Decizia civilă nr. 1313/2011, Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
R.IA
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale pentru minori și familie
Dosar nr. (...)
D. CIVILĂ NR.1313/R/2011
Ședința publică din data de 8 aprilie 2011
Instanța constituită din:
Președinte : V. M. - președintele Curții de A. C.
Judecători : D. - L. B.- vicepreședinte al Curții de A.
A. C. Grefier : S.- D. G.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantul C. I. împotriva sentinței civile nr.137/A/(...), pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr. (...), privind pârâtul S. R. prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE - D. C., având ca obiect D. L. nr. 2..
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă reclamantul recurent și reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C., procuror S. A., lipsă fiind reprezentantul pârâtului intimat.
Procedura de citare este îndeplinită.
Recursul este scutită de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că pârâtul intimat a formulat și înregistrat prin serviciul de registratură al instanței, la data de 4 aprilie 2011, întâmpinare prin care solicită respingerea recursului.
Nefiind formulate cereri prealabile ori excepții de invocat, C. constată cauza în stare de judecată, declară închise dezbaterile și acordă cuvântul în susținerea recursului.
Reclamantul recurent, solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat, susținând concluziile depuse în scris la dosar.
Reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C., solicită respingerea recursului și menținerea hotărârii atacate pronunțată de Tribunalul Cluj prin care a fost respinsă acțiunea reclamantului.
C U R T E A
Deliberând, reține că:
I. Prin sentința civilă nr. 137 din 15 februarie 2011 a T.ui C., pronunțatăîn dosarul nr. (...), a fost respinsă acțiunea civilă înaintată de reclamantul C. I. împotriva pârâtului S. R. (reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice), având ca obiect: obligarea pârâtului la plata către reclamant a sumei de
684.480 lei pentru prejudiciul moral suferit ca urmare a măsurilor administrative cu caracter politic aplicate lui P. G., bunicul reclamantului; obligarea pârâtului la plata de despăgubiri în valoare de 10.000 lei reprezentând echivalentul bunurilor confiscate.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a avut în vedere, în esență, următoarele:
P. G., bunicul reclamantului, a fost internat la data de 18 mai 1950 într-o colonie de muncă și eliberat la 18 mai 1952, reținându-se că a desfășurat propagandă manistă, militând pentru sosirea angloamericanilor în R.ia și căderea regimului comunist.
Din dovezile aflate la dosar nu rezultă dacă măsura administrativă a internării într-o colonie de muncă s-a făcut în baza vreunuia dintre actele normative enumerate de art. 3 lit. a) - f) din L. nr. 2., care ar fi conferit măsurii caracter politic de drept. F. de această împrejurare și întrucât reclamantul nu a formulat și un capăt de cerere prin care să solicite constatarea caracterului politic al măsurii internării într-o colonie de muncă a bunicului său, instanța nu poate cerceta capătul de cerere privind acordarea de despăgubiri materiale ca echivalent bănesc al bunurilor confiscate.
În ce privește capătul de cerere având ca obiect obligarea pârâtului la despăgubiri civile pentru prejudiciul suferit de P. G., este de observat că prin decizia nr. 1., Curtea Constituțională a constatat neconstituționalitatea prevederilor art. 5 alin. 1 lit. a din L. nr. 2., astfel că de pe temeiul acestor prevederi nu se mai pot acorda despăgubirile cerute de reclamant.
II. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul C. I.,solicitând modificarea ei în sensul admiterii în totul a acțiunii, deoarece: a) Faptele pentru care antecesorul reclamantului a fost internat într-o colonie de muncă au avut un evident caracter politic, instanța fiind învestită cu stabilirea acestuia. În ce privește despăgubirile aferente confiscării unor bunuri, s-a administrat probațiunea testimonială în scopul dovedirii acestora; b) Prima instanță a soluționat în mod nelegal capătul de cerere privind despăgubirile pentru daunele morale suferite de P. G., declararea ca neconstituțională a prevederilor art. 5 alin. 1 lit. a din L. nr. 2. neputând conduce la respingerea acestui capăt de cerere. A., este necesar a se ține seama de faptul că decizia instanței constituționale nu s-ar putea aplica proceselor aflate pe rol, la data pornirii procesului, reclamantul având o speranță legitimă la despăgubire, adică un bun în sensul art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 la C. Mai mult, s-ar ajunge la aplicarea unui tratament discriminatoriu în raport cu persoanele care au primit deja despăgubiri prin hotărâri irevocabile.
III. Pârâtul S. R. a formulat întâmpinare (f. 11), solicitând respingerea recursului ca nefondat.
IV. Cu privire la acest recurs, C. are în vedere următoarele:
IV. 1. În ce privește despăgubirile în sumă de 684.480 lei solicitate pentru prejudiciul moral suferit de către defunctul P. G.
