Decizia civilă nr. 935/2011, Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale pentru minori și familie
Dosar nr. (...)
D. CIVILĂ NR.935/R/ 2011
Ședința publică din data de 11 martie 2011
Instanța constituită din:
Președinte : A. C.
Judecători : V. M. - președintele Curții de A. C.
D. - L. B.- vicepreședinte al Curții de A.
Grefier : S.- D. G.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanta B. M. împotriva deciziei civile nr.29 /(...), pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr. (...), privind pârâtul MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE PRIN D. G. A F. P. C., având ca obiect D. - L. nr.2..
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă reprezentanta reclamantei recurente, avocat D. E. cu împuternicire avocațială la dosar și reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C., doamna procuror S. A., lipsă fiind reclamanta recurentă și reprezentantul pârâtului intimat.
Procedura de citare este îndeplinită.
Recursul a fost declarat și motivat în termenul legal și comunicat pârâtului intimat, fiind scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care, nefiind formulate cereri prealabile și nici excepții invocate, curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul părților în dezbaterile judiciare orale asupra fondului.
Reprezentanta reclamantei recurente susține recursul astfel cum a fost formulat, solicitând admiterea recursului; cu plata cheltuielilor de judecată, potrivit actelor depuse la fila 63 din dosarul T. C..
Reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C. solicită admiterea în parte a recursului, numai în ceea ce privește cheltuielile de judecată.
C U R T E A
I. Cererea introductivă de instanță. Prin cererea de chemare înjudecată înregistrată cu nr.1641/117/(...), pe rolul T. C., reclamanta B. M. a chemat în judecată S. Român prin Ministerul Finanțelor Publice, solicitând instanței să constatate caracterul politic al condamnării pronunțate prin sentință penală nr. 221/(...), a T. M. C. și să fie obligat pârâtul la plata sumei de 150.000 euro sau contravaloarea în lei la cursul BNR afișat la data plății, cu titlul de despăgubiri, precum și la plata cheltuielilor de judecată.
În motivele cererii, reclamanta a arătat că prin sentința penală nr.
211/(...) a fost condamnată la 12 ani închisoare corecțională, 5 ani interdicție corecțională și confiscarea totală a averii personale, această condamnare fiind una cu caracter politic, în sensul L. nr.2..
Perioada efectivă cât a fost încarcerată este cuprinsă între 15 martie 1959 și (...), adică mai bine de 3 ani.
În urma acestei condamnări, arată reclamanta, a pierdut cei mai frumoși ani din adolescență, nu a avut acces la educație, motiv pentru care nu a reușit să își găsească un loc de muncă, iar după ce a fost încadrată în muncă, a fost nevoita să accepte un salariu mult sub salariul mediu pe economie, cu repercusiuni asupra vieții sale personale și de familie .
În privința stabilirii prejudiciului suferit, consideră că în cauză este greu de delimitat prejudiciul moral de cel material. Învederează faptul că satisfacția echitabilă pretinsă cuprinde, pe de o parte, daunele materiale, iar pe de altă parte, o compensare pentru prejudiciul moral suferit, acesta din urmă neputând fi disociat de cel material, având condiții cauzale identice. Acordarea sumei globale de 150.000 euro, fără a disocia prejudiciul material de cel moral, este de altfel justificată de perioada lungă de timp scursă de la condamnare și până la executare.
În drept, s-au invocat prevederile L. nr.2..
II. Întâmpinarea. Prin întâmpinarea formulată, pârâtul S. Roman prin
Ministerul Finanțelor Publice a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiata, dispozițiile art.5 din L. nr. 2. făcând posibilă acordarea daunelor materiale în valoarea echivalentă bunurilor confiscate, în măsura în care nu au fost restituite sau nu au fost deja acordate despăgubiri pentru acestea. Reclamanta nu indică cuantumul exact al daunelor materiale nici al bunurilor confiscate și valoarea acestora pentru a putea fi analizata incidența art. 5 alin. 1 lit. b) din L. nr. 2..
