Decizia civilă nr. 13/2011, Curtea de Apel Cluj

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA CIVILĂ, DE MUNCĂ ȘI ASIGURARI SOCIALE,

PENTRU MINORI ȘI FAMI.

DOSAR NR. (...)

DECIZIA CIVILĂ NR. 13/A/2011

Ședința publică din 19 ianuarie 2011

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE:

JUDECĂTOR

T. D. - președintele Secției civile

T.-A. N.

GREFIER:

M. T.

S-au luat în examinare apelurile declarate de pârâții M. C.-N. PRIN P. și P. M. C.-N., împotriva sentinței civile nr. 843 din 8 octombrie 2010, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr. (...), privind și pe reclamanta S. V., având ca obiect plângere în baza Legii nr. 10/2001.

La apelul nominal, la prima strigare a cauze se constată lipsa părților.

C. este lăsată la a doua strigare pentru a da posibilitatetea părților și reprezentaților acestora de a se prezenta la instanță.

La a doua strigare a cauzei, la apelul nominal se constată lipsa părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Apelul este scutit de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.

S-a făcut referatul cauzei, după care, se constată că la data de 14 ianuarie 2011, reclamanta-intimată a depus la dosar, prin registratura instanței, întâmpinare, prin care solicită respingerea ca nefondate a apelurilor formulate de cei doi pârâți, precum și soluționarea cauzei conform prevederilor art. 242 alin. 2 Cod procedură civilă.

Se constată de asemenea că prin memoriile de apel, cei doi pârâți- apelanți au solicitat judecarea cauzei în condițiile art. 242 alin. 2 Cod procedură civilă.

Curtea constată cauza în stare de judecată și o reține în vederea pronunțării.

C U R T E A

Prin sentința civilă nr. 843 din 8 octombrie 2010, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr. (...), a fost admisă excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților S. F. Y. și S. J., a fost admisă în parte acțiunea civilă formulată de reclamanta S. V. în contradictoriu cu pârâții M. C.- N. prin P. și P. M. C.-N. și în consecință: a fost anulată D. nr. 3672/(...), emisă de P. municipiului C.-N. s-a dispus restituirea în natură în favoarea reclamantei a apartamentului nr. 2 din construcția situată în mun. C.-N., str. Eremia G. nr. 15, jud. C., înscris în C.F. nr. 1. C.-N. cu nr. top.

10676/8/2/S/II, cu părți indivize aferente din construcție, în cotă de 13,07%, înscrise în C.F. nr. 1. C.-N. s-a dispus instituirea unui drept de folosință special în favoarea reclamantei cu privire la terenul aferent apartamentuluirestituit în natură (13,07%), după cum urmează: 33,06 mp. din parcela cu nr. top. 10676/8/2, înscrisă în C.F. nr. 1. C.-N., 58,29 mp. din parcela cu nr. top.

10676/8/2 și 16,33 mp. din parcela cu nr. top. 10676/8/3, înscrise în C.F. nr.

8249 C.-N. s-a stabilit dreptul reclamantei la despăgubiri în condițiile legiispeciale privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor aferenteimobilelor preluate în mod abuziv - Titlul VII din Legea nr. 247/2005 - pentru:

1) restul terenului din cele trei parcele descrise, reprezentând cotele aferenteapartamentelor vândute în temeiul Legii nr. 112/1995, și 2) apartamentele nr.

1 și 3 din imobilul situat în mun. C.-N., str. Eremia G. nr. 15, înscrise în C.F.nr. 1. C.-N. cu nr. top. 10676/8/2/S/I și 10676/8/2/SA/III; a fost respins capătul de cerere având ca obiect obligarea pârâtului P. municipiului C.-N. la emiterea unei noi dispoziții; a fost respinsă acțiunea formulată de reclamanții S. F. Y. și S. J., ca fiind înaintată de persoane fără calitate procesuală activă și a fost respinsă cererea având ca obiect obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.

Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut că prin D. nr.

