Decizia civilă nr. 1292/2011, Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie
Dosar nr. (...)
DECIZIA CIVILĂ NR. 1292/R/2011
Ședința de la 7 aprilie 2011
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: A. A. C. JUDECĂTOR: ANA I.
JUDECĂTOR: A. C.
GREFIER: C. B.
S-a luat în examinare recursul formulat de reclamantul D. A. A. împotriva deciziei civile nr. 97 din (...) a T. C. în dosarul nr. (...), privind și pe intimații D. E. și A. M. T., având ca obiect acțiune în declararea simulației.
La apelul nominal făcut în cauză, se prezintă reprezentantul reclamantului recurent D. A. A., avocat M. O., în substituirea avocatului
P. O., care depune împuternicire avocațială și delegație de substituire la dosar, reprezentanta pârâtei intimate D. E., avocat N. C., reprezentanta pârâtului intimat A. M. T., avocat P. P., cu împuternicire avocațială la dosar, lipsă fiind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul este scutit de plata taxei judiciare de timbru și timbru judiciar, întrucât vizează doar cheltuielile de judecată.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că, la data de 1 aprilie 2011, s-a depus la dosar, prin registratura instanței, din partea pârâtei intimate D. E., întâmpinare, prin care solicită respingerea recursului, un exemplar fiind comunicat cu reprezentantul reclamantului recurent.
La data de 6 aprilie 2011, s-a depus la dosar, prin registratura instanței, din partea pârâtului intimat A. M. T., întâmpinare, prin care solicită respingerea recursului, un exemplar fiind comunicat cu reprezentantul reclamantului recurent.
Reprezentantul reclamantului recurent își precizează motivele de recurs, în sensul că solicită reducerea onorariului avocațial pentru apel la suma de 500 lei, pentru fiecare parte.
Curtea pune în discuția reprezentantul reclamantului recurent să precizeze dacă în recurs se poate solicita reducerea onorariului avocațial dacă această reducere nu a fost solicitată în fața instanței de apel, care a acordat aceste cheltuieli. Totodată, să precizeze dacă motivele derecurs se încadrează în încălcarea unor norme de drept material sau substanțial, respectiv în motivele de recurs prev. de art. 304 pct. 5 sau 9
C. pr.civ. sau este vorba de o apreciere a probelor.
Reprezentanții părților arată că nu au cereri de formulat în probațiune.
Nemaifiind alte excepții sau cereri, Curtea declară închisă faza cercetării judecătorești și acordă cuvântul în susținerea recursului.
Reprezentantul reclamantului recurent solicită, în temeiul art. 304, pct. 9 raportat la art. 312 C. proc. civ., admiterea recursului astfel cum a fost formulat. În baza art. 274 alin. 3 C.proc. civ., să se dispună micșorarea sumei ce reprezintă cheltuieli de judecată, dispuse cu titlu de onorariu de avocat, instanța putând să se pronunțe asupra onorariului avocațial în măsura în care acesta este nu este justificat.
În ce privește cenzurarea în calea de atac a recursului, apreciază că este posibilă o reducere a onorariului avocațial din apel, întrucât, de multe ori, aceste cheltuieli de judecată pot fi solicitate și prin concluziile scrise, iar partea adversă nu poate avea posibilitatea de a lua cunoștință despre onorariul solicitat.
Raportat și la soluția și probațiunea efectuată în dosarul de apel, apreciază că cererea de reducere a onorariului avocațial este admisibilă, raportat la prevederile art. 247 alin. 3 C.proc. civ.
În Legea nr. 51/1995 și a Statutul profesiei de avocat, se prevăd anumite jaloane în funcție de care se stabilește onorariul avocatului, însă, potrivit art. 247 alin. 3 C.proc. civ., judecătorii au dreptul să mărească sau să micșoreze onorariile avocaților ori de câte ori vor constata, motivat, că acestea sunt nepotrivit de mici sau de mari, față de valoarea pricinii sau munca îndeplinită de avocat.
Arată că nu pune la îndoială că aceste onorarii au fost achitate, însă consideră că ele pot fi recuperate, dacă munca nu a mai fost prestată.
Solicită obligarea pârâților intimați la plata cheltuielilor de judecată în recurs în sumă de 500 lei.
