Decizia civilă nr. 2399/2011, Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA CIVILĂ, DE MUNCĂ ȘI ASIGURARI SOCIALE,
PENTRU MINORI ȘI FAMI.
DOSAR NR. (...)
DECIZIA CIVILĂ NR. 2399/R/2011
Ședința publică din 29 iunie 2011
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE:
JUDECĂTORI:
T. D. - președintele Secției civile
T.-A. N. M.-C. V.
GREFIER:
M. T.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâtul S. R. PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE PRIN D. C., precum și recursul declarat de reclamantul T. A. împotriva sentinței civile nr. 443 din 4 mai
2011, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr. (...), având ca obiect despăgubiri în baza Legii nr. 221/2009.
P. de pe lângă C. de A. C. este reprezentat de doamna procuror S. A.
La apelul nominal, la prima strigare a cauzei se constată lipsa părților. C. este lăsată la a doua strigare pentru a li se da posibilitatea părților să se prezinte la instanță.
La a doua strigare a cauzei, la apelul nominal se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul este scutit de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că la data de 24 iunie
2011, reclamantul-recurent a depus la dosar, prin registratura instanței, întâmpinare prin care solicită respingerea recursului declarat de pârât.
Se constată de asemenea că prin memoriul de recurs, pârâtul a solicitat judecarea cauzei în conformitate cu prevederile art. 242 alin. (2) Cod procedură civilă.
C., din oficiu, pune în discuția reprezentantei P.ui de pe lângă C. de A.
C., natura căii de atac promovate de reclamant, având în vedere că acesta și- a intitulat calea de atac apel, deoarece prin art. X. din Legea nr. 202/2010 s- au adus modificări articolului 4 din Legea nr. 221/2009, în sensul introducerii unui nou alineat, prin care se stabilește că hotărârea tribunalului este supusă recursului care este de competența curților de apel, iar sentința atacată în prezenta cauză a fost pronunțată la data de 4 mai
2011, după intrarea în vigoare a Legii nr. 202/2010, precum și faptul că potrivit prevederilor art. XXVI din aceeași lege, modificările se aplică și proceselor aflate în curs de soluționare.
Reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C. arată că raportat la prevederile legale, natura căii de atac formulată de reclamant este recursul iar nu apelul.
Nefiind alte cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, C. declară închisă faza cercetării judecătorești și acordă cuvântul asupra recursurilor.
Reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C. pune concluzii în sensul respingerii recursului declarat de reclamant și solicită admiterea recursuluideclarat de pârât întrucât în mod greșit a fost admis petitul privind constatarea caracterului politic al măsurii deținerii antecesorului reclamantului într-o colonie de muncă pentru că ar fi făcut parte din mișcarea legionară, întrucât nu există probe certe cu privire la starea de fapt și scopul luării acestei măsuri.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 443 din 4 mai 2011 a T.ui C., s-a respins cererea de chemare în judecată formulată de către reclamantul T. A. în contradictoriu cu pârâtul S. R. prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, având ca obiect acordarea de despăgubiri în temeiul art. 998 C.civ.
S-a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamant împotriva pârâtului în baza Legii nr. 221/2009 și s-a constatat caracterul politic al deținerii antecesorului T. A. în colonia de muncă U. nr. 0665 O., în perioada 1952 - 1954.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că despăgubirile solicitate de reclamant în temeiul art. 5 din Legea nr. 221/2009, nu mai pot fi acordate după ce acest text legal a fost declarat neconstituțional prin decizia C. C. nr. 1358 din (...).
În ceea ce privește despăgubirile solicitate de reclamant în temeiul art. 998 C. civ., tribunalul a reținut că nu pot fi acordate față de dispozitivul și considerentele deciziilor nr. 1354/2010 și nr. 1. ale C. C., în cuprinsul cărora s-a reținut că pentru repararea prejudiciilor foștilor deținuți politici, sunt aplicabile dispozițiile D.ui-lege nr. 1., astfel că nu mai este admisibilă o nouă acțiune în despăgubiri pe alt temei juridic.
S. are dreptul să legifereze în modalitatea pe care o consideră potrivită, stabilirea unor despăgubiri pentru suferințele pricinuite cetățenilor săi în perioada comunistă, or reglementarea de bază în acest context a fost D.-lege nr. 1..
Așa fiind, o acțiune întemeiată pe dispozițiile art. 998 C. civ., nu mai poate fi promovată cu succes, prejudiciul suferit fiind necesar a fi reparat în condițiile legale.
