Decizia civilă nr. 1776/2011, Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie
Dosar nr. (...)
DECIZIA CIVILĂ NR. 1776/R/2011
Ședința din data de 19 mai 2011
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: A. A. C. JUDECĂTOR: ANA I.
JUDECĂTOR: A. C.
G.: C. B.
S-a luat în examinare recursul formulat de reclamantul M. I., împotriva sentinței civile nr. 222 din 3 februarie 2011 a T.ui M. în dosarul nr. (...), privind și pe intimații S. ROMÂN PRIN MINISTERUL
FINANȚELOR PUBLICE PRIN D. G. A F. P. M. și P. DE PE L. CURTEA DE APEL CLUJ, având ca obiect despăgubiri în baza Legii nr. 2..
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C., procuror S. A., lipsă fiind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care, se constată că prin motivele de recurs s-a solicitat judecarea cauzei în conformitate cu prevederile art. 242 alin. 2 C.proc. civ.
Reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C. arată că nu are cereri de formulat în probațiune.
Nemaifiind alte excepții sau cereri, C. declară închisă faza cercetării judecătorești și acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C. solicită respingerea recursului și menținerea în tot a hotărârii atacate ca fiind temeinică și legală.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 222 din 3 februarie 2011 a T.ui M. a fost respinsă acțiunea civilă formulată de reclamantul M. I., în contradictoriu cu pârâtul S. Român reprezentat prin Ministerul Finanțelor Publice.
Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut că prin sentința penală nr. 431/1959 pronunțată de T. M. C. reclamantul M. I. a fost condamnat la 8 ani muncă silnică pentru săvârșirea infracțiunii de crima de uneltire contra ordinii sociale și pentru delictul de deținere și răspândire de publicații interzise, fapte prevăzute și pedepsite de art. 209
și art. 325 lit. c Cod penal, pedeapsă din care a executat 5 ani în regim de detenție.
În prezent există o categorie de persoane care s-au împotrivit fățiș, chiar prin acțiuni armate, regimului totalitar comunist, sau care au fost persecutate de către acesta ca urmare a exercitării unor drepturi fundamentale ce au fost considerate amenințări la adresa sistemului politic totalitar, și care nu au beneficiat până acum de o minimă reparație morală constând în ștergerea consecințelor penale ale condamnărilor lor.
În speță infracțiunea pentru care a fost condamnat reclamantul se regăsește printre cele enumerate în art. 1 alin. 2 din L. nr. 2..
Prin Decizia nr. 1358 din 21 octombrie 2010 a Curții
Constituționale s-a constatat că prevederile art. 5 alin. 1 lit. a teza întâi din L. nr. 2. privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada (...)-22 decembrie 1989 cu modificările și completările ulterioare, sunt neconstituțional și contravin prevederilor art. 1 alin. (3) și (5) din L. fundamentală.
Având în vedere că dispozițiile art. 5 alin. 1 indice 1 din L. nr. 2., introduse prin art. 1 pct. 2 din Ordonanța de urgență a G. nr. 6., fac trimitere în mod expres la prevederile alin. (1) din același articol. C. constantă că trimiterile la lit. a) a alin.(1) al art. 5 din lege rămân fără obiect, prin declararea art. 5 alin. (1) lit. a) teza întâi din L. nr. 2. ca fiind neconstituțional.";
Ținând cont de faptul că reclamantul a solicitat acordarea doar de despăgubiri morale, despăgubiri care așa cum s-a arătat mai sus au fost declarate neconstituționale, în prezent nemaiexistând nici un temei legal reglementat de L. nr. 2. care să permită acordarea acestor daune, instanța a respins acțiunea ca nefondată.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs în termenul legal reclamantul, solicitând modificarea sentinței atacate în sensul admiterii acțiunii.
În motivarea recursului recurentul a arătat că prin cererea de chemare în judecată a solicitat instanței să constate caracterul politic al condamnării penale dispusă prin sentința penală nr. 431/1959 și să oblige S. Român la plata daunelor morale pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare.
Prin soluția pronunțată instanța de fond a făcut o greșită aplicare a deciziei nr. 1. a Curții Constituționale, având în vedere că această decizie încalcă principiul neretroactivității consacrat de art. 15 alin, 2 din Constituție. Astfel, la data introducerii cererii de chemare în judecată sub imperiul Legii nr. 2. nemodificată s-a născut dreptul la acțiune pentru a solicita despăgubiri pentru prejudiciul suferit ca urmare a condamnării politice.
