Decizia civilă nr. 3051/2011, Curtea de Apel Cluj

Decizii și sentințe civile - Curtea de Apel Cluj (2011)

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

Secția civilă, de muncă și asigurări sociale pentru minori și familie

Dosar nr. (...)

JUDECĂTORI: A.-A. P.

D. CIVILĂ NR. 3051/R/2011

Ședința publică din 15 septembrie 2011

Instanța constituită din: PREȘEDINTE: C.- M. CONȚ

I.-D. C. GREFIER : A.-A. M.

S-au luat în examinare recursul declarat de pârâtul S. R., PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE R. PRIN D. G. A F. P. A J. C., precum și recursul declarat de reclamanții S. A. și B. C., împotriva sentinței civile nr.

331 din (...) a T.ui C., pronunțată în dosar nr. (...), având ca obiect despăgubiri în baza L. nr. 2..

În prezenta cauză completul de judecată este legal constituit din membrii completului de apel și domnul judecător I.-D. C., care figurează la poziția a patra de pe planificarea de permanență pentru ziua de azi, conform dispozițiilor art. 99 alin. 3 din Regulamentul de O. I. al I. J., aprobat prin H. C. nr. 3., modificată prin H. C. nr. 6., având în vedere că pe această planificare de permanență la prima poziție figurează doamna judecător A. A. P., care este titulară a prezentului complet de judecată, la a doua poziție figurează doamna judecător Ana I., care este membră a completului de judecată C 3, complet ce are ședință de judecată în ziua de azi, iar la poziția a treia figurează doamna judecător C.-M. Conț care, de asemenea, este titulară a prezentului complet de judecată.

La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima strigare a cauzei, în complet legal constituit, se prezintă reprezentantul P.ui de pe lângă C. de A. C., procuror S. D., lipsă fiind reprezentantul pârâtului recurent și reclamanții recurenți personal.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Recursul declarat de pârâtul S. R., prin Ministerul Finanțelor Publice reprezentat prin D. G. a F. P. a jud. C., a fost formulat și motivat în termen legal, a fost comunicat părților adverse și este scutit de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.

Recursul declarat de reclamanta S. A., a fost formulat și motivat în termen legal, a fost comunicat părților adverse și este scutit de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.

Recursul declarat de reclamantul B. C., nu a fost formulat și motivat în termen legal, însă a fost comunicat părților adverse și este scutit de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.

S-a făcut referatul cauzei după care C. constată că atât pârâtul recurent, prin memoriul de recurs (f. 3 din dosar), cât și reclamanții recurenți, prin memoriul de recurs (f. 5 din dosar), au solicitat judecarea cauzei în lipsă, conform prevederilor art. 242 alin. 2 C.

De asemenea, C. constată că în prezenta cauză, calea de atac a fost declarată de reclamanții S. A. și B. C., prin intermediul doamnei avocat C. L. M., însă aceasta nu a depus la dosar o împuternicire avocațială, care să ateste calitatea sa de reprezentant în dosarul C. de A. C. și de asemenea, constată că la f. 12 din dosarul instanței de fond se află împuternicirea avocațială, care atestă că reclamanții S. A. și B. C. au împuternicit-o pe doamna avocat C. L. M. să-i reprezinte în fața T.ui C., astfel încât, aceasta era îndreptățită să exercite calea de atac împotriva hotărârii primei instanțe.

C. constată că la data de (...), reclamanții recurenți, prin intermediul doamnei avocat C. L. M., au înregistrat la dosar o întâmpinare, în 2 exemplare, prin care solicită respingerea recursului declarat de pârât, ca fiind neîntemeiat și obligarea pârâtului recurent la plata cheltuielilor de judecată.

În ceea ce privește recursul declarat de reclamantul B. C., C. din oficiu, în temeiul art. 301 C. invocă excepția tardivității recursului, motivat pe faptul că hotărârea atacată a fost comunicată reclamantului B. C. la data de (...), așa cum rezultă din dovada de comunicare a hotărârii, care se află la f. 61 din dosarul instanței de fond, iar recursul reclamantului B. C. a fost declarat la data de (...), deși ultima zi pentru declararea căii de atac ar fi fost data de (...).

Reprezentantul P.ui de pe lângă C. de A. C. arată că nu are de formulat alte cereri prealabile sau excepții de invocat.

Nemaifiind de formulat alte cereri prealabile sau excepții de invocat, C. declară închise dezbaterile și acordă cuvântul reprezentantului P.ui de pe lângă C. de A. C. pentru a pune concluzii pe recursurile care formează obiectul prezentului dosar, inclusiv cu privire la excepția tardivității recursului declarat de reclamantul B. C., invocată din oficiu de către instanță.

Reprezentantul P.ui de pe lângă C. de A. C. solicită admiterea excepției tardivității recursului declarat de reclamantul B. C., invocată din oficiu de către instanță și respingerea acestui recurs ca tardiv formulat.

De asemenea, reprezentantul P.ui de pe lângă C. de A. C. solicită respingerea recursului declarat de pârâtul S. R., prin Ministerul Finanțelor Publice reprezentat prin D. G. a F. P. a jud. C. și respingerea recursului declarat de reclamanta S. A.

C. reține cauza în pronunțare.

C U R T E A :

Prin sentința civilă nr. 331 din 31 martie 2011 a T.ui C. pronunțată în dosarul nr. (...) s-a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului S. R. prin M. F. P.

S-a admis excepția prescripției dreptului la acțiune și s-a respins capătul de cerere din acțiunea formulată de reclamanții S. A. și B. C. împotriva pârâtului S. R. prin M. F. P., având ca obiect obligarea pârâtului la plata despăgubirilor în sumă de 35.000 euro, dreptul la acțiune fiind prescris.

S-a admis în parte acțiunea formulată de reclamanții S. A. și B. C., împotriva pârâtului S. R. prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, cu sediul procesual ales la sediul D. G. A F. P. C. și, în consecință, s-a constatat caracterului politic al măsurii administrative a încadrării într-o colonie de muncă luată asupra antecesorului reclamanților B. N., în perioada (...)-(...), în baza Deciziei MAI nr.161/1952.

