Decizia civilă nr. 121/2011, Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA CIVILĂ, DE MUNCĂ ȘI ASIGURARI SOCIALE,
PENTRU MINORI ȘI FAMI.
DOSAR NR. (...)
D. CIVILĂ NR. 121/A/2011
Ședința publică din 17 februarie 2011
Instanța constituită din: PREȘEDINTE: A. A. C.
JUDECĂTOR: ANA I.
GREFIER: C. B.
S-a luat în examinare apelul declarat de reclamantul M. I. împotriva sentinței civile nr. 425 din 12 mai 2010 a T.ui C., pronunțată în dosarul nr. (...), privind și pe intimații S. ROMÂN PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE și P. DE PE L. CURTEA DE APEL CLUJ, având ca obiect reparare prejudicii erori judiciare L. nr. 2..
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă reprezentanta reclamantului apelant, avocat L. S., cu împuternicire avocațială la dosar, reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C.- procuror S. A., lipsă fiind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
A.ul este scutit de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care, părțile prezente arată că nu au cereri de formulat în probațiune.
Nefiind alte cereri în probațiune de formulat sau excepții de invocat, C. declară închisă faza cercetării judecătorești și acordă cuvântul asupra apelurilor.
Reprezentanta reclamantului apelant solicită admiterea apelului formulat, schimbarea în totalitate a sentinței pronunțată de instanța de fond, în sensul admiterii în întregime a acțiunii formulate de reclamant și acordarea daunelor morale astfel cum au fost solicitate
Arată că decizia nr. 32/16 noiembrie 2009 a Înaltei Curți de C. și
Justiție B. nu face nici o referire la dispozițiile O. nr. 2.. Din actele depuse la dosar a dovedit că persoanelor aflate în situație similară le-a fost recunoscută calitatea de luptător în rezistența anticomunistă.
Reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C. solicită respingerea apelului , având în vedere că s-a constatat neconstituționalitatea prevederilor legale ce constituiau temeiul juridic al acțiunii, astfel că acțiunea a rămas fără un fundament legal care să permită instanței acordarea de despăgubiri pentru prejudiciul moral.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 4. mai 2010 a T.ui C. a fost respinsă acțiunea civilă formulată de reclamantul M. I. împotriva pârâtului S. Român prin Ministerul Finanțelor Publice.
Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut că prin sentința penală nr. 258/25 aprilie 1978, pronunțată de T. M. C. în dosarul nr. 240/1978, reclamantul a fost condamnat la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru infracțiunea de neprezentare la încorporare prev. de art. 354 alin. 2 Cod penal, reținându-se faptul că la data de 17 februarie 1978 a fost chemat la C. militar județean C. în vederea încorporării, când, fiind găsit cu tulburări psihopatoide, a fost clasat apt serviciului militar necombatant și repartizat de comisia de încorporare la U. 01027 P. N.. Când i s-a adus la cunoștință această măsura a obligării de a se încolona pentru a se deplasa și prezenta la unitatea la care a fost repartizat, inculpatul a declarat că nu se supune incorporării, refuză să se prezinte la unitatea la care a fost repartizat, motivând că are credința Martorii lui I. care nu-i permite satisfacerea serviciului militar, rămânând astfel neîncorporat.
În temeiul disp. art. 1 din Decretul 218/1977 s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa prin muncă, fără privare de libertate, munca urmând a avea caracter productiv și va fi prestată în organizația socialistă în care se află condamnat și în același loc de muncă.
Reclamantul se consideră îndreptățit la daune morale, în contextul prevederilor L. nr.2., întrucât prin condamnarea sa penală s-a încălcat dreptul său la exercitarea liberă a religiei, fiind supus la o discriminare pe motive religioase și, în consecință, unui stres emoțional foarte intens prin implicarea în anchetă penală și în restul procedurilor judiciare, infracțiunea săvârșită primind conotații politice.
