Decizia civilă nr. 5024/2011, Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA 1 CIVILĂ
Dosar nr. (...) Cod operator 8428
D. CIVILĂ NR. 5024/R/2011
Ședința publică din 02 decembrie 2011
Instanța constituită din: PREȘEDINTE: C.-M. CONȚ JUDECĂTORI: I.-D. C.
A.-A. P. G. : A.-A. M.
S-au luat în examinare recursul declarat de pârâtul S. ROMÂN, PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, reprezentat prin D. a jud. M., precum și recursul declarat de reclamanta O. M., împotriva sentinței civile nr. 1033 din (...) a T. M., pronunțată în dosar nr. (...), având ca obiect despăgubiri în baza Legii nr. 2..
La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima strigare a cauzei, se prezintă reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C., procuror S. A., lipsă fiind reclamanta recurentă și reprezentantul pârâtului recurent.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul declarat de pârâtul S. Român, prin Ministerul Finanțelor
Publice, reprezentat prin D. a jud. M., a fost formulat și motivat în termen legal, a fost comunicat părții adverse și este scutit de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar în baza art. 5 alin. 3 din L. nr. 2..
Recursul declarat de reclamanta O. M., a fost redactat și motivat în termen legal de către un avocat, care nu a depus la dosar împuternicire avocațială, însă acest recurs a fost comunicat părții adverse și este scutit de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar în baza art. 5 alin. 3 din L. nr. 2..
S-a făcut referatul cauzei după care C. constată lipsa părților și lasă cauza la a doua strigare pentru a da reclamantei recurente și reprezentantului pârâtului recurent posibilitatea de a se prezenta la dezbateri.
La a doua strigare a cauzei, la apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C., procuror S. A., lipsă fiind reclamanta recurentă și reprezentantul pârâtului recurent.
Reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C. arată că nu are de formulat alte cereri prealabile sau excepții de invocat.
C. constată că prin memoriul de recurs (f. 4 din dosar), pârâtul recurent a solicitat judecarea cauzei în lipsă, în conformitate cu prevederile art. 242 alin. 2 C.
De asemenea, C. constată că pentru termenul de judecată de azi,reclamanta recurentă a fost legal citată cu mențiunea de a preciza dacăînțelege să-și însușească recursul declarat de avocat în numele său, în cazafirmativ să se prezinte în instanță să semneze recursul sau, în caz contrar, să facă dovada angajării unui avocat pentru redactarea recursului, prin depunerea la dosar a împuternicirii avocațiale, care să ateste acest aspect, sub sancțiunea prevăzută de art. 161 C., așa cum rezultă din dovada deîndeplinire a procedurii de citare care se află la f. 17 din dosar, iar până la acest moment reclamanta recurentă nu și-a îndeplinit această obligație.
În privința recursului declarat de reclamantă, C. din oficiu, în temeiul art. 161 C., invocă și pune în discuția reprezentantei P.ui de pe lângă C. de A. C., excepția lipsei calității de reprezentant a avocatului care afirmativ a declarat recurs în numele reclamantei, având în vedere că nu s-a făcut dovada calității de reprezentant a avocatului și recursul a fost semnat numai de respectivul avocat și, de asemenea, în temeiul art. 133 C., invocă și pune în discuție excepția nulității recursului declarat de reclamantă, având în vedere nesemnarea memoriului de recurs de către reclamanta recurentă.
De asemenea, C. pune în discuția reprezentantei P.ui de pe lângă C. de A. C. excepția inadmisibilității schimbării cauzei juridice a acțiunii pentru prima dată în recurs, excepție întemeiată pe dispozițiile art. 316 C. raportat la art. 294 alin. 1 C., având în vedere că prin recurs, reclamanta recurentă ainvocat temeiuri juridice noi, respectiv prevederile art. 6 și art. 14 din
C.E.D.O., art. 1 din Primul Protocol Adițional la C. și garanția egalității armelor și, de asemenea, pune în discuție aplicabilitatea în cauză a dispozițiilor Deciziei nr. 12/2011 a Înaltei Curți de C.
Nemaifiind de formulat alte cereri prealabile sau excepții de invocat, C. declară închise dezbaterile și acordă cuvântul reprezentantei P.ui de pe lângă C. de A. C. pentru a pune concluzii pe cele două recursuri care formează obiectul prezentului dosar, cu mențiunea ca aceasta să se refere și la excepțiile invocate din oficiu de către instanță, precum și la aplicabilitatea în cauză a Deciziei nr. 12/2011 a Înaltei Curți de C.
Reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C. solicită admiterea excepțiilor invocate din oficiu de către instanță, cu privire la recursul declarat de reclamantă și anularea acestui recurs.
De asemenea, reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C. solicită respingerea recursului declarat de pârât, având în vedere împrejurarea că prin recurs, pârâtul critică pe de o parte excepția prescripției dreptului la acțiune, în condițiile în care această excepție a fost admisă de către instanța de fond, astfel încât, această critică este neavenită, iar pe de altă parte face referire la D. nr. 1358/(...) a C. C..
În privința daunelor morale, reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C. solicită aplicarea Deciziei nr. 12/2011 a Înaltei Curți de C.
C. reține cauza în pronunțare.
C U R T E A :
Prin sentința civilă nr. 1033 din (...) a T. M. pronunțată în dosarul nr. (...) s-a admis în parte acțiunea civilă precizată, formulată de către reclamanta O. M., în contradictoriu cu pârâtul S. ROMÂN reprezentat prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, și în consecință, s-a constatat caracterul politic al condamnării suferite de către tatăl reclamantei, defunctul P. V..
S-a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune privind capătul de cerere având ca obiect despăgubiri morale.
S-a respins capătul de cerere având ca obiect obligarea pârâtului la daune morale precum și cererea de obligare a pârâtului la cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că potrivit art. 1 din L. nr. 2. cu modificările ulterioare:
(1) Constituie condamnare cu caracter politic orice condamnare dispusă printr-o hotărâre judecătorească definitivă, pronunțată în perioada
6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, pentru fapte săvârșite înainte de data de
6 martie 1945 sau după această dată și care au avut drept scop împotrivirea față de regimul totalitar instaurat la data de 6 martie 1945.