A fost obligat pârâtul să achite reclamantei S. A. suma de 800 lei, cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că prin acțiunea inițială reclamanții au solicitat obligarea pârâtului la plata sumeide câte 35.000 euro, cu titlu de despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin măsura administrativă de încadrare într-o colonie de muncă a antecesorului lor și și-au întemeiat în drept acțiunea pe dispozițiile L. nr.2..

Prin decizia nr.1. a C. C., publicată în Monitorul Oficial nr.761/(...), s- a admis excepția de neconstituționalitate ridicată de S. român, prin Ministerul Finanțelor Publice - D. G. a F. P. C. și s-a constatat că prevederile art.5 alin.(1) lit.a) teza întâi din L. nr. privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada

6 martie 1945-22 decembrie 1989, cu modificările și completările ulterioare, sunt neconstituționale.

Potrivit art.147 alin.(1) din fiind neconstituționale își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei C. C. dacă, în acest interval, P.ul nu pune de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile C.. Pe durata acestui termen, dispozițiile constatate ca fiind neconstituționale sunt suspendate de drept.

În ceea ce privește excepția lipsa calității procesuale pasive a S.UI R. prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, instanța de fond a constatat că reclamanții au solicitat acordarea de daune morale pentru prejudiciul cauzat prin măsura administrativă luată de organele statului, ceea ce îi conferă acestuia calitate procesuală pasivă, fiind reprezentat în acest sens de M. E. și F., în temeiul dispozițiilor art.25 alin.2 din D. nr.31/1954.

În consecință, instanța a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului.

Referitor la excepția prescripției dreptului la acțiune, instanța reține că potrivit dispozițiilor art.3 din D. nr.1. „termenul prescripției este de 3 ani";, iar conform dispozițiilor art.8 alin.1 "prescripția dreptului la acțiune în repararea pagubei pricinuite prin fapta ilicită, începe sa curgă de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia sa cunoască, atât paguba cât și pe cel care răspunde de ea";.

În speță, instanța a considerat că dreptul la acțiune al antecesorului reclamanților B. N., decedat la data de (...), pentru obligarea statului la plata daunelor morale pentru prejudiciul moral suferit ca urmare a măsurii administrative cu caracter politic s-a născut (doar teoretic, având în vedere aspectele care urmează să fie analizate) la data încetării acestei măsuri, deoarece în acel moment acesta cunoștea toate elementele esențiale pentru angajarea răspunderii civile delictuale.

Cu toate acestea, fiind evident că o acțiune a antecesorului reclamanților ar fi fost lipsită de succes în timpul regimului comunist și ar fi condus în mod cert la represalii din partea autorităților comuniste, instanța consideră că dreptul efectiv la acțiune s-a născut abia în momentul schimbării regimului comunist, respectiv la data de 1 ianuarie 1990, în acest sens fiind și jurisprudența Înaltei Curți de C. și Justiție ( de ex. decizia nr.

3769/2007, pronunțată în dosarul nr.(...), Secția civilă și de proprietate intelectuală).

Totodată, instanța a mai reținut că la data de (...) a intrat în vigoare

D.-L. nr.1. prin care au fost acordate o serie de drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945 și prin care a fost recunoscut implicit caracterul abuziv și ilicit al măsurilor luate de autoritățile comuniste față de opozanții regimului, astfel încât antecesorul reclamanților ar fi avut posibilitatea să solicite acordarea de daune morale pentru măsura administrativă cu caracter politic suferit, dacă aprecia că drepturile acordate prin acest act normativ sunt insuficiente pentru acoperirea prejudiciului suferit de aceștia.

Instanța nu a putut lua în considerare ca moment de început al termenului de prescripție data intrării în vigoare a L. nr.2., întrucât caracterul ilicit, prejudiciul, precum persoana care răspunde au fost cunoscute și puteau fi invocate încă din anul 1990, așa cum s-a reținut mai sus.

În consecință, instanța a apreciat că termenul de prescripție de 3 ani prevăzut de dispozițiile art.3 din D. nr.1. era împlinit la data promovării prezentei acțiuni, motiv pentru care va admite excepția și va respinge capătul de cerere privind daunele morale, dreptul la acțiune fiind prescris.

În ceea ce privește capătul de cerere privind constatarea caracterului politic al măsurii administrative, din adresa nr. 75662/(...) a M.ui de I. rezultă că antecesorul reclamanților a fost încadrat într-o colonie de muncă la data de (...), conform Deciziei MAI nr. 161/1952, pentru că a desfășurat activități dușmănoase împotriva regimului. Această măsură a fost ridicată la data de (...).

Potrivit dispozițiilor art.4 alin.2 din L. nr.2. „persoanele care au făcutobiectul unor măsuri administrative, altele decât cele prevăzute la art. 3, pot, de asemenea, solicita instanței de judecată să constate caracterul politic al acestora. Prevederile art. 1 alin. (3) se aplică în mod corespunzător";.

Conform dispozițiilor art.1 alin.3 din aceeași lege „constituie, de asemenea, condamnare cu caracter politic și condamnarea pronunțată în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 pentru orice alte fapte prevăzute de legea penală, dacă prin săvârșirea acestora s-a urmărit unul dintre scopurile prevăzute la 2 alin. (1) din Ordonanța de urgență a G. nr. 2. privind acordarea calității de luptător în rezistența anticomunistă persoanelor condamnate pentru infracțiuni săvârșite din motive politice, persoanelor împotriva cărora au fost dispuse, din motive politice, măsuri administrative abuzive, precum și persoanelor care au participat la acțiuni de împotrivire cu arme și de răsturnare prin forță a regimului comunist instaurat în R., aprobată cu modificări și completări prin nr. 5., cu modificările și completările ulterioare";.

Raportat la starea de fapt descrisă mai sus și ținând cont de aceste dispoziții legale, instanța a considerat întemeiată cererea reclamanților privind constatarea caracterului politic al măsurii administrative a încadrării într-o colonie de muncă luată asupra antecesorului lor, fiind evident că faptele care s-a luat măsura intră în categoria celor prevăzute la 2 alin. (1) din Ordonanța de urgență a G. nr. 2..