T. a apreciat că fapta pentru care a fost condamnat reclamantul nu are caracter politic, situație în care nu este îndreptățit la daune morale în condițiile L. nr.2., pentru motivele expuse în recursul în interesul legii promovat de către P. G. al R., pe care instanța și le însușește în întregime, privind aplicarea dispozițiilor art.1 alin.1 lit. a din Decretul-lege nr.118/1990, în sensul că, persoanele condamnate definitiv pentru infracțiunile contra capacității de apărare a țării, prevăzute de art.334 și art.354 din Codul penal, săvârșite din motive de conștiință, nu pot beneficia de drepturile acordate pentru persoanele persecutate din motive politice.
Instanța a mai reținut în sprijinul soluției și D. nr.32/16 noiembrie
2009, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, prin care s-a reținut că în toate situațiile prevăzute de art.2 din O. nr.2., forma de luptă împotriva regimului totalitar, presupune o atitudine vădit activă, de implicare în răsturnarea regimului comunist ori de contestare a legii unității puterii politice din acea perioadă.
Cu ocazia adoptării Codului penal din anul 1968, faptele persoanelor care din motive de conștiință, refuzau satisfacerea serviciului militar obligatoriu (cel mai frecvent determinată de apartenența la cultul religios „. lui I. ale cărui precepte interziceau portul armei și a uniformei militare), au fost încadrate juridic în dispozițiile art.354 Cod penal (infracțiunea de neprezentare la încorporare sau concentrare) și, în mod izolat, în dispozițiile art.334 Cod penal (infracțiunea de insubordonare) atunci când, deși încorporată sau recrutată, persoana respectivă a refuzat executarea unui ordin cu privire la îndatoririle de serviciu, cum este cazul în speță.
Aceste fapte sunt reglementate de actualul Cod penal în Titlul X -
Infracțiuni contra capacității de apărare a țării, C. I - „. săvârșite de militari";
- S. I - „. contra ordinii și disciplinei militare";, respectiv C. III - „. săvârșite decivili";.
S-a conchis că obiectul juridic comun al acestor infracțiuni este reprezentat de relațiile sociale referitoare la capacitatea de apărare a țării, așadar, neputându-se considera că scopul represiv și sancționator al acestor reglementări a fost determinat, strict de orânduirea comunistă și, mai ales, de rațiuni politice.
Atât Constituția din anul 1952, sub imperiul căreia a fost săvârșită fapta în discuție, cât și cea adoptată în anul 1965, garantau libertatea conștiinței și libertatea exercitării cultului religios (art.84, din prima Constituție, respectiv art.30 din cea de-a doua Constituție), dar impuneau totodată obligația pentru toți cetățenii țării de a îndeplini serviciul militar
(art.91, respectiv art.40), fiind considerată o îndatorire de onoare.
În consecință, condamnările pentru cele două infracțiuni nu au fost dispuse pornindu-se de la criteriul apartenenței la un cult religios, ci pentru săvârșirea unor fapte strict determinate de normele penale, problema libertății de conștiință și de religie nu poate fi considerată ca fiind indisolubil legată de regimul politic existent în acea perioadă, neavând la bază raționamente care țineau de valorile comuniste, ci mai degrabă de organizarea și legiferarea modului de efectuare a stagiului militar.
S-a mai arătat în motivarea recursului promovat, faptul că această chestiune a libertății de conștiință, raportat la obligația satisfacerii stagiului militar a fost pusă și în discuția instituțiilor Consiliului Europei, fosta comisie stabilind că dispozițiile art.4 paragraf 3 lit. b din Convenție, nu obligă statele contractante să prevadă un serviciu civil de substituție a serviciului militar, pentru cei care nu sunt în măsură să îl satisfacă din motive de conștiință și că nu constituie o încălcare a art.9 din Convenție, care garantează libertatea de gândire, conștiință și de religie, pronunțarea unei pedepse pentru refuzul executării serviciului militar, însă a fost recunoscută posibilitatea statelor membre de a înlocui serviciul militar refuzat cu prestarea altei activități speciale.
Recent, demersurile Adunării Parlamentare a Consiliului Europei au fost concretizate prin adoptarea unei recomandări, adresată C. de M., pentru introducerea dreptului la obiecție de conștiință cu privire la serviciul militar în Convenție, propunându-se adoptarea unui protocol adițional care să modifice art.4, paragraf 3, lit. b și art.9 din Convenție.
