Decizia civilă nr. 2271/2011, Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
R.IA
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale pentru minori și familie
Dosar nr. (...)
DECIZIA CIVILĂ NR. 2271/R/2011
Ședința publică din data de 23 iunie 2011
Instanța constituită din: Președinte : ANA I.
Judecători : A. C.
A. A. C. Grefier : S. - D. G.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantul Ș. I. precum și cel declarat de pârâtul S. R. prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE- D. C. împotriva sentinței civile nr. 363 din 7 aprilie 2011, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr. (...), având ca obiect despăgubiri în baza Legi nr. 221/2009.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C., procuror S. A., lipsă fiind reclamantul recurent și reprezentantul pârâtului recurent.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursurile sunt scutite de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că pârâtul recurent a depus la dosar, prin serviciul de registratură al instanței, la data de 21 iunie 2011, întâmpinare prin care solicită respingerea recursului și menținerea ca temeinică și legală a sentinței atacate, pronunțată de Tribunalul Cluj, în ceea ce privește respingerea acțiunii formulată de reclamant , având ca obiect obligarea pârâtului la plata sumei de 765.000 Euro cu titlu de despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit, dreptul la acțiune fiind prescris.
Instanța comunică cu reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C., un exemplar din întâmpinare.
Nefiind formulate cereri prealabile ori excepții de invocat, C. declară închise dezbaterile, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul reprezentantei P.ui de pe lângă C. de A. C. cu privire la recursurile formulate, având în vedere că prin motivele de recurs pârâtul recurent a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
Reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C., solicită respingerea ambelor recursuri și menținerea hotărârii instanței de fond.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 363 din 7 aprilie 2011, pronunțată de Tribunalul Cluj, a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice.
A fost admisă excepția prescripției dreptului la acțiune și a fost respinsă acțiunea formulată de reclamantul Ș. I., în contradictoriu cu pârâtul S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice, având ca obiect obligarea pârâtului la plata sumei de 765.000 euro, cu titlu de despăgubiri pentru prejudiciul moral, dreptul la acțiune fiind prescris.
Pârâtul a fost obligat să achite reclamantului suma de 400 lei, cheltuieli de judecată.
În considerentele acestei sentințe, tribunalul a reținut că, prin acțiunea inițială, reclamantul a solicitat obligarea pârâtului la plata sumei de câte 756.000 euro, cu titlu de despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin măsura administrativă a dislocării și și-a întemeiat în drept acțiunea pe dispozițiile L. nr.221/2009.
Potrivit art.5 alin.1 lit. a din L. nr.221/2009, în vigoare la data introducerii acțiunii, „orice persoana care a suferit condamnari cucaracter politic in perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 sau care a facut obiectul unor masuri administrative cu caracter politic, precum si, dupa decesul acestei persoane, sotul sau descendentii acesteia pana la gradul al II-lea inclusiv, pot solicita instantei de judecata, in termen de 3 ani de la data intrarii in vigoare a prezentei legi, obligarea statului la:a) acordarea unor despagubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare. La stabilirea cuantumului despagubirilor se va tine seama si de masurile reparatorii deja acordate persoanelor in cauza in temeiul D.-lege nr. 1. privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurata cu incepere de la 6 martie 1945, precum si celor deportate in strainatate ori constituite in prizonieri, republicat, cu modificarile si completarile ulterioare, si al Ordonantei de urgenta a G. nr. 2., aprobata cu modificari si completari prin L. nr. 5., cu modificarile si completarile ulterioare";.
Ulterior, prin OUG nr.62/2010 dispozițiile art.5 alin.1 lit. a din lege au fost modificate, având următorul cuprins: „acordarea unor despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare în cuantum de până la:
10.000 de euro pentru persoana care a suferit condamnarea cucaracter politic în perioada 6 martie 1945- 22 decembrie
1989 sau care a făcut obiectul unor măsuri administrativecu caracter politic;
2. ii de gradul al II-lea";.