(2) Constituie de drept condamnări cu caracter politic condamnările pronunțate pentru faptele prevăzute în: a) art. 185 - 187, 190, 191, 193^1, 194, 194^1 - 194^4, 196^1, 197,
207 - 209, 209^1 - 209^4, 210 - 218, 218^1, 219 - 222, 224, 225, 227,
227^1, 228, 228^1, 229, 230, 231^1, 258 - 261, 267, 268^7, 268^8,
268^12, 268^14, 268^29, 268^30, art. 284 ultimul alineat, art. 323 - 329,
349, 350 și 578^6 din Codul penal din 1936, republicat în Monitorul O., Partea I, nr. 48 din 2 februarie 1948, cu modificările și completările ulterioare;
Prin urmare, condamnarea aplicată tatălui reclamantei pentru săvârșirea infracțiunii de uneltire, prevăzută de art. 209 partea a II-a lit. d Cod penal și pentru infracțiunea de răspândire de publicațiuni interzise, prevăzută de art. 325 al. 3 lit. c din vechiul Cod penal sunt considerate de L. nr. 2. condamnări cu caracter politic și în temeiul art. 1 din L. nr. 2., tribunalul va constata caracterul politic al acestor condamnări.
În ceea ce privește capetele de cerere privind obligarea pârâtului la daune morale pentru prejudiciul moral suferit de reclamantă, sunt de reținut următoarele considerente:
În prezenta cauză, reclamanta a solicitat doar acordarea de daune morale, în temeiul art. 5 alin. 1 litera a din L. nr. 2..
În au fost publicate Deciziile C. C. nr. 1. și nr. 1360/2010 referitoare la admiterea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 5 alin. (1) lit. a) teza întâi din L. nr. 2. privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie
1945-22 decembrie 1989.
În esență C. a reținut că dispozițiile legale criticate aduc atingere valorii supreme de dreptate, care este una dintre valorile esențiale ale statului de drept, astfel cum este proclamată în prevederile art. 1 alin. (3) din Constituție.
În conformitate cu dispozițiile art. 147 din Constituția României, dispozițiile din legile și ordonanțele în vigoare, precum și cele din regulamente, constatate ca fiind neconstituționale, își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei C. C., dacă în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pun de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției. Pe durata acestui termen, dispozițiile constatate ca fiind neconstituționale sunt suspendate de drept.
Potrivit art. 31 alin. 1 din L. nr. 47/1992, republicată, privind organizarea și funcționarea C. C., decizia prin care se constată neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unor dispoziții dintr-o lege sau ordonanță în vigoare este definitivă și obligatorie. Conform art. 31 alin. 3 din L. nr. 47/1992 republicată, dispozițiile din legea sau ordonanța în vigoare constatate ca fiind neconstituționale își încetează efectele la 45 de zile de la publicare. În prezenta cauză, reclamantul a solicitat acordarea doar de despăgubiri morale. Având în vedere declararea ca neconstituționale a dispozițiilor art. 5 alin. 1 litera a din L. nr. 2., în conformitate cu dispozițiile art. 147 din Constituție și art. 31 alin. 1 și 3 din L. nr. 47/1992 republicată, în prezent nu mai există nici un temei juridic reglementat de L. nr. 2. care să permită acordarea de daune morale.
În ceea ce privește precizarea de acțiune din (...) - filele 82-91 și 94, instanța de fond a reținut că L. nr. 2. este o lege specială și a creat un cadruspecial pentru introducerea unei acțiuni civile în reparații patrimoniale a daunei morale, acțiune întemeiată pe dispozițiile art. 5 alin. 1 litera a din L. nr. 2..
În ceea ce privește aplicarea în timp a dispozițiilor Legii nr. 2., sunt de reținut următoarele: legea civilă este de imediată aplicare de la momentul intrării ei în vigoare.
Prin principiul aplicării imediate a legii noi se înțelege regula de drept conform căreia, de îndată ce a fost adoptată, legea civilă nouă se aplică tuturor situațiilor ivite după intrarea ei în vigoare, excluzând aplicarea legii civile vechi.
L. civilă nouă se aplică atât situațiilor juridice în curs de formare, modificare sau stingere la momentul intrării ei în vigoare, cât și efectelor viitoare ale situațiilor juridice trecute.
Simpla recunoaștere prin lege a unor drepturi generale și abstracte nu înseamnă că legiuitorul nu va putea pe viitor modifica (fie în sensul restrângerii, fie în sensul extinderii, fie în sensul suprimării, respectivele prevederi legale. O astfel de modificare, completare sau abrogare este posibilă fără a se încălca principiul neretroactivității dacă drepturile respective au rămas la stadiul de situație legală abstractă sau dacă în urma manifestării de voință a subiectului de drept, respectiva situație legală nu s- a concretizat până la momentul intrării în vigoare a legii noi, fie printr-o hotărâre judecătorească definitivă, fie printr-un alt act de autoritate generator de drepturi concrete.
În consecință, atâta timp cât dreptul persoanei îndreptățite la obținerea măsurilor reparatorii nu era stabilit prin hotărâre definitivă, instanțele trebuie să aplice normele de drept material în vigoare la momentul soluționării pricinii.
Ori de câte ori o lege nouă modifică starea legală anterioară cu privire la anumite raporturi, toate efectele susceptibile a se produce din raportul anterior, dacă s-au realizat înainte de intrarea în vigoare a legii celei noi, nu mai pot fi modificate ca urmare a adoptării noii legi, care trebuie să respecte suveranitatea legii anterioare.
Dar, în măsura în care raporturile juridice nu erau încă pe deplin constituite în momentul intrării în vigoare a noii legi, acele raporturi nu se vor putea consolida decât în limitele determinate de legea nouă și nu vor produce decât efectele pe care această lege le îngăduie.
