Decizia civilă nr. 1109/2011, Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie
Dosar nr. (...)
D. CIVILĂ Nr. 1109/R/2011
Ședința publică din 24 martie 2011
Instanța constituită din: PREȘEDINTE: ANA I.
JUDECĂTORI : A. C.
: A. A. C.
GREFIER : C. B.
S-a luat spre examinare recursul declarat de către reclamanții T. M., T. E. jr., T. M., precum și recursul declarat de pârâtul S. R. PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE - PRIN D. G. A F. P. B.-N., împotriva sentinței civile nr. 28 din (...) a Tribunalul Cluj, pronunțată în dosarul nr. (...) în contradictoriu cu intimați P. DE PE L. CURTEA DE APEL CLUJ, având ca obiect acțiune în baza Legii 2..
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă reprezentantul reclamanților recurenți, avocat Dan C., în substituirea avocatul M. L. H. cu împuternicire și delegație de substituire la dosar, reprezentantul pârâtului recurent S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice, consilier juridic P. C. A., care depune delegație la dosar, reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C., procuror S. A., lipsă fiind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că la data de 24 februarie 2011, s-a depus la dosar, prin registratura instanței, din partea M.ui P. prin P. de pe lângă C. de A. C. un set de documente, în xerocopie, privind pe numitul E. T., acestea fiind comunicate de la C. la data de (...).
La data de 17 martie 2011, s-a depus la dosar, prin registratura instanței, din partea reclamanților recurenți, întâmpinare însoțită de un set de anexe, la recursul formulat de pârâtul S. R. prin Ministerul Finanțelor
Publice, un exemplar fiind comunicat cu reprezentantul pârâtului recurent.
Reprezentantul pârâtului recurent depune la dosar întâmpinare, care se comunică părților prezente. Totodată, solicită acordarea unui termen pentru studierea întâmpinării depuse la dosar de reclamanții recurenți.
Reprezentantul reclamanților recurenți arată că se opune cererii de amânare a cauzei având în vedere că aceasta a fost depusă la dosar în termen.
Reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C. solicită respingerea cererii. C., în urma deliberării, respinge cererea de amânare a cauzei, având în vedere că întâmpinarea a fost depusă la dosar în termen, respectiv cu 7 zile înainte de acest termen de judecată.
Reprezentanții părților arată că nu au cereri de formulat în probațiune.
Nemaifiind alte excepții sau cereri, C. declară închisă faza cercetării judecătorești și acordă cuvântul în susținerea recursului.
Reprezentantul reclamanților recurenți solicită admiterea recursului, casarea în totalitate a sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare, având în vedere că instanța de fond a făcut o aplicare greșită a legiiacordând daune materiale doar în ceea ce privește echivalentul bănesc al bunurilor confiscate nu și pentru lipsa de folosință a acestora.
În subsidiar, solicită casarea în parte a sentinței sub aspectul neacordării daunelor morale și, rejudecând să se respingă excepția invocată din oficiu de către instanță de prescripție a dreptului la acțiune și, în consecință să se admită petitul privind acordarea daunelor morale pe care să le acorde în cuantumul solicitat.
În ce privește recursul formulat de pârâtul S. R. prin Ministerul
Finanțelor Publice solicită respingerea acestuia.
În opinia sa, despăgubirile morale pot fi acordate chiar și după soluția pronunțată de către Curtea Constituțională cu privire la excepția de neconstituționalitate a art. 5 alin. 1 teza 1 a legii nr. 2..
Reprezentantul pârâtului recurent solicită admiterea recursului declarat de către S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice, modificarea în partea a sentinței atacate în sensul respingerii cererii de acordare a despăgubirilor bănești cu titlu de daune materiale.
Solicită respingerea recursului formulat de reclamanții recurenți.
Reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C. solicită respingerea ambelor recursuri ca nefondate și menținerea ca temeinică și legală a sentinței recurate.