3672/(...) a fost respinsă N. nr. 76/(...), formulată de reclamanta S. V. pentru imobilul situat în C.-N., str. Eremia G. (fosta str. Rakoczi) nr. 15, înscris în CF nr. 8248 C., cu motivarea că revendicatoarea nu face dovada calității de persoană îndreptățită la măsurile reparatorii prevăzute de lege pentru imobilul arătat.

T. a reținut că prin N. înregistrată la B. B. M. sub nr. 76/(...), reclamanta a solicitat despăgubiri pentru imobilul situat la adresa administrativă menționată, indicând nr. CF 8248 C.. În cuprinsul notificării reclamanta a indicat adresa imobilului și fostul proprietar de la care acest imobil a fost preluat, arătându-se un număr de carte funciară greșit.

Astfel, imobilul situat în mun. C.-N., str. Rakoczi nr. 15, înscris în CF nr. 8249 cu nr. top. 10676/8 a fost preluat de la numita F. C., fiind declarat bun părăsit, așa cum rezultă din Decizia nr. (...).

Din copia dosarului intern al Comisiei locale pentru aplicarea Legii nr.

10/2001 rezultă că notificatoarea a depus copia in extenso a C.F. nr. 8249

C., din care reiese că S. C., soția lui F. V. a fost proprietar tabular cu privire la imobilul înscris sub A+7, acesta fiind dobândit cu titlu de cumpărare. C. descrierii din foaia de proprietate a cărții funciare menționate, imobilul de sub A+7 avea nr. top. 10676/6/2, fiind compus din construcție și teren în suprafață de 229 stj.p.

T. a reținut că reclamanta a făcut dovada calității de succesoare în drepturi a fostului proprietar tabular S. C., căsătorită F., depunând certificatul de calitate moștenitor nr. 381/(...), eliberat de B. N. Av&N. A. D. din Israel, moștenitorii lui S. P., decedat la data de (...) în Israel, sunt reclamanta S. V., S. F. Y. și S. J. S. P. a fost moștenitor după defuncta sa mamă S. Ida, și după sora F. Carolin, născută S. C. și decedată în anul 1944 împreună cu soțul F. L. la A.

Din cuprinsul certificatului examinat tribunalul a reținut că dezbaterea succesiunilor succesive s-a realizat conform Legii Israeliene de M., natura moștenirii fiind astfel legală. Constatarea s-a impus deoarece reclamanta S. V. era beneficiara unui testament întocmit de S. P. (P.) în favoarea acesteia. Reclamanta nu a înțeles să se prevaleze de dispozițiile testamentului prin care defunctul i-a lăsat întreaga avere.

Este de remarcat însă faptul că cei doi copii ai reclamantei S. V., având și calitatea de moștenitori legali după defunctul S. P., respectiv S. F.

Y. și S. J. nu au formulat notificare în temeiul Legii nr. 10/2001. În cauză nu s-a făcut dovada existenței unei procuri date reclamantei S. V. pentru formularea notificării, așa cum s-a susținut în motivele cererii de chemare în judecată.

În aceste condiții, tribunalul a apreciat că aceste persoane nu justifică calitate procesuală activă pentru a contesta dispoziția emisă în favoarea reclamantei S. V., aceasta fiind singura care a solicitat măsuri reparatorii în temeiul Legii nr. 10/2001. Devin însă incidente prevederile art. 4 alin. 4 din actul normativ menționat, în sensul că reclamanta beneficiază și de cotele moștenitorilor care nu au formulat notificare.

Referitor la situația juridică actuală a imobilului construcție și teren situat în mun. C.-N., str. Eremia G. nr. 15, tribunalul a constatat că dintre cele trei apartamente care compun imobilul construcție au fost înstrăinate în temeiul Legii nr. 112/1995 apartamentele nr. 1 și 3, iar apartamentul nr. 2 se află în proprietatea Statului Român și în administrarea Consiliului local al mun. C.-N.. În acest sens pârâtul a depus la dosarul cauzei copia cărții funciare colective și individuale, precum și copii ale contractelor de vânzare- cumpărare încheiate cu privire la apartamentele 1 și 3 și actele adiționale la acestea.

