Decizia civilă nr. 1562/2011, Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția Civilă, de M. și A. S., pentru Minori și Familie
Dosar nr.(...)
DECIZIA CIVILĂ NR. 1562/R/2011
Ședința publică din 5 mai 2011
Instanța constituită din: PREȘEDINTE: A. C.
JUDECĂTOR: A. A. C. JUDECĂTOR: ANA I. GREFIER : C. B.
S-a luat spre examinare apelul declarat de către pârâții C. G. și C. I., împotriva deciziei civile nr. 559 din 16 noiembrie 2010, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr. (...), privind și pe intimații M. I., M. M. și S. R. PRIN C. LOCAL AL M. T., având ca obiect grănițuire.
La apelul nominal făcut în cauză, se prezintă pârâții recurenți C. G. și
C. I. asistați de avocat cu împuternicire avocațială la dosar, reclamanții intimați M. I. și M. M., asistați de avocat R. V., cu împuternicire avocațială la dosar, lipsă fiind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul a fost declarat și motivat în termen și a fost comunicat intimaților.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că la data de 29 aprilie 2011, s-a depus la dosar, prin registratura instanței, din partea reclamanților intimați M. I. și M. M., întâmpinare prin care solicită respingerea recursului ca nefondat, un exemplar fiind comunicat părților prezente.
Reprezentanta pârâților recurenți depune la dosar chitanța privind achitarea taxei judiciare de timbru în sumă de 10 lei și 0,15 lei timbru judiciar, astfel că, la acest termen, recursul este legal timbrat.
Reprezentanții părților arată că nu au cereri de formulat în probațiune.
Nefiind alte cereri în probațiune de formulat sau excepții de invocat,
Curtea declară închisă faza cercetării judecătorești și acordă cuvântul în susținerea recursului.
Reprezentanta pârâților recurenți solicită respingerea excepției invocate prin întâmpinarea depusă la dosar, având în vedere că a formulat recurs în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ..
Solicită admiterea recursului, modificarea în totalitate a deciziei civile nr. 5., în sensul respingerii apelului și, în consecință menținerea în totalitate a dispozițiilor sentinței pronunțată de Judecătoria Turda, cu cheltuieli de judecată conform chitanței depuse la dosar.
În opinia sa, în mod greșit, instanța de apel a admis în parte acțiunea promovată de reclamanți și a a admis în parte și cererea reconvențională formulată de pârâți, întrucât ca urmare a stabilirii liniei de hotar între proprietății conform variantei I din raportul de expertiză, în realitate, atât cererea principală, cât și cea reconvențională au fost respinse în întregul lor.
În mod greșit instanța de apel și-a însușit concluziile raportului de expertiză întocmit de expertul V. V., față de cele ale lucrării întocmite de expertul G. G., în condițiile în care cele două probe, cu același caracter tehnic, nu s-au coroborat, instanța având obligația de a încuviința efectuarea unei contraexpertize, de altfel, solicitată de recurenți.
Rapoartele de expertiză sunt lovite de nulitate absolută, întrucât S. R. nu a fost citat la efectuarea lor, acesta fiind proprietarul terenului.
De asemenea, instanța de apel în mod greșit a reținut faptul că recurenții nu au făcut dovada deposedării de această suprafață de către intimații M., în condițiile în care au investit instanța cu o acțiune în revendicare, petitorie și nu cu o acțiune posesorie.
Reprezentantul reclamanților intimați solicită respingerea recursului ca nefondat, păstrarea în întregime a hotărârii instanței de apel, ca fiind pe deplin temeinică și legală, pentru motivele invocate prin întâmpinarea depusă la dosar, cu cheltuieli de judecată conform chitanței pe care o depune la dosar.
În opinia sa, instanța de apel a reconsiderat hotărârea instanței de fond bazându-se, atât pe probele administrate de Judecătoria Turda, cât și pe probele suplimentare administrate în apel.
Arată că este greșită susținerea recurenților potrivit căreia ar fi contestat actuala grănițuire faptică a proprietății față de cea învecinată aflată în proprietatea pârâților, întrucât au arătat pe tot parcursul soluționării cauzei că astfel cum cele două parcele sunt separate actualmente, așa cum au fost ele dintotdeauna.
