Decizia civilă nr. 3680/2011, Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA 1 CIVILĂ
Dosar nr. (...) Cod operator 8428
DECIZIA CIVILĂ NR. 3680/R/2011
Ședința publică din 21 octombrie 2011
Instanța constituită din: PREȘEDINTE: C.-M. CONȚ JUDECĂTORI: I.-D. C.
A.-A. P. G.IER : A.-A. M.
S-au luat în examinare, în vederea pronunțării, recursul declarat de pârâții C. LOCAL Ș. M. și C. Ș. M., precum și recursul declarat de pârâta EON G. D. S. împotriva sentinței civile nr. 3. din 18 mai 2011 a Tribunalului B.-N., pronunțată în dosar nr. (...), privind și pe reclamantul intimat B. I., având ca obiect obligație de a face.
Mersul dezbaterilor și concluziile părților au fost consemnate în încheierea ședinței publice din data de (...), care face parte integrantă din prezenta decizie.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 6. pronunțată de Judecătoria Bistrița în dosarul nr. (...) a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei C. Ș.-M..
A fost respinsă cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul B. I., în contradictoriu cu pârâtele SC E ON G. D. SA T. M. și
C. Ș.-M..
A fost respinsă cererea prin care reclamantul a solicitat să se constate că pârâtele nu au nici un drept real - uz, servitute sau superficie asupra terenului aflat în proprietatea reclamantului și obligarea acestora la îndepărtarea obiectivului rețea de presiune redusă și stație de reglare măsurare de sector gaze naturale, ca neîntemeiată.
A fost respinsă cererea reclamantului de obligare a pârâtelor la plata, în solidar, a sumei de 490.961 lei reprezentând contravaloarea suprafeței de teren indisponibilizat și diferența de valoare cu care s-a diminuat restul terenului aflat în vecinătatea obiectivului de gaze naturale, ca fiind prescris dreptul la acțiune.
A fost obligat reclamantul la plata în favoarea pârâtei C. Ș.-M. a sumei de 952 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță, pe baza probatoriului administrat, a reținut următoarele.
La data de (...), C. comunală de aplicare a legii fondului funciar Ș.-M. a eliberat reclamantului și numitelor B. M., în prezent decedată, și B. M., adeverința nr. 3211 care atesta faptul că acestora li s-a stabilit dreptul de proprietate prin H. nr. 57/(...) a C. Județene pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor pentru suprafața totală de 10 ha.
În cursul anului 1995, în vederea introducerii gazelor naturale în comuna Ș.-M. și satele componente, C. local al comunei Ș.-M. a efectuat demersurile necesare în vederea obținerii autorizației de construire, demersuri în urma cărora s-a eliberat de către C. J. B.-N., la data de (...), certificatul de urbanism nr. 30 privitor la terenul pe care urmau a fi efectuate lucrările, specificându-se necesitatea obținerii acordului scris al proprietarilor de teren, iar la data de (...) s-a eliberat de către C. J. B.-N. autorizația de construire pentru executarea lucrărilor de alimentare cu gaze naturale - rețea de presiune și stații reglare măsurare de sector Ș.-M., C., P., A., S., C. În cadrul acestor lucrări, în perioada 1995-1996 pe terenul cu privire la care s-a eliberat adeverința mai sus menționată s-a amplasat o conductă subterană de oțel de medie presiune și o stație de reglare măsurare gaze naturale.
La data de (...) reclamantului și numitelor B. M. și B. M. li s-a eliberat
Titlul de proprietate nr. 32745 prin care acestora li s-a reconstituit dreptul de proprietate asupra suprafeței de 9 ha 9988 mp teren situat în localitatea Ș. M., conform adeverinței de proprietate menționată anterior, în suprafața reconstituită fiind inclusă și suprafața de 9185 mp situată în intravilanul localității Ș. M., având categoria de folosință fânaț, identificată în tarla
94/15/1, parcela 7F, pe care se afla amplasată conducta subterană de oțel de medie presiune și stația de reglare măsurare gaze naturale.
Dreptul de proprietate astfel dobândit de reclamant și numitele B. M.
și B. M. asupra terenului în suprafață de 9185 mp a fost înscris în CF 1697
Ș. M. nr. cadastral 851 în favoarea proprietarilor în indiviziune.
La data de (...) a fost dezbătută pe cale notarială succesiunea rămasă după defuncta B. M., decedată la data de (...), fiind eliberat de către B. N. P. C. M. S. certificatul de moștenitor nr. 1. potrivit căruia succesiunea a revenit moștenitorilor B. I.-reclamantul și B. M., în calitate de fii ai defunctei, în masa succesorală fiind inclusă și cota de ¼ din terenul în suprafață de 9185 mp, înscris în CF 1697 Ș. M., nr. cadastral 851.
După dezbaterea notarială a succesiunii rămase după defuncta B. M., reclamantul și numita B. M. și-au partajat amiabil suprafața de 9185 mp înscrisă în CF 1697 Ș. M., nr. cadastral 851, precum și alte imobile terenuri, reclamantului revenindu-i suprafața de 6185 mp din suprafața de 9185 iar numitei B. M. revenindu-i suprafața de 3000 mp din suprafața de 9185. În urma partajului amiabil suprafața de teren pe care era amplasat obiectivul rețea de presiune redusă și stație de reglare măsurare de sector gaze naturale i-a revenit reclamantului, fiind inclusă în lotul de 6185 mp.