Recurentul a mai invocat în sprijinul cererii sale și jurisprudența
Curții Europene a D. O. și faptul că, aplicând direct convenția potrivitprincipiului preeminenței sale, consacrat în art. 20 alin. 2 din
Constituția României, cererea sa trebuia admisă.
Prin întâmpinarea depusă pârâtul s-a opus admiterii recursului, arătând că fapta pentru care a fost condamnat reclamantul este aceea de neprezentare la încorporare și, prin urmare, condamnarea nu are caracter politic.
Examinând recursul declarat, prin prisma motivelor invocate, curtea apreciază că este nefondat și în baza art.312 alin. 1 Cod proc.civ., urmează să-l respingă pentru următoarele considerente:
Examinând cererea de chemare în judecată formulată de reclamant, instanța constată că acesta a solicitat „în temeiul art. 5 alin.
1 lit. a din L. nr. 2. să fie obligat pârâtul S. Român prin MFP la plata sumei de 250.000 euro (echivalentul în lei) cu titlu de despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnarea pronunțată de T. M. C. prin sentința penală nr. 431/1959 prin care a fost condamnat la 8 ani muncă silnică pentru săvârșirea infracțiunii de uneltire prev. de art. 209 C. penal din 1936";.
Ulterior, reclamantul și-a completat acțiunea în sensul de a se constata caracterul politic al condamnării pronunțate prin sentința penală nr. 431/1959 a tribunalului M. C..
Cu privire la acest capăt de acțiune, instanța de fond în mod legal reține că infracțiunea pentru care a fost condamnat reclamantul se regăsește în cel enumerat de art. 1 alin. 2 din L. nr. 2., astfel că nu mai este necesară constatarea caracterului politic al condamnării de către instanța de judecată.
Intervenția instanței de judecată în sensul constatării caracterului politic al condamnării se poate realiza doar în situații prevăzute de art .
4 alin. 1 din L. nr. 2..
În ce privește capătul de acțiune privind obligarea S.ui Român la plata despăgubirilor morale, curtea reține următoarele:
Prin decizia nr. 1358/(...), Curtea Constituțională a declarat art. 5 alin. 1 lit. a Teza I din L. nr. 2. ca neconstituțional. La pronunțarea acestei decizii, curtea a reținut următoarele: S. Român a inițiat și adoptat o serie de reglementări pentru repararea suferințelor cauzate de regimul comunist în perioada (...)- (...), prin restituirea bunurilor preluate abuziv iar în măsura în care acest lucru nu este posibil prin acordarea de compensații pentru acestea, prin reabilitarea celor condamnați din motive politice și acordarea de despăgubiri pentru daunele morale și materiale suferite, precum și alte drepturi.
Astfel, în materia restituii bunurilor preluate de S. Român au fost adoptate L. nr. 18/1991, L. nr. 169/1997, L. nr. 1/2000, L. nr.
112/1995, L. nr. 10/2001, L. nr. 247/2005, OUG nr. 83/1999, iar în ce privește reabilitarea persoanelor condamnate politic a fost adoptată OUUG nr. 214/1999. În ce privește acordarea altor drepturi persoanelor persecutate de regimul comunist au fost adoptate o serie de acte normative cu caracter reparatoriu pentru persoanele care au avut desuferit din punct de vedere moral și material ca urmare a persecuției politice supuse în regimul comunist cum sunt Decretul-Lege nr.
118/1990, OUG nr. 214/1999 și L. nr. 2..
Scopul acordării de despăgubiri pentru daunele morale suferite de persoanele persecutate în perioada comunistă este acela de a produce o satisfacție de ordin moral, prin însăși recunoașterea și condamnarea măsurii contrare drepturilor omului.
Procedând la analizarea prevederilor actelor normative incidente în materia despăgubirilor pentru daune morale suferite de persoanele persecutate din motive politice în perioada comunistă, curtea a constatat că există două norme juridice - art. 4 din Decretul-Lege nr. 118/1990 și art. 5 alin. 1 lit. a din L. nr. 2. - cu aceeași finalitate și anume, acordarea unor sume de bani persoanelor persecutate din motive politice de dictatura comunistă, precum și celor deportate ori ținute în prizonierat. C. a mai reținut că despăgubirile pentru daunele morale suferite în perioada comunistă trebuie să fie drepte, echitabile, rezonabile și proporționale cu gravitatea și suferințele produse prin aceste condamnări sau măsuri administrative. Or, despăgubirile prevăzute de dispozițiile legale criticate, având același scop ca și indemnizația prev. de art. 4 din Decretul-Lege nr. 118/1990 nu pot fi considerate ca atare, că recunoașterea dreptului de a beneficia de despăgubiri pentru daunele morale suferite de persoanele persecutate de regimul comunist și moștenitorilor de gradul II încalcă, de asemenea, principiul echității și dreptății.
