Decizia civilă nr. 1311/2011, Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale pentru minori și familie
Dosar nr. (...)
D. CIVILĂ NR. 1311 /R/2011
Ședința publică din data de 8 aprilie 2011
Instanța constituită din:
Președinte : V. M. - președintele C. de A. C.
Judecători : D. - L. B.- vicepreședinte al C. de A.
A. C. G. : S.- D. G.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanta N. M. împotriva deciziei civile nr.166/A/(...), pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosarul nr. (...), privind și pe pârâtul S. ROMÂN PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE- PRIN D. M., având ca obiect D. L. nr.2..
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă reprezentanta
P.ui de pe lângă C. de A. C., procuror S. A., lipsă fiind reclamanta recurentă și reprezentantul pârâtului intimat.
Procedura de citare este îndeplinită.
Recursul este scutită de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care, se constată că prin întâmpinarea formulată și înregistrată prin serviciul de registratură al instanței, la data de
25 martie 2011, pârâtul intimat a solicitat respingerea cererii de recurs ca neîntemeiată și menținerea hotărârii pronunțată de Tribunalul Maramureș, ca fiind vădit temeinică și esențial legală.
Nefiind formulate cereri prealabile ori excepții de invocat, C. constată cauza în stare de judecată, declară închise dezbaterile și acordă cuvântul cu privire la recursul formulat.
Reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C., solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea hotărârii prin care a fost respinsă acțiunea reclamantei, pronunțată de Tribunalul Maramureș.
C U R T E A
1. Cererea de chemare în judecată. Prin cererea introductivă deinstanță, înregistrată cu nr.6282/100/(...), pe rolul T. M., reclamanta N. M. a chemat în judecată pe pârâtul S. Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, solicitând instanței ca prin sentința pe care o va pronunța, acesta să fie obligat la plata daunelor morale în sumă de 25.000 de mii E.
În motivele cererii, reclamanta arată că soțul ei, N. E., a fost deportat
și deținut ca prizonier în S. și O., în perioada 1944 - 1948.
În drept, s-au invocat dispozițiile L. nr. 2..
În probațiune s-au depus copii după actele de stare civilă și copie după livretul militar.
2. Judecata în primă instanță. Prin sentința civilă nr. 166/(...), pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosar nr. (...), s-a respins acțiunea civilă formulată de reclamanta N. M., în contradictoriu cu pârâtul S. Român reprezentat prin Ministerul Finanțelor Publice.
Pentru a pronunța această hotărâre, T. a reținut faptul că soțul reclamantei N. M., N. E., în prezent decedat, a fost luat prizonier de război în perioada 01 august - 10 mai 1948, în localitățile S. și O. D., autorul a fost luat prizonier în timpul războiului, când la conducerea țării era un alt regim decât cel comunist, instaurat în data de 06 martie1945, când a fost ales primul guvern sub conducerea lui P. G.
Din perspectivă istorică, s-a reținut că în data de 22 iunie 1941, unități ale armatei germane și române au început campania din est împotriva Uniunii Sovietice.
La data de 12 septembrie, R. semnează A.l cu Națiunile Unite, iar la 25 octombrie sunt eliberate ultimele localități românești: Carei și Satu M.. R. participă la eliberarea U. și C. C. 260 de zile de participare la războiul antihitlerist se încheie la 12 mai 1945, lăsând loc intrării influenței sovietice în R..
Pentru soarta ce avea să o cunoască R. după al 2-lea război mondial,
„A.l semnat cu Aliații";, în noaptea de 12 spre 13 septembrie 1944 la M., s-a dovedit a fi avut o importanță majoră. Respectivul document a avut în primul rând menirea de a reglementa statutul internațional al României în perioada ce avea să urmeze până la conferința păcii. Convenția de armistițiu încheiată cu R. reprezintă unul dintre documentele din care pot fi deduse intențiile politice ale liderilor sovietici în ultima parte a războiului, și anume acela de legalizare a dominației sovietice în Europa de E.
La 6 martie 1945, este numit G. P. G. controlat de FND cu dominantă comunistă.
La mai puțin de 3 ani după ce trupele sovietice ocupă R., la 30 decembrie 1947, Regele M. I este forțat să abdice și e proclamată Republica
P.ulară Română, stat comunist.