Reprezentanta pârâtei intimate D. E. solicită respingerea recursului ca neîntemeiat, cu menținerea în întregime a deciziei civile nr. 9. a T. C., ca fiind legală și temeinică., cu cheltuieli de judecată în sumă de 1000 lei, conform chitanței pe care o depune la dosar.
În ce privește caracterul justificat și echitabil al acordării integrale a cheltuielilor de judecată, apreciază că, în speță, sunt îndeplinite toate cerințele impuse de jurisprudența C. E. a D. O. A., cheltuielile de judecată în sumă de 3000 lei, constând în achitarea onorariului avocațial, sunt reale, existența acestora rezultând din chitanța depusă la dosar.
Precizează că nu putea să prevadă faptul că recurentul nu își va timbra calea de atac exercitată și că nu va formula nicio poziție procesuală. Datorită netimbrării apelului, recurentul se află în culpă procesuală, impunându-se obligarea acestuia la plata cheltuielilor dejudecată efectuate anterior aflării faptului că apelantul va înțelege să nu timbreze apelul promovat.
Prin reducerea onorariului de avocat, pârâta ar fi în imposibilitatea de a-și recupera integral cheltuielile de judecată, deși nu se află în culpă procesuală și nici în culpa de a fi convenit cu avocatul un onorariu exagerat.
Referitor la prevederile art. 247 alin. 3 C.proc .civ., apreciază că onorariul avocatului este în speță potrivit cu elementele prevăzute, având în vedere valoarea pricinii care este de 300.000 USD.
Reprezentanta pârâtului intimat solicită respingerea recursului
și menținerea în totalitate a deciziei civile nr. 9. pronunțată de Tribunalul
Cluj, ca fiind temeinică și legală, cu cheltuieli de judecată în sumă de
700 lei, conform chitanței pe care o depune la dosar.
Datorită faptului că, în faza procesuală a apelului, recurentul s-a aflat în culpă procesuală, instanța de judecată a făcut în mod corect aplicarea prevederilor art. 274, alin. 1 C. proc. civ., obligându-l la plata cheltuielilor de judecată.
La stabilirea cheltuielilor de judecată în faza respectivă, a luat în considerare valoarea litigiului, faptul că apelul este o cale devolutivă de atac, sens în care instanța ar fi putut readministra probele, neavând posibilitatea de a cunoaște intenția recurentului de a nu achita taxa judiciară de timbru și timbrul judiciar.
Din toate probele de la dosar, se poate constata culpa exclusivă a recurentului, care a rămas în pasivitate, prin neîndeplinire obligației de achitare a taxei judiciare de timbru, fiind partea căzută în pretenții și datoare a suporta în totalitate cheltuielile de judecată.
Solicită cheltuieli de judecată în recurs în sumă de 700 lei, conform chitanței pe care o depune la dosar.
La întrebarea instanței, reprezentantul reclamantului recurent arată, în ce privește cheltuielile de judecată solicitate în recurs de către reprezentantele pârâților intimați, de 1000 lei și respectiv 700 lei, că nu solicită reducerea lor.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 16462/(...) pro nunțată în dosar nr . (...) al
Judecătoriei C. -N., a fost respinsă acțiunea civilă exercitată de reclamantul D. A. A., în contradictoriu cu pârâtii D. E. și A. M. T., având ca obiect constatarea simulației prin fictivitate, în sensul inexistenței unui contract de împrumut între părți având ca obiect suma de 300.000 USD, reclamantul fiind obligat să achite pârâtei D. E. suma de 3.000 lei și pârâtului A. M. T. suma de 1.000 lei, în ambele cazuri cu titlu de cheltuieli de judecată.
Prin decizia civilă n r. 97/A/(...) pronun țată de Tribunalul Cluj, apelul reclamantului a fost anulat ca netimbrat, acesta fiind obligat la plata în favoarea intimatei pârâte a cheltuielilor de judecată în apel, însumă de 3000 lei, iar, în favoarea pârâtului intimat A. M. T., a cheltuielilor de judecată în apel în cuantum de 2000 lei.
În considerentele acestei decizii, se reține că, potrivit art. 20 alin.
1 din Legea nr. 146/1997, cu modificările și completările ulterioare, taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat, iar, conform alin. 3 al aceluiași articol neîndeplinirea obligației de plată până la termenul stabilit se sancționează cu anularea acțiunii sau cererii. Sancțiunea anulării este reglementată și prin art. 9 alin. 2 din O.G. nr. 32/1995, în ipoteza neachitării timbrului judiciar.