Privitor la excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei C. Ș.-M., pusă în discuția părților în ședința publică din data de (...) și unită cu fondul prin încheierea de ședință din data de (...), prima instanță a reținut faptul că autorizația de construire a obiectivului rețea de presiune redusă și stație de reglare măsurare de sector gaze naturale, eliberată C. Ș.-M., și contractul de atribuire în folosință gratuită încheiat la data de (...) între C. local al com. Ș.- M., în calitate de reprezentant al C. Ș. M., și SC D. N. SA T. M., având ca obiect atribuirea în folosință gratuită a rețelei de distribuție a gazelor naturale în loc. Ș. M., relevă faptul că proprietara stației de reglare-măsurare gaze naturale amplasată pe terenul proprietatea reclamantului este C. Ș.-M.. Raportat la această stare de fapt instanța a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a C. Ș.-M. ca neîntemeiată.
În ceea ce privește fondul cauzei, instanța de fond a reținut că la data de (...) s-a încheiat procesul-verbal prin care C. de gaz Ș.-M. și SC O. Sa B. s-au obligat să o scutească de taxa pentru conducta de joasă presiune pe numita B. M., taxa urmând a fi suportată de locuitorii satului Ș. M., și de cheltuielile aferente realizării instalației de racord gaz la imobilul situat la nr. administrativ 105, inclusiv interior, în schimbul dezafectării suprafeței deteren de 650 mp care era proprietatea numitei B. M., în vederea amplasării stației de gaz de joasă presiune.
Procesul-verbal menționat nu a fost semnat de numita B. M., așa cum relevă declarațiile martorilor R. I. și B. I., ci de către martorul B. I., ginerele numitei B. M., astfel că respectivul proces-verbal nu reprezintă o probă a constituirii drepturilor de superficie și de servitute de către numita B. M. în favoarea proprietarilor instalației de gaz. Cu toate acestea, declarațiile martorilor audiați relevă faptul că între numita B. M., C. local al comunei Ș.- M. și SC O. SA a existat o înțelegere verbală prin care numita B. M. și-a dat consimțământul privitor la folosirea terenului pe care era construită instalația de gaz în schimbul scutirii acesteia de la plata taxei pentru conducta de joasă presiune și de la plata costurilor rețelei interioare de gaz.
A., cu toate că nu există un act scris referitor la convenția încheiată între B. M., C. local al comunei Ș.-M. și SC O. SA, existența acestei convenții a fost probată prin declarațiile martorilor audiați în cauză, martori cu a căror audiere reclamantul, prin reprezentant, a fost de acord, fiind astfel incidente dispozițiile art. 1191 alin. 3 Cod civil. A. martori menționați anterior au relevat faptul că obligațiile asumate de SC O. SA și C. Ș.-M. prin consiliul local au fost executate, respectiv B. M. a fost scutită de la plata taxei pentru conducta de joasă presiune iar la locuința acesteia situată la nr. administrativ 105 s-a efectuat instalația interioară de gaz fără plata vreunei sume de bani, în prezența numitei B. M., aspecte ce dovedesc, de asemenea, existența înțelegerii dintre B. M., SC O. SA și C. Ș.-M..
Instanța a reținut de asemenea faptul că lipsa unui act scris nu afectează valabilitatea convenției încheiate între B. M., C. local al comunei
Ș.-M. și SC O. SA, actul scris fiind necesar doar pentru probarea actului juridic, întrucât, în perioada în care a fost încheiată convenția, respectiv anul 1997, nu exista o dispoziție legală care să prevadă obligativitatea încheierii actului de constituire a dreptului de superficie și a dreptului de servitute într-o anumită formă, o asemenea dispoziție legală fiind introdusă doar ulterior încheierii convenției privitoare la terenul în litigiu, prin L. nr.
2..
Partajul între cei trei coproprietari ai terenului în litigiu nu s-a realizat anterior decesului numitei B. M., ci doar în data de (...), între reclamant și numita B. M., partaj prin care cei doi coproprietari și-au partajat inclusiv cota dobândită prin succesiune de la numita B. M. Prin acceptarea succesiunii rămase după defuncta B. M., reclamantul și numita B. M. au dobândit nu doar drepturile cuprinse în masa succesorală, ci și obligațiile asumate de către defuncta B. M., inclusiv obligațiile corelative drepturilor de superficie și de servitute instituite de defunctă în favoarea proprietarilor instalației de gaz. A., prima instanță a reținut că invocarea de către reclamant a lipsei acordului său sau a unuia dintre coproprietari pentru efectuarea instalației de gaz pe terenul în litigiu este neîntemeiată. Mai mult, martorul B. I., soțul coproprietarei B. M. și cumnatul reclamantului, a menționat faptul că atât soția sa, B. M., cât și reclamantul B. I. au avut cunoștință și și-au dat acordul verbal ca martorul să semneze procesul- verbal privitor la efectuarea instalației de gaz pe terenul în litigiu.
Instanța a reținut, de asemenea, ca neîntemeiată invocarea de către reclamant a încălcării art. 480 cod civil potrivit căruia proprietatea este dreptul ce are cineva de a se bucura și dispune de un lucru în mod exclusiv și absolut, însă în limitele determinate de lege, atributele dreptului de proprietate asupra terenului în litigiu fiind restrânse, în schimbul unei prestații materiale, prin voința coproprietarei B. M., drepturile și obligațiileacesteia fiind transmise prin succesiune reclamantului și numitei B. M. De asemenea, prima instanță a apreciat că nu a fost încălcat nici art. 44 pct. 5 din Constituție, potrivit căruia pentru lucrări de interes general, autoritatea publică poate folosi subsolul oricărei proprietăți imobiliare, cu obligația de a despăgubi proprietarul pentru daunele aduse solului, plantațiilor sau construcțiilor, precum și pentru alte daune imputabile autorității, întrucât pentru lipsa folosinței terenului numita B. M. a primit despăgubiri echivalente cu taxa pentru conducta de joasă presiune și cu cheltuielile aferente realizării instalației de racord gaz la imobilul situat la nr. administrativ 105, inclusiv interior, despăgubiri care au fost stabilite prin învoiala părților.