Ca urmare, în cazul în care legea ulterioară modifică efectele viitoare sau le exclude, dispozițiile din legea ulterioară se aplică și la efectele actului anterior nerealizate încă sub vechea lege, întrucât ordinea publică trebuie să aibă în esența ei un caracter de unitate și de uniformă obligativitate pentru toți.
De asemenea, este de reținut că nu se poate face confuzie între neretroactivitatea unei legi și neconstituționalitatea unei legi. Neconstituționalitatea unei legi are în vedere conformitatea acesteia cu legea fundamentală la momentul adoptării, promulgării și intrării ei în vigoare.
D. nr. 1. a C. C. prin care au fost declarate neconstituționale dispozițiile art. 5 alin. 1 litera a din L. nr. 2. este definitivă și obligatorie, dispozițiile declarate neconstituționale nemaiputând fi aplicate, deoarece și- au încetat efectele. Această încetare a efectelor are, prin urmare, caracter general, ea privind toate categoriile de subiecți de drept ce intră sub incidența prevederilor declarate neconstituționale, fiind fără însemnătate dacă aceștia erau sau nu deja părți reclamante într-un proces pe care l-ar fi deschis pentru a pretinde constatarea ori realizarea unor drepturi instituiteprin chiar prevederile neconforme cu Constituția. Pe cale de consecință, trebuie considerat că existența unui proces în curs în cadrul căruia reclamantul își întemeiază pretenția pe dispoziția legală declarată neconstituțională nu împiedică aplicarea deciziei C. C., cu toate implicările ce decurg din aceasta asupra acțiunii pronunțate de reclamant. La momentul pronunțării prezentei sentințe nu mai există un temei juridic în L. nr. 2. pentru acordarea daunelor morale.
Cu privire la excepția prescripției dreptului la acțiune, având ca obiect daune morale, întemeiată pe prevederile art. 998-999 C. civ.
În ceea ce privește temeiul juridic pe care reclamanta și-a întemeiat ulterior cererea, prin precizarea de acțiune depusă la filele 82-91 și 94 din dosar, la data de (...), respectiv, art. 998-999 C., tribunalul constată următoarele:
Art. 998 C. constituie sediul legal în materia răspunderii civile delictuale, prevăzând că orice faptă a omului, care cauzează altuia prejudiciu, obligă pe acela din a cărui greșeală s-a ocazionat, a-l repara.
În cauză nu sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale a
S.ui Român, nici în temeiul art. 35 din D. nr. 31/1954, și nici în temeiul art. 998-999 C., întrucât, S. Român nu are decât o obligație morală de a acorda despăgubiri persoanelor persecutate de regimul comunist, însă, prioritar analizării întrunirii sau nu în cauză a condițiilor necesare angajării răspunderii civile delictuale a S.ui Român, trebuie analizată în cauză prescripția dreptului la acțiune a reclamantei, având ca obiect acordarea de daune morale în temeiul art. 998-999 C.
Înainte de a se putea analiza pe fondul cauzei pretențiile deduse judecății de către reclamantă este imperios necesar să se verifice dacă, prin raportare la temeiul de drept pe care reclamanta și-a fundamentat cererea introductivă de instanță, precizată, prezenta acțiune a fost sau nu promovată în termenul legal de prescripție extinctivă reglementat de D. nr.
1..
Reclamanta, prin precizarea de acțiune, formulată la (...), înregistrată pe rolul T. M., a investit Tribunalul Maramureș cu o acțiune în răspundere civilă delictuală, întemeiată din punct de vedere juridic pe prevederile art. 998-999 C. civ.
Este adevărat că obiectul cererii introductive de instanță l-a constituit acordarea unor daune morale, dar nu este mai puțin adevărat că acordarea acestor daune morale a fost solicitată cu titlul de reparare a prejudiciului ce i-a fost cauzat antecesorului reclamantei, în temeiul răspunderii civile delictuale fundamentate pe prevederile art. 998-999 C. civ., S. Român fiind ținut, în opinia reclamantei, să repare prejudiciile cauzate cetățenilor săi de organele represive ale regimului comunist.
Fiind întemeiată din punct de vedere juridic exclusiv pe răspunderea civilă delictuală, reglementată de dispozițiile art. 998-999 C. civ., acțiunea trebuia formulată în termenul de prescripție extinctivă prevăzut de art. 8 alin. 1 rap. la art. 3 alin. 1 teza I din D. nr. 1..
Astfel, în conformitate cu prevederile art. 8 alin. 1 din D. nr. 1.,
„prescripția dreptului la acțiune în repararea pagubei pricinuite prin fapta ilicită, începe să curgă de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască, atât paguba cât și pe cel care răspunde de ea";.
Întrucât actul normativ mai sus menționat nu reglementează vreun termen special de prescripție extinctivă în acest caz, este evident că termenul de prescripție este cel general, de 3 ani, reglementat de art. 3 alin. 1 teza I din D. nr. 1..
Prin urmare, în conformitate cu prevederile art. 8 alin. 1 din D. nr. 1., reclamanta ar fi trebuit să promoveze acțiunea pentru daune morale, întemeiată pe răspunderea civilă delictuală reglementată de art. 998 - 999
C. civ., în termen de 3 ani, termen care ar fi început să curgă de la momentul la care reclamanții au cunoscut, sau ar fi trebuit să cunoască, atât paguba, cât și pe cel care răspunde de ea.
Raportat la starea de fapt reținută, este de subliniat faptul că reclamanta a cunoscut atât paguba - ce i-a fost cauzată antecesorului lor - cât și pe cel răspunzător de pagubă - S. Român prin organele sale represive din perioada anterioară anului 1989.
Dată fiind realitatea politică anterioară anului 1989, este evident că reclamanta nu putea, în perioada anterioară datei de (...), să recurgă la niciun demers judiciar în scopul reparării pagubei ce i-a fost cauzată antecesorului reclamantei.
Se pune, așadar, firesc întrebarea, care era momentul la care reclamanta ar fi putut să promoveze o acțiune în justiție întemeiată pe art. 998-999 C., pentru repararea pagubei morale ce i-a fost cauzată antecesorului reclamantei, ori să recurgă la vreun alt demers legal în acest sens.