Raportat la cele expuse, tribunalul a apreciat că sunt îndeplinite în cauză cerințele textului legal citat și, în consecință, în temeiul art. 137 alin. 1 C.pr.civ. coroborat cu art. 20 alin. 3 din Legea nr. 146/1997, cu modificările și completările ulterioare și art. 9 alin. 2 din O.G. nr.
32/1995, a admis excepția netimbrării și, în consecință, a anulat ca netimbrat apelul declarat de D. A. A.
În temeiul art. 274 C. proc. civ., a obligat reclamantul apelant la plata în favoarea intimatei pârâte a cheltuielilor de judecată în apel, în sumă de 3000 lei, iar, în favoarea pârâtului intimat A. M. T., a cheltuielilor de judecată în apel în cuantum de 2000 lei.
Împotriva acestei decizii, a declarat în termen legal recursreclamantul apelant, solicitând modificarea ei parțială, în sensul reducerii cuantumului cheltuielilor de judecată, respectiv al onorariului avocațial acordat în apel intimaților la câte 500 lei.
În motivarea recursului său, reclamantul învederează că, prin cererea de chemare în judecată, a solicitat instanței să constate existența unei simulații prin fictivitate, în sensul inexistenței juridice a unui împrumut acordat de pârâtul A. M. T. soților D. A., fiul reclamantului, în prezent decedat și, respectiv, pârâtei D. E. și inexistenței donației subsecvente de la pârâtul A. la pârâta D., cu consecința obligării pârâtului 1 la restituirea în masa succesorală rămasă după D. A. a cotei de ¼ parte din moștenire, rezerva reclamantului, în calitate de ascendent privilegiat, cu înscrierea în cartea funciară a dreptului său de proprietate asupra cotei de ¼ parte din imobilele ce compun masa succesorală.
În fața primei instanțe, a achitat taxa judiciară de timbru, care era o sumă rezonabilă, însă, în apel, datorită modificării actelor normative, i s-a impus o taxă de timbru exagerată, pe care nu a avut mijloace să o achite, acesta fiind motivul pentru care apelul său a fost anulat ca netimbrat, fiind obligat la cheltuieli de judecată în apel în favoarea intimaților în sumă totală de 5000 lei, reprezentând onorariu avocațial.
Acordarea integrală a cheltuielilor de judecată de către instanța de apel este nejustificată și contravine dreptului la un proces echitabil, întrucât, așa cum a statuat pe acest aspect C.E.D.O. în jurisprudența sa, partea care a câștigat procesul nu va putea obține rambursarea cheltuielilor de judecată pe care dovedește că le-a făcut decât în măsura în care se constată realitatea, necesitatea și caracterul lor rezonabil.
În ceea ce privește rezonabilitatea cheltuielilor făcute cu procedura, din compararea prestațiilor în fața primei instanțe și a celei de apel, se poate constata că judecata în fața primei instanțe a durat 4 ani, răstimp în care au fost administrate probe, au avut loc dezbateri pe excepții ridicate de pârâți, aceștia și-au formulat în mai multe rânduri poziția procesuală în scris, iar, pentru toate acestea, au fost acordate cheltuieli de judecată în sumă totală de 4000 lei, în timp ce, în apel, în condițiile în care reclamantul apelant nu a formulat vreo poziție procesuală și, la primul termen de judecată cu procedura îndeplinită, instanța a luat act de netimbrarea căii de atac, pârâții neîndeplinind vreun act procesual, munca depusă de avocații lor limitându-se la simpla prezență și la solicitarea anulării apelului ca netimbrat, s-au solicitat și acordat cheltuieli de judecată în cuantum mai mare decât în fața primei instanțe.
În ceea ce privește jaloanele pentru rezonabilitate, potrivit dispozițiilor Legii nr. 51/1995, art. 30 alin. 1, avocatul are dreptul la onorariu pentru activitatea sa profesională, iar statutul profesiei de avocat stabilește anumite criterii în art. 132 în ceea ce privește stabilirea cuantumului onorariului pentru a se putea exercita un control efectiv și eficient de către partea adversă, care a căzut în pretenții și care, altminteri, ar putea fi ținută la achitarea unor onorarii care exced cu mult munca avocatului, fiind vădit disproporționate în raport cu aceasta.
Art. 274 alin. 3 Cod proc. civ., statuează dreptul judecătorilor de a reduce onorariile avocațiale ori de câte ori constată motivat că sunt nepotrivit de mari față de valoarea pricinii sau munca îndeplinită de avocat, instanța având, astfel, posibilitatea de a examina onorariul solicitat de apărător și, atunci când acesta este disproporționat față de activitatea avocatului și complexitatea litigiului, să-l diminueze.
Intimata D. E., prin întâmpinare, a solicitat respingerea recursului,solicitând 1000 lei cheltuieli de judecată în recurs, pe motiv că onorariul avocațial de 3000 lei din apel este real, fiind achitat, conform chitanței depuse la dosar, iar cauzele împotriva României pierdute în fața C.E.D.O., invocate în motivele de recurs, se referă la alte cheltuieli de judecată, respectiv taxe judiciare de timbru, transport și cazare și nu la onorariul avocațial, motivarea curții fiind că aceste cheltuieli nu au fost probate. Se susține că pârâta a solicitat în apel cheltuieli de judecată în același cuantum ca și în fața primei instanțe, însă, în realitate, pârâta nu a solicitat toate cheltuielile de judecată făcute cu plata onorariului avocațial pe perioada cât a durat procesul în acea fază, ci doar a ultimului ei avocat.
În ceea ce privește apelul, pârâta nu avea de unde să prevadă că reclamantul nu va achita taxa judiciară de timbru, avocatul studiind dosarul și documentându-se pentru a se putea prezenta în fața instanței de apel.
Onorariul este justificat și prin prisma art. 132 alin. 2 din Statutul profesiei de avocat, fiind vorba de un caz cu un grad ridicat de dificultate, cu o complexitate și amploare deosebită, cu un obiectpatrimonial în valoare de 300.000 USD, nefiind aplicabile dispozițiile art. 274 alin. 3 Cod proc. civ., conform inclusiv jurisprudenței Înaltei Curți de C. și Justiție, în sensul că nu se justifică reducerea onorariului achitat de parte avocatului său doar ca urmare a anulării unui capăt de cerere ca netimbrat, întrucât, prin reducerea onorariului, partea adversă ar fi în imposibilitatea de a-și recupera integral cheltuielile de judecată, deși nu se află în culpă procesuală și nici în culpa de a fi convenit cu avocatul un onorariu exagerat, în același sens fiind și jurisprudența T. Comercial C..
Pârâtul intimat A. M. T., la rândul său, prin întâmpinare, a solicitatrespingerea recursului ca nefondat, întrucât, în motivarea acestuia, se arată că recurentul nu a achitat taxă judiciară de timbru în apel datorită modificărilor legislative intervenite pe parcursul procesului, cuantumul acestuia fiind considerat excesiv, însă nu a solicitat acordarea ajutorului public judiciar în condițiile OUG nr. 51/2008, în situația în care pensia sa s-ar fi dovedit insuficientă pentru a acoperi suma stabilită de instanță, recurgând doar la procedura reexaminării, cererea sa de reexaminare fiind respinsă.
În aceste condiții, reclamantul apelant a fost în culpă procesuală, fiind aplicabile dispozițiile art. 274 alin. 1 Cod proc. civ., pentru a fi obligat la plata cheltuielilor de judecată în favoarea intimaților.
În ceea ce privește dispozițiile art. 274 alin. 3 Cod proc. civ., acestea nu sunt aplicabile în speță, întrucât, pe de o parte, în condițiile în care valoarea pricinii depășește 100.000 lei, un onorariu avocațial de
2000 lei nu este unul exagerat, ci, dimpotrivă redus, reprezentând 2% din valoarea litigiului, sub media de 10%, care se percepe în astfel de cazuri, iar, pe de altă parte, munca avocatului nu constă doar în reprezentarea clientului în fața instanței de judecată sau redactarea întâmpinării, ci și în studierea problemei de drept, a identificării jurisprudenței relevante, a discutării cu clientul a strategiei procesului și a posibilei probațiuni. O., niciunul dintre aceste criterii nu are prioritate față de celălalt, instanța fiind liberă să-l aleagă pe cel raportat la care stabilește cuantumul cheltuielilor de judecată, cele două criterii nefiind complementare, ci de sine stătătoare.
Cheltuielile solicitate în fața primei instanțe de către acest intimat au fost de 1000 lei, deoarece avocatul al cărui onorariu l-a solicitat a fost angajat în primăvara anului 2009, iar, în toamna aceluiași an, litigiul s-a încheiat.