Mai arată că prin D. nr. 1358/(...), C. C. a admis excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 5 alin. 1 lit. a), teza I din L. nr. 2., astfel încât in momentul de fata, prevederile art. 5 alin 1 lit. a), teza întâi din
L. nr. 2., pe care își întemeiază reclamanta pretențiile, nu produc nici un efect juridic
III. Judecata în primă. Prin sentința civilă nr. 29/(...), pronunțată de
Tribunalul Cluj în dosar nr. (...), s-a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamanta B. M., împotriva pârâtului S. Român prin
Ministerul Finanțelor Publice, având ca obiect constatarea caracterului politic al condamnării și obligarea pârâtului la plata sumei de 150.000 euro, cu titlul de despăgubiri.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a constatat că, deși în motivarea cererii de chemare în judecată, reclamanta a arătat că suma solicitată reprezintă despăgubiri pentru prejudiciul moral și material suferit, aceasta nu a precizat care sunt bunurile confiscate prin hotărârea de condamnare, astfel încât obiectul cererii îl constituie doar acordarea de despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare, în cauză fiind incidente doar dispozițiile art. 5 alin.1 lit. a din L. nr.2..
Prin D. nr. 1358/2010 a Curții Constituționale, publicată în M. O. nr.
761/(...), s-a admis excepția de neconstituționalitate ridicată de S. român, prin Ministerul Finanțelor Publice - D. G. a F. P. C. și s-a constatat că prevederile art.5 alin.(1) lit. a) teza întâi din L. nr. privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, cu modificările și completările ulterioare, sunt neconstituționale.
Potrivit art. 147 alin. (1) din ționale își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale dacă, în acest interval,
Parlamentul nu pune de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile
Constituției. Pe durata acestui termen, dispozițiile constatate ca fiind neconstituționale sunt suspendate de drept.
În ceea ce privește capătul de cerere privind constatarea caracterului politic al condamnării aplicate prin sentința nr. 2., pronunțată de T. M. C., instanța a reținut că potrivit art.1 alin.2 din L. nr. 2. constituie de drept condamnări cu caracter politic condamnările pronunțate pentru faptele prevăzute de art.209 și art. 325, din Codul penal din 1936, republicat în M. O., Partea I, nr. 48 din 2 februarie 1948, cu modificările și completările ulterioare, iar conform art.4 alin.1 din aceeași lege persoanele condamnate penal în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 pentru alte fapte decât cele prevăzute la art. 1 alin. (2) pot solicita instanței de judecată să constate caracterul politic al condamnării lor, potrivit art. 1 alin. (3).
În consecință, în condițiile în care condamnarea suferită de reclamantă întră în categoria celor care constituie de drept condamnări cu caracter politic, instanța a constatat că nu se impune admiterea cererii în constatare.
Pentru motivele expuse mai sus, instanța a considerat că acțiunea reclamantei este neîntemeiată, respingând-o ca atare.
IV. Declarația de recurs. Î. acestei sentințe a declarat recurs reclamanta B. M., solicitând, în principal, casarea sentinței recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de fond, iar în subsidiar, modificarea în tot a sentinței recurate în sensul admiterii cererii de chemareîn judecată. Cu obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea recursului, se arată că hotărârea primei instanțe este criticabilă, raportat la prevederile art. 3041 și art. 304 pct. 9 C. proc. civ., sub următoarele aspecte: 1. Cu toate că a fost formulată o cerere de obligare a pârâtului la plata cheltuielilor de judecată în proces, instanța de judecată a omis să se pronunțe asupra acestei cereri or, în considerarea dispozițiilor art. 3041 C. proc. civ., instanța de control judiciar poate examina cauza sub toate aspectele. Din perspectiva prevederilor art. 274 C. proc. civ., recurenta apreciază că nu are o culpă procesuală în această cauză, la momentul introducerii cererii de chemare în judecată textele normative care au fundamentat această cerere fiind în vigoare. Este inadmisibil ca într-un stat de drept reclamantul să avanseze cheltuieli de judecată, pe care, ulterior, să le suporte exclusiv, urmare a pronunțării unei decizii a Curții Constituționale. 