Dispozițiile legale cuprinse în L. nr. 1., în prezent abrogată, și cele cuprinse în L. nr. 2., invocate de reclamant, nu sunt aplicabile în prezenta cauză, legile respective reglementând activitatea de exploatare a petrolului.
Dispozițiile legale prevăzute de art. 70 din OG nr. 60/2000, invocate de reclamant, sunt în prezent abrogate, iar art. 86-90 din L. nr. 2., lege invocată atât de reclamant cât și de pârâta SC E. G. D. SA, reglementează, într-adevăr, mai multe drepturi reale ale concesionarului serviciilor de distribuție a gazelor naturale asupra terenurilor proprietatea terțelor persoane: dreptul de uz pentru executarea lucrărilor necesare în vederea realizării, reabilitării sau retehnologizării capacităților în domeniul gazelor naturale, dreptul de uz pentru asigurarea funcționării normale a capacității prin efectuarea reviziilor, reparațiilor și a intervențiilor necesare și dreptul de servitute legală de trecere subterană, de suprafață sau aeriană pentru instalarea de rețele, conducte, linii sau de alte echipamente aferente capacității și pentru accesul la locul de amplasare a acestora, fără a reglementa dreptul de superficie asupra terenurilor proprietate privată aparținând terților. Instanța a reținut însă că dispozițiile legale menționate referitoare la constituirea dreptului de uz și de servitute legală nu sunt relevante în prezenta cauză întrucât, anterior intrării în vigoare a acestei legi, prin voința părților, a fost constituit dreptul de superficie și dreptul de servitute de trecere prin voința părților, respectiv prin convenție, despăgubirile fiind de asemenea stabilite de părți de comun acord, astfel încât nu se mai pune problema despăgubirilor ce ar trebui acordate potrivit vreunei dispoziții legale.
De asemenea, instanța nu a reținut ca întemeiată susținerea reclamantului potrivit căreia atunci când a dobândit terenul, obiectivul de gaze naturale era deja amplasat pe teren, fiind pus în fața faptului împlinit, întrucât alături de dobândirea dreptului de proprietate asupra bunurilor cuprinse în masa succesorală a defunctei B. M. reclamantul a dobândit și obligațiile acesteia, inclusiv obligația asumată de aceasta de a permite pârâtelor să folosească terenul în litigiu.
Având în vedere aceste considerente, instanța a respins cererea prin care reclamantul solicită ca instanța să constate că pârâtele nu au nici un drept real - uz, servitute sau superficie, asupra terenului aflat în proprietatea reclamantului și cererea de obligare a pârâtelor la îndepărtarea obiectivului denumit rețea de presiune redusă și stație de reglare-măsurare de sector gaze naturale, ca neîntemeiată.
Prin încheierea de ședință din data de (...) instanța a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune privitor la capătul de cerere prin care reclamantul solicită obligarea pârâtelor în solidar la plata sumei de
490.961 lei reprezentând contravaloarea suprafeței de teren indisponibilizat și diferența de valoare cu care s-a diminuat restul terenului aflat învecinătatea obiectivului de gaze naturale, astfel că instanța a respins acest capăt de cerere ca fiind prescris dreptul la acțiune.
Împotriva acestei hotărâri, a formulat apel reclamantul B. I., iar prin decizia civilă nr. 3. din 18 mai 2011 s-a admis, în parte, apelul declarat de reclamantul B. I., sentința a fost desființată în parte cu privire la respingerea cererii reclamantului de obligare a pârâtelor la plata sumei de 490.196 lei despăgubiri ca fiind prescrisă și a fost trimisă cauza spre rejudecare pe fond cu privire la această cerere Judecătoriei B..
R. a fost obligat să plătească pârâtei C. Ș. M. suma de 476 lei cheltuieli de judecată la fond.
Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței atacate.
A.antul a fost obligat să plătească intimatei C. Ș. M. suma de 750 lei cheltuieli de judecată parțiale în apel.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut în ce privește pretenția principală din acțiunea precizată formulată de reclamant privind constatarea că pârâtele nu au nici un drept real-uz, servitute, superficie asupra terenului aflat în proprietatea reclamantului și în consecință să înceteze exercitarea nelegitimă, prin obligarea acestora să îndepărteze obiectivul
„rețea de presiune redusă și stație de reglare măsurare de sector de gaze naturale"; de pe terenul reclamantului, tribunalul apreciază că soluția primei instanțe de respingere ca neîntemeiată este temeinică și legală și se impune a fi menținută potrivit următoarelor considerente.
Contrar aserțiunilor apelantului reclamant, tribunalul a considerat că la data construirii obiectivului anterior menționat în anul 1997, reclamantul nu era titularul dreptului de proprietate asupra terenului pe care a fost amplasată această stație și rețea de gaze naturale. Dreptul de proprietate al reclamantului asupra acestei parcele de teren a fost dovedit incontestabil doar prin TP 3. iunie 2006 prin care a fost reconstituit dreptul de proprietate atât pentru reclamant, cât și pentru mama sa, B. M. și sora acestuia Bendeac M., pentru o suprafață totală de 9 ha 9988 mp, ce include și parcela de 9185 mp, identificată în parcela 94/15/1, iar terenul a revenit în proprietatea exclusivă a reclamantului după dezbaterea succesiunii mamei reclamantului, prin act de partaj amiabil notarial autentificat în data de 18 aprilie 2007, în urma căruia reclamantul a fost de acord să-i revină terenul de 6185 mp, parcelă de teren pe care era amplasat obiectivul respectiv.
Așa fiind, tribunalul a statuat că la data ridicării și finalizării rețelei de presiune redusă și stație de reglare măsurare de sector de gaze naturale, respectiv încă din anul 1997, reclamantul apelant nu avea nici un drept de proprietate asupra parcelei de teren pe care era amplasat obiectivul de interes local menționat, situație în care, contrar susținerilor apelantului, nici nu era nevoie să i se solicite acordul la ridicarea și amplasarea acestui obiectiv. În aceste condiții nu se poate considera că pârâtele la data edificării acestui obiectiv nu aveau nici un drept real asupra terenului.