Prin decizia nr.1358/2010 a Curții Constituționale, publicată în Monitorul Oficial nr.761/(...), a fost admisă excepția de neconstituționalitate ridicată de S. R., prin Ministerul Finanțelor Publice - D. G. a F. P. C. și s-a constatat că prevederile art.5 alin.(1) lit.a) teza întâi din L. nr. privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, cu modificările și completările ulterioare, sunt neconstituționale.
În consecință, instanța a constatat că, în condițiile în care de la data publicării deciziei menționate au trecut 45 de zile, fără să intervină nici o modificare a dispozițiilor art. 5 alin. 1 lit. a din L. nr. 221/2009, aceste dispoziții și-au încetat efectele juridice.
Prin precizarea de acțiune, reclamantul a arătat că înțelege să invoce dispozițiile art. 998 C.civ. privind răspunderea civilă delictuală, precum și dispozițiile art.504-506 C.proc.pen.
În ceea ce privește excepția lipsa calității procesuale pasive a S.ui R. prin Ministerul Finanțelor Publice, instanța a constatat că reclamantul a solicitat acordarea de daune morale pentru prejudiciul cauzat prin măsura administrativă luată de organele statului, ceea ce îi conferă acestuia calitate procesuală pasivă, fiind reprezentat în acest sens de M. E. și F., în temeiul dispozițiilor art.25 alin.2 din D. nr.31/1954.
În consecință, instanța a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului.
Referitor la excepția prescripției dreptului la acțiune, instanța a reținut că potrivit dispozițiilor art.3 din D. nr.167/1958 „termenulprescripției este de 3 ani";, iar conform dispozițiilor art.8 alin.1 "prescripția dreptului la acțiune în repararea pagubei pricinuite prin fapta ilicită, începe sa curgă de la data cînd păgubitul a cunoscut sau trebuia sa cunoască, atît paguba cît și pe cel care răspunde de ea";.
În speță, instanța a considerat că dreptul la acțiune al reclamantului pentru obligarea statului la plata daunelor morale pentru prejudiciul moral suferit ca urmare a măsurii administrative cu caracter politic s-a născut (doar teoretic, având în vedere aspectele care urmează să fie analizate) la data încetării acestei măsuri, deoarece în acel moment aceasta cunoștea toate elementele esențiale pentru angajarea răspunderii civile delictuale.
Cu toate acestea, fiind evident că o acțiune a reclamantului ar fi fost lipsită de succes în timpul regimului comunist și ar fi condus în mod cert la represalii din partea autorităților comuniste, instanța a considerat că dreptul efectiv la acțiune s-a născut abia în momentul schimbării regimului comunist, respectiv la data de 1 ianuarie 1990, în acest sens fiind și jurisprudența Înaltei Curți de C. și Justiție ( de ex. decizia nr.3769/2007, pronunțată în dosarul nr.(...), Secția civilă și de proprietate intelectuală).
Totodată, instanța a mai reținut că la data de (...) a intrat în vigoare D.-lege nr. 1. prin care au fost acordate o serie de drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945 și prin care a fost recunoscut implicit caracterul abuziv și ilicit al măsurilor luate de autoritățile comuniste față de opozanții regimului, astfel încât reclamantul ar fi avut posibilitatea să solicite acordarea de daune morale pentru măsura administrativă cu caracter politic suferit, dacă aprecia că drepturile acordate prin acest act normativ sunt insuficiente pentru acoperirea prejudiciului suferit de aceștia.
Instanța nu a putut lua în considerare ca moment de început al termenului de prescripție data intrării în vigoare a L. nr. 221/2009, întrucât caracterul ilicit, prejudiciul, precum persoana care răspunde au fost cunoscute și puteau fi invocate încă din anul 1990, așa cum s-a reținut mai sus.
În consecință, instanța a apreciat că termenul de prescripție de 3 ani prevăzut de dispozițiile art.3 din D. nr. 167/1958 era împlinit la data promovării prezentei acțiuni, motiv pentru care a admis excepția șia respins capătul de cerere privind daunele morale, dreptul la acțiune fiind prescris.