În consecință, în baza dispozițiilor art.4 alin.2 din L. nr.2., instanța de fond a admis în parte acțiunea reclamanților și a constatat caracterul politic al măsurii administrative menționate.

În baza dispozițiilor art.274 C. instanța de fond a obligat pârâtul să achite reclamantei S. A. suma de 800 lei, cheltuieli de judecată, reprezentând onorariul avocațial.

Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că, deși cererea pentru acordarea daunelor morale a fost respinsă ca prescrisă, la data formulării cererii erau în vigoare dispozițiile art.5 alin.1 lit. a din L. nr.2., în temeiul cărora reclamanta era îndreptățită să solicite obligarea statului la plata acestor daune, însă în timpul procesului aceste dispoziții și- au încetat efectele juridice, ca urmare a admiterii excepției de neconstituționalitate.

În consecință, instanța de fond a considerat că în cauză culpa procesuală aparține pârâtului S. R., care după ce a acordat dreptul reclamantul de a solicita acordarea daunelor morale, în cursul procesului șiulterior efectuării cheltuielilor privind procesul, a lipsit de efecte juridice dispozițiile legale prin care a instituit acest drept.

Împotriva acestei sentințe pârâtul S. R., prin MINISTERUL FINANȚELOR

PUBLICE a declarat recurs, în termen legal, solicitând admiterea acestuia,modificarea hotărârii atacate în sensul respingerii acțiunii reclamanților.

În motivarea recursului, pârâtul a arătat că în mod greșit instanța de fond a admis petitul privind constatarea caracterului politic al măsurii administrative suferită de antecesorul reclamanților prin decizia administrativă nr. 161/1952 deoarece reclamanții nu justifică un interes conform art. 111 C. Din moment ce prin D.-L. nr. 1. s-a recunoscut implicit caracterul abuziv al măsurilor luate de autoritățile comuniste față de opozanții regimului, antecesorul reclamanților ar fi avut posibilitatea să solicite acordarea de daune morale pentru măsura administrativă cu caracter politic suferită.

În acest sens este și cuprinsul deciziei nr. 1. a C. C. care a constatat că în materia despăgubirilor pentru daune morale, persoanele persecutate din motive politice în perioada comunistă există reglementări paralele, pe de o parte, D.-L. nr. 1. și O.U.G. nr. 2., iar pe de altă parte, L. nr. 2., instanța de contencios constituțional constatând că în materia sus arătată nu există vreo obligație a statului de acordare a despăgubirilor pentru daunele morale suferite de foștii deținuți politici în perioada comunistă.

H. instanței de fond este criticată și sub aspectul acordării în întregime a cheltuielilor de judecată întrucât majoritatea pretențiilor reclamanților au fost respinse, astfel încât s-au încălcat prevederile art. 274 - 276 C.

Împotriva aceleiași sentințe reclamanții S. A. și B. C. au declarat apel, în termen legal, solicitând instanței admiterea acestuia, schimbarea în parte a sentinței criticate, în sensul admiterii în totalitate a acțiunii civile, astfel cum a fost precizată.

În motivarea apelului, reclamanții au învederat instanței faptul că sentința fondului este netemeinică și nelegală, în ceea ce privește soluția dată excepției de prescripție a dreptului la acțiune care a fost în mod nelegal admisă întrucât, în opinia reclamanților, termenul de prescripție de 3 ani curge de la data intrării în vigoare a L. nr. 2..

D.-lege nr. 1., menționat de tribunal, nu conține dispoziții care să le permită reclamanților acordarea despăgubirilor morale solicitate prin prezenta acțiune deoarece, în caz contrar, apariția L. nr. 2. ar fi fost inutilă.

Reclamanții intimați S. A. și B. C. au formulat întâmpinare la recursuldeclarat de pârât prin care au învederat instanței că, în mod corect și-auintitulat propria cale de atac apel și nu recurs întrucât pretențiile solicitate în cuantum de 35.000 euro se circumscriu dispozițiilor art. 282^{1 C., chiar dacă primul petit al acțiunii se circumscrie dispozițiilor L. nr. 211/2009, lege specială care are ca și cale de atac doar recursul (f. 11-12).}

Reclamanții intimați solicită respingerea excepției lipsei de interes ca neîntemeiată deoarece măsura administrativă luată față de antecesorul lor nu face parte din cele expres prevăzute de L. nr. 2., astfel încât se impunea constatarea caracterului politic al acestei măsuri de către o instanță judecătorească. Pârâtul este în culpă procesuală deoarece a determinat pornirea procesului astfel încât instanța de fond în mod legal a acordat cheltuieli de judecată.

Pârâtul intimat S. R., prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, deșilegal citat, nu și-a delegat reprezentant în instanță și nu a formulat întâmpinare prin care să-și exprime poziția procesuală față de recursul declarat de reclamanți.

În ședința publică din 15 septembrie 2010, C., în temeiul art. XIII din L. nr. 202/2010, care a completat L. nr. 2., coroborat cu art. XXVI din același act normativ a recalificat calea de atac exercitată de reclamanți ca fiind recursul și nu apelul, așa cum în mod greșit aceștia și-au intitulat-o.

De asemenea, la același termen de judecată, C. în temeiul art. 301 C. a invocat excepția tardivității recursului declarat de reclamantul B. C., pe care a pus-o în discuția reprezentantului P.ui de pe lângă C. de A. C. care a solicitat admiterea excepției invocată din oficiu.

În conformitate cu prevederile art. 137 alin. 1 C., C. se va pronunța mai întâi asupra excepției tardivității recursului declarat de reclamantul B. C., excepție de procedură care face inutilă cercetarea căii de atac exercitată de acesta.

Astfel, C. constată că sentința instanței de fond a fost comunicată reclamantului B. C. la data de (...), așa cum rezultă din dovada de primire și procesul-verbal de predare anexat la f. 61 dosar fond. Reclamantul B. C. a înregistrat calea de atac exercitată împotriva hotărârii primei instanțe la data de (...), deși ultima zi pentru declararea căii de atac ar fi fost data de (...).