T. a decis că singurul apartament liber care poate forma obiectul restituirii în natură este apartamentul nr. 2. În privința celorlalte apartamente fiind incidente dispozițiile art. 18 lit. c) din Legea nr. 10/2001.

Având în vedere dispozițiile art. 26 alin. 3 din Legea nr. 10/2001, republicată, cu modificările și completările ulterioare, tribunalul a admis în parte acțiunea civilă formulată de reclamanta S. V. în contradictoriu cu pârâții M. C.-N. prin P. și P. M. C.-N., și în consecință, a fost anulată D. nr.

3672/(...), emisă de P. municipiului C.-N., potrivit dispozitivului.

A fost respinsă cererea de obligarea pârâților la cheltuieli de judecată deoarece reclamanta nu a depus acte justificative în dovedirea cheltuielilor de judecată.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel în termen legal P. municipiului C.-N. și M. C.-N. prin P., solicitând admiterea apelului, modificarea hotărârii apelate în sensul respingerii cererii de chemare în judecată, cu consecința menținerii Dispoziției nr. 3. iunie 2020, ca fiind temeinică și legală.

În motivarea apelurilor pârâții au arătat că notificarea formulată de reclamantă viza imobilul situat în C.-N., str. E. G. (fostă Rackczi) nr. 15, nr. top 8248 C., iar în dosarul de revendicare reclamanta nu a făcut dovada calității de persoană îndreptățită la acordarea măsurilor reparatorii pentru imobilul înscris în Cf nr. 8248. În CF nr. 8248 nu a fost identificată ca fostă proprietară persoana invocată de revendicatoare respectiv S. K. căsătorită F..

Apelanții au arătat că și Secretariatul Comisiei pentru aplicarea Legii nr.10/2001 a solicitat revendicatoarei să depună înscrisuri din care să rezulte calitatea de persoană îndreptățită, însă revendicatoarea nu a făcut dovada acestei calități pentru imobilul identificat sub nr. top 8248, invocând dispozițiile art. 3 din Legea nr.10/2001 și art. 3 și 23 din lege, precum și art. 1 lit. e din HG nr. 250/2007. În ipoteza în care revendicatoarea a indicat în notificare un număr de cartea funciară greșit, avea posibilitatea, tot în cadrul procedurii administrativă să depună toate diligențele în vederea indicării cu exactitate a imobilului pe care a înțeles să-l revendice și să indice corect nr. cărții funciare CF 8249 în loc de CF 8248, cum greșit a indicat în cuprinsul cererii de revendicare.

Prin întâmpinare, reclamanta S. V. a solicitat respingerea apelurilor ca nefondate. S. apelantelor potrivit cărora nu a făcut dovada calității de moștenitor față de fosta proprietară a imobilului înscris în CF 8248 C., are la bază perpetuarea unei abordări greșite a notificării și primarul a emis o dispoziție cu privire la imobilul înscris în CF 8248 C., deși era evident că imobilul care făcea obiectul notificării era situat pe str. E. G. nr. 15 și înscris în CF 8249 C., intimata depunând această coală funciară și nu coala funciară 8248.

Refuzul primarului de a soluționa în sens pozitiv notificarea este de neînțeles, în condițiile în care reclamanta a fost invitată să se prezinte la C. pentru aplicarea Legii nr.10/2001 pentru data de (...) și, prin adresa de înștiințare i s-a solicitat să prezinte copie legalizată a copii CF 8249 C., ceea ce denotă faptul că apelanții cunoșteau faptul că notificarea viza imobilul înscris în CF 8249 C. și nu cel înscris în CF 8248 C..

