legiuitorul român nu a pus dispozițiile declarate neconstituționale, în acord cu Constituția, în cadrul termenului arătat, C. constată că art. 5 din L. nr. 2. are în prezent următorul conținut:

„Orice persoană care a suferit condamnări cu caracter politic în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 sau care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic, precum și, după decesul acestei persoane, soțul sau descendenții acesteia până la gradul al II-lea inclusiv pot solicita instanței prevăzute la art. 4 alin. (4), în termen de 3 ani de la data intrării în vigoare a prezentei legi, obligarea statului la: b) acordarea de despăgubiri reprezentând echivalentul valorii bunurilor confiscate prin hotărâre de condamnare sau ca efect al măsurii administrative, dacă bunurile respective nu i-au fost restituite sau nu a obținut despăgubiri prin echivalent în condițiile Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie

1989, republicată, cu modificările și completările ulterioare, sau ale Legii nr.

247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, cu modificările și completările ulterioare; c) repunerea în drepturi, în cazul în care prin hotărârea judecătorească de condamnare s-a dispus decăderea din drepturi sau degradarea militară";.

Drept urmare, în prezent nu există un temei juridic în legea specială, care să fundamenteze admisibilitatea cererilor de chemare în judecată promovate în baza Legii nr. 2., având ca obiect acordarea de despăgubiri morale.

Legiuitorul român a acordat o atenție deosebită reglementărilor referitoare la reparațiile pentru suferințele cauzate de regimul comunist din perioada 6 martie 1945- 22 decembrie 1989, având în vedere voința noului stat democratic instaurat în decembrie 1989 de a recunoaște și de a condamna aceste fapte. În acest sens au fost inițiate și adoptate reglementări privind: 1. restituirea bunurilor mobile și imobile preluate abuziv și, în măsura în care acest lucru nu mai este posibil, acordarea de compensații pentru acestea; 2. reabilitarea celor condamnați din motive politice; 3. acordarea de indemnizații, de despăgubiri pentru daunele morale suferite și de alte drepturi.

În ceea ce privește reabilitarea persoanelor condamnate din motive politice - prin O. de urgență a G. nr.2. privind acordarea calității de luptător în rezistența anticomunistă persoanelor condamnate pentru infracțiuni săvârșite din motive politice, persoanelor împotriva cărora au fost dispuse, din motive politice, măsuri administrative abuzive, precum și persoanelor care au participat la acțiuni de împotrivire cu arme și de răsturnare prinforță a regimului comunist instaurat în R.ia, publicată în Monitorul Oficial al R.iei, Partea, I, nr.650 din 30 decembrie 1999, aprobată cu modificări și completări prin L. nr.5., cu modificările și completările ulterioare - s-a recunoscut calitatea de luptător în rezistența anticomunistă persoanelor condamnate pentru infracțiuni săvârșite din motive politice sau supuse, din motive politice, unor măsuri administrative abuzive în perioada 6 martie

1945-14 decembrie 1989, decizia pentru constatarea calității de luptător în rezistența anticomunistă putând fi folosită ca probă în fața instituțiilor abilitate, în ceea ce privește aprecierea caracterului politic al infracțiunilor a căror săvârșire a atras măsura confiscării bunurilor. Totodată, potrivit acestui act normativ, hotărârile de condamnare pentru infracțiuni săvârșite din motive politice nu pot fi invocate împotriva persoanelor care au dobândit calitatea de luptător în rezistența anticomunistă.

În ceea ce privește persoanele condamnate politic sau persecutate din motive politice de regimul comunist, C. constată că, în materia acordării altor drepturi acestor categorii de persoane, există o serie de acte normative cu caracter reparatoriu pentru anumite categorii de persoane care au avut de suferit atât din punct de vedere moral, cât și social, ca urmare a persecuției politice la care au fost supuse în regimul comunist, legiuitorul fiind preocupat constant de îmbunătățirea legislației cu caracter reparatoriu pentru persoanele persecutate din motive politice și etnice. Edificatoare în acest sens sunt: prevederile D.-lege nr. 1. privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum și celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, republicat în Monitorul Oficial al R.iei, Partea I, nr.

631 din 23 septembrie 2009, prevederile Ordonanței de urgență a G. nr. 2., aprobată cu modificări și completări prin nr. 5., cu modificările și completările ulterioare, prevederile Legii nr. 2. privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989.