Recurenții nu pot critica hotărârea din apel decât din perspectiva nelegalității acesteia, excluzându-se posibilitatea reanalizării probelor și implicit a expertizei din apel.
Din probele administrate în cauză, nu rezultă că ar fi ocupat în mod abuziv vreo porțiune din terenul recurenților, argumentele principale în sensul stabilirii acestei stări de fapt constituindu-le declarațiile martorilor care au posedat în trecut imobilul de la numărul 10 și care au arătat că limitele între care se posedă actualmente sunt cele dintotdeauna.
La întrebarea instanței, atât recurenți C. G. și C. I., cât și intimații M. I. și M. M., arată că nu există posibilitatea soluționării litigiului pe cale amiabilă.
C U R T E A:
Prin sentința civilă nr. 2304/(...) a Judecătoriei T., a fost respinsă acțiunea civilă formulată de către reclamanții M. I. și M. M. împotriva pârâților C. G. și soția C. I., a fost admisă cererea reconvențională formulată de către pârâții C. G. și soția C. I. au fost obligați reclamanții să predea pârâților C. G. și I. în deplină posesie și pașnică folosință suprafața de teren de 23 m, înscrisă în CF 1366 T., A+3, nr. top(...)/3/2; s-a stabilit linia de hotar între proprietățile reclamanților și pârâților din punctele A spre C și din B spre D, spre reclamanți, la o distanță de 1,14 mp, astfel cum rezultă din raportul de expertiză care face parte integrantă din sentință, s-a dispus intabularea în CF 1366 T., A+3 , nr. top(...)/3/2 a dreptului de proprietate al pârâților pârâții C. G. și I. asupra suprafeței de teren de 220 mp, ca bun comun, cu titlu de drept constituire în temeiul Legii 18/1991, au fostobligați reclamanții la plata către pârâții C. G. și I. a sumei de 269 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu expert și taxă de timbru.
Pentru a pronunța această sentință, judecătoria a reținut că, potrivit extrasului de carte funciară de la fila 4 din dosar, proprietari tabulari asupra terenului înscris în CF 7758 T. , A+l , nr. topo 2379/3/1 cu suprafața de
257 mp , sunt reclamanții M. I. și M. M.
Potrivit extrasului de carte funciară de la fila 5 din dosar, proprietar tabular asupra terenului înscris CF 1366 T., A+3, nr. top(...)/3/2 este S. R., în favoarea pârâților C. G. și C. I., instituindu-se un drept de folosință asupra cotei de 5. a parte.
În conformitate cu decizia P. nr. 67/187/(...), în favoarea pârâților C. G. și C. I., s-a atribuit în proprietate, în condițiile art. 35 din L. 18/1991, suprafața de teren de 220 mp din imobilul teren înscris CF 1366 T., A+3, nr. top(...)/3/2.
În cauză, s-a administrat ca probă tehnică expertiza topografică judiciară, care, prin concluziile sale, a relevat faptul că terenul înscris în CF
7758 T., A+l , nr. topo 2379/3/1, cu suprafața de 257 mp, are, în realitate, o suprafață de 290 mp, iar terenul pârâților, care se suprapune cu imobilul înscris în CF 1366 T., A+3, nr. top(...)/3/2, în suprafață de 220 mp, are, în realitate, o suprafață de 197 mp.
De asemenea, expertul precizează, la punctul 3 din concluziile raportului de expertiză, faptul că nu există nicio construcție edificată de către pârâții C. G. și C. I. asupra suprafeței de teren proprietatea reclamanților M.
La punctul 4 din concluziile raportului de expertiză, se relevă faptul că terenul din cartea funciară a reclamanților se suprapune peste terenul din cartea funciară al pârâților, cu 23 mp, iar, la punctul 5 din aceleași concluzii ale raportului de expertiză, expertul precizează că, pentru a pune suprafața pârâților în concordanță cu cea înscrisă în CF, de 220 mp, linia de hotar ar trebui trasată din punctele A spre C și din B spre D, spre reclamanți, la o distanță de 1,14 mp, în aceste condiții, pârâților C. G. și I. rămânându-le o suprafață de teren de 220 mp, potrivit cărții funciare, iar reclamanților 267 mp, cu 10 mp mai mult decât suprafața înscrisă în cartea funciară.
