Decizia civilă nr. 1525/2011, Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA CIVILĂ, DE MUNCĂ ȘI ASIGURARI SOCIALE, PENTRU MINORI ȘI FAMI.
DOSAR NR. (...)
DECIZIA CIVILĂ NR. 1525/R/2011
Ședința publică din 4 mai 2011
I. constituită din:
PREȘEDINTE:
JUDECĂTORI:
T. D. - președintele Secției civile
M.-C. V. T.-A. N.
GREFIER:
M. T.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantul G. G., împotriva sentinței civile nr. 162 din 22 februarie 2011, pronunțată de T. C. în dosarul nr. (...), privind și pe pârâtul S. R. PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE - D. C., având ca obiect despăgubiri în baza L. nr. 2..
P. de pe lângă C. de A. C. este reprezentat de doamna procuror S. A.
La apelul nominal, la prima strigare a cauzei se constată lipsa părților. C. este lăsată la a doua strigare pentru a da posibilitatea părților și reprezentanților acestora de a se prezenta la instanță.
La a doua strigare a cauzei, la apelul nominal se prezintă reprezentantul reclamantului-recurent G. G., avocat M. Ș., lipsă fiind reprezentantul pârâtului- intimat S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice - D. C.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul este scutit de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care, se constată că la data de 11 mai
2011, pârâtul-intimat a depus la dosar, prin registratura instanței, întâmpinare, prin care solicită respingerea recursului și judecarea cauzei în conformitate cu prevederile art. 242 alin. 2 Cod procedură civilă.
Nefiind alte cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, C. declară închisă faza cercetării judecătorești și acordă cuvântul aspra recursului.
Reprezentantul reclamantului-recurent susține recursul așa cum a fost formulat în scris, solicită admiterea acestuia, modificarea hotărârii recurate în sensul admiterii acțiunii introductive de instanță, fără cheltuieli de judecată. Hotărârea atacată conține doar în parte motivele pe care se sprijină. În dispozitiv apare că se respinge primul petit fără însă a preciza care sunt motivele pentru care a fost respins. În opinia sa, termenul de prescripție nu a început să curgă de la data de 31 decembrie 1989 ci în cel mai bun caz de la data apariției L. nr. 2., respectiv de la data de 11 iunie 2009, or raportat la această dată, acțiunea nu este prescrisă. Apreciază că la data apariției L. nr. 2. a operat o repunere în termenul de prescripție al acțiunii în răspunderea civilă delictuală. L. nr. 2. deroga de la prevederile legii generale, în speță D.-lege nr. 167/1958tocmai pentru a repara abuzurile fostului regim comunist. A., norma, și ca atare dreptul conferit ar rămâne iluzoriu și teoretic, ceea ce este inadmisibil și contrar Constituției și CEDO care garantează drepturile ca eficace și concrete. Potrivit prevederilor ultimului paragraf al art. 5 din CEDO, orice persoană care este victima unei arestări sau a unei dețineri în condiții contrare dispozițiilor acestui articol are dreptul la reparații, prin acesta consacrându-se dreptul fiecărei persoane, victimă a unei violări prevăzute de art. 5 din CEDO de a primi o despăgubire pentru prejudiciul produs prin privarea sa de libertate ilegitimă. Reclamantului i-a fost încălcat dreptul la o speranță legitimă, atâta vreme cât Înalta Curte de Casație și Justiție a pronunțat cel puțin o hotărâre definitivă și irevocabilă prin care s-au acordat despăgubiri morale în baza L. nr. 2..
Reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C., pune concluzii în sensul respingerii recursului și în consecință menținerea sentinței pronunțate de prima instanță. Apreciază că recursul nu este fondat. Într-adevăr, s-a constatat că reclamantul a suferit o condamnare politică, însă cu privire la dreptul acestuia la acțiune pentru a solicita despăgubiri morale a operat prescripția. În anul
2002 a fost pronunțată decizia prin care Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul în anulare împotriva hotărârilor prin care reclamantul a fost condamnat, hotărârile au fost casate și reclamantul-recurent de azi, a fost achitat. Chiar dacă ar fi luat în calcul anul pronunțării deciziei de achitare, prescripția dreptului la acțiune tot ar fi operat. Pentru aceste motive, consideră că se impune respingerea recursului și menținerea sentinței recurate.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 162/(...) a T.ui C. s-a admis excepția prescripțieidreptului la acțiune cu privire la petitul de acordare despăgubiri.
S-a respins acțiunea civilă formulată de reclamantul G. G., împotriva pârâtului S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice, pentru constatarea caracterului politic al condamnării reclamantului prin sentința penală nr.
104/1952, pronunțată de Tribunalul Militar București.
S-a respins acțiunea civilă formulată de reclamantul G. G. împotriva pârâtului S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice pentru obligare la despăgubiri în cuantum de 600.000 Euro, ca prescrisă.
Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut următoarele:
Prin sentința penală nr. 104 pronunțată în dosarul nr. 3/1952 a T.ui M.