Aceste acte normative stabilesc o serie de drepturi, cum ar fi: dreptul la o indemnizație lunară de 200 lei pentru fiecare an de detenție, strămutare în alte localități, deportare în străinătate sau prizonierat; dreptul la o indemnizație lunară de 100 lei pentru fiecare an de internare abuzivă în spitalele de psihiatrie sau de domiciliu obligatoriu ( 4 din Decretul-lege nr.

1.); scutire de plata impozitelor și a taxelor locale; asistență medicală și medicamente, în mod gratuit și prioritar, atât în tratament ambulatoriu, cât

și pe timpul spitalizărilor; transport urban gratuit cu mijloacele de transport în comun aparținând societăților cu capital de stat sau privat (autobuz, troleibuz, tramvai, metrou); douăsprezece călătorii gratuite, anual, pe calea ferată română, la clasa I, pe toate categoriile de trenuri de persoane, cu mijloace de transport auto sau cu mijloace de transport fluviale ( 8 din Decretul-lege nr. 1.); soțul (soția) celui decedat, din categoria celor dispăruți sau exterminați în timpul detenției, internați abuziv în spitale de psihiatrie, deportați, prizonieri sau cărora li s-a stabilit domiciliu obligatoriu, precum și soțul (soția) celui decedat după ieșirea din închisoare, din spitalul de psihiatrie, după întoarcerea din strămutare, din deportare, din prizonierat sau după încetarea măsurii de stabilire a domiciliului obligatoriu au dreptul la o indemnizație lunară de 200 lei, neimpozabilă, dacă ulterior nu s-au recăsătorit ( 5 din Decretul-lege nr. 1.); despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare [. 5 alin. (1) lit. a) din L. nr. 2.]; despăgubiri reprezentând echivalentul valorii bunurilor confiscate prin hotărâre de condamnare sau ca efect al măsurii administrative, dacă bunurile respectivenu i-au fost restituite sau nu a obținut despăgubiri prin echivalent în condițiile Legii nr. 10/2001 [. 5 alin. (1) lit. b) din L. nr. 2.]; repunerea în drepturi, în cazul în care prin hotărârea judecătorească de condamnare s-a dispus decăderea din drepturi sau degradarea militară [. 5 alin. (1) lit. c) din L. nr. 2.].

Așa cum a statuat în mod obligatoriu și Curtea Constituțională, scopul acordării de despăgubiri pentru daunele morale suferite de persoanele persecutate în perioada comunistă este nu atât repararea prejudiciului suferit, prin repunerea persoanei persecutate într-o situație similară cu cea avută anterior - ceea ce este și imposibil, ci finalitatea instituirii acestei norme reparatorii este de a produce o satisfacție de ordin moral, prin înseși recunoașterea și condamnarea măsurii contrare drepturilor omului, principiu care reiese din actele normative interne, fiind în deplină concordanță cu recomandările Adunării P.are a Consiliului Europei.

Curtea Constituțională apreciază că nu poate exista decât o obligație

"morală" a statului de a acorda despăgubiri persoanelor persecutate în perioada comunistă.

De altfel, C. E. a D. O. a statuat, prin H. din 12 mai 2009 în Cauza

Ernewein și alții împotriva Germaniei și prin H. din 2 februarie 2010 în Cauza Klaus și Iouri Kiladze contra Georgiei, că dispozițiile C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale nu impun statelor membre nicio obligație specifică de a repara nedreptățile sau daunele cauzate de predecesorii lor.

Totodată, instanța de la S. are o jurisprudență constantă în sensul că art. 1 din Protocolul nr. 1 la C. nu garantează dreptul de a dobândi un bun (H. din 23 noiembrie 1983 în Cauza Van der Mussele contra Belgiei, H. din 9 octombrie 2003 în Cauza Slivenko contra Letoniei, H. din 18 februarie 2009 în Cauza Andrejeva contra Letoniei).

Referindu-se la problema restituirii bunurilor confiscate de către stat, aceeași Curte a stabilit că nu se poate interpreta că ar exista vreo obligație generală a statului de a restitui proprietăți care au fost expropriate înainte de ratificarea C. ori că ar exista posibilitatea impunerii unor restricții asupra libertății statelor de a stabili scopul și condițiile oricărei restituiri către foștii proprietari. (H. din 28 septembrie 2004 în Cauza Kopecky contra Slovaciei, H. din 4 martie 2003 în Cauza Jantner contra Slovaciei, D. asupra admisibilității din 13 decembrie 2005 în Cauza Bergauer și alții contra Cehiei).