În ceea ce privește dispozițiile art.504-506 C.proc.pen., instanța a considerat că acestea nu sunt incidente în cauză, întrucât nu reclamantul nu a fost condamnat printr-o hotărâre judecătorească definitivă și nici nu s-a pronunțat o hotărâre definitivă de achitare, în urma rejudecării.
În baza dispozițiilor art.274 C. proc. civ. instanța a obligat pârâtul să achite reclamantului suma de 400 lei, cheltuieli de judecată, reprezentând onorariul avocațial.
Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut că, deși cererea reclamantului pentru acordarea daunelor morale a fost respinsă ca prescrisă, la data formulării cererii erau în vigoare dispozițiile art.5 alin.1 lit. a din L. nr.221/2009, în temeiul cărora acesta era îndreptățit să solicite obligarea statului la plata acestor daune, însă în timpul procesului aceste dispoziții și-au încetat efectele juridice, ca urmare a admiterii excepției de neconstituționalitate.
În consecință, instanța a considerat că, în cauză culpa procesuală aparține pârâtului S. R., care după ce a acordat dreptul reclamantul de a solicita acordarea daunelor morale, în cursul procesului și ulterior efectuării cheltuielilor privind procesul, a lipsit de efecte juridice dispozițiile legale prin care a instituit acest drept.
Î mpot riv a ace st ei se nti nț e, au de cl ar at î n t er men l ega l re cur s, a tât
rec la man tu l, câ t și p ârâ tu l.
Reclamantul a solicitat, modificarea ei, în sensul admiterii acțiunii. În motivarea recursului său, reclamantul învederează că instanța fondului a făcut o greșită aplicare a normelor de drept substanțial, admițând excepția prescripției extinctive și soluționând, astfel, cauza pe excepție, deoarece termenul de prescripție este cel special prev. de art. 5 alin. 1 din L. nr. 221/2009, fiind un termen de 3 ani ce a început să curgă de la data intrării în vigoare a legii, acest text nefiind declarat neconstituțional, deciziile Curții Constituționale nr. 1358 și
1360 din octombrie 2010 referindu-se la art. 5 alin. 1 lit. a teza I. Modificarea și întregirea motivelor de fapt nu trebuia să conducă la concluzia prescripției dreptului la acțiune, fiind păstrat motivul inițial întemeiat pe dispozițiile art. 1 alin. 2 și art. 5 alin. 1 și 3 din L. nr.
221/2009, ce au fost completate cu prev. art. 1 alin. 1 și art. 2 din aceeași lege, cu dispozițiile generale din art. 998 C. civil, precum și cu dispozițiile art. 5 paragrafele 1 și 5 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, termenul de prescripție începând să curgă de la data intrării în vigoare a L. nr. 22172009 și nu de la data reținută de prima instanță, întrucât, potrivit disp. art. 2 din L. nr. 221/2009, au fost înlăturate de drept efectele hotărârilor judecătorești de condamnare cu caracter politic, aceste hotărâri nemaiputând fi invocate împotriva persoanelor care au făcut obiectul lor, or, neacordarea despăgubirilor face ca legea să nu-și mai atingă scopul.
Neacordarea daunelor morale încalcă și dreptul la un bun în sensul art. 1 alin. 1 din Protocolul nr. 1.
Indemnizațiile lunare reglementate de D. - lege nr. 1. sunt drepturi de securitate socială, care nu acoperă prejudiciul moral, textul decretului - lege neprecizând clar ce se înțelege prin condamnare cucaracter politic, o definiție legală fiind cuprinsă abia în L. nr.
221/2009. S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice are calitate procesuală pasivă pentru a răspunde civil delictual pentru faptele săvârșite sub imperiul vechilor constituții de organele sale.
Pârâtul, prin întâmpinare, a solicitat respingerea recursului canefondat, pentru motivele arătate în considerentele sentinței.