Referitor la constatarea caracterului politic al măsurii de arestare a tatălui reclamantului, tribunalul a reținut că deși în cauză nu s-a dovedit condamnarea lui T. A., acesta a fost totuși privat de libertate o perioadă de aproximativ 2 ani, fiind internat într-o colonie de muncă, U. nr. 0665 O., datorită opțiunilor sale politice, așa cum rezultă din adresele M.A.I., aflate la dosar și la dosarul comunicat C., astfel că acest capăt de cerere este întemeiat față de prevederile art. 3 și art. 4 alin. (2) din Legea nr. 221/2009.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs reclamantul și pârâtul.
În recursul declarat de reclamantul T. A., s-a solicitat modificareasentinței în sensul admiterii acțiunii intentate împotriva pârâtului.
În motivarea recursului, s-a arătat că nu poate fi primită motivarea instanței de fond, deoarece după adoptarea deciziei C. C. nr. 1., și-a precizat acțiunea pe dispozițiile dreptului comun, art. 998 C. civ., întrucât sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale: prejudiciul, fapta ilicită, raportul de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu și vinovăția făptuitorului, iar prima instanță nu a reținut că nu ar fi îndeplinite vreuna dintre aceste condiții, sau că nu este aplicabil dreptul comun, ci a reținut că este aplicabil doar D.-lege nr. 1..
Este adevărat că statul are dreptul să legifereze în modalitatea în care consideră potrivit stabilirea unor despăgubiri, însă nu poate anula sau limita dreptul la despăgubiri atunci când sunt îndeplinite toate condițiile răspunderii civile delictuale.
Argumentele aduse de prima instanță nu sunt pertinente, din cauză că nici D.-lege nr. 1. și nici un alt act normativ anterior Legii nr. 221/2009 nu au conferit vreun drept fiilor foștilor deținuți politici pentru suferințele cauzate de condamnarea sau măsura administrativă luată împotriva părinților lor.
În mod greșit a motivat prima instanță că pârâtul S. R. nu este autorul faptei prejudiciabile, câtă vreme atât condamnarea, cât și măsura administrativă a internării într-o colonie de muncă au fost măsuri luate de organele judiciare și cele administrative ale S.ui R..
În recursul declarat de pârâtul S. R., prin Ministerul Finanțelor Publice, s-a solicitat modificarea parțială a hotărârii, în ceea ce privește constatarea caracterului politic al deținerii antecesorului reclamantului, T. A., într-o colonie de muncă.
În motivarea recursului, pârâtul a susținut că la baza constatării caracterului politic al măsurii deținerii lui T. A. într-o colonie de muncă în perioada 1952 - 1954, prima instnață a reținut în esență că deși în cauză nu s-a dovedit condamnarea lui, acesta a fost totuși privat de libertate pe o perioadă de 2 ani, fiind internat în colonia de muncă U. nr. 0665 O.
Constatarea caracterului politic al măsurii deținerii lui T. A. într-o colonie de muncă nu este justificată atât datorită faptului că înscrisurile anexate la dosarul cauzei nu sunt relevante în sensul susținerilor reclamantului, dar și din faptul că o astfel de cerere este inadmisibilă din perspectiva dispozițiilor art. 111 C.pr.civ., pentru a se solicita constatarea existenței unei situații de fapt.
Pe de altă parte, reclamantul nici măcar nu a justificat un interes în ceea ce privește petitul prin care a solicitat constatarea caracterului politic al măsurii deținerii antecesorului reclamantului T. A. într-o colonie de muncă.
Reclamantul T. A., prin întâmpinarea depusă la dosar, f. 13-14, asolicitat respingerea recursului declarat de pârât împotriva sentinței.
Examinând recursurile prin prisma motivelor invocate, C. rețineurmătoarele:
1. În ceea ce privește recursul pârâtului S. R. prin Ministerul Finanțelor
Publice, așa cum a fost reținut de prima instanță, defunctul său tată T. A.,născut la data de (...) și decedat la data de (...), a fost încadrat în C. de muncă timp de 24 de luni, începând din anul 1952, fiind pus în libertate la data de (...), așa cum rezultă din înscrisul comunicat C. și aflat la dosar f. 9.
Potrivit art. 3 din Legea nr. 221/2009, constituie măsură administrativă cu caracter politic orice măsură luată de organele fostei miliții sau securități, având ca obiect dislocarea și stabilirea de domiciliu obligatoriu, internarea în unități și colonii de muncă, stabilirea de loc de muncă obligatoriu, dacă au fost întemeiate pe unul sau mai multe dintre actele normative enumerate.
Din actele comunicate tribunalului de către C., nu rezultă actul normativ în temeiul căruia s-a dispus internarea lui T. A. în C. de muncă O. o perioadă de 24 de luni între anii 1952 - 1954, fiind menționată doar
„Decizia M.A.I. nr. 677 din 1952";.