T. a apreciat că după data de (...), reclamanta era liberă să se adreseze oricând unei instanțe de judecată pentru a pretinde reparații pentru prejudiciul moral cauzat antecesorului ei, mai ales că, la data de (...), în Monitorul O. al României nr. 50/(...), a fost publicat D.-Lege nr. 118/(...), privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la data de (...).
Este adevărat că acest act normativ nu conținea nicio prevedere care să stipuleze expres că astfel de persoane, persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la data de (...), se pot adresa instanțelor de judecată cu acțiuni prin care să solicite repararea efectivă, materială, pecuniară, a daunelor fizice și morale ce le-au fost cauzate în perioada de dinaintea anului 1989, dar nu este mai puțin adevărat că acest decret reprezenta un punct de pornire în a recunoaște faptul că în perioada cuprinsă între (...) - (...), în România au existat persoane persecutate pe motive politice și că unor astfel de persoane trebuie să le se recunoască anumite drepturi : recunoașterea ca vechime în muncă și luarea în considerare la stabilirea pensiei și a celorlalte drepturi ce se acordă, în funcție de vechimea în munca, timpul cât o persoană, după data de 6 martie
1945, pe motive politice: a executat o pedeapsă privativă de libertate în baza unei hotărâri judecătorești rămasă definitivă sau a fost lipsită de libertate în baza unui mandat de arestare preventivă pentru infracțiuni politice; a fost privată de libertate în locuri de deținere în baza unor măsuri administrative sau pentru cercetări de către organele de represiune; a fost internată în spitale de psihiatrie;) a avut stabilit domiciliu obligatoriu; a fost strămutată într-o alta localitate; acordarea unei indemnizații lunare de câte 200 lei, indiferent dacă sunt sau nu pensionate, pentru fiecare an de detenție, internare, domiciliu obligatoriu sau cât au fost strămutate; dreptul de a beneficia, în mod gratuit, de asistenta medicală și medicamente în unitățile sanitare de stat etc. .
Pe cale de consecință, tribunalul a constatat că termenul de prescripție extinctivă de 3 ani a început să curgă la data intrării în vigoare a D.ui-lege nr. 118/1990, respectiv, (...), prezenta acțiune bazată pe art. 998-999 C. civ., înregistrată la (...), fiind deci prescrisă extinctiv.
Acordarea de despăgubiri în temeiul art. 998-999 cod civil nu este posibilă din următoarele motive:
Așa cum rezultă din deciziile C. Europene a Drepturilor Omului , nu există o obligație a statelor de a acorda despăgubiri pentru abuzurile săvârșite de regimurile politice existente anterior în acele state dar dacă aleg să acorde despăgubiri atunci acordarea lor trebuie să fie efectivă. Acordarea despăgubirilor este o reparație în echitate care nu își are izvorul într-un fapt trecut ci reprezintă o despăgubire acordată benevol de stat, de aceea neexistând obligația reparării. S. poate opta să repare sau să nu acorde despăgubiri dar dacă nu optează pentru despăgubiri nu poate fi obligat la aceasta.
În acest sens s-a reținut prin decizia nr. 1. a C. C. că nu poate exista decât o obligație "morală" a statului de a acorda despăgubiri persoanelor persecutate în perioada comunistă. De altfel, C. Europeană a Drepturilor Omului a statuat, prin H. din 12 mai 2009 în Cauza Ernewein și alții împotriva Germaniei și prin H. din 2 februarie 2010 în Cauza Klaus și Iouri Kiladze contra Georgiei, că dispozițiile C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale nu impun statelor membre nicio obligație specifică de a repara nedreptățile sau daunele cauzate de predecesorii lor. Totodată, instanța de la S. are o jurisprudență constantă în sensul că art. 1 din Protocolul nr. 1 la C. nu garantează dreptul de a dobândi un bun (H. din 23 noiembrie 1983 în Cauza Van der Mussele contra Belgiei, H. din 9 octombrie 2003 în Cauza Slivenko contra Letoniei, H. din 18 februarie 2009 în Cauza Andrejeva contra Letoniei). Referindu-se la problema restituirii bunurilor confiscate de către stat, aceeași Curte a stabilit că nu se poate interpreta că ar exista vreo obligație generală a statului de a restitui proprietăți care au fost expropriate înainte de ratificarea C. ori că ar exista posibilitatea impunerii unor restricții asupra libertății statelor de a stabili scopul și condițiile oricărei restituiri către foștii proprietari. (H. din 28 septembrie 2004 în Cauza Kopecký contra Slovaciei, H. din 4 martie 2003 în Cauza Jantner contra Slovaciei, D. asupra admisibilității din 13 decembrie
2005 în Cauza Bergauer și alții contra Cehiei).
Acordarea de despăgubiri pentru daune morale persoanelor condamnate politic în perioada comunistă, nu este luată pe baza existenței unei obligații legale care își are izvorul în trecut, ci statul a acordat aceste compensații în echitate, astfel încât nicio persoană nu poate avea un drept substanțial la despăgubiri pentru daune morale.
Prin urmare, Curtea Constituțională constată că, a fortiori, nu se poate concluziona că în materia despăgubirilor pentru daunele morale suferite de foștii deținuți politici în perioada comunistă ar exista vreo obligație a statului de a le acorda și, cu toate acestea, legiuitorul român de după 22 decembrie 1989 a adoptat 2 acte normative, D.-lege nr. 118/1990 și
L. nr. 2., având acest scop.
Declararea ca neconstituționale a dispozițiilor legale, echivalează cu lipsa opțiunii statului de acordarea a despăgubirilor în temeiul acestui text legal.
Cât timp nu există obligația reparării rezultă că o acțiune nu poate fi întemeiată pe dispozițiile art. 998-999 Cod civil ci doar pe dispozițiile unei legi speciale care are semnificația acordării benevole a despăgubirilor de către stat, potrivit practicii CEDO, în sensul celor de mai sus. Nu mai există dispoziții în dreptul intern sau în dreptul internațional care să se poată constitui în temei al acțiunii.