Potrivit art. 301 C., termenul de recurs este de 15 zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel.

Având în vedere că cererea de recurs a fost înregistrată de reclamantului B. C. după îndeplinirea termenului legal de 15 zile de la comunicarea hotărârii instanței de fond, C., în temeiul art. 316 coroborat cu art. 137 alin. 1 raportat la art. 301 C., va admite excepția tardivității recursului declarat de reclamantul B. C. împotriva sentinței civile nr. 331 din 31 martie 2011 a T.ui C..

Analizând sentința criticată prin prisma motivelor de recurs invocate și a apărărilor formulate, C., în temeiul art.304^{1 C. reține următoarele:}

I. În ceea ce privește recursul pârâtului, C. constată că prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de (...) reclamanții S. A. și B. C. au solicitat instanței să constate caracterul politic al Deciziei MAI nr.161/1952 prin care antecesorul lor, B. N., a fost încadrat într-o colonie de muncă la data de (...), precum și obligarea pârâtului S. R. la plata unor despăgubiri în cuantum de 35.000 euro cu titlu de daune morale, în calitate de succesori legali a defunctului, precum și obligarea pârâtului S. R. la plata unor despăgubiri în cuantum de 2500 euro cu titlu de daune morale în calitate de succesoare legale a defunctului B. N..

Reclamanții și-au fundamentat cererea de chemare în judecată pentru obligarea pârâtului la plata daunelor morale pe dispozițiile art.5 alin.1 lit.a din L. nr.2. privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, publicată în Monitorul Oficial al R., Partea I, nr.396 din 11 iunie 2009, prevederi care, la data sesizării instanței de judecată, aveau următoarea redactare: "(1) Orice persoană care a suferit condamnări cu caracter politic în perioada 6 martie 1945- 22 decembrie 1989 sau care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic, precum și, după decesul acestei persoane, soțul sau descendenții acesteia până la gradul al II- lea inclusiv pot solicita instanței de judecată, în termen de 3 ani de la data intrării în vigoare a prezentei legi, obligarea statului la:a) acordarea unor despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit princondamnare. La stabilirea cuantumului despăgubirilor se va ține seama și demăsurile reparatorii deja acordate persoanelor în cauză în temeiul D.ui-lege nr.1. privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum șicelor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, republicat, cu modificările și completările ulterioare, și al Ordonanței de urgență a G. nr.2., aprobată cu modificări și completări prin L. nr.5., cu modificările și completările ulterioare;".

Ulterior, aceste dispoziții legale au fost modificate prin art.I pct.1 din Ordonanța de urgență a G. nr.62/2010 pentru modificarea și completarea L. nr.2. privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945- 22 decembrie

1989, și pentru suspendarea aplicării unor dispoziții din Titlul VII al L. nr.247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, publicată în Monitorul Oficial al R., Partea I, nr.446 din 1 iulie 2010, dispozițiile modificatoare având următoarea redactare:

"Art.I L. nr.2. privind condamnările cu caracter politic și măsurileadministrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945-22decembrie 1989, publicată în Monitorul Oficial al R., Partea I, nr.396 din 11 iunie 2009, se modifică și se completează după cum urmează:

1. La articolul 5 alineatul (1), litera a) se modifică și va avea următorulcuprins:

«a) acordarea unor despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit princondamnare în cuantum de până la:

1. 10.000 de euro pentru persoana care a suferit condamnarea cu caracter politic în perioada 6 martie 1945- 22 decembrie 1989 sau care a făcut obiectulunor măsuri administrative cu caracter politic;

2. 5.000 de euro pentru soțul/. și descendenții de gradul I;

3. 2.500 de euro pentru descendenții de gradul al II-lea;»".

Art.5 alin.(1) lit.a), astfel cum a fost modificat și completat prin art.I pct.1 din Ordonanța de urgență a G. nr.62/2010 - adică pct.1-3 referitoare la plafonarea cuantumului acestor despăgubiri - a fost declarat neconstituțional prin D. nr.1354 din 20 octombrie 2010, publicată în M. Of. nr. 761/(...), prin care Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate ridicată direct de Avocatul Poporului și a constatat că dispozițiile art.I pct.1 din Ordonanța de urgență a G. nr.62/2010 - prin care se plafonează despăgubirile prevăzute de art.5 alin.(1) lit.a) din L. nr.2. - sunt neconstituționale, în raport cu criticile formulate.

Prin D. C. C. nr. 1358/(...), publicată în M. Of. nr. 761/(...) și prin D.

C. C. nr. 1360/(...), publicată în M. Of. nr. 761/(...), s-a admis excepția de neconstituționalitate ridicată de S. R., prin Ministerul Finanțelor Publice - D. C. și, în consecință, s-a constatat că prevederile art. 5 alin. 1 lit. a teza I din L. nr. 2., privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie

1989, cu modificările și completările ulterioare, sunt neconstituționale, pe motiv că acestea contravin prevederilor art. 1 alin. 3 și 5 din L. fundamentată, respectiv, încalcă normele de tehnică legislativă, prin crearea unor situații de incoerență și instabilitate, contrare prevederilor L. nr.

24/2000, reținându-se în considerentele deciziei și faptul că L. nr. 2., privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, face parte din categoria legilor organice, fiind adoptată de P. cu respectarea prevederilor art. 75 și ale art. 76 alin. (1) din Constituție, însă, așa cum a statuat Curtea Constituțională prin D. nr. 1., aceasta nu a fost supusă controlului de constituționalitate a priori, conform art. 146 lit. a) din Constituție.

Din adresa nr. 75662/(...) a M.ui de I. rezultă că antecesorul reclamanților a fost încadrat într-o colonie de muncă la data de (...), conform Deciziei MAI nr. 161/1952, pentru că a desfășurat activități dușmănoase împotriva regimului. Această măsură a fost ridicată la data de (...) conform hotărârii Comisiei Speciale de verificare a deținuților (f.4, dosar fond).

