Decizia civilă nr. 140/2011, Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă,de muncă și asigurări sociale pentru minori și familie
Dosar nr.(...)
D. CIVILĂ NR. 140/A/2011
Ședința publică din data de 18 februarie 2011
Instanța constituită din : Președinte : V. M. - președintele C. de A. C.
Judecător : D.-L. B. - vicepreședinte al C. de A. C.
G. : S.- D. G.
S-a luat în examinare apelul declarat de reclamanta B. I. împotriva sentinței civile nr.1977 din (...), pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosarul nr. (...), privind și pe pârâtul S. ROMÂN PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE PRIN D. G. A F. P. M., având ca obiect D. - L. nr. 2..
La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima strigare a cauzei, se prezintă reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C., procuror S. A., lipsă fiind reclamanta apelantă și reprezentantul pârâtului intimat.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
A.ul este scutit de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care instanța lasă cauza la a doua strigare, pentru a da posibilitate părților să se prezinte la dezbateri.
La a doua strigare a cauzei, la apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C., procuror S. A., lipsă fiind reclamanta apelantă și reprezentantul pârâtului intimat.
În data de 7 februarie 2011, pârâtul intimat S. Român prin
Ministerul Finanțelor Publice - D. G. a F. P. M. a depus la dosar întâmpinare, prin care solicită respingerea apelului ca nefondat și menținerea în tot a hotărârii atacate ca fiind legală și temeinică.
Nefiind formulate cereri prealabile și nici excepții invocate, C. constată cauza în stare de judecată, declară închisă faza cercetării judecătorești și acordă cuvântul părților în dezbaterile judiciare orale asupra fondului.
Reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C. solicită respingerea apelului.
C U R T EA
Deliberând, reține că prin S. civilă nr. 1977/(...), pronunțată de
Tribunalul Maramureș în dosar nr. (...), s-a respins acțiunea civilă precizatăformulată de reclamanta B. I., în nume propriu și în calitate de mandatar al fraților săi, M. V.-Ș. și Filep Juliana-Erzsebet, împotriva pârâtului S. Român reprezentat prin Ministerul Finanțelor Publice.
Pentru a pronunța această hotărâre, T. a reținut, din motivarea în fapt a acțiunii, din precizările făcute de reclamant, precum și din probele administrate, că defunctul M. V., decedat la data de (...), a fost prizonier în
URSS, în perioada octombrie 1944-august 1947 .
Din interpretarea dispozițiilor art.3 și art.4 ale L. nr.2., rezultă că se poate constata caracterul politic și al altor măsuri administrative în afara dislocării și stabilirii de domiciliu obligatoriu, internării în unități și coloniide muncă sau stabilirii de loc de muncă obligatoriu în baza actelor normative enumerate în articolul 3, condiția esențială fiind ca persoanele supuse unor astfel de măsuri să fi săvârșit fapte prin care s-a urmărit unul din scopurile prevăzute de art. 2 alin. 1 din O. nr. 2..
Prin urmare, în cazul prevăzut de art. 3 și în cel prevăzut de art. 4 alin. 2 din L. nr. 2., legiuitorul a avut în vedere posibilitatea constatării caracterului politic al unor măsuri administrative numai dacă persoana a săvârșit fapte îndreptate împotriva regimului totalitar, de natura celor prezentate în actele normative enumerate în art. 3 sau în art. 2 alin. 1 din O.U.G nr. 2..
Pentru identitate de rațiune, în ceea ce privește definirea măsurilor administrative cu caracter politic, legiuitorul a procedat în mod similar cu definirea condamnărilor cu caracter politic, în sensul că, pe de-o parte s-a raportat la acte normative expres menționate, precizând că sunt măsuri administrative cu caracter politic orice măsuri luate de organele fostei miliții sau securități, având ca obiect dislocarea și stabilirea de loc de muncă obligatoriu, dacă au fost întemeiate pe unul sau mai multe dintre actele normative enumerate în art. 3, evidențiate mai sus, iar pe de altă parte s-a raportat la scopul urmărit de cel supus măsurilor cu caracter administrativ, astfel cum acesta a fost definit pentru infracțiunile cu caracter politic.
