Decizia civilă nr. 1586/2011, Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
R.IA
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale pentru minori și familie
Dosar nr. (...)
DECIZIA CIVILĂ Nr. 1586/R/2011
Ședința publică din data de 6 mai 2011
Instanța constituită din:
Președinte : D.-L. B.- vicepreședinte al C. de A. C.
Judecători : A. C.
V. M. - președintele C. de A. C.
Grefier : S.-D. G.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanta Z. ANA împotriva sentinței civile nr. 1. februarie 2011, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr. (...), privind și pe pârâtul S. R. prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE - PRIN D. G. A F. P. C., având ca obiect D. L. nr. 2..
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă reprezentanta
P.ui de pe lângă C. de A. C., procuror S. A. și reprezentantul reclamantei recurente, avocat C. M. cu împuternicire avocațială la dosar, lipsă fiind reprezentantul pârâtului intimat.
Procedura de citare este îndeplinită.
Recursul a fost declarat și motivat în termenul legal și este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că pârâtul intimat a formulat și înregistrat prin serviciul de registratură al instanței, la data de 5 mai 2011, întâmpinare, solicitând respingerea recursului și judecarea cauzei în lipsă.
Instanța comunică cu reprezentantul reclamantei recurente un exemplar din întâmpinare.
Nefiind formulate alte cereri sau excepții de invocat, C. constată cauza în stare de judecată, declară închise dezbaterile și acordă cuvântul cu privire la recursul formulat.
Reprezentantul reclamantei recurente solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat.
Reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C., solicită respingerea recursului și menținerea dispozițiilor sentinței atacate pronunțată de
Tribunalul Cluj.
C U R T E A
Prin acțiunea civilă înregistrată la data de 20 A. 2010 pe rolul T. C., reclamanta Z. Ana a solicitat în contradictoriu cu pârâtul S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice, constatarea faptului că de drept constituie condamnare cu caracter politic condamnarea de cinci ani închisoare corecțională, trei ani interdicție corecțională și confiscarea averii, aplicată antecesorului reclamantei, R. V., decedat la data de 13 I. 1997, prin S. penală nr. 75/20
Februarie 1950 a T. M. C. S I, pronunțată în dosarul nr. 157/1950, pentru delictul de uneltire contra ordinii sociale, prevăzut și pedepsit de art. 209 pct. IV Cod penal, executați în perioada 22 Iunie 1949 - data arestării și 20 Iunie
1954 - data eliberării; obligarea pârâtului la acordarea unor despăgubiri în cuantum de 350.000 Euro (200 Euro/zi de detenție politică) pentru prejudiciul moral suferit prin condamnarea cu caracter politic și la plata cheltuielilor de judecată.
Prin precizarea cererii de chemare în judecată reclamanta Z. Ana a solicitat să se constate că de drept constituie condamnare cu caracter politic condamnarea de cinci ani închisoare corecțională și confiscarea averii, aplicată tatălui reclamantei, R. V., decedat la data de 13 I. 1997, prin S. penală nr. 75/20 Februarie 1950 a T. M. C. S I, pronunțată în dosarul nr.
157/1950, pentru delictul de uneltire contra ordinii sociale, prevăzut și pedepsit de art. 209 pct. IV Cod penal, executați de tatăl reclamantei în perioada 22 Iunie 1949 - data arestării și 20 Iunie 1954 - data eliberării; obligarea pârâtului la acordarea unor despăgubiri în cuantum de 365.000
Euro (200 Euro/zi de detenție politică) pentru prejudiciul moral suferit prin condamnarea cu caracter politic și la plata cheltuielilor de judecată, reiterând aspectele invocate și în cuprinsul cererii inițiale, invocând dispozițiile art. 4 alin. 4, art. 5 alin. 3 din L. nr. 2. și art. 998 cod civil (f. 83
- 84 dosar fond).
Prin S. civilă nr. 132 din (...) pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr. (...) s-a admis excepția prescripției dreptului la acțiune cu privire la petitul de obligare a pârâtului la plata de despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit.
A fost respinsă acțiunea civilă formulată de reclamanta Z. Ana, în contradictoriu cu pârâtul S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice pentru constatare caracter politic al condamnării defunctului R. V., prin S. penală nr.
157/1950.
A fost respinsă acțiunea civilă formulată de reclamanta Z. Ana împotrivapârâtului S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice, pentru obligare la despăgubiri pentru daune morale în cuantum de 365.000 Euro ca prescrisă.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut în esență următoarele:
Prin sentința penală nr. 75 din 16 februarie 1950 pronunțată de T. M.