În prezent, există o categorie de persoane care s-au împotrivit fățiș, chiar prin acțiuni armate, regimului totalitar comunist, sau care au fost persecutate de către acesta ca urmare a exercitării unor drepturi fundamentale ce au fost considerate amenințări la adresa sistemului politic totalitar, și care nu au beneficiat până acum de o minimă reparație morală, constând în ștergerea consecințelor penale ale condamnărilor lor.
Din analiza dispozițiilor art.1 și art.3, se reține că prin L. nr. 2. s-a urmărit completarea cadrului legislativ referitor la acordarea reparațiilor morale și materiale cuvenite victimelor totalitarismului comunist, cei care au avut curajul să se opună regimului opresiv și să încerce să-și exercite drepturile fundamentale.
Tot prin textul L. nr. 2. s-a prevăzut posibilitatea plății despăgubirilor pentru măsuri politice dispuse de S. Român în perioada ulterioară datei de 6 martie 1945 și nu pentru măsuri dispuse de statul maghiar sau de U.
Cum soțul reclamantei a căzut în prizonierat înainte de instaurarea regimului comunist, dispozițiile L. nr.2. nu sunt aplicabile.
Mai mult, în Monitorul Oficial nr. 761/(...) a fost publicată D. nr. 1358 din 21 octombrie 2010 a C. C., prin care s-a constatat că prevederile art. 5 alin.1 lit. a teza întâi din L. nr. 2. privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada (...) - 22 decembrie 1989 cu modificările și completările ulterioare, sunt neconstituționale.
Față de cele de mai sus, s-a apreciat că cererea reclamantei nu este fondată, nefiind aplicabile dispozițiile L. nr. 2., motiv pentru care a fost respinsă acțiunea, conform dispozitivului.
3. Declarația de recurs. Î. acestei sentințe a declarat recurs, în termen legal, reclamanta N. M., solicitând admiterea recursului și desființarea în totalitate a hotărârii primei instanțe.
Motivând recursul, reclamanta arată că soțul său a fost luat prizonier în fosta Uniune Sovietică un timp de aproximativ 4 ani, cuprins între (...) și
(...), participând și la munca de reconstrucție a acestei țări.
Prima instanță a apreciat în mod greșit că prizonieratul și deportarea sunt situații exceptate de la aplicarea dispozițiilor L. nr. 2..
În realitate, acestea sunt măsuri administrative și ele au caracter politic, în înțelesul dispozițiilor art. 3 și art. 4 alin. 2 rap. la art. 1 alin. 3 din
L. nr. 2., văzând și dispozițiile art. 2 alin. 1 din O. nr. 2..
Chiar dacă măsura administrativă a fost luată de U. înainte de 6 martie 1945, R.ia era la acea dată aliata României împotriva Germaniei și S.
Român nu poate fi exonerat de obligațiile pe care le are față de cetățeni săi, obligați colaterale unor drepturi cetățenești elementare, precum dreptul la viață, integritate corporală și siguranță personală.
L. nr. 2. are caracter de complinire a prevederilor D.-lege nr. 1. și O. nr. 2., cadrul general de reglementare a drepturilor patrimoniale vizând toate persoanele, atât cele condamnate politic, cât și cele care au făcut obiectul unor măsuri administrative politice în perioada de referință.
Procedând la interpretarea dispozițiilor art. 1 și art. 3, art. 1 alin. 2 lit. a-j și art. 3 lit. a-f, art. 4 alin. 1 și alin. 2 din L. nr. 2., respectiv art. 2 din O. nr. 2., recurenta concluzionează în sensul că sunt îndreptățite la repararea prejudiciului moral și persoanele care au fost victimele ale unor măsuri administrative cu caracter politic, nesatisfăcute adecvat prin legea veche.
Interpretând și coroborând toate dispozițiile legale în vigoare, instanța ar fi trebuit să aprecieze că persoanele care au suportat starea de prizonierat sau care au fost deportate la muncă de reconstrucție în fosta U. au fost practic supuse unor măsuri administrative cu caracter politic în sensul L. nr. 2..
Atâta timp cât legiuitorul a permis aplicarea dispozițiilor L. nr. 2. și persoanelor care au beneficiat de prevederile D.-lege nr. 1., pretenția reclamantei este în mod evident întemeiată.