S-a subliniat faptul că atât timp cât nu era finalizată procedura de reconstituire a terenului prin emiterea titlului de proprietate și a procesului verbal de punere în posesie în favoarea reclamantului și a rudelor sale anterior arătate, terenul respectiv, chiar dacă s-ar fi aflat în folosința faptică a mamei apelantului, era încă la dispoziția C. locale de fond funciar la data amplasării obiectivului în litigiu, pentru că, după cum se știe, la acea dată
1997, potrivit Legii nr. 18/1991 nu era obligatorie reconstituirea terenului pe vechiul amplasament, fiind posibilă atribuirea unui teren pe alt amplasament.
Faptul că s-a eliberat adeverința nr. 3211/(...) și respectiv H. nr.
37/(...) în favoarea reclamantului apelant, a lui B. M. și B. M., nu poate fi interpretată în sensul urmărit de reclamant, pentru că aceste acte nu fac dovada dreptului de proprietate asupra parcelei de teren în litigiu, ci doar indică suprafața totală ce trebuia reconstituită de 10 ha., aceste acte nu cuprind amplasamentul exact al suprafețelor de teren ce se vor reconstitui, aceasta fiind stabilită doar la data întocmirii și semnării procesului verbal de punere în posesie și emiterii titlului de proprietate. La data ridicării obiectivului de gaze naturale, cel mult terenul respectiv se afla în folosința faptică a mamei reclamantului, iar nu și a reclamantului apelant ce locuia într-o altă localitate, iar aceasta din probele de la dosar, reiese că și-a exprimat acordul verbal să fie amplasată rețeaua și stația de gaze naturale, beneficiind de instalarea gratuită a gazului metan în gospodărie.
Tribunalul a observat că în ce privește poziția de proprietar al reclamantului asupra terenului în litigiu, apelantul are o poziție contradictorie, în sensul că atunci când motivează cererea principală susține că era deja proprietar la data instalării obiectivului pe terenul în litigiu, iar atunci când motivează cererea de despăgubiri sub aspectul prescripției, susține că nu era proprietar decât din momentul emiterii titlului de proprietate. În mod firesc nu este posibilă logic existența concomitentă a acestor susțineri contradictorii, iar tribunalul statuează că reclamantul trebuie considerat proprietar incontestabil asupra suprafeței de teren doar de la data eliberării titlului de proprietate.
Este real că, ulterior amplasării obiectivului respectiv, prin emiterea titlului de proprietate și a procesului verbal de punere în posesie, reclamantul și celelalte două persoane din titlu, au fost puse în situația atribuirii unui teren ocupat parțial de un obiectiv de interes local pentru comunitatea locală din comună, dar acest lucru nu poate determina o soluție de admitere a acțiunii precizate în ce privește petitul principal, pentru că după cum s-a explicat la data ridicării acestui obiectiv, nu era necesar acordul reclamantului, nefiind încă proprietar asupra parcelei de teren respective, situație în care se poate reține în favoarea pârâtelor existența la data construirii obiectivului a unui drept de uz și servitute, drept ce s-a consolidat ulterior în condițiile legii nr. 2., intrată în vigoare anterior emiterii titlului de proprietate în favoarea reclamantului, lege ce reglementează, următoarele drepturi reale ale concesionarului serviciilor de distribuție a gazelor naturale asupra terenurilor proprietatea terțelor persoane: dreptul de uz pentru executarea lucrărilor necesare în vederea realizării, reabilitării sau retehnologizării capacităților în domeniul gazelor naturale, dreptul de uz pentru asigurarea funcționării normale a capacității prin efectuarea reviziilor, reparațiilor și a intervențiilor necesare și dreptul de servitute legală de trecere subterană, de suprafață sau aeriană pentru instalarea de rețele, conducte, linii sau de alte echipamente aferente capacității și pentru accesul la locul de amplasare a acestora.
Tribunalul nu a găsit fondată nici critica apelantului referitoare la excepția de nelegalitate a "C. de urbanism nr. 30 din martie 1995", a "Autorizației de construcție nr. 3 din ianuarie 1996 eliberate de C. J. B.-N. pentru obiectivul aflat în litigiu, pentru că prima instanță în mod judicios a hotărât că actele administrative a căror nelegalitate a invocat-o pe cale de excepție nu au legătura directă cu soluționarea cauzei, ținându-se cont în acest sens și de statuările instanței de apel potrivit cărora la data eliberării acestor acte administrative, cât și la data realizării obiectivului, reclamantul apelant nu era proprietarul terenului respectiv.
În ce privește cererea din acțiunea precizată formulată de reclamant prin care a solicitat obligarea pârâților la plata sumei de 490.961 lei, ce a fost respinsă de prima instanță ca prescrisă, tribunalul a considerat că această soluție este nelegală și se impune a fi desființată pentru următoarele argumente.
Este neîndoielnic faptul că dreptul material la acțiune în ce privește cererea de despăgubiri este supus termenului de prescripție de 3 ani, prevăzut de art. 3 din Decretul nr. 167/1958, fiind o cerere distinctă, iar nu accesorie cererii principale, dar acesta nu începe să curgă de la data la care a fost amplasat obiectivul de gaze naturale pe teren, ci din momentul în care reclamantul a devenit proprietar incontestabil asupra suprafeței de teren în litigiu, iar acest lucru s-a realizat prin eliberarea TP 3. 19 iunie 2006, deoarece de la data la care acesta a devenit proprietar s-a putut considera prejudiciat și acționa în justiție persoanele pe care le consideră responsabile, iar raportat la data emiterii titlului de proprietate, anterior menționată, tribunalul, observând data înregistrării acțiunii inițiale, respectiv 20 februarie 2008, a constatat că nu era expirat termenul de prescripție de 3 ani prevăzut de lege, caz în care soluția admiterii excepției prescripției invocate de pârâtă și respingerii acestor pretenții ca prescrise, este dată prin aplicarea greșită a prevederilor legale, motiv pentru care a fost desființată.