Împotriva acestei sentințe, a declarat în termen legal apel reclamantul, solicitând schimbarea ei, în sensul admiterii acțiunii.
În motivarea apelului său, reclamantul învederează că, în mod nelegal instanța de fond a apreciat că în speță nu sunt incidente dispozițiile art. 4 alin. 1 din L. nr. 2. și a făcut o greșită aplicare a dispozițiilor Deciziei nr.
32/2009 a Înaltei Curți de C. și Justiție, decizie prin care s-a admis recursul în interesul legii cu privire la aplicarea dispozițiilor art. 1 alin. 1 lit. a din
Decretul - lege nr. 118/1990 și nu cu privire la dispozițiile OUG nr. 2.. Prin actele depuse la dosar, apelantul a dovedit că persoanelor aflate într-o situație identică cu a sa le-a fost recunoscută calitatea de luptător în rezistența anticomunistă în baza OUG nr. 2., aspect pe care instanța de fond nu-l reține. În condițiile în care altor persoane aflate în situație similară cu a lui le-a fost recunoscut caracterul politic al condamnării în baza art. 2 alin. 1 lit. d din OUG nr. 2., prin respingerea apelului i s-ar crea un tratament discriminatoriu.
Nelegal reține instanța de fond și faptul că, în speță, nu sunt incidente dispozițiile art. 5 din L. nr. 2.. Aceasta, datorită faptului că, urmare condamnării, i s-a cauzat un prejudiciu moral întrucât prin condamnarea penală i s-a încălcat dreptul la exercitarea liberă a religiei, fiind supus la o discriminare pe motive religioase și, în consecință, unui stres emoțional intens prin implicarea în ancheta penală, infracțiunea primind conotații politice.
Probele administrate în cauză au confirmat faptul că, datorită acestei condamnări a fost exclus de societate, retrogradat din funcție, obligat să presteze activități inferioare pregătirii sale profesionale și i s-a interzis să ia legătura cu membri familiei.
Pârâtul S. Român prin Ministerul Finanțelor Publice a înregistrat la dosar întâmpinare, solicitând respingerea apelului, pe motiv că infracțiunea pentru care a fost condamnat reclamantul nu echivalează cu o oponență fără echivoc împotriva principiului statului totalitar, neavând un caracter politic.
A.antul a invocat excepția de neconstituționalitate a art. I pct. 1 și art. II din OUG nr. 62/2010 pentru modificarea și completarea L. nr. 2., excepție cu care nu a mai sesizat Curtea Constituțională, având în vedere pronunțarea deciziilor nr. 1354 și 1358/(...) a Curții Constituționale cu privire la excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. I pct. 1 și art. II din OUG 62/2010 și art. 5 alin. 1 lit. a din L. nr. 221/2010, decizii obligatorii pentru instanța de judecată în baza art. 31 din L. nr. 47/1992.
Analizând apelul formulat prin prisma motivelor invocate, raportat la disp. art. 292 alin.1 și 296 alin.1 Cod proc.civ., curtea apreciază că acesta nu este fondat, din considerentele ce urmează a fi expuse.
Astfel, după pronunțarea hotărârii de către prima instanță, prin D. nr.
32 din (...), publicată în Monitorul Oficial al R., Partea I nr. 137/(...), Înalta
Curte de Casație și Justiție s-a pronunțat asupra recursului în interesul legii promovat de P. G. al R. în interpretarea și aplicarea unitară a disp. art. 1 alin. 1 lit. a din Decretul-lege nr. 118/1990 republicat, cu modificările și completările ulterioare, în sensul că persoanele condamnate definitiv pentru infracțiunile contra capacității de apărare a țării prevăzute de art. 334 și 354
C., săvârșite din motive de conștiință, nu pot beneficia de drepturile acordatepersoanelor persecutate din motive politice.
