Decizia civilă nr. 1557/2011, Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția Civilă, de M. și A. S., pentru Minori și Familie
Dosar nr.(...)
DECIZIA CIVILĂ NR. 1557/R/2011
Ședința publică din 5 mai 2011
Instanța constituită din: PREȘEDINTE: A. C. J.ECĂTOR: A. A. C. J.ECĂTOR: ANA I.
G. : C. B.
S-a luat spre examinare recursul declarat de către reclamanta R. I., împotriva deciziei civile nr. 250 din 28 decembrie 2010, a Tribunalului Maramureș, pronunțată în dosar nr. (...), privind și pe intimații A. ANA, A. V. și O. V. DE S. PRIN P., având ca obiect hotărâre care să țină loc de act autentic.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă reprezentanta reclamantei recurente, avocat L. M., cu împuternicire avocațială la dosar, lipsă fiind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul a fost declarat și motivat în termen, a fost comunicat și este legal timbrat cu suma de 4 lei taxă judiciară de timbru și 0,15 lei timbru judiciar.
S-a făcut referatul cauzei după care, se constată că la data de 29 aprilie 2011, s-a depus la dosar, prin registratura instanței, din partea intimatei A. Ana, note scrise, prin care se solicită rezoluțiunea contractului de vânzare cumpărare, un exemplar fiind comunicat cu reprezentanta reclamantei recurente.
Reprezentanta reclamantei recurente solicită respingerea acestei cereri ca fiind inadmisibilă în faza de recurs.
Curtea, urmează a se pronunța asupra acestei cereri prin hotărârea ce se va pronunța.
Reprezentanta reclamantei recurente arată că nu are cereri de formulat în probațiune.
Nemaifiind alte excepții sau cereri, Curtea declară închisă faza cercetării judecătorești și acordă cuvântul în susținerea recursului.
Reprezentanta reclamantei recurente solicită, în principal, admiterea recursului, casarea hotărârii recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de apel.
În subsidiar, solicită admiterea recursului, modificarea în partea a hotărârii instanței de apel, înlăturarea mențiunii privind menținerea dispozițiilor sentinței de fond, în ceea ce privește respingerea acțiunii reclamantei, și, pe cale de consecință, admiterea acțiunii așa cum a fost formulată și precizată, cu cheltuieli de judecată în sumă de 500 lei.
Arată că în speță, termenul de prescripție, de 3 ani, reglementat de D. nr. 1. nu curge din momentul încheierii contractului ci, din momentul manifestării neechivoce a refuzului promitentei de a contracta. În cauză termenul de prescripție începe să curgă de la data decesului tatălui reclamantei, moartea unuia dintre uzufructuari, anul 2007, când a aflatdespre faptul că mama reclamantei, s-a răzgândit și nu mai dorește perfectarea convenției, în cauză fiind incidente motivele de recurs prevăzute de art.304 pct. 7 C.proc. civ.
C U R T E A:
Prin sentința civilă nr. 521/(...) J. V. de S. a respins excepția tardivității formulării cererii reconvenționale, a respins acțiunea civilă, precizată, intentată de reclamanta-pârâtă R. I. împotriva pârâtei-reclamante A. Ana, și a pârâților orașul V. de S.,prin primar și A. V., sub aspectul tuturor petitelor și a admis cererea reconvențională formulată de pârâta- reclamantă A. Ana împotriva reclamantei-pârâte R. I. și în consecință s-a constatat nulitatea convenției de vânzare-cumpărare sub semnătură privată încheiată la data de 30 august 1985,între cele două părți. A obligat reclamanta-pârâtă să plătească pârâtei-reclamantă suma de 400 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această sentință, instanța a reținut că actul sub semnătură privată intitulat „convenție - contract de vânzare cumpărare"; datat (...) nu poartă semnătura pârâtei, că pârâta nu a dorit încheierea unui contract de vânzare-cumpărare cu reținere de uzufruct ci un contract cu clauză de întreținere, că nu s-a realizat un acord de voință al părților cu privire la obiectul, prețul și clauzele contractuale.
Întrucât vânzarea este un contract sinalagmatic dă naștere la obligații reciproce între părțile contractante, pe când în speța de față pârâta nici nu a fost prezentă la încheierea actului.
În al doilea rând, nu s-a stabilit de comun acord un preț, care nici nu a fost plătit, deși ne aflăm în situația unui contract cu titlu oneros. Astfel că prin vânzarea bunurilor vânzătoarea pârâtă trebuia să urmărească primirea prețului. Din declarațiile martorilor reiese clar că prețul este fictiv, cumpărătoarea nu a fost de față la încheierea actului, nu l-a achitat, ci pur și simplu a fost trecut de către cel ce a întocmit contractul la o altă dată. Sancțiunea în cazul unui preț fictiv este nulitatea. Aceasta nu ar opera în situația unei donații,dar din susținerile părților reiese că nu ne aflăm nici în situația unei donații deghizate. Reclamanta arată că a cumpărat, iar pârâta că a dorit să încheie un contract de întreținere.
În altă ordine de idei, de la principiul consensualismului există o excepție și anume aceea a vânzării terenurilor, indiferent că sunt situate în intravilanul sau extravilanul unei localități. A. pot fi înstrăinate sau dobândite numai prin acte juridice încheiate între cei vii, în formă autentică sub sancțiunea nulității absolute, conform art.2 al.1 Titlul X din
L.247/2005, privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente. În consecință un contract sub semnătură privată prin care se înstrăinează un teren are doar valoare de antecontract de vânzare cumpărare cu toate consecințele juridice.
Așadar părțile se pot afla cel mult în situația unei promisiuni bilaterale de vânzare cumpărare. Contractul, chiar dacă ar respecta celelalte cerințe, nu este încheiat cât timp nu a fost întocmit în forma prevăzută de lege. T., partea care și-a îndeplinit obligațiile asumate, poate cere instanței competente, în temeiul art. 1073 și 1077 c. civ. Să dea o hotărâre care să țină loc de contract. A. lucru este prevăzut și de către art.5 al.2 Titlul X din
L.247/2005. Ori în speță, pe lângă celelalte neajunsuri ale contractului de vânzare cumpărare cu privire cel puțin la terenuri, cumpărătoarea nu a achitat nici prețul. În consecință nu și-a îndeplinit obligația asumată, deci nu are posibilitatea să ceară instanței să dea o sentință care să țină loc decontract. Mai mult, reclamanta nici nu a avut în vedere aceste prevederi legale, ci pur și simplu a solicitat, atât prin cererea de chemare în judecată, cât și prin precizările ulterioare ale acțiunii, a se constata că a dobândit dreptul de proprietate prin contract de vânzare cumpărare.
Pârâta a fost dusă în eroare cu privire la natura „., în sensul că fiica a promis mamei întreținerea însă a determinat-o să încheie un contract de vânzare cumpărare cu stipularea unui drept de uzufruct viager. Din toate probele administrate rezultând că era vorba despre o întreținere, care până la urmă nu s-a mai perfectat întrucât fiica nu a mai fost de acord să vină la V. și să-și îndeplinească obligația, motiv pentru care mama nici nu a semnat actul. Așa cum am reținut mai sus, prezentându-se originalul nesemnat, a fost recunoscut de către reclamantă, inclusiv semnătura ei. De aceea nu s-a mai pus în discuția părților o eventuală expertiză grafologică cu privire la semnătura vânzătoarei de pe copia xeroxată depusă la fila 4 din dosar.
Așadar consimțământul pârâtei a fost viciat, fiind dusă în eroare cu privire la obiectul contractului. Nefiind de specialitate și neapelând la un notar pentru încheierea actului este ușor de înțeles că nu a cunoscut efectele juridice a „.. Până la urmă actul nu s-a mai perfectat, pentru motivele arătate mai sus.
Forma autentică nu este cerută în cazul înstrăinării dreptului de proprietate asupra construcțiilor.
Deși „cumpărătoarea"; a susținut că i-au fost predate bunurile
„vândute";, din declarațiile martorilor a reieșit că niciodată aceasta nu le-a folosit în mod exclusiv, dimpotrivă „vânzătoarea"; le-a administrat și posedat până în prezent. Cu toate că predarea bunurilor vândute trebuia făcută în momentul contractării, acest lucru nu a mai avut loc. Cu toate acestea reclamanta nu a solicitat executarea în natură a contractului și nici rezoluțiuna lui cu daune interese.
Deoarece înscrisul sub semnătură privată nu este semnat și nici nu poartă mențiunea „bun și aprobat";, înscrisul este lipsit de putere probatorie.
Având în vedere relațiile dintre cele două părți, în sensul că sunt mamă și fiică, se pot aplica dispozițiile art.1191, respectiv cele referitoare la situațiile de excepție când părțile nu au încheiat un act scris. Practica judiciară a asimilat cazurilor de imposibilitate materială de a întocmi înscrisurile și cazurile de imposibilitate morală care rezultă din raporturile dintre soți, rude, afini, de prietenie, de diferență a inferiorului față de superior etc.
Prima instanță a concluzionat că între părți nu a avut loc înstrăinarea bunurilor și nici nu s-a încheiat vreun contract de întreținere.
S.ținerile reclamantei legate de acea recunoaștere a mamei sale făcută în data de 17 februarie 1998 și menționată în încheierea de ședință din dosar nr.394/1998 al J.ecătoriei V. de S., acvirat, nu au fost susținute de întreg probatoriul administrat în cauză. Dimpotrivă trebuie observat că și acea încheiere nu a fost semnată de către judecătorul care a prezidat ședința, ci numai de către grefier. Toate celelalte acte din dosar, respectiv încheieri, poartă semnătura președintelui de complet.
Referitor la cererea reconvențională instanța a apreciat că nu este întemeiată excepția tardivității depunerii acesteia, raportat la dispozițiile art. 119 al. 4 Cod procedură civilă.
Pe fondul cererii reconvenționale, prima instanță a reținut că aceasta este fondată și a admis-o, constatând nulitatea absolută a convenției sub semnătură privată datată 30 august 1985.
Prin decizia civilă nr. 250 din (...) a Tribunalului Maramureș a fost admis apelul declarat de apelanta R. I. împotriva sentinței civile nr.
521/(...), pronunțată de J. V. de S., care a fost schimbată în parte în sensul că a fost respinsă cererea reconvențională formulată de pârâta reclamantă reconvențională A. Ana, cu obligarea reclamantei R. I. la plata în favoarea pârâtei a sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, au fost menținute restul dispozițiilor sentinței și a fost obligată intimata A. Ana la plata către apelanta R. I. a sumei de 1980 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în apel.
Pentru a pronunța această decizie, tribunalul a reținut că între părțile din prezenta cauză s-a încheiat o convenție sub semnătură privată datată (...) prin care s-a convenit vânzarea casei de locuit și a terenului aferent înscrise în CF 2461 top. 426/6/2 și a terenului extravilan înscris în CF 365
V. de S.
Cu privire la această convenție prin concluziile raportului de expertiză grafoscopică efectuată de I. B. s-a stabilit că aceasta a fost semnată de pârâta intimată A. A.
Pârâta intimată a invocat nulitatea relativă și nulitatea absolută a convenției susținând pe de o parte că i-a fost viciat consimțământul și pe de altă parte nulitatea absolută a acesteia invocând lipsa acordului de voință și antedatarea actului.
În privința motivelor de nulitate relativă cererea intimatei-pârâtă- reclamantă reconvențional a fost apreciată prescrisă, fiind formulată după expirarea termenului general de prescripție de 3 ani calculat de la data încheierii convenției.
Referitor la nulitatea absolută prin sentința apelantă instanța de fond a constatat nulitatea convenției de vânzare-cumpărare sub semnătură privată datată 30 august 1985 între cele 2 părți, fără a spune ce fel de nulitate a avut în vedere, putând presupune că a avut în vedere o nulitate absolută, în raport de faptul că, pârâta-intimată nu a recunoscut că a semnat convenția.
Analizând cererea reconvențională formulată de către intimata-pârâtă la fondul cauzei, prin prisma motivelor invocate instanța a apreciat că, în speță, singurul motiv de nulitate absolută, l-a constituit faptul că nu ar fi semnat ea convenția sub semnătură privată intitulată Contract de vânzare- cumpărare.
Intimatei i s-a luat interogator în fața instanței de apel, aceasta nu și-a recunoscut semnătura, fapt ce demonstrează reaua-credință a intimatei- vânzătoare-pârâtă.
Cum în fața instanței de apel a fost administrată proba cu expertiza grafoscopică, care a concluzionat că semnătura de pe convenție aparține intimatei-pârâte, acest motiv de nulitate nu subzistă.
În consecință, convenția datată (...) nu este afectată de nici un motiv de nulitate absolută, iar solicitarea de anulare a acestuia pentru motive de nulitate relativă este prescrisă.
Pe de altă parte însă, trebuie avută în vedere și împrejurarea că, în egală măsură și dreptul material la acțiune al reclamantei pentru a cere validarea convenției s-a prescris.
În mod corect a reținut prima instanță că actul datat (...) nu este în sine un act translativ de proprietate, ci constituie o promisiune bilaterală de a contracta. În caz de neexecutare a obligației asumate, răspunderea este contractuală, iar executarea silită, în natură a obligației de a face, se asigură prin acțiunea personală având ca obiect pronunțarea unei hotărâri, care ține loc de act de vânzare-cumpărare (cazul de față) supusă termenului de prescripție prevăzut de art. 3 din D. nr. 1..
Termenul prescripției curge din momentul încheierii contractului.
S.ținerile apelantei conform cărora termenul de prescripție ar curge doar din momentul manifestării neechivoce a refuzului promitentei de a contracta nu au putut fi primite, raportat la împrejurarea că apelanta nu a avut posesia bunului obiect al convenției și nu se poate reține o întrerupere a acestui termen prin „. dreptului";.
Existența dosarului 394/1998 al J.ecătoriei V. de S. (perimat) în care intimata recunoaște încheierea convenției nu schimbă esențial datele problemei din moment ce și de la data acestei recunoașteri (a trecut termenul de prescripție de 3 ani.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs în termenul legal reclamanta
R. I., solicitând în principal modificarea în parte a deciziei atacate, în senul de a înlătura mențiunea privind „menținerea dispozițiilor sentinței de fond"; în ceea ce privește respingerea acțiunii și, în consecință, admiterea acțiunii.
În subsidiar, recurenta a solicitat casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de apel.
În motivarea recursului întemeiat pe dispozițiile art. 312 alin. 1,2,3 și
5 Cod proc.civ., recurenta a arătat următoarele:
Având în vedere că în contractul de vânzare-cumpărare s-a stipulat uzufructul viager în favoarea pârâtei, reclamanta nu putea să intre în posesia bunurilor numai la decesul beneficiarei uzufructului, astfel că împotriva ei nu a început să curgă termenul de prescripție de la data încheierii convenției.
Intenția pârâtei de a perfecta convenția o constituie acțiunea promovată în dosarul nr. 394/1998 al J.ecătoriei V.l de S., în care pârâta recunoaște că a semnat cererea introductivă în locul reclamantei.
La dosarul cauzei nu au fost administrate probe care să dovedească într-un fel că pârâta și-ar fi manifestat anterior decesului tatălui ei, refuzul de a respecta convenția încheiată. Această intenție s-a manifestat doar după decesul tatălui ei, unul dintre beneficiarii uzufructului, când reclamanta dorind să preia o parte din bunurile ce fac obiectul convenției a fost împiedicată de pârâtă, motiv pentru care a promovat prezenta acțiune.
În această situație, termenul de prescripție în cauză începe să curgă de la moartea unuia dintre uzufructuari, respectiv de la decesul tatălui ei din 2007, când a aflat că pârâta nu mai dorește perfectarea convenției.
Probele administrate în cauză au dovedit că refuzul pârâtei de a perfecta convenția s-a manifestat pentru prima dată la data la care a formulat cerere reconvențională prin care a solicitat constatarea nulității contractului de vânzare-cumpărare, astfel că momentul la care începe să curgă termenul de prescripție este data când vânzătoarea și-a manifestat fără echivoc intenția de a nu respecta contractul încheiat, în speță data redactării cererii reconvenționale.
Prin întâmpinarea depusă, pârâta a arătat că, contractul de vânzare- cumpărare ce face obiectul cauzei este un contract cu uzufruct viager în favoarea ei, dar și cu clauză de întreținere, care se subânțelege, având în vedere gradul de rudenie și prețul neserios stipulat în el. Ținând seama de acestea, cât și de faptul că reclamanta nu și-a achitat niciuna din obligațiile ce-i reveneau în baza contractului, înțelege să ceară rezoluțiunea contractului de vânzare-cumpărare motivat și pe faptul că la încheierea acestui contract a fost dusă în eroare cu privire la natura contractului pe care-l încheie, reclamanta promițându-i întreținerea, în realitate determinând-o să încheie un contract de vânzare-cumpărare cu uzufruct viager.
Chiar dacă ar fi vorba de un contract de vânzare-cumpărare real, cererea ei de rezoluțiune a contractului este întemeiată, raportat la dispozițiile art. 1365 și 1368 din Codul civil.
Examinând recursul declarat, prin prisma motivelor invocate, curtea apreciază că este nefondat și în baza art.312 alin. 1 Cod proc.civ., urmează să-l respingă pentru următoarele considerente:
Conform dispozițiilor art. 304 pct. 7 Cod proc.civ., modificarea sau casarea unor hotărâri se poate cere „când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii";, iar conform pct. 9 al aceluiași articol, „când hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii";.
Recurenta susține că a invocat în fața instanței de apel apărarea referitoare la faptul că termenul de prescripție începe să curgă de la data decesului tatălui ei și nu de la data încheierii convenției, că instanța de apel nu s-a pronunțat asupra acestei apărări, încălcând dispozițiile art. 304 pct.
7 Cod proc.civ.
Art. 261 pct. 5 Cod proc.civ. prevede obligația pentru instanța de judecată de a arăta în cadrul hotărârii motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, precum și motivele pentru care au fost înlăturate cererile părților.
Instanța de apel a motivat hotărârea pronunțată clar, reținând că raportat la dispozițiile art. 3 din D. nr. 1., termenul de prescripție începe să curgă de la data încheierii contractului și a înlăturat susținerile reclamantei conform cărora termenul de prescripție începe să curgă doar din momentul manifestării neechivoce a refuzului promitentei de a contracta, raportat la împrejurarea că reclamanta nu a avut posesia bunurilor obiect al convenției pentru a se putea reține o întrerupere a cursului prescripției prin recunoașterea dreptului.
Curtea apreciază că instanța de apel a analizat în mod judicios excepția prescripției dreptului la acțiune, raportat la dispozițiile art. 3 din
D. nr. 1.. Potrivit acestor dispoziții, dreptul la acțiune având un obiect patrimonial se stinge prin prescripție dacă nu a fost executat în termenul general de prescripție de 3 ani, iar în conformitate cu dispozițiile art. 18 din decret, instanța judecătorească este obligată ca, din oficiu, să cerceteze dacă dreptul la acțiune s-a prescris sau nu.
Prescripția extinctivă reprezintă sancțiunea civilă pe care o suportă creditorul pentru pasivitatea sa, și care constă în stingerea dreptului la acțiune dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit de lege.
Convenția încheiată între părți la 30 august 1985 avea ca obiect vânzarea casei de locuit și a terenului aferent, înscrise în CF 2461, nr. top
426/6/2 și a terenului extravilan înscris în Cf 365 V. de S.
Prin urmare, raportul obligațional de executare a convenției în funcție de care instanța este obligată să stabilească dacă acțiunea personală având ca obiect pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de contract de vânzare- cumpărare, este sau nu prescrisă, s-a născut în acel moment, 30 august
1985.
Raportat la acest moment și la faptul că reclamanta nu a avut posesia terenurilor obiect al convenției, legal a susținut instanța de apel că dreptul la acțiune al reclamantei este prescris.
Între părți s-a purtat și procesul înregistrat sub nr. 394/1998 al
J.ecătoriei V.l de S., cauza fiind perimată. Reclamanta a susținut că în acel dosar pârâta a recunoscut încheierea convenției.
Această recunoaștere nu influențează soluția pronunțată prin decizia civilă nr. 2. decembrie 2010, pentru că, chiar și de la data acelei recunoașteri, 17 februarie 1998, raportat la faptul că reclamanta nu a avut posesia bunurilor, termenul de prescripție de 3 ani era împlinit la data promovării prezentei acțiuni, 2 iulie 2007.
Pentru considerentele reținute, având în vedere că cerințele art. 304 pct. 7 și 9 Cod proc.civ., nu sunt îndeplinite în cauză, recursul reclamantei va fi respins ca nefondat.
În recurs, pârâta A. Ana a formulat în cadrul întâmpinării, cerere prin care a solicitat rezoluțiunea contractului de vânzare-cumpărare încheiat la 30 august 1985.
Cu privire la această cerere, curtea o va respinge ca inadmisibilă, pentru următoarele motive:
Conform dispozițiilor art. 316 Cod proc.civ., dispozițiile de procedură privind judecata în apel se aplică și în instanța de recurs, în măsura în care nu sunt potrivnice celor cuprinse în acest „capitol";, iar conform dispozițiilor art. 294 alin. 1 Cod proc.civ., „în apel nu se poate schimba cauza cererii de chemare în judecată și nici nu se pot face cereri noi";.
Prin urmare, în baza art. 316 Cod proc.civ., având în vedere că în etapa recursului se cercetează numai legalitatea hotărârii atacate, cererea pârâtei pentru rezoluțiunea convenției din 30 august 1985 formulată în recurs, va fi respinsă ca inadmisibilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta R. I. împotriva deciziei civile nr. 250 din (...) a Tribunalului Maramureș pronunțată în dosar numărul (...), pe care o menține.
Respinge ca inadmisibilă cererea privind rezoluțiunea contractului formulată în recurs de pârâta A. A.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 5 mai 2011.
PREȘEDINTE J.ECĂTORI G. A. C. A. A. C. ANA I. C. B.
Red. I.A. dact. GC
2 ex/(...)
J.. apel. D.Waltner, V. P.
| ← Decizia civilă nr. 2918/2011, Curtea de Apel Cluj | Decizia civilă nr. 136/2011, Curtea de Apel Cluj → |
|---|