C U R T E A
Prin acțiunea civilă completată și precizată reclamanții T. M., T. E.- junior și T. M., moștenitori ai defunctului T. E. - senior, în contradictoriu cu pârâtul S. R., prin Ministerul Finanțelor Publice, au solicitat ca prin sentința ce se va pronunța în cauză, să se constate caracterul politic al condamnării suferite de defunctul tată al reclamanților, T. E.-senior, prin sentința penală nr. 102/(...) pronunțată în dosarul nr. 107/1958 de T. M. C. și, pe cale de consecință, să fie obligat pârâtul la plata în favoarea reclamanților de despăgubiri morale în cuantum de 4.300.000 lei și despăgubiri materiale de
200.000 lei, ca urmare a suferințelor cauzate de condamnarea pe nedrept și a confiscării totale a averii.
Pentru termenul de judecată din 25 noiembrie 2010, reclamanții au depus, la fila 140, scriptul intitulat „Precizare de acțiune";, calificat de instanță ca fiind o veritabilă modificare de acțiune în legătură cu capătul de cerere referitor la acordarea despăgubirilor morale. Prin înscris s-a indicat ca temei de drept pentru această categorie de despăgubiri articolele 998-999
Cod civil, art. 5 pct. 5 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului - prin care se stabilește că orice persoană nelegal deținută are dreptul la o justă despăgubire.
Prin Sentința civilă nr. 2. din (...) pronunțată de T. B.-N. în dosarul nr.
(...) s-a admis în parte acțiunea precizată, completată și modificată introdusă de reclamanții T. M., T. E.-junior și T. M., împotriva pârâtului S. R., prin Ministerul Finanțelor Publice - prin mandatar D. G. a F. P. B.-N., și drept urmare:
A fost obligat pârâtul să plătească reclamanților suma de 6.338 lei cu titlu de daune materiale.
S-a admis excepția prescripției dreptului la acțiune, ridicată din oficiu de instanță, privind capătul de cerere având ca obiect despăgubiri morale, pe care l-a respins în consecință. Fără cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:
Prin sentința penală nr. 102/16 aprilie 1958 pronunțată de T. M. C. în dosar nr. 107/1958 (f. 87-92), menținută prin decizia nr. 8. iulie 1958 a T. M. al regiunii II M.e din dosar nr. 649/1958 (f. 93-95), T. E.-senior a fost condamnat la șapte ani temniță grea și cinci ani degradare civică pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 209 pct. I și art. 157 din Codul penal din 1936. Prin aceeași hotărâre s-a dispus și confiscarea totală a averii personale a inculpatului. C. certificatului de cazier judiciar (f. 11,51) a fost arestat la data de (...) și eliberat la (...).
Moștenitorii acestuia, în calitate de fii (f. 25,44-46), au sesizat instanța inițial cu o cerere întemeiată pe dispozițiile art. 1,4,5 din L. nr. 2., cerând să se constate caracterul politic al condamnării suferite de antecesorul lor și, în consecință, să fie obligat statul la plata unor daune morale și materiale în cuantumul precizat la început.
În timpul cercetării judecătorești a cauzei, prevederile art. 5 alin. 1 lit.";a"; din legea citată au fost declarate neconstituționale prin D. C. C. cu nr.
1. octombrie 2010, publicată în Monitorul Oficial din (...). În asemenea condiții, reclamanții și-au transformat pretențiile acordării daunelor morale dintr-una bazată pe normele legii speciale într-una fundamentată pe dreptul comun, de răspundere civilă delictuală. S-a precizat ca temei de drept și art. 5 alin. 5 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Față de această împrejurare, instanța a ridicat din oficiu și a pus în discuția contradictorie a părților excepția prescripției dreptului material la acțiune, pe care a unit-o cu fondul. Reclamanții s-au opus admiterii acesteia pentru motivele subliniate în scriptul de la fila 140. Pârâtul nu și-a exprimat poziția în acest sens.
Excepția este întemeiată și a fost admisă, cu consecința respingerii acestui petit. Pentru a hotărî astfel se statuează că prin acest capăt de cerere deși se urmărește apărarea unei valori nepatrimoniale, repararea acesteia nu se cere a fi realizată printr-o măsură cu același caracter, ci prin adoptarea uneia cu o evidentă natură patrimonială. Scopul clar și concret urmărit prin declanșarea demersului judiciar este acela de a se obține un efect patrimonial, exprimat în bani, astfel că acțiunea se califică drept personală și fără dubiu intră sub incidența D.ui nr. 167/1958, care guvernează prescripția extinctivă de 3 ani în categoria drepturilor de creanță.