Potrivit dispozițiilor art.4 alin.2 din L. nr.2. „persoanele care au făcut obiectul unor măsuri administrative, altele decât cele prevăzute la art. 3 , pot, de asemenea, solicita instanței de judecată să constate caracterul politic al acestora. Prevederile art. 1 alin. (3) se aplică în mod corespunzător";.

Raportat la starea de fapt descrisă mai sus și ținând cont de aceste dispoziții legale, în mod legal prima instanța a considerat întemeiată cererea reclamanților privind constatarea caracterului politic al măsurii administrative a încadrării într-o colonie de muncă luată asupra antecesorului lor, fiind evident că faptele care s-a luat măsura intră în categoria celor prevăzute la 2 alin. (1) din Ordonanța de urgență a G. nr. 2..

Conform art.111 C., partea care are interes poate să facă cerere pentru constatarea existenței sau neexistenței unui drept. Cerea nu poate fi primită dacă partea poate cere realizarea dreptului.

Prin urmare, la data introducerii cererii de chemare în judecată, reclamanții erau îndreptățiți să solicite obligarea pârâtului la plata sumei de

35000 euro, cu titlu de daune morale, ca urmare a prejudiciului pe care l-au suferit prin luarea unei măsuri represive cu caracter politic al antecesorilor lor, acțiunea reclamanților fiind una în realizarea dreptului pretins și nu doar o simplă acțiune în constatare considerent pentru care C. stabilește că în speță nu sunt aplicabile prevederile art.111 C. astfel încât motivul de recurs al pârâtului referitor la aplicarea acestui text legal nu este întemeiat, reclamanții justificând un interes legitim, personal, născut și actual.

Motivul de recurs al pârâtului privitor la exonerarea lui de la plata cheltuielilor de judecată, în opinia C., nu este întemeiat.

Astfel, C. constată că reclamanții au dovedit efectuarea cheltuielilor de judecată prin depunerea la dosarul cauzei a chitanțelor privind onorariul avocațial în sumă de 800 lei (f.54 dosar fond) iar prin sentința recurată tribunalul a dispus, în temeiul art.274 C., obligarea pârâtului la plata acestor cheltuieli de judecată.

C. reține că în cauză sunt aplicabile prevederile art. 274 alin. 1 C. potrivit cărora, partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată.

Din interpretarea acestui text legal rezultă cu evidență că temeiul acordării cheltuielilor de judecată îl constituie culpa procesuală a părții care a pierdut procesul.

Totodată, C. constată că la data formulării cererii introductive de instanță, (...), erau în vigoare prevederile art. 5 alin. 1 lit. a din L. nr. 2. în temeiul cărora reclamanții erau îndreptățit să solicite obligarea pârâtului S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice la plata daunelor morale, însă în timpul procesului, aceste prevederi legale și-au încetat efectele juridice ca urmare a admiterii excepției de neconstituționalitate prin decizia nr.1354/2010, decizia nr.1. și prin decizia nr.1360/2010 a C. C.

Prin urmare, în mod corect instanța de fond a stabilit că pârâtul este în culpă procesuală deoarece după ce s-a reglementat prin L. nr. 2. dreptul reclamanților de a solicita acordarea daunelor morale, ulterior, în cursul procesului, după ce reclamanții au efectuat cheltuieli de judecată care au fost dovedite, pârâtul S. R. a lipsit de efecte juridice dreptul reclamantelor.

Prin urmare, trebuie admis că în urma dispariției temeiului legal al acțiunii, S. este în culpă procesuală dat fiind că acesta a provocat existența prezentului proces, introducerea cererii de chemare în judecată fiind datorată intrării în vigoare a L. nr. 2. iar dispariția temeiului legal nu se datorează în nici o măsură reclamanților ci doar S.ui care trebuie să răspundă pe tărâmul culpei procesuale prin acordarea integrală a cheltuielilor de judecată efectuate pentru fondul cauzei, în sumă de 800 lei.

Deși pârâtul a invocat ca și motiv de recurs prevederile art.304 pct.8

C. potrivit căruia, modificarea unei hotărâri se poate cere, numai pentru motive de nelegalitate, când instanța, interpretând greșit actul juridic dedus judecății, a schimbat natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia, C. statuează că pârâtul nu a dezvoltat această critică în propriul memoriu de recurs și, prin urmare apreciază că această critică a fost invocată pur formal astfel încât este în imposibilitatea verificării sentinței recurate din acest punct de vedere, în condițiile în care aceasta a fost analizată sub toate aspectele conform art.304^{1 C.}

II. În ceea ce privește recursul reclamantei S. A. C. statuează că în ceea ce privește temeiul de drept inițial invocat de reclamantă prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de (...) în susținerea petitului de obligare a pârâtului la plata despăgubirilor în valoare de 35000 euro cu titlu de daune morale pentru prejudiciul suferit prin luarea măsurii administrative constând în internarea în colonia de muncă a antecesorului ei, respectiv dispozițiile art. 5 alin. 1 lit. a teza I din L. nr. 2., C. constată că acest temei de drept și-a încetat efectele juridice, ca urmare a pronunțării Deciziei nr. 1358/(...) a C. C. a R. astfel încât pentru acest capăt de cerere întemeiat pe textul legal invocat, reclamanta nu mai este îndreptățită să pretindă obligarea pârâtului la plata despăgubirilor morale solicitate.

L. nr. 2., privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, face parte din categoria legilor organice, fiind adoptată de P. cu respectarea prevederilor art. 75 și ale art. 76 alin. (1) din Constituție însă, așa cum a statuat Curtea Constituțională prin D. nr. 1., aceasta nu a fost supusă controlului de constituționalitate a priori, conform art. 146 lit. a) din Constituție.