În propriul recurs, pârâtul a solicitat modificarea sentinței în sensul respingerii în totalitate a acțiunii, inclusiv a capătului de cerere privindacordarea cheltuielilor de judecată, neexistând o culpă procesuală în sensul art. 274 Cod proc. civ., câtă vreme celelalte capete de cerere au fost respinse.
Analizând recursurile formulate prin prisma motivelor invocate, raportat la dispoziț iil e ar t. 3 04 1 Cod pro c. ci v. , c ur te a a pre ci ază c ă
ace st ea nu s unt fon dat e, di n con si de ren tel e c e ur mea ză a f i exp us e. Astfel, în ceea ce privește recursul reclamantului, inițial, princererea de chemare în judecată, acesta și-a fundamentat acțiunea exclusiv pe dispozițiile legii speciale de reparație, respectiv art. 1 alin.
2 și art. 5 alin. 1 și 3 din L. nr. 221/2009, pentru ca, ulterior, în urma pronunțării deciziei Curții Constituționale nr. 1358/2010, ce a lăsat fără temei legal cererea, declarând neconstituțional textul art. 5 alin. 1 lit. a din lege, să-și precizeze temeiul juridic, invocând dispozițiile legale arătate în cuprinsul recursului, raportat la care instanța de fond a invocat excepția prescripției extinctive.
În realitate, dispozițiile unei legi speciale pot fi invocate alături de cele cuprinse într-o lege generală doar în măsura în care legea generală completează legea specială, nu și în situația în care prevederile legii speciale înlătură prevederile legii generale, în aplicarea principiului specialia generalibus derogant.
În situația acțiunilor întemeiate pe dispozițiile L. nr. 221/2009, avem de a face cu acțiuni în repararea unor daune produse de regimul comunist unor categorii de persoane, respectiv celor care au suferit condamnări politice în sensul legii speciale. Conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, invocată în decizia Curții Constituționale, statul nu este obligat să repare astfel de prejudicii, dispozițiile convenției neimpunând statelor membre vreo obligație specifică de a repara nedreptățile sau daunele cauzate de predecesorii lor (adică de statele comuniste), iar, atunci când o fac, au o largă marjă de apreciere în stabilirea măsurilor specifice de implementare a politicilor sociale și economice, a condițiilor de acordare a despăgubirilor, acordarea daunelor morale persoanelor condamnate politic în perioada comunistă neconstituind o obligație legală a statului, care își are izvorul în trecut, statul acordând compensații în echitate, prin legi speciale, astfel încât nicio persoană nu poate avea un drept substanțial la despăgubiri pentru daune morale. Finalmente, Curtea Constituțională a apreciat că inclusiv recunoașterea condamnării produce o satisfacție de ordin moral, iar legile anterioare care au acordat o serie de drepturi persoanelor aflate în astfel de situații, reprezintă o despăgubire dreaptă, echitabilă, rezonabilă și proporțională cu gravitatea și suferințele produse prin condamnările sau măsurile administrative cu caracter politic.
Faptul că ultima lege specială de reparație a dat o definiție legală coerentă condamnărilor cu caracter politic nu înseamnă că obiectul ei diferă de cel al D. - lege nr. 1. și al celorlalte legi anterioare de reparație, sub aspectul persoanelor îndreptățite la reparație, acest aspect fiind reținut și în considerentele deciziei Curții Constituționale.
Iată, așadar, că nu pot fi invocate dispozițiile generale ale Codului civil privind răspunderea civilă delictuală a statului pentru prejudiciile cauzate de predecesorul său, statul comunist, statul având posibilitatea, dar nu și obligația legală de a repara astfel de prejudicii prin adoptarea unor legi speciale, or legea specială ce a constituit fundamentul acțiunii reclamantului a fost declarată neconstituțională, dispozițiile dreptului comun neputând fi invocate, în condițiile în care acestea nu completează legea specială.