C. în dosar nr. 157/1950 R. V. a fost condamnat la 5 ani închisoare corecțională, 3 ani interdicție corecțională și confiscarea averii pentru crima de uneltire contra ordinei sociale, infracțiune prevăzută și pedepsită de art. 209 Cod penal.
Prin Decizia nr. 2684 pronunțată de Curtea Supremă de Justiție - Secția penală în dosar nr. 489/1996 s-a admis recursul în anulare declarat de P. general al R.iei împotriva sentinței penale nr. 75/1950 care a fost casată și în baza art. 11 pct. 2 lit. a și art. 10 alin. 1 lit. d Cod de procedură civilă a dispus achitarea inculpatului R. V.
R. V. a decedat la 14 ianuarie 1997 în localitatea Ț., fapt atestat de copia certificatului de deces seria DB nr. 0., reclamanta fiind fiica acestuia.
Potrivit art. 1 alin. 1 și 2 din L. nr. 2. constituie condamnare cu caracter politic orice condamnare dispusă printr-o hotărâre judecătorească definitivă, pronunțată în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, pentru fapte săvârșite înainte de data de 6 martie 1945 sau după această dată și care au avut drept scop împotrivirea față de regimul totalitar instaurat la data de 6 martie 1945. Constituie de drept condamnări cu caracter politic condamnările pronunțate pentru faptele prevăzute de art. 209 Cod penal.
Potrivit art. 4 alin. 1 din L. nr. 2. persoanele condamnate penal în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 pentru alte fapte decât celeprevăzute la art. 1 alin. 2 pot solicita instanței de judecată să constate caracterul politic al condamnării lor, potrivit art. 1 alin. 3.
Prin urmare, pot solicita constatarea caracterului politic al condamnării numai persoanele care au fost condamnate pentru alte infracțiuni decât cele pentru care legea le consideră de drept condamnări politice.
În speță, fiind vorba de o condamnare de drept politică, tribunalul a respins petitul de constatare a caracterului politic al condamnării.
Prin Deciziile nr. 1360/2010 și nr. 1358/2010 publicate în MOf al R.iei nr. 761 din 15 noiembrie 2010, Curtea Constituțională a R.iei a constatat că dispozițiile art. 5 alin. 1 lit. a teza întâi, textul de lege pe care a fost inițial întemeiată acțiunea, sunt neconstituționale.
După declararea caracterului neconstituțional a dispozițiilor art. 5 alin. 1 lit. a din L. nr. 2. reclamantul și-a precizat acțiunea pe dispozițiile art. 998 Cod civil.
Cu privire la incidența în cauză a dispozițiilor art. 998 Cod civil, tribunalul apreciază că potrivit art. 3 din D. nr. 167/1958 acțiunile patrimoniale sunt supuse prescripției de 3 ani.
În cauză, problema care se pune este aceea de a stabili data de la care termenul de prescripție de 3 ani a început să curgă, tribunalul apreciind că data începerii curgerii este 31 decembrie 1989. Deși tatăl reclamantei a fost eliberat la data de 20 iunie 1954 din acel moment ar fi avut posibilitatea de a identifica drepturile subiective încălcate, prejudicial produs și persona responsabilă.
Deoarece din anul 1952 și până în anul 1989, tatăl reclamantei s-ar fi putut teme de S., acesta avea posibilitatea de a acționa începând cu data de
31 decembrie 1989, când prin D. nr. 3. s-a desființat Departamentul
Securității S.ui. Dacă până la acest moment tatăl reclamantei nu ar fi îndrăznit să acționeze statul în judecată, din cauza fricii față de organul represiv al Securității, după desființarea acesteia nimic nu l-ar fi împiedicat să introducă o acțiune în justiție împotriva S.ui R. prin Ministerul Finanțelor Publice, având ca obiect obligarea la daune morale. În aceste condiții termenul de 3 ani de prescripție a început să curgă de la 31 decembrie 1989 și s-a împlinit la 31 decembrie 1992.
De altfel, prin adoptarea D. L. nr. 1. și intrarea acestuia în vigoare la 9 aprilie 1990 s-a recunoscut caracterul politic al condamnărilor la care au fost supuse unele persoane în perioada de după 6 martie 1945, perioada detenției fiind considerată vechime în muncă, respectiv 1 an de detenție constituie 1 an și 6 luni vechime în muncă. Totodată, persoanelor condamnate politic li s-a acordat și o îndemnizație lunară de 200 lei/pe an de detenție. Prin același act normativ foștilor condamnați politic li s-a acordat numeroase alte drepturi ca: scutirea de la plata taxelor și impozitelor, asistență medicală și medicamente gratuite, transport gratuit în mijloacele de transport în comun,etc.