Față de această situație, tribunalul în baza art. 297 alin. 1 Cod procedură civilă, în forma nemodificată prin legea nr. 2., a admis, în parte, apelul declarat de reclamant conform dispozitivului.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs pârâții EON G. D. S. T.-
M., C. LOCAL Ș. M. și C. Ș. M. prin P.
Pârâtul EON G. D. SA T. M. a solicitat admiterea recursului, casarea în parte a deciziei referitoare la prescrierea dreptului la acțiune privind obligarea pârâtei la plata în solidar a sumei de 490.971 lei și menținerea sentinței pronunțată de Judecătoria Bistrița ca legală și temeinică.
În motivarea recursului a arătat că deoarece tribunalul a menținut hotărârea instanței de fond cu privire la dreptul pârâtei de uz și servitute, exercitate cu titlu gratuit asupra terenului în cauză așa cum acestea sunt prevăzute de L. nr. 3., consideră că data începerii prescripției dreptului la despăgubiri nu îi este opozabilă, în condițiile în care nu datorează aceste despăgubiri.
Apreciază că instanța de apel a aplicat în mod greșit dispozițiile
Decretului nr. 167/1958 și cele ale Legii nr. 241/1947 deoarece potrivit textelor de lege mai sus invocate prescripția este cârmuită în ceea ce privește natura durata și efectele, de dispozițiile legale sub care au fost începute.
În baza Legii nr. 18/1991 antecesoarei reclamantului respectiv B. M., fiicei acesteia B. M. și reclamantului le-a fost reconstituit dreptul de proprietate pentru o suprafață de 10 hectare din care 9185 mp situat în intravilanul localității, teren pe care în anul 1996 s-a construit o stație de reglare măsurare gaze naturale, conform adeverinței nr. 3211/(...) de punere în posesie.
În baza proiectelor de execuție în 1996 antecesoarea reclamantului, respectiv B. M. a fost de acord ca pe terenul său de aproximativ 600 mp să se construiască o stație de reglare măsurare.
Pentru cedarea acestui teren în folosința comunei Ș. M. antecesoarea reclamantului a fost scutită integral de contribuția în bani pentru realizarea rețelei de distribuție gaze naturale a localității precum și a instalației interioare de gaze naturale de la domiciliul acesteia, lucrare realizată.
După decesul numitei B. M., moștenitorii acesteia prin acceptarea succesiunii rămase după defunctă, au dobândit nu doar drepturile cuprinse în masa succesorală ci și obligațiile asumate de defunctă, așa cum în mod corect a reținut instanța de fond.
În atare situație, consideră că termenul de prescripție în plată pentru eventuale despăgubiri curge din anul 1996 data începerii și finalizării lucrărilor de construcție a stației de reglare măsurare cât și a instalației interioare realizată la domiciliul antecesorului reclamantului. R. în calitate de succesor a preluat în mod indirect prin acceptarea succesiunii și termenul de despăgubire de la data executării lucrării respectiv 1996 și nu de când a avut loc ieșirea din indiviziune.
Pârâții C. Local Ș. M. și C. Ș. M. au solicitat admiterea recursului modificarea deciziei cu privire la admiterea apelului și trimiterea cauzei spre rejudecare pentru soluționarea capătului de cerere privitor la despăgubiri, în sensul de a respinge în totalitate apelul declarat cu obligarea intimatului la plata integrală a cheltuielilor de judecată în apel și recurs.
Consideră că decizia este nelegală cu privire la aprecierea ca fiind în termen promovată acțiunea în pretenții.
Adeverința de proprietate nr. 3211/(...) eliberată de C. J. a conferit reclamantului încă de la data eliberării ei, un veritabil titlu de proprietate asupra suprafeței reconstituite, și implicit asupra amplasamentului terenului în litigiu, identificat în parcela 94/15/1. Titlul de proprietate nr.
3.(...) doar a scos din vigoare adeverința nr. 3211 și nu a stabilit dreptul de proprietate, de la acea dată, asupra parcelei în litigiu în favoarea reclamantului, așa cum statuează instanța de apel.
Arată că art. 8 din L. nr. 18/1991 rep. prevede că stabilirea dreptului de proprietate se face la cerere, iar comisiile locale stabilesc mărimea și amplasamentul suprafeței de teren pentru care se reconstituie dreptul de proprietate pe care le validează comisiile județene.
În sensul că adeverința de proprietate constituie un act administrativ irevocabil și nu un act provizoriu, invocă și literatura de specialitate, care a recunoscut forța juridică probantă a acesteia inclusiv în cadrul acțiunilor în revendicare și de sistare a stării de indiviziune, îndeplinind chiar condițiile cerute de lege pentru înscrierea dreptului de proprietate în evidențele de carte funciară.
Consideră că este total greșită opinia instanței de apel care a statuat că la data ridicării obiectivului de gaze naturale, cel mult terenul respectiv se afla în folosința faptică a mamei reclamantului, iar nu și a reclamantului apelant ce locuia într-o altă localitate, căci adeverința de proprietate nr. 3. a conferit calitatea de proprietar deopotrivă atât reclamantului, cât și mamei și surorii acestuia, indiferent dacă vreunul dintre ei se afla sau nu în posesia terenului.
