Decizia civilă nr. 137/2011, Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
Dosar nr. (...)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă,de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie
DECIZIA CIVILĂ NR. 137/A/2011
Ședința publică din data de 18 februarie 2011
Instanța constituită din : Președinte : V. M. - președintele Curții de A. C.
Judecător : D.-L. B. - vicepreședinte al Curții de A. C.
G. : S.- D. G.
S-a luat în examinare apelul declarat de reclamanta O. M. împotriva sentinței civile nr.1666/(...), pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosarul nr. (...), privind și pe pârâtul S. ROMÂN PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE PRIN D. G. A F. P. M., având ca obiect D. L. nr.2..
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă reprezentantul reclamantei apelante, avocat S. I. cu împuternicire avocațială la dosar și reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C., procuror S. A., lipsă fiind reclamanta apelantă și reprezentantul pârâtului intimat.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
A.ul este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că prin întâmpinarea formulată și înregistrată prin serviciul de registratură al instanței, la data de
18 februarie 2011, pârâtul intimat S. Român prin Ministerul Finanțelor Publice a solicitat respingerea apelului și menținerea în tot a hotărârii atacate, pronunțată de Tribunalul Maramureș și pe cale de consecință respingerea cererii privind obligarea S.ui Român la plata despăgubirilor în cuantum de 500.000 euro cu titlu de despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit.
Nefiind formulate cereri prealabile și nici excepții invocate, C. constată cauza în stare de judecată, declară închisă faza cercetării judecătorești și acordă cuvântul în susținerea apelului.
Reprezentantul reclamantei apelante solicită admiterea apelul astfel cum a fost formulat în scris.
Reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C. solicită respingerea apelului ca nefondat.
C U R T E A
Deliberând, reține că prin S. civilă nr. 1666/(...), pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosar nr. (...), s-a respins acțiunea civilă formulată de reclamanta O. M. în contradictoriu cu pârâtul S. Român, reprezentat prin Ministerul Finanțelor Publice.
Pentru a pronunța această hotărâre, T. a reținut din probele administrate faptul că reclamanta O. M., fostă Bauer, a fost deportată în U., în perioada (...)-(...), în batalionul de muncă al MI-U. nr. 1602 - regiunea R..
Din interpretarea dispozițiilor art.3 și art.4 ale L. nr.2. rezultă că se poate constata caracterul politic și pentru alte măsuri administrative, în afara dislocării și stabilirii de domiciliu obligatoriu, internării în unități șicolonii de muncă sau stabilirii de loc de muncă obligatoriu în baza actelor normative enumerate în articolul 3, condiția esențială fiind ca persoanele supuse unor astfel de măsuri să fi săvârșit fapte prin care s-a urmărit unul din scopurile prevăzute de art. 2 alin. 1 din Ordonanța de urgență a G. nr.
2..
Prin urmare, și în cazul prevăzut de art. 3 și în cel prevăzut de art. 4 alin. 2 din L. nr. 2., legiuitorul a avut în vedere posibilitatea constatării caracterului politic al unor măsuri administrative, numai dacă persoana a săvârșit fapte îndreptate împotriva regimului totalitar, de natura celor prezentate în actele normative enumerate în art. 3 sau în art. 2 alin. 1 din OUG nr. 2..
Pentru identitate de rațiune, în ceea ce privește definirea măsurilor administrative cu caracter politic, legiuitorul a procedat în mod similar cu definirea condamnărilor cu caracter politic.
Condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, prevăzute de L. nr. 2., ce constituie temeiul acordării de despăgubiri, trebuie să fie ale S.ui R.
Or, deportarea etnicilor germani în U. la muncă de reconstrucție este o măsură impusă de S. S., ca stat de ocupație la acea vreme. Forțele sovietice de ocupație și nu S. Român au procedat la acele deportări.
Deportări în masă, după cel de-al doilea război mondial s-au efectuat din toate țările foste aliate cu Germania care, în urma Tratatului de la I., au ajuns sub influența sovietică, sub pretextul că pe lângă alte plăți cerute ca reparații de război, se impuneau și despăgubiri de război, prin prestații.
După C. de A. semnată la M. de reprezentanții U., SUA, M. B., la data de 12 septembrie 1944, în ultimele luni ale anului 1944, reprezentanții sovieticilor din Comisia Aliată de C., care era structura abilitată să supravegheze îndeplinirea de către R. a prevederilor Convenției de A., au impus G. Român să întocmească liste cu cetățenii de etnie germană care urmau a fi deportați în U., pentru a ajuta la efortul de reconstrucție a U.
R., trecută rapid sub controlul deplin al trupelor sovietice de ocupație și lipsită de orice independență reală în regimul sufocant fixat de C. de A. din 12 septembrie 1944, nu mai putea avea niciun cuvânt de spus, chiar în chestiunile sale interne.