B. reclamantul G. G. a fost condamnat la muncă silnică pe viață și confiscarea averii pentru complicitate la crima de înaltă trădare și la zece ani închisoare corecțională pentru agitație publică fapte prevăzute și pedepsite de art. 121 Cod penal combinat cu art. 190, art. 25 pct. 6 și art. 327 Cod penal. S-au făcut aplicarea dispozițiilor art. 101 cod penal urmând să execute pedeapsa cea mai grea de muncă silnică e viață și s-a computat detenția începând cu data de 31 ianuarie 1951.
S-a reținut în considerentele sentinței că reclamantul și-a început activitatea subversivă în cadrul fostului cult greco-catolic în toamna anului 1949 alături de preotul GH D. care fusese însărcinat de N. A. să organizeze clandestin, cultul greco-catolic și din partea acestuia dus la N. scrisori în trei rânduri. Pentru ajutorarea elementelor din grupul greco-catolic reclamantul a primit suma de 600.000 lei, sumă care a fost împărțită între preoții reacționari.
Împotriva sentinței penale nr. 104 din 20 februarie 1952 pronunțată de
Tribunalul Militar București reclamantul a formulat recurs, iar prin deciziunea nr. 1818/(...) recursul a fost respins menținându-se dispozițiile hotărârii recurate.
Din cuprinsul procesului verbal nr. 8948/1952 emis de D. G. a P., C. și U. de muncă a reieșit că reclamantul a început executarea pedepsei la (...).
Pedeapsa a fost executată în penitenciarele din Pitești, Gherla, Aiud, Dej, aspect ce a reieșit din fișa personală și din caracterizările făcute reclamantului.
Totodată din copia mandatului de arestare nr. 262 din 1 iulie 1962 a rezultat că reclamantul, la rămânerea definitivă a sentinței de condamnare a fost depus în Penitenciarul Jilava.
Din pedeapsa aplicată, reclamantul a executat 13 ani și 6 luni, fiind eliberat la data de (...) ca urmare a grațierii pedepsei prin D. nr. 4..
După eliberarea din închisoare, reclamantul a fost urmărit în mod permanent de fosta securitate, fapt ce a reieșit din numeroasele note informative din dosarul de urmărire comunicat de C. D. frecventelor întâlniri cu foștii preoți greco-catolici s-a considerat necesar de către fosta securitate ca reclamantul să fie luat în urmărire și prin infiltrarea unor informatori în grupurile pe care le frecventa.
U. a durat și după pensionarea reclamantului, dovadă în acest sens fiind nota informativă din (...). În anul 1988 un raport al Serviciului I/A din cadrul M., menționa că în contextul recrudescenței pe țară a activității ostile a elementelor clericale greco-catolice și având în vedere gradul de fanatism al sus numitului, precum și faptul că acesta este considerat ca fiind un viitor posibil conducător al greco-catolicilor, pentru prevenirea angrenării sale la activități ostile sub acoperire religioasă, pe linia fostului cult greco-catolic se solicită aprobarea începerii urmăriri informative asupra numitului G. G.
În fine, urmărirea a durat până la revoluția din anul 1989, la dosar existând note informative din august 1989, ultima fiind datată (...).
La apariția D. lege nr.1. reclamantului i s-au recunoscut drepturile prevăzute de acest act normativ constând în vechimea în muncă pentru perioada cât a fost închis și acordarea unei îndemnizații lunare, conform situației comunicate de C. J. de P. C.
După revoluția din 1989 reclamantul a solicitat procurorului general al R.iei promovarea unui recurs în anulare împotriva sentinței penale nr.,104/1952. Prin Decizia nr.,4127/(...) a Înaltei Curți de C. și Justiție pronunțată în dosarul nr. 3497/2002 s-a admis recursul în anulare formulat de procurorul general al R.iei împotriva sentinței penale nr. 104 din (...) a T.ui M. B. și a deciziei penale nr. 1818 din 12 iunie a Curții M.e de C. și Justiție, au fostcasate cele două hotărâri, iar în baza dispozițiilor art. 11 pct. 2 lit. a raportat la art. 10 lit. d Cod penal reclamantul G. G. a fost achitat.
În ceea ce privește suferințele la care a fost spus pe durata executării pedepsei, din declarația martorului H. N. a reieșit că la proces a fost judecat împreună cu alte persoane și la întrebarea completului unde îi este avocatul a început să rostească crezul. Ca urmare, a fost legat cu lanțuri la mâini și la picioare și dus la carceră. În timpul cât a executat pedeapsa la J., împreună cu un alt preot greco-catolic Todea, reclamantul a fost pedepsit cu o lună de carceră ceea ce presupunea închiderea condamnatului în zeghe și reducerea hranei la
200 grame de pâine și apă. A fost suspus la bătăi pentru a-și deconspira legăturile pe care le avea cu alți preoți greco-catolici și cu reprezentanții papali. Condițiile de detenției de la J. erau foarte aspre, celula nu avea lumină, curgea apa pe pereți, iar temperatura ajungea și la 0 grade. Deși reclamantul s-a îmbolnăvit de pneumonie nu a beneficiat de asistență medicală și cu toate acestea s-a vindecat. După eliberare a fost nevoit să-și stabilească domiciliul la fratele său la T., orice mișcare fiindu-i urmărită de securitate. U. reclamantului a încetat doar în anul 1990.