Conform art. 4 alin. (2) din Legea nr. 221/2009, persoanele care au făcut obiectul unor măsuri administrative, altele decât cele prevăzute la art.
3, pot, de asemenea, solicita instanței de judecată să constate caracterul politic al acestora.
Prin urmare, în mod legal a admis prima instanță capătul de cerere din acțiunea reclamantului privind constatarea caracterului politic al măsurii internării lui T. A. în C. de muncă O., U. nr. 0665, pentru o perioadă de 24 luni, între 1952 - 1954.
Acest capăt de cerere a fost admis în temeiul art. 3 și art. 4 alin. (2) din Legea nr. 221/2009, care prevede expres această posibilitate pentru instanță, iar nu în baza art. 111 C.pr.civ., așa cum încearcă pârâtul recurent să inducă în eroare instanța de recurs.
Interesul reclamantului a existat și este justificat.
2. Referitor la recursul reclamantului T. A., C. reține că prin acțiuneaintroductivă de instanță înregistrată la data de (...), acesta a solicitat obligarea pârâtului la plata sumei de 202.200 Euro cu titlu de despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnarea nedreaptă a defunctului său tată, T. P. A., în temeiul art. 1 alin. (1) și (2), art. 4 și art. 5 alin. (1) lit. a) și b) din Legea nr. 221/2009.
La data de (...), reclamantul a depus la dosar f. 39 o precizare de acțiune, prin care a arătat că își modifică temeiul juridic al acțiunii sale și își întemeiază acțiunea pe dispozițiile art. 4 alin. (2) din Legea nr. 221/2009, numai dacă se cere și constatarea caracterului politic și art. 998 C. civ., menținându-și cererea introductivă (sau cele două petite ale acțiunii).
După declararea ca fiind neconstituționale a dispozițiilor art. 5 alin. (1) lit. a) teza întâi din Legea nr. 221/2009, prin decizia C. C. nr. 1., nu mai exista temei juridic pentru admiterea capătului de cerere având ca obiect obligarea pârâtului la plata despăgubirilor pentru prejudiciului moral produs ca urmare a „. (în realitate nu a avut loc o condamnare) tatălui reclamantului.
O acțiune în despăgubiri intentată de reclamant împotriva pârâtului, întemeiată pe dispozițiile dreptului comun, art. 998 C.civ., putea fi introdusă numai în termenul legal de prescripție de drept comun de 3 ani prevăzut de art. 3 din D. nr. 167/1958, termen care a început să curgă de la data când persoana interesată a cunoscut sau trebuia să cunoască fapta prejudiciabilă și persoana responsabilă de producerea ei.
Momentul de la care a început să curgă termenul de prescripție pentru intentarea acțiunii în despăgubiri întemeiate pe dreptul comun, a început să curgă de la data de 31 decembrie 1989 când prin D.-lege nr. 1. a fost desființat Departamentul Securității S.ui; chiar dacă ar fi început să curgă de la intrării în vigoare a D.ui-lege nr. 1., acțiunea reclamantului tot era prescrisă.
Deși prima instanță nu a arătat expres că acest capăt de cerere din acțiunea reclamantului era prescris, ci a reținut că el nu poate fi admis, este evident că a fost respins în baza excepției și nu pe fond, motiv pentru care nu au fost analizate condițiile răspunderii civile delictuale, întrucât și în ipoteza în care ele ar fi prezente în speță, capătul de cerere privind obligarea pârâtului la plata despăgubirilor în sumă de 202.200 Euro pentru prejudiciul cauzat prin internarea lui T. A. în C. de muncă O. în perioada
1952 - 1954 în baza art. 998 C.Civ., nu putea fi admis pe fond.
Pentru aceste considerente, în baza art. 304 pct. 9 și art. 312 alin. (1)
și (3) C.pr.civ., se vor respinge ca nefondate recursurile declarate de reclamant și de pârât împotriva sentinței tribunalului.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondate recursurile declarate de reclamantul T. A. și de pârâtul S. R. prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE - D. G. A F. P. C., împotriva sentinței civile nr. 443 din 4 mai 2011 a T.ui C., pronunțată în dosar nr. (...), pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 29 iunie 2011.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
T. D. T.- A. N. M.-C. V.
GREFIER M. T.
Red.TD/dact.MS
2 ex./(...) Jud.fond: M.T.
| ← Decizia civilă nr. 1799/2011, Curtea de Apel Cluj | Decizia civilă nr. 4764/2011, Curtea de Apel Cluj → |
|---|
