Decizia civilă nr. 2199/2011, Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale pentru minori și familie
Dosar nr. (...) Cod operator 8428
D. CIVILĂ NR. 2199/R/2011
Ședința publică din 17 iunie 2011
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: A.-A. P.
JUDECĂTORI: C.-M. CONȚ
I.-D. C. G. : A. A. M.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanta S. C., împotriva sentinței civile nr. 688 din (...) a T. M., pronunțată în dosar nr. (...), privind și pe pârâtul intimat S. ROMÂN, PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE R. PRIN D. A J. M., având ca obiect despăgubiri în baza L. nr. 2..
La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima strigare a cauzei, se prezintă reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C., procuror S. A., lipsă fiind reclamanta recurentă personal și reprezentantul pârâtului intimat.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul declarat de reclamanta S. C., a fost introdus și motivat în termen legal, a fost comunicat părții adverse și este scutit de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar în baza art. 5 alin. 3 din Legea nr.
2..
S-a făcut referatul cauzei după care C. constată că recursul a fost declarat și motivat de reclamanta S. C., prin intermediul domnului avocat S. I., care nu a depus la dosarul instanței de recurs o împuternicire avocațială, dar care în baza împuternicirii avocațiale care se află la f. 7 din dosarul instanței de fond, era îndreptățit să promoveze calea de atac a recursului în numele clientei sale.
C. constată că prin memoriul de recurs (f. 5 din dosar) reclamanta recurentă a solicitat judecarea cauzei în lipsă, în temeiul prevederilor art. 242 alin. 2 C.pr.civ.
De asemenea, constată că pârâtul intimat S. Român, prin Ministerul
Finanțelor Publice reprezentat prin D. a jud. M. a expediat prin poștă o întâmpinare, în 2 exemplare, care a fost înregistrată la dosar în data de (...), prin care solicită respingerea recursului și menținerea ca temeinică și legală a sentinței recurate, precum și judecarea cauzei în lipsă, în temeiul prevederilor art. 242 alin. 2 C.pr.civ.
Având în vedere lipsa părților de la dezbateri, C. lasă cauza la a doua strigare, pentru a da reclamantei recurente și reprezentantului pârâtului intimat posibilitatea de a se prezenta la dezbateri.
La a doua strigare a cauzei, la apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C., procuror S. A., lipsă fiind reclamanta recurentă personal și reprezentantul pârâtului intimat.
Reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C. arată că nu are de formulat alte cereri prealabile sau excepții de invocat.
C., din oficiu, în temeiul art. 137 alin. 1 C.pr.civ. coroborat cu art. 301 C.pr.civ., invocă excepția tardivității recursului, având în vedere că sentința pronunțată de către instanța de fond a fost comunicată reclamantei la data de (...), conform dovezii de comunicare a hotărârii care se află la f. 33 din dosarul instanței de fond, iar cererea de recurs a fost înregistrată pe rolul T. M. la data de (...), după îndeplinirea termenului legal de 15 zile, ultima zi pentru înregistrarea recursului fiind (...).
De asemenea, C. constată că la f. 6 din dosarul civil nr. (...) al C. de A. C. există un plic pe care la mențiunea expeditor figurează "Cabinet de avocat S. I., iar la mențiunea destinatar figurează "Tribunalul Maramureș. La dosarele nr. 686, 687, 688, 689, 690 și (...), iar pe acest plic a fost aplicată ștampila O.ui P. S. M. cu data de (...) și ștampila de primire la O. P. B.-M. cu data de (...), însă numerele indicate ca fiind numere de dosare se referă probabil la numerele sentințelor pronunțate de către Tribunalul Maramureș, iar acest plic este unul simplu, iar nu unul recomandat, nefiind expediat prin poștă așa cum prevede art. 104 C.
C. pune în discuția reprezentantei P.ui de pe lângă C. de A. C. excepția tardivității recursului declarat de reclamanta S. C.
Reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C. solicită admiterea excepției invocate din oficiu de către instanță și respingerea recursului declarat de reclamanta S. C. ca fiind tardiv.
