Decizia civilă nr. 2450/2011, Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția Civilă, de M. și A. S., pentru Minori și Familie
Dosar nr.(...)
DECIZIA CIVILĂ NR. 2450/R/2011
Ședința publică din 30 iunie 2011
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: A. C.
JUDECĂTOR: A. A. C.
JUDECĂTOR: ANA I.
GREFIER : C. B.
S-a luat spre examinare recursul declarat de către reclamantul Ș. G., precum și recursul declarat de pârâtul S. R. PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE C.-N. împotriva sentinței civile nr. 381 din (...) a T.ului C., pronunțată în dosarul nr. (...), având ca obiect despăgubiri în baza L. nr. 221/2009.
La apelul nominal făcut în cauză, se prezintă reprezentanta reclamantului recurent, avocat R. B., cu împuternicire avocațială la dosar, reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C., procuror S. A., lipsă fiind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că, la data de (...), s- a depus la dosar, prin registratura instanței, din partea pârâtului recurent S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice, întâmpinare la recursul declarat de către reclamantul recurent.
Reprezentantul reclamantului recurent solicită recalificarea căii de atac ca fiind recurs și nu apel.
Reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C. solicită recalificarea căii de atac.
C., în baza dispozițiilor L. nr. 221/2010, respectiv a faptului că obiectul petitului principal este întemeiat în baza L. nr. 202/2009 și având în vedere data pronunțării hotărârii, precum și dispozițiile L. nr. 202/2010, recalifică calea de atac ca fiind recursul.
Reprezentantul reclamantului recurent arată că nu are cereri de formulat în probațiune.
Reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C. arată că nu are cereri de formulat în probațiune.
Nefiind alte cereri în probațiune de formulat sau excepții de invocat, C. declară închisă faza cercetării judecătorești și acordă cuvântul asupra recursurilor.
Reprezentantul reclamantului recurent solicită admiterea recursului formulat, casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare, cu cheltuieli de judecată.
Solicită respingerea recursului declarat de pârâtul S. R. prin
Ministerul Finanțelor Publice.
Reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C. solicită respingerea recursurilor ca nefondate.
C U R T E A:
Prin sentința civilă nr. 381 din 12 aprilie 20100 a T.ului C., a fost admisă excepția prescripției dreptului la acțiune în ceea ce privește solicitarea reclamantului Ș. G. de obligare a pârâtului S. R. prin Ministerul
Finanțelor Publice la plata sumei de 700.000 E., cu titlu de daune morale.
A fost respinsă cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul Ș. G., privind obligarea pârâtului S. R. prin Ministerul
Finanțelor Publice, cu titlu de daune morale că fiind prescrisă.
Pârâtul S. R. a fost obligat la plata în favoarea reclamantului Ș. G. a cheltuielilor de judecată în cuantum de 800 lei, reprezentând onorariu de avocat.
În considerente, se reține că, prin S. penală nr. 711 din data de 14 aprilie 1949, pronunțată de către T. M. C. , reclamantul din prezentul dosar
, S. G. a fost condamnat la pedeapsa de 7 ani de închisoare corecțională pentru delictul de uneltire contra ordinei sociale, prev. de art. 209 pct.II , lit.a, b, c Cod penal prin schimbare de calificare conform art.292 CJM din crima de uneltire contra ordinei sociale, aspect care de altfel se regăsește și în cuprinsul dosarului existent pe numele acestei persoane la C. N. pentru Studierea Arhivelor Securității.
Potrivit art.1 alin.1 și 2 din L. nr.221/2009 constituie condamnare cu caracter politic orice condamnare dispusă printr-o hotărâre judecătorească definitivă, pronunțată în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, pentru fapte săvârșite înainte de data de 6 martie 1945 sau după această dată și care au avut drept scop împotrivirea față de regimul totalitar instaurat la data de 6 martie 1945. Constituie de drept condamnări cu caracter politic condamnările pronunțate pentru faptele prevăzute pentru faptele prevăzute în art. 185 - 187, 190, 191, 193^1, 194, 194^1 - 194^4,
196^1, 197, 207 - 209, 209^1 - 209^4, 210 - 218, 218^1, 219 - 222, 224,
225, 227, 227^1, 228, 228^1, 229, 230, 231^1, 258 - 261, 267, 268^7,
268^8, 268^12, 268^14, 268^29, 268^30, art. 284 ultimul alineat, art. 323 -
329, 349, 350 și 578^6 din Codul penal din 1936, republicat în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 48 din 2 februarie 1948, cu modificările și completările ulterioare;
Conform art.5 alin.1 lit.a din lege, orice persoană care a suferit condamnări cu caracter politic în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie
1989 sau care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic, precum și, după decesul acestei persoane, soțul sau descendenții acesteia până la gradul al II-lea inclusiv pot solicita instanței de judecată, în termen de 3 ani de la data intrării în vigoare a prezentei legi, obligarea statului la acordarea unor despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare. La stabilirea cuantumului despăgubirilor se va ține seama și de măsurile reparatorii deja acordate persoanelor în cauză în temeiul D.-lege nr. 1. privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum și celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, republicat, cu modificările și completările ulterioare, și al Ordonanței de urgență a G. nr.