2. Prin aplicarea deciziei Curții Constituționale în prezentul proces se încalcă principiul neretroactivității legii, consacrat prin art. 15 alin. 2 din C. R.. Mai mult decât atât, se încalcă și prevederile art. 16 din C. R., care consacră principiul egalității în drepturi, instituindu-se un tratament diferențiat între subiecții de drept procesual care au obținut o decizie definitivă și irevocabilă și aceia care nu au obținut o asemenea decizie, în afara oricărei culpe, ultimii fiind privați definitiv de posibilitatea de a-și valorica dreptul conferit prin art. 5 alin. 1 lit. a din L. nr. 2.. Un asemenea tratament încalcă și prevederile art. 21 din C. R., fiind de natura evidenței că nu s-a asigurat accesul liber la justiție, și nici condițiile unui proces echitabil, în accepțiunea pe care C. E. o dă acestor noțiuni, prin jurisprudența creată. V. Judecata în recurs. Cu privire la acest recurs, C. are în vedereurmătoarele: Potrivit dispozițiilor art. 31 alin. 1 din L. nr. 47/1992, decizia prin care Curtea Constituțională constată neconstituționalitatea unei legi sauordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau ordonanță este definitivă și obligatorie, iar potrivit prevederilor alin. 3 al aceluiași articol, dispozițiile din legile sau ordonanțele în vigoare constatate ca fiind neconstituționale își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale, dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pune de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției. Prin urmare, atunci când Curtea Constituțională constată neconformitatea cu C. a unui act normativ de natura celor sus-menționate ori a unei dispoziții dintr-un asemenea act normativ, acestea își încetează efectele juridice dacă, în termen de 45 de zile de la publicarea în M. O. al R. a deciziei prin care s-a constatat neconstituționalitatea, autoritatea cu atribuții de legiferare nu dispune măsurile necesare asigurării pentru viitor a conformității cu C. a actului normativ ori a normei juridice vizate. Această încetare a efectelor are, așadar, caracter general, ea privind toate categoriile de subiecți de drept ce intră sub incidența prevederilor declarate neconstituționale, fiind fără însemnătate dacă aceștia erau sau nu deja părți reclamante într-un proces pe care l-ar fi deschis pentru a pretinde constatarea ori realizarea unor drepturi instituite prin chiar prevederile neconforme cu C.. Pe cale de consecință, trebuie considerat că existența unui proces în curs în cadrul căreia reclamanta își întemeiază pretenția pe dispoziția legală declarată neconstituțională nu împiedică aplicarea deciziei Curții Constituționale, cu toate implicațiile ce decurg din aceasta asupra acțiunii promovate. În prezentul proces, reclamanta și-a întemeiat acțiunea pe dispozițiile L. nr. 2., interesând, în concret, cele ale art. 5 alin. 1 lit. a teza întâi, privitoare la acordarea de despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnarea cu caracter politic sau, după caz, prin luarea unor măsuri administrative cu caracter politic în perioada 06 martie 1945 - 22 decembrie 1989. Aceste dispoziții legale au fost declarate neconstituționale prin D. nr. 1358 din 21 octombrie 2010 a Curții Constituționale, publicată în M. O. al R. nr. 761 din 15 noiembrie 2010, însă legiuitorul nu a dispus, nici în termen de 45 de zile de la publicarea deciziei în M. O., nici ulterior, măsuri pentru punerea de acord cu C. a dispozițiilor declarate neconstituționale. Astfel fiind, pretențiile reclamantei privitoare la obligarea S. Român la plata de despăgubiri pentru repararea prejudiciului moral suferit au rămas fără temei legal, fiind de avut în vedere că declararea ca neconstituționale a prevederilor legii sus arătate, conjugată cu inexistența unor alte dispoziții normative în vigoare care să consacre dreptul la despăgubire pe care reclamanta îl invocă, obligă la concluzia că acest drept nu mai poate fi recunoscut de către instanță, căci s-ar ajunge la săvârșirea de către judecători a unui exces de putere. Instanțele de judecată neputând fi ele însele creatoare de drepturi, rămâne că pretențiile referitoare la plata unor despăgubiri bănești cu titlul de daune morale, în condițiile în care cele materiale nu au fost în mod distinct precizate, au rămas fără fundament legal, înainte de a se fi pronunțat o hotărâre judecătorească definitivă, în acest proces. Nu s-ar putea considera că s-ar ajunge la încălcarea principiului neretroactivității legii