Examinând hotărârea atacată în raport de motivele invocate, Curtea de A. urmează să admită recursurile pentru următoarele considerente:
În prealabil trebuie constat că instanța de recurs a fost investită doar cu privire la aspectul prescrierii cererii precizate de acordare a despăgubirilor în sumă de 490.971 lei, pentru prejudiciul suferit ca urmare a afectării folosinței terenului indisponibilizat reprezentând contravaloarea suprafeței de teren indisponibilizat, mai precis valoarea de înlocuire a terenului efectiv ocupat și diferența de valoarea cu care s-a diminuat restul terenului aflat în vecinătatea obiectivului de gaze naturale, cerere depusă la fila 131-133 dosar fond.
Cu privire la celelalte chestiuni hotărârile instanței de fond și apel au intrat în puterea lucrului judecat, instanța de recurs nefiind investită cu acestea.
Printre aceste chestiuni sunt starea de fapt reținută privitor la acordul viitorilor coproprietari pentru și la momentul edificării rețelei de gaz, respingerea acțiunii pentru constatarea lipsei dreptului real al pârâtelor și obligarea la îndepărtarea obiectivului pentru rețeaua de gaz ca și plata contravalorii către B. M. a despăgubirilor pentru terenul ocupat de rețeaua de gaz.
Pârâtul EON G. D. S. T.-M. consideră că termenul de prescripție în plată pentru eventuale despăgubiri curge din anul 1996 data începerii și finalizării lucrărilor de construcție a stației de reglare măsurare cât și a instalației interioare realizată la domiciliul antecesorului reclamantului.
Curtea va face o analiză a obiectului acțiunii pentru că în funcție de aceasta se va lămuri și data nașterii dreptului la acțiune cât și implicit începerea curgerii dreptului de prescripție a acestei acțiuni.
Prin acțiunea inițială reclamantul a solicitat, prin petitul care ne interesează, obligarea pârâtei la plata unei rente anuale în sumă de 30.000 lei pentru prejudiciul suferit ca urmare a afectării folosinței terenului.
La pagina 2 alin. 1 din acțiunea introductivă (fila 3 dosar fond) arată că cel puțin deocamdată nu cere despăgubiri pentru trecut.
În cuprinsul motivelor din acțiunea inițială reclamantul arată că atunci când a fost amplasată stația de gaz în anii 1995-1996 era în vigoare L. nr. 1. a petrolului care la art. 7 alin. 4 prevedea că exercitarea dreptului de servitute legală se face contra plății unei rente anuale către proprietarii terenului.
Acest act normativ a fost abrogat de L. nr. 2. a petrolului iar în ce privește rețelele de gaze este incidentă L. nr. 3. a gazelor ce a abrogat OG nr.
60/2000.
Chiar reclamantul indică aceste acte normative în acțiunea introductivă iar ca temei de drept invocă art. 6 și 7 din L. nr. 2..
Ulterior reclamantul depune note de ședință (fila 122-124 dosar fond) în care arată că și pentru rețeaua de gaz înființată în 1996 era aplicabilă L. nr. 1. ale cărei norme au fost încălcate dat fiind că nu s-a obținut acordul nici unuia dintre coproprietari.
Apoi reclamantul a precizat cererea de acordare a despăgubirilor în sumă de 490.971 lei, pentru prejudiciul suferit ca urmare a afectării folosinței terenului indisponibilizat reprezentând contravaloarea suprafeței de teren indisponibilizat, mai precis valoarea de înlocuire a terenului efectiv ocupat și diferența de valoarea cu care s-a diminuat restul terenului aflat în vecinătatea obiectivului de gaze naturale, cerere depusă la fila 131-133 dosar fond.
Având în vedere că L. nr. 1. a fost abrogată prin L. nr. 2. reiese că reclamantul a înțeles să formuleze acțiunea sa pentru perioada în care a fost edificată instalația de gaz, anume aproximativ 1995-1996, deoarece L. nr. 1. a fost în vigoarea doar în perioada anterioară anului 2004 când a fost adoptată L. nr. 2..
Chiar dacă reclamantul a dobândit titlul de proprietate în 2006, ca și coproprietar, aceasta are relevanță doar cu privire la analiza temeiniciei cererii sale iar nu și cu privire la analiza prescripției.
Important pentru analiza prescripției este că reclamantul consideră că era necesar în 1996 acordul proprietarilor iar el își arogă această calitate la acea epocă.
Mai rezultă că reclamantul își întemeiază pretențiile sale pe o ocupare a terenului încă din 1996 deoarece în acțiunea inițială a solicitat o rentă anuală de 30.000 lei iar prin precizarea de acțiune din decembrie 2009 a solicitat suma de 490.961 lei, pentru prejudiciul suferit ca urmare a afectării folosinței terenului indisponibilizat reprezentând contravaloarea suprafeței de teren indisponibilizat, mai precis valoarea de înlocuire a terenului efectiv ocupat și diferența de valoarea cu care s-a diminuat restul terenului aflat în vecinătatea obiectivului de gaze naturale, or terenul a fost ocupat în anul
1996.
Această precizare de acțiune este o sumă globală pentru un act de ocupare a terenului, ocupare care are caracterul unei singure acțiuni, astfel că nu se pune problema curgerii unor termene de prescripție anuale ci a unui singur termen de prescripție.
În ce privește adeverința de proprietate nr. 3211/(...) emisă în temeiul Legii nr. 18/1991 pe numele reclamantului, a lui B. M. și a lui B. M. trebuie menționat că aceasta nu conferă calitatea de proprietari titularilor, ci doar titlul de proprietate nr. 3.(...), așa cum s-a constatat și prin decizia pronunțată în recurs în interesul legii nr. I/1997, obligatorie pentru instanțe, că adeverința eliberată de comisia locală instituită în temeiul Legii nr. 18/1991 și procesul verbal de punere în posesie nu pot fi asimilate, ca valoarea probatorie, cu titlul de proprietate ce conferă dreptul real de proprietate asupra terenului și este opozabil erga omnes în cadrul raporturilor juridice civile și că titlul de proprietate emis în aplicarea Legii nr. 18/1991 este act administrativ, în baza căruia se creează raporturi juridice vizând dreptul de proprietate, iar instanța căreia îi revine competența materială de a soluționa cererile de anulare a acestuia este judecătoria, potrivit dispozițiilor art.1 pct. 2 din C.pr.civ.