Martorul B. I. Dumitru a declarat că l-a cunoscut pe reclamant abia în anul 1990 și toate informațiile despre condamnarea acestuia și condițiile de detenție, respectiv situația de după eliberare le cunoaște de la familie, rude și credincioșii greco-catolici din zonă. Prin condamnarea reclamantului și a celorlalți preoți s-a urmărit desființarea cultului greco-catolic. Reclamantul a fost anchetat la a J. și la M., iar duritatea anchetei depindea de modul în care colaborai cu anchetatorii. La M. anchetele aveau loc în beciurile instituției unde la momentul în care se oprea ventilația te sufocai. Persoana anchetată era izolată, primea hrană de exterminare și era lăsată în frig.
Potrivit art. 1 alin. 1 și 2 din L. nr. 2., constitute condamnare cu caracter politic orice condamnare dispusă printr-o hotărâre judecătorească definitivă, pronunțată în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, pentru fapte săvârșite înainte de data de 6 martie 1945 sau după această dată și care au avut drept scop împotrivirea față de regimul totalitar instaurat la data de 6 martie
1945. Constituie de drept condamnări cu caracter politic condamnările pronunțate pentru faptele prevăzute de art. 210 din Codul penal din 1936, republicat în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 48 din 2 februarie 1948, cu modificările și completările ulterioare.
Conform art. 5 alin. 1 lit. a din lege, orice persoană care a suferit condamnări cu caracter politic în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 sau care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic, precum și, după decesul acestei persoane, soțul sau descendenții acesteia până la gradul al II-lea inclusiv pot solicita instanței de judecată, în termen de 3 ani de la data intrării în vigoare a prezentei legi, obligarea statului la acordarea unor despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare. La stabilirea cuantumului despăgubirilor se va ține seama și de măsurile reparatorii deja acordate persoanelor în cauză în temeiul D.-lege nr. 1. privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum și celor deportate în străinătate oriconstituite în prizonieri, republicat, cu modificările și completările ulterioare, și al Ordonanței de urgență a G. nr. 2., aprobată cu modificări și completări prin nr. 5., cu modificările și completările ulterioare.
Prin Deciziile nr. 1354/2010 și nr. 1. publicate în M.Of. al R.iei nr. 761 din 15 noiembrie 2010, Curtea Constituțională a R.iei a constatat că dispozițiile art. I pct. 1 și art. II din Ordonanța de urgență a G. nr. 6. pentru modificarea și completarea L. nr. 2., precum și dispozițiile art. 5 alin. 1 lit. a teza întâi sunt neconstituționale.
Curtea Constituțională a reținut că, în domeniul acordării de despăgubiri pentru daunele morale persoanelor persecutate din motive politice în perioada comunistă - există reglementări paralele, și anume, pe de o parte D. lege nr. 1., republicat și Ordonanța de urgență a G. nr. 2. aprobată cu modificări și completări prin L. nr. 5., cu modificările și completările ulterioare, iar pe de altă parte L. nr. 2.. Potrivit dispozițiilor art. 3 alin. 1 din L. nr. 24/2000 republicată,
";Normele de tehnică legislativă sunt obligatorii la elaborarea proiectelor de lege de către G., iar art.6 alin 1- Conținutul și fundamentarea soluțiilor legislative prevede că reglementările cuprinse în actul normativ trebuie să fie temeinic fundamentate, luându-se în considerare interesul social, politica legislativă a statului roman și cerințele corelării cu ansamblul reglementărilor interne, precum și ale armonizării legislației naționale cu legislația comunitară și cu tratatele internaționale la care R. este parte. Reglementarea criticată nu respectă aceste reguli de tehnică legislativă…iar despăgubirile sunt menite a produce satisfacția morală a recunoașterii faptelor nelegale, a încălcării drepturilor în perioada comunistă, iar nu a compensa în bani suferința persoanelor persecutate În consecință, reglementarea criticată nu a fost temeinic motivată.
A mai reținut Curtea Constituțională că textul legal criticat este prea vag, încalcă și regulile referitoare la precizia și claritatea normei juridice. P. legalității presupune, de asemenea, existența unor norme de drept intern suficient de accesibile, precise și previzibile în aplicarea lor așa cum reiese din jurisprudența constantă a Curții E. a D. O.
În ceea ce privește petitul de constatare a caracterului politic al condamnării, tribunalul a reținut că, potrivit dispozițiilor art. 4 alin. 1 din L. nr.
2. persoanele condamnate penal în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 pentru alte fapte decât cele prevăzute la art. 1 alin. 2 pot solicita instanței să constate caracterul politic al condamnării lor, potrivit art. 1 alin. 3. Cererea poate fi introdusă după decesul persoanei, de orice persoană fizică sau juridică interesată ori, din oficiu, de parchetul de pe lângă tribunalul din circumscripția căruia domiciliază persoana interesată.
Or, potrivit dispozițiilor art. 1 alin. 2 lit. a, din L. nr. 2. condamnările pronunțate pentru faptele prevăzute de art. 210 C. penal constituie de drept condamnări cu caracter politic. În aceste condiții, reclamantul nu mai are nici un interes în a solicita constatarea caracterului politic al condamnării, legea calificând-o de drept condamnare cu caracter politic.
După declararea caracterului neconstituțional al dispozițiilor art. 5 alin. 1 lit. a din L. nr. 2. reclamantul și-a precizat acțiunea pe dispozițiile art. 998-999
Cod civil, anterior acțiunea fiind întemeiată și pe dispozițiile art. 5 din CEDO.