În ce privește prezenta cauză mai trebuie analizat dacă, având în vedere dispozițiile Legii nr. 2. pe perioada cât au fost în vigoare până la declararea lor ca neconstituționale prin decizia nr. 1., reclamantul are un bun sau o speranță legitimă la acesta, potrivit art. 1 din Protocolul nr. 1, în sensul jurisprudenței C. Europene a Drepturilor Omului.
Această analiză este necesară pentru a stabili dacă având o speranță legitimă reclamanților li s-ar cuveni despăgubiri, chiar în condițiile dispariției suportului legal, apelând la dispozițiile art. 1 din Protocolul 1.
Cu privire la această speranță legitimă trebuie constat că există o ingerință care era legitimă din partea statului, ingerință care constă în chiar declararea ca neconstituționale a dispozițiilor legale care au oferit însăși speranța legitimă, procedura de constatare a neconstituționalității fiind necesară într-o societate democratică, fiind și predictibilă de altfel.
Declararea ca neconstituțională a unor dispoziții legale trebuie acceptată ca producând efecte generale pentru că altfel ar însemna să se conteste însăși legitimitatea existenței procedurii de control de constituționalitate a legilor, ceea ce nu este cazul a fi pus în discuție, prin urmare a existat o ingerință necesară și proporțională.
Curtea Constituțională reține la rândul ei, oferind o altă interpretare, oprind analiza anterior ingerinței, că prin D. asupra admisibilității din 2 decembrie 2008 în Cauza Slavov și alții contra Bulgariei, instanța de contencios al drepturilor omului a acordat o "importanță deosebită faptului că dispoziția de lege referitoare la obținerea compensațiilor a fost anulată nu ca urmare a unui mecanism ad-hoc, extraordinar, ci ca rezultat al unei operațiuni normale, pe calea exercitării controlului de constituționalitate al acesteia", ceea ce a condus la concluzia C. în sensul că reclamanții nu au putut dobândi o "speranță legitimă" în obținerea compensațiilor respective.
Distinct de considerentele de mai sus trebuie arătat totuși că în materia despăgubirilor pentru daune morale suferite de persoanele persecutate din motive politice în perioada comunistă, Curtea Constituțională a constatat că există două norme juridice - art. 4 din D.-lege nr. 118/1990 și art. 5 alin. (1) lit. a) din L. nr. 2. - cu aceeași finalitate, și anume acordarea unor sume de bani persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum și celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri.
Prin urmare, se constată prin aceeași decizie nr. 1., despăgubirile prevăzute de dispozițiile de lege criticate, având același scop ca și indemnizația prevăzută de art. 4 din D.-lege nr. 118/1990, nu pot fi considerate drepte, echitabile și rezonabile. Intervenția sa prin art. 5 alin. (1) lit. a) din L. nr. 2., după 20 ani de la adoptarea primei reglementări cu același obiect, aduce atingere valorii supreme de dreptate, una dintre valorile esențiale ale statului de drept, astfel cum este proclamată în prevederile art. 1 alin. (3) din Constituție.
Or, Curtea Constituțională observă că - în domeniul acordării de despăgubiri pentru daunele morale persoanelor persecutate din motive politice în perioada comunistă - există reglementări paralele, și anume, pe de o parte, D.-lege nr. 118/1990, republicat, și O. de urgență a G. nr. 2., aprobată cu modificări și completări prin L. nr. 5., cu modificările și completările ulterioare, iar, pe de altă parte, L. nr. 2. privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989.
Prin urmare, în prezenta cauză că nu se poate susține că nu s-au acordat despăgubiri de către stat pentru daunele morale persoanelorpersecutate din motive politice în perioada comunistă - dat fiind că acestea au fost deja acordate în temeiul D.ui-lege nr. 118/1990.
Curtea Constituțională mai constată prin decizia nr. 1. că, astfel cum a statuat și C. Europeană a Drepturilor Omului, tot în domeniul măsurilor reparatorii, însă în ceea ce privește restituirile de bunuri, este necesar a se face în așa fel încât atenuarea vechilor violări să nu creeze noi nedreptăți (H. din 5 noiembrie 2002 în Cauza Pincová și Pinc contra Cehiei, H. din 7 octombrie 2009 în Cauza Padalevičius contra Lituaniei). Totodată, în temeiul dispozițiilor constituționale ale art. 142 alin. (1), potrivit cărora "Curtea Constituțională este garantul supremației Constituției", și al art. 1 alin. (5) din Constituție, potrivit căruia "În România, respectarea [...] legilor este obligatorie", C. constată că reglementarea criticată încalcă și normele de tehnică legislativă, prin crearea unor situații de incoerență și instabilitate, contrare prevederilor Legii nr. 24/2000, republicată.
Or, față de cele reținute prin decizia nr. 1., anume că tratamentul juridic diferit aplicat persoanelor care solicită despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare este determinat de celeritatea cu care a fost soluționată cererea de către instanțele de judecată, prin pronunțarea unei hotărâri judecătorești definitive, se constată că S. a creat o inechitate dat fiind că persoanele ce au obținut hotărâri judecătorești irevocabile anterior declarării ca neconstituționale a dispozițiilor legale incidente și în prezenta cauză sunt în mod evident într-o situație de avantaj care induce o situație de discriminare față de persoanele ale căror proceduri judiciare sunt încă în curs de desfășurare.
Cele reținute mai sus prin D. asupra admisibilității din 2 decembrie
2008 în Cauza Slavov și alții contra Bulgariei, prin care instanța de contencios al drepturilor omului a acordat o "importanță deosebită faptului că dispoziția de lege referitoare la obținerea compensațiilor a fost anulată nu ca urmare a unui mecanism ad-hoc, extraordinar, ci ca rezultat al unei operațiuni normale, pe calea exercitării controlului de constituționalitate al acesteia", ceea ce a condus la concluzia C. în sensul că reclamanții nu au putut dobândi o "speranță legitimă" în obținerea compensațiilor respective, sunt aplicabile și cu privire la situația clară de discriminare apărută ca urmare a declarării ca neconstituționale a prevederilor legale.