2., aprobată cu modificări și completări prin nr. 5., cu modificările și completările ulterioare.
Prin Deciziile nr.1354/2010 și nr.1358/2010 publicate în MOf al R.iei nr.761 din 15 noiembrie 2010, Curtea Constituțională a R.iei a constatat că dispozițiile art I pct.1 și art.II din Ordonanța de urgență a G. nr.62/2010pentru modificarea și completarea L. nr.221/2009, precum și dispozițiile art.5 alin.1 lit.a teza întâi sunt neconstituționale.
Curtea Constituțională a reținut că în domeniul acordării de despăgubiri pentru daunele morale persoanelor persecutate din motive politice în perioada comunistă - există reglementări paralele, și anume, pe de o parte D. lege nr.1., republicat și Ordonanța de urgență a G. nr. 2. aprobată cu modificări și completări prin L. nr.5., cu modificările și completările ulterioare, iar pe de altă parte L. nr.221/2009. Potrivit dispozițiilor art.3 alin,1 din L. nr.24/2000 republicată"; Normele de tehnică legislativă sunt obligatorii la elaborarea proiectelor de lege de către G. art.6 alin 1-
Conținutul și fundamentarea soluțiilor legislative prevede că reglementările cuprinse în actul normativ trebuie să fie temeinic fundamentate, luându-se în considerare interesul social, politica legislativă a statului roman și cerințele corelării cu ansamblul reglementărilor interne, precum și ale armonizării legislației naționale cu legislația comunitară și cu tratatele internaționale la care R. este parte. Reglementarea criticată nu respectă aceste reguli de tehnică legislativă…iar despăgubirile sunt menite a produce satisfacția morală a recunoașterii faptelor nelegale, a încălcării drepturilor în perioada comunistă, iar nu a compensa în bani suferința persoanelor persecutate În consecință, reglementarea criticată nu a fost temeinic motivată.
A mai reținut Curtea Constituțională că textul legal criticat este prea vag, încalcă și regulile referitoare la precizia și claritatea normei juridice. P. legalității presupune, de asemenea, existența unor norme de drept intern suficient de accesibile, precise și previzibile în aplicarea lor așa cum reiese din jurisprudența constantă a Curții E.pene a Drepturilor Omului.
După declararea caracterului neconstituțional a dispozițiilor art.5 alin.1 lit. a din L. nr.221/2009 reclamantul și-a precizat acțiunea și pe dispozițiile art.998-999 Cod civil.
Cu privire la incidența în cauză a dispozițiilor art.998-999 Cod civil, tribunalul a apreciat că potrivit art.3 alin1 din D. nr.167/1958 acțiunile patrimoniale sunt supuse prescripției de 3 ani.
În cauză, problema care se pune este aceea de a stabili data de la care termenul de prescripție de 3 ani a început să curgă, tribunalul apreciind că data începerii curgerii este 31 decembrie 1989.
Prin D. nr.33/1989 s-a desființat Departamentul Securității S.ui. Dacă până la acest moment reclamantul nu ar fi îndrăznit să acționeze statul în judecată, din cauza fricii față de organul represiv al Securității, după desființarea acesteia nimic nu l-ar fi împiedicat să introducă o acțiune în justiție împotriva S.ui R. prin Ministerul Finanțelor Publice, având ca obiect obligarea la daune morale.
În aceste condiții termenul de 3 ani de prescripție a început să curgă de la 31 decembrie 1989 și s-a împlinit la 31 decembrie 1992.
De altfel, prin adoptarea D. L. nr.1. și intrarea acestuia în vigoare la 9 aprilie 1990 s-a recunoscut caracterul politic al condamnărilor la care au fost supuse unele persoane în perioada de după 6 martie 1945, perioada detenției fiind considerată vechime în muncă, respectiv 1 an de detenție constituie 1 an și 6 luni vechime în muncă. Totodată, persoanelor condamnate politic li s-a acordat și o îndemnizație lunară de 200 lei/pe an de detenție.