civile, trebuind observat că prin declararea ca neconstituțională a unei dispoziții dintr-o lege sau ordonanță în vigoare nici aceasta, nici actul normativ în ansamblul său, nu își extind efectele cătresituații juridice anterioare intrării în vigoare a actului normativ, fiind împiedicată doar producerea de efecte pentru viitor de către dispoziția legală declarată neconstituțională D. Curții Constituționale, mai sus evocată, nu reprezintă însă un impediment în soluționarea cererii având ca obiect constatarea caracterului politic al condamnării. O astfel de cerere are caracter principal, iar statuarea instanței de judecată cu privire la caracterul politic al unei condamnări reprezintă ea însăși o reparație morală pentru cel condamnat. Este adevărat că pentru o anumită categorie de condamnări, cele menționate în cuprinsul art.1 alin.2 din L. nr.2., se recunoaște ex lege caracterul politic al acestora însă solicitarea reclamantei de a fi concretizată o astfel de condamnare, printr-o hotărâre judecătorească care să menționeze numele condamnatului și să constate caracterul politic al condamnării suportate este, în principiu, admisibilă. Întrucât faptele pentru care a fost condamnată reclamanta prin sentința penală nr.211/1959 a T. M. C. sunt menționate în art.1 alin.2 din L. nr.2., ele constituind de drept condamnare cu caracter politic, cu privire la acestea se impunea fi admisă acțiunea reclamantei, constatându-se caracterul politic al condamnării. Referitor la obligația de plată a cheltuielilor de judecată în acest proces, C. constată că ele au fost justificate de reclamantă în limitele sumei de 502,18 lei, în primă instanță, prin chitanța de plată a onorariului avocațial nr.131 din (...)(p.63), însă instanța nu le-a acordat. Ceea ce justifică aplicarea dispozițiilor art. 274 alin. 1 C.proc.civ. este, desigur, culpa procesuală a părții căzute în pretenții, ea provocând în mod nejustificat procesul și obligând, prin aceasta, partea adversă la efectuarea unor cheltuieli. În prezentul proces, deși s-a respins acțiunea civilă înaintată de reclamantă, aceasta din urmă nu se află în culpă procesuală, atâta timp cât procesul a fost promovat de reclamantă în considerarea unei dispoziții legale în vigoare. Împrejurarea că pe timpul judecării cauzei în primă instanță dispozițiile art. 5 alin. 1 lit. a teza întâia din L. nr. 2., cele pe care reclamanta și-a întemeiat acțiunea, au fost declarate neconstituționale, provocând pierderea procesului de către reclamantă, nu îi este imputabilă acesteia, fiind responsabilitatea autorității legiuitoare, adică, a statului însuși, că o dispoziție legală ce s-a dovedit ulterior a fi neconformă cu C. a fost inițial adoptată. Cum pârât în cauza de față este chiar S. Român, acesta îi datorează reclamantei cheltuielile de judecată certe și rezonabile pe care le-a făcut în proces, în afara oricărei culpe. Față de cele ce preced, în baza dispozițiilor art.312 alin.1 și 3 rap. la art.304 pct.9 C.proc. civ., se va admite în parte recursul declarat de reclamantă, iar sentința primei instanțe va fi modificată în sensul că se admite în parte acțiunea reclamantei, constatându-se caracterul politic al condamnării reclamantei prin sentința penală nr. 211 din (...) pronunțată de T. M. C. în dosarul nr. 203/1959. Totodată, pârâtul va fi obligat să plătească reclamantei suma de 502,18 lei cu titlul de cheltuieli de judecată în primă instanță. Pentru judecata în recurs, reclamanta nu a justificat cheltuielile de judecată pretinse. PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE L. D E C I D E Admite în parte recursul declarat de reclamanta B. M. împotriva sentinței civile nr. 29 din (...) a T. C. pronunțată în dosar nr. (...), pe care o modifică în sensul că admite în parte acțiunea reclamantei B. M. împotriva pârâtului S. Român prin Ministerul Finanțelor Publice. Constată caracterul politic al condamnării reclamantei prin sentința penală nr. 211 din (...) pronunțată de T. M. C. în dosarul nr. 203/1959. Obligă pârâtul la plata în favoarea reclamantei a sumei de 502,18 lei cu titlu de cheltuieli de judecată la fond. Menține celelalte dispoziții ale sentinței. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, azi,(...). PREȘEDINTE JUDECĂTORI A. C. V. M. D.-L. B. S.-D. G. GREFIER Red.DB/dact.MS
| ← Decizia civilă nr. 1776/2011, Curtea de Apel Cluj | Decizia civilă nr. 1313/2011, Curtea de Apel Cluj → |
|---|