În ceea ce privește CEDO, în art. 5 se menționează că orice persoană care este victima unei arestări sau dețineri în condiții contrare dispozițiilor acestui articol are dreptul la reparații.
R. a ratificat Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților cetățenești prin L. nr. 30 din 18 mai 1994, care a intrat în vigoare la 20 iunie
1994. Prin urmare, pentru faptele petrecute anterior acestei date, Convenția nu produce efecte, aspect statuat în mod constant în practica CEDO, în special în cauzele pronunțate împotriva R.iei. Atâta timp cât la momentul luării măsurii arestării și condamnării reclamantului R. nu aderase la C., acesta nu poate fi invocată în apărarea drepturilor anterior încălcate.
Cu privire la incidența în cauză a dispozițiilor art. 998-999 Cod civil, tribunalul a apreciat că potrivit art. 3 din D. nr. 167/1958 acțiunile patrimoniale sunt supuse prescripției de 3 ani.
În cauză, problema care se pune este aceea de a stabili data de la care termenul de prescripție de 3 ani a început să curgă, tribunalul a apreciat că data începerii curgerii este 31 decembrie 1989. Deși reclamantul a fost eliberat la data de (...), din acel moment ar fi avut posibilitatea de a identifica drepturile subiective încălcate, prejudiciul produs și persona responsabilă.
Deoarece din anul 1964 și până în anul 1989, reclamantul a fost urmărit de S., acesta avea posibilitatea de a acționa începând cu data de 31 decembrie
1989 când prin D. nr. 3. s-a desființat Departamentul Securității S.ui. Dacă până la acest moment reclamantul nu a îndrăznit să acționeze statul în judecată, din cauza fricii față de organul represiv al Securității, după desființarea acesteia nimic nu l-ar fi împiedicat să introducă o acțiune în justiție împotriva S.ui R. prin Ministerul Finanțelor Publice, având ca obiect obligarea la daune morale. În aceste condiții, termenul de 3 ani de prescripție a început să curgă de la 31 decembrie 1989 și s-a împlinit la 31 decembrie 1992.
De altfel, prin adoptarea D. L. nr. 1. și intrarea acestuia în vigoare la 9 aprilie 1990 s-a recunoscut caracterul politic al condamnărilor la care au fost supuse unele persoane în perioada de după 6 martie 1945, perioada detenției fiind considerată vechime în muncă, respectiv 1 an de detenție constituie 1 an și
6 luni vechime în muncă. Totodată, persoanelor condamnate politic li s-a acordat și o îndemnizație lunară de 200 lei/pe an de detenție. Prin același act normativ foștilor condamnați politic li s-a acordat numeroase alte drepturi ca: scutirea de la plata taxelor și impozitelor, asistență medicală și medicamente gratuite, transport gratuit în mijloacele de transport în comun, etc.
În consecință, neinvocându-se vreun caz de întrerupere a cursului prescripției, tribunalul a apreciat că termenul de 3 ani de când reclamantul cunoștea sau trebuia să cunoască prejudiciul și putea acționa în cunoștință expirase la data promovării prezentei acțiuni.
De altfel, lecturând considerentele Deciziei nr. 1. a Curții Constituționale, reiese că în domeniul acordării de despăgubiri pentru daunele morale persoanelor persecutate din motive politice D. lege nr. 1., republicat și Ordonanța de urgență a G. nr. 2. aprobată cu modificări și completări prin L. nr.
5., cu modificările și completările ulterioare, iar pe de altă parte L. nr. 2.. În consecință, instanța a apreciat că nu poate fi admisă opinia conform căreiadreptul la acțiune s-a născut la apariția L. nr. 2. atâta timp cât anterior, prin actele normative invocate, persoanelor condamnate politic li s-a recunoscut dreptul la despăgubiri pentru daunele morale. Reclamantului însuși i s-au acordat despăgubiri în acest sens, în prezent încasând suma de 2700 lei lunar pentru prejudicial moral.
Raportat la considerentele mai sus invocate, tribunalul a respins integral acțiunea formulată de reclamantul G. G. împotriva pârâtului S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice pentru constatarea caracterului politic al condamnării ca neîntemeiată, iar pentru obligare la plata de despăgubiri ca prescrisă.
Împotriva sentinței a declarat recurs reclamantul, solicitând modificarea, însensul admiterii acțiunii, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea recursului, reclamantul a invocat următoarele:
În ce privește modalitatea de soluționare a cererii de constatare a caracterului politic al condamnării, în motivarea sentinței s-a apreciat de către tribunal că este lipsită de interes, în condițiile în care această excepție nu a fost pusă în discuția părților, fiind ulterior respinsă ca neîntemeiată.
Întrucât din considerente nu reiese dacă cererea de constatare a caracterului politic al condamnării a fost respinsă ca lipsită de interes sau ca neîntemeiată, reclamantul arată că este incident motivul de recurs prev. de art. 304 pct. 7 Cod proc.civ.
Un alt motiv de recurs întemeiat pe art. 304 pct. 9 Cod proc.civ., vizează data de la care a început să curgă termenul de prescripție.
