Decizia civilă nr. 1305/2011, Curtea de Apel Cluj

Decizii și sentințe civile - Curtea de Apel Cluj (2011)

R . I A

CURTEA DE APEL CLUJ

Secția Civilă, de M. și A. S.pentru Minori și Familie

Dosar nr. (...)

D. CIVILĂ NR. 1305/R/2011

Ședința publică din 8 aprilie 2011

Instanța constituită din: PREȘEDINTE: A.-A. P. JUDECĂTORI: C.-M. CONȚ

I.-D. C. GREFIER : A. A. M.

S-au luat în examinare recursul declarat de pârâtul S. R., PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE R. PRIN D. A J. C. și recursul declarat de reclamanții M. A. L., M. G. M., M. R. I. și G. L. E., împotriva sentinței civile nr. 150 din 18 februarie 2011 a T.ui C., pronunțată în dosar nr. (...), având ca obiect despăgubiri în baza L. nr. 2..

La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima strigare a cauzei, se prezintă reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C., procuror S. A., lipsă fiind reprezentantul pârâtului intimat și reclamanții recurenți personal.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Recursul declarat de reclamanții M. A. L., M. G. M., M. R. I. și G. L. E., precum și recursul declarat de pârâtul S. R., prin Ministerul Finanțelor

Publice, reprezentat prin D. a jud. C., au fost introduse și motivate în termen legal, au fost comunicate părții adverse și sunt scutite de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar în baza art. 5 alin. 3 din L. nr. 2..

S-a făcut referatul cauzei după care C. constată că prin memoriul de recurs (f. 4 dosar), în temeiul art. 242 alin. 2 C.pr.civ., pârâtul recurent a solicitat judecarea cauzei în lipsă.

C. lasă cauza la a doua strigare pentru a da reclamanților recurenți și reprezentantului pârâtului recurent posibilitatea de a se prezenta la dezbateri.

La a doua strigare a cauzei, la apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C., procuror S. A., lipsă fiind reclamanții recurenți și reprezentantul pârâtului recurent.

Reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C. arată că nu are de formulat alte cereri prealabile sau excepții de invocat.

Nemaifiind de formulat alte cereri prealabile sau excepții de invocat, C. declară închisă faza cercetării judecătorești și acordă cuvântul reprezentantei P.ui de pe lângă C. de A. C. pentru a pune concluzii pe recursurile care formează obiectul prezentului dosar.

Reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C. arată că Tribunalul Cluj a admis în parte acțiunea promovată de reclamanți, iar critica formulată de pârâtul recurent S. R., prin Ministerul Finanțelor Publice reprezentat prin D. a jud. C. este neîntemeiată, întrucât la dosarul cauzei există o hotărâre de condamnare a antecesorului reclamanților, procesul-verbal privind confiscarea unor bunuri de la antecesorul reclamanților și în cauză a fost efectuat un raport de expertiză tehnică privind evaluarea bunurilor confiscate de la antecesorul reclaman-ților.

Reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C. solicită respingerea recursului declarat de pârât ca fiind nefondat și respingerea recursului declarat de reclamanți ca fiind nefondat.

De asemenea, reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C. arată că reclamanții au solicitat despăgubiri materiale cu titlu de chirie, însă în cazul condamnărilor politice există doar posibilitatea obligării S.ui R. la plata daunelor materiale pentru bunurile confiscate.

C . :

Prin sentința civilă nr. 150 din data de (...) pronunțată în dosarul nr. (...) de Tribunalul Cluj s-a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanții M. A. L., M. G. M., M. R. I., și G. L. E., în contradictoriu cu pârâtul S. R. prin M. F. care a fost obligat să plătească reclamanților suma de 10.267 lei cu titlu de despăgubiri materiale și suma de 500 de lei cu titlu de cheltuieli de judecată. S-a respins restul pretențiilor solicitate cu titlu de despăgubiri privind prejudiciul material si moral.

Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că în conformitate cu sentința de la f. 5 si dosarului remis de C., tatăl reclamanților a fost condamnat la 6 ani închisoare corecționala si confiscarea întregii averi pentru infracțiunea prevăzuta de art. 209 C., infracțiune constând in uneltire contra ordinii sociale

Conform art. 1 din L. 2., condamnările dispuse in temeiul art. 209 C. constituie de drept condamnări cu caracter politic. In privința acestor condamnări instanța nu mai trebuie sa constate caracterul politic întrucât el este constatat chiar de legiuitor, așa cum rezulta din interpretarea coroborata a art. 1 alin. 1,2,4 si art. 4 din L. 2. .

A mai precizat tribunalul că, prin decizia C. C. nr. 1. art. 5 alin. 1 lit. a din L. 2. pe care reclamanții își fundamentează acțiunea din speță privind daunele morale a fost declarat neconstituțional .

In considerentele acestei decizii se retine, in esență, ca art. 5 alin.1 lit. a din L. 2. contravine art. 1 alin. 3 si 5 din Constituție care prevăd ca dreptatea este valoare supremă si că în R.ia respectarea legilor este obligatorie .

Pentru a ajunge la această concluzie s-a avut în vedere că prevederile sus menționate din L. 2. au același scop ca si art. 4 din Decretul L. 1. diferența constând doar in modalitatea de plata adică o sumă globală în loc de prestații lunare, altfel spus ca prin art. 5 alin. 1 lit. a din L. 221/1990 s-a urmărit repararea aceluiași prejudiciu deja reparat prin prevederile D. L. nr.

1., diferind doar modalitatea de plata aleasa.

In ce privește art. 1 alin. 5 din L. 2. s-a reținut, in esență, ca prevederile declarate neconstituționale nu întrunesc cerințele de accesibilitate, claritate si previzibilitate, neîntrunirea acestor exigente ducând la o aplicare incoerenta a acestui text de lege de către instanțele de judecată.