Analizând sentința apelată prin prisma motivelor de apel invocate, curtea constată că apelurile sunt nefondate, urmând a fi respinse pentru următoarele considerente:

Curtea verificând susținerile apelanților constată că într-adevăr în notificarea formulată de către reclamanta S. V. este menționat faptul că solicită acordarea despăgubirilor pentru imobilul înscris în Cf 8248 C., însă menționarea cărții funciare nu este singurul element de identificare a imobilului revendicat, întrucât reclamanta a indicat și adresa imobilului, acesta fiind situat în C.-N., str. Eremia G. fostă Rackoczi nr. 15, proprietatea tabulară a numitei S. K., căsătorită F. (f. 8). Apoi, în dosarul administrativ este atașată notificării și copia cărții funciare 8249 pentru imobilul situat în str. G. Eremia G. nr. 15 (f. 23-29).

Coroborând datele care atestă situarea imobilului, din punct de vedere administrativ, cu copia cărții funciare nr. 8249 C., depusă o dată cu notificarea, curtea constată că în mod corect s-a reținut de către tribunal că reclamanta a solicitat măsuri reparatorii în baza Legii nr.10/2001 pentru imobilul înscris în Cf 8249 și nu imobilul înscris în CF 8248, cum dintr-o greșeală materială s-a menționat în notificare.

De fapt, în corespondența purtată de părți se menționează că imobilul preluat a fost înscris în CF 8249, adresele de la f. 9 și f. 15.

Prin urmare, susținerea apelanților în sensul că reclamanta nu a făcut dovada că este persoana îndreptățită să solicite măsuri reparatorii pentru imobilul înscris în CF nr. 8248 C. se bazează pe o interpretare rigidă a notificării, comisia luând în considerare numai unul din elementele de identificare a imobilului, respectiv numărul cărții funciare, fără să coroboreze acest element cu celelalte: identificarea imobilului din punct de vedere administrativ, stradă, număr, care se coroborau cu copia cărții funciare depuse, CF nr. 8249 C.-N.. Față de această situație este de natura evidenței că este vorba o greșeală materială căreia nu trebuie să i se acordă altă semnificație.

Deși apelanții nu au acceptat ideea că în notificare s-a putut strecura o greșeală materială la data redactării notificării, curtea constată că și în memoriul de apel s-au strecurat greșeli materiale, deoarece în alin. 4 fila 2, precum și alin. 1 fila 3 din memoriul de apel, se arată că imobilul în litigiu a fost identificat cu nr. top 8248 în loc de CF nr. 8248.

Numărul de carte funciară inserat în notificare este rezultatul unei erori materiale de dactilografiere, curtea apreciind că în mod corect a fost stabilităstarea de fapt de către tribunal, reclamanta solicitând măsuri reparatorii pentru imobilul înscris în Cf 8249 C., care a și fost restituit parțial în natură reclamantei.

Apelanții nu au formulat critici și cu privire la modul în care instanța de fond a dispus soluționarea notificării, respectiv restituirea în natură a apartamentului 2 și stabilirea dreptului la despăgubiri în condițiile legii speciale pentru celelalte apartamente și pentru terenul situat în C.-N., str. Eremia G. nr. 15, situație în care nu vor fi analizate aceste aspecte.

În temeiul art. 296 Cod proc.civ., curtea va respinge ca nefondat apelul declarat de pârâții P. M. C.-N. și M. C.-N. Prin P.

Nu au fost acordate cheltuieli de judecată, întrucât nu s-au solicitat de către reclamantă.

PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E :

Respinge ca nefondate apelurile declarate de pârâții P. M. C.-N. și M. C.-N. PRIN P. împotriva sentinței civile nr. 843 din 8 octombrie 2010 a T.ui C., pronunțată în dosar nr. (...), pe care o menține.

Decizia este definitivă și executorie.

Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare.

Dată și pronunțată în ședința publică din 19 ianuarie 2011.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR GREFIER T. D. T. A. N. M. T.

Red. T.A.N. dact. GC

5 ex/(...)

Jud.primă instanță: E. L.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Decizia civilă nr. 13/2011, Curtea de Apel Cluj