Acțiunea civilă promovată de către reclamanți în temeiul art. 480
Cod civil are caracterul unei acțiuni în revendicare, prin care aceștia solicită instanței de judecată să li se recunoască dreptul de proprietate asupra unei porțiuni de teren bine determinate și, pe cale de consecință, să-i oblige pe pârâți la restituirea posesiei bunului, reclamanții solicitând, de asemenea, și stabilirea liniei de hotar între proprietățile reclamanților și ale pârâților.
Și cererea reconvențională formulată de către pârâții din prezentul dosar, C. G. și I., are același caracter al unei acțiuni în revendicare, în care se mai solicită, de asemenea, stabilirea liniei de hotar între proprietățile reclamanților și ale pârâților.
Raportat la concluziile raportului de expertiză efectuat în cauză, pârâții C. G. și I. nu ocupă în mod abuziv o suprafață de teren din imobilul proprietatea reclamanților, în schimb, reclamanții ocupă o suprafață de teren de 23 mp, din imobilul proprietatea pârâților.
Pornind de la dispozițiile art. 480 Cod civil, care statuează faptul că dreptul de proprietate este acel drept real care conferă titularului atributele de posesie, folosință și dispoziție asupra unui bun, atribute pe care numai acesta le poate exercita în plenitudinea lor, în putere proprie și în interesul său, coroborat cu concluziile raportului de expertiză efectuat în cauză, instanța a apreciat ca fiind întemeiată cererea reconvențională formulată de către pârâții C. G. și I., sens în care a admis-o ca atare.
În temeiul art. 274 Cpr civ instanța a obligat reclamanții la plata către pârâții C. G. și I. a sumei de 269 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu expert și taxă de timbru.
Prin Decizia civilă nr. 6. a T. C., a fost admis în parte apelul declarat
de reclamanții M. I . și M. M. împotriva sentinței civile nr. 2304 din (...), ce afost schimbată în parte, în sensul respingerii cererii reconvenționale și menținerii restului dispozițiilor sentinței, compensându-se cheltuielile de judecată.
În considerentele acestei decizii, tribunalul reține că, pentru lămurirea deplină a situației juridice, în sensul de a stabili dacă reclamanții M. ocupă sau nu teren din cel al pârâților și reconsiderarea, pe cale de consecință, a limitelor de graniță ale celor două proprietăți, este necesar a fi măsurat întreg terenul de 522 m.p. aferent nr. top 2378 și 2379/3/2, din care s-a dezmembrat suprafața de 220 m.p. atribuită pârâților C., ceea ce nu se poate realiza, proprietarul imobilului de la nr. 8 nefiind chemat în judecată.
Prin Decizia civilă nr.1090/R/2010 a C. de A. C. , a fost admisrecursul declarat de pârâții C. G. și C. I. împotriva Deciziei civile nr. 6. a T. C., care a fost casată , iar apelul a fost trimis spre rejudecare pe fond aceleiași instanțe.
Prin decizia de casare, s-a reținut, în esență, că tribunalul a soluționat cauza fără a intra în cercetarea fondului, în condițiile în care cadrul procesual a fost legal stabilit față de proprietarii tabulari ai imobilului în litigiu.
Prin decizia civilă nr. 559/(...) a T. C. , a fost admis în parte apeluldeclarat de M. I. și M. M. împotriva sentinței civile nr.2304 din (...) a
Judecătoriei T., ce a fost schimbată în parte, în sensul că a fost admisă în parte acțiunea principală și a fost admisă în parte și cererea reconvențională și, în consecință, a fost stabilită linia de hotar între proprietățile reclamanților și pârâților conform variantei I din raportul de expertiză întocmit de exp. V. V., au fost respinse restul capetelor de cerere din acțiunea principală și din cererea reconvențională și au fost compensate cheltuielile de judecată în primă instanță și în apel.