Oricum, prima instanță a ales să invoce și să soluționeze cu precădere excepția prescripției extinctive și nu excepția inadmisibilității acțiunii fundamentată pe dreptul comun, însă, din considerentele arătate deja, dispozițiile legii speciale nu pot fi combinate cu cele ale dreptului comun, deci nu poate fi invocată răspunderea civilă delictuală reglementată de codul civil și termenul de prescripție a dreptului la acțiune prevăzut de legea specială.
Termenul de prescripție prevăzut de legea specială ar putea fi considerat cel mult o cauză întrerupătoare a termenului de prescripție în sensul art. 16 alin. 1 lit. a din D. nr. 167/1958 privind prescripția extinctivă, fiind vorba de o recunoaștere a dreptului pretins, însă aceasta doar în măsura în care ar fi intervenit în cursul termenului de prescripție, ceea ce nu este cazul, termenul de prescripție începând să curgă cel târziu de la data adoptării D.-lege nr. 1., când statul a recunoscut anumite drepturi persoanelor condamnate politic și, în general, existența condamnărilor cu caracter politic.
Nu se poate reține încălcarea dreptului la un bun în sensul art. 1 alin. 1 din Protocolul nr. 1, neexistând o speranță legitimă la plata daunelor morale. Aceasta, deoarece, deși, la un moment dat, acestea își aveau fundamentul într-un act normativ în vigoare, respectiv art. 5 alin.
1 lit. a din L. nr. 221/2009, așa cum a reținut Curtea Constituțională în decizia nr. 1358/(...), a existat un alt act normativ, respectiv D.-lege nr. 1., în temeiul căruia puteau fi solicitate astfel de despăgubiri, text ce a rămas în vigoare, motivul admiterii excepției de neconstituționalitate fiind, în principal, paralelismul legislativ. Nu a existat nici o jurisprudență constantă în sensul acordării acestora și stabilirii unor criterii pentru cuantificarea lor, instanțele confruntându-se recent cu astfel de acțiuni raportat la data intrării în vigoare a actului normativ ce a constituit la un moment dat fundamentul lor.
Tocmai de aceea, nu se pune nici problema unei eventuale discriminări, în sensul Protocolului nr. 12, respectiv a aplicării unui tratament juridic inegal unor persoane aflate în situații juridice identice, cu referire la cei care aveau acțiuni pe rol exercitate în același interval, tocmai pentru că nu a existat timpul necesar cristalizării unei jurisprudențe în temeiul unor hotărâri irevocabile.
În ceea ce privește recursul statului, acesta nu este fondat, întrucât, la data înregistrării cererii de chemare în judecată, exista un text de lege care conferea dreptul reclamantului de a exercita prezentaacțiune, textul fiind declarat neconstituțional pe parcursul procesului și ieșind din vigoare ulterior, astfel că statul este în culpă, pentru că a adoptat un text de lege neconstituțional și a determinat înregistrarea unor acțiuni în justiție, cauzând cheltuieli de judecată unor persoane care nu sunt, astfel, în culpă pentru declanșarea proceselor, fiind obligat, în consecință, să le dezdăuneze.
Așadar, temeiul juridic al acordării cheltuielilor de judecată îl constituie faptul că nu reclamantul, ci pârâtul este în culpă pentru declanșarea procesului.
În temeiul art. 312 alin. 1 Cod proc. civ., curtea,
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE L.,
D E C I D E :
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul Ș. I. și cel declarat de pârâtul S. R. prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE C. împotriva sentinței civile nr. 363 din 7 aprilie 2011 a T.ui C., pronunțată în dosarul nr. (...), pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 23 iunie 201.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER ANA I. A. A. C. A. C. S. D. G.
Red. CAA dact. GC
2 ex/(...)
Jud. primă instanță: D.I. T.
| ← Decizia civilă nr. 1481/2011, Curtea de Apel Cluj | Decizia civilă nr. 3473/2011, Curtea de Apel Cluj → |
|---|