Evocând practica C.E.D.O. în materie, precum și decizii din jurisprudența Curții Europene a D. O., curtea reține că în baza art. 5 alin. 1 lit. a din L. nr. 2., persoanele în cauză nu au o „speranță legitimă"; în obținerea despăgubirilor morale și a constatat că acordarea acestor despăgubiri pentru daunele morale suferite de foștii deținuți politici contravine art. 1 alin. 3 din L. fundamentală privind statul de drept, democratic și social, în care dreptatea este valoarea supremă.
Existența celor două reglementări paralele încalcă și principiul unicității reglementării în materie prev. de art. 14 din L. nr. 24/2000 și cel al evitării paralelismelor instituit prin art. 16 din același act normativ.
Din ansamblul considerentelor expuse de Curtea Constituțională, reiese încă o dată incapacitatea S.ui Român de a pune ordine în sistemul său legislativ (sancționată de C. E. a D. O. în cauza Faimblat împotriva României), precum și incertitudinea juridică generală generată de lipsa de claritate și de coerență a legislației aplicabile, sancționată de C. E. a D. O. în cauza Păduraru împotriva României, ceea ce denotă culpa exclusivă a S.ui Român în adoptarea textului legal declarat ulterior neconstituțional.
Admiterea excepției de neconstituționalitate a dispoziției pe care persoanele în cauză și-au fundamentat pretențiile, în timp ce litigiile sunt pendinte, coroborat cu lipsa intervenției Parlamentului (art. 31 alin.
3 din L. nr. 47/1992), are ca și consecință lipsirea de fundament juridica tuturor acțiunilor întemeiate pe art. 5 alin. 1 lit. a din L. nr. 2., această prevedere încetându-și efectele judiciare, decizia fiind obligatorie și cu efecte „erga omnes";, potrivit art. 31 alin. 1 din L. nr. 47/1992.
Termenul de 45 de zile în care Parlamentul sau Guvernul ar fi putut adopta alte dispoziții legale în prezenta materie, compatibile cu Constituția este depășit, situație în care dispozițiile legale declarate neconstituționale au rămas fără efecte juridice.
În ce privește prezenta cauză, instanța va mai analiza dacă, având în vedere dispozițiile Legii nr. 2. pe perioada cât au fost în vigoare până la declararea lor ca neconstituționale prin decizia nr. 1., reclamantul avea un bun sau o speranță legitimă la acesta, potrivit art. 1 din Protocolul nr. 1, în sensul jurisprudenței Curții Europene a D. O..
Această analiză este necesară pentru a stabili dacă având o speranță legitimă, reclamantului i s-ar cuveni despăgubiri, chiar în condițiile dispariției suportului legal, apelând la dispozițiile art. 1 din Protocolul 1.
În ipoteza în care reclamantul ar fi obținut o hotărâre irevocabilă anterior declarării ca neconstituționale a temeiului legal pe care și-au fundamentat acțiunea, prin care li s-ar fi acordat despăgubiri în temeiul
Legii nr. 2., rezultă că reclamantul avea cel puțin o speranță legitimă la obținerea unui bun, anterior pronunțării deciziei Curții Constituționale.
Cu privire la această speranță legitimă trebuie constat că există o ingerință care era legitimă din partea statului, ingerință care constă în chiar declararea ca neconstituționale a dispozițiilor legale care au oferit însăși speranța legitimă, procedura de constatare a neconstituționalității fiind necesară într-o societate democratică, fiind și predictibilă de altfel.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E :
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul M. I. împotriva sentinței civile numărul 222 din 3 februarie 2011 a T.ui M. pronunțată în dosar numărul (...), pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 19 mai 2011.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI G. A. A. C. ANA I. A. C. C. B.
Red. IA dact. GC
2 ex/(...)
Jud.primă instanță: P. G.
| ← Decizia civilă nr. 97/2011, Curtea de Apel Cluj | Decizia civilă nr. 935/2011, Curtea de Apel Cluj → |
|---|