În considerentele acestei decizii, se reține că apelanții M. I. și M. M. sunt proprietari tabulari asupra terenului în suprafață de 257 mp. înscris în CF nr.7758 T., A+1, nr. top.2379/3/1, pe care l-au dobândit, cu titlu de drept cumpărare, iar intimații C. G. și C. I. sunt proprietari asupra cotei de
2. mp. teren înscris în CF nr.1366 T., A+3, nr. top.2378, 2379/3/2, cu titlu de cumpărare, dobândit în temeiul art.35 din L. nr. 18/1991 și atribuit prin
O. P. nr. 67/187/(...).
Ambele părți au investit instanța cu câte o cerere privind stabilirea liniei de hotar între proprietățile reclamanților și ale pârâților, dublate și de revendicarea unei suprafețe de teren.
În situația în care se solicită, alături de stabilirea hotarului dintre proprietăți, și obligarea pârâtului de a preda suprafața de teren pe care o ocupă fără drept, se analizează și titlurile de proprietate ale părților, fiind vorba despre o acțiune în revendicare, acea acțiune reală, petitorie, prin care neposesorul proprietar solicită a-i fi lăsat în deplină proprietate și posesie un bun imobil, de la neproprietarul posesor.
Reclamantul în cadrul acțiunii în revendicare imobiliară trebuie să probeze că el este titularul dreptului de proprietate asupra bunului revendicat, deoarece, în favoarea pârâtului, operează o prezumție relativă de proprietate, desprinsă din faptul posesiunii bunului. Proba dreptului de proprietate se face prin titlul de proprietate, care poate să fie un acttranslativ sau declarativ și revine această obligație reclamantului, conform art. 1169 Cod civil, potrivit căruia, cel care face o propunere înaintea judecății trebuie să o dovedească.
În speță, reclamanții apelanți nu au făcut o asemenea dovadă, dimpotrivă, raportul de expertiză efectuat în cauză de expert V. V. a concluzionat că, în fapt, ei folosesc suprafața reală de 274 mp, în plus cu
17 mp. față de suprafața înscrisă în cartea funciară, iar intimații folosesc în realitate, suprafața de 205 mp., cu 15 mp. mai puțin decât cea care figurează în cartea funciară.
Este de menționat că au fost însușite de către instanță concluziile acestui raport de expertiză, fiind apreciate mai exacte față de cele ale lucrării întocmite de expertul C. G. cu ocazia judecării în fond a cauzei, întrucât expertul V. V. a efectuat măsurătorile cu aparatură topo optică, metodă având o precizie de determinare mai mare decât cea cu ruleta metalică, utilizată de primul expert.
Pe de altă parte, contrar celor statuate de instanța de fond, tribunalul a reținut că nici intimații pârâți nu au făcut dovada susținerilor lor în ce privește revendicarea unei suprafețe de teren pretins a fi ocupată de către apelanți.
Astfel, împrejurarea că intimații dețin o suprafață mai mică decât cea înscrisă în cartea funciară nu poate fi pusă pe seama "plusului" existent la parcela învecinată. Aceasta, în condițiile în care cartea funciară garantează doar existența dreptului, iar nu și întinderea exactă a acestuia, iar, din probațiunea administrată în cauză, nu a reieșit că reclamanții i-ar fi deposedat pe parați de bunul revendicat.
În ce privește acțiunea în grănițuire, tribunalul a reținut că, în sensul prevederilor art. 584 Cod civil, grănițuirea constituie o operațiune de determinare, prin semne exterioare și vizibile, a limitelor dintre două proprietăți limitrofe, pentru a se cunoaște limitele fondului asupra căruia poartă dreptul de folosință al proprietarilor celor două fonduri. O asemenea operațiune poate avea loc atât în situația în care nu există semne vizibile ale liniei de hotar, cât și în situația în care astfel de semne există, dar sunt contestate de părți. În acest ultim caz, însă, este necesar a se face dovada că linia de hotar a suferit modificări în timp, astfel că se impune readucerea ei la forma inițială.
În speță, probele administrate în cauză nu au confirmat o atare situație, martorii audiați, precizând că gardul despărțitor al celor două proprietăți învecinate se află pe aceeași poziție, aproximativ din anul 1960. În acest sens, martora M. M. a precizat că a deținut în proprietate imobilul din T., str. B. nr.10, în prezent proprietatea apelanților, din anul 1960 până în anul
1989, însă nu a măsurat niciodată terenul, iar gardul existent în anul 1960 a rămas pe aceleași limite. Or, în condițiile în care imobilul proprietatea intimaților a fost achiziționat de aceștia în anul 1978, este evident că l-au dobândit în aceeași configurație.