Efectul declarării ca neconstituțional a acestui text de lege este acela că de la momentul declarării sale ca fiind neconstituțional el este suspendat de drept, iar după 45 de zile de la publicarea deciziei, el îsi încetează efectelejuridice, dacă legiuitorul nu intervine pentru a pune de acord prevederile declarate neconstituționale cu dispozițiile Constituției .

In speță, a precizat tribunalul, acest termen a expirat fără adoptarea altui act normativ, astfel ca prezenta acțiune a ramas fără fundament juridic in privința daunelor morale.

In consecință, in baza tuturor considerentelor de mai sus tribunalul a respins cererea de acordare a despăgubirilor pentru prejudiciile morale .

In ce privește daunele materiale, tribunalul a apreciat că este de observat că în privința bunurilor imobile reclamanții nu au solicitat valoarea actuală a bunurilor confiscate, ci echivalentul lipsei de folosința a acestora.

Art. 5 alin. 1 lit. b din L. 2. prevede posibilitatea acordării de daune materiale doar in ipoteza nerestituirii acestor bunuri imobile, daune constând in echivalentul valoric actual. Ca atare, tribunalul a apreciat că daunele materiale pretinse constând in echivalentul lipsei de folosință nu pot fi acordate in temeiul art. 5 alin.1 lit. b din L. 2..

In ce privește echivalentul bunurilor mobile, instanța de fond a apreciat că din procesul verbal aflat la f. 6-7 rezultă in mod neechivoc ca ele au fost preluate in temeiul hotărârii penale de condamnare care a dispus si confiscarea averii si ca aceste bunuri mobile nu au fost restituie in natura.

Echivalentul valoric actual este conform raportului de expertiza efectuat in cauză si necontestat de nici o parte de 10.267 lei.

Având in vedere considerentele mai sus expuse, tribunalul, in temeiul art. 5 alin. 1 lit. b din L. 2. corob. cu art. 1 si 2 din aceeași lege, a admis in parte petitul privind acordarea de despăgubiri materiale si a obligat pârâtul să plătească reclamanților suma de 10.267 lei reprezentând echivalentul valoric al bunurilor mobile confiscate în urma condamnării cu caracter politic, iar in temeiul art. 274 C.pr.civ., a obligat același pârât la plata sumei de 500 lei cheltuieli de judecată constând in onorariu expert necesar pentru stabilirea valorii acestor bunuri.

Împotriva acestei sentințe, reclamanții M. A. L., M. G. M., M. R. I. și G. L. E. au declarat recurs, în termen legal, fiind nemulțumiți de faptul că nu le-au fost acordate în întregime despăgubirile acordate și nu le-a fost oferită posibilitatea de a dovedi valoarea reală a daunelor morale suferite în urma condamnării tatălui lor, cu mențiunea că dezvoltarea mai amplă a motivelor de recurs o vor depune în timp util, pe care însă nu au mai înregistrat-o la dosar.

De asemenea, împotriva aceleiași hotărâri, pârâtul S. R. prin M. F. P. adeclarat recurs, în termen legal, solicitând admiterea acestuia, modificarea înparte a sentinței, în sensul respingerii în întregime a acțiunii reclamanților.

În motivarea, recursului, pârâtul a arătat că instanța de fond a încălcat prevederile art. 5 alin. 1 lit. b din L. nr. 2., deoarece din conținutul acestui text legal rezultă că pot face obiectul despăgubirilor reprezentând echivalentul valorii bunurilor confiscate prin hotărârea de condamnare doar bunurile imobile.

În opinia pârâtului este imposibil de stabilit, în acest moment, valoarea unor bunuri mobile pentru care s-a dispus confiscarea în anul

1960, expertul constatând că valoarea bunurilor s-a efectuat strict teoretic prin raportare la prețurile actuale a unor bunuri similare.

Cele susținute anterior rezultă și din expunerea de motive privind proiectul L. nr. 2., unde se arată că prin această lege se urmărește, prin derogare de la prevederile L. nr. 1., acordarea direct de către instanța de judecată a unor despăgubiri bănești care să acopere valoarea bunurilorconfiscate având în vedere dificultățile legate de procesul de punere în aplicare a L. nr.1..

Reclamanții intimați și pârâtul intimat, deși legal citați, nu s-auprezentat personal sau prin reprezentant în fața instanței și nu au depus întâmpinare prin care să își exprime poziția procesuală față de recursul părții adverse.

Analizând sentința atacată prin prisma motivelor de recurs invocate, C.,în temeiul art. 3041 C.pr.civ., reține următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de (...), reclamanții M. A. L., M. G. M., M. R. I. și G. L. E. au chemat în judecată pârâtul S. R. prin M. F. P. solicitând instanței obligarea pârâtului la plata sumei de 37500 euro cu titlu de daune materiale și 937.500 euro cu titlu de daune morale în temeiul art.1,4 și 5 din L. nr.2..

Prin sentința penală nr. 510/(...), pronunțată în dosarul nr. 497/1959 de către T. M. C., rămasă definitivă prin respingerea recursului conform deciziei penale nr.7/(...) a T. M. de R. M., numitul M. G. a fost condamnat la

6 ani închisoare corecțională, 4 ani interdicție corecțională și confiscarea totală a averii personale, în baza art. 209 pct.2 lit.a Cod penal, pentru delictul de uneltire contra ordinii sociale (f.5 dosar fond).

Numitul Muntean G. a decedat la data de (...) iar reclamanții sunt fii

și, respectiv, fiica acestuia, așa cum rezultă din actele de stare civilă anexate la f.9-12 din dosarul de fond.