Articolul 8 alin. 1 din decret dispune că prescripția dreptului la acțiune în repararea pagubei pricinuită prin fapta ilicită începe să curgă de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască atât paguba, cât și pe cel care răspunde de ea.
Sub acest aspect, afirmația că prin adoptarea și de la momentul aplicării Legii nr. 2. s-a născut dreptul discutat nu poate fi acceptată decât în cazul în care reparația s-ar stabili sub imperiul și prin efectul aplicării actului normativ special. Întemeierea ei însă pe dispozițiile de drept comun nu permite preluarea unor consecințe ale legii speciale, derogatorii, care nu mai este în ființă, și transpunerea lor în rezolvarea litigiului prezent. Toate condițiile exercitării dreptului material la acțiune sunt cele ce se regăsesc în reglementarea pe care se bazează pretenția.
Articolul 5 alin. 5 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale instituie, într-adevăr, dreptul la reparații pentru orice persoană care este victima unei arestări sau a unei dețineri în condiții contrare dispozițiilor acestui articol, dar din analiza textului nu rezultă caracterul imprescriptibil al cererii de obținere a lor. În cuprinsul lui nu se menționează că dreptul poate fi exercitat oricând, nelimitat în timp, cumsusțin reclamanții. În lipsa unei atari stipulații, satisfacerea dreptului se supune cerințelor dreptului intern.
Dacă în timpul regimului comunist o acțiune de acest fel s-ar fi privit contrară ordinii de drept de atunci, după 1 ianuarie 1990, reclamanții au avut deschisă calea accesului la justiție. La acest moment au cunoscut fără dubiu atât paguba, cât și pe cel care răspunde de ea și autorul lor trebuia să acționeze statul în judecată în termenul de 3 ani indicat în art. 3 alin. 1 din decret. Prin promovarea acțiunii, chiar de către succesori, doar în anul 2010 s-a depășit termenul legal, așa încât i se aplică sancțiunea prescrierii.
Referitor la daunele materiale, articolul 5 alin. 1 lit.";b"; din L. nr. 2. stabilește că persoanele care au suferit condamnări cu caracter politic în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, precum și după decesul acestei persoane, soțul sau descendenții până la gradul al II-lea inclusiv pot solicita instanței de judecată, în termen de 3 ani de la intrarea în vigoare a legii, obligarea statului la acordarea de despăgubiri reprezentând echivalentul bunurilor confiscate prin hotărârea de condamnare.
Contrar apărărilor pârâtului, se constată că legea, în art. 1 alin. 2 lit.";a";, consideră de drept condamnare politică cea aplicată pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 209 din Codul penal din 1936, reținută și în sarcina antecesorului reclamanților. Prin sentința nr. 102/1958 s-a hotărât, în același timp, și asupra confiscării totale a averii personale a inculpatului T. E.-senior. Așa fiind, se conchide că în procesul de față sunt îndeplinite exigențele legale amintite mai sus și petitul cu obiect daune materiale este fondat.
Din „procesul-verbal (opisul averii) din 29 ianuarie 1958 (f. 80) se deduc bunurile care au reprezentat averea personală a arestatului T. E.- senior și care ulterior au trecut în proprietatea statului prin confiscare, în 16 aprilie 1958 (data pronunțării sentinței). Au fost evaluate prin raportul de la filele 132-136 la suma de 6.338,30 lei Lucrarea nu a fost contestată de părți.
Deși cererea de daune materiale s-a formulat pentru suma de
200.000 lei, măsura în care se va admite este cea verificată de expert. D. este pretinsă de reclamanți ca lipsă de folosință, cu titlu de fructe industriale, accesorii ale bunurilor confiscate. Restul sumei nu a fost dată întrucât soluția ar contraveni normei legale. Litera „b"; din articolul 5 prevede expres că despăgubirile se compun exclusiv din echivalentul bunurilor confiscate prin hotărârea de condamnare, dacă nu au făcut obiectul altor legi reparatorii. ipoteză neîntrunită potrivit declarației de la fila 64. Echivalentul unui bun reprezintă numai valoarea lui de înlocuire la data determinării obligației de plată și în acest concept nu pot fi incluse beneficiile ori veniturile pe care le-ar fi putut produce.