În materia reglementărilor privind reabilitarea, restituirea proprietăților confiscate sau acordarea de compensații pentru acestea, C. E. a D. O. a statuat că statele contractante au o largă marjă de apreciere în stabilirea măsurilor specifice de implementare a politicilor sociale și economice, a condițiilor de acordare a despăgubirilor (H. din 23 noiembrie 2000 în Cauza Ex-Regele Greciei și alții contra Greciei).

În același sens, s-a pronunțat și Curtea Constituțională a Ungariei, prin

H. nr. 1 din 8 februarie 1995, stabilind că măsura compensării prevăzută de A. nr. X. din 1992, care reglementa acordarea de despăgubiri pentru daune morale persoanelor condamnate politic în perioada comunistă, nu este luată pe baza existenței unei obligații legale care își are izvorul în trecut, ci statul a acordat aceste compensații în echitate, astfel încât nicio persoană nu poate avea un drept substanțial la despăgubiri pentru daune morale.

Prin urmare, Curtea Constituțională constată, în deplin acord cu jurisprudența C. C. și a C. Europene că, a fortiori, nu se poate concluziona că în materia despăgubirilor pentru daunele morale suferite de foștii deținuțipolitici în perioada comunistă ar exista vreo obligație a statului de a le acorda și, cu toate acestea, legiuitorul român de după 22 decembrie 1989 a adoptat 2 acte normative, Decretul-lege nr. 1. și nr. 2., având acest scop, contravenind astfel dispozițiilor Legii nr. 24/2000.

Este adevărat că acordarea de despăgubiri pentru daune morale este la libera apreciere a legiuitorului, care - în temeiul art.61 din L. fundamentală, potrivit căruia "P.ul este organul reprezentativ suprem al poporului român și unica autoritate legiuitoare a țării"- este competent să stabilească condițiile și criteriile de acordare a acestui drept. Însă, P.ul, elaborând politica legislativă a țării, este în măsură să opteze pentru adoptarea oricărei soluții legislative de acordare a unor măsuri reparatorii celor îndreptățiți pentru daunele suferite în perioada comunistă, dar cu respectarea prevederilor și principiilor Constituției.

C. reține, de asemenea, că despăgubirile pentru daunele morale suferite în perioada comunistă trebuie să fie drepte, echitabile, rezonabile și proporționale cu gravitatea și suferințele produse prin aceste condamnări sau măsuri administrative.

Or, despăgubirile prevăzute de dispozițiile de lege criticate, având același scop ca și indemnizația prevăzută de 4 din Decretul-lege nr. 1., nu pot fi considerate drepte, echitabile și rezonabile.

Pe de altă parte - așa cum a statuat și Curtea Constituțională - , prin introducerea posibilității moștenitorilor de gradul II de a beneficia de despăgubiri pentru daune morale suferite de persoanele persecutate de regimul comunist, legiuitorul s-a îndepărtat de la principiile care guvernează acordarea acestor despăgubiri, și anume cel al echității și dreptății.

A., prin prevederea de lege criticată se diluează scopul pentru care au fost introduse aceste despăgubiri, întrucât nu se poate considera că moștenitorii de gradul II au aceeași îndreptățire la despăgubiri pentru daune morale suferite în perioada comunistă de predecesorul lor, ca și acesta din urmă.

Prin Decretul-lege nr. 1., legiuitorul a stabilit condițiile și cuantumul indemnizațiilor lunare, astfel încât intervenția sa prin 5 alin. (1) lit. a) din L. nr. 2., după 20 ani de la adoptarea primei reglementări cu același obiect, aduce atingere valorii supreme de dreptate, una dintre valorile esențiale ale statului de drept, astfel cum este proclamată în prevederile art. 1 alin. (3) din Constituție.

În cauză, conform Hotărârii nr. 825/1991 emisa în temeiul D. L. 1., sotului reclamantei i-au fost acordate drepturile reglementate de acest act normativ, având in vedere condamnarea si măsura administrativa, de drepturile prevăzute de acest act normativ beneficiind in prezent reclamanta (f.6, f.11, dosar fond).

Totodată, astfel cum a statuat și C. E. a D. O., tot în domeniul măsurilor reparatorii, însă în ceea ce privește restituirile de bunuri, este necesar a se face în așa fel încât atenuarea vechilor violări să nu creeze noi nedreptăți (H. din 5 noiembrie 2002 în Cauza Pincova și Pinc contra Cehiei, H. din 7 octombrie 2009 în Cauza Padalevicius contra Lituaniei).