În consecință, neinvocându-se vreun caz de întrerupere a cursului prescripției, tribunalul a apreciat că termenul de 3 ani de când antecesorul reclamantei sau reclamanta cunoșteau sau trebuiau să cunoască prejudiciul și puteau acționa în cunoștință expirase la data promovării prezentei acțiuni.
Raportat la considerentele mai sus invocate, tribunalul a admis excepția prescripției dreptului la acțiune pentru petitul de acordare despăgubiri pentru prejudiciul moral. A respins acest petit ca prescris, șitotodată a respins și petitul de constare a caracterului politic al condamnării.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta Z. Ana solicitândmodificarea sentinței în sensul admiterii acțiunii civile și obligării pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.
În motivare s-a arătat că în mod greșit instanța de fond a respins ca prescris capătul de cerere având ca obiect acordarea unor despăgubiri pentru daune morale raportat la art. 2 din L. nr. 2..
Acest text de lege operează o veritabilă repunere în termenul de prescripție cu privire la efectele hotărârilor judecătorești de condamnare cu caracter politic care sunt înlăturate de drept, respectiv atât cu privire la constatarea caracterului politic al condamnării, cât și cu privire la obligarea de despăgubiri, indiferent de temeiul juridic.
Pe fondul cauzei s-a arătat că prin decizia nr. 2. a fost admis recursul în anulare împotriva sentinței penale nr. 75/1950 a T. M. C. care a fost casată dispunându-se achitarea inculpatului R. V.
Ținând cont de condițiile de detenție care au avut ca rezultat deteriorarea stării de sănătate a antecesorului reclamantei și de toate consecințele condamnării suma solicitată cu titlu de daune morale este una justă, corespunzătoare prejudiciului real și efectiv produs victimei erorii judiciare.
În drept au fost invocate dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 312 C.pr.civ.
În apărare intimatul S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice a formulatîntâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului.
În motivare s-a arătat că textul legal de care se prevalează recurenta nu poate fi considerat ca o normă de drept care realizează o repunere în termenul de prescripție extinctivă pentru a formula acțiune în despăgubiri întemeiată pe dreptul comun.
Prin decizia C. C. nr. 1358/2010 s-a statuat că există reglementări paralele în materia despăgubirilor pentru daune morale persoanelor persecutate din motive politice în perioada comunistă.
S-a mai învederat că reclamanta nu avea la data intrării în vigoare a L. nr. 2. un bun în sensul jurisprudenței C. Europene a Drepturilor Omului generate de aplicarea art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 la C.
În drept au fost invocate dispozițiile art. 308 alin. 2 C.pr.civ.
Analizând recursul declarat de reclamanta Z. Ana împotriva sentinței civile nr. 1. a T. C., C. reține următoarele:
Referitor la daunele morale se constată că în mod corect a apreciat instanța de fond că dreptul la acțiune este prescris, ținându-se cont de precizarea temeiului de drept al acțiunii, respectiv art. 998 C.civil, recursul fiind nefondat.
Sunt incidente în cauză prevederile art. 8 alin. 1 din D. nr. 167/1958, respectiv dreptul la acțiune a început să curgă în anul 1990, anul intrării în vigoare a D. -L. nr.1., act normativ care a reglementat drepturile persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la (...) precum și a celor deportate în străinătate sau constituite în prizonieri, la acel moment nemaiexistând nici o piedică în calea promovării unei astfel de acțiuni întemeiate pe dreptul comun care să aibă ca obiect repararea pagubelor pricinuite în perioada regimului comunist.
Prin adoptarea D. L. nr. 1. intrat în vigoare la 9 aprilie 1990 s-a recunoscut caracterul politic al condamnărilor la care au fost supuse unele persoane în perioada următoare datei de 6 martie 1945, perioada detenției fiind considerată vechime în muncă, respectiv 1 an de detenție constituind 1an și 6 luni vechime în muncă. Totodată, persoanelor condamnate politic li s-a acordat și o îndemnizație lunară de 200 lei/pe an de detenție. Prin același act normativ foștilor condamnați politic li s-a acordat numeroase alte drepturi.
De altfel, din considerentele Deciziilor nr. 1358/2010 și 1360/2010 ale C. C. reiese că în domeniul acordării de despăgubiri pentru daunele morale persoanelor persecutate din motive politice au fost adoptate mai multe acte normative, art.4 din D. lege nr. 1. republicat și art.5 alin.1 lit.a din L. nr. 2. având aceeași finalitate, acordarea unor sume de bani persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum și a celor deportate sau constituite prizonieri. Diferența constă doar în modalitatea de plată, respectiv prestații lunare sau o sumă globală.