Referitor la efectele D. C. C. nr. 1., se apreciază că ele nu vizează cauzele aflate pe rol, ci eventual pe cele înregistrate după pronunțarea deciziei. A aprecia altfel, ar însemna să se accepte aplicarea unui tratament diferențiat persoanelor aflate în situați similare, în funcție de momentul la care instanța de judecată a pronunțat o hotărâre definitivă și irevocabilă. Pe de altă parte, la momentul formulării acțiunii, sub imperiul L. nr. 2., s-a născut un drept la acțiune în temeiul art. 5 alin. 1 lit. a, astfel că legea aflată în vigoare este aplicabilă pe tot parcursul procesului; în acest sens există și jurisprudență C.E.D.O., C. pronunțându-se prin H. din (...) în cauza Blecic contra Croației, paragraful 81.
Referitor la cuantumul despăgubirilor, acesta este echivalentul suferinței pe care soțul său a suportat-o în perioada de prizonierat.
4. Judecata în recurs. Cu privire la recursul astfel declarat, C. are învedere următoarele:
Astfel cum în mod temeinic a reținut prima instanță, prin cererea introductivă, reclamanta a solicitat obligarea S. Român, prin Ministerul
Finanțelor Publice, la plata unor despăgubiri morale în sumă de 25.000
Euro, cu motivarea că soțul a fost deportat și deținut ca prizonier de război în fosta U., în perioada 1 august1944- 10 mai 1948.
Cererea a fost întemeiată în drept pe dispozițiile art. 5 alin. 1 din L. nr.
2..
Relevante sunt și circumstanțierile de ordin istoric ale primei instanțe, care reține, în baza unei temeinice documentări, că deportări în masă, după cel de-al doilea război mondial s-au efectuat din toate țările foste aliate cu Germania care, în urma Tratatului de la I., au ajuns sub influența sovietică, sub pretextul că pe lângă alte plăți cerute ca reparații de război, se impuneau și despăgubiri de război, prin prestații.
După Convenția de A. semnată la M. de reprezentanții U., SUA, M. B., la data de 12 septembrie 1944, în ultimele luni ale anului 1944, reprezentanții sovieticilor din Comisia Aliată de C., care era structura abilitată să supravegheze îndeplinirea de către R. a prevederilor Convenției de A., au impus G.ui Român să întocmească liste cu cetățenii de etnie germană care urmau a fi deportați în U., pentru a ajuta la efortul de reconstrucție a U.
După semnarea armistițiului, Comisia Aliată (Sovietică) de C. a apreciat ca nesatisfăcătoare măsurile autorităților române și în temeiul privilegiilor conferite prin art. 8 și 18 din Convenția de A., organele sovietice au ordonat deportări: Ordinul 031/(...) al Comisiei Aliate (Sovietice) privind mobilizarea etnicilor germani pentru lucru; Ordinul A/192/(...) dat de generalul V., locțiitorul președintelui Comisiei Aliate (Sovietice) de C. din R..
Deși Convenția de A. din septembrie 1944 nu prevedea deportări ale populației civile, conferințele de la P., Y. și P. au confirmat, sub forma prestațiilor în muncă, deportarea etnicilor germani la munca de reconstrucție în U.
Potrivit dispozițiilor de principiu cuprinse în art. 1 alin. 1 a L. nr. 2., act normativ care fundamentează în drept cererea reclamantului, constituie condamnare cu caracter politic, orice condamnare dispusă printr-o hotărâre judecătorească definitivă, pronunțată în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, pentru fapte săvârșite înainte de data de 6 martie 1945 sau după această dată și care au avut drept scop împotrivirea față de regimul totalitar instaurat la data de 6 martie 1945.
Pentru ca o condamnare să confere celui condamnat dreptul la despăgubiri, potrivit art. 5 din L. nr. 2., se cer, așadar, a fi întrunite cumulativ următoarele condiții:
- condamnarea să fi fost dispusă printr-o hotărâre judecătorească definitivă;
- hotărârea de condamnare să fi fost pronunțată în perioada 6 martie
1945 - 22 decembrie 1989;
- faptele care au atras această condamnare să fi fost săvârșite înainte de 6 martie 1945 sau după această dată și să fi avut drept scop
„împotrivirea față de regimul totalitar instaurat la data de 6 martie 1945";.