În speță, autorul reclamanților a fost prizonier de război or, prizonierilor de război nu li se aplică dispozițiile L. nr. 2., deoarece această lege se referă la cu totul alte ipoteze, respectiv la condamnări cu caracter politic și măsuri administrative asimilate acestora, pentru fapte care au avut drept scop împotrivirea față de regimul totalitar instaurat la data de 6 martie
1945.
Foștii prizonieri din cel de-al doilea război mondial nu pot beneficia de prevederile L. nr. 2. deoarece căderea în captivitate nu constituie
„condamnare cu caracter politic"; (art. 1 alin. 1) și nici „măsură administrativă cu caracter politic"; (art. 3 alin. 1) astfel că prizonieratul nu se încadrează în ipotezele reglementate de L. nr. 2..
Prin urmare, în speță nu s-a dovedit existența unei măsuri administrative cu caracter politic, în sensul L. nr. 2..
Cu referire la măsurile administrative vizate de L. nr. 2., instanța reține că, în actuala sa formă, art.5 alin.1 autorizează doar interpretarea potrivit căreia persoanele prevăzute la pct. 2 si pct.3 au dreptul la despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit de autorul lor, exclusiv prin condamnare si nu la prejudiciul moral suferit de autorul lor prin masuri administrative cu caracter politic. Legiuitorul dă dreptul la obținerea de despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin măsuri administrative cu caracter politic doar persoanei care a fost victima acestora. Altfel spus, daca reclamantul nu este persoana care a făcut obiectul măsurii administrative (ci este soțul/., descendentul de gradul I ori descendentul de gradul al II-lea) și prin ipoteză nu se pune problema condamnării, instanțele nu pot să acorde despăgubiri pentru prejudiciul moral.
Este relevată și împrejurarea că în a fost publicată D. C. C. nr.
1358/2010 prin care C. a constatat că prevederile art. 5 alin. (1) lit. a) teza întâi din L. nr. 2. privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, cu modificările și completările ulterioare, sunt neconstituționale.
Astfel, observând paralelismul de reglementare, în sensul că despăgubirile prevăzute de dispozițiile de lege criticate au același scop cuindemnizația prevăzută de art. 4 din D.-lege nr. 1., C. conchide că despăgubirile morale prevăzute de textul legal supus examinării nu pot fi considerate drepte, echitabile și rezonabile. Tot astfel, prin introducerea posibilității moștenitorilor de gradul II de a beneficia de despăgubiri pentru daune morale suferite de persoanele persecutate de regimul comunist, legiuitorul s-a îndepărtat de la principiile care guvernează acordarea acestor despăgubiri, și anume cel al echitații și dreptății.
Raportat la considerentele mai sus expuse, tribunalul a respins acțiunea civilă formulată, astfel cum aceasta a fost precizată la data de (...), ca neîntemeiată.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel, în termenul legal, reclamanta
B. I., în nume propriu și în calitate de mandatar al fraților săi, M. V. Ș. și Filep Juliana Erzsebet, solicitând admiterea apelului și modificarea sentinței apelate în sensul admiterii acțiunii civile.
În cuprinsul declarației de apel, se apreciază că soluția primei instanțe este netemeinică și nelegală, întrucât tatăl său, defunctul M. V., a fost prizonier de război în U., fiind astfel îndreptățit la acordarea daunelor morale.
Potrivit dispozițiilor art. 5 alin. 4 din L. nr. 2., această lege se aplică și persoanelor cărora le-au fost recunoscute drepturile prevăzute de D.-lege nr.
1. or, M. V. a fost beneficiar al acestui act normativ, conform Hotărârii nr.
754/1991.
Pârâtul și-a exprimat poziția procesuală prin întâmpinarea depusă îndata de (...), solicitând respingerea apelului ca nefondat, operantă fiind și D.