C. reține cauza în pronunțare asupra excepției tardivității recursului declarat de reclamanta S. C.
C U R T E A
Pr in sen tinț a c iv il ă n r. 688/(...), pronunț ată de T ribun alul M ar amu reș în dosar nr. (...), s-a respins acțiunea civilă formulată de către reclamanta S. C., în contradictoriu cu pârâtul S. Român, reprezentat prin Ministerul
Finanțelor Publice.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut în considerentele sentinței faptul că tatăl reclamantei, S. I., a fost deportat în fosta Uniune S.ă în perioada (...) - mai 1948, unde a fost ținut prizonier, însă situația de prizonierat într-un lagăr de prizonieri în U. nu este grefată pe dispozițiile L. nr. 2., care are ca obiect doar condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, dispuse de S. Român C.
Este irelevant faptul că măsura prizonieratului, dispusă înainte de 6 martie 1945, s-a prelungit după această dată, atâta timp cât Legea nr. 2. se referă cu necesitate la luarea măsurii după data de 6 martie 1945.
Or, deportarea anumitor categorii de persoane, respectiv, a etnicilor germani în U., la muncă de reconstrucție, este o măsură impusă de S. S., ca stat de ocupație la acea vreme, nefăcând deci obiectul L. nr. 2..
S-a mai reținut de către instanță că, potrivit art. 147 din Constituția
României și art. 31 alin. 1 și 3 din Legea nr. 47/1992, în prezent, ca urmare a declarării neconstituționale a textului art. 5 alin. 1 lit. a din Legea nr. 2., în această lege nu mai există niciun temei juridic care să permită acordarea de daune morale.
Împ o tr iv a ace s te i sen tințe a decl ar at recur s recl aman ta S. C. , solicitând, în principal, admiterea recursului, modificarea hotărârii atacate și, în consecință, admiterea în totalitate a cererii, în sensul obligării pârâtului S. Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, prin D. G. a F. P. M., la platasumei de 5.000 Euro cu titlu de despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit urmare a deportării defunctului S. I., iar în subsidiar, casarea hotărârii și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de fond. F. cheltuieli de judecată.
În motivarea recursului s-a reprodus dispozitivul hotărârii primei instanțe, precum și, în esență, considerentele avute în vedere de către T. la pronunțarea soluției sale, apreciindu-se că Tribunalul Maramureș a încălcat legea, pronunțând o hotărâre nelegală, fiind incident motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C., în baza următoarelor argumente:
Recurenta invocă ca temei de drept al acțiunii, după pronunțarea de către Curtea Constituțională a D. nr. 1358/(...), dispozițiile art. 5 din Legea nr. 2., coroborate cu prevederile art. 998 C.civ.
D. nr.1. pronunțată de Curtea Constituțională nu își are aplicabilitate în cauză raportat la momentul înregistrării acțiunii.
Este adevărat că măsura luată împotriva antecesorului reclamantei - prizonieratul, nu este din punct de vedere al naturii sale juridice, urmarea unei condamnări, ci a unei măsuri administrative și că, analizată prin prisma dispozițiilor art. 3 din Legea nr. 2., nu a fost dispusă în baza vreunuia din actele normative enumerate în mod expres în acest articol și, deci, nu are caracter politic drept.
Analizată fiind însă prin prisma dispozițiilor art. 4 alin. 2 care fac trimitere la art. 1 alin. 3 din Legea nr. 2. și implicit la art. 2 alin. 2 din OUG nr. 214/2009, respectiv D.-lege nr. 1., trebuie observat că și prizonieratul satisface criteriile prevăzute de aceste legi și de care depinde caracterul politic al măsurii. Astfel, potrivit art. 3 din Legea nr. 2., "constituie măsură administrativă cu caracter politic orice măsură luată având ca obiect dislocarea sau stabilirea de domiciliu obligatoriu, internarea în unități și colonii de muncă, stabilirea de loc de muncă obligatoriu" .