Față de acestea se constată că și în situația apariției acestei discriminări prin durata diferită a procedurilor judiciare, reclamanții nu pot solicita acordarea de despăgubiri, având în vedere izvorul discriminării.
Cu privire la stabilirea unui asemenea criteriu, aleatoriu și exterior conduitei persoanei, Curtea Constituțională mai reține că este în contradicție cu principiul egalității în fața legii, consacrat de art. 16 alin. (1) din Constituție, conform căruia, în situații egale, tratamentul juridic aplicat nu poate fi diferit.
Astfel, durata procesului și finalizarea acestuia depind adesea de o serie de factori cum sunt gradul de operativitate a organelor judiciare, incidente legate de îndeplinirea procedurii de citare, complexitatea cazului, exercitarea sau neexercitarea căilor de atac prevăzute de lege și alte împrejurări care pot să întârzie soluționarea cauzei. De asemenea, nu ține seama de faptul că, în numeroase cazuri, durata proceselor și, în consecință, data rămânerii definitive a hotărârilor nu depind numai de atitudinea persoanei care are astfel de cereri sau de situații de natură obiectivă, ci se datorează unor alte circumstanțe, care țin de organizarea justiției și de gradul de încărcare a rolurilor instanțelor judecătorești.
În ceea ce privește modul de acordare a despăgubirilor, reglementat prin O. de urgență a G. nr. 6., C. observă existența unui tratament distinct aplicat persoanelor îndreptățite la despăgubiri pentru condamnări politice, în funcție de momentul la care instanța de judecată a pronunțat hotărârea definitivă - deși au depus cereri în același timp și au urmat aceeași procedură prevăzută de L. nr. 2. -, și consideră că acesta este determinat de o serie de elemente neprevăzute și neimputabile persoanelor aflate în cauză.
Instituirea unui tratament distinct între persoanele îndreptățite la despăgubiri pentru condamnări politice, în funcție de momentul în care instanța de judecată a pronunțat hotărârea definitivă, nu are o justificare obiectivă și rezonabilă. În acest sens, Curtea Constituțională, prin D. nr. 599 din 14 aprilie 2009, publicată în Monitorul O. al României, Partea I, nr. 329 din 18 mai 2009, a statuat că violarea principiului egalității și nediscriminării există atunci când se aplică un tratament diferențiat unor cazuri egale, fără să existe o motivare obiectivă și rezonabilă, sau dacă există o disproporție între scopul urmărit prin tratamentul inegal și mijloacele folosite.
Raportat la considerentele mai sus expus, tribunalul a admis în parte acțiunea civilă precizată, conform dispozitivului, a constatat caracterul politic al condamnărilor și a respins ca neîntemeiat capătul de cerere privind obligarea pârâtului la daune morale pentru prejudiciul moral suferit.
Cererea de acordare a cheltuielilor de judecată a fost respinsă, având în vedere că reclamanta nu a dovedit în condițiile art. 1169 Cod civil cuantumul și efectivitatea acestor cheltuieli de judecată, nedepunând la dosar nici un înscris în acest sens în probațiune.
Împotriva acestei sentințe pârâtul S. ROMÂN, prin MINISTERUL
FINANȚELOR PUBLICE a declarat recurs în termen legal, solicitând instanței admiterea acestuia, modificarea în parte a hotărârii atacate în sensul respingerii capătului de cerere privind constatarea caracterului politic al condamnării antecesorului reclamantei.
În motivarea recursului, pârâtul a învederat instanței că în mod nelegal tribunalul a admis acțiunea în constatarea caracterului politic al condamnării tatălui reclamantei dispusă în baza sentinței penale nr.
244/1971 deoarece această condamnare nu poate fi înțeleasă ca o afectare a respectării drepturilor și libertăților fundamentale ale omului din rațiuni politice, deoarece în acea perioadă Constituția garanta libertatea conștiinței dar și obligativitatea stagiului militar.
Prin decizia nr. 1358/(...) a C. C. s-a constatat că prevederile art. 5 alin. 1 lit. a din L. nr. 2. sunt neconstituționale, astfel încât în mod corect instanța de fond a reținut că în prezent nu mai există nici un temei legal pentru acordarea daunelor morale.
În ceea ce privește capătul de cerere prin care se solicită obligarea pârâtului la plata daunelor morale în temeiul dreptului comun, pârâtul arată că în baza art. 3 din D. nr. 1., dreptul la acțiune al reclamantei s-a prescris cu mult înainte de data înregistrării cererii de chemare în judecată.
În drept se invocă prevederile art. 304 pct. 9 și art. 3041 C.
Împotriva aceleiași sentințe reclamanta O. M. a declarat recurs întermen legal, solicitând instanței admiterea acestuia, modificarea în parte a sentinței atacate în sensul obligării pârâtului la plata daunelor morale în cuantumul solicitat prin acțiunea civilă precizată.
În motivarea recursului, reclamanta a arătat că în mod greșit s-a respins petitul de acordare a daunelor morale, iar prin aplicarea deciziei nr.
1. a C. C., instanța de fond încălcat principiul neretroactivității consacrat de art. 15 alin. 2 din Constituție.
La data introducerii cererii de chemare în judecată sub imperiul Legii nr. 2. nemodificată, s-a născut un drept la acțiune pentru a solicita despăgubiri pentru prejudiciul suferit ca urmare a condamnării politice a tatălui său.
În speță s-au încălcat și dreptul la un proces echitabil reglementat de art. 6 din C., în componenta privind dreptul de acces la un tribunal independent și imparțial, care impune respectarea principiului egalității părților în procesul civil și interzice intervenția legiuitorului pe parcursul unui litigiu, intervenție care ar putea afecta cursul procesului.
De asemenea, s-a încălcat și principiul nediscriminării consacrat e art. 14 din C. precum și principiul egalității armelor.
În privința cererii precizate pe dispozițiile art. 998 - 999 Cod civil, sentința recurată este nemotivată, încălcându-se astfel și prevederile art. 1 din primul protocol adițional al Convenței.