De asemenea, nu s-ar putea susține că prin adoptarea 5 alin. (1) lit. a) din L. nr. 2., persoanele în cauză ar putea avea o "speranță legitimă" (astfel cum este consacrată în jurisprudența constantă a C. Europene a D. O.) la acordarea despăgubirilor morale, întrucât, așa cum a statuat instanța de la S. - de exemplu, prin H. din 28 septembrie 2004 în Cauza Kopecky contra Slovaciei -, atunci când există o dispută asupra corectei aplicări a legii interne și atunci când cererile reclamanților sunt respinse în mod irevocabilde instanțele naționale, nu se poate vorbi despre o "speranță legitimă" în dobândirea proprietății.

Totodată, prin D. asupra admisibilității din 2 decembrie 2008 în Cauza

Slavov și alții contra Bulgariei, instanța de contencios al drepturilor omului a acordat o "importanță deosebită faptului că dispoziția de lege referitoare laobținerea compensațiilor a fost anulată nu ca urmare a unui mecanism ad- hoc, extraordinar, ci ca rezultat al unei operațiuni normale, pe calea exercitării controlului de constituționalitate al acesteia", ceea ce a condus la concluzia C. în sensul că reclamanții nu au putut dobândi o "speranță legitimă" în obținerea compensațiilor respective.

Având în vedere toate aceste considerente, Curtea Constituțională a constatat că acordarea de despăgubiri pentru daunele morale suferite de foștii deținuți politici, astfel cum a fost reglementată prin art.5 alin.(1) lit.a) teza întâi din L. nr.2., contravine art.1 alin.(3) din L. fundamentală privind statul de drept, democratic și social, în care dreptatea este valoare supremă.

Curtea Constituțională a statuat că - în domeniul acordării de despăgubiri pentru daunele morale persoanelor persecutate din motive politice în perioada comunistă - există reglementări paralele, și anume, pe de o parte, Decretul-lege nr. 1., republicat, și O. de urgență a G. nr. 2., aprobată cu modificări și completări prin nr. 5., cu modificările și completările ulterioare, iar, pe de altă parte, nr. 2. privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989.

Așa cum a arătat Curtea Constituțională, aceste despăgubiri sunt menite a produce satisfacția morală a recunoașterii faptelor nelegale, a încălcărilor drepturilor omului, comise în perioada comunistă, iar nu a compensa în bani suferința persoanelor persecutate. Prin urmare, reglementarea criticată nu a fost temeinic fundamentată.

Totodată, textul de lege criticat, astfel cum este redactat, fiind prea vag, încalcă și regulile referitoare la precizia și claritatea normei juridice. A., lipsa de claritate și previzibilitatea dispozițiilor art.5 alin.(1) lit.a) referitoare la acordarea despăgubirilor din L. nr.2. a condus la aplicarea incoerentă a acestora, instanțele de judecată acordând despăgubiri în valoare de până la

600.000 euro, ceea ce reprezintă o aplicare excesivă și nerezonabilă. Chiar dacă prin art. I pct.2 din O. de urgență a G. nr.6. s-au introdus niște criterii minime de acordare a despăgubirilor, și anume durata pedepsei privative de libertate, perioada de timp scursă de la condamnare și consecințele negative produse în plan fizic, psihic și social, precum și măsurile reparatorii deja acordate în temeiul D.-lege nr.1. și Ordonanței de urgență a G. nr.2., aprobată cu modificări și completări prin L. nr.5., cu modificările și completările ulterioare, C. constată că acestea sunt insuficiente pentru a putea caracteriza norma legală ca fiind clară și previzibilă. Principiul legalității presupune, de asemenea, existența unor norme de drept intern suficient de accesibile, precise și previzibile în aplicarea lor, astfel cum reiese

și din jurisprudența constantă a C. Europene a D. O. (H. din 5 ianuarie

2000 în Cauza Beyeler contra Italiei, H. din 23 noiembrie 2000 în Cauza Ex-

Regele Greciei și alții contra Greciei, H. din 8 iulie 2008 în Cauza Fener Rum

Patrikligi contra T.iei).

C. observă că în materia reparațiilor trebuie să existe o legislație clară, precisă, adecvată, proporțională, care să nu dea naștere la interpretări și aplicări diferite ale instanțelor de judecată, ceea ce ar putea conduce la constatări ale violării drepturilor omului de către C. E. a D. O.

Această problemă a legislației incoerente și ineficiente a R.iei în materia restituirilor a fost menționată și de C. E. a D. O. prin H. din 9 decembrie

2008, în Cauza Viașu împotriva R.iei.