Prin același act normativ foștilor condamnați politic li s-a acordat numeroase alte drepturi ca: scutirea de la plata taxelor și impozitelor,asistență medicală și medicamente gratuite, transport gratuit în mijloacele de transport în comun,etc.
În consecință, neinvocându-se vreun caz de întrerupere a a cursului prescripției, tribunalul apreciază că în temeiul art. 8 alin 1 din D. L.
167/1958, termenul de 3 ani de când reclamantul cunoștea sau trebuia să cunoască prejudiciul și puteau acționa în cunoștintă expirase la data promovării prezentei acțiuni.
De altfel, lecturând considerentele Deciziei nr.1358/2010 a Curții
Constituționale, reiese că în domeniul acordării de despăgubiri pentru daunele morale persoanelor persecutate din motive politice au fost emise o serie de acte normative , respectiv D. lege nr.1., republicat și Ordonanța de urgență a G. nr. 2. aprobată cu modificări și completări prin L. nr.5., cu modificările și completările ulterioare, iar pe de altă parte L. nr.221/2009.
În consecință, nu poate fi admisă opinia conform căreia dreptul la acțiune s-a născut la apariția L. nr.221/2009 atâta timp cât anterior, prin actele normative invocate, persoanelor condamnate politic li s-a recunoscut dreptul la despăgubiri pentru daunele morale.
Raportat la considerentele mai sus invocate, tribunalul a admis excepția prescripției dreptului la acțiune in ceea ce privește solicitarea reclamantului S. G. de obligare a pârâtului S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice la plata sumei de 700 000 E. cu titlu de daune morale și pe cale de consecință a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul Ș. G. privind obligarea pârâtului S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice la plata sumei de 700 000 E. cu titlu de daune morale ca fiind prescrisă.
În ceea ce privește solicitarea reclamantului de obligare a pârâtului la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 800 lei , reprezentând onorariu de avocat tribunalul a apreciat că aceasta este întemeiată, argumentul esențial în acordarea în totalitate a cheltuielilor de judecată în favoarea reclamantului reprezentându-l faptul că ceea ce a generat prezentul litigiu a fost apariția L. 221/2009 , prin care unor categorii de persoane în care se încadrează și reclamanții li s-a creat convingerea la nivel intelectiv , volițional a posibilității obținerii unor despăgubiri pentru traumele suferite în perioada regimului comunist, or, ulterior imposibilitatea acordării acestora a fost generată ca urmare a intervenției uneia dintre părțile în litigiu , respectiv pârâtul S. R. , prin invocarea și ulterior admiterea excepție de neconstituționalitate a dispozițiilor art.5 alin.1 lit.a teza întâi din L.
221/2009.
Î mpot riv a ac es tei se nti nț e, au dec la ra t î n ter me n le gal (ap e l recalificat)
rec ur s, a tât r ecl am ant ul , c ât și p âr âtu l.
Reclamantul a solicitat, casarea ei, rejudecarea, cu consecința admiterii acțiunii.
În motivarea recursului său, reclamantul învederează că instanța fondului a făcut o greșită aplicare a normelor de drept substanțial, admițând excepția prescripției extinctive și soluționând, astfel, cauza pe excepție, deoarece termenul de prescripție este cel special prev. de art. 5 alin. 1 din L. nr. 221/2009, fiind un termen de 3 ani ce a început să curgă de la data intrării în vigoare a legii, acest text nefiind declarat neconstituțional, deciziile Curții Constituționale nr. 1358 și 1360 din octombrie 2010 referindu-se la art. 5 alin. 1 lit. a teza I. Modificarea și întregirea motivelor de fapt nu trebuia să conducă la concluzia prescripției dreptului la acțiune, fiind păstrat motivul inițial întemeiat pe dispozițiile art. 1 alin. 2 și art. 5 alin. 1 și 3 din L. nr. 221/2009, ce au fostcompletate cu prev. art. 1 alin. 1 și art. 2 din aceeași lege, cu dispozițiile generale din art. 998 C. civil, precum și cu dispozițiile art. 5 paragrafele 1 și 5 din Convenția E.peană a Drepturilor Omului, termenul de prescripție începând să curgă de la data intrării în vigoare a L. nr. 22172009 și nu de la data reținută de prima instanță, întrucât, potrivit disp. art. 2 din L. nr.