T. a reținut ca fiind data de (...), în opinia reclamantului aceasta fiind (...), data intrării în vigoare a L. nr. 2..
Numai de la data adoptării acestui act normativ reclamantul a putut cunoaște faptul producerii prejudiciului și persoana responsabilă de producerea lui.
Tot de la această dată reclamantul putea beneficia de promovarea unei acțiuni scutită de plata taxei judiciare de timbru.
La data adoptării L. nr. 2. a operat o repunere în termenul de prescripție al acțiunii în răspundere civilă delictuală.
L. nr. 2. derogă de la prevederile dreptului comun în materie - D. - lege nr.
167/1958 - tocmai pentru a repara abuzurile fostului regim comunist.
În interpretarea dată de prima instanță, norma și dreptul conferit prin ea ar rămâne iluzoriu și teoretic, aspect inadmisibil și contrar Constituției și C. E. a D. O.
În aceeași interpretare un drept general stipulat în legea în vigoare nu poate fi concretizat în practică, fiind redus la un nudum jus, ceea ce constituie o vădită îngrădire nelegitimă a exercitării dreptului recunoscut legal.
În susținerea acestui motiv de recurs, reclamantul a invocat Hotărârea
Broniowski contra Poloniei.
Un alt motiv de recurs vizează încălcarea principiului priorității dreptului comunitar asupra dreptului național prev. de art. 148 alin. 2 din Constituție.
Jurisdicția de contencios constituțional nu înlătură dreptul și obligația judecătorului național de a interpreta și aplica dreptul comunitar.
Reclamantul este îndreptățit să beneficieze de reparații pentru condamnarea suferită, în baza art. 5 din Convenția E. a D. O.
Prin hotărârea pronunțată, reclamantului i s-a încălcat dreptul la o speranță legitimă, potrivit jurisprudenței C., în condițiile în care Înalta Curte de Casație și Justiție a pronunțat cel puțin o hotărâre irevocabilă prin care a acordat despăgubiri morale în baza L. nr. 2.. Între reclamanții care au obținut daune morale prin decizii irevocabile și cei care în urma pronunțării deciziilor nr. 1354/2010 și 1. ale Curții Constituționale nu au obținut astfel de despăgubiri, se creează o discriminare.
Prin întâmpinarea formulată (f. 11-12), pârâtul a solicitat respingerea recursului.
Analizând recursul formulat prin prisma motivelor invocate, curtea constată că acesta este nefondat, urmând a fi respins pentru următoarele considerente:
Motivul întemeiat pe art. 304 pct. 7 Cod proc.civ., nu este fondat, întrucât din analiza considerentelor hotărârii primei instanțe reiese cu claritate faptul că cererea privind constatarea caracterului politic al condamnării reclamantului a fost respinsă ca nefondată, nu ca lipsită de interes.
În considerentele hotărârii instanța a și argumentat soluția dată acestei cereri, arătând că potrivit art. 1 alin. 2 lit. a din L. nr. 2., condamnarea suferită de reclamant în baza art. 210 Cod penal, constituie de drept condamnare cu caracter politic.
Fiind calificată ca și condamnare politică ex lege, cererea de constatare a unui atare caracter nu este întemeiată. În condițiile în care însăși legea califică anumite condamnări ca având natură politică, solicitarea adresată instanței de a constata această natură nu este întemeiată.
Referirea instanței de fond potrivit căreia reclamantul nu mai are nici un interes în a solicita constatarea caracterului politic al condamnării, nu constituie o contradicție în sensul prev. de art. 304 pct. 7 Cod proc. civ. și nici nu reprezintă o excepție care trebuia pusă în discuția prealabilă a părților. I. precizează clar că lipsa interesului derivă din împrejurarea că însăși legea califică de drept condamnare cu caracter politic, cea suferită de reclamant.
Critica vizând greșita apreciere a momentului de la care a început să curgă termenul de prescripție a dreptului material la acțiunea în despăgubiri întemeiată pe art. 998 C. civil, este, la rândul său, nefondată.
Prima instanță a stabilit acest moment ca fiind data de (...), când prin D. nr. 3. s-a desființat Departamentul Securității S.ui.
Reclamantul apreciază că acest moment îl constituie data intrării în vigoare a L. nr. 2., întrucât de la data adoptării acestui act normativ a cunoscut existența prejudiciului, persoana răspunzătoare și i s-a recunoscut posibilitatea promovării unei acțiuni scutite de plata taxei judiciare de timbru.
Comparând cele două momente - cel reținut de tribunal și cel susținut de către reclamant - curtea constată că în mod corect tribunalul a reținut că acțiunea în despăgubiri întemeiată pe art. 998 - 999 C. civil este prescrisă.
Odată cu prăbușirea regimului totalitar, produsă la data de 22 D. 1989, toate persoanele care s-au considerat victime ale abuzurilor săvârșite de acest regim și care până la acel moment nu au formulat pretenții, având o temerejustificată pentru libertatea, securitatea și viața persoanei lor și a familiilor lor, au avut posibilitatea să intenteze acțiuni prin care să solicite repararea abuzurilor ale căror victime au fost.