Dacă din cele expuse mai sus am stabilit că reclamantul își întemeiază acțiunea pe ocuparea terenului în 1996, prin urmare este evident că de atunci începe să curgă termenul de prescripție iar nu de la data emiterii titlului de proprietate nr. 3.(...).
Faptul că nefiind proprietar nu poate avea pretenții pentru perioada anterioară emiterii titlului de proprietate este o chestiune care ține de caracterul fondat al acțiunii iar nu de momentul la care se poate prescrie acțiunea. A afirma că poate introduce acțiunea doar de la momentul la care devine proprietar produce o confuzie între chestiunile de admisibilitate și nașterea dreptului la acțiune.
A stabili că termenul de prescripție poate curge doar de la data emiterii titlului de proprietate înseamnă a analiza temeinicia cererii când de fapt prescripția curge de la data pe care se întemeiază faptul declanșator al pretențiilor.
R. își întemeiază acțiunea pe un fapt produs uno ictu la moment anterior dobândirii de către el a dreptului de proprietate ca și pe un act normativ care și-a încetat efectele tot anterior acestui moment, prin urmare prescripția se analizează în funcție de momentul invocat de reclamant, iar nu din momentul dobândirii dreptului de proprietate.
În același sens este și H. CEDO din 12 octombrie 2010 în Cauza M.
Atanasiu și alții împotriva României, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 778 din (...) care arată la pct. 163 că „. de un drept de proprietate sau de un alt drept real constituie, în principiu, un act instantaneu și nu creează o situație continuă de "privare de drept" [. împotriva Republicii Cehe (dec.) [MC], nr. 33.071/96, CEDO 2000-XII]."
Chiar dacă convenția din 1997, cu privire la care am reținut că au fost de acord la acel moment toți viitorii coproprietari, nu a fost încheiată de către persoane care să fi avut calitatea de proprietari la acel moment aceasta nu înseamnă că aceștia mai pot să revină asupra acordului lor de voință și să facă să curgă un alt termen de prescripție altul decât cel de la data efectuării lucrărilor în temeiul consimțământului lor.
Cât timp din cele reținute de prima instanță cu privire la primul petit, intrate în puterea lucrului judecat, rezultă că B. M. coproprietară ulterior cu privire la teren, cu acordul celorlalți viitori coproprietari, a încasat despăgubiri pentru teren, este evident că momentul la care se pot cere despăgubiri, altele decât cele încasate deja, este acesta al ocupării terenului.
Mai trebuie relevat caracterul relativ evaziv, confuz și imprecis al unor chestiuni care interesează prescripția și pe care reclamantul a evitat a le menționa expres, chestiuni cum ar fi temeiul legal, data de la care cere despăgubiri pentru folosință și perioada pentru care aceasta, chestiuni care au putut fi stabilite însă din indicarea expresă a unora dintre elemente și din interpretarea voinței părții, potrivit art. 129 Cod procedură civilă.
R. a evitat circumscrierea precisă a celor de mai sus pentru că la momentul la care a dobândit calitatea de proprietar, în anul 2006, era în vigoare L. nr. 3. a gazelor, care la art. 90 prevede caracterul gratuit al servituților de tipul celui pentru care reclamantul cere despăgubiri în prezenta cauză. Nu a invocat reclamantul acest text prin urmare ci L. nr. 1., prin urmare nu a invocat nici calitatea sa de proprietar dat fiind că sub imperiul actului normativ invocat nu avea această calitate.
Invocarea formală a Legii nr. 2. a petrolului nu are relevanță cât timp în argumente reclamantul indică texte din L. nr. 1. a petrolului care la art. 7 alin. 4 prevedea că exercitarea dreptului de servitute legală se face contra plății unei rente anuale către proprietarii terenului.
Or, acest act a fost în vigoare doar în perioada în care reclamantul nu avea calitatea de proprietar, și cum legea nu poate ultraactiva reiese că de la acea dată curge termenul de prescripție
În ce privește rețelele de gaze este incidentă L. nr. 3. a gazelor ce a abrogat OG nr. 60/2000, iar aceasta face vorbire de servituțile legale, dar prevede că acestea sunt gratuite.
Or, dacă servitutea are caracter gratuit este evident că nu se poate cere plata unei sume de bani și de acea reclamantul nu a indicat legea gazelor ci legea petrolului, dar aceasta este o chestiune de temeinicie iar pentru prescripție trebuie analizat temeiul de drept indicat expres de reclamant, motivarea cererii și expunerea stării de fapt.
Dar la fel de evident este și că nu poate cere despăgubiri pentru o perioadă anterioară dobândirii calității de proprietar și de aceea a preferat să indice reclamantul un act normativ care permitea acordarea de despăgubiri, chiar dacă era anterior emiterii titlului său de proprietate.
Mai precis spus reclamantul invocă doar atunci când îi convine calitatea de proprietar, anume atunci când își întemeiază acțiunea, căci doar un proprietar poate pretinde despăgubiri pentru servituțile ce îi grevează terenul și pentru lipsa de folosință, și nu mai invocă această calitate atunci când indică momentul de la care s-a ocupat terenul, pentru că la acel moment nu avea calitatea de proprietar.
Apoi, reclamantul pentru petitul 1 indică această calitate de proprietar
și momentul pretenției iar pentru petitul 2 nu mai face acest lucru.
