Decizia civilă nr. 3070/2011, Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
R.IA
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie
Dosar nr.(...)
D. CIVILĂ NR. 3070/R/2011
Ședința publică din data de 16 septembrie 2011
Instanța constituită din :
Președinte : D.-L. B.- vicepreședinte al C. de A. C.
Judecători : V. M.- președintele C. de A. C.
A.- A. P. Grefier : S.- D. G.
S-a luat în examinare, după recalificarea căii de atac, recursul declarat de reclamantul N. T. M. împotriva sentinței civile nr. 310 din (...), pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr.(...), privind și pe pârâtul S. R. PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE - D. C., având ca obiect despăgubiri în baza legii nr. 2..
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă reprezentantul reclamantului apelant, avocat I. V. din Baroul Cluj, și reprezentantul P.ui de pe lângă C. de A. C., domnul procuror S. D., lipsă fiind reprezentantul pârâtului intimat S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice - D. G. a F. P. C.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care, C. constată că la data de 15 septembrie 2011, pârâtul intimat a depus la dosar întâmpinare, prin care solicită respingerea ( apelului ) recursului și menținerea ca temeinică și legală a sentinței atacate pronunțată de Tribunalul Cluj.
Reprezentantul reclamantului apelant arată că nu are cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat.
Reprezentantul P.ui de pe lângă C. de A. C. arată că nu are cereri de formulat sau excepții de invocat.
Nefiind cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, C. constată prezenta cauză în stare de judecată, declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul pe fond asupra recursului.
Reprezentantul reclamantului recurent susține recursul astfel cum a fost formulat în scris solicitând admiterea lui, schimbarea hotărârii atacate și admiterea acțiunii așa cum a fost formulată.
Reprezentantul P.ui de pe lângă C. de A. C. solicită respingerea recursului întrucât în cauză operează instituția prescripției.
C U R T E A
I. Cererea de chemare în judecată. Prin cererea de chemare în judecatăînregistrată în data de (...), reclamantul N. T.-M. a chemat în judecată pepârâtul S. R., prin M. F., solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să oblige pârâtul la plata unor despăgubiri în valoare de 900.000 euro, în echivalent lei la cursul din ziua plății, cu titlul de daune morale pentru prejudiciile suferite prin condamnarea sa la o pedeapsă de 10 ani muncă silnică pentru „. de surpare a ordinii constituționale", prevăzută de art.207 al.2 din Codul penal, pedeapsă aplicată prin D. penală nr.1326 din (...) a T.ui Militar al Regiunii a 3-a Militare C.; condamnarea mamei sale N. V.a, mai întâi pentru infracțiunea de sabotaj, iar apoi pentru tăinuire; cu plata cheltuielilor de judecată.
În motivele cererii, reclamantul arată că prin S. penală nr.292 din (...) a T.ui Militar C. a fost condamnat la o pedeapsă de 5 ani închisoare corecțională, 3 ani interdicție corecțională și confiscarea totală a averii personale pentru „delictul de uneltire contra ordinei sociale, făcându-se aplicarea art.209 pct.2 lit. a C. în vigoare la acea dată. Această sentință a fost casată prin D. penală nr.1326 din (...) a T.ui Militar al Regiunii a 3-a Militare C., care a admis recursul declarat de procuratura militară și a schimbat încadrarea juridică în „. de surpare a ordinii constituționale" prevăzută de art. 207 al.2 C., condamnându-l la 10 ani muncă silnică. Instanțele au reținut că la îndemnul fratelui său N. Augustin, a scris o scrisoare cu „un conținut contrarevoluționar" și „dușmănos" la adresa regimului.
În anul 1952, mama sa, N. V.a - lipsită de sprijinul tatălui său care decedase în anul 1940 - aflându-se în imposibilitatea de a mai putea plăti impozitele și taxele, a fost condamnată la o pedeapsă de 8 luni închisoare pentru infracțiunea de sabotaj, fiind eliberată din detenție la (...).