C. C. nr. 1358 din 21 octombrie 2010.
Verificând hotărârea atacată, C. apreciază că apelul reclamantei estenefondat.
Astfel cum în mod temeinic a reținut și prima instanță, prin cererea introductivă formulată și precizată ulterior, reclamanta, în nume propriu și în calitate de mandatar al fraților săi, a solicitat instanței să constate caracterul politic al perioadei de prizonierat, tatăl său, M. V., fiind prizonier de război în U., și să oblige S. Român la plata unor daune morale pentru suferințele fizice și psihice pe care această măsură le-a cauzat.
Cererea a fost fundamentată în drept pe dispozițiile art. 5 alin. 1 din L. nr. 2..
Probele administrate în cauză relevă faptul că defunctul M. V., antecesorul reclamanților, a fost prizonier în U. în perioada octombrie 1944 - august 1947, relevante sub acest aspect fiind informațiile cuprinse în livretul militar (pag. 12 dosar tribunal).
Potrivit dispozițiilor de principiu cuprinse în art. 1 alin. 1 a L. nr. 2., act normativ care fundamentează în drept cererea reclamantei, constituie condamnare cu caracter politic, orice condamnare dispusă printr-o hotărâre judecătorească definitivă, pronunțată în perioada 6 martie 1945 -
22 decembrie 1989, pentru fapte săvârșite înainte de data de 6 martie 1945 sau după această dată și care au avut drept scop împotrivirea față de regimul totalitar instaurat la data de 6 martie 1945.
Pentru ca o condamnare să confere celui condamnat dreptul la despăgubiri, potrivit art. 5 din L. nr. 2., se cer, așadar, a fi întrunite cumulativ următoarele condiții:
- condamnarea să fi fost dispusă printr-o hotărâre judecătorească definitivă;
- hotărârea de condamnare să fi fost pronunțată în perioada 6 martie
1945 - 22 decembrie 1989;
- faptele care au atras această condamnare să fi fost săvârșite înainte de 6 martie 1945 sau după această dată și să fi avut drept scop
„împotrivirea față de regimul totalitar instaurat la data de 6 martie 1945";.
În cauză, observă C. că nu a existat o condamnare, pronunțată printr- o hotărâre judecătorească definitivă, fiind exclusă incidența dispozițiilor art. 1 din L. nr. 2..
Conform prevederilor art. 3 din L. nr. 2., constituie măsură administrată cu caracter politic, orice măsură luată de organele fostei miliții sau securități, având ca obiect dislocarea și stabilirea de domiciliu obligatoriu, internarea în unități și colonii de muncă, stabilirea de loc de muncă obligatoriu, dacă au fost întemeiate pe unul sau mai multe dintre actele normative expres și limitativ menționate la lit. a - f.
În cauză, se observă că nu a fost luată față tatăl reclamantei nicio măsură de natura celor menționate în cuprinsul art.3, de către organele fostei miliții sau securități, în temeiul unuia sau mai multor acte normative din cele prevăzute expres și limitativ, concluzia fiind acea că nu este aplicabil acest text normativ, fiind exclusă existența unei măsuri administrative căreia legea să îi recunoască caracter politic.
Potrivit art. 4 alin. 2 din L. nr. 2., persoanele care au făcut obiectul unor măsuri administrative, altele decât cele prevăzute la art. 3, pot, de asemenea, să solicite instanței de judecată să constate caracterul politic al acestora, prevederile art. 1 alin. 3 aplicându-se în mod corespunzător.