Această calitate și-o arogă reclamantul, fiind exemplificativ cele menționate de reclamant în apel (fila 7 alin. 2 dosar apel) „la data de (...),după aproximativ 6 luni de la terminarea construcțiilor la obiectivul - rețea de presiune redusă și stație de reglare măsurare de sector gaze naturale - pe terenul subsemnatului".
Or, dacă indică faptul că în 1997 s-a construit pe terenul reclamantului este clar că a înțeles că ar avea această calitate de proprietar al terenului la acel moment și, mai important, că i se naște la acel moment un drept la acțiune, în opinia sa, al cărui termen de prescripție curge tot de atunci.
Oricum la momentul construirii rețelei de gaz reclamantul avea cel mult folosința terenului și din nou, chiar și în acest fel, acțiunea este prescrisă.
Mai invocă reclamantul dispozițiile art. 494 Cod civil (fila 151 dosar fond) dar relativ la momentul edificării rețelei de gaz reclamantul nu era proprietar, prin urmare aceste dispoziții nu sunt incidente și nu schimbă cursul prescripției, pentru că este necesar ca edificarea de către un terț să aibă loc după momentul dobândirii dreptului de proprietate, doar în acest caz curgând un alt fel de prescripție.
Nu mai puțin adevărat este că la punerea în posesie a reclamantului în baza titlului de proprietate nr. 3.(...) putea să sesizeze existența instalației de gaz, grevarea de servituți legale și să procedeze după cum considera de cuviință, dar nu a făcut-o.
Consideră pârâții C. Local Ș. M. și C. Ș. M. că este total greșită opinia instanței de apel care a statuat că la data ridicării obiectivului de gaze naturale, cel mult terenul respectiv se afla în folosința faptică a mamei reclamantului, iar nu și a reclamantului apelant ce locuia într-o altă localitate, căci adeverința de proprietate nr. 3. a conferit calitatea de proprietar deopotrivă atât reclamantului, cât și mamei și surorii acestuia, indiferent dacă vreunul dintre ei se afla sau nu în posesia terenului.
Pârâtul EON G. D. S. T.-M. arată că pentru cedarea acestui teren în folosința comunei Ș. M. antecesoarea reclamantului a fost scutită integral de contribuția în bani pentru realizarea rețelei de distribuție gaze naturale a localității precum și a instalației interioare de gaze naturale de la domiciliul acesteia, lucrare realizată. După decesul numitei B. M., moștenitorii acesteia prin acceptarea succesiunii rămase după defunctă, au dobândit nu doar drepturile cuprinse în masa succesorală ci și obligațiile asumate de defunctă, așa cum în mod corect a reținut instanța de fond.
Cu privire la acest aspect Curtea reține că cele reținute de instanțele de fond, anume că nu există un act scris referitor la convenția încheiată între B. M., C. local al comunei Ș.-M. și SC O. SA, dar că existența acestei convenții a fost probată prin declarațiile martorilor audiați în cauză, martori cu a căror audiere reclamantul, prin reprezentant, a fost de acord, fiind astfel incidente dispozițiile art. 1191 alin. 3 Cod civil, îl vizează și pe reclamant deoarece martorul B. I., ginerele fostei coproprietare B. M., de care face vorbire instanța de fond (fila 287 dosar fond) relatează că și B. I., reclamantul, și-a dat acordul verbal pentru edificarea instalației.
Față de cele menționate anterior și în temeiul prevederilor art. 304 pct.
9 Cod procedură civilă cât și al art. 312 alin. 3, art. 299 alin. 1 Cod procedură civilă, curtea urmează să admită recursul declarat de pârâții EON
G. D. S. T.-M., C. LOCAL Ș. M. și C. Ș. M. prin P., împotriva deciziei civile nr.
3. din (...) a Tribunalului B.-N., pronunțată în dosar nr. (...), pe care o va modifica, în sensul că va respinge în întregime apelul declarat de reclamantul B. I., în contra sentinței civile nr. 6767/(...), dosar nr. (...) al
Judecătoriei B., pe care o va menține în întregime.
În temeiul prevederilor art. 274 Cod procedură civilă va obliga pe intimatul B. I., aflat în culpă procesuală față de admiterea recursului, să plătească recurenților cheltuieli de judecată în apel și recurs, după cum urmează: suma de 3.010,3 lei în favoarea recurenților C. Local Ș. M. și C. Ș. M. prin P., reprezentând taxe timbru potrivit chitanțelor de la dosar (fila 7, 8 și 10 dosar recurs și 77 dosar apel) și suma de 4,15 lei în favoarea recurentei EON G. D. S. T. M., reprezentând taxe timbru potrivit chitanțelor de la dosar (fila 18 dosar recurs).
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile declarate de pârâții EON G. D. S. T.-M., C. LOCAL Ș. M. și C. Ș. M. prin P., împotriva deciziei civile nr. 3. din (...) a Tribunalului B.-N., pronunțată în dosar nr. (...), pe care o modifică, în sensul că, respinge în întregime, apelul declarat de reclamantul B. I., în contra sentinței civile nr. 6767/(...), dosar nr. (...) al Judecătoriei B., pe care o menține în întregime.
Obligă pe intimatul B. I. să plătească recurenților cheltuieli de judecată în apel și recurs, după cum urmează: suma de 3.010,3 lei în favoarea recurenților C. Local Ș. M. și C. Ș. M. prin P. și suma de 4,15 lei în favoarea recurentei EON G. D. S. T. M..
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 21 octombrie 2011.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
C.-M. CONȚ I.-D. C. A.-A. P.
G.IER A.-A. M.
Redactat de I., dactilografiat de S. În 3 ex., la data de (...)
Judecător fond - J. A. - Judecătoria Bistrița
Judecători apel - B. M.L., Frențiu G.C. - Tribunalul Bistrița Năsăud
| ← Decizia civilă nr. 2246/2011, Curtea de Apel Cluj | Decizia civilă nr. 155/2011, Curtea de Apel Cluj → |
|---|