În materia condamnărilor politice ulterioare instaurării regimului totalitar, legiuitorul român a mai adoptat un act normativ reparator - D. - lege nr. 1., recunoscând dreptul persoanelor care au suferit astfel de condamnări la anumite drepturi constituind despăgubiri : recunoașterea în favoarea persoanelor care intrau sub incidența acestui act normativ a perioadei executate ca vechime în muncă, indemnizație lunară, în funcție de durata executată, anumite facilități, scutiri, reduceri.
În ipoteza în care reclamantul aprecia că pe lângă drepturile conferite de acest act normativ este îndreptățit să beneficieze și de alte daune, avea posibilitatea să promoveze o acțiune în temeiul art. 998 - 999 C. civil.
D. - lege nr. 1. fiind adoptat după înlăturarea regimului totalitar, o eventuală temere nu mai putea exista, existența prejudiciului era cunoscută prin însăși recunoașterea de către legiuitor a faptului că persoanele care au suferit condamnări politice sunt îndreptățite să beneficieze de anumite drepturi, iar în ceea ce privește persoana vinovată, reclamantul avea posibilitatea să cheme în judecată S. R. potrivit prevederilor art. 25 din D. nr.31/1954.
Faptul că numai L. nr. 2. a conferit acțiunilor întemeiate pe prevederile sale caracterul de a fi scutite de plata taxei judiciare de timbru, nu constituia un impediment ca reclamantul să promoveze după adoptarea D. - lege nr. 1. o acțiune în despăgubiri, întemeiată pe art. 998 - 999 C. civil. R. o constituie obligativitatea timbrării acțiunilor adresate instanțelor judecătorești, scutirea constituind excepția, restrânsă la cazurile expres și limitativ prevăzută, fie în norma cadru care reglementează această materie (în prezent, L. nr. 146/1997), fie într-un act normativ special, care reglementează o anumită materie ( cum este L. nr. 2., în prezent aplicabilă numai pentru daunele materiale suferite în urma unei condamnări cu caracter politic). Ca atare, nu este posibilă, invocarea cu succes a împrejurării că partea a așteptat adoptarea unui act normativ care să prevadă scutirea de la plata taxei de timbru a unei acțiuni pe care se consideră îndreptățită să o promoveze, o astfel de expectativă neprezentând nicio garanție a realizării ei.
Pentru considerentele arătate, curtea nu poate împărtăși opinia reclamantului potrivit căreia cursul termenului de prescripție extinctivă în exercitarea dreptului material la acțiune în baza art. 998 - 999 C. civil a început să curgă la data intrării în vigoare a L. nr. 2., respingerea acțiunii pe acest temei ca prescrisă, de către prima instanță, fiind apreciată ca temeinică și legală.
În ceea ce privește motivele vizând golirea de conținut a dreptului conferit foștilor condamnați politici la despăgubiri morale, prioritatea aplicării dreptului comunitar asupra dreptului național și incidența art. 5 din Convenția E. a D. O., curtea constată că în raport de considerentele deciziei nr. 1. a Curții Constituționale, acestea nu sunt fondate.
Acțiunea privind obligarea pârâtului la acordarea despăgubirilor morale în urma condamnării suferite de reclamant s-a întemeiat pe prevederile art. 5 alin.
1 lit. a Teza I din L. nr. 2..
Această dispoziție a fost declarată ca neconstituțională prin decizia nr.
1358/(...) a Curții Constituționale, reținându-se în considerentele deciziei, în esență, următoarele:
Cu privire la constituționalitatea procesului legislativ de adoptare a L. nr.
2., legea privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora face parte din categoria legilor organice și nu a fost supusă controlului de constituționalitate a priori conform art. 146 lit. a din Constituție.
Cu ocazia examinării criticilor de neconstituționalitate a dispoziției legale menționate, Curtea Constituțională a reținut următoarele:
Legiuitorul român a acordat o atenție deosebită reglementărilor referitoare la reparațiile pentru suferințele cauzate de regimul comunist din perioada (...) - (...), având în vedere voința noului stat democratic instaurat în decembrie 1989, de a recunoaște și de a condamna aceste fapte. Au fost inițiate și adoptate reglementări privind restituirea bunurilor preluate abuziv și în măsura în care acest lucru nu mai este posibil, acordarea de compensații pentru acestea, reabilitarea celor condamnați din motive politice și acordarea de indemnizații și despăgubiri pentru daunele morale suferite, precum și de alte drepturi.
Aceste reglementări adoptate au ținut seama de rezoluțiile A. P. a CE nr. 1.
și 1..
În materia restituirilor au fost adoptate L. nr. 18/1991, L. nr. 169/1997,
L. nr. 1/2000, L. nr. 112/1995, L. nr. 10/2001, L. nr. 247/2005.
Cetățenii aparținând minorităților naționale au beneficiat de reglementări speciale în materia restituirii proprietăților, potrivit OUG nr. 83/1999.
În ceea ce privește reabilitarea persoanelor condamnate din motive politice prin OUG nr. 2., s-a recunoscut calitatea de luptător în R. anticomunistă persoanelor condamnate pentru infracțiuni săvârșite din motive politice sau supuse, din motive politice, unor măsuri administrative abuzive în perioada (...)
- (...).