221/2009, au fost înlăturate de drept efectele hotărârilor judecătorești de condamnare cu caracter politic, aceste hotărâri nemaiputând fi invocate împotriva persoanelor care au făcut obiectul lor, or, neacordarea despăgubirilor face ca legea să nu-și mai atingă scopul.
Neacordarea daunelor morale încalcă și dreptul la un bun în sensul art. 1 alin. 1 din Protocolul nr. 1.
Indemnizațiile lunare reglementate de D. - lege nr. 1. sunt drepturi de securitate socială, care nu acoperă prejudiciul moral, textul decretului - lege neprecizând clar ce se înțelege prin condamnare cu caracter politic, o definiție legală fiind cuprinsă abia în L. nr. 221/2009. S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice are calitate procesuală pasivă pentru a răspunde civil delictual pentru faptele săvârșite sub imperiul vechilor constituții de organele sale.
Pârâtul, prin întâmpinare, a solicitat respingerea recursului ca nefondat,pentru motivele arătate în considerentele sentinței.
În propriul recurs, pârâtul a solicitat modificarea sentinței în sensulrespingerii în totalitate a acțiunii, inclusiv a capătului de cerere privind acordarea cheltuielilor de judecată, neexistând o culpă procesuală în sensul art. 274 Cod proc.civ., câtă vreme celelalte capete de cerere au fost respinse.
Analizând recursurile formulate prin prisma motivelor invocate,
rap or tat l a di spo zi ți ile ar t. 3 04 1 C od p r oc. c iv ., c urt ea a pr e cia ză c ă ac est ea nu sunt fondate, din considerentele ce urm ea ză a fi e xp use .
Astfel, în ceea ce privește recursul reclamantului, inițial, prin cererea de chemare în judecată, acesta și-a fundamentat acțiunea exclusiv pe dispozițiile legii speciale de reparație, respectiv art. 1 alin. 2 și art. 5 alin. 1 și 3 din L. nr. 221/2009, pentru ca, ulterior, în urma pronunțării deciziei Curții Constituționale nr. 1358/2010, ce a lăsat fără temei legal cererea, declarând neconstituțional textul art. 5 alin. 1 lit. a din lege, să-și precizeze temeiul juridic, invocând dispozițiile legale arătate în cuprinsul recursului, raportat la care instanța de fond a invocat excepția prescripției extinctive.
În realitate, dispozițiile unei legi speciale pot fi invocate alături de cele cuprinse într-o lege generală doar în măsura în care legea generală completează legea specială, nu și în situația în care prevederile legii speciale înlătură prevederile legii generale, în aplicarea principiului specialia generalibus derogant.
În situația acțiunilor întemeiate pe dispozițiile L. nr. 221/2009, avem de a face cu acțiuni în repararea unor daune produse de regimul comunist unor categorii de persoane, respectiv celor care au suferit condamnări politice în sensul legii speciale. Conform jurisprudenței Curții E.pene a Drepturilor Omului, invocată în decizia Curții Constituționale, statul nu este obligat să repare astfel de prejudicii, dispozițiile convenției neimpunând statelor membre vreo obligație specifică de a repara nedreptățile sau daunele cauzate de predecesorii lor (adică de statele comuniste), iar, atunci când o fac, au o largă marjă de apreciere în stabilirea măsurilor specifice de implementare a politicilor sociale și economice, a condițiilor de acordare a despăgubirilor, acordarea daunelor morale persoanelor condamnate politic în perioada comunistă neconstituind o obligație legală a statului, care îșiare izvorul în trecut, statul acordând compensații în echitate, prin legi speciale, astfel încât nicio persoană nu poate avea un drept substanțial la despăgubiri pentru daune morale. Finalmente, Curtea Constituțională a apreciat că inclusiv recunoașterea condamnării produce o satisfacție de ordin moral, iar legile anterioare care au acordat o serie de drepturi persoanelor aflate în astfel de situații, reprezintă o despăgubire dreaptă, echitabilă, rezonabilă și proporțională cu gravitatea și suferințele produse prin condamnările sau măsurile administrative cu caracter politic.
Faptul că ultima lege specială de reparație a dat o definiție legală coerentă condamnărilor cu caracter politic nu înseamnă că obiectul ei diferă de cel al D. - lege nr. 1. și al celorlalte legi anterioare de reparație, sub aspectul persoanelor îndreptățite la reparație, acest aspect fiind reținut și în considerentele deciziei Curții Constituționale.
Iată, așadar, că nu pot fi invocate dispozițiile generale ale Codului civil privind răspunderea civilă delictuală a statului pentru prejudiciile cauzate de predecesorul său, statul comunist, statul având posibilitatea, dar nu și obligația legală de a repara astfel de prejudicii prin adoptarea unor legi speciale, or legea specială ce a constituit fundamentul acțiunii reclamantului a fost declarată neconstituțională, dispozițiile dreptului comun neputând fi invocate, în condițiile în care acestea nu completează legea specială.
Oricum, prima instanță a ales să invoce și să soluționeze cu precădere excepția prescripției extinctive și nu excepția inadmisibilității acțiunii fundamentată pe dreptul comun, însă, din considerentele arătate deja, dispozițiile legii speciale nu pot fi combinate cu cele ale dreptului comun, deci nu poate fi invocată răspunderea civilă delictuală reglementată de codul civil și termenul de prescripție a dreptului la acțiune prevăzut de legea specială.
Termenul de prescripție prevăzut de legea specială ar putea fi considerat cel mult o cauză întrerupătoare a termenului de prescripție în sensul art. 16 alin. 1 lit. a din D. nr. 167/1958 privind prescripția extinctivă, fiind vorba de o recunoaștere a dreptului pretins, însă aceasta doar în măsura în care ar fi intervenit în cursul termenului de prescripție, ceea ce nu este cazul, termenul de prescripție începând să curgă cel târziu de la data adoptării D.-lege nr. 1., când statul a recunoscut anumite drepturi persoanelor condamnate politic și, în general, existența condamnărilor cu caracter politic.
Nu se poate reține încălcarea dreptului la un bun în sensul art. 1 alin. 1 din Protocolul nr. 1, neexistând o speranță legitimă la plata daunelor morale. Aceasta, deoarece, deși, la un moment dat, acestea își aveau fundamentul într-un act normativ în vigoare, respectiv art. 5 alin. 1 lit. a din L. nr. 221/2009, așa cum a reținut Curtea Constituțională în decizia nr.
1358/(...), a existat un alt act normativ, respectiv D.-lege nr. 1., în temeiul căruia puteau fi solicitate astfel de despăgubiri, text ce a rămas în vigoare, motivul admiterii excepției de neconstituționalitate fiind, în principal, paralelismul legislativ. Nu a existat nici o jurisprudență constantă în sensul acordării acestora și stabilirii unor criterii pentru cuantificarea lor, instanțele confruntându-se recent cu astfel de acțiuni raportat la data intrării în vigoare a actului normativ ce a constituit la un moment dat fundamentul lor.
Tocmai de aceea, nu se pune nici problema unei eventuale discriminări, în sensul Protocolului nr. 12, respectiv a aplicării unui tratament juridic inegal unor persoane aflate în situații juridice identice, cu referire la cei careaveau acțiuni pe rol exercitate în același interval, tocmai pentru că nu a existat timpul necesar cristalizării unei jurisprudențe în temeiul unor hotărâri irevocabile.
În ceea ce privește recursul statului, acesta nu este fondat, întrucât, la data înregistrării cererii de chemare în judecată, exista un text de lege care conferea dreptul reclamantului de a exercita prezenta acțiune, textul fiind declarat neconstituțional pe parcursul procesului și ieșind din vigoare ulterior, astfel că statul este în culpă, pentru că a adoptat un text de lege neconstituțional și a determinat înregistrarea unor acțiuni în justiție, cauzând cheltuieli de judecată unor persoane care nu sunt, astfel, în culpă pentru declanșarea proceselor, fiind obligat, în consecință, să le dezdăuneze.
Așadar, temeiul juridic al acordării cheltuielilor de judecată îl constituie faptul că nu reclamantul, ci pârâtul este în culpă pentru declanșarea procesului.
În temeiul art. 312 alin. 1 Cod proc. civ., curtea,
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE L.,
D E C I D E :
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul S. G. și cel declarat de pârâtul S. R. prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE împotriva sentinței civile numărul 381 din 12 aprilie 2011 a T.ului C., pronunțată în dosar numărul (...), pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 30 iunie 2011.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER A. C. A. A. C. ANA I. C. B.
Red. CAA dact. GC
2 ex/(...)
Jud. primă instanță: A. F. D.
| ← Decizia civilă nr. 1183/2011, Curtea de Apel Cluj | Decizia civilă nr. 105/2011, Curtea de Apel Cluj → |
|---|