În conținutul măsurii administrative abuzive, legiuitorul a inclus și efectuarea prizonieratului și menținerea acestei situații și după 23 august
1944 din motive politice.
Legea nr. 2. are caracter de complinire, nu înlătură drepturile deja stabilite prin legile anterioare.
Prin art. 1 și 3 din Legea nr. 2. se definesc două categorii de măsuri abuzive luate de regimul politic comunist și care pot fi reparate, și anume, condamnările cu caracter politic, definite prin enumerare și trimitere expresă la infracțiunile în baza cărora a fost pronunțată condamnarea și măsurile administrative având ca obiect dislocarea și stabilirea obligatorie a locului de muncă în colonii, că scopul acestora a fost tot unul cu caracter politic cu aplicarea concordantă a dispozițiilor art. 2 din OUG nr. 214/2009.
Modalitatea practică de reparare a prejudiciului este stabilită de art. 5 din lege.
Ca urmare, interpretând și coroborând în mod judicios toate aceste dispoziții legale, este evident că persoanele deportate în mod forțat în colonii de muncă în U., au fost supuse unor măsuri administrative cu caracter politic în sensul L. nr. 2.. Chiar dacă măsura administrativă a fost dispusă de S. R., R. la data respectivă era aliatul României împotriva Germaniei, situație în care S. Român nu poate fi exonerat de obligațiile față de cetățenii lui, obligații colaterale unor drepturi cetățenești elementare printre care dreptul la viață, integritate corporală și siguranță personală.
S. Român a fost complice la situația respectivă și nu a întreprins nimic pentru a împiedica această măsură față de cetățenii săi, mai mult, dupădata de 6 martie 1945 nu a depus diligențe pentru recuperarea cetățenilor săi sau pentru încetarea măsurilor vădit abuzive luate împotriva acestora.
A aprecia în alt mod ar însemna să existe un tratament juridic distinct persoanelor îndreptățite la despăgubiri în baza L. nr. 2., în funcție de momentul în care instanța de judecată a soluționat cererea, deși au depus cereri în același timp și au urmat aceeași procedură. În acest sens, este de avut în vedere chiar poziția exprimată de Curtea Constituțională, care a statuat în jurisprudența sa, respectarea principiului egalității în fața legii și care presupune instituirea unui tratament juridic egal pentru situații care, în funcție de scopul urmărit, nu sunt diferite.
Pe de altă parte, la data introducerii acțiunii sub imperiul L. nr. 2. s-a născut un drept la acțiune inclusiv în temeiul art. 5 din lege, astfel că legea aflată în vigoare la data formulării cererii de chemare în judecată, este aplicabilă pe tot parcursul procesului.
De altfel, prin D. nr. 1. Curtea Constituțională a reținut că, principiul egalității și interzicerii discriminării a fost reluat de C. în P. nr. 12 la C. adoptat în anul 2000, unde se prevede că «exercitarea oricărui drept prevăzut de lege trebuie să fie asigurat fără nicio discriminare».
De asemenea, potrivit dispozițiilor art. 148 din Constituția României, care reglementează integrarea țării noastre în Uniunea Europeană, ca urmare și efect al aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementari comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne. Parlamentul, Președintele României, Guvernul și autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării și al aplicării cu prioritate a reglementarilor comunitare.
Raportat la D. C. C. menționate mai sus, și în ipoteza în care s-ar putea considera că reclamanta nu mai poate beneficia de despăgubiri în baza art. 5 alin. 1 lit. a din Legea nr. 2., aceasta este îndreptățită la a obține despăgubiri pe dispozițiile dreptului comun - art. 998 C. civ., câtă vreme măsura administrativă a deportării are caracter politic.
Într-o astfel de ipoteză, nu se poate invoca nici prescripția dreptului de a cere despăgubiri, câtă vreme, Legea nr. 2. a repus persoana în cauză în dreptul de a cere despăgubiri pentru prejudicii cauzate de măsurile abuzive luate de regimul comunist instaurat în România după 6 martie 1945.
A interpreta altfel ar însemna să se creeze situații juridice discriminatorii față de persoane care au obținut hotărâri definitive, deși se găsesc în situații obiectiv identice, ceea ce ar contraveni C.i Europene a Drepturilor Omului.
În legătură cu cererea subsidiară, având în vedere faptul că la instanța de fond a formulat o precizare de acțiune în care a invocat drept temei al acțiunii și dispozițiile art. 9, instanța nu a intrat în cercetarea fondului, motiv pentru care se impune casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare.
Pr in în tâmp in are a f or mul ată în c auz ă, p âr âtul S. Ro mân, pr in M in is terul
F in anțelor Publ ice, p r in D. G. a F. P. a județulu i M. a solicitat respingerea recursului și menținerea ca temeinică și legală a sentinței recurate (f. 10-15), invocând în motivarea recursului faptul că persoanele aflate în situație de prizonierat în U. nu pot beneficia de prevederile L. nr. 2. și că textul art. 5 alin. 1 lit. a din Legea nr. 2. a fost decalrat neconstituțional prin D. nr. 1., astfel încât, în cauză sunt aplicabile prevederile art. 31 alin. 1 din Legea nr.
47/1992 și art. 147 din Constituția României.
Recursul este tardiv.
La termenul de judecată din data de (...), C., din oficiu, în temeiul art.
301 C., raportat la art. 137 alin. 1 C., a invocat excepția tardivității prezentuluirecurs, excepție care urmează să fie admisă, motivat pe următoareleconsiderente:
Potrivit art. 301 C., termenul de recurs este de 15 zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel.
În speță, în absența oricărei dispoziții legale care să dispună altfel, termenul de recurs era de 15 zile de la data comunicării sentinței T. M. cu reclamanta recurentă S. C.
Sentința recurată i-a fost comunicată reclamantei, așa cum rezultă din dovada de comunicare aflată la fila 33 din dosarul T. M., la data de 11 aprilie
2011, iar recursul a fost înregistrat la R. T. M., așa cum prevede art. 302 C., la data de 03 mai 2011, cu depășirea evidentă a termenului de 15 zile reglementat de art. 301 C.
Este adevărat că recursul a fost expediat prin poștă la data de 27 aprilie 2011, avocatul reclamantei, S. I., expediind printr-un singur plic mai multe recursuri, în mai multe dosare - acest plic fiind depus la fila 6 din dosarul nr. (...) al C. de A. C. -, dar nu este mai puțin adevărat că data poștei nu poate fi luată în considerare ca dată a declarării în termen a recursului, întrucât, scrisoarea cu care a fost expediat recursul a fost una simplă, iar nu una recomandată, așa cum pretinde imperativ textul art. 104 C.
Astfel, în conformitate cu prevederile art. 104 C., actele de procedură trimise prin poștă instanțelor judecătorești se socotesc îndeplinite în termen dacă au fost predate recomandat la O. P. înainte de împlinirea lui.
Întrucât, scrisoarea prin care a fost expediat prezentul recurs este una simplă, iar nu una recomandată, așa cum cere art. 104 C., C. constată că data depunerii la poștă a plicului simplu, 27 aprilie 2011, nu poate fi luată în considerare ca dată a declarării recursului în condițiile art. 104 C.
Drept urmare, C. constată că data declarării prezentului recurs este data de 3 mai 2011, dată în raport de care recursul este tardiv.
Așa fiind, în temeiul art. 301 C. și a considerentelor anterior expuse,
C. urmează să respingă ca tardiv prezentul recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE L.
D E C I D E
Respinge ca tardiv recursul declarat de reclamanta S. C., împotriva sentinței civile numărul 688 din (...) a T. M., pronunțată în dosar numărul
(...), pe care o menține.
D. este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 17 iunie 2011.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
A.-A. P. C.-M. CONȚ I.-D. C.
G. A. A. M.
Red.CMC/dact.MS
2 ex./(...)
| ← Decizia civilă nr. 1124/2011, Curtea de Apel Cluj | Decizia civilă nr. 1109/2011, Curtea de Apel Cluj → |
|---|