După condamnarea sa și a fratelui său pentru infracțiunea prevăzută de art.207 al.2 C., mama a fost condamnată din nou, de această dată pentru tăinuirea faptelor săvârșite de ei. T. de drept al condamnării sale definitive 1- a constituit art.207 al.2 din Codul penal în vigoare la acea dată, temei care se regăsește între cele enumerate în art. 1 al.2 lit. a din L. nr.2..
În consecință, conform art. 5 al. l lit. a din L. nr.2., este îndreptățit să solicite instanței de judecată acordarea de despăgubiri cu titlul de daune morale întrucât atât condamnarea sa cât și condamnările suferite de mama sa i-au cauzat prejudicii deosebite în plan fizic, psihic, profesional, social și familial.
In ce privește regimul de detenție, a executat efectiv 5 ani și 11 luni de detenție - arestat la (...) și eliberat la (...) în urma grațierii restului pedepsei prin D. nr.310/(...) - din care 1 an și 11 luni în penitenciarele C., Gherla și Galați iar 4 ani în coloniile (lagărele) de muncă din Balta Brăilei și Delta Dunării (Stoenești, Strâmba, Salcia, Piatra Frecăței, Grindu, Periprava, etc). Condițiile din aceste locuri de detenție sunt greu de exprimat în cuvinte. A căutat să facă acest lucru în cartea pe care a scris-o, intitulată „De ce, Doamne?", apărută la E. „." din Baia Mare. Au fost, mai întâi, suferințele fizice și psihice la care a fost supus în timpul anchetei. Au urmat apoi cele din timpul executării pedepsei, fiind de notorietate regimul inuman (condiții de cazare mizerabile, hrană puțină și de proastă calitate, bătăi, etc.)la care erau supuși deținuții politici din Penitenciarul Gherla dar și din celelalte penitenciare. În coloniile din Balta Brăilei și Delta Dunării condițiile de muncă, hrană și cazare erau, de asemenea, extrem de greu de suportat. De altfel, mulți dintre deținuți nici nu le-au putut suporta și au decedat în timpul detenției.
În ce privește consecințele ulterioare ale condamnării, dorindu-și, cu orice preț, să urmeze cariera de medic, în anul 1964 (la doar trei luni de laeliberarea din penitenciar) a susținut din nou examen de admitere la I. de M. și F. din C. A fost declarat admis (al 12-lea din 1600 de candidați pe 90 de locuri) iar în anul 1970 a obținut licența în specialitatea medicină generală, cu media 10. Cu toate că rezultatele îi dădeau dreptul să urmeze cariera didactică, nu a putut opta pentru un loc în învățământ întrucât fusese condamnat politic și nu putea fi membru de partid, deci nu putea face „educație socialistă" studenților. In locul unei cariere didactice, a fost nevoit să se mulțumească cu o repartiție în comuna Ș., jud. Bistrița-Năsăud.
În anul 1974, a susținut concurs pentru secundariat în specialitatea psihiatrie fiind declarat admis, iar apoi a reușit (tot prin concurs) să obțină un loc în C. A încercat din nou să intre în învățământul universitar dar în urma unei reclamații adresate conducerii superioare de partid (în care, în esență, i se imputa același lucru: este un „fost condamnat politic"), i s-a respins cererea întrucât „nu putea îndeplini politica partidului în ce privește sănătatea mintală a populației".Au urmat tot felul de controale și anchete din partea organelor de partid care nu i-au găsit deficiențe din punct de vedere al activității profesionale, dar i-au cauzat o stare permanentă de tensiune. Tot din cauza faptului că fusese condamnat politic nu s-a putut înscrie la doctorat, întrucât nu avea avizul partidului. A reușit să obțină titlul științific de doctor în medicină de-abia în anul 1996.
Până în anul 1989 a fost chemat și verificat de nenumărate ori în fața organelor de partid și de stat, unde era atenționat și „prelucrat", fiind supravegheat și urmărit în permanentă.
Toate cele arătate mai sus i-au cauzat o stare permanentă de stres și nesiguranță, împiedicându-l să ducă o viață socială și familială normală și liniștită.