Se conferă, astfel, instanțelor de judecată competența de a constata caracterul politic al unor măsuri administrative, altele decât cele prevăzute de art.3 și întemeiate pe actele normative menționate la lit. a - f, sub condiția ca ele să fi fost luate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, pentru săvârșirea unor fapte care au urmărit unul dintre scopurile prevăzute la art. 2 alin. 1 din O. nr. 2., și anume: a) exprimarea protestului împotriva dictaturii, cultului personalității, terorii comuniste, precum și abuzului de putere din partea celor care au deținut puterea politică; b) militarea pentru democrație și pluralism politic; c) propaganda pentru răsturnarea ordinii sociale existente până la 22 decembrie 1989 sau manifestarea împotrivirii față de aceasta; d) respectarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului, recunoașterea și respectarea drepturilor civile și politice, economice, sociale și culturale; e) înlăturarea măsurilor discriminatorii pe motive de naționalitate sau de origine etnică, de limbă ori de religie, de apartenența sau opinie politică, de avere ori de origine socială.
Este adevărat că în cuprinsul art.3 și art.4 din L. nr.2. nu există nicio mențiune expresă cu privire la perioada de referință pentru măsurile administrative însă ea este similară celei care condiționează condamnările cu caracter politic fiind înscrisă în chiar titlul L. nr.2. privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945- 22 decembrie 1989.
Trimiterea la O. nr. 2., pe care o face art.1 alin.3 din L. nr.2., este una limitată, ea vizează exclusiv scopurile menționate în cuprinsul art.2 alin. 1 din Ordonanță, nu și definiția pe care acest act normativ o dă măsurii administrative abuzive, obiectul reglementării fiind diferit de cel al L. nr.2.. Dacă legiuitorul ar fi avut intenția să trimită și la alte dispoziții ale
Ordonanței ar fi făcut-o or, în absența unei astfel de trimiteri, o interpretare extensivă a dispozițiilor art. 1 alin.3 din L. nr.2. nu este permisă celui chemat să aplice legea.
În cauză, perioada de prizonierat în U., începută înaintea datei de 6 martie 1945, nu ar putea fi considerată măsură administrativă cu caracter politic, în sensul L. nr. 2., neavând niciunul dintre obiectele specifice măsurii administrative cu caracter politic, expres menționate în cuprinsul art. 3 alin. 1 și nefiind luată de către organele statului român comunist, după instaurarea acestuia, pentru săvârșirea unor fapte prin care să se fi urmărit unul dintre scopurile prevăzute de art.2 alin.1 din O. nr. 2., toate circumscrise unor manifestări de împotrivire, de protest față de regimul totalitar comunist instaurat la data de 6 martie 1945 .
C. observă că, în raport cu textele normative mai sus evocate, prizonieratul nu poate fi considerată măsură administrativă cu caracter politic, supusă reglementării prin L. nr. 2. și de natură a conferi reclamantei dreptul la reparație, în condițiile acestui act normativ.
Referitor la cererea reclamantei de a-i fi acordate despăgubiri cu titlul de daune morale, trebuie subliniată și împrejurarea că o astfel de cerere este, în prezent, lipsită de suport legal, consecință a publicării în Monitorul O. al României nr. 761 din 15 noiembrie 2010 a Deciziei nr. 1358/ din (...), prin care Curtea Constituțională a constatat neconstituționalitatea prevederilor art. 5 alin. 1 lit. a teza I din L. nr. 2..
Instanțele de judecată neputând fi ele însele creatoare de drepturi, prezenta acțiune civilă este nefondată, ceea ce face necesară respingerea apelului declarat de reclamantă, în baza dispozițiilor art.296 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE L.
D E C I D E
Respinge ca nefondat apelul declarat de reclamanta B. I., împotriva sentinței civile nr. 1977 din (...) a T.ui M., pronunțată în dosar nr. (...), pe care o menține.
D. este definitivă și executorie.
Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare.
Dată și pronunțată în ședința publică din (...)
PREȘEDINTE
JUDECĂTOR
G.
V. M. D.-L. B.
S.-D. G.
Red.DB/dact.MS
2 ex./(...)
Jud.fond: D.Țiplea
| ← Decizia civilă nr. 56/2011, Curtea de Apel Cluj | Decizia civilă nr. 2475/2011, Curtea de Apel Cluj → |
|---|