În materia acordării altor drepturi persoanelor persecutate de regimul comunist s-a constatat că există o serie de acte normative cu caracter reparatoriu pentru anumite categorii de persoane care au avut de suferit atât din punct de vedere moral, cât și social, ca urmare a persecuției politice la care au fost supuse în regimul comunist: D.-lege nr. 1., OUG nr. 2., precum și prevederile L. nr. 2., actul normativ care conține reglementarea ce a făcut obiectul excepției de neconstituționalitate.
C. a constatat că scopul acordării de despăgubiri pentru daunele morale suferite de persoanele persecutate în perioada comunistă este de a produce o satisfacție de ordin moral, prin însăși recunoașterea și condamnarea măsurii contrare drepturilor omului.
Evocând practica C. în materie și o hotărâre a Curții Constituționale a Ungariei, curtea a constatat că, a fortiori, nu se poate concluziona că în materia despăgubirilor pentru daunele morale suferite de foștii deținuți politici în perioada comunistă ar exista vreo obligație a statului de a le acorda, și cu toate acestea, legiuitorul român de după (...) a adoptat două acte normative având acest scop - D. - L. nr. 1. și L. nr. 2..
Analizând prevederile actelor normative incidente în materia despăgubirilor pentru daune morale suferite de persoanele persecutate din motive politice în perioada comunistă, curtea a constatat că există două norme juridice - art. 4 din D. - L. nr. 1. și art. 5 alin. 1 lit. a din L. nr. 2. - cu aceeași finalitate și anume, acordarea unor sume de bani persoanelor persecutate din motive politice de dictatura comunistă, precum și celor deportate ori ținute în prizonierat.
C. a reținut, de asemenea, că despăgubirile pentru daunele morale suferite în perioada comunistă trebuie să fie drepte, echitabile, rezonabile și proporționale cu gravitatea și suferințele produse prin aceste condamnări sau măsuri administrative. Or, despăgubirile prevăzute de dispozițiile legale criticate, având același scop ca și indemnizația prev. de art. 4 din D. - L. nr. 1. nu pot fi considerate ca atare.
Recunoașterea dreptului de a beneficia de despăgubiri pentru daunele morale suferite de persoanele persecutate de regimul comunist și moștenitorilor de gradul II încalcă, de asemenea, principiul echității și dreptății.
Invocând în conținutul deciziei elemente de comparație cu legislația în materie adoptată de alte state din fostul bloc comunist (Bulgaria, Cehia,
Lituania), precum și decizii din jurisprudența Curții E. a D. O., potrivit cărora în baza art. 5 alin. 1 lit. a din L. nr. 2., persoanele în cauză nu au o „. legitimă"; în obținerea despăgubirilor morale, curtea a constatat că acordarea acestor despăgubiri pentru daunele morale suferite de foștii deținuți politici contravine art. 1 alin. 3 din L. fundamentală privind statul de drept, democratic și social, în care dreptatea este valoarea supremă.
Existența celor două reglementări paralele încalcă principiul unicității reglementării în materii prev. de art. 14 din L. nr. 24/2000 și cel al evitării paralelismelor instituit prin art. 16 din același act normativ.
S-a arătat totodată că în modul în care este redactat, textul de lege criticat, fiind prea vag, încalcă și regulile referitoare la precizia și claritatea normei juridice.
Pentru toate aceste considerente, prin decizia nr. 1., Curtea
Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 5 alin. 1 lit. a, Teza I din L. nr. 2., constatând că acestea sunt neconstituționale.
Reiese din conținutul acestor considerente abordarea de către Curtea
Constituțională că nu se poate reține golirea de conținut a dreptului conferit foștilor condamnați politici la despăgubiri morale, prin declararea neconstituționalității art. 5 alin. 1 lit. a din L. nr. 2., întrucât prin legislația adoptată de stat după înlăturarea regimului totalitar, acesta, acordând drepturi fostelor victime, a înțeles să repare prejudiciile provocate acestora, iar existența în paralel a două acte normative cu caracter reparator pentru aceeași categorie de prejudiciu încalcă principiul unicității reglementării în materii prev. de art. 14 din L. nr. 24/2000 și cel al evitării paralelismelor instituit prin art. 16 din același act normativ.
În ce privește prioritatea aplicării dreptului comunitar asupra dreptului național și incidența art. 5 din Convenția E. a D. O. invocată de către recurent invocată de către recurent, din considerentele aceleiași decizii reiese că Curtea
Constituțională a abordat analizarea excepției de neconstituționalitate și din perspectiva normelor comunitare și a C. E. a D. O. M. de recurs invocate atât de către reclamant, nu subzistă în condițiile în care, Curtea Constituțională în considerentele deciziei nr. 1. a făcut referire la acestea și chiar ținând seama de aceste reglementări internaționale adoptate de către R. în dreptul său intern, a statuat că nu este posibilă existența în dreptul intern a două acte normative reparatorii, având același scop.
Din ansamblul considerentelor expuse de Curtea Constituțională, reiese însă, încă o dată, incapacitatea S.ui R. de a pune ordine în sistemul său legislativ (sancționată de C. E. a D. O. în cauza Faimblat împotriva R.iei), precum și incertitudinea juridică generală generată de lipsa de claritate și de coerență a legislației aplicabile, sancționată de C. E. a D. O. în cauza Păduraru împotriva R.iei, ceea ce denotă culpa exclusivă a S.ui R. în adoptarea textului legal declarat ulterior neconstituțional.
