Decizia civilă nr. 1475/2011, Curtea de Apel Cluj
Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale pentru minori și familie
Dosar nr. (...)
DECIZIA CIVILĂ NR. 1475/R/2011
Ședința publică din 29 aprilie 2011
Instanța constituită din: PREȘEDINTE: C.-M. CONȚ JUDECĂTORI: I.-D. C.
A.-A. P. GREFIER : A. A. M.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantul D. Ș., împotriva deciziei civile nr. 5./(...) a T.ului C., pronunțată în dosar nr. (...), privind și pe pârâții intimați D. A. M., S. M. A., R. C., R. M., D. A., S. R., D. I., D. M., D. A., D. V., P. J., P. V., L. O. C. CU S. I., C. T., P. M., D. S., D. T., D. G., D. T., D. S., D. S., D. V., D. S., P. V. C. CU P. I., având ca obiect acțiune în constatare.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima strigare a cauzei, nu se prezintă nimeni.
P.edura de citare este legal îndeplinită.
Recursul declarat de reclamantul D. Ș., a fost formulat și motivat în termen legal, a fost comunicat părților adverse și este parțial timbrat cu un timbru judiciar în valoare de 0,15 lei ( f. 14 ) și cu o taxă judiciară de timbru în cuantum de 10 lei ( f. 15 ).
S-a făcut referatul cauzei după care Curtea constată că prin memoriul de recurs ( f. 4 din dosar ), în temeiul art. 242 alin. 2 C.pr.civ., reclamantul recurent a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
Curtea constată că reclamantul recurent nu a achitat timbrajul aferent recursului, precum și diferența de taxă judiciară de timbru și timbru judiciar rămase neachitate pentru fondul cauzei și pentru apel, deși a fost legal citat cu mențiunea timbrării, atât pentru termenul de judecată din (...), cât și pentru termenul de judecată anterior, din (...) (f. 20, 38 dosar recurs).
De asemenea, Curtea constată că la data de (...) reclamantul recurent a formulat o cerere de acordare a ajutorului public judiciar, având ca obiect scutirea, reducerea, eșalonarea sau amânarea plății taxei judiciare de timbru în sumă de 1.362,34 lei și a timbrului judiciar în sumă de 4,85 lei, aferente recursului obiect al dosarului civil nr. (...) al C. de A. C., cerere care a fost înregistrată în dosarul nr. (...)/a1 al C. de A. C. și soluționată în sensul respingerii, prin încheierea civilă dată în ședința Camerei de C. din data de (...), încheiere care a fost comunicată reclamantului recurent la data de (...), conform dovezii de comunicare care se află la f. 12 din dosarul adițional, respectiv la data de (...), conform dovezii de comunicare care se află la f. 13 din dosarul adițional.
Se constată, de asemenea, că împotriva acestei încheieri, prin care a fost respinsă cererea de acordare a ajutorului public judiciar, reclamantulrecurent nu a exercitat calea de atac a reexaminării, conform art. 15 alin.
2 din O.U.G. nr. 51/2008, aprobată prin L. nr. 1., astfel încât, în sarcina recurentului continuă să subziste obligația de plată a taxelor judiciare de timbru și a timbrelor judiciare, conform celor dispuse prin încheierea ședinței publice din (...).
Curtea constată că pentru termenul de judecată de azi, reclamantul recurent a fost citat cu mențiunea de a achita o diferență de taxă judiciară de timbru pentru fond în cuantum de 2706,68 lei și un timbru judiciar pentru fond în valoare de 4,35 lei și o diferență de taxă judiciară de timbru pentru apel în cuantum de 1358,34 lei și un timbru judiciar pentru apel în valoare de 4,7 lei, sub sancțiunea dării în debit, precum și o diferență de taxă judiciară de timbru pentru recurs în cuantum de 1362,34 lei și un timbru judiciar pentru recurs în valoare de 4,85 lei, sub sancțiunea anulării recursului ca insuficient timbrat, conform dovezii de îndeplinire a procedurii de citare care se află la f. 38 din dosar.
Se constată de către instanță că până la acest moment reclamantul recurent nu a achitat diferența taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar datorate pentru fondul cauzei, pentru apel și pentru recurs și nu a înregistrat la dosar nici o cerere de reexaminare a încheierii civile dată în ședința Camerei de C. din data de (...), prin urmare instanța constată că în sarcina reclamantului recurent subzistă obligația de a achita diferența taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar datorate pentru fondul cauzei, pentru apel și pentru recurs, în cuantumul mai sus arătat.
Curtea lasă cauza la a doua strigare, pentru a da reclamantului recurent și pârâților intimați posibilitatea de a se prezenta la dezbateri, respectiv pentru ca reclamantul recurent să facă dovada achitării diferenței taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar, datorate pentru fondul cauzei, pentru apel și pentru recurs, în cuantumul mai sus arătat ori pentru a face dovada achitării într-un alt mod a diferenței de timbraj aferentă cel puțin recursului care formează obiectul prezentului dosar.
La a doua strigare a cauzei, la apelul nominal făcut în ședință publică, nu se prezintă nimeni.
Curtea constată că sunt incidente în cauză aceleași împrejurări ca și la prima strigare a cauzei.
În temeiul art. 20 alin. 3 raportat la art. 11 alin. 2 din L. nr.
146/1997 republicată, rap. la art. 35 alin. 5 din O.M.J. nr. 760/C/1999,
Curtea din oficiu invocă excepția insuficientei timbrări a prezentului recurs.
În temeiul art. 37 alin. 1 din O.M.J. nr. 760/C/1999 coroborat cu art. 25 alin. 5 din L. nr. 146/1997, republicată, reclamantul urmează să fie dat în debit pentru timbrajul restant la fondul cauzei și apel.
Curtea reține cauza în pronunțare asupra excepției insuficientei timbrări a prezentului recurs.
C U R T E A
Prin sen tinț a c iv il ă nr . 2538/(...), pronunț ată de Judec ător ia Cl u j-Napoca în dosar nr. (...), s-a respins ca neîntemeiată cererea formulată de reclamantul D. Ș., în contradictoriu cu pârâții D. A. M., S. M. A., R. C., R. M., D. A., S. R., D. I., D. M., D. A., D. V., L. O., căs. cu S. I., C. Todoszia, P. M., D. S., D. T., D. G., D. T., D. S., D. Ș., D. V., D. S., și P. V., căs. cu P. I., având ca obiect: constatarea dobândirii de către reclamant a dreptului deproprietate prin sentința nr. 1. a J. C.-N., asupra imobilului teren intravilan în suprafață de 331 mp. și construcție edificată pe acesta, S+P+E; întabularea în CF a dreptului de proprietate al defuncților D. I. și D. E., asupra acestui imobil, cu titlu de uzucapiune asupra terenului, și de construire asupra construcției.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut în considerentele sentinței faptul că prin sentința civilă nr. 11637/(...), pronunțată de Judecătoria Cluj-Napoca în dosar nr. (...), s-a dezbătut masa succesorală rămasă după defuncții D. I., decedat în 1983, și D. E., decedată în 1991, constatându-se că din această masă succesorală fac parte mai multe suprafețe de teren situate în Someșul R.. Prin aceeași hotărâre s-a sistat starea de indiviziune succesorală, conform variantei 3 din expertiza întocmită de T. D., lotul 1 fiindu-i atribuit lui D. Ș., iar lotul 2 reclamanților, dispunându-se și întabularea în cartea funciară a acestui partaj; s-a respins cererea reclamanților D. Ș. și D. E., pentru uzucapiune.
Cererea reclamantului nu este întemeiată, având în vedere că în cauză nu sunt îndeplinite cerințele prevăzute de art. 59, art. 47 alin. 1, art. 49, art. 50 alin. 2 și art. 50 alin. 1 din L. nr. 7/1996, coroborat cu art. 13 din
Ordinul nr. 634/(...).
Împotriva acestei se n tințe a decl ar at ap el, în ter men leg al, r ecl aman tul
D. Ș. , solicitând admiterea acțiunii sale astfel cum a fost formulată.
T ribun alul Clu j, pr in dec iz ia c iv il ă nr. 5./(...), pronunț ată în dos ar nr.
(...), a respins ca nefondat apelul reclamantului, cu motivarea că, în ceea ce privește solicitarea reclamantului, de constatare a unei situații de fapt, aceasta este inadmisibilă în raport de dispozițiile art. 111 C.proc.civ., iar în ceea ce privește cererea privind constatarea dobândirii de către reclamant a dreptului de proprietate asupra imobilului cu nr. top 151, 152/1/1,
152/1/3/2/2, aceasta nu este admisibilă întrucât, sentința nr. 1. prin care, conform susținerilor reclamantului, acesta ar fi dobândit dreptul de proprietate asupra imobilelor litigioase, nu este opozabilă proprietarilor tabulari înscriși în CF nr. 21 Someșul R., astfel încât, conform art. 22 lit. a din L. nr. 7/1996, aceasta nu poate fi întabulată în CF.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs, în termen legal, reclamantul
D. Ș. , solicitând admiterea recursului, cu consecința admiterii acțiunii sale astfel cum a fost formulată, fără cheltuieli de judecată.
În motivarea recursului s-a criticat preponderent sentința J. C.-N., precum și încheierile de CF de respingere nr. 6. și nr. 6., susținându-se de către recurent că, raportat la starea de fapt pe care a învederat-o primei instanțe, se impunea admiterea cererii sale de întabulare, fără ca pentru aceasta să mai fie necesară întocmirea unei documentații cadastrale.
Recursul nu a fost legal timbrat.
La termenul de judecată din data de (...), Curtea a pus în discuția reclamantului recurent necesitatea completării timbrajului, atât pentru recurs, cât și pentru fondul cauzei și pentru apel, având în vedere că potrivit prevederilor O.U.G. nr. 212/2008, coroborat cu L. nr. 276/2009, acțiunea în constatarea dobândirii unui drept real este una evaluabilă în bani, care trebuie timbrată la valoarea imobilului cu privire la care se solicită dobândirea respectivului drept de proprietate.
La termenul de judecată din (...) s-a stabilit cuantumul taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar, aferente recursului, apelului și fondului cauzei, dispunându-se citarea reclamantului recurent cu mențiunea timbrării cu aceste sume, sub sancțiunea anulării recursului ca insuficienttimbrat, respectiv sub sancțiunea dării în debit pentru fondul cauzei și pentru apel (f. 17-18, 20 dosar recurs).
Reclamantul recurent a formulat cerere de acordare a ajutorului public judiciar, înregistrată sub nr. (...)/a1, cerere care a fost soluționată prin încheierea dată în ședința Camerei de C. din (...), în sensul respingerii acesteia, pe motiv că în susținerea cererii recurentul nu a depus toate dovezile pretinse de art. 14 din O.U.G. nr. 51/2008, aprobată cu modificări prin L. nr. 1. (f. 10, 11 din dosar nr. (...)/a1).
Această încheiere i-a fost comunicată reclamantului la data de (...), conform dovezii de comunicare aflată la fila 12 din dosarul nr. (...)/a1, dovada de comunicare fiind semnată de soția reclamantului recurent D. Ș., numita D. E.
De asemenea, aceeași încheiere i-a fost comunicată reclamantului și la data de (...) (f. 13), de data aceasta procedura de comunicare fiind realizată prin afișare pe ușa principală a clădirii.
Deși această încheiere prin care a fost respinsă cererea de acordare a ajutorului public judiciar i-a fost legal comunicată, totuși, reclamantul recurent nu a atacat această încheiere cu o cerere de reexaminare, în condițiile art. 15 alin. 2 din O.U.G. nr. 51/2008, aprobată prin L. nr. 1..
Prin urmare, în sarcina reclamantului recurent a subzistat obligația de plată a taxelor judiciare de timbru și a timbrelor judiciare aferente recursului, apelului și fondului cauzei, sens în care, pentru termenul de judecată din data de (...), recurentul a fost legal citat cu mențiunea de a achita următoarele taxe judiciare de timbru și timbre judiciare: 2706,68 lei și 4,35 lei pentru fondul cauzei, sub sancțiunea dării în debit; 1358,34 lei și
4,7 lei pentru apel, sub sancțiunea dării în debit și 1362,34 lei și 4,85 lei pentru recurs, sub sancțiunea anulării recursului ca insuficient timbrat (f.
28, 29, 38 dosar recurs), întrucât pentru recurs s-a achitat doar o taxă judiciară de timbru de 10 lei și un timbru judiciar de 0,115 lei (f. 15, 14).
Întrucât pentru termenul de judecată din (...) reclamantul recurent nu a achitat timbrajul aferent recursului, Curtea, din oficiu, în ședința publică din (...), a invocat excepția insuficientei timbrări a recursului, excepție care urmează să fie admisă în temeiul art. 20 alin. 3 rap. la art. 11 alin. 2 din L. nr. 146/1997, republicată, coroborat cu art. 35 alin. 5 din O.M.J. nr.
760/C/1999.
În temeiul art. 20 alin. 5 din L. nr. 146/1997, republicată, coroborat cu art. 37 alin. 1 din O.M.J. nr. 760/C/1999, reclamantul va fi obligat la plata taxelor judiciare de timbru și a timbrelor judiciare restante, rămase neachitate pentru fondul cauzei și pentru apel, conform dispozitivului prezentei decizii.
PENTRU ACESTE M.IVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Anulează ca insuficient timbrat recursul declarat de reclamantul D. Ș., împotriva deciziei civile numărul 5. din (...) a T.ului C., pronunțată în dosar numărul (...), pe care o menține.
Obligă pe numitul recurent să plătească taxa judiciară de timbru în sumă de 2706,68 lei și timbru judiciar de 4,35 lei pentru fondul cauzei și o diferență de taxă judiciară de timbru în sumă de 1358,34 lei și un timbru judiciar de 4,7 lei pentru apel.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din (...).
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
C.-M. CONȚ I.-D. C. A.-A. P.
A. A. M.
GREFIER
Red.CMC/dact.MS
2 ex./(...) Jud.fond: V.L.O.
Jud.apel: D.I.Tașcă/M.O.S.
← Decizia civilă nr. 4910/2011, Curtea de Apel Cluj | Decizia civilă nr. 2180/2011, Curtea de Apel Cluj → |
---|