În cauză, observă C. că nu a existat o condamnare, pronunțată printr- o hotărâre judecătorească definitivă, fiind exclusă incidența dispozițiilor art. 1 din L. nr. 2..
Conform prevederilor art. 3 din L. nr. 2., constituie măsură administrată cu caracter politic, orice măsură luată de organele fostei miliții sau securități, având ca obiect dislocarea și stabilirea de domiciliu obligatoriu, internarea în unități și colonii de muncă, stabilirea de loc de muncă obligatoriu, dacă au fost întemeiate pe unul sau mai multe dintre actele normative expres și limitativ menționate la lit. a - f.
În cauză, se observă că nu a fost luată față de tatăl reclamantului nicio măsură de natura celor menționate în cuprinsul art.3, de către organele fostei miliții sau securități, în temeiul unuia sau mai multor acte normative din cele prevăzute expres și limitativ, concluzia fiind acea că nu este aplicabil acest text normativ, fiind exclusă existența unei măsuri administrative căreia legea să îi recunoască caracter politic.
Potrivit art. 4 alin. 2 din L. nr. 2., persoanele care au făcut obiectul unor măsuri administrative, altele decât cele prevăzute la art. 3, pot, de asemenea, să solicite instanței de judecată să constate caracterul politic al acestora, prevederile art. 1 alin. 3 aplicându-se în mod corespunzător.
Se conferă, astfel, instanțelor de judecată competența de a constata caracterul politic al unor măsuri administrative, altele decât cele prevăzute de art.3 și întemeiate pe actele normative menționate la lit. a - f, sub condiția ca ele să fi fost luate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, pentru săvârșirea unor fapte care au urmărit unul dintre scopurile prevăzute la art. 2 alin. 1 din O. nr. 2., și anume: a) exprimarea protestului împotriva dictaturii, cultului personalității, terorii comuniste, precum și abuzului de putere din partea celor care au deținut puterea politică; b) militarea pentru democrație și pluralism politic; c) propaganda pentru răsturnarea ordinii sociale existente până la 22 decembrie 1989 sau manifestarea împotrivirii față de aceasta; d) respectarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului, recunoașterea și respectarea drepturilor civile și politice, economice, sociale
și culturale; e) înlăturarea măsurilor discriminatorii pe motive de naționalitate sau de origine etnică, de limbă ori de religie, de apartenența sau opinie politică, de avere ori de origine socială.
Este adevărat că în cuprinsul art.3 și art.4 din L. nr.2. nu există nicio mențiune expresă cu privire la perioada de referință pentru măsurile administrative însă ea este similară celei care condiționează condamnările cu caracter politic fiind înscrisă în chiar titlul L. nr.2. privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945- 22 decembrie 1989.
Trimiterea la O. nr. 2., pe care o face art.1 alin.3 din L. nr.2., este una limitată, ea vizează exclusiv scopurile menționate în cuprinsul art.2 alin. 1 din Ordonanță, nu și definiția pe care acest act normativ o dă măsurii administrative abuzive, obiectul reglementării fiind diferit de cel al L. nr.2.. Dacă legiuitorul ar fi avut intenția să trimită și la alte dispoziții ale Ordonanței ar fi făcut-o or, în absența unei astfel de trimiteri, o interpretare extensivă a dispozițiilor art. 1 alin.3 din L. nr.2. nu este permisă celui chemat să aplice legea.
În cauză, măsura deportării la muncă în U. nu a fost luată de către organele fostei miliții sau securități ale S. Român și nici pentru săvârșirea unor fapte prin care să se fi urmărit unul dintre scopurile prevăzute de art.2 alin.1 din O. nr. 2., toate circumscrise unor manifestări de împotrivire, de protest față de regimul totalitar comunist instaurat la data de 6 martie 1945, cu toate restricțiile pe care acesta l-a adus drepturilor și libertăților fundamentale ale omului și măsurile discriminatorii pe care le-a impus. Mai mult decât atât, deportarea a fost dispusă de forțele sovietice anterior datei la care a fost instaurat regimul comunist în R., respectiv 6 martie 1945, astfel că ea nu s-a datorat împotrivirii față de regimul comunist, înscriindu-se în categoria deportărilor pretinse de U. ca despăgubiri de război după
Convenția de A. din 1944.