Prin procesul verbal încheiat la data de (...) în dosarul nr.37/1960 de către T. P. Dej - E. J. s-au declarat confiscate în folosul statului următoarele bunuri care au fost predate S.ui P. al com. Poiana Blenchii: 1/2 parte din casă familială, compusă din 3 camere, una bucătărie, una cameră și antreu, construită pe o suprafață de 0,12 ha, în com. Poiana Blenchii nr.43; 1/2 parte dintr-un grajd-șură, construit din cărămidă; o suprafață de 0,40 ha grădină, situată în jurul casei; un dulap din lemn lustruit, galben, furnir de plop cu 2 uși; un pat din lemn, galben cu furnir de plop; un birou din lemn de culoare maro; una masă dreptunghiulară pt.12 pers. din lemn tare lustruit; un bufet din lemn lustruit cu 3 uși și 5 sertare; una vitrină din lemn tare lustruit cu 2 uși și un sertar; 4 scaune tapițate, în stare bună,

4x150; una vacă de 8 ani cu vițel; una scroafă de 2 ani; 3 oi albe, 3x150 E, un car; un trior în stare de funcționare (f.6-7 dosar fond).

Ulterior, prin procesul verbal nr.1/(...) încheiat de S. P. al com. Poiana

Blenchii-Comitetul Executiv, s-a restituit antecesorului reclamanților cota de

½ parte din imobilul și dependințele situate în com. Poiana Blenchii nr.43, respectiv cota de ½ parte din casa de locuit, curte, grajd și șură (f.8 dosar fond).

Conform art. 1 alin.2 lit.a din același act normativ, constituie de drept condamnări cu caracter politic condamnările pronunțate pentru faptele prevăzute în: …art. 207-209…, din Codul penal din 1936, republicat în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 48 din 2 februarie 1948, cu modificările și completările ulterioare.

Prin urmare, delictul de uneltire contra ordinii sociale, prevăzut de art.209 pct.2 lit.a C.al pentru care a fost condamnat antecesorul reclamanților constituie de drept condamnare cu caracter politic potrivit art.1 alin.2 lit.a din L. nr.2..

Fiind vorba de o condamnare căreia legea îi instituie caracter politic, un asemenea caracter nu mai trebuie constatat de instanța de judecată, el fiind stabilit ope legis.

Aceasta rezultă și din dispozițiile art.1 alin.4 și art.4 alin.1 din actul normativ mai sus menționat, texte conform cărora caracterul politic al condamnării se constată de instanța de judecată numai în cazul persoanelor condamnate penal în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 pentru alte fapte decât cele prevăzute la art.1 alin.2 , adică pentru alte fapte decât cele ce constituie de drept condamnări cu caracter politic, cum sunt faptele prevăzute de art.1 alin.3 din L. nr.2..

Reclamanții și-a fundamentat cererea de chemare în judecată pentruobligarea pârâtului la plata daunelor morale pe dispozițiile art.5 alin.1 lit.a din L. nr.2. privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, publicată în Monitorul Oficial al R.iei, Partea I, nr.396 din

11 iunie 2009, prevederi care, la data sesizării instanței de judecată, aveau următoarea redactare: "(1) Orice persoană care a suferit condamnări cu caracter politic în perioada 6 martie 1945- 22 decembrie 1989 sau care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic, precum și, dupădecesul acestei persoane, soțul sau descendenții acesteia până la gradul al II-lea inclusiv pot solicita instanței de judecată, în termen de 3 ani de la dataintrării în vigoare a prezentei legi, obligarea statului la:a) acordarea unor despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit princondamnare. La stabilirea cuantumului despăgubirilor se va ține seama și demăsurile reparatorii deja acordate persoanelor în cauză în temeiul D.-lege nr.1. privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum și celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, republicat, cu modificările și completările ulterioare, și al Ordonanței de urgență a G. nr.2., aprobată cu modificări și completări prin L. nr.5., cu modificările și completările ulterioare;".

Ulterior sesizării instanței de judecată, dispozițiile art.5 alin.(1) lit.a) din L. nr.2. au fost modificate prin art.I pct.1 din O. de urgență a G. nr.62/2010 pentru modificarea și completarea L. nr.2. privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945- 22 decembrie 1989, și pentru suspendarea aplicării unor dispoziții din Titlul VII al L. nr.2. privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, publicată în Monitorul Oficial al R.iei, Partea I, nr.446 din 1 iulie 2010, dispozițiile modificatoare având următoarea redactare:

"Art.I L. nr.2. privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, publicată în Monitorul Oficial al R.iei, Partea I, nr.396 din 11 iunie 2009, se modifică și se completează după cum urmează:

1. La articolul 5 alineatul (1), litera a) se modifică și va avea următorulcuprins:

«a) acordarea unor despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare în cuantum de până la:

1. 10.000 de euro pentru persoana care a suferit condamnarea cu caracter politic în perioada 6 martie 1945- 22 decembrie 1989 sau care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic;

2. 5.000 de euro pentru soțul/. și descendenții de gradul I;

3. 2.500 de euro pentru descendenții de gradul al II-lea;»".

Art.5 alin.(1) lit.a), astfel cum a fost modificat și completat prin art.I pct.1 din O. de urgență a G. nr.62/2010 - adică pct.1-3 referitoare la plafonarea cuantumului acestor despăgubiri - a fost declarat neconstituțional prin D. nr.1354 din 20 octombrie 2010, publicată în M. Of.nr. 761/(...), prin care Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate ridicată direct de Avocatul Poporului și a constatat că dispozițiile art.I pct.1 din O. de urgență a G. nr.62/2010 - prin care se plafonează despăgubirile prevăzute de art.5 alin.(1) lit.a) din L. nr.2. - sunt neconstituționale, în raport cu criticile formulate.

Prin D. C. C. nr. 1358/(...), publicată în M. Of. nr. 761/(...) și prin D.

C. C. nr. 1360/(...), publicată în M. Of. nr. 761/(...), s-a admis excepția de neconstituționalitate ridicată de S. R., prin Ministerul Finanțelor Publice - D. C. și, în consecință, s-a constatat că prevederile art. 5 alin. 1 lit. a teza I din L. nr. 2., privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie

1989, cu modificările și completările ulterioare, sunt neconstituționale, pe motiv că acestea contravin prevederilor art. 1 alin. 3 și 5 din L. fundamentată, respectiv, încalcă normele de tehnică legislativă, prin crearea unor situații de incoerență și instabilitate, contrare prevederilor L. nr.

24/2000, reținându-se în considerentele deciziei și faptul că L. nr. 2., privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, face parte din categoria legilor organice, fiind adoptată de P. cu respectarea prevederilor art. 75 și ale art. 76 alin. (1) din Constituție, însă, așa cum a statuat Curtea Constituțională prin D. nr. 1., aceasta nu a fost supusă controlului de constituționalitate a priori, conform art. 146 lit. a) din Constituție.

Art. 147 din Constituția R.iei prevede următoarele:

„(1) Dispozițiile din legile și ordonanțele în vigoare, precum și cele din regulamente, constatate ca fiind neconstituționale, își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei C. C. dacă, în acest interval, P.ul sau Guvernul, după caz, nu pun de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției. Pe durata acestui termen, dispozițiile constatate ca fiind neconstituționale sunt suspendate de drept.

(2) În cazurile de neconstituționalitate care privesc legile, înainte de promulgarea acestora, P.ul este obligat sa reexamineze dispozițiile respective pentru punerea lor de acord cu decizia C. C..

(3) În cazul în care constituționalitatea tratatului sau acordului internațional a fost constatată potrivit articolului 146 litera b), acesta nu poate face obiectul unei excepții de neconstituționalitate. T. sau acordul internațional constatat ca fiind neconstituțional nu poate fi ratificat.

(4) Deciziile C. C. se publica în Monitorul Oficial al R.iei. De la data publicării, deciziile sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor";.

Art. 31 din L. nr. 47 din 18 mai 1992, privind organizarea și funcționarea C. C. (republicată în temeiul dispozițiilor art. V din L. nr.

177/2010 pentru modificarea și completarea L. nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea C. C., a C. de procedură civilă și a C. de procedură penală al R.iei, publicată în Monitorul Oficial al R.iei, Partea I, nr.

672 din 4 octombrie 2010, dându-se textelor o nouă numerotare), stabilește următoarele :

„(1) D. prin care se constată neconstituționalitatea unei legi sauordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare este definitivă și obligatorie.

(2) În caz de admitere a excepției, C. se va pronunța și asupra constituționalității altor prevederi din actul atacat, de care, în mod necesar și evident, nu pot fi disociate prevederile menționate în sesizare.

(3) Dispozițiile din legile și ordonanțele în vigoare constatate ca fiind neconstituționale își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei C. C., dacă, în acest interval, P.ul sau Guvernul, după caz, nu pune de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției. Pe durata acestui termen, dispozițiile constatate ca fiind neconstituționale sunt suspendate de drept.

(4) Deciziile pronunțate în condițiile alin. (1) se comunică celor două

Camere ale P.ului, G. și instanței care a sesizat Curtea Constituțională.

(5) În cazul în care la data comunicării deciziei C. C. potrivit alin. (4) cauza se află pe rolul altui organ judiciar, instanța comunică acestuia decizia.";

Din interpretarea art. 147 din Constituția R.iei cu art. 31 alin. 1 și 3 din L. nr. 47/1992 republicată, se desprinde cu evidență faptul că, pe de o parte, deciziile C. C. sunt general obligatorii, nu doar în cauza în care a fost invocată respectiva excepție de neconstituționalitate, iar pe de altă parte că, acele dispoziții din legile și ordonanțele în vigoare, constatate ca fiind neconstituționale, își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei C. C. dacă, în acest interval, P.ul sau Guvernul, după caz, nu pune de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției.

Așadar, Deciziile C. C. pronunțate în cadrul soluționării excepțiilor de neconstituționalitate nu produc doar efecte relative, inter partes, în cadrul procesului în care a fost ridicată excepția de neconstituționalitate, ci sunt general obligatorii, produc efecte absolute, opozabile erga omnes, în vederea asigurării supremației Constituției, inclusiv pentru instanțele judecătorești și au putere numai pentru viitor, ceea ce înseamnă că după publicare, ele au efect asupra cauzelor aflate în curs de soluționare sau care se vor soluționa în viitor.

De altfel, Curtea Constituțională prin D. nr.169/(...), publicată în M. Of. nr.151/(...) și prin D. nr.186/(...), publicată în M. Of. nr.213/(...) a statuat obligativitatea deciziilor C. C. pentru instanțele judecătorești, dar și pentru celelalte persoane fizice sau juridice.

În speță, în termenul de 45 de zile prevăzut de art. 147 alin. 1 din Constituție, nu au fost puse de acord prevederile neconstituționale ale art. 5 alin. 1 lit. a teza I din L. nr. 2. cu dispozițiile constituționale, astfel încât textul art. 5 alin. 1 lit. a teza I din L. nr. 2. și-a încetat efectele juridice.

Drept urmare, în prezent nu există un temei juridic în legea specială, care să fundamenteze admisibilitatea cererilor de chemare în judecată promovate în baza L. nr. 2., având ca obiect acordarea de despăgubiri morale.

Legiuitorul român a acordat o atenție deosebită reglementărilor referitoare la reparațiile pentru suferințele cauzate de regimul comunist din perioada 6 martie 1945- 22 decembrie 1989, având în vedere voința noului stat democratic instaurat în decembrie 1989 de a recunoaște și de a condamna aceste fapte. În acest sens au fost inițiate și adoptate reglementări privind: 1. restituirea bunurilor mobile și imobile preluate abuziv și, în măsura în care acest lucru nu mai este posibil, acordarea de compensații pentru acestea; 2. reabilitarea celor condamnați din motive politice; 3. acordarea de indemnizații, de despăgubiri pentru daunele morale suferite și de alte drepturi.

În ceea ce privește reabilitarea persoanelor condamnate din motive politice - prin O. de urgență a G. nr.2. privind acordarea calității de luptător în rezistența anticomunistă persoanelor condamnate pentru infracțiuni săvârșite din motive politice, persoanelor împotriva cărora au fost dispuse,din motive politice, măsuri administrative abuzive, precum și persoanelor care au participat la acțiuni de împotrivire cu arme și de răsturnare prin forță a regimului comunist instaurat în R.ia, publicată în Monitorul Oficial al R.iei, Partea, I, nr.650 din 30 decembrie 1999, aprobată cu modificări și completări prin L. nr.5., cu modificările și completările ulterioare - s-a recunoscut calitatea de luptător în rezistența anticomunistă persoanelor condamnate pentru infracțiuni săvârșite din motive politice sau supuse, din motive politice, unor măsuri administrative abuzive în perioada 6 martie

1945-14 decembrie 1989, decizia pentru constatarea calității de luptător în rezistența anticomunistă putând fi folosită ca probă în fața instituțiilor abilitate, în ceea ce privește aprecierea caracterului politic al infracțiunilor a căror săvârșire a atras măsura confiscării bunurilor. Totodată, potrivit acestui act normativ, hotărârile de condamnare pentru infracțiuni săvârșite din motive politice nu pot fi invocate împotriva persoanelor care au dobândit calitatea de luptător în rezistența anticomunistă.

În ceea ce privește persoanele condamnate politic sau persecutate din motive politice de regimul comunist, C. constată că, în materia acordării altor drepturi acestor categorii de persoane, există o serie de acte normative cu caracter reparatoriu pentru anumite categorii de persoane care au avut de suferit atât din punct de vedere moral, cât și social, ca urmare a persecuției politice la care au fost supuse în regimul comunist, legiuitorul fiind preocupat constant de îmbunătățirea legislației cu caracter reparatoriu pentru persoanele persecutate din motive politice și etnice. Edificatoare în acest sens sunt: prevederile D.-lege nr. 1. privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum și celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, republicat în Monitorul Oficial al R.iei, Partea I, nr.

631 din 23 septembrie 2009, prevederile Ordonanței de urgență a G. nr. 2., aprobată cu modificări și completări prin nr. 5., cu modificările și completările ulterioare, prevederile L. nr. 2. privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989.

Aceste acte normative stabilesc o serie de drepturi, cum ar fi: dreptul la o indemnizație lunară de 200 lei pentru fiecare an de detenție, strămutare în alte localități, deportare în străinătate sau prizonierat; dreptul la o indemnizație lunară de 100 lei pentru fiecare an de internare abuzivă în spitalele de psihiatrie sau de domiciliu obligatoriu ( 4 din Decretul-lege nr.

1.); scutire de plata impozitelor și a taxelor locale; asistență medicală și medicamente, în mod gratuit și prioritar, atât în tratament ambulatoriu, cât și pe timpul spitalizărilor; transport urban gratuit cu mijloacele de transport în comun aparținând societăților cu capital de stat sau privat (autobuz, troleibuz, tramvai, metrou); douăsprezece călătorii gratuite, anual, pe calea ferată română, la clasa I, pe toate categoriile de trenuri de persoane, cu mijloace de transport auto sau cu mijloace de transport fluviale ( 8 din Decretul-lege nr. 1.); soțul (soția) celui decedat, din categoria celor dispăruți sau exterminați în timpul detenției, internați abuziv în spitale de psihiatrie, deportați, prizonieri sau cărora li s-a stabilit domiciliu obligatoriu, precum și soțul (soția) celui decedat după ieșirea din închisoare, din spitalul de psihiatrie, după întoarcerea din strămutare, din deportare, din prizonierat sau după încetarea măsurii de stabilire a domiciliului obligatoriu au dreptul la o indemnizație lunară de 200 lei, neimpozabilă, dacă ulterior nu s-au recăsătorit ( 5 din Decretul-lege nr. 1.); despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare [. 5 alin. (1) lit. a) din L. nr. 2.]; despăgubirireprezentând echivalentul valorii bunurilor confiscate prin hotărâre de condamnare sau ca efect al măsurii administrative, dacă bunurile respective nu i-au fost restituite sau nu a obținut despăgubiri prin echivalent în condițiile L. nr. 1. [. 5 alin. (1) lit. b) din L. nr. 2.]; repunerea în drepturi, în cazul în care prin hotărârea judecătorească de condamnare s-a dispus decăderea din drepturi sau degradarea militară [. 5 alin. (1) lit. c) din L. nr.

2.].

Așa cum a statuat în mod obligatoriu și Curtea Constituțională, scopul acordării de despăgubiri pentru daunele morale suferite de persoanele persecutate în perioada comunistă este nu atât repararea prejudiciului suferit, prin repunerea persoanei persecutate într-o situație similară cu cea avută anterior - ceea ce este și imposibil, ci finalitatea instituirii acestei norme reparatorii este de a produce o satisfacție de ordin moral, prin înseși recunoașterea și condamnarea măsurii contrare drepturilor omului, principiu care reiese din actele normative interne, fiind în deplină concordanță cu recomandările Adunării P.are a Consiliului Europei.

Curtea Constituțională apreciază că nu poate exista decât o obligație "morală" a statului de a acorda despăgubiri persoanelor persecutate în perioada comunistă.

De altfel, C. E. a D. O. a statuat, prin H. din 12 mai 2009 în Cauza Ernewein și alții împotriva Germaniei și prin H. din 2 februarie 2010 în Cauza Klaus și Iouri Kiladze contra Georgiei, că dispozițiile C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale nu impun statelor membre nicio obligație specifică de a repara nedreptățile sau daunele cauzate de predecesorii lor.

Totodată, instanța de la S. are o jurisprudență constantă în sensul că art. 1 din Protocolul nr. 1 la C. nu garantează dreptul de a dobândi un bun (H. din 23 noiembrie 1983 în Cauza Van der Mussele contra Belgiei, H. din 9 octombrie 2003 în Cauza Slivenko contra Letoniei, H. din 18 februarie 2009 în Cauza Andrejeva contra Letoniei).

Referindu-se la problema restituirii bunurilor confiscate de către stat, aceeași Curte a stabilit că nu se poate interpreta că ar exista vreo obligație generală a statului de a restitui proprietăți care au fost expropriate înainte de ratificarea C. ori că ar exista posibilitatea impunerii unor restricții asupra libertății statelor de a stabili scopul și condițiile oricărei restituiri către foștii proprietari. (H. din 28 septembrie 2004 în Cauza Kopecky contra Slovaciei, H. din 4 martie 2003 în Cauza Jantner contra Slovaciei, D. asupra admisibilității din 13 decembrie 2005 în Cauza Bergauer și alții contra Cehiei).

În materia reglementărilor privind reabilitarea, restituirea proprietăților confiscate sau acordarea de compensații pentru acestea, C. E. a D. O. a statuat că statele contractante au o largă marjă de apreciere în stabilirea măsurilor specifice de implementare a politicilor sociale și economice, a condițiilor de acordare a despăgubirilor (H. din 23 noiembrie 2000 în Cauza Ex-Regele Greciei și alții contra Greciei).

În același sens, s-a pronunțat și Curtea Constituțională a Ungariei, prin

H. nr. 1 din 8 februarie 1995, stabilind că măsura compensării prevăzută de

A. nr. X. din 1992, care reglementa acordarea de despăgubiri pentru daune morale persoanelor condamnate politic în perioada comunistă, nu este luată pe baza existenței unei obligații legale care își are izvorul în trecut, ci statul a acordat aceste compensații în echitate, astfel încât nicio persoană nu poate avea un drept substanțial la despăgubiri pentru daune morale.

Prin urmare, Curtea Constituțională constată, în deplin acord cu jurisprudența C. C. și a C. Europene că, a fortiori, nu se poate concluziona că în materia despăgubirilor pentru daunele morale suferite de foștii deținuți politici în perioada comunistă ar exista vreo obligație a statului de a le acorda și, cu toate acestea, legiuitorul român de după 22 decembrie 1989 a adoptat 2 acte normative, Decretul-lege nr. 1. și nr. 2., având acest scop, contravenind astfel dispozițiilor L. nr. 24/2000.

Este adevărat că acordarea de despăgubiri pentru daune morale este la libera apreciere a legiuitorului, care - în temeiul art.61 din L. fundamentală, potrivit căruia "P.ul este organul reprezentativ suprem al poporului român și unica autoritate legiuitoare a țării"- este competent să stabilească condițiile și criteriile de acordare a acestui drept. Însă, P.ul, elaborând politica legislativă a țării, este în măsură să opteze pentru adoptarea oricărei soluții legislative de acordare a unor măsuri reparatorii celor îndreptățiți pentru daunele suferite în perioada comunistă, dar cu respectarea prevederilor și principiilor Constituției.

C. reține, de asemenea, că despăgubirile pentru daunele morale suferite în perioada comunistă trebuie să fie drepte, echitabile, rezonabile și proporționale cu gravitatea și suferințele produse prin aceste condamnări sau măsuri administrative.

Or, despăgubirile prevăzute de dispozițiile de lege criticate, având același scop ca și indemnizația prevăzută de 4 din Decretul-lege nr. 1., nu pot fi considerate drepte, echitabile și rezonabile.

Pe de altă parte - așa cum a statuat și Curtea Constituțională - , prin introducerea posibilității moștenitorilor de gradul II de a beneficia de despăgubiri pentru daune morale suferite de persoanele persecutate de regimul comunist, legiuitorul s-a îndepărtat de la principiile care guvernează acordarea acestor despăgubiri, și anume cel al echității și dreptății.

A., prin prevederea de lege criticată se diluează scopul pentru care au fost introduse aceste despăgubiri, întrucât nu se poate considera că moștenitorii de gradul II au aceeași îndreptățire la despăgubiri pentru daune morale suferite în perioada comunistă de predecesorul lor, ca și acesta din urmă.

Prin Decretul-lege nr. 1., legiuitorul a stabilit condițiile și cuantumul indemnizațiilor lunare, astfel încât intervenția sa prin 5 alin. (1) lit. a) din L. nr. 2., după 20 ani de la adoptarea primei reglementări cu același obiect, aduce atingere valorii supreme de dreptate, una dintre valorile esențiale ale statului de drept, astfel cum este proclamată în prevederile art. 1 alin. (3) din Constituție.

Totodată, astfel cum a statuat și C. E. a D. O., tot în domeniul măsurilor reparatorii, însă în ceea ce privește restituirile de bunuri, este necesar a se face în așa fel încât atenuarea vechilor violări să nu creeze noi nedreptăți (H. din 5 noiembrie 2002 în Cauza Pincova și Pinc contra Cehiei, H. din 7 octombrie 2009 în Cauza Padalevicius contra Lituaniei).

De asemenea, nu s-ar putea susține că prin adoptarea 5 alin. (1) lit. a) din L. nr. 2., persoanele în cauză ar putea avea o "speranță legitimă" (astfel cum este consacrată în jurisprudența constantă a C. Europene a D. O.) la acordarea despăgubirilor morale, întrucât, așa cum a statuat instanța de la S. - de exemplu, prin H. din 28 septembrie 2004 în Cauza Kopecky contra Slovaciei -, atunci când există o dispută asupra corectei aplicări a legii interne și atunci când cererile reclamanților sunt respinse în mod irevocabil de instanțele naționale, nu se poate vorbi despre o "speranță legitimă" în dobândirea proprietății.

Totodată, prin D. asupra admisibilității din 2 decembrie 2008 în Cauza Slavov și alții contra Bulgariei, instanța de contencios al drepturilor omului a acordat o "importanță deosebită faptului că dispoziția de lege referitoare la obținerea compensațiilor a fost anulată nu ca urmare a unui mecanism ad- hoc, extraordinar, ci ca rezultat al unei operațiuni normale, pe calea exercitării controlului de constituționalitate al acesteia", ceea ce a condus la concluzia C. în sensul că reclamanții nu au putut dobândi o "speranță legitimă" în obținerea compensațiilor respective.

Având în vedere toate aceste considerente, Curtea Constituțională a constatat că acordarea de despăgubiri pentru daunele morale suferite de foștii deținuți politici, astfel cum a fost reglementată prin art.5 alin.(1) lit.a) teza întâi din L. nr.2., contravine art.1 alin.(3) din L. fundamentală privind statul de drept, democratic și social, în care dreptatea este valoare supremă.

Curtea Constituțională a statuat că - în domeniul acordării de despăgubiri pentru daunele morale persoanelor persecutate din motive politice în perioada comunistă - există reglementări paralele, și anume, pe de o parte, Decretul-lege nr. 1., republicat, și O. de urgență a G. nr. 2., aprobată cu modificări și completări prin nr. 5., cu modificările și completările ulterioare, iar, pe de altă parte, nr. 2. privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989.

Așa cum a arătat Curtea Constituțională, aceste despăgubiri sunt menite a produce satisfacția morală a recunoașterii faptelor nelegale, a încălcărilor drepturilor omului, comise în perioada comunistă, iar nu a compensa în bani suferința persoanelor persecutate. Prin urmare, reglementarea criticată nu a fost temeinic fundamentată.

Totodată, textul de lege criticat, astfel cum este redactat, fiind prea vag, încalcă și regulile referitoare la precizia și claritatea normei juridice. A., lipsa de claritate și previzibilitatea dispozițiilor art.5 alin.(1) lit.a) referitoare la acordarea despăgubirilor din L. nr.2. a condus la aplicarea incoerentă a acestora, instanțele de judecată acordând despăgubiri în valoare de până la

600.000 euro, ceea ce reprezintă o aplicare excesivă și nerezonabilă. Chiar dacă prin art.I pct.2 din O. de urgență a G. nr.62/2010 s-au introdus niște criterii minime de acordare a despăgubirilor, și anume durata pedepsei privative de libertate, perioada de timp scursă de la condamnare și consecințele negative produse în plan fizic, psihic și social, precum și măsurile reparatorii deja acordate în temeiul D.-lege nr.1. și Ordonanței de urgență a G. nr.2., aprobată cu modificări și completări prin L. nr.5., cu modificările și completările ulterioare, C. constată că acestea sunt insuficiente pentru a putea caracteriza norma legală ca fiind clară și previzibilă. Principiul legalității presupune, de asemenea, existența unor norme de drept intern suficient de accesibile, precise și previzibile în aplicarea lor, astfel cum reiese și din jurisprudența constantă a C. Europene a D. O. (H. din 5 ianuarie 2000 în Cauza Beyeler contra Italiei, H. din 23 noiembrie 2000 în Cauza Ex-Regele Greciei și alții contra Greciei, H. din 8 iulie 2008 în Cauza Fener Rum Patrikligi contra T.iei).

C. observă că în materia reparațiilor trebuie să existe o legislație clară, precisă, adecvată, proporțională, care să nu dea naștere la interpretări și aplicări diferite ale instanțelor de judecată, ceea ce ar putea conduce la constatări ale violării drepturilor omului de către C. E. a D. O.

Această problemă a legislației incoerente și ineficiente a R.iei în materia restituirilor a fost menționată și de C. E. a D. O. prin H. din 9 decembrie

2008, în Cauza Viașu împotriva R.iei.

Or, dispozițiile

art.

5 alin. (1) lit. a) referitoare la acordarea

despăgubirilor din

nr.

2. sunt lipsite de claritate și previzibilitate,

conducând la aplicarea incoerentă a acestora, instanțele de judecată acordând despăgubiri în valori foarte mari, ceea ce reprezintă o aplicare excesivă și nerezonabilă a normei juridice și o încălcare, totodată, a principiului legalității.

Referitor la capătul de cerere privind obligarea pârâtului la plata despăgubirilor materiale, C. reține că art.5 alin.1 din L. nr.2., astfel cum a fost modificată de pct. 2 al X. din L. nr. 202 din 25 octombrie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 714 din 26 octombrie 2010 prevede următoarele:

"(1) Orice persoană care a suferit condamnări cu caracter politic în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 sau care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic, precum și, după decesul acestei persoane, soțul sau descendenții acesteia până la gradul al II-lea inclusiv pot solicita instanței prevăzute la art. 4 alin. (4), în termen de 3 ani de la data intrării în vigoare a prezentei legi, obligarea statului la: lit b) acordarea de despăgubiri reprezentând echivalentul valorii bunurilor confiscate prin hotărâre de condamnare sau ca efect al măsurii administrative, dacă bunurile respective nu i-au fost restituite sau nu a obținut despăgubiri prin echivalent în condițiile L. nr. 1. privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, republicată, cu modificările și completările ulterioare, sau ale L. nr. 2. privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, cu modificările și completările ulterioare;";

În privința bunurilor imobile confiscate în baza sentinței penale mai sus arătate, reclamanții nu au solicitat valoarea actuală a bunurilor confiscate întrucât acestea au fost restituite antecesorului lor, împrejurare recunoscută de reclamanți și dovedită prin procesul verbal de predare -. nr.1/(...), ci au cerut echivalentul lipsei de folosința a acestora.

Textul legal mai sus menționat prevede posibilitatea acordării de daune materiale doar in ipoteza nerestituirii acestor bunuri imobile, daune constând in echivalentul valoric actual. Ca atare, în mod legal, tribunalul a apreciat că daunele materiale pretinse de reclamanți constând in echivalentul lipsei de folosință a imobilelor confiscate prin hotărârea penală nu pot fi acordate in temeiul art. 5 alin.1 lit. b din L. 2..

In ceea ce privește bunurile mobile, instanța de fond a apreciat în mod corect că ele au fost preluate in temeiul hotărârii penale de condamnare care a dispus confiscarea averii si că aceste bunuri mobile nu au fost restituie in natură.

Conform raportului de expertiza judiciară întocmit de expertul evaluator R. Iuliu Dorel si necontestat de nici una din părți, echivalentul valoric actual al bunurilor mobile confiscate este de 10.267 lei (f.77-81 dosar fond).

Având în vedere că niciuna dintre părți nu a înțeles să formuleze obiecțiuni la raportul de expertiză administrat în cauză și nici nu a solicitat efectuarea unei contraexpertize sau administrarea altor probe contrare, în mod legal tribunalul a atribuit valoare probatorie expertizei evaluatorii efectuate, părțile achiesând implicit la aceasta astfel încât nu pot fi reținute criticile reclamanților recurenți, dar și a pârâtului recurent, privitoare la valoarea actuală a bunurilor comune confiscate.

De asemenea, nu este fondată critica reclamanților recurenți prin care aceștia au arătat că instanța de fond nu le-a acordat posibilitatea de adovedi valoarea reală a daunelor materiale deoarece, la termenul de judecată din data de (...), reclamantul M. A. L., în nume propriu și în calitate de mandatar al celorlalți reclamanți, a învederat instanței că nu are de formulat alte cereri în probațiune. Practic, reclamanții recurenți invocă prin cererea de recurs propria lor culpă, în lipsa formulării altor cereri în probațiune, ceea ce în mod evident nu poate fi primit.

Motivul de recurs invocat de pârât referitor la încălcarea de către prima instanță a prevederilor art.5 alin.1 lit.b din L. nr.2. nu este întemeiat deoarece în textul de lege se prevede restituirea echivalentului valoric al bunurilor confiscate fără a se face distincție intre bunurile mobile si imobile ori în speță se aplică regula de interpretare logică potrivit căreia dacă norma juridică nu distinge, nici interpretul nu trebuie să distingă, exprimată prin adagiul ubi lex non distinquit, nec nos distinqere debemus. In alte cuvinte, generalitatea formulării unui text legal conduce la generalitatea aplicării lui, fără a se introduce distincții pe care textul respectiv nu le conține.

Precizarea ca restituirea este condiționată de faptul ca bunurile respective sa nu fie deja restituite in temeiul unor legi care vizează doar bunurile imobile nu duce la concluzia ca art. 5 alin. 1 lit. b din L. 2. ar viza numai bunurile imobile întrucât, așa cum s-a arătat mai sus, atunci când prevede restituirea legiuitorul se refera la toate bunurile, iar o condiție de restituire a unor bunuri determinate anterior nu poate duce la restrângerea câmpului de aplicare a acestei norme juridice.

Aceasta interpretare a textului legal corespunde scopului urmărit prin elaborarea acestui act normativ, acela de reparare integrala a prejudiciilor produse prin condamnare. O reparare doar in privința bunurilor imobile ar contraveni acestui scop si ar induce o discriminare intre persoanele condamnate care nu au deținut bunuri imobile si cele care au deținut asemenea bunuri.

Referirea la bunurile imobile din expunerea de motive a L. 2. nu este una decisiva in sensul ca legea vizează doar restituirea bunurilor imobile întrucât nu prevede expres ca doar pentru aceste bunuri este elaborata legea, nu exclude expres bunurile mobile, ci doar cuprinde o motivație speciala de ce pentru aceste persoane se deroga practic de la o alta lege specială, respectiv L. 1. si L. 2., fără ca aceasta motivație speciala sa determine scopul global urmărit prin adoptarea acestei legi. Altfel spus, aceasta parte a expunerii de motive justifica derogarea de la prevederile L. 1. si a L. 2. si nu intenția legiuitorului in ce privește câmpul de aplicare a măsurii restituirii .

Pentru aceste considerente de fapt și de drept, având în vedere că în prezent nu există o normă juridică în L. nr. 2., legea specială, care să servească drept temei juridic al cererii reclamanților, de acordare a despăgubirilor morale C., în temeiul art. 312 alin.1 coroborat cu art.3041

C.pr.civ., va respinge ca nefondate recursurile declarate de reclamanții M. A. L., M. G. M., M. R. I. și G. L. E. și, respectiv, pârâtul S. R., prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE R. prin D. G. A F. P. A J. C. împotriva sentinței civile nr.150 din 18 februarie 2011 a T.ui C., pronunțată în dosar nr. (...), pe care o menține ca fiind legală și temeinică.

PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE L.

D E C I D E :

Respinge ca nefondate recursurile declarate de reclamanții M. A. L., M. G. M., M. R. I. și G. L. E. și, respectiv, pârâtul S. R., prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE R. prin D. G. A F. P. A J. C. împotriva sentinței civile nr.150 din 18 februarie 2011 a T.ui C., pronunțată în dosar nr. (...), pe care o menține.

D. este irevocabilă.

Dată și pronunțată în ședința publică din 08 aprilie 2011.

PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,

A.-A. P. C.-M. CONȚ I.-D. C.

A. A. M.

GREFIER,

Red.A.A.P. Dact.H.C./3 ex./(...). J.fond:A.A.M.;

← Decizia civilă nr. 143/2011, Curtea de Apel Cluj  Decizia civilă nr. 1341/2011, Curtea de Apel Cluj →

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Decizia civilă nr. 1305/2011, Curtea de Apel Cluj