În consecință, în mod corect a apreciat instanța de fond că dreptul la acțiunea întemeiată pe dreptul comun nu s-a născut la apariția L. nr. 2. atâta timp cât anterior, persoanelor condamnate politic li s-a recunoscut dreptul la despăgubiri pentru daunele morale.
Nu se poate pune problema unei repuneri în termenul de prescripție prin intrarea în vigoare a L. nr. 2., aceasta fiind o lege specială care nu poate avea efecte în ceea ce privește acțiunile întemeiate pe dreptul comun. O astfel de interpretare este de natură să aducă atingere principiului securității raporturilor juridice civile, astfel cum acesta rezultă din art.6 al Convenției Europene a Drepturilor Omului, instituția repunerii în termenul de prescripție având caracter excepțional. O eventuală repunere în termenul de prescripție trebuie să rezulte în mod expres din lege, în cauză neverificându-se și nefiind de altfel invocate condițiile generale în materie de repunere în termenul de prescripție reglementate de art.19 din D. nr.167/1958.
Referitor la obligația de plată a cheltuielilor de judecată în acest proces, C. constată că ele au fost justificate de reclamanta Z. Ana prin chitanța de plată a onorariului avocațial însă instanța nu le-a acordat.
Ceea ce justifică aplicarea dispozițiilor art. 274 alin. 1 C.proc.civ. este culpa procesuală a părții căzute în pretenții care a inițiat nejustificat procesul obligând partea adversă la efectuarea unor cheltuieli.
În prezentul proces, deși s-a respins acțiunea civilă înaintată de reclamantă, este discutabilă culpa sa procesuală, atâta timp cât procesul a fost promovat de reclamantă în considerarea unei dispoziții legale în vigoare.
Împrejurarea că pe timpul judecării cauzei în primă instanță dispozițiile art. 5 alin. 1 lit. a teza întâia din L. nr. 2., cele pe care reclamanta și-a întemeiat acțiunea, au fost declarate neconstituționale au determinat-o pe reclamantă să precizeze temeiul de drept al acțiunii.
Practica instanțelor este constantă în sensul acordării cheltuielilor de judecată avansate de către reclamant în cazul respingerii acțiunii întemeiate pe art.5 alin.1 lit.a din L. nr.2. ca urmare a declarării ca neconstituțional a acestui text de lege. C. pe care se acordă cheltuielile de judectă în această situație este acela că nu există o culpă procesuală a reclamantului căruia i-a fost respinsă acțiunea, culpa aparținând S.ui R. care prin intermediul C. C. a invalidat un text de lege pe care a fost întemeiată acțiunea în cursul soluționării acestuia.
Situația în care reclamantul înțelege să își precizeze acțiunea în contextul declarării neconstituționalitățiii textului de lege pe care a fost inițial fundamentată acțiunea poate fi asimilată din perspectiva art.274
C.pr.civ. cu cea menționată mai sus, practic precizarea acțiunii fiind impusă reclamantului în condițiile în care acțiunea sa a rămas fără temei de drept.
Pentru aceste motive recursul declarat de către reclamantă în ceea ce privește cheltuielile de judecată se apreciază a fi întemeiat.
Prin urmare, raportat la prevederile art.312 alin.3 C.pr.civ., C. va admite în parte recursul declarat de reclamanta Z. ANA împotriva sentinței civile nr. 132 din 15 februarie 2011 a T. C. pronunțată în dosar nr. (...), pe care o modifica în parte, în sensul obligării pârâtului S. R. la a-i plăti reclamantei suma de 1000 lei cheltuieli de judecată în primă instanță reprezentând onorariu avocațial.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE L.
D E C I D E
Admite în parte recursul declarat de reclamanta Z. ANA împotriva sentinței civile nr. 132 din 15 februarie 2011 a T. C. pronunțată în dosar nr. (...), pe care o modifică în parte, în sensul obligării pârâtului S. R. la a-i plăti reclamantei suma de 1000 lei cheltuieli de judecată în primă instanță.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 06 mai 2011.
Președinte Judecători
D.- L. B. A. C. V. M.
S.-D. G.
Grefier
Red.A.C./dact.L.C.C.
2 ex./(...)
Jud.fond: Ana-S. S.
| ← Decizia civilă nr. 1341/2011, Curtea de Apel Cluj | Decizia civilă nr. 4910/2011, Curtea de Apel Cluj → |
|---|