Prin D. C. C. nr. 1358/(...), publicată în M. Of. nr. 761/(...), a fost admisă excepția de neconstituționalitate ridicată de S. R., prin Ministerul

Finanțelor Publice - D. C. și, în consecință, s-a constatat că prevederile art. 5 alin. 1 lit. a teza I din L. nr. 2., privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie

1945 - 22 decembrie 1989, cu modificările și completările ulterioare, sunt neconstituționale, pe motiv că acestea contravin prevederilor art. 1 alin. 3 și

5 din L. fundamentată, respectiv, încalcă normele de tehnică legislativă, prin crearea unor situații de incoerență și instabilitate, contrare prevederilor L. nr. 24/2000.

Art. 147 din Constituția R. din 21 noiembrie 1991 (*republicată*)

(modificată și completată prin de revizuire a C. R. nr. 4., publicată în Monitorul Oficial al R., Partea I, nr. 758 din 29 octombrie 2003, republicată de C. L., în temeiul art. 152 din Constituție, cu reactualizarea denumirilor și dându-se textelor o noua numerotare (art. 152 a devenit, în forma republicată, art. 156)), prevede următoarele :

„ (1) Dispozițiile din legile și ordonanțele în vigoare, precum și cele din regulamente, constatate ca fiind neconstituționale, își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei C. C. dacă, în acest interval, P.ul sau Guvernul, după caz, nu pun de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile C.. Pe durata acestui termen, dispozițiile constatate ca fiind neconstituționale sunt suspendate de drept.

(2) În cazurile de neconstituționalitate care privesc legile, înainte de promulgarea acestora, P.ul este obligat sa reexamineze dispozițiile respective pentru punerea lor de acord cu decizia C. C.

(3) În cazul în care constituționalitatea tratatului sau acordului internațional a fost constatată potrivit articolului 146 litera b), acesta nu poate face obiectul unei excepții de neconstituționalitate. T. sau acordul internațional constatat ca fiind neconstituțional nu poate fi ratificat.

(4) Deciziile C. C. se publica în Monitorul Oficial al R.. De la data publicării, deciziile sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor";.

Art. 31 din L. nr. 47 din 18 mai 1992, privind organizarea și funcționarea C. C. (republicată în temeiul dispozițiilor art. V din L. nr.

177/2010 pentru modificarea și completarea L. nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea C. C., a C. de procedură civilă și a C. de procedură penală al R., publicată în Monitorul Oficial al R., Partea I, nr. 672 din 4 octombrie 2010, dându-se textelor o nouă numerotare), stabilește următoarele :

„(1) D. prin care se constată neconstituționalitatea unei legi sauordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare este definitivă și obligatorie.

(2) În caz de admitere a excepției, C. se va pronunța și asupra constituționalității altor prevederi din actul atacat, de care, în mod necesar și evident, nu pot fi disociate prevederile menționate în sesizare.

(3) Dispozițiile din legile și ordonanțele în vigoare constatate ca fiind neconstituționale își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei C. C., dacă, în acest interval, P.ul sau Guvernul, după caz, nu pune de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile C.. Pe durata acestui termen, dispozițiile constatate ca fiind neconstituționale sunt suspendate de drept.

(4) Deciziile pronunțate în condițiile alin. (1) se comunică celor două

Camere ale P.ului, G. și instanței care a sesizat Curtea Constituțională.

(5) În cazul în care la data comunicării deciziei C. C. potrivit alin. (4) cauza se află pe rolul altui organ judiciar, instanța comunică acestuia decizia.";

Din coroborarea art. 147 din Constituția R. revizuită cu art. 31 alin. 1

și 3 din L. nr. 47/1992 republicată, se desprinde cu evidență faptul că, pe de o parte, deciziile C. C. sunt general obligatorii, nu doar în cauza în care a fost invocată respectiva excepție de neconstituționalitate, iar pe de altă parte că, acele dispoziții din legile și ordonanțele în vigoare, constatate ca fiindneconstituționale, își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei C. C., dacă, în acest interval, P.ul sau Guvernul, după caz, nu pune de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile C..

Or, în cazul de față, în termenul de 45 de zile prevăzut de art. 147 alin.

1 din Constituție, nu au fost puse de acord prevederile neconstituționale ale art. 5 alin. 1 lit. a teza I din L. nr. 2. cu dispozițiile constituționale, astfel că, textul art. 5 alin. 1 lit. a teza I din L. nr. 2. și-a încetat efectele juridice.

Drept urmare, în prezent nu există un temei juridic în legea specială, nr. 2., care să fundamenteze admisibilitatea cererilor de chemare în judecată promovate în baza L. nr. 2., având ca obiect acordarea de despăgubiri morale.

În ceea ce privește temeiul juridic pe care reclamanta și-a întemeiat ulterior cererea, prin precizarea de acțiune depusă la data de (...) (fila 48 dosar fond), respectiv art. 998-999 C., C. constată următoarele:

Art. 998 C. constituie sediul legal în materia răspunderii civile delictuale, prevăzând că orice faptă a omului, care cauzează altuia prejudiciu, obligă pe acela din a cărui greșeală s-a ocazionat, a-l repara.

Corect a reținut prima instanță că în cauză nu sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale a S.ui R., în temeiul art. 998 C. întrucât S. R. nu are decât o obligație morală de a acorda despăgubiri persoanelor persecutate de regimul comunist însă, C. constată că în mod legal, cu respectarea art.137 alin.1 C., prioritar analizării întrunirii sau nu în cauză a condițiilor necesare angajării răspunderii civile delictuale a S.ui R., instanța de fond a analizat dacă în cauză este incidentă excepția prescripției dreptului la acțiune al reclamantei având ca obiect obligarea pârâtului la acordarea de daune morale în temeiul art. 998-999 C.

Înainte de a se putea analiza pe fondul cauzei pretențiile deduse judecății de către reclamantă este imperios necesar să se verifice dacă, prin raportare la temeiul de drept pe care reclamanta și-a fundamentat cererea introductivă de instanță astfel cum a fost precizată, prezenta acțiune a fost sau nu promovată în termenul legal de prescripție extinctivă reglementat de

D. nr. 1..

Reclamanta, prin precizarea de acțiune, depusă la data de (...), a învestit Tribunalul Cluj cu o acțiune în răspundere civilă delictuală, întemeiată din punct de vedere juridic pe prevederile art. 998-999 C. civ.