În ceea ce privește cheltuielile solicitate în apel, stabilirea onorariului a avut în vedere valoarea litigiului, faptul că apelul este o cale devolutivă de atac, sens în care instanța ar fi putut readministra probele, la momentul stabilirii onorariului dintre client și avocat pârâtul neputând cunoaște intenția apelantului de a nu achita taxa judiciară de timbru.
În mod greșit se susține că munca avocatului în apel s-a limitat la prezența fizică la un termen de judecată și punerea unor concluzii peexcepția nelegalei timbrări, întrucât, la primul termen de judecată, instanța a stabilit taxa judiciară de timbru, abia la al doilea termen de judecată constatând neîndeplinirea acestei obligații, la ambele termene, reprezentanta pârâtului intimat fiind obligată să aștepte în sala de judecată 6 ore reprezentantul apelantului, care, în ele din urmă nu s-a prezentat, răstimp în care putea consilia alți clienți, în schimbul unui onorariu.
Reclamantul apelant și-a exercitat abuziv drepturile procesuale, încălcând dispozițiile art. 723 Cod proc. civ., declarând apel, pe care ulterior nu l-a timbrat, nu a depus la dosar vreo cerere din care să rezulte această intenție a sa de a nu timbra, punându-l pe reprezentantul pârâtului în situația de a aștepta în van, până la ultima strigare a cauzei, pentru a-și îndeplini mandatul dat de client.
Analizând recursul formulat prin prisma motivelor invocate, curteaapreciază că acesta presupune, în esentă, solutionarea a trei probleme de drept, si anume: a) - dacă reclamantul apelant poate solicita reducerea cuantumului cheltuielilor de judecată acordate intimaților în apel în condițiile în care nu a contestat cuantumul acestor cheltuieli în fata instantei de apel, necerând acesteia aplicarea dispozitiilor art. 274 alin. 3
C. pr.civ., pentru ca instanta de recurs să poată cenzura modul în care instanta de apel a aplicat acest text de lege; b) - dacă cenzurarea onorariului avocatial acordat în apel este o problemă de legalitate sau de temeinicie, respectiv dacă se încadrează sau nu în motivele de recurs limitativ prevăzute de art. 304 C. pr.civ.; c) - dacă, în caz de răspuns pozitiv la primele două întrebări, cheltuielile de judecată au fost sau nu corect stabilite de instanta de apel raportat la dispozitiile art. 274 alin. 3 C. pr.civ.
În ceea ce priveste prima problemă, aplicarea art. 274 alin. 3 C. pr.civ., conform jurisprudentei instantelor de judecata, nu tine de principiul disponibilitătii părtilor, intrucât nu se face doar la solicitarea uneia dintre părti, ci si de instanta de judecata, din oficiu si chiar fără a pune acest lucru în discutia contradictorie a părtilor, în temeiul art. 129 alin. 4 C. pr.civ. ( a se vedea, în acest sens, de ex. decizia civilă nr. 1760 din 9 septembrie 2010 a C. de A. C., dosar nr. (...) , ce a mentinut sentinta civilă nr. 1456/(...) pronunțată de Judecătoria Dej). Nu este mai putin adevărat, însă, că, de regulă, chitanta privind onorariul avocatial este depusă într-un singur exemplar la dosarul instantei, fără comunicarea unei copii părtii adverse, deci cu nerespectarea cerintei prev. de art. 112 pct. 5 C. pr.civ., uneori după începerea dezbaterilor pe fond sau chiar închiderea acestora, fiind anexată concluziilor scrise depuse după amânarea pronuntării, aceste aspecte neconstituind, ca regulă, motive de exercitare a căilor de atac, neinvocându-se nerespectarea principiilor contradictorialitătii si al dreptului la apărare, datorită, probabil, curtoaziei profesionale, devenită cutumă. Asadar, obiectiv, partea interesată nu are posibilitatea de a solicita în fatainstantei care dispune asupra cheltuielilor de judecată reducerea cuantumului onorariului avocatial, întrucât nu-l cunoaste. De altfel, de regulă, si instanta ia cunostintă despre acesta daor cu ocazia deliberării, datorită circumstantelor evocate. Acesta este motivul pentru care trebuie recunoscut părtii interesate dreptul de a solicita controlul judiciar al cheltuielilor de judecată.
Referitor la cea de-a doua problemă, însă, curtea apreciază, mentinându-si, de altfel, jurisprudenta în acest sens (a se vedea, de ex. decizia deja invocată, precum si decizia civilă nr. 1911 din 23 septembrie
2010 a C. de A. C., dosar nr. (...)), că motivele de recurs referitoare la aprecierea cuantumului cheltuielilor de judecată nu se încadrează în cele prev. de art. 304 pct. 5 sau 9 C.pr.civ., nefiind vorba de gresita aplicare a unor norme de drept procesual sau subtantial, ci de o apreciere a probelor, în conditiile în care acest motiv de recurs prev. de art. 304 pct.
11 C. pr. civ., a fost abrogat încă prin art. I pct. 112 din OUG nr.
138/2000. Aceasta, deoarece ceea ce se solicită instantei de recurs este reevaluarea probelor, respectiv aprecierea împrejurării dacă munca avocatului este suficientă, raportat la volumul și complexitatea dosarului si activitatea depusă în concret pentru a justifica onorariul încasat. Un motiv de legalitate l-ar constitui doar nerespectarea principiilor contradictorialitătii si al dreptului la apărare, ceea ce nu s-a invocat în motivele de recurs. O., asa cum se poate observa din practicaua deciziei, reclamantul nu a fost prezent, nici personal, nici prin reprezentant, la ultimul termen de judecată, pentru ca, în eventualitatea comunicării copiei chitantelor privind achitarea onorariului avocatial, să fi putut formula obiectiuni privind cuantumul acestora si solicita reducerea lui.
Trecând peste aceste considerente, dacă, datorită unor cutume tolerate de instante, s-ar aprecia că dreptul la un proces echitabil presupune ca instantele de judecată să cenzureze măcar o dată cuantumul onorariul avocatial, la cererea părtii interesate, atunci când aceasta are posibilitatea de a invoca acest lucru, recursul este nefondat, fiind pe deplin valabile cele invocate de intimati în întâmpinările depuse în recurs, respectiv că este vorba despre o cauză complexă, de o valoare mare, fiind de înteles dorinta pârâtilor de a-si angaja avocati si de a-si pregăti apărarea fată de un apel despre care nu aveau cum să stie că nu a fost si nu urma să fie timbrat la data când le-a fost comunicată cererea de chemare în judecată, chitanta privind achitarea taxei judiciare de timbru nefiind dintre înscrisurile care se comunică, oricum, acordându-se un termen în vederea achitării taxei judiciare de timbru si reclamantul apelant nemanifestând vreun moment intentia de a nu plăti, cuantumul taxei judiciare de timbru trebuind să fie cunoscut la momentul exercitării căii de atac, partea având obligatia de a o achita anticipat. Iată, asadar, că erau create premisele pentru ca pârâtii intimati să fie pregătiti pentru a formula apărări pe fondul cauzei, iar acest lucru nu s-a întâmplat din culpa exclusivă a reclamantului, fără,însă, ca munca avocatilor intimatilor să fie usurată de atitidinea imprevizibilă a acestuia.
Din toate aceste considerente, în temeiul art. 312 alin. 1 C. pr.civ., curtea va respinge recursul reclamantului.
Fiind în culpă procesuală, în temeiul art. 316, 298 rap. la art. 274 alin. 1 C.pr.civ., recurentul va fi obligat la plata cheltuielilor de judecată în recurs, reprezentând onorariul avocatial, conform chitantelor de la dosar, onorariu al cărui cuantum nu a înteles să-l conteste, desi i-a fost adus la cunostintă si care, oricum, se justifică raportat la continutul întâmpinărilor depuse la dosar în recurs.
PENTRU ACESTE M.IVE, ÎN NUMELE LEGII, DECIDE:
Respinge recursul declarat de reclamantul D. A. A. împotriva deciziei civile nr. 97 din 16 februarie 2011 a T. C., pronunțată în dosarul numărul (...), pe care o menține.
Obligă recurentul să-i plătească intimatului A. M. T. suma de 700 lei și intimatei D. E. suma de 1000 lei, cheltuieli de judecată în recurs.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 7 aprilie 2011.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER A. C. ANA I. A. A. C. C. B.
Red. CAA dact. GC
2 ex/(...)
Jud. apel: C.V.Balint, M. T.
| ← Decizia civilă nr. 3070/2011, Curtea de Apel Cluj | Decizia civilă nr. 1899/2011, Curtea de Apel Cluj → |
|---|