Arată că în conformitate cu prevederile D.ui-lege nr. 118/1990 beneficiază de o indemnizație lunară, care în prezent este de 1183 lei.
În drept invocă prevederile art. l al. l și al.2 lit. a, art.2 și art.5 din L. nr.2., art.52 al.3 din Constituția R.iei, precum și art.3 din Protocolul nr.7 la C. pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale.
În data de (...), reclamantul N. T.-M. depune la dosar precizare deacțiune prin care menționează că modifică temeiul juridic al acțiunii sale șiîși întemeiază acțiunea, în drept, pe dispozițiile art.998 Cod civil, menținându-și cele două petite ale acțiunii. Consideră însă că sunt îndeplinite toate condițiile prevăzute de art.998 C. (prejudiciu, faptă ilicită, raport de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu precum și vinovăție) pentru ca pârâtul să fie obligat să-mi plătească despăgubirile solicitate cu titlul de daune morale.
II. Judecata în primă instanță. Prin sentința civilă nr. 310/(...),pronunțată de Tribunalul Cluj în dosar nr. (...), s-a respins acțiunea civilăformulată de reclamantul N. T. M. împotriva pârâtului S. R., prin Ministerul
Finanțelor Publice, prin D. G. a F. P. a J. C.
Pentru a pronunța această hotărâre, T. a stabilit faptul că prin D. nr.
1358/(...) a C. C., publicată în Monitorul Oficial nr. 761 din (...), s-a admis excepția de neconstituționalitate și s-a constatat că prevederile art. 5 alin. 1 lit. a teza I din L. nr. 2. privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, cu modificările și completările ulterioare, sunt neconstituționale.
Potrivit art. 31 alin. 1 din L. nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea C. C. „D. prin care se constată neconstituționalitatea … a unei dispoziții dintr-o lege … în vigoare, este definitivă și obligatorie";.
În atare situație, solicitarea de acordare a daunelor morale în temeiul textului de lege declarat neconstituțional nu poate fi primită, aceeași soartă având și cererea formulată pe temeiul dreptului comun, raportat la motivarea deciziei menționate.
C. a concluzionat că „în materia despăgubirilor pentru daunele morale suferite de foștii deținuți politici în perioada comunistă nu ar exista vreo obligație a statului de a le acorda și, cu toate acestea, legiuitorul român de după 22 decembrie 1989 a adoptat 2 acte normative, D. Lege nr. 118/1990 și L. nr. 2., având același scop";.
Instanța constituțională a mai avut în vedere faptul că „prin adoptarea art. 5 alin. 1 lit. a din L. nr. 2. nu s-ar putea susține că persoanele în cauză ar putea avea o <. legitimă> (astfel cum este consacrată în jurisprudența constată a C. Europene a Drepturilor Omului) la acordarea despăgubirilor morale întrucât, așa cum a statuat instanța de la S. … atunci când există o dispută asupra corectei aplicări a legii interne și atunci când cererile reclamanților sunt respinse în mod irevocabil de instanțele naționale, nu se poate vorbi despre o <. legitimă> în dobândirea proprietăților";.
Rezultă, așadar, din cele menționate anterior, că în opinia C. C., S. R. nu poate fi considerat persoană răspunzătoare de prejudiciile cauzate condamnaților politici și celor care au fost supuși măsurilor administrative cu un asemenea caracter, nefiind aplicabile, astfel, prevederile art. 998-999
C. civ. Implicit, nici celelalte condiții ale antrenării răspunderii civile delictuale nu sunt îndeplinite.
Față de cele ce preced, tribunalul a respins acțiunea precizată privind daunele morale.
III. Declarația de recurs. Î. acestei sentințe a declarat recurs, în termenul legal, reclamantul N. T.-M., solicitând schimbarea hotărârii atacate și admiterea acțiunii astfel cum a fost ea formulată.
În motivele declarației de recurs, se apreciază că obligația reparării prejudiciului material sau moral este una legală a statului și nu doar morală. Or, atâta timp cât acțiunea a fost întemeiată în drept pe dispozițiile art. 998 C., prima instanță avea obligația să analizeze legalitate pretențiilor formulate, în sensul îndeplinirii condițiilor răspunderii civile delictuale, iar nu să facă o analiză sub aspectul moralității.