Este adevărat că obiectul cererii introductive de instanță l-a constituit acordarea unor daune morale în sumă de 35000 euro pentru prejudiciul moral suferit prin luarea măsurii administrative constând în internerea în colonia de muncă. În temeiul răspunderii civile delictuale fundamentate pe prevederile art. 998-999 C., S. R. este ținut, în opinia reclamantei, să repare prejudiciile cauzate cetățenilor săi de organele represive ale regimului comunist.

Fiind întemeiată din punct de vedere juridic exclusiv pe răspunderea civilă delictuală, reglementată de dispozițiile art. 998-999 C., acțiunea precizată trebuia formulată în termenul de prescripție extinctivă prevăzut de art. 8 alin. 1 raportat la art. 3 alin. 1 teza I din D. nr. 1..

Astfel, în conformitate cu prevederile art. 8 alin. 1 din D. nr. 1.,

„prescripția dreptului la acțiune în repararea pagubei pricinuite prin fapta ilicită, începe să curgă de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască, atât paguba cât și pe cel care răspunde de ea";.

Întrucât actul normativ mai sus menționat nu reglementează vreun termen special de prescripție extinctivă în acest caz, este evident că termenulde prescripție este cel general, de 3 ani, stabilit de art. 3 alin. 1 teza I din D. nr. 1..

Prin urmare, în conformitate cu prevederile art. 8 alin. 1 din D. nr. 1., reclamanta ar fi trebuit să promoveze acțiunea pentru daune morale, întemeiată pe răspunderea civilă delictuală reglementată de art. 998 - 999

C., în termen de 3 ani, termen care a început să curgă, fie de la momentul subiectiv al cunoașterii pagubei și a celui care răspunde de ea, fie de la momentul obiectiv al datei la care reclamanta trebuia ori putea să cunoască aceste elemente, moment ce urmează a fi determinat de instanța de judecată.

Raportat la starea de fapt reținută de instanța de fond este de subliniat faptul că reclamanta a cunoscut atât paguba, ce i-a fost cauzată antecesorului ei, prin internarea în colonia de muncă, cât și pe cel răspunzător de pagubă, S. R. prin organele sale represive din perioada anterioară anului 1989, chiar la momentul punerii în aplicare a acestor măsuri.

Având în vedere că în perioada de timp în care au fost luate și executate măsurile represive orânduirea comunistă nu permitea o manifestare, nici expresă și nici tacită, a drepturilor și libertăților fundamentale ale persoanelor, se poate aprecia în sensul că reclamanta a cunoscut paguba, precum și pe cel vinovat de producerea pagubei, cel mai târziu la data de (...), când regimul comunist din R. a fost răsturnat.

Dată fiind realitatea politică anterioară anului 1989 este evident că reclamanta, ca de altfel nici tatăl ei, nu au putut, în perioada anterioară datei de (...), să recurgă la niciun demers judiciar în scopul reparării pagubei ce le-a fost cauzată prin măsurile represive mai sus arătate.

Se pune, așadar, firesc întrebarea, care este momentul la care reclamanta ar fi putut să promoveze o acțiune în justiție întemeiată pe art. 998-999 C., pentru repararea pagubei morale ce i-a fost cauzată - pagubă care în niciun caz nu poate fi negată - ori să recurgă la vreun alt demers legal în acest sens.

C. apreciază că după data de (...), reclamanta era liberă să se adreseze oricând unei instanțe de judecată pentru a pretinde reparații pentru prejudiciul moral mai ales că, la data de (...), în Monitorul Oficial al R. nr.

50/(...), a fost publicat D.-L. nr. 118/(...), privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la data de (...).

Este adevărat că acest act normativ nu conține nicio prevedere care să stipuleze expres că astfel de persoane, persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la data de (...), se pot adresa instanțelor de judecată cu acțiuni prin care să solicite repararea efectivă, materială, pecuniară, a daunelor materiale și morale ce le-au fost cauzate în perioada de dinaintea anului 1989, dar nu este mai puțin adevărat că acest decret reprezentă un punct de pornire în a recunoaște faptul că în perioada cuprinsă între (...) - (...), în R. au existat persoane persecutate pe motive politice și că unor astfel de persoane trebuie să le se recunoască anumite drepturi, respectiv cele expres prevăzute de actul normativ: recunoașterea ca vechime în muncă și luarea în considerare la stabilirea pensiei și a celorlalte drepturi ce se acordă, în funcție de vechimea în munca, timpul cât o persoană, după data de 6 martie 1945, pe motive politice: a executat o pedeapsă privativă de libertate în baza unei hotărâri judecătorești rămasă definitivă sau a fost lipsită de libertate în baza unui mandat de arestare preventivă pentru infracțiuni politice; a fost privată de libertate în locuri dedeținere în baza unor măsuri administrative sau pentru cercetări de către organele de represiune; a fost internată în spitale de psihiatrie;) a avut stabilit domiciliu obligatoriu; a fost strămutată într-o alta localitate; acordarea unei indemnizații lunare de câte 200 lei, indiferent dacă sunt sau nu pensionate, pentru fiecare an de detenție, internare, domiciliu obligatoriu sau cât au fost strămutate; dreptul de a beneficia, în mod gratuit, de asistenta medicală și medicamente în unitățile sanitare de stat etc.

Dacă, totuși, reclamanta nu a înțeles să se prevaleze de această posibilitate, probabil datorită inexistenței unei prevederi speciale în textul acestui act normativ, care să stipuleze expres că astfel de persoane, persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la data de (...), se pot adresa instanțelor de judecată cu acțiuni prin care să solicite repararea efectivă, pecuniară, a daunelor materiale și morale ce le-au fost cauzate în perioada de dinaintea anului 1989, C. apreciază că reclamanta avea deschisă calea unei astfel de acțiuni în justiție din momentul în care a intrat în vigoare Constituția R., publicată în Monitorul Oficial nr. 233/(...) și care în art. 21 alin. 1 consacra accesul liber la justiție, prevăzând că „orice persoana se poate adresa justiției pentru apărarea drepturilor, a libertăților și a intereselor sale legitime";, și că „nici o lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept"; (art. 21 alin. 2).