Acest act normativ a generat un număr considerabil de litigii pe rolul instanțelor, soluționate într-o anumită manieră, prin prisma prevederilor sale de la momentul soluționării fiecărei cauze.
Admiterea excepției de neconstituționalitate a dispoziției pe care persoanele în cauză și-au fundamentat pretențiile, în timp ce litigiile sunt pendinte, coroborat cu lipsa intervenției Parlamentului (art. 31 alin. 3 din L. nr.
47/1992), are ca și consecință lipsirea de fundament juridic a tuturor acțiunilor întemeiate pe art. 5 alin. 1 lit. a din L. nr. 2., această prevedere încetându-și efectele judiciare.
Potrivit art. 31 alin. 1 din L. nr. 47/1992, decizia prin care s-a constatat neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, este definitivă și obligatorie.
Față de caracterul obligatoriu al deciziilor Curții Constituționale, instanțele nu mai pot face o analiză a regimului juridic al despăgubirilor instituite prin cele două acte normative - D. - lege nr. 1. și L. nr. 2., întrucât prin decizia nr. 1. s-a arătat în mod neechivoc că scopul ambelor legi este același - de a acorda o reparație aceleiași categorii de persoane, ceea ce nu este admisibil.
În lipsa existenței temeiului legal ce instituia dreptul persoanelor îndreptățite la despăgubiri morale, rezultă că o acțiune nu poate fi întemeiată pe dispozițiile art. 998-999 C. civil .
Cât timp nu există obligația reparării rezultă că o acțiune nu poate fi întemeiată pe dispozițiile art. 998-999 Cod civil, ci doar pe dispozițiile unei legi speciale care are semnificația acordării benevole a despăgubirilor de către stat, potrivit practicii Curții E. a D. O., în sensul celor de mai sus. În prezent, nu mai există dispoziții în dreptul intern sau în dreptul internațional care să se poată constitui în temei al acțiunii.
În ce privește prezenta cauză, mai trebuie analizat dacă, având în vedere dispozițiile L. nr. 2. pe perioada cât au fost în vigoare până la declararea lor ca neconstituționale prin decizia nr. 1., reclamantul avea un bun sau o speranță legitimă la acesta, potrivit art. 1 din Protocolul nr. 1, în sensul jurisprudenței
Curții E. a D. O.
Această analiză este necesară pentru a stabili dacă, având o speranță legitimă, reclamantului i s-ar cuveni despăgubiri, chiar în condițiile dispariției suportului legal, apelând la dispozițiile art. 1 din Protocolul 1.
În ipoteza în care reclamantul ar fi obținut o hotărâre irevocabilă anterior declarării ca neconstituționale a temeiului legal pe care și-au fundamentat acțiunea, prin care i s-ar fi acordat despăgubiri în temeiul L. nr.
2., rezultă că avea cel puțin o speranță legitimă la obținerea unui bun, anterior pronunțării deciziei Curții Constituționale.
Cu privire la această speranță legitimă trebuie constat că există o ingerință care era legitimă din partea statului, ingerință care constă în chiar declararea ca neconstituționale a dispozițiilor legale care au oferit însăși speranța legitimă, procedura de constatare a neconstituționalității fiind necesară într-o societate democratică, fiind și predictibilă de altfel.
În considerentele deciziei Curții Constituționale, s-a analizat dacă persoanele care aveau înregistrate acțiuni ar putea susține că aveau „o speranță legitimă"; la bun, cum a fost consacrată de jurisprudența C. Curtea Constituțională a considerat că reclamanții nu avea speranțe legitime în obținerea compensațiilor, deoarece dispoziția referitoare la obținerea compensațiilor nu a fost anulată ca urmare a unui mecanism ad-hoc, extraordinar, ci ca rezultat al exercitării controlului de constituționalitate"; - cauza Slavos contra Bulgaria.
Fiind dezlegat și acest aspect de către Curtea Constituțională, instanțele nu mai sunt abilitate să interpreteze noțiunea de „. legitimă";, în alt sens, dezlegările date de Curtea Constituțională fiind obligatorii.
În fine, motivul vizând pronunțarea unor hotărâri irevocabile de către
Înalta Curte de Casație și Justiție, de admitere a acțiunilor întemeiate pe art. 5 alin. 1 lit. a din L. nr. 2., nu este susceptibil de a conduce la modificarea hotărârii, în actualul sistem de drept practica judiciară nefiind izvor de drept.
Pentru toate aceste considerente, văzând și dispozițiile art. 312 alin. 1
Cod proc.civ.,
PENTRU ACESTE MOTIVE IN NUMELE L.
D E C I D E :
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul G. G. împotriva sentinței civile nr. 162 din 22 februarie 2011 a T.ui C. pronunțată în dosar nr.
(...), pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 4 mai 2011.
PREȘEDINTE
JUDECĂTORI
GREFIER
T. D. M. C. V.
T. A. N.
M. T.
Red. M.V. dact. G.C.
2 ex./(...)
Jud.primă instanță: A.S.S.
| ← Decizia civilă nr. 89/2011, Curtea de Apel Cluj | Decizia civilă nr. 722/2011, Curtea de Apel Cluj → |
|---|