Or, dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) referitoare la acordarea despăgubirilor din nr. 2. sunt lipsite de claritate și previzibilitate, conducând la aplicarea incoerentă a acestora, instanțele de judecată acordând despăgubiri în valori foarte mari, ceea ce reprezintă o aplicare excesivă și nerezonabilă a normei juridice și o încălcare, totodată, a principiului legalității.

Prin înscrisul intitulat „Precizare a temeiului de drept al acțiunii"; înregistrat la data de (...), reclamanta a indicat ca temei al cererii de chemare în judecată, prevederile art.998 C.civ. raportat la art.1 alin.1, art.2 din L. nr.2., art.5 par.1 lit.a din Convenția europeană a drepturilor omului (f.86-87 dosar fond).

Cu privire la această precizare de acțiune, tribunalul a apreciat că pârâtul S. R. nu are calitate procesuală pasivă, că nu sunt întrunite cumulativ condițiile răspunderii civile delictuale, astfel că în baza art. 998

C.civ., art. 1 alin. 2, art. 2 din L. 2., art. 5 CEDO, a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului si a respins acțiunea.

În opinia C., soluția primei instanțe de admitere a excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtului din această perspectivă este greșită astfel încât va fi respinsă pentru argumentele ce urmează a fi expuse.

Deși nu este în mod expres reglementată de C. de procedură civilă, calitatea procesuală reprezintă o condiție esențială pentru ca o persoană fizică sau juridică să poată sta ca parte în procesul civil român.

Calitatea procesuală pasivă presupune existența unei identități între persoana pârâtului și persoana obligată în raportul juridic de drept material dedus judecății.

A., C. constată că reclamanta a invocat prevederile art.1 alin.1, art.2 din L. nr.2. fără a renunța la dispozițiile acestui act normativ.

Conform art.4 alin.4 teza II din L. nr.2., cererea se judecă în contradictoriu cu statul, reprezentat prin Ministerul Finanțelor Publice.

Totodată, art. 25 din Decretul nr.31/1954 statuează că, statul este persoana juridică în raporturile în care participa nemijlocit, în nume propriu, ca subiect de drepturi și obligații. El participa în astfel de raporturi prin M. F., afară de cazurile în care legea stabilește anume alte organe în acest scop.

Prin urmare, pentru condamnarea politică aplicată de organele statului fostului soț al reclamantei, din interpretarea coroborată a textelor legale arătate, rezultă cu evidență că pârâtul S. R. are calitate procesuală pasivă, calitate stabilită de lege, fiind reprezentat în litigiu de Ministerul

Finanțelor Publice.

Așadar, prin admiterea nelegală a excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtului, în mod greșit tribunalul a soluționat precizarea de acțiune a reclamantei fără a intra în cercetarea fondului motiv pentru care C. în temeiul art.312 alin.1, alin.3 și alin.5 C.pr.civ. va admite în parte recursul declarat de reclamanta MOȘ Z. împotriva sentinței civile nr. 176 din (...) a T.ui C., pronunțată în dosar nr. (...), pe care o casează în partea privitoare la soluția dată cererii reclamantei întemeiată pe dreptul comun și, în aceste limite, dispune trimiterea cauzei spre rejudecare la Tribunalul Cluj, ca urmare a respingerii excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtului S. R. prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE.

Având în vedere că în prezent nu există o normă juridică în L. nr. 2., legea specială, care să servească drept temei juridic al cererii reclamantei, de acordare a despăgubirilor morale C., pentru considerentele anterior expuse va menține sentința în ceea ce privește soluția dată cererii reclamantei întemeiată pe L. nr. 2..

PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E :

Admite în parte recursul declarat de reclamanta MOȘ Z. împotriva sentinței civile nr. 176 din (...) a T.ui C., pronunțată în dosar nr. (...), pe care o casează în partea privitoare la soluția dată cererii reclamantei întemeiată pe dreptul comun și în aceste limite dispune trimiterea cauzei spre rejudecare la Tribunalul Cluj, ca urmare a respingerii excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtului S. R. prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE.

Menține sentința în ceea ce privește soluția dată cererii reclamantei întemeiată pe L. nr. 2..

D. este irevocabilă.

Dată și pronunțată în ședința publică din 29 aprilie 2011.

PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,

C.-M. CONȚ I.-D. C. A.-A. P.

GREFIER, A. A. M.

Red.A.A.P. Dact.H.C./3 ex./(...). J.fond:A.A.M.

← Sentința civilă nr. 15/2011, Curtea de Apel Cluj  Decizia civilă nr. 2271/2011, Curtea de Apel Cluj →

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Decizia civilă nr. 1481/2011, Curtea de Apel Cluj