Potrivit dispozițiilor art. 31 alin. 1 din L. nr. 47/1992, decizia prin care
Curtea Constituțională constată neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau ordonanță este definitivă și obligatorie, în vreme ce potrivit prevederilor alin. 3 al aceluiași articol, dispozițiile din legile sau ordonanțele în vigoare constatate ca fiind neconstituționale își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale, dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pune de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției.
A. fiind, rezultă cu îndestulătoare claritate că atunci când Curtea
Constituțională constată neconformitatea cu C. a unui act normativ de natura celor sus-menționate ori a unei dispoziții dintr-un asemenea act normativ, acestea își încetează efectele juridice dacă în termen de 45 de zilede la publicarea în M. O. al R. a deciziei prin care s-a constatat neconstituționalitatea autoritatea cu atribuții de legiferare nu dispune măsurile necesare asigurării pentru viitor a conformității cu C. a actului normativ ori a normei juridice vizate.
Această încetare a efectelor are, prin urmare, caracter general, ea privind toate categoriile de subiecți de drept ce intră sub incidența prevederilor declarate neconstituționale, fiind fără însemnătate dacă aceștia erau sau nu deja părți reclamante într-un proces pe care l-ar fi deschis pentru a pretinde constatarea ori realizarea unor drepturi instituite prin chiar prevederile neconforme cu C..
Pe cale de consecință, trebuie considerat că existența unui proces în curs în cadrul căreia reclamantul își întemeiază pretenția pe dispoziția legală declarată neconstituțională nu împiedică aplicarea deciziei Curții Constituționale, cu toate implicațiile ce decurg din aceasta asupra acțiunii promovate de reclamant.
În prezentul proces, reclamantul și-a întemeiat acțiunea pe dispozițiile
L. nr. 2., interesând, în concret, cele ale art. 5 alin. 1 lit. a teza întâia privitoare la acordarea de despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnarea cu caracter politic sau, după caz, prin luarea unor măsuri administrative cu caracter politic în perioada 06 martie 1945 - 22 decembrie
1989.
Aceste dispoziții legale au fost declarate neconstituționale prin D. nr.
1358 din 21 octombrie 2010 a Curții Constituționale, publicată în M. O. al R. nr. 761 din 15 noiembrie 2010, însă legiuitorul nu a dispus, nici în termen de 45 de zile de la publicarea deciziei în M. O., nici ulterior, măsuri pentru punerea de acord cu C. a dispozițiilor declarate neconstituționale.
A. fiind, pretențiile reclamantului privitoare la obligarea S. R. la plata de daune morale au rămas fără temei legal, fiind de avut în vedere că declararea ca neconstituționale a prevederilor legii sus arătate, conjugată cu inexistența unor alte dispoziții normative în vigoare care să consacre dreptul la despăgubire pe care reclamantul îl invocă, obligă la concluzia că acest drept nu mai poate fi recunoscut de către instanță, căci s-ar ajunge la săvârșirea de către judecători a unui exces de putere.
Instanțele de judecată neputând fi ele însele creatoare de drepturi, rămâne că prezenta acțiune civilă a rămas fără fundamentul ce a stat la baza admiterii ei în primă instanță, sub aspectul despăgubirilor civile.
În consecință, prezenta instanță apreciază că, de lege lata, nu mai apare ca posibilă obligarea S. R. la a-i plăti reclamantului, de pe temeiul L. nr. 2., o sumă de bani cu titlu de reparație pentru prejudiciul moral suferit, în caz contrar ajungându-se, așa cum s-a arătat mai sus, la lăsarea fără efecte a evocatei decizii a Curții Constituționale.
Nu poate schimba această concluzie a instanței argumentul întrebuințat de reclamant în declarația de recurs, potrivit căruia la data pornirii procesului dispozițiile art. 5 alin. 1 lit. a teza I-a din L. nr. 2. ar fi născut în beneficiul reclamantului o speranță legitimă, în sensul art. 1 din Primul Protocol Adițional la C., întrucât ele s-ar fi aflat încă în vigoare, nefiind încă declarate neconstituționale. Este de avut în vedere, în legătură cu acest argument al reclamantului, că eventuala speranță legitimă rezultată din adoptarea de către autoritățile statale legiuitoare a unor dispoziții legale care vin să instituie un drept la despăgubire întemeiat pe săvârșirea de către stat, în trecut, a unor fapte de abuz împotriva actualilor reclamanți, nu poate fi acceptată și recunoscută decât sub condiția, general - valabilăpentru oricare lege sau ordonanță, ca acestea să fie conforme cu C., adică, altfel spus, să nu fie neconstituționale.
Neconformitatea cu C. R. a unor prevederi cuprinse într-o lege sau ordonanță este de natură a le vicia fundamental, justificând intervenția corectivă a instanței constituționale pentru a restabili acordul cu legea fundamentală.