După semnarea armistițiului, Comisia Aliată (S.ă) de C. a apreciat ca nesatisfăcătoare măsurile autorităților române și în temeiul privilegiilor conferite prin art. 8 și 18 din C. de A., organele sovietice au ordonat deportări: Ordinul 031/(...) al Comisiei Aliate (S.e) privind mobilizarea etnicilor germani pentru lucru; Ordinul A/192/(...) dat de generalul V., locțiitorul președintelui Comisiei Aliate (S.e) de C. din R..
Deși C. de A. din septembrie 1944 nu prevedea deportări ale populației civile, conferințele de la P., Y. și P. au confirmat sub forma prestațiilor în muncă, deportarea etnicilor germani la munca de reconstrucție în U.
În 3 ianuarie 1945, în numele G. Român, ministrul de externe, C. V., a protestat împotriva acestor măsuri abuzive, care depășesc clauzele armistițiului.
Generalul Rădescu a protestat, de asemenea la 1(...) împotriva acestor deportări, reușind să salveze de la deportare 11924 persoane.
La data de (...), Regele M. a trimis un amplu memoriu președintelui
SUA, în care descria sumbra situație a României sub ocupația sovietică.
Deportările în U. în urma Convenției de A. din 1944, ca despăgubiri de război, nu se încadrează între situațiile prevăzute în art. 3, respectiv în art. 4 alin. 2 din L. nr. 2..
În speță, deportarea nu a fost dispusă de S. Român, ci de forțele sovietice de ocupație și nu s-a datorat împotrivirii față de regimul comunist instaurat la 6 martie 1945, ci s-a înscris în deportările - despăgubiri de război pretinse de sovietici după C. de A. din 1944.
Așa fiind, tribunalul a respins acțiunea civilă formulată de reclamantă, ca neîntemeiată.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel, în termenul legal, reclamanta O. M., solicitând admiterea apelului și modificarea în tot a hotărârii atacate, în sensul admiterii cererii de acordare a despăgubirilor reprezentând daune pentru prejudiciul moral suferit prin aplicarea măsurii administrative abuzive de deportare în batalionul de muncă al U. în cuantum de 500.000
Euro; cu plata cheltuielilor de judecată.
În motivele declarației de apel, se apreciază că sentința primei instanțe a fost dată cu interpretarea greșită a L. nr. 2..
Măsura administrativă descrisă la art. 3 lit. e din O. nr. 2., la care trimite L. nr. 2. constituie de drept o măsură administrativă abuzivă și devine măsură administrativă cu caracter politic, în înțelesul L. nr. 2..
Măsura aplicată a început la data de 0(...), fiind anterioară datei de referință prevăzută de L. nr. 2., însă ea a fost îndeplinită în lagărele din U. până la data de (...), S. Român comunist fiind culpabil pentru faptul că și-a lăsat proprii cetățeni să fie exploatați de un alt stat, în absența unui acord sau armistițiu încheiat. Aceste fapte culpabile sunt recunoscute de către S. Român, prin adoptarea L. nr. 2., în condițiile căreia se oferă despăgubiri victimelor.
Din analiza prevederilor art. 3 și art. 4 alin. 2 ale L. nr. 2., apelanta concluzionează în sensul că pentru măsurile administrative cu caracter politic nu este menționată o anume perioadă de timp, fiind evidentă intenția legiuitorului de a conferi dreptul la despăgubiri și celor deportați la muncă pentru reconstrucția U., măsură administrativă pusă în aplicare de autoritățile române și asumată explicit de S. R.
Fapta săvârșită constă în purtarea numelui german, care, în acele vremuri, a provocat deportări în masă ale cetățenilor români la muncă forțată în U., având drept scop exprimarea împotrivirii față de luarea unor astfel de măsuri discriminatorii.
Prin trimiterile operate de L. nr. 2., orice măsură administrativă abuzivă, potrivit O. nr. 2., devine ex lege măsură administrativă cu caracter politic, potrivit L. nr. 2..
Intimatul și-a exprimat poziția procesuală prin întâmpinarea depusă în data de (...), solicitând respingerea apelului ca nefondat, în esență, pentru că L. nr. 2. reglementează dreptul la despăgubiri pentru măsurile politice dispuse de statul român în perioada ulterioară datei de 6 martie 1945 și nu pentru măsurile dispuse de statul maghiar sau de U.
Totodată, intimatul invocă și efectele Deciziei Curții Constituționale nr.
1358 din (...), obligatorie pentru instanțe.
Verificând hotărârea atacată, C. apreciază că apelul reclamantei estenefondat.