Pentru toate argumentele de până acum, acțiunea sa admis parțial și a fost obligat pârâtul să le plătească reclamanților suma de 6.338,30 lei cu titlu de daune materiale.
Constatarea caracterului politic al condamnării nu se impune deoarece această natură este fixată ex lege. O asemenea soluție se adoptă doar în cazul condamnărilor prevăzute la alin. 3 din art. 1, după cum reiese din alineatul 4. Rămân deci de rezolvat pe cale judecătorească doar efectele unei condamnări politice de drept.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs reclamanții T. M., T. E. jr. și
T. M. solicitând casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare, iar însubsidiar casarea sentinței sub aspectul neacordării daunelor morale, iar în urma rejudecării respingerea excepției de prescripție a dreptului la acțiune și admiterea petitului privind acordarea daunelor morale.
În motivare s-a arătat că sentința instanței de fond ar trebui casată în totalitate și trimisă spre rejudecare având în vedere că în fața instanței de recurs nu se poate administra proba cu expertiza prin care să se stabilească cuantumul lipsei de folosință a bunurilor confiscate.
În mod greșit s-a stabilit de către instanța de fond că despăgubirile materiale prevăzute de art. 5 alin. 1 lit. b din L. nr. 2. se compun exclusiv din echivalentul bunurilor confiscate, textul legal nefolosind termenul exclusiv și neîngrădind posibilitatea instanței de a verifica conform dispozițiilor Codului civil caracterul frugifer al unor bunuri. O astfel de soluție apare echitabilă și din perspectiva comparației cu daunele morale, acordarea de despăgubiri pentru lipsă de folosință fiind o reparație cu un substrat oarecum nepatrimonial pentru prejudiciul suferit de cel căruia i s- au confiscat bunurile și nu au mai avut posibilitatea să se bucure de folosința lor.
Instanța de fond a fost inconsecventă când a încuviințat efectuarea expertizei și pentru evaluarea lipsei de folosință a bunurilor, cu toate acestea respingând cererea în ceea ce privește contravaloarea lipsei de folosință.
În ceea ce privește solicitarea subsidiară, s-a arătat că dreptul la acțiune rămâne născut, hotărârile C. C. având efect doar pentru viitor și neputând stinge un drept la acțiune născut care se refundamentează pe dreptul comun, respectiv art. 998, 999 C.civil.
Prin adoptarea Legii nr. 2. legiuitorul român a ales să legifereze un caz legal special de repunere în termenul de prescripție al tuturor condamnaților politici care își întemeiază acțiunea în despăgubiri pe această lege. Prin decizia sa, Curtea Constituțională nu poate să anuleze un astfel de drept care a fost valorificat prin introducerea acțiunilor, ci doar poate să refuze un astfel de potențial drept celor care nu l-au valorificat până la declararea neconstituționalității art. 5 alin. 1 lit. a din L. nr. 2..
Acțiunea apare temeinică și raportat la art. 5 pct. 5 din CEDO și art. 1 din Protocolul nr. 1 la C., prin raportare la noțiunea de speranță legitimă.
S-a mai învederat că suma de 4.300.000 lei cu titlu de daune morale este justificată raportat la jurisprudența Î. C. de C. și Justiție și a altor instanțe din țară, ținându-se cont și de situația dovedită în cazul dedus judecății.
În drept au fost invocate dispozițiile art. 299 și urm. C.pr.civ. și ale
Legii nr. 2..
Împotriva aceleiași hotărâri a declarat recurs și pârâtul S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice solicitând modificarea în parte a sentinței în sensul respingerii cererii de acordare a despăgubirilor bănești cu titlu de daune materiale, în subsidiar solicitându-se reducerea cuantumului acestora.
În motivare s-a arătat că nu s-a făcut dovada confiscării efective a averii autorului reclamanților, confiscarea dispusă prin sentința de condamnare nefiind suficientă în acest sens.
Pe de altă parte, deși în raportul de expertiză întocmit în cauză s-a stabilit suma de 6.142,30 lei ca reprezentând valoarea bunurilor confiscate, instanța a acordat suma de 6.338 lei.