În considerentele acestei decizii, curtea reține că, în realitate, condamnările pentru cele două infracțiuni analizate nu au fost dispuse pentru apartenența la un cult religios, ci pentru săvârșirea unor fapte prevăzute de norme penale care privesc organizarea și legiferarea modului de efectuare a stagiului militar, încă în perioada respectivă, problema compatibilității obiecției de conștiință cu obligația satisfacerii serviciului militar fiind pusă și în discuția instituțiilor Consiliului Europei, formând obiectul mai multor acte adoptate de A. P.. Comisia Europeană a Drepturilor Omului a decis, în cele din urmă că disp. art. 4 paragraful 3 lit. b din Convenția Europeană a Drepturilor Omului nu obligă statele contractante să prevadă un serviciu civil de substituție a serviciului militar pentru cei care nu sunt în măsură să îl satisfacă din motive de conștiință și că nu reprezintă o încălcare a art. 9 din Convenție, care garantează libertatea de gândire, conștiință și religie, condamnarea pentru refuzul de a îndeplini serviciul militar. C. Europeană a Drepturilor Omului, în Hotărârea din (...), cu referire la o condamnare dispusă în anul 2002 pentru refuzul de îndeplinire a serviciului militar din motive de conștiință, determinată de apartenența persoanei la O. R. „. lui I., a concluzionat că art. 9 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, interpretat în lumina prev. art. 4 paragraful 3 lit. b, nu garantează dreptul de a refuza serviciul militar obligatoriu din motive de conștiință.
Deciziile pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție în recurs în interesul legii sunt obligatorii pentru instanțe, conform art. 329 alin. 3 Cod proc. civ., având rol de uniformizare a jurisprudenței.
Deși înalta curte a fost sesizată cu interpretarea unor dispoziții ale
Decretului-lege nr. 118/1990, problema de drept dezlegată vizează caracterul politic sau nu al unor condamnări penale de natura celei de care se prevalează și reclamantul, astfel că dezlegarea în drept este obligatorie pentru instanța de apel.
Nu se pune problema retroactivității, întrucât, pe de o parte, este vorba de interpretarea legii și nici măcar legile de interpretare nu retroactivează, cu atât mai puțin deciziile de interpretare, iar, pe de altă parte, rolul deciziei este acela de uniformizare a jurisprudenței, de îndată și nicidecum doar pentru acele cereri de chemare în judecată ce sunt înregistrate ulterior pronunțării și publicării ei în Monitorul Oficial.
Instanța supremă pronunțându-se în interpretarea obligatorie a legii în sensul că o condamnare în temeiul art. 354 C., cum este aceea suferită de reclamant, nu reprezintă o condamnare cu caracter politic, această interpretare fiind conformă și cu jurisprudența actuală a CEDO, așa cum rezultă din considerentele deciziei pronunțată în recurs în interesul legii, în temeiul art. 296 Cod proc.civ., apelul reclamantului va fi respins ca nefondat.
A.ul reclamanților este neîntemeiat și prin raportare la dispozițiile L. nr. 2., pe care reclamantul își întemeiază acțiunea, având în vedere că prin decizia nr. 1358/(...), Curtea Constituțională a declarat art. 5 alin. 1 lit. a
Teza I din L. nr. 2. ca neconstituțional.
Raportat la aceste considerente, curtea apreciază că reclamantul nu este îndreptățit la acordarea unor daune morale pentru reparareaprejudiciului suferit ca urmare a condamnării sale pentru săvârșirea infracțiunii de neprezentare la încorporare.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE L.
D E C I D E :
Respinge ca nefondat apelul declarat de reclamantul M. I. împotriva sentinței civile nr. 425 din 12 mai 2010 a T.ui C., pronunțată în dosar nr.
(...), pe care o menține.
D. este definitivă și executorie.
Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare.
Dată și pronunțată în ședința publică din 17 februarie 2011.
PREȘEDINTE
JUDECĂTOR
GREFIER
A. A. C.
ANA I.
C. B.
Red. IA dact. GC
5 ex/(...)
Jud.primă instanță: C.V.B.
| ← Decizia civilă nr. 4704/2011, Curtea de Apel Cluj | Decizia civilă nr. 420/2011, Curtea de Apel Cluj → |
|---|