Ulterior, martorul P. D., care a fost și el proprietar al imobilului din T., str. B. nr.10 , a precizat că amplasamentul gardului ce delimitează proprietățile vecine nu a fost modificat.
În același sens sunt și concluziile raportului de expertiză întocmit de dl. expert V. V., care precizează, totodată, că diferența de suprafață constatată s-ar putea regăsi inclusiv la partea dinspre str. C-tin B., care a fost supusă în timp modificărilor.
În atare situație, pretenția pârâților de a se stabili o altă linie de hotar între cele două proprietăți, pe considerentul că le lipsesc în fapt 15 mp. dinsuprafața intabulată pe numele lor, nu are nicio justificare legală în raport de dispozițiile art. 584 Cod civil, nefăcându-se în cauza dovada modificării liniei de hotar inițiale.
Î mpotriva acestei decizii au formulat recurs în termenul legal pârâții
C. G. și C. I . , solicitând modificarea ei, în sensul respingerii apeluluireclamanților și menținerii sentinței judecătoriei.
În motivarea recursului lor, pârâții învederează că instanța a făcut o greșită aplicare a legii, motiv de recurs prev. de art. 304 pct. 9 Cod proc.civ., întrucât, stabilind linia de hotar potrivit variantei 1 din raportul de expertiză întocmit de ing. expert V. V., în realitate, a respins ambele acțiuni, pentru că această variantă a fost contestată de ambele părți.
De asemenea, instanța a refuzat dreptul părților la grănițuirea proprietăților lor pe cale judiciară, adoptând o soluție „remiză"; în loc să administreze probe suplimentare și, oricum, cele două proprietăți învecinate nu sunt delimitate prin semne exterioare în partea din spatele construcțiilor, varianta 1 din raportul de expertiză nefăcând decât să consfințească starea de fapt și lăsând, în continuare, imobilele negrănițuite în totalitate.
Greșit și-a însușit instanța de apel concluziile expertizei V., fără a verifica instrumentele folosite de celălalt expert, iar, față de concluziile contradictorii ale celor două expertize, impunându-se efectuarea unei contraexpertize, solicitată, de altfel, de pârâți, obiecțiunile acestora fiind greșit respinse de instanța de apel, acestea referindu-se la necitarea proprietarului terenului la efectuarea expertizei, la greșita întocmire a măsurătorilor, varianta adoptată de instanță presupunând, în realitate, mutarea gardului reclamanților și mai mult spre interiorul proprietății pârâților, situația de fapt actuală fiind reflectată, în fapt, de varianta II.
Greșit a fost respins petitul de revendicare fără a e proceda la compararea titlurilor, în condițiile în care, din copia CF nr. 1366 T., rezultă că imobilele învecinate au reprezentat anterior un singur corp de avere, compus din parcelele cu nr.. top 2378, 2379, avându-i ca proprietari pe E. S. și soția I., are au dezmembrat parcelele și au rectificat suprafața, în baza unei hotărâri judecătorești și a unor acte administrative, corpul funciar reînscris sub A2 în favoarea lor, compus din parcelele cu nr. top 2378 și
2379/3, cu suprafața rectificată de la 217 stjp la 203,5 stjp, fiind, la rândul său, dezmembrat în cele două imobile obiect al prezentului litigiu, respectiv cel cu nr. top 2379/3/1 în suprafață de 257 mp din CF 7758 T., proprietatea actuală a reclamanților intimați și corpul funciar compus din parcelele cu nr. top 2378 și 2379/3/2 în suprafață de 475 mp, reînscris în aceeași cartea funciară sub A3, în favoarea vechilor proprietari, a cărui suprafață a fost rectificată la 522 mp, proprietari actuali fiind recurenții pârâți, în cota reală de 2. parte și intimatul S. R., în cota reală de 3. parte.