Fără a contesta caracterul discriminatoriu al unor astfel de măsuri și cu atât mai puțin efectele negative pe care ele le-au produs asupra titularilor și familiilor acestora, C. observă că, în raport cu textele normative mai sus evocate, ele nu pot fi considerate măsuri administrative cu caracter politic supuse reglementării prin L. nr. 2. și de natură a conferi dreptul la reparație, în condițiile acestui act normativ.
Cu atât mai puțin, perioada de prizonierat în U., începută înaintea datei de 6 martie 1945, nu ar putea fi considerată măsură administrativă cu caracter politic, în sensul L. nr. 2., neavând niciunul dintre obiectele specifice măsurii administrative cu caracter politic, expres menționate în cuprinsul art. 3 alin. 1 și nefiind luată de către organele statului român comunist, după instaurarea acestuia.
Referitor la cererea reclamantei de a-i fi acordate despăgubiri cu titlul de daune morale, trebuie subliniată și împrejurarea că o astfel de cerere este, în prezent, lipsită de suport legal, consecință a publicării în Monitorul Oficial al României nr. 761 din 15 noiembrie 2010 a D. nr. 1358/ din (...), prin care Curtea Constituțională a constatat neconstituționalitatea prevederilor art. 5 alin. 1 lit. a teza I din L. nr. 2..
Această încetare a efectelor dispozițiilor vizate are caracter general, ea privind toate categoriile de subiecți de drept ce intră sub incidența prevederilor declarate neconstituționale, fiind fără însemnătate dacă aceștia erau sau nu deja părți reclamante într-un proces pe care l-ar fi deschis pentru a pretinde constatarea ori realizarea unor drepturi instituite prin chiar prevederile neconforme cu C..
Pe cale de consecință, trebuie considerat că existența unui proces în curs în cadrul căreia reclamanta își întemeiază pretenția pe dispoziția legală declarată neconstituțională nu împiedică aplicarea deciziei C. C., cu toate implicațiile ce decurg din aceasta asupra acțiunii promovate de reclamantă.
În prezentul proces, reclamanta și-a întemeiat acțiunea pe dispozițiile
L. nr. 2., interesând, în concret, cele ale art. 5 alin. 1 lit. a teza întâia privitoare la acordarea de despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnarea cu caracter politic sau, după caz, prin luarea unor măsuri administrative cu caracter politic în perioada 06 martie 1945 - 22 decembrie
1989.
Aceste dispoziții legale au fost declarate neconstituționale prin D. nr.
1358 din 21 octombrie 2010 a C. C., publicată în Monitorul Oficial al României nr. 761 din 15 noiembrie 2010, însă legiuitorul nu a dispus, nici în termen de 45 de zile de la publicarea deciziei în Monitorul Oficial, nici ulterior, măsuri pentru punerea de acord cu C. a dispozițiilor declarate neconstituționale.
Prin urmare, pretențiile reclamantei privitoare la obligarea S. Român la plata de despăgubiri pentru repararea prejudiciului moral suferit au rămas fără temei legal, fiind de avut în vedere că declararea ca neconstituționale a prevederilor legii sus arătate, conjugată cu inexistența unor alte dispoziții normative în vigoare care să consacre dreptul la despăgubire pe care reclamanta îl invocă, obligă la concluzia că acest drept nu mai poate fi recunoscut de către instanță, căci s-ar ajunge la săvârșirea de către judecători a unui exces de putere.
Esențială în această cauză rămâne însă concluzia referitoare la inaplicabilitatea L. nr.2. în ipoteza deportaților la muncă în U. și a prizonierilor de război în fosta U.
Față de cele ce preced, văzând și dispozițiile art.312 C.proc. civ., recursul se va respinge ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE L.
D E C I D E
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta N. M. împotriva sentinței civile nr. 166 din 27 ianuarie 2011 a T. M. pronunțată în dosar nr.
(...), pe care o menține.
D. este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 8 aprilie 2011.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
V. M. D.-L. B. A. C.
G. S.-D. G.
Red.DB/dact.MS
2 ex./(...) Jud.fond: G.P.
| ← Decizia civilă nr. 2238/2011, Curtea de Apel Cluj | Decizia civilă nr. 2021/2011, Curtea de Apel Cluj → |
|---|