D.-lege nr. 118/1990 nu a anulat condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, actul normativ având drept scop acordarea unor drepturi personale persoanelor persecutate din motive politice, o indemnizație lunară, fără nicio legătură cu prejudiciul moral.
Dreptul la acordarea de despăgubiri pentru prejudiciul moral produs ca urmare a unei condamnări cu caracter politic se poate naște numai după ce respectiva condamnare a fost anulată ca nedreaptă. Or, numai prin L. nr.
2. s-a introdus posibilitatea unei asemenea anulări.
Reclamantul precizează că după adoptarea deciziei C. C. nr.
1358/2010 și-a întemeiat acțiunea pe dispozițiile art. 998 C., astfel că soluția de respingere putea fi pronunțată numai dacă condițiile răspunderii civile delictuale nu erau îndeplinite, or ele se verifică în cauză.
Speranța legitimă, invocată în considerentele sentinței, nu are nicio relevanță atât timp cât acțiunea a fost întemeiată pe dreptul comun, respectiv pe art. 998 C.
Reclamantul consideră că nu era posibil ca printr-o hotărâre a C. C. aceasta să se poată substitui aprecierii instanțelor de judecată, pentru o nicio situație pentru care sunt invocate încălcări ale unor drepturi.
Totodată, instanța ar fi trebuit să oblige pârâtul la plata cheltuielilor de judecată, chiar și pentru ipoteza respingerii acțiunii, culpa procesuală aparținând în mod evident S.ui R.. Recunoașterea unui drept, prin L. nr. 2., urmată de o declarare a neconstituționalității textului de lege ce îl recunoaște, constituie o inconsecvență care nu poate fi imputată reclamantului.
IV. Întâmpinarea. Intimatul și-a exprimat poziția procesuală prinîntâmpinarea depusă în data de (...), solicitând respingerea recursului ca nefondat.
V. Judecata în recurs. Recursul reclamantului este în parte fondat.
C. reține că în data de (...), reclamantul N. T.-M. și-a precizat acțiunea, arătând că înțelege să își întemeiază pretențiile pe dispozițiile art.998 Cod civil, iar nu pe cele ale legii speciale, L. nr. 2.. Consideră însă că sunt îndeplinite toate condițiile prevăzute de art.998 C. (prejudiciu, faptă ilicită, raport de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu precum și vinovăție) pentru ca pârâtul să fie obligat să-mi plătească despăgubirile solicitate cu titlul de daune morale.
Instanța a rămasînvestită, așadar, cu soluționarea unei acțiuni civile de drept comun, fundamentată pe dispozițiile art. 998-999 C. civ., în considerarea cărora se solicită obligarea S.ui R., prin Ministerul Finanțelor Publice, la plata unor despăgubiri cu titlu de daune morale, pentru prejudiciile suferite prin condamnarea sa la o pedeapsă de 10 ani muncă silnică pentru „. de surpare a ordinii constituționale", prevăzută de art.207 al.2 din Codul penal, pedeapsă aplicată prin D. penală nr.1326 din (...) a T.ui Militar al Regiunii a 3-a Militare C., precum și pentru condamnarea mamei sale N. V.a, mai întâi pentru infracțiunea de sabotaj, iar apoi pentru tăinuire.
Acțiunea reclamantului este una în pretenții, întemeiată pe răspunderea civilă delictuală, art. 998-999 C., astfel că ea trebuia formulată înăuntrul termenului de prescripție extinctivă reglementat de art. 8 alin. 1 rap. la art. 3 alin. 1 teza I din D. nr. 167/1958, urmând regimul juridic de drept comun caracteristic unei astfel de acțiuni.
Potrivit prevederilor art. 8 alin. 1 din D. nr. 167/1958, „Prescripția dreptului la acțiune în repararea pagubei pricinuite prin fapta ilicită, începe să curgă de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască atât paguba, cât și pe cel care răspunde de ea";.