În drept au fost invocate dispozițiile art. 304 pct. 7, (...), 312 alin. 3
C.pr.civ.
Reclamanții au formulat întâmpinare la recursul declarat de S. R. prin
Ministerul Finanțelor Publice solicitând respingerea acestuia ca neîntemeiat.
Este ilogic a se solicita să se facă dovada confiscării averii în condițiile în care prin dispozitivul unei condamnări penale se dispune confiscarea averii opisate.
Ținând cont de natura de bunuri mobile, este evident că acestea nu au putut fi restituite în temeiul Legii nr. 10/2001 sau a Legii nr. 247/2005.
Cuantumul daunelor materiale s-a făcut raportat la expertiza efectuată în cauză, respectiv completarea la raportul de expertiză inițial.
Pârâtul S. R. prin D. B.-N. a formulat întâmpinare la recursul declarat decătre reclamanți solicitând respingerea acestuia.
În motivare s-a arătat că în urma pronunțării deciziei C. C. privind neconstituționalitatea art. 5 alin. 1 lit. a din L. nr. 2. cererea de acordare a daunelor morale nu mai are suport legal, în mod corect fiind respins acest petit.
Referitor la neacordarea daunelor materiale reprezentând beneficiul nerealizat s-a arătat că instanța de fond a făcut o corectă interpretare a art. 5 alin. 1 lit. b din L. nr. 2., cu atât mai mult cu cât măsura confiscării și implicit beneficiul nerealizat nu au fost dovedite.
Analizând recursurile declarate de către reclamanții T. M., T. E. și T. M. și de către pârâtul S. R. prin D. B.-.N. împotriva sentinței civile nr. 2. a T. B.-N.,
C. reține următoarele: Recursul reclamanților
Prima critică adusă de către reclamanți sentinței pronunțate de către judecătorie privește neacordarea cu titlu de daune materiale a sumei de bani reprezentând beneficiul nerealizat, respectiv lipsa de folosință a bunurilor confiscate prin sentința penală prin care a fost condamnat antecesorul reclamanților.
C. prevederilor art. 5 alin. 1 lit. b din L. nr. 2. prevede că despăgubirile se compun din echivalentul bunurilor confiscate prin hotărârea de condamnare.
Raportat la prevederile textului special pe care și-au întemeiat reclamanții acțiunea instanța de fond a făcut o corectă interpretare și aplicare a acestuia, textul de lege nepermițând acordarea cu titlu de despăgubiri a lipsei de folosință a bunurilor confiscate, în cauză nefiind aplicabile prevederile Codului civil, ci cele speciale ale Legii nr. 2..
În același sens s-a pronunțat și Curtea Constituțională prin decizia nr.1557/2010, decizie prin care s-a respins excepția de neconstituționalitate a prevederilor art.5 alin.1 lit. b din L. nr.2..
Nu poate constitui motiv de nelegalitate sau netemeinicie a sentinței faptul că instanța a administrat probe în ceea ce privește pretențiile reclamanților, probe privind inclusiv daunele materiale constând în echivalentul lipsei de folosință a bunurilor confiscate, pentru ca apoi să respingă acest petit, atâta timp cât soluția pronunțată este una legală.
Referitor la daunele morale se constată că în mod corect a apreciat instanța de fond că dreptul la acțiune este prescris, ținându-se cont de precizarea temeiului de drept a acțiunii, respectiv art. 998, 999 C.civil.
Sunt incidente în cauză prevederile art. 8 alin. 1 din D. nr. 167/1958, respectiv dreptul la acțiune a început să curgă în anul 1990, anul intrării în vigoare a D.ui -Lege nr.1., act normativ care a reglementat drepturile persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la (...) precum și celor deportate în străinătate sau constituite în prizonieri, la acel moment nemaiexistând nici o piedică în calea promovării unei astfel de acțiuni întemeiate pe dreptul comun care să aibă ca obiect repararea pagubelor pricinuite în perioada regimului comunist. Prin constatarea intervenirii prescripției dreptului la acțiune nu se încalcă prevederile art.5 alin.5 Din CEDO, acest articol nestipulând că ar fi vorbadespre drepturi imprescriptibile extinctiv, aplicându-se deci normele dreptului intern în materie de prescripție.
Nu se poate pune problema unei repuneri în termenul de prescripție prin intrarea în vigoare a Legii nr. 2., așa cum s-a arătat de către instanța de fond L. nr. 2. fiind o lege specială care nu poate avea efecte în ceea ce privește acțiunile întemeiate pe dreptul comun. O astfel de interpretare este de natură să aducă atingere principiului securității raporturilor juridice civile, astfel cum acesta rezultă din art.6 al C.i Europene a Drepturilor Omului, instituția repunerii în termenul de prescripție având caracter excepțional. O eventuală repunere în termenul de prescripție trebuie să rezulte în mod expres din lege, în cauză nefiind aplicabile și nefiind de altfel invocate condițiile generale în materie de repunere în termenul de prescripție reglementate de art.19 din D. nr.167/1958.
C. Europeană a Drepturilor Omului(Cauza Slavov și alții contra Bulgariei) a apreciat că eventualele efecte negative pentru una sau alta dintre părțile proceselor aflate pe rol, sunt rezultatul funcționării normale a mecanismelor pentru controlul constituționalității în statul de drept, neputându-se pune problema încălcării art.1 din Protocolul nr.1 la C. și în consecință nici a art.14 din C., simpla posibilitate recunoscută prin lege de a obține despăgubiri pentru anumite prejudicii suferite în trecut neavând semnificația unei speranțe legitime, atâta timp cât deznodământul judiciar este incert până la momentul finalizării procesului. Inexistența vreunei încălcări a dreptului la un bun în sensul art. 1 alin. 1 din Protocolul nr. 1, neexistând o speranță legitimă la plata daunelor morale a fost reținută de
Curtea Constituțională în decizia nr. 1358/(...), motivarea fiind aceea că a existat un alt act normativ, respectiv D.-lege nr. 1., în temeiul căruia puteau fi solicitate astfel de despăgubiri, text ce a rămas în vigoare, motivul admiterii excepției de neconstituționalitate fiind, în principal, paralelismul legislativ.
Prin urmare recursul declarat de către reclamanți apare ca nefondat.
Recursul pârâtului
Cererea de recurs formulată de către pârât privește două aspecte, respectiv inaplicabilitatea art. 5 alin. 1 lit. b din L. nr. 2., nefiind îndeplinite condițiile prevăzute de acest text de lege, și stabilirea în mod greșit a daunelor materiale prin sentință, în subsidiar.
Referitor la îndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 5 alin. 1 lit. b din
L. nr. 2. se constată că reclamanții au făcut dovada confiscării efective a bunurilor conform hotărârii de condamnare, măsura confiscării nefiind necesar a fi probată suplimentar atâta timp cât există procesul-verbal încheiat la data de (...) de către un ofițer de securitate, proces-verbal din care rezultă că în vederea confiscării bunurile au fost date în custodia unei terțe persoane. De altfel, confiscarea efectivă a bunurilor rezultă și din declarația martorului B. D., martor audiat de către instanța de fond.
În ceea ce privește cuantumul daunelor materiale acordate, acesta este cel stabilit prin completarea la raportul de expertiză întocmit în fața instanței de fond, raport depus la filele 132 și urm., criticile formulate de către pârât referitoare la acest cuantum fiind deci neîntemeiate.
Având în vedere considerentele de mai sus, C., în temeiul art. 312 alin. 1 C.pr.civ. va respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanții T. M., T. E. și T. M., precum și cel declarat de pârâtul S. R. prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE împotriva sentinței civile numărul 28 din (...) a T. B.- N. pronunțată în dosar numărul (...), pe care o va menține ca legală.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanții T. M., T. E. și T. M., precum și cel declarat de pârâtul S. R. prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE împotriva sentinței civile numărul 28 din (...) a T. B.-N. pronunțată în dosar numărul (...), pe care o menține.
D. este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 24 martie 2011.
PREȘEDINTE,
JUDECĂTOR,
JUDECĂTOR,
ANA I. A. C.
A. A. C.
GREFIER, C. B.
Red.A.C./dact.L.C.C.
2 ex./(...) Jud.fond: C. I.
| ← Decizia civilă nr. 2199/2011, Curtea de Apel Cluj | Decizia civilă nr. 3311/2011, Curtea de Apel Cluj → |
|---|