Astfel cum în mod temeinic a stabilit și prima instanță, prin cererea introductivă, reclamanta O. M., în nume propriu, a solicitat obligarea S.ui Român la despăgubiri morale cu motivarea că a fost deportată la muncă în U., în perioada cuprinsă între 0(...) și (...).
Cererea a fost fundamentată în drept pe dispozițiile art. 5 alin. 1 din L. nr. 2..
Probele administrate în cauză confirmă susținerile reclamantei, în sensul că aceasta a fost deportată în U. în perioada 0(...) - (...), în batalionul de muncă al M. U. nr. 1602 - R. R. (pag. 4-13 dosar tribunal).
Relevante sunt și circumstanțierile de ordin istoric ale primei instanțe, care reține, în baza unei temeinice documentări, că deportări în masă, după cel de-al doilea război mondial s-au efectuat din toate țările foste aliate cu Germania care, în urma Tratatului de la I., au ajuns sub influența sovietică, sub pretextul că pe lângă alte plăți cerute ca reparații de război, se impuneau și despăgubiri de război, prin prestații.
După C. de A. semnată la M. de reprezentanții U., SUA, M. B., la data de 12 septembrie 1944, în ultimele luni ale anului 1944, reprezentanții sovieticilor din Comisia Aliată de C., care era structura abilitată să supravegheze îndeplinirea de către R. a prevederilor Convenției de A., au impus G. Român să întocmească liste cu cetățenii de etnie germană care urmau a fi deportați în U., pentru a ajuta la efortul de reconstrucție a U.
După semnarea armistițiului, Comisia Aliată (S.ă) de C. a apreciat ca nesatisfăcătoare măsurile autorităților române și în temeiul privilegiilor conferite prin art. 8 și 18 din C. de A., organele sovietice au ordonat deportări: Ordinul 031/(...) al Comisiei Aliate (S.e) privind mobilizarea etnicilor germani pentru lucru; Ordinul A/192/(...) dat de generalul V., locțiitorul președintelui Comisiei Aliate (S.e) de C. din R..
Deși C. de A. din septembrie 1944 nu prevedea deportări ale populației civile, conferințele de la P., Y. și P. au confirmat, sub forma prestațiilor în muncă, deportarea etnicilor germani la munca de reconstrucție în U.
Potrivit dispozițiilor de principiu cuprinse în art. 1 alin. 1 a L. nr. 2., act normativ care fundamentează în drept cererea reclamantei, constituie condamnare cu caracter politic, orice condamnare dispusă printr-o hotărâre judecătorească definitivă, pronunțată în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, pentru fapte săvârșite înainte de data de 6 martie 1945 sau după această dată și care au avut drept scop împotrivirea față de regimul totalitar instaurat la data de 6 martie 1945.
Pentru ca o condamnare să confere celui condamnat dreptul la despăgubiri, potrivit art. 5 din L. nr. 2., se cer, așadar, a fi întrunite cumulativ următoarele condiții:
- condamnarea să fi fost dispusă printr-o hotărâre judecătorească definitivă;
- hotărârea de condamnare să fi fost pronunțată în perioada 6 martie
1945 - 22 decembrie 1989;
- faptele care au atras această condamnare să fi fost săvârșite înainte de 6 martie 1945 sau după această dată și să fi avut drept scop
„împotrivirea față de regimul totalitar instaurat la data de 6 martie 1945";.
În cauză, observă C. că nu a existat o condamnare, pronunțată printr- o hotărâre judecătorească definitivă, fiind exclusă incidența dispozițiilor art. 1 din L. nr. 2..
Conform prevederilor art. 3 din L. nr. 2., constituie măsură administrată cu caracter politic, orice măsură luată de organele fostei miliții sau securități, având ca obiect dislocarea și stabilirea de domiciliu obligatoriu, internarea în unități și colonii de muncă, stabilirea de loc de muncă obligatoriu, dacă au fost întemeiate pe unul sau mai multe dintre actele normative expres și limitativ menționate la lit. a - f.
În cauză, se observă că nu a fost luată față reclamantă nicio măsură de natura celor menționate în cuprinsul art.3, de către organele fostei miliții sau securități, în temeiul unuia sau mai multor acte normative din celeprevăzute expres și limitativ, concluzia fiind acea că nu este aplicabil acest text normativ, fiind exclusă existența unei măsuri administrative căreia legea să îi recunoască caracter politic.
Potrivit art. 4 alin. 2 din L. nr. 2., persoanele care au făcut obiectul unor măsuri administrative, altele decât cele prevăzute la art. 3, pot, de asemenea, să solicite instanței de judecată să constate caracterul politic al acestora, prevederile art. 1 alin. 3 aplicându-se în mod corespunzător.
Se conferă, astfel, instanțelor de judecată competența de a constata caracterul politic al unor măsuri administrative, altele decât cele prevăzute de art.3 și întemeiate pe actele normative menționate la lit. a - f, sub condiția ca ele să fi fost luate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, pentru săvârșirea unor fapte care au urmărit unul dintre scopurile prevăzute la art. 2 alin. 1 din O. nr. 2., și anume: a) exprimarea protestului împotriva dictaturii, cultului personalității, terorii comuniste, precum și abuzului de putere din partea celor care au deținut puterea politică; b) militarea pentru democrație și pluralism politic; c) propaganda pentru răsturnarea ordinii sociale existente până la 22 decembrie 1989 sau manifestarea împotrivirii față de aceasta; d) respectarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului, recunoașterea și respectarea drepturilor civile și politice, economice, sociale și culturale; e) înlăturarea măsurilor discriminatorii pe motive de naționalitate sau de origine etnică, de limbă ori de religie, de apartenența sau opinie politică, de avere ori de origine socială.
Este adevărat că în cuprinsul art.3 și art.4 din L. nr.2. nu există nicio mențiune expresă cu privire la perioada de referință pentru măsurile administrative însă ea este similară celei care condiționează condamnările cu caracter politic fiind înscrisă în chiar titlul L. nr.2. privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945- 22 decembrie 1989.
Trimiterea la O. nr. 2., pe care o face art.1 alin.3 din L. nr.2., este una limitată, ea vizează exclusiv scopurile menționate în cuprinsul art.2 alin. 1 din Ordonanță, nu și definiția pe care acest act normativ o dă măsurii administrative abuzive, obiectul reglementării fiind diferit de cel al L. nr.2.. Dacă legiuitorul ar fi avut intenția să trimită și la alte dispoziții ale Ordonanței ar fi făcut-o or, în absența unei astfel de trimiteri, o interpretare extensivă a dispozițiilor art. 1 alin.3 din L. nr.2. nu este permisă celui chemat să aplice legea.
În cauză, măsura deportării reclamantei la muncă în U. nu a fost luată de către organele fostei miliții sau securități ale S.ui Român și nici pentru săvârșirea unor fapte prin care să se fi urmărit unul dintre scopurile prevăzute de art.2 alin.1 din O. nr. 2., toate circumscrise unor manifestări de împotrivire, de protest față de regimul totalitar comunist instaurat la data de 6 martie 1945, cu toate restricțiile pe care acesta l-a adus drepturilor și libertăților fundamentale ale omului și măsurile discriminatorii pe care le-a impus. Mai mult decât atât, deportarea a fost dispusă de forțele sovietice anterior datei la care a fost instaurat regimul comunist în R., respectiv 6 martie 1945, astfel că ea nu s-a datorat împotrivirii față de regimul comunist, înscriindu-se în categoria deportărilor pretinse de U. ca despăgubiri de război după C. de A. din 1944.
De altfel, chiar apelanta, în cuprinsul declarației de apel, susține că măsura deportării a fost luată de U. ca măsură discriminatorie, pe motive de naționalitate și origine etnică.
Fără a contesta caracterul discriminatoriu al unor astfel de măsuri și cu atât mai puțin efectele negative pe care ele le-au produs asupra titularilor și familiilor acestora, C. observă că, în raport cu textele normative mai sus evocate, ele nu pot fi considerate măsuri administrative cu caracter politic supuse reglementării prin L. nr. 2. și de natură a conferi reclamantei dreptul la reparație, în condițiile acestui act normativ.
Referitor la cererea reclamantei de a-i fi acordate despăgubiri cu titlul de daune morale, trebuie subliniată și împrejurarea că o astfel de cerere este, în prezent, lipsită de suport legal, consecință a publicării în Monitorul Oficial al României nr. 761 din 15 noiembrie 2010 a Deciziei nr. 1358/ din (...), prin care Curtea Constituțională a constatat neconstituționalitatea prevederilor art. 5 alin. 1 lit. a teza I din L. nr. 2..
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE L.
D E C I D E
Respinge ca nefondat apelul declarat de reclamanta O. M. împotriva sentinței civile nr. 1666 din 22 octombrie 2010 a T.ui M., pronunțată în dosar nr. (...), pe care o menține.
Decizia este definitivă și executorie.
Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare.
Dată și pronunțată în ședința publică din 18 februarie 2011.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR G. V. M. D.-L. B. S.-D. G.
Red.DB/dact.MS
2 ex./(...)
Jud.fond: D.Țiplea
| ← Decizia civilă nr. 722/2011, Curtea de Apel Cluj | Decizia civilă nr. 3486/2011, Curtea de Apel Cluj → |
|---|