Termenul general de prescripție este cel de 3 ani, reglementat prin art. 3 alin. 1, teza I din același act normativ.
Relevante sunt și dispozițiile art. 13 alin. 1 lit. a din D. nr. 167/1958, conform cărora cursul prescripției se suspendă cât timp cel împotriva căruia ea curge este împiedicat de un caz de forță majoră să facă acte de întrerupere.
În cauză, promovându-se o acțiune în repararea prejudiciului cauzat prin săvârșirea unei fapte ilicite constând în arestare, condamnare și detenție pe criterii politice, termenul de prescripție începe să curgă de la data când a fost cunoscută paguba și pe cel care răspunde de ea.
Incontestabil, reclamantul a cunoscut atât paguba, cât și pe cel răspunzător de această pagubă, S. R. prin organele sale represive, în momentul punerii în libertate, în anul 1953.
Fiind vorba de săvârșirea unei fapte ilicite de către reprezentanții statului comunist, dată fiind natura regimului politic, reclamantul s-a aflat în imposibilitatea de a acționa în justiție, repercusiunile negative ale unuiastfel de demers judiciar fiind notorii și de natură a-i insufla o temere justificată.
Prin urmare, nu poate fi opusă titularului dreptului prescripția, întrucât aceasta nu curge contra celui care este în imposibilitatea de a acționa, cursul prescripției începând să curgă numai după momentul 22 decembrie 1989, care a marcat căderea regimului totalitar comunist în R.
Cel dintâi act normativ care a consacrat legislativ anumite drepturi în favoarea persoanelor persecutate din motive politice a fost D.-Lege nr.
118/1990, publicat în Monitorul Oficial al R.iei, Partea I, nr. 50 din 9 aprilie
1990. Prin acest act normativ, s-a recunoscut faptul că în perioada cuprinsă între 06 martie 1945 și 22 decembrie 1989, în R.ia, au existat persoane persecutate pe motive politice și că unor astfel de persoane trebuie să li se recunoască anumite drepturi: recunoașterea ca vechime în muncă și luarea în considerare la stabilirea pensiei și a celorlalte drepturi ce se acordă, în funcție de vechimea în munca, timpul cât o persoană, după data de 6 martie
1945, pe motive politice: a executat o pedeapsă privativă de libertate în baza unei hotărâri judecătorești rămasă definitivă sau a fost lipsită de libertate în baza unui mandat de arestare preventivă pentru infracțiuni politice; a fost privată de libertate în locuri de deținere în baza unor măsuri administrative sau pentru cercetări de către organele de represiune; a fost internată în spitale de psihiatrie;) a avut stabilit domiciliu obligatoriu; a fost strămutată într-o altă localitate; acordarea unei indemnizații lunare de câte 200 lei, indiferent dacă sunt sau nu pensionate, pentru fiecare an de detenție, internare, domiciliu obligatoriu sau cât au fost strămutate; dreptul de a beneficia, în mod gratuit, de asistență medicală și medicamente în unitățile sanitare de stat etc.
Caracterul de complinire al L. nr. 2. a fost explicit afirmat de legiuitor în raport cu D.-lege nr. 118/1990, astfel că, în măsura în care reclamantul a considerat că drepturile care i-au fost recunoscute în baza acestui decret sunt insuficiente pentru a acoperi întregul prejudiciul moral și material generat de condamnarea cu caracter politic avea posibilitatea de a se adresa instanței de judecată ulterior, printr-o acțiune de drept comun, exercitată înăuntrul termenului general de prescripție, iar după intrarea în vigoare a L. nr. 2., în condițiile acestei legi speciale reparatorii.
Momentul inițial al termenului de prescripție coincide, așadar, cu acela al intrării în vigoare a D.ui-lege nr. 118/1990, respectiv 11 aprilie
1990.
Cum potrivit art. 1 alin. 1 din D. nr. 167/1958, dreptul la acțiune, având un obiect patrimonial, se stinge prin prescripție, dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit de lege, iar această normă are un caracter imperativ, instanța trebuia să admită excepția absolută și peremptorie a prescripției dreptului la acțiune, respingând, pe cale de consecință, acțiunea.