Având în vedere că prin măsurile represive, s-au încălcat drepturi și libertăți fundamentale ale omului - dreptul la libertatea de exprimare, libertatea de conștiință, dreptul la libertate, dreptul la domiciliu, dreptul la liberă muncă remunerată, la interzicerea torturii, etc. - este de apreciat în sensul că momentul de la care începe să curgă termenul de prescripție extinctivă este data la care R. a ratificat Convenția Europeană a Drepturilor Omului, prin L. nr. 30/(...), publicată în Monitorul Oficial nr. 135/(...).

C. constată, așadar, că în speță termenul de prescripție extinctivă a început să curgă, cel mai târziu, de la data intrării în vigoare a L. nr.

30/1994, respectiv, de la momentul publicării acesteia în Monitorul Oficial, conform art. 78 din Constituția R. nerevizuită.

În sprijinul acestei opinii a C. stă faptul că, deși și Constituția R. din

1991 recunoștea și garanta drepturile și libertățile fundamentale ale cetățenilor - dreptul la viață și la integritate fizică și psihică, la libertate individuală, la libertatea conștiinței, libertatea de exprimare, dreptul la ocrotirea sănătății etc. -, totuși, legea fundamentală a țării nu prevedea nici un mijloc efectiv de înlăturare a efectelor acestor încălcări și de reparare a prejudiciilor cauzate prin încălcarea acestor drepturi și libertăți fundamentale, o atare posibilitate efectivă fiind reglementată prin prevederile C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale care permit persoanei, ale cărei drepturi și libertăți fundamentale au fost nesocotite ori încălcate, de a se adresa cu o cerere C. Europene a Drepturilor Omului, pentru a se constata încălcarea de către statul al cărui resortisant este respectiva persoană, a unuia dintre drepturile reglementate de C. și de a dispune în sensul obligării acelui stat la o reparație echitabilă.

Prin urmare, prin prisma considerentelor mai sus expuse, C. constată că momentul obiectiv de la care a început să curgă, cel mai târziu, termenul de prescripție extinctivă, în cazul prezentei acțiuni, termen reglementat de art. 8 alin. 1 raportat la art. 3 alin. 1 teza I din D. nr. 1. este data intrării în vigoare a L. nr. 30/1994, respectiv, 31 mai 1994.

Ori, în cauză, cererea precizată a fost promovată de către reclamantă la data de (...), cu depășirea evidentă a termenului de prescripție extinctivă prevăzut de art. 8 alin. 1 raportat la art. 3 alin. 1 teza I din D. nr. 1.,

Este adevărat că art.2 din L. nr.2. prevede că „Toate efectele hotărârilor judecătorești de condamnare cu caracter politic prevăzute la art. 1 sunt înlăturate de drept. A. hotărâri nu pot fi invocate împotriva persoanelor care au făcut obiectul lor";, însă este de observat că norma juridică înlătură de drept doar efectele hotărârilor judecătorești de condamnare cu caracter politic pentru condamnările prevăzute la art. 1 din

L. nr.2..

În speță, textul legal invocat de reclamantă nu este aplicabil deoarece nu reglementează niciun termen de prescripție a acțiunii având ca obiect plata despăgubirilor reprezentând daune morale pentru prejudiciul suferit ca urmare a măsurilor represive sau repunerea în termenul de prescripție general astfel încât potrivit regulii de interpretare logică exprimată prin adagiul exceptio est strictissimae interpretationis (et aplicationis), adică excepția este de strictă interpretare și aplicare, ceea ce înseamnă că, ori de câte ori o normă juridică instituie o excepție de la regulă, această excepție nu trebuie extinsă la alte situații, pe care norma juridică nu le prevede.

Tot astfel, în aplicarea aceluiași principiu de interpretare logică, C. nu poate reține, contrar susținerilor reclamantei, faptul că prin art.2 din L. nr.2. este înlăturat efectul prescripției, fiind vorba de o repunere în termenul de prescripție prevăzută de lege.

Așa fiind, în temeiul tuturor considerentelor anterior expuse, C. constată că precizarea de acțiune formulată de reclamantă, având ca obiect acordarea de daune morale în temeiul art. 998-999 C. este prescrisă extinctiv, în condițiile în care reclamanta nu a dovedit existența niciunui caz de suspendare sau întrerupere a cursului prescripției și nu a înțeles să formuleze o cerere de repunere în termenul general de prescripție, făcând inutilă orice cercetare a îndeplinirii în speță a condițiilor necesare angajării răspunderii civile delictuale a S.ui R..

Pentru aceste considerente de fapt și de drept C., în temeiul art. 312 alin. 1 C. raportat la art.304^{1 C., va respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta S. A., precum și recursul declarat de pârâtul S. R., prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE împotriva sentinței civile nr. 331 din}

31 martie 2011 a T.ui C. pronunțată în dosarul nr. (...), pe care o va menține ca fiind legală și temeinică.

PENTRU A. MOTIVE, IN NUMELE L.

D E C I D E:

Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta S. A., precum și recursul declarat de pârâtul S. R., prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE împotriva sentinței civile nr. 331 din 31 martie 2011 a T.ui C. pronunțată în dosarul nr. (...), pe care o menține.

Respinge ca tardiv recursul declarat de reclamantul B. C. împotriva aceleiași sentințe.

D. este irevocabilă.

Dată și pronunțată în ședința publică din 15 septembrie 2011.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR

C.- M. CONȚ A.-A. P. I.-D. C.

A.-A. M.

GREFIER

Red..A.A.P. Dact.H.C./2 ex./(...) J.fond: D.-I. T.;

← Decizia civilă nr. 2444/2011, Curtea de Apel Cluj		Decizia civilă nr. 89/2011, Curtea de Apel Cluj →

Decizia civilă nr. 3051/2011, Curtea de Apel Cluj

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Decizia civilă nr. 3051/2011, Curtea de Apel Cluj