În drept se invocă prevederile art. 3041 C., L. nr. 2., art. 6, art. 14 și art. 1 din Protocolul adițional 1 al C..
În privința recursului declarat de reclamantă, C. din oficiu, în ședințapublică din data de (...), a invocat în temeiul art. 161 C. și a pus în discuția reprezentantei P.ui de pe lângă C. de A. C., excepția lipsei calității de reprezentant a avocatului care afirmativ a declarat recurs în numele reclamantei, având în vedere că nu s-a făcut dovada calității de reprezentant a avocatului și recursul a fost semnat numai de respectivul avocat și, de asemenea, în temeiul art. 133 C., invocă și pune în discuție excepția nulității recursului declarat de reclamantă, având în vedere nesemnarea memoriului de recurs de către reclamanta recurentă.
În conformitate cu prevederile art.137 alin.1 C., C. se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură, în ordinea priorității lor, excepții carefac de prisos cercetarea în fond a recursului.
Astfel, la termenul de judecată din data de (...), C. a constatat că cererea de recurs a fost declarată în numele reclamantei de către un avocatpentru că la finalul memoriului de recurs apare doar mențiunea „prin avocat"; și o semnătură olografă, fără să fie aplicată ștampila cabinetului de avocat. La dosarul cauzei nu există nicio împuternicire avocațială care să ateste că reclamanta a angajat un avocat pentru fondul pricinii sau pentru redactarea recursului, motiv pentru care instanța a dispus amânareajudecății cauzei și acordarea unui termen de judecată pentru citarea reclamantei recurente cu mențiunea de a preciza dacă înțelege să-șiînsușească recursul declarat de avocat în numele său, în caz afirmativ să se prezinte în instanță, să semneze recursul sau, în caz contrar, să facă dovada angajării unui avocat pentru redactarea recursului sub sancțiunea prevăzută de art. 161 C.
Potrivit art. 161 alin. 1 teza II și alin. 2 C., când reprezentantul părții nu face dovada calității sale, se poate da un termen pentru împlinireaacestor lipsuri. Dacă lipsurile nu se împlinesc, instanța va anula cererea.
Având în vedere că reclamanta recurentă a fost legal citată cumențiunile mai sus arătate, iar aceasta nu a înțeles să-și îndeplineascăobligațiile procesuale, C., în temeiul art. 312 alin. 1 coroborat cu art. 161alin. 2 C., va anula recursul declarat de reclamanta O. M. împotriva aceleiașisentințe ca urmare a admiterii excepției lipsei calității de reprezentant.
Având în vedere soluția de admitere a excepției lipsei calității de reprezentant C. apreciază ca fiind inutilă analizarea excepției nulitățiirecursului întrucât cererea de recurs poartă o semnătură olografă însă nu se poate stabili cu certitudine dacă aceasta aparține avocatului sau reclamantei recurente.
Analizând sentința criticată prin prisma motivelor de recurs invocate depârât, C., în temeiul art. 3041 C., reține următoarele:
Cu privire la motivul din recursul pârâtului referitor la nelegala constatare de către prima instanță a caracterului politic a condamnării antecesorului reclamantei C. reține că prin sentința penală nr. 271/(...), pronunțată de T. M. O. în dosar penal nr. 286/1956, antecesorul reclamantei, P. V., a fost condamnat pentru săvârșirea delictului de uneltire contra ordinei sociale prev. și ped. de art. 209 parte II-a lit.d C.pen. și pentru delictul de răspândire de publicațiuni interzise prev. și ped. de art.325 alin.3 lit.c C.pen.alin. I și III C.pen. (f. 23-24 dosar fond).
L. nr. 2., așa cum o spune chiar titulatura sa, a fost edictată în scopul de a se asigura despăgubirea celor care au suferit prejudicii morale și/sau materiale în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, din cauza unor condamnări cu caracter politic sau a unor măsuri administrative asimilate acestora.
Se circumscrie, așadar, obiectului Legii nr. 2., situația persoanelor care au suferit condamnări cu caracter politic ori care au fost supuse, evident împotriva voinței lor, unor măsuri administrative cu caracter politic, în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989.
L. nr. 2. definește ea însăși, în textul art. 1, alin. 1, 2 și 3, ce anume se înțelege prin condamnare cu caracter politic și anume:
Alin. 1 - „Constituie condamnare cu caracter politic orice condamnare dispusă printr-o hotărâre judecătorească definitivă, pronunțată în perioada
6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, pentru fapte săvârșite înainte de data de
6 martie 1945 sau după această dată și care au avut drept scop împotrivirea față de regimul totalitar instaurat la data de 6 martie 1945";.
Alin. 2 - „ Constituie de drept condamnări cu caracter politic condamnările pronunțate pentru faptele prevăzute în: a) art. 185-187, 190, 191, 193^1, 194, 194^1-194^4, 196^1, 197,
207-209, 209^1-209^4, 210-218, 218^1, 219-222, 224, 225, 227, 227^1,
228, 228^1, 229, 230, 231^1, 258-261, 267, 268^7, 268^8, 268^12,
268^14, 268^29, 268^30, art. 284 ultimul alineat, art. 323-329, 349, 350 și
578^6 din Codul penal din 1936, republicat în Monitorul O., Partea I, nr. 48 din 2 februarie 1948, cu modificările și completările ulterioare; b) L. nr. 80/1941 pentru reprimarea faptelor ce pun în primejdie existența și interesele S.ui, publicată în Monitorul O. nr. 31 din 6 februarie
1941; c) nr. 190/1947 pentru portul și vânzarea armelor de foc, publicată în
Monitorul O. nr. 134 din 16 iunie 1947; d) D. nr. 212/1948 pentru completarea pedepselor privind unele infracțiuni ce interesează siguranța interioară și exterioară a Republicii
P.ulare Române, publicat în Monitorul O. nr. 196 din 25 august 1948; e) art. 4 și 5 din D. nr. 83/1949 pentru completarea unor dispozițiuni din L. nr. 187/1945, publicat în Buletinul O. nr. 1 din 2 martie 1949; f) art. 2 lit. a), b), d) și e), art. 3 lit. a), b), f), g) și h) și art. 4 din D. nr.
183/1949 pentru sancționarea infracțiunilor economice, publicat în
Buletinul O. nr. 25 din 30 aprilie 1949; g) L. nr. 16/1949 pentru sancționarea unor crime care primejduiesc securitatea S.ui și propășirea economiei naționale, publicată în Monitorul O. nr. 12 din 15 ianuarie 1949;h) D. nr. 163/1950 pentru deținerea, portul și vânzarea armelor și munițiilor, precum și transportul explosivilor, publicat în Buletinul O. nr. 54 din 26 iunie 1950; i) D. nr. 199/1950 pentru modificarea Legii nr. 16/1949 pentru sancționarea unor crime care primejduiesc securitatea S.ui și propășirea economiei naționale, publicat în Buletinul O. nr. 68 din 12 august 1950; j) art. 166 alin. 2, art. 237 și art. 238 din Codul penal din 1968, publicat în Buletinul O. nr. 79 bis din 21 iunie 1968";.
Alin. 3 - „Constituie, de asemenea, condamnare cu caracter politic și condamnarea pronunțată în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 pentru orice alte fapte prevăzute de legea penală, dacă prin săvârșirea acestora s-a urmărit unul dintre scopurile prevăzute la 2 alin. (1) din O. de urgență a G. nr. 2. privind acordarea calității de luptător în rezistența anticomunistă persoanelor condamnate pentru infracțiuni săvârșite din motive politice, persoanelor împotriva cărora au fost dispuse, din motive politice, măsuri administrative abuzive, precum și persoanelor care au participat la acțiuni de împotrivire cu arme și de răsturnare prin forță a regimului comunist instaurat în România, aprobată cu modificări și completări prin nr. 5., cu modificările și completările ulterioare";.
Art. 2 alin. 1 din O.U.G. nr. 2., astfel cum a fost modificat prin L. nr.
5., de aprobare a ordonanței, prevede următoarele:
„Constituie infracțiuni săvârșite din motive politice infracțiunile care au avut drept scop: a) exprimarea protestului împotriva dictaturii, cultului personalității, terorii comuniste, precum și abuzului de putere din partea celor care au deținut puterea politica; b) susținerea sau aplicarea principiilor democrației și a pluralismului politic; c) propaganda pentru răsturnarea ordinii sociale existente pana la 22 decembrie 1989 sau manifestarea împotrivirii fata de aceasta; c1) acțiunea de împotrivire cu arma și răsturnare prin forță a regimului comunist; d) respectarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului, recunoașterea și respectarea drepturilor civile, politice, economice, sociale și culturale; e) înlăturarea măsurilor discriminatorii pe motive de naționalitate sau de origine etnică, de limba ori de religie, de apartenența sau opinie politica, de avere ori de origine socială";.
Potrivit art. 1 alin. 4 din L. nr. 2., caracterul politic al condamnărilor prevăzute la alin. 3 se constată de instanța judecătorească, în condițiile prevăzute la art. 4 din lege, acest din urmă text legal prevăzând că
„persoanele condamnate penal în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie
1989 pentru alte fapte decât cele prevăzute la art. 1 alin. (2) pot solicita instanței de judecată să constate caracterul politic al condamnării lor, potrivit art. 1 alin. (3)";.
Din conținutul art. 1 alin. 4, coroborat cu art. 4 alin. 1 teza I din L. nr.
2. rezultă evident faptul că instanța de judecată poate fi sesizată cu o cerere în constatarea caracterului politic al condamnării doar dacă este vorba despre condamnări pronunțate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie
1989, dacă prin săvârșirea acestora s-a urmărit unul dintre scopurile prevăzute la art. 2 alin. 1 din O.U.G. nr. 2., aprobată cu modificări și completări prin L. nr. 5., în timp ce, în situația condamnărilor despre carefac vorbire alin. 1 și 2 ale art. 1 din L. nr. 2., caracterul politic al condamnării este prezumat prin însuși textul legii.
Prin prisma dispozițiilor legale mai sus citate, condamnările pentru infracțiunile reglementate de art. 209 și art.325 C.pen., constituie de drept condamnări cu caracter politic, astfel încât, C. constată că în mod legal prima instanță a reținut caracterul politic al acestei condamnări.
Drept urmare, în temeiul considerentelor de fapt și de drept anterior expuse, C. constată că este nefondat motivul din recursul pârâtului, prin care se critică soluția primei instanțe, sub aspectul soluției date petitului având ca obiect constatarea caracterului politic al condamnării antecesorului reclamantei.
În ceea ce privește critica pârâtului, referitoare la acordarea de daunelor morale de către prima instanță, C. constată că aceasta intră sub incidența excepției lipsei de interes, câtă vreme, prin sentința recurată instanța de fond a respins petitul reclamantei având ca obiect acordarea daunelor morale.
Pentru aceste considerente de fapt și de drept, C., în temeiul art. 312 alin. 1 C. coroborat cu art. 3041 C. va respinge ca nefondat recursul pârâtului și, în consecință, va menține hotărârea atacată ca fiind legală și temeinică. PENTRU ACESTE MOTIVE, IN NUMELE LEGII D E C I D E: Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul S. ROMÂN, prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, împotriva sentinței civile nr. 1033 din (...) a T. M. pronunțată în dosarul nr. (...), pe care o menține. Anulează recursul declarat de reclamanta O. M. împotriva aceleiași sentințe ca urmare a admiterii excepției lipsei calității de reprezentant. D. este irevocabilă. Dată și pronunțată în ședința publică din 02 decembrie 2011. PREȘEDINTE JUDECĂTORI C.-M. CONȚ I.-D. C. A.-A. P. G. A.-A. M. Red.A.A.P. Dact.H.C./2 ex./(...). Jud.fond: D. Țiplea.
| ← Decizia civilă nr. 122/2011, Curtea de Apel Cluj | Decizia civilă nr. 1124/2011, Curtea de Apel Cluj → |
|---|