Reclamanții folosesc în plus o suprafață față de cea înscrisă în cartea funciară, astfel că greșit a fost respinsă cererea de revendicare a pârâților pentru suprafața de 23 mp, această soluție fiind, eventual, justificată, în situația în care reclamanții ar folosi exact suprafața cu care sunt înscriși în cartea funciară.
Reținerea instanței de apel raportată la împrejurarea că, în fapt, cuprinsul cărții funciare nu garantează suprafața, ar duce la respingerea oricărei acțiuni în revendicare.
În realitate, încă din anul 1960, pârâții sunt lipsiți de posesia de 23 mp teren, însă abia în prezent au înțeles să promoveze o acțiune în revendicare, devenind proprietari doar în anul 1979, doar cu titlu decumpărare, cele două imobile vecine fiind delimitate doar în partea din față, printr-un gard de scândură, la data cumpărării, în cursul anului 1980 pârâții fiind cei care au construit gardul actual în interiorul proprietății lor, deci nu pe granița de hotar și nu până la capătul proprietăților lor.
Martorii audiați sunt foști proprietari ai imobilului reclamanților, care trebuia să garanteze contractual întinderea suprafeței înstrăinate, astfel că mărturiile lor sunt subiective și trebuiau înlăturate de instanța de apel.
Reclamanții, prin întâmpinare, au solicitat respingerea recursului canefondat, pe motiv că, pe de o parte, vizează motive de netemeinicie, iar, pe de altă parte, nu sunt întrunite condițiile prev. de art. 304 pct. 9 Cod proc.civ., instanța de apel nefăcând o greșită aplicare a legii atunci când a apreciat că actuala delimitare corespunde graniței dintre cele două proprietăți, aceasta neavând obligația de a administra probe suplimentare față de cele deja administrate în apel, ar necitarea statului la efectuarea raportului de expertiză putea fi invocată de acesta, în măsura în care era interesat.
Analizând recursul formulat prin prisma motivelor invocate, raportat
la dispozițiile art. 304 pct. 9 și 312 ali n. 1, 2 și 3 Cod pro c.civ., precum și ale art. 315 alin. 31 Cod proc.civ., așa c um acestea au fost modificate prin L.
nr. 2. sub imperiul căreia a fost declarat recursul, curtea apreciază căacesta este fondat, modificarea hotărârii nefiind posibilă pentru că este necesară administrarea de probe noi, impunându-se, astfel, casarea cu reținere, din considerentele ce urmează a fi expuse.
Astfel, în esență, instanța de apel și-a fundamentat decizia pe împrejurarea că granițele dintre cele două proprietăți învecinate nu au fost modificate din anul 1960, fără a verifica, însă, dacă acestea au fost corect stabilite raportat la acea dată, în acest sens impunându-se suplimentarea probațiunii raportat la înscrisurile care au stat la baza dezlipirilor succesive și a rectificării suprafeței corpului funciar compus din parcele asupra cărora pârâții recurenți au o cotă reală din dreptul de proprietate, fiind necesar a se stabili limita dintre proprietăți raportat la planurile de situație avute în vedere la dezlipire și la rectificarea suprafețelor și nu configurația parcelelor stabilită de părți, tocmai aceasta fiind contestată și nu cuprinsul cărții funciare care se completează cu planurile de situație ce au stat la baza înscrierilor.
Instanța de apel făcut o greșită aplicare a normelor de drept substanțial, așa cum corect afirmă recurenții, întrucât s-a limitat la a afirma că înscrierea din cartea funciară nu garantează suprafața parcelei, fără a verifica în concret titlurile de proprietate ale părților și a le compara, pentru a stabili dacă vreuna dintre ele ocupă o porțiune din terenul proprietatea celeilalte.
Întrucât starea de fapt nu a fost pe deplin stabilită, impunându-se administrarea unor probe noi, însă instanța de apel s-a pronunțat pe fond, modificarea nu este posibilă, iar casarea cu trimitere nu se impune, astfel că, instanța de recurs va admite recursul, va casa decizia obiect al acestuia și va reține apelul spre rejudecare în vederea administrării unor probe noi, respectiv a unui raport de expertiză care să țină seama de limita dintre proprietăți raportat la planurile de situație avute în vedere la dezlipire și la rectificarea suprafețelor și nu configurația parcelelor stