Decizia civilă nr. 268/2011, Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale pentru minori și familie
Dosar nr. (...)
D. CIVILĂ NR. 268/A/2011
Ședința publică din 15 septembrie 2011
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: C.-M. CONȚ JUDECĂTOR: A.-A. P. GREFIER : A.-A. M.
S-a luat în examinare apelul declarat de reclamanții G. D. V. și M. I. M., împotriva sentinței civile nr. 355 din (...) a Tribunalului C., pronunțată în dosar nr. (...), privind și pe pârâtul intimat S. R., PRIN M. E. ȘI F. R. PRIN D. A J. C., având ca obiect despăgubiri.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima strigare a cauzei, se prezintă reprezentanta reclamanților apelanți, avocat M. K. E., lipsă fiind reprezentantul pârâtului intimat.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
A.ul declarat de reclamanții G. D. V. și M. I. M. a fost formulat și motivat în termen legal, a fost comunicat părții adverse și este scutit de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei după care, doamna avocat M. K. E. depune la dosar împuternicirea avocațială nr. C., care atestă că aceasta a fost împuternicită de reclamanții apelanți G. D. V. și M. I. M. pentru redactarea apelului și pentru reprezentarea acestora în dosarul civil nr. (...) a C. de A. C.
Curtea constată că apelul a fost declarat de reclamanții G. D. V. și M. I.
M., prin intermediul doamnei avocat M. K. E., însă la data înregistrării apelului nu a fost depusă la dosar nici o împuternicire avocațială.
De asemenea, Curtea constată că la data de (...), pârâtul intimat a înregistrat la dosar o întâmpinare în două exemplare, prin care solicită respingerea apelului care formează obiectul prezentului dosar, din care un exemplar se înmânează reprezentantei reclamanților apelanți.
Curtea din oficiu, în temeiul art. 294 alin. 1 C.pr.civ., invocă excepția inadmisibilității schimbării cauzei juridice a acțiunii civile prin invocarea pentru prima dată în calea de atac a apelului a prevederilor art. 1 din P.ul nr.
12 al C. europeane a drepturilor omului și a libertăților fundamentale și a prevederilor art. 16 din Constituție respectiv, a principiului nediscriminării și a principiului egalității în drepturi, prevederi care nu au fost invocate în fața primei instanțe.
Instanța pune în discuția reprezentantei reclamanților apelanți excepția invocată anterior.
Reprezentanta reclamanților apelanți arată că nu are de formulat alte cereri prealabile sau excepții de invocat și lasă la aprecierea instanței soluționarea excepției inadmisibilității schimbării cauzei juridice a acțiunii pentru prima dată în apel.
Nemaifiind de formulat alte cereri prealabile sau excepții de invocat, Curtea declară închise dezbaterile și acordă cuvântul reprezentantei reclaman- ților apelanți în susținerea apelului.
Reprezentanta reclamanților apelanți solicită admiterea apelului așa cum a fost formulat și schimbarea sentinței atacate în sensul admiterii acțiunii introductive, pentru motivele de apel formulate în scris.
Reprezentanta reclamanților apelanți arată că în opinia sa, hotărârea
Tribunalului C. este extrem de superficială și au fost încălcate atât drepturile interne, cât și drepturile fundamentale din C. europeană a drepturilor omului și a libertăților fundamentale și, de asemenea, arată că prima instanță a analizat în mod superficial hotărârea-pilot M. Atanasiu contra R.iei pentru găsi o soluție echitabilă pentru toți cei care au drepturi la despăgubiri.
De asemenea, reprezentanta reclamanților apelanți arată că este de notorietate că F. P. este listat la bursă, iar toți cei care nu au primit despăgubiri în baza L. nr. 1. sunt puși într-o situație net inferioară față de cei care au primit despăgubiri în baza L. nr. 1..
Reprezentanta reclamanților apelanți solicită amânarea pronunțării hotărârii în cauză pentru a depune la dosar concluzii scrise.
Curtea după deliberare, respinge cererea formulată de reprezentanta reclamanților apelanți, privind amânarea pronunțării hotărârii în cauză pentru a depune la dosar concluzii scrise având în vedere că în prezenta cauză nu se justifică amânarea pronunțării hotărârii și reține cauza în pronunțare.
C U R T E A :
Prin sentința civilă nr. 355 din 01 aprilie 2011 a Tribunalului C., pronunțată în dosarul nr. (...) s-a respins acțiunea formulată de reclamanții G. D. V. și M. I. M., în contradictoriu cu pârâtul S. R. prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE cu sediul procesual ales la D. C., având ca obiect despăgubiri.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că prin art. 4 al D. nr. 1525/(...), emisă de P. municipiului C.-N., s-a propus acordarea de despăgubiri în favoarea reclamanților în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv - T. VII din L. nr. 2., pentru diferența de 2679 mp. teren din imobilul expropriat și pentru construcțiile expropriate situate în mun. C.-N., str. Dunării nr. 28-34.
Din adresa nr. 2662/IV/I/(...), emisă de I. P. J. C. rezultă că, în urma exercitării controlului de legalitate potrivit art. 16 alin. 2¹ din T. VII al L. nr. 2., modificat și completat prin O. nr. 8., a fost emis a avizul de legalitate al prefectului. În ceea ce privește transmiterea dosarelor de despăgubire către S. C. C. pentru Stabilirea Despăgubirilor, se face precizarea că aceasta se realizează în baza unei proceduri stabilite de A. N. pentru Restituirea Proprietăților, respectiv a unei programări pentru fiecare instituție a prefectului din țară.
Din cele expuse rezultă că dosarul aferent dispoziției nu a fost încă înaintat la S. C. C. pentru Stabilirea Despăgubirilor.
În cauza M. Atanasiu și alții împotriva R.iei, invocată de altfel și de către reclamanți, Curtea a statuat în sensul că, față de acumularea de disfuncționalități ale mecanismului de restituire sau de despăgubire, ce persistă după adoptarea hotărârilor Viașu, Faimblat și Katz, este imperativ ca statul să ia de urgență măsuri cu caracter general, care să poată conduce la realizarea efectivă a dreptului la restituire sau la despăgubire, păstrând un justechilibru între diferitele interese în cauză. Este considerentul pentru care, prin hotărârea menționată, statul a fost obligat să ia măsurile care să garanteze protecția efectivă a drepturilor enunțate de art. 6 paragraf 1 din C. și art. 1 din P.ul nr. 1 în contextul tuturor cauzelor similare cu cea examinată, conform principiilor consacrate de C. A. măsuri vor trebui puse în practică în termen de
18 luni de la data rămânerii definitive a hotărârii. În același timp, s-a decis suspendarea pentru o perioadă de 18 luni de la data rămânerii definitive a hotărârii menționate a analizei tuturor cererilor rezultate din aceeași problematică generală.
În consecință, având în vedere dispozițiile T.ui VII din L. nr. 2., împrejurarea că S. R. a fost obligat prin hotărârea-pilot examinată să ia măsurile ce se impun în vederea eficientizării procedurii de despăgubire și ținând cont de faptul că F. P. este în prezent listat la bursă, tribunalul a apreciat că este neîntemeiată cererea de chemare în judecată, așa cum a fost formulată și a respins-o.
În baza art. 274 C.pr.civ., s-a constatat că nu au fost solicitate cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei sentințe reclamanții G. D. V. și M. I. M. au declarat apel,în termen legal, solicitând instanței admiterea apelului, schimbarea hotărârii atacate în sensul admiterii acțiunii introductive.
În motivarea apelului, reclamanții au învederat că jurisprudența C.E.D.O. este obligatorie pentru orice instanță de judecată deși C. europeană are un caracter subsidiar față de dreptul intern, iar prevederile acesteia se aplică cu prioritate față de legislația internă, numai în măsura în care acestea din urmă nu conțin dispoziții mai favorabile, aspect care rezultă din interpretarea art. 53 din C.
Până la data la care va fi adoptată noua lege pe care instanța europeană a impus-o în sarcina autorităților române prin hotărârea - pilot M. Atanasiu și alții împotriva R.iei, procesul de retrocedare trebuie să-și urmeze cursul în baza legislației în vigoare la acest moment, astfel încât instanțele de judecată nu pot să respingă acțiunile în revendicare privitoare la bunuri imobile preluate abuziv pe motiv că R. trebuie să adopte o altă lege și nici nu pot suspenda judecarea cauzelor pe perioada celor 18 luni stabilite de instanța europeană.
Scopul hotărârii-pilot este acela de a asigura rapid și echitabil finalizarea procedurii de retrocedare a imobilelor preluate abuziv, statul având la dispoziție un termen de 18 luni pentru a înlătura efectele abuzive ale preluării imobilelor.
Prin hotărârea atacată, prima instanță a încălcat drepturile fundamentale
și drepturile stabilite de L. nr. 1..
O parte din foștii proprietari au obținut retrocedarea în natură, iar alții care nu au putut beneficia de retrocedarea în natură au încasat contravaloare de piață a imobilului.
În opinia reclamanților este vădit nejustificat ca cei care nu au obținut încă despăgubiri să fie puși într-o situație mai grea decât cei care au avut șansa ca statul să nu le vândă imobilul sau au primit deja despăgubirile. În acest sens, în hotărârea C.E.D.O. Buchen și alții c.Cehia, s-a statut că stabilirea unui alt regim juridic pentru persoane aflate în aceeași situație, dar ale căror procedurii administrative sunt întârziate este un act care contravine principiului interdicției discriminării stabilit în art. 1 din P.ul nr. 12 al C. și în art. 16 din Constituție.
Listarea la bursă a F. „. nu are relevanță în prezenta cauză din moment ce nu se vede nici o consecință pozitivă a acestei listări, iar lucrurile nu s-au schimbat din punctul de vedere al acordării despăgubirilor.
Prin hotărârea atacată, tribunalul a analizat într-un mod superficial hotărârea pilot și a privat pe reclamanți de dreptul de a încasa despăgubirile la care sunt îndreptățiți într-un termen rezonabil.
Pârâtul intimat S. R., prin M. E. ȘI F. P. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului ca nefondat și menținerea hotărârii atacate ca fiind legală și temeinică întrucât instanța de fond a reținut în mod corect că F.
„. funcționează, iar pe de altă parte, că reclamanții nu au justificat în nici un fel calitatea de reprezentant a M. F. P. pentru S. R. și au solicitat suma de
1.600.000 euro, fără să aibă la bază nici un fundament.
Analizând decizia criticată prin prisma motivelor de apel invocate și aapărărilor formulate Curtea, în temeiul art. 295 alin. 1 C.pr.civ., reține următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată, reclamanții au solicitat obligarea pârâtului S. R., prin M. E. ȘI F. la plata sumei de 1.600.000 euro reprezentând despăgubiri pentru imobilele situate în C.-N., str. Dunării, nr. 28 - 34, compuse din construcții (3 case și anexe gospodărești) și teren în suprafață de
2679 mp., drept recunoscut prin dispoziția nr. 1525/(...) a P. mun. C.-N., precum și dobânda legală aplicată asupra sumei, de la data la care hotărârea va deveni definitivă și până la plata efectivă.
În motivarea cererii de chemare în judecată, reclamanții au învederat faptul că L. nr. 2. încalcă art. 1 din P.ul 1 al C., astfel încât în speță trebuie aplicate dispozițiile C., respectiv art. 1 din P.ul nr. 1 și art. 13, precum și art. 1, art. 11, art. 20 și art. 21 din Constituția R.iei, precum și jurisprudența C.E.D.O. în cauzele R. c.R.iei, Katz c.R.iei și M. Atanasiu c.R.iei.
Conform art.294 alin.1 C.pr.civ., în apel nu se poate schimba calitatea părților, cauza sau obiectul cererii de chemare în judecată și nici nu se pot face alte cereri noi.
În calea de atac apelului, reclamanții au invocat, pentru prima dată, prevederile art. 1 din P.ul nr. 12 al C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și art. 16 din Constituția R.iei menționând că obligarea pârâtului la plata despăgubirilor în sumă de 1.600.000 euro se impune tocmai pentru respectarea principiului interzicerii discriminării și a principiului egalității în drepturi întrucât sunt puși într-o situație mai grea întrucât nu au obținut nicio despăgubire față de persoanele care au obținut deja restituirea în natură a imobilelor naționalizate sau au primit despăgubiri pentru aceste imobile.
Având în vedere că prin cauza acțiunii se înțelege temeiul juridic al acesteia, Curtea apreciază că prin invocarea principiilor de drept reglementate de prevederile legale mai sus menționate, pentru prima dată în apel, reclamanții tind la obligarea pârâtului la plata despăgubirilor solicitate pentru încălcarea acestor principii de drept, fără a urmări înlăturarea apărărilor pârâtului astfel încât fundamentul juridic indicat prin cererea de apel se deosebește de temeiul juridic al acțiunii civile înregistrată în fața primei instanțe, ceea ce semnifică schimbarea parțială a cauzei acțiunii care este inadmisibilă în apel deoarece controlul judiciar nu poate privi decât ceea ce s-a judecat și tranșat de către instanța de fond.
Prin art. 4 al D. nr. 1525/(...) emisă de P. mun. C.-N., s-a propus acordarea de despăgubiri în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv - T. VII din L. nr. 2., pentru diferența de 2679 mp. teren din imobilul expropriat și pentru construcțiile expropriate situate în mun. C.-N., str. Dunării nr. 28-34, în favoarea reclamanților (f.4 dosar fond).
Din adresa nr. 2662/IV/I/(...) emisă de I. P. J. C. rezultă că, în urma exercitării controlului de legalitate potrivit art. 16 alin. 2¹ din T. VII al L. nr. 2., modificat și completat prin O. nr. 8., a fost emis a avizul de legalitate al prefectului. În ceea ce privește transmiterea dosarelor de despăgubire către S. C. C. pentru Stabilirea Despăgubirilor, se face precizarea că aceasta se realizează în baza unei proceduri stabilite de A. N. pentru Restituirea Proprietăților, respectiv a unei programări pentru fiecare instituție a prefectului din țară.
În ceea ce privește cuantumul despăgubirilor, reclamanții au avut în vedere raportul de expertiză tehnică extrajudiciară întocmit de expert M. A. (f.17-22 dosar fond).
În opinia reclamanților L. nr.2. încalcă art.1 din P.ul 1 al C. astfel încât trebuie aplicate dispozițiile acesteia din urmă iar statul, în calitatea sa de persoană juridică este debitorul obligației de despăgubire. R. sunt creditorii acestei obligații de despăgubire și sunt îndreptățiți să obțină, în mod direct, reparația de la debitor, indiferent ce organisme și-a creat statul pentru a administra plata obligației.
Prin urmare, se apreciază de către reclamanți că S. R. prin Ministerul
Finanțelor Publice trebuie obligat în mod direct la acordarea de măsuri reparatorii în favoarea lor deoarece parcurgerea procedurii administrative instituite de L. nr. 1., cât și procedura de executare introdusă prin L. nr. 2. de modificare a L. nr. 1., nu sunt în măsură să conducă la plata de despăgubiri într-un termen rezonabil.
În situația prezentei cereri formulate direct împotriva S.ui R. prin
Ministerul Finanțelor Publice, pentru obligarea acestuia la plata despăgubirilor reprezentând valoarea de circulație a imobilelor preluate abuziv care nu pot fi restituite în natură, cauza acțiunii, înțeleasă ca scop către care se îndreaptă voința celui care reclamă în justiție este dată de . reclamanților de a obține despăgubiri într-un alt mecanism decât cel prevăzut de T. VII al L. nr. 2., prin invocarea ineficienței sistemului reparator astfel conceput sancționată în mod constant în jurisprudența C. E. a D. O..
În speță, dreptul reclamanților la măsuri reparatorii prin echivalent a fost stabilit în procedura administrativă, prealabilă și obligatorie, prevăzută de L. nr. 1., prin emiterea D. nr. 1525/(...) de P. mun. C.-N., necontestată în procedura jurisdicțională, astfel încât, în această ipoteză Curtea statuează că reclamanții au un „. în sensul art.1 din P.ul nr.1 al C., conform jurisprudenței CEDO care a stabilit că „deciziile administrative necontestate prin care li se recunoaște părților interesate dreptul la o despăgubire fără a-i stabili suma reprezintă un „interes patrimonial"; suficient de bine stabilit în dreptul intern, cert, nerevocabil și exigibil care se include în noțiunea de „. în sensul art. 1 din P.ul nr. 1"; ( Matache ș.a c. R.; Matieș c. R.; Viașu c. R.).
În hotărârea pilot pronunțată în cauza M. Atanasiu c. R.iei, Curtea E. a D. O., constatând că, de la intrarea în vigoare a Legilor nr. 1/2000, nr. 1. și, mai ales, a L. nr. 2., dreptul intern prevede un mecanism care trebuie să conducă, fie la restituirea bunului, fie la acordarea unor despăgubiri, a statuat că, în aceste condiții „transformarea într-o valoare patrimonială, în sensul art.1 din P.ul nr. 1 a interesului patrimonial ce rezultă din simpla constatare a ilegalității naționalizării este condiționată de întrunirea de către partea interesată a cerințelor legale în cadrul procedurilor prevăzute de legile de reparație și de epuizarea căilor de atac prevăzute de aceste legi.";
Astfel, în speță, urmează să se analizeze dacă în cadrul procedurilor astfel inițiate, S.ui R. prin Ministerul Finanțelor Publice i se poate recunoaște sau nu calitatea procesuală pasivă, în vederea obligării sale laplata despăgubirilor pentru imobilele preluate abuziv ce nu mai pot fi restituite în natură foștilor proprietari sau moștenitorilor acestora.
Existența calității procesuale pasive presupune stabilirea identității dintre persoana pârâtului și cel obligat în cadrul raportului juridic dedus judecății.
Așadar, trebuie stabilit dacă între reclamanții care, invocând încălcarea obligațiilor pozitive ale statului sub aspectul protecției drepturilor consacrate prin art. 1 al P. P. și art. 6 din C., solicită obligarea pârâtului la plata despăgubirilor și pârâtul chemat în judecată există sau nu un raport juridic de drept material concret din care să rezulte această obligație de despăgubire în afara cadrului legal existent.
În opinia instanței de apel nu există un astfel de raport juridic prin raportare la mecanismul prevăzut de T. VII al L. nr. 2. și nici prin raportare la alte norme din dreptul intern pozitiv.
Sub acest aspect, Curtea observă că este fondată apărarea intimatului
S. R. prin care se precizează că nu are calitate procesuală pasivă, în raport de două argumente: unul care se întemeiază pe prevederile legii interne, iar celălalt derivat din aplicarea directă a C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, ca efect al înlăturării legii naționale contrare C..
Primul argument pornește de la dispozițiile legii interne, respectiv a legii speciale aplicabile în materia imobilelor preluate abuziv de regimul comunist, L. nr. 1., care nu cuprinde nici o prevedere prin care să acorde S.ui R., reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice, posibilitatea de a acorda despăgubiri bănești din alte fonduri decât cele menționate în L. nr.
2..
Astfel, anterior intrării în vigoare a L. nr.2., despăgubirile bănești prevăzute în L. nr. 1. urmau a fi acordate de către o entitate a ce urma a se stabili prin lege specială, potrivit art. 40 iar, după intrarea în vigoare a L. nr.
2., posibilitatea de acordare a despăgubirilor bănești a fost suprimată odată cu abrogarea art. 24 alin. 2 al L. nr.1..
De asemenea, au fost abrogate prevederile art. 29, 30, 33 alin. 2 ale L. nr. 1. care acordau competența M. F. P. în emiterea titlurilor de valoare nominală, aceste titluri fiind convertite în titluri de despăgubire. . în art. 28 alin. 3 al L. nr.1. se prevede posibilitatea chemării în judecată a S.ui R. prin Ministerul Finanțelor Publice, atunci când nu poate fi identificată unitatea deținătoare, totuși, despăgubirile pe care statul trebuie să le acorde se circumscriu cadrului legal existent la momentul stabilirii cuantumului despăgubirilor.
Ulterior, prin L. nr. 2., A. N. pentru Restituirea Proprietăților devine reprezentanta S.ui R. în procedura de acordarea despăgubirilor, conform art. 3 lit. h al T.ui VII al acestei legi. Apoi, prin OUG nr. 8., a fost reintrodusă posibilitatea acordării de despăgubiri bănești plafonate, posibilitate suspendată în prezent prin OUG nr. 6..
Potrivit art.1 alin.1 din T. VII al L. nr. 2., prin acest act normativ se reglementează sursele de finanțare, cuantumul și procedura de acordare a despăgubirilor pentru imobilele preluate abuziv și care nu mai pot fi restituite în natură, iar potrivit art.13 alin.1 din același act normativ, se stabilește în competența C. C. pentru Stabilirea Despăgubirilor emiterea deciziilor referitoare la acordarea de titluri de despăgubire și adoptarea altor măsuri legale, necesare aplicării prezentei legi.
Conform dispozițiilor art. 3 lit. a din T. VII al L. nr. 274/2005, „titlurile de despăgubire sunt certificate emise de C. C. pentru Stabilireadespăgubirilor, în numele și pe seama statului român, care încorporează drepturile de creanță ale deținătorilor asupra statului român, corespunzător despăgubirilor acordate potrivit prezentei legi și care urmează a fi valorificate prin conversia lor în acțiuni emise la F. P. și/sau, după caz, în funcție de opțiunea titularului ori a titularilor înscriși în acestea, prin preschimbarea lor contra titluri de plată, în limitele și condițiile prevăzute de prezenta lege. ";
Procedura în această fază administrativă presupune parcurgerea următoarelor etape: (a) predarea deciziilor/dispozițiilor emise de entitățile învestite cu soluționarea notificărilor, a cererilor de retrocedare sau, după caz, a ordinelor conducătorilor administrației publice centrale învestite cu soluționarea notificărilor și în care s-au consemnat sume care urmează a se acorda ca despăgubiri, însoțite, după caz, de situația juridică actuală a imobilului obiect al restituirii și întreaga documentație aferentă acestora, inclusiv orice înscrisuri care descriu imobilele construcții demolate depuse de persoana îndreptățită și/sau regăsite în arhivele proprii (art. 16 alin. 1, 2,
21, 22 și 3 din T. VII al L. nr.2.); (b) analizarea în cadrul S.ui C. C. a dosarelor în privința legalității respingerii cererii de restituire în natură (art. 16 alin. 4 din T. VII al L. nr. 2.) ; (c) întocmirea raportului de evaluare de către evaluatorul sau societatea de evaluare desemnată cu privire la cuantumul despăgubirilor în limita cărora vor fi acordate titlurile de despăgubire (art. 16 alin. 5 - 65 din T. VII al L. nr. 2.) ; (d) emiterea, în baza raportului de evaluare, a deciziei reprezentând titlu de despăgubire sau trimiterea dosarului spre reevaluare (art. 16 alin. 7din T. VII al L. nr. 2.); (e) emiterea, de către A. N. pentru Restituirea Proprietăților, pe baza opțiunii persoanelor îndreptățite, a unui titlu de conversie și/sau a unui titlu de plată (art. 16 alin.8 și 9 din T. VII al L. nr. 2.). V.ficarea titlurilor de despăgubire se realizează în modalitățile prevăzute de S. I din T. VII al L. nr. 2., în funcție de valoarea despăgubirilor, fie prin emiterea de titluri de plată, fie prin conversie de acțiuni la F. „., după distincțiile prevăzute de art. 181 alin.1, 2 și 3 lit. a și b. În privința F. „., dispozițiile art. 7 alin. 1 din T. VII al L. nr. 2. arată că acesta funcționează sub forma unei societăți de investiții de tip închis, deținută inițial în întregime de statul român, în calitate de acționar unic, până la transmiterea acțiunilor din proprietatea statului către persoane fizice sau juridice, potrivit acestei legi. Transmiterea acțiunilor din proprietatea statului se realizează, fie prin transfer direct către persoanele despăgubite, respectiv deținătorilor de titluri de despăgubire și/sau de conversie, fie către persoanele care subscriu în cadrul ofertei/ofertelor publice de vânzare lansate de Ministerul Finanțelor Publice care va putea derula oferta publică de vânzare conform prevederilor L. nr. 297/2007, cu modificările și completările ulterioare și reglementărilor C. N. a V.lor M.. Pe de altă parte, potrivit dispozițiilor art. 8 din același act normativ, până la finalizarea procedurilor de despăgubire, Ministerul Finanțelor Publice va reprezenta statul român ca acționar al F. „. și va exercita toate drepturile care decurg din această calitate. Potrivit informării nr.119/(...) a Bursei de V. B., la data de 25 ianuarie 2011 a început tranzacționarea acțiunilor emise de S. F. P. În conformitate cu prevederile art. 25 din Decretul nr. 31/1954 privind persoanele fizice și persoanele juridice, statul este persoană juridică în raporturile în care participă nemijlocit, în nume propriu, ca subiect de drepturi și obligații și el participă, în astfel de raporturi, prin Ministerul Finanțelor Publice, afară de cazurile în care legea nu stabilește o altă reprezentare. Or, calitatea pe care S. R. o are în cadrul F. „. este aceea de unic acționar inițial, păstrându-și această calitate și în raport de persoanele care dobândesc, pe parcursul funcționării F., acțiuni ori titluri de conversiune la acesta. Raporturile juridice care se nasc în virtutea acestei calități se plasează pe două paliere: raporturile juridice dintre acționari și raporturile juridice dintre acționari și o societate care funcționează pe o piață reglementată și care s-a nasc, se modifică ori se sting în condițiile prevăzute de L. nr. 3., rep., L. nr. 297/2004 privind piața de capital și I. C. N. de V. M., emise în aplicarea legii. De asemenea, și raporturile juridice dintre societate ori acționari, pe de o parte, și terți, pe de altă parte, nu se pot naște în afara unui cadru legal, astfel încât, nici calitatea S.ui român, de acționar la F. „. nu îi poate conferi acestuia, în lipsa unui raport juridic suficient configurat în dreptul intern, calitate procesuală pasivă în litigiile analizate prin care se solicită obligarea sa la despăgubiri aferente imobilelor ce nu pot fi restituite în natură. Curtea consideră că L. nr. 1. și T. VII al L. nr.2. asigură persoanelor care se pretind îndreptățite la despăgubiri, dreptul de acces la o instanță, cât și posibilitatea de recunoaștere într-un termen rezonabil a măsurilor reparatorii, inclusiv printr-o practică unitară a instanțelor în sensul de a se pronunța pe fondul cauzei, atunci când se întârzie în mod nejustificat finalizarea procedurii administrative, astfel cum s-a stabilit prin D. în interesul legii nr. XX/2007 a Înaltei Curți de C. și J. Din succesiunea modificărilor legislative enunțate, rezultă că legiuitorul român nu a înțeles să oblige direct S. R., reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice, la plata către reclamanți a despăgubirilor bănești reprezentând valoarea de circulație a imobilelor preluate în mod abuziv, astfel încât, pârâtul nu are calitate procesuală pasivă în prezenta cauză, deoarece nu există identitate între persoana pârâtului și cel care este obligat prin lege în raportul juridic de drept material dedus judecății. Cu toate acestea, reclamanții au solicitat în mod expres obligarea pârâtului la plata despăgubirilor, întemeindu-și cererea de chemare în judecată pe dispozițiile art.1 din P.ul 1 al C. și pe jurisprudența C. E. a D. O., anterior menționată, care a stabilit că F. P. nu funcționează, astfel încât, procedura de stabilire și plată a despăgubirilor, instituită de L. nr. 1., astfel cum a fost modificată prin L. nr. 2., este iluzorie. Această cerere, pune în discuție cel de-al doilea argument al C. în admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive a S.ui R., raportat la aplicarea C. E. a D. O. și L. F. Sub acest aspect, Curtea consideră că realizarea unui alt cadrul procesual decât cel determinat de legea internă, prin raportare la jurisprudența europeană, ar fi posibilă numai în situația în care instanța europeană ar fi constatat o încălcare a C. E. a D. O. de către legea internă, sub aspectul nerespectării garanțiilor procedurale. Înlăturarea unor dispoziții legale din dreptul intern nu poate avea loc decât în contextul priorității blocului de convenționalitate (C., unită cu jurisprudența C. de la S.), sens în care sunt și dispozițiile art. 11 și 20 din Constituția R.iei, după cum, anumite pretenții concrete ar putea fi formulate, invocându-se direct C. și jurisprudența creată în aplicarea sa, în contextul unui vid legislativ în dreptul național (absența căilor de recurs interne sau a dreptului la un recurs efectiv prevăzut de art. 13 din C.), în domeniul drepturilor sau intereselor legitime pentru protejarea cărora unresortisant al unui stat membru al C. solicită antrenarea mecanismului judiciar național. În prezenta cauză se invocă imposibilitatea de punere în executare a despăgubirilor acordate deja printr-o dispoziție a P. mun. C. N. emisă în aplicarea L. nr. 1., ca urmare a nefuncționării F. P., fond din care trebuie să fie asigurate resursele necesare acordării acestor despăgubiri. F. alocat de S. R. acordării despăgubirilor recunoscute foștilor proprietari în temeiul L. nr. 1. este F. P., astfel încât, prin obligarea directă a S.ui R. la plata despăgubirilor bănești către reclamanți, din alt fond, cel al M. F. P., nu se realizează respectarea dreptului de proprietate al reclamanților, deoarece este posibil ca, nici în acest caz, despăgubirile să nu fie plătite, din lipsă de fonduri. Curtea apreciază că, atâta vreme cât s-a recunoscut dreptul reclamanților la despăgubiri prin dispoziția mai sus arătată este suficient pentru recunoașterea de către puterea judecătorească a unui drept fundamental, dreptul de proprietate, pe care persoana îndreptățită să îl invoce în patrimoniul său în sensul art. 1 din P.ul nr. 1 al C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. V.ficarea acestui bun se va realiza în procedura prevăzută de L. nr. 2., după ce, în prealabil, C. C. pentru Stabilirea Despăgubirilor va transforma în titluri de despăgubire, despăgubirile propuse prin dispoziția P. mun. C. N., astfel cum s-a motivat anterior. Împrejurarea că F. P., în opinia reclamanților, nu funcționează de o manieră care să asigure plata efectivă și rapidă a sumelor acordate în temeiul L. nr. 1., astfel cum a fost modificată de L. nr. 2., nu poate atribui instanței posibilitatea de depășire a cadrului legal intern și de obligare directă a statului la acordarea de despăgubiri bănești către reclamanți, căci o astfel de obligație nu este prevăzută de legea internă, astfel încât, instanța ar depăși atributele puterii judecătorești, intrând în sfera de competență a puterii legislative. S. R. trebuie să soluționeze problemele de reparație ce se acordă celor ale căror bunuri au fost trecute în proprietatea statului, prin măsuri coerente de ordin legislativ, administrativ și prin activitatea instanțelor de judecată în limita competențelor acestora. Dreptul de acces la o instanță și dreptul la un recurs efectiv, prevăzute de art. 6 și 13 al C., au o aplicabilitate directă în dreptul intern, ca și jurisprudența C. E. a D. O.. Art.6 are prioritate de aplicare față de art. 13 al C. pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, ca articol special prin raportare la generalitatea art. 13. Astfel cum s-a arătat, nu există prevederi contrare ale L. nr.1. și ale T.ui VII din L. nr.2., raportat la C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, care să determine o înlăturare a aplicării legii interne și o aplicare directă a acesteia, în temeiul art. 20 alin. 2 din Constituția R.iei. Însă, așa cum Curtea E. a D. O. a constatat în multe cauze împotriva R.iei ( Viașu, Matache, Katz, Faimblat, Atanasiu c. R.iei) motivul constatării nerespectării dreptului de proprietate recunoscut fostului proprietar a cărui imobil a fost naționalizat de către stat în mod abuziv a fost imposibilitatea punerii în executare a hotărârii judecătorești date în aplicarea L. nr.1., astfel cum a fost modificată prin L. nr. 2., imposibilitate datorată lipsei banilor, ca urmare a nefuncționării F. P. Astfel fiind, sancționarea S.ui R. nu s-a datorat în acest caz deficiențelor legislative sau încălcării de către instanțe a dreptului la unproces echitabil, ci neîndeplinirii de către S. R., prin organele sale cu atribuții executive, a obligațiilor pe care și le-a asumat prin lege. Fiecărui stat semnatar al C. E. a D. O. i s-a recunoscut dreptul de a acorda sau nu despăgubiri, în modalitatea și cuantumul pe care puterea legiuitoare le-a dorit. Constatând că a fost nejustificat de generoasă pentru posibilitățile materiale pe care le avea, puterea legiuitoare a adus numeroase modificări L. nr.1., atât în ceea ce privește modalitățile de despăgubire, cât și de eșalonare a plății acestora, iar, ca sursă de finanțare, a fost creat, prin L. nr. 2., F. P. pe care însă puterea executivă nu a reușit nici până în prezent să îl facă funcțional de o manieră care să permită plata imediată a despăgubirilor recunoscute persoanelor îndreptățite, astfel cum a constatat până în prezent Curtea E. a D. O.. Prin crearea unei obligații directe a S.ui R. de despăgubire, în afara cadrului legal, puterea judecătorească nu poate suplini lipsa de diligență a puterii executive pentru punerea în aplicare a legilor, deoarece s-ar adăuga la legea internă și nici nu poate aplica direct art. 6 al C. E. a D. O. și L. Fundamentale, cât timp nu există nici o certitudine că statul va putea plăti sumele astfel stabilite, îndeosebi în situația în care toți deținătorii unui bun în sensul art. 1 alin. 1 al P.ului nr. 1 vor uza de o astfel de acțiune directă împotriva statului. Condamnările multiple ale R.iei la Curtea E. a D. O. nu au determinat executivul să adopte măsurile necesare alocării de fonduri din alte surse decât F. P. pentru plata sumelor datorate ca măsuri reparatorii în temeiul L. nr.1., ceea ce justifică concluzia că nici după obligarea directă a S.ui R. la plata despăgubirilor bănești nu există siguranța că aceste hotărâri vor fi puse în executare într-un termen rezonabil. Deși este cunoscută jurisprudența C. E. a D. O. în sensul că faza de executare face parte din cursul procesului civil, (astfel cum CEDO a decis în cauzele Croitoru, Abramiuc, Șandor, Ruianu c.R.iei etc.), iar neexecutarea unei hotărâri judecătorești poate prelungi nejustificat durata procesului, ceea ce atrage o încălcare a dreptului la un proces echitabil prevăzut de art. 6 al C. E. a D. O., Curtea consideră că nu poate crea un cadru procesual nou, numai luând în considerare imposibilitatea temporară de plată a despăgubirilor stabilite prin dispoziția primarului, ca urmare a suspendării plății despăgubirilor conform OG nr.6.. Soluția de a dispune obligarea directă a S.ui R. la plata de despăgubiri în altă formă și după o altă procedură decât cea prevăzută de legea internă, motivat de constatarea imposibilității de punere în executare a unei hotărâri judecătorești, ca urmare a nefuncționării F. P., ar putea fi justificată, prin aplicarea directă de către instanța națională a dispozițiilor art. 6 ale C., numai în măsura în care soluția astfel pronunțată ar fi eficientă, în sensul de a eluda o procedură anevoioasă și lipsită de finalitate cum este cea de plată menționată în L. nr. 2. și de a asigura în toate cazurile plata efectivă și imediată a sumelor stabilite cu titlu de despăgubiri. Totodată, nu se poate reține că refuzul examinării pe fond a cauzei, motivat de împrejurarea că statul urmează să ia măsuri pentru a face eficient mecanismul de despăgubire prevăzut de L. nr.2., echivalează cu o încălcare a art. 13 din C., privind dreptul la un recurs efectiv în fața unei instanțe naționale. Aceasta deoarece legislația internă, L. nr. 2., prevede o procedură de urmat, atât pentru stabilirea cuantumului despăgubirilor, cât și pentru plata acestora, astfel încât nu există un vid legislativ sub aspectul existențeiunei căi de atac efective. În jurisprudența C. E., exprimată în cauza R. c. R.iei, se arată că autoritatea națională competentă trebuie să ofere o reparație adecvată atât sub aspect legislativ, cât și al rezultatului practic. Deoarece în prezenta cauză încălcarea dreptului protejat prin C. survine atunci când nu se poate garanta că plata despăgubirilor la care sunt îndreptățiți reclamanții se va efectua de către S. R., Curtea apreciază că instituirea unei astfel de obligații, dincolo de cadrul legal existent, ar fi lipsită de eficiență. De altfel, această problemă a imposibilității plății sumelor la care S. R. a fost obligat, chiar prin hotărâri ale instanțelor naționale, a fost tranșată de Curte în cauza Atanasiu și alții împotriva R.iei, în sensul că S. R. a fost obligat să ia măsurile care să garanteze protecția efectivă a drepturilor la restituire sau la despăgubire enunțate de art. 6 par. 1 din C. și art. 1 din P.ul nr. 1, în contextul în care s-a constatat nefuncționarea F. P. A. măsuri vor trebui să fie puse în practică în termen de 18 luni de la data la care această hotărâre va rămâne definitivă și privesc refacerea totală a legislației, care să conducă la reguli de procedură clare și simplificate, care ar face sistemul de despăgubire mai previzibil în aplicarea sa. CEDO a apreciat că autoritățile naționale rămân suverane pentru a alege, sub controlul Comitetului Miniștrilor al Consiliului Europei, măsurile generale ce trebuie integrate în ordinea juridică internă pentru a pune capăt încălcărilor constatate de C. În acest context, rezolvarea de către instanțe a încălcărilor constatate, pe care Curtea E. a pus-o în sarcina legislativului, prin stabilirea unui cadru procesual în afara celui reglementat de ordinea juridică internă, nu constituie o soluție aptă să asigure o protecție efectivă a dreptului de proprietate. Așadar, sub rezerva identificării unui alt mecanism pe care G. are obligația de a-l adopta și implementa în termenul de 18 luni de la rămânerea definitivă a hotărârii pronunțate în cauza pilot M. Atanasiu, în opinia C. nu se poate recurge la o modificare pe cale jurisprudențială a mecanismului reparator deja existent, conceput în cuprinsul T.ui VII al L. nr. 2., iar garantarea și asigurarea efectivității drepturilor protejate de C., ar putea fi realizate prin aplicarea jurisprudenței deja unificate în materie civilă și de contencios administrativ, într-o manieră previzibilă și coerentă, iar nu prin crearea, pe cale pretoriană, a unui mecanism reparator sui generis. Pentru aceste considerente de fapt și de drept Curtea, în temeiul art.296 C.pr.civ., va respinge ca nefondat apelul declarat de reclamanții G. D. V. și M. I. M. împotriva sentinței civile nr. 355 din 01 aprilie 2011 a Tribunalului C., pronunțată în dosarul nr. (...), pe care o va menține ca fiind legală și temeinică. PENTRU A. MOTIVE, IN NUMELE L. D E C I D E: Respinge ca nefondat apelul declarat de reclamanții G. D. V. și M. I. M. împotriva sentinței civile nr. 355 din 01 aprilie 2011 a Tribunalului C., pronunțată în dosarul nr. (...), pe care o menține. D. este definitivă și executorie. Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare. Dată și pronunțată în ședința publică din 15 septembrie 2011. PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, GREFIER, C.- M. CONȚ A.-A. P. A.-A. M. Red..A.A.P. Dact.H.C./6 ex./(...) J.fond: E. L.;
| ← Decizia civilă nr. 277/2011, Curtea de Apel Cluj | Decizia civilă nr. 24/2010, Curtea de Apel Cluj → |
|---|