În concluzie, dacă un drept sau cel puțin o speranță legitimă nu pot fi recunoscute potrivit unei norme legale interne deoarece aceasta este în dezacord cu C., rezultă, în mod logic, că de pe temeiul art. 1 din Protocolul nr. 1 la C. nu s-ar putea invoca existența unui asemenea drept sau speranța legitimă (în sens larg, a unui bun) câtă vreme legea sau ordonanța ce le afirma a fost lăsată fără efecte ca urmare a declarării neconstituționalității ei. În aprecierea Curții, este de principiu că speranța legitimă nu poate, în circumstanțe precum cele din prezentul proces, să supraviețuiască normei care a generat-o.
Nu s-ar putea considera nici că s-ar ajunge la încălcarea principiului neretroactivității legii civile, trebuind observat că prin declararea ca neconstituțională a unei dispoziții dintr-o lege sau ordonanță în vigoare nici aceasta, nici, când este cazul, actul normativ în ansamblul său, nu își extind efectele către situații juridice anterioare intrării în vigoare a actului normativ, fiind împiedicată doar producerea de efecte pentru viitor de către dispoziția legală declarată neconstituțională.
În consecință, prima instanță a hotărât în mod corect că trebuie respins ca nefondat capătul de cerere având ca obiect obligarea pârâtului la plata sumei de 684.480 lei cu titlu de despăgubiri civile, recursul reclamantului trebuind respins sub acest aspect.
IV.2. În ce privește capătul de cerere privind obligarea pârâtului la platasumei de 10.000 lei cu titlu de despăgubiri aferente bunurilor confiscate de la
P. G.
Pentru a respinge acest capăt de cerere prima instanță a avut în vedere că atâta vreme cât nu s-a putut proba că măsura administrativă a internării într-o colonie de muncă nu s-a dispus în temeiul unuia dintre actele normative enumerate la art. 3 lit. a - f din L. nr. 2., solicitarea de despăgubiri materiale aferente confiscării nu putea fi cercetată pe fondul ei decât sub condiția ca, în prealabil, reclamantul să fi învestit instanța și cu un capăt de cerere prin care să se solicite constatarea caracterului politic al măsurii administrative luate în contra lui P. G.
Or, C. observă că, deși un asemenea capăt de cerere nu a fost menționat și individualizat foarte evident în cuprinsul cererii de chemare în judecată ori în cererea adițională (f. 16 dosar Tribunal), examinarea primului capăt de cerere permite totuși constatarea că, după ce s-a solicitat obligarea statului la plata sumei de 684.480 lei ca despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit, reclamantul a precizat că solicită această sumă „… ca urmare a măsurilor administrative cu caracter politic aplicate bunicului meu P. G. și urmările ei";.
A. fiind, este de considerat că în temeiul acestui capăt de cerere prima instanță era datoare, în scopul de a soluționa integral acest petit, să analizeze pe fondul ei referirea la caracterul politic al măsurii internării într- o colonie de muncă, transpunând-o în dispozitivul sentinței. Doar în acest fel, primul capăt de cerere își primea o soluționare integrală, în caz contrar pronunțarea asupra caracterului politic al măsurii administrative, deși cuprinsă de reclamant în primul capăt de cerere, neîntrunind exigențele ce rezultă din prevederile art. 129 alin. 6 C.proc.civ.
Rămâne, așadar, că prima instanță a apreciat în mod nelegal că nu a fost învestită cu o cerere prin care să se pronunțe asupra caracterului politic al internării lui P. G. într-o colonie de muncă, ceea ce a făcut ca în mod nelegal să fie respins fără a fi cercetat pe fond și capătul de cerere privind obligarea pârâtului la plata sumei de 10.000 lei reprezentând contravaloarea bunurilor confiscate.
Este fără relevanță că referirea reclamantului la caracterul politic al măsurii administrative s-a făcut doar în cuprinsul capătului de cerere vizând prejudiciul moral, căci constatarea caracterului politic este utilă inclusiv în ceea ce privește despăgubirile întemeiate pe confiscarea bunurilor.
Sub aceste aspecte se va admite, așadar, recursul, sentința urmând a fi casată parțial, iar cauza trimisă spre rejudecare numai cu privire la cele două capete de cerere sus-evocate, asupra cărora T. nu s-a pronunțat pe fond.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE L.
D E C I D E
Admite în parte recursul declarat de reclamantul C. I. împotriva sentinței civile nr. 137 din 15 februarie 2011 a T.ui C. pronunțată în dosar nr. (...), pe care o casează în parte și trimite cauza la același tribunal pentru a cerceta capetele de cerere având ca obiect constatarea caracterului politic al măsurii administrative și obligarea S. R. la despăgubiri pentru daunele materiale.
D. este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 8 aprilie 2011.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
V. M. D.-L. B. A. C.
S.-D. G.
GREFIER
Red.VM/dact.MS
3 ex./(...) Jud.fond: A.S.S.
| ← Decizia civilă nr. 935/2011, Curtea de Apel Cluj | Decizia civilă nr. 46/2011, Curtea de Apel Cluj → |
|---|