Nu s-ar putea considera că operează o repunere în termenul de prescripție ex lege, prin dispozițiile art. 5 alin. 1 din L. nr. 2., potrivit cărora persoanele îndreptățite la măsuri reparatorii în baza acestei legi pot solicita instanței de judecată, în termen de 3 ani de la data intrării în vigoare a prezentei legi, obligarea statului la acordarea unor despăgubiri și/sau repunerea în drepturi.
Aceasta întrucât prin L. nr. 2., act normativ cu caracter special, este reglementat un termen special de prescripție, care coincide ca întindere cu termenul general, de 3 ani, însă rămâne un termen distinct, corelat dreptului la acțiunea în justiție exercitată în condițiile legii speciale.
Or, în prezent, prin D. C. C. nr. 1. octombrie 2010 s-a constatat neconstituționalitatea art. 5 alin. 1 lit. a din L. nr. 2., lipsind astfel de temei legal chiar acțiunile promovate în baza acestei legi.
Prioritară fiind excepția prescripției dreptului la acțiune, față de cele ce preced, în baza art. 312 C.proc.civ., curtea va admite în parte recursul și, pe cale de consecință, va respinge acțiunea ca prescrisă.
Admiterea excepției prescripției dreptului la acțiune face cu neputință abordarea fondului dreptului litigios, din perspectiva motivelor de netemeinicie invocate de apelant.
Referitor solicitarea reclamantului de a fi obligat pârâtul la plata cheltuielilor de judecată, aceasta este întemeiată întrucât ceea ce justifică aplicarea dispozițiilor art. 274 alin. 1 C.proc.civ. este culpa procesuală a părții căzute în pretenții, ea provocând în mod nejustificat procesul și obligând, prin aceasta, partea adversă la efectuarea unor cheltuieli.
În prezentul proces, deși se impune respingerea acțiunii reclamantului ca prescrisă, acesta nu se află în culpă procesuală atâta timp cât procesul a fost promovat în considerarea unei dispoziții legale în vigoare, aptă să îi confere speranța legitimă a unei soluții favorabile.
Împrejurarea că pe timpul procesului dispozițiile art. 5 alin. 1 lit. a teza întâia din L. nr. 2., cele pe care reclamantul și-a întemeiat inițial acțiunea, au fost declarate neconstituționale, provocând pierderea procesului, nu îi este imputabilă acestuia, fiind responsabilitatea autorității legiuitoare, adică, a statului însuși, că o dispoziție legală ce s-a dovedit ulterior a fi neconformă cu Constituția a fost inițial adoptată.
Cum pârât în cauza de față este chiar S. R., acesta îi datorează reclamantului cheltuielile de judecată certe și rezonabile pe care le-a făcut în primă instanță, în afara oricărei culpe, respectiv 500 lei.
Apărările pârâtului referitoare la necesitatea exonerării de plata cheltuielilor de judecată nu pot fi primite, căci Ministerul Finanțelor Publice reprezintă, în acest proces,judecată, S. R., potrivit dispozițiilor art.4 alin.4 din L. nr.2..
Față de cele ce preced, văzând și dispozițiile art.312 C.proc. civ.,
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE L.
D E C I D E
Admite în parte recursul declarat de reclamantul N. T. M. împotriva sentinței civile nr. 310 din 29 martie 2011 a T.ui C., pronunțată în dosarul nr. (...), pe care o schimbă în parte, astfel:
Respinge ca prescrisă acțiunea civilă înaintată de reclamantul N. T. M. împotriva S.ui R., reprezentat prin Ministerul Finanțelor Publice.
Obligă pe pârât să-i plătească reclamantului suma de 500 lei cheltuieli de judecată în primă instanță.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 16 septembrie 2011.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
D.-L. B. V. M. A.-A. P.
S.-D. G.
GREFIER
Red.DB/dact.MS
3 ex./
Jud.fond: O.C.T.
| ← Decizia civilă nr. 247/2011, Curtea de Apel Cluj | Decizia civilă nr. 1292/2011, Curtea de Apel Cluj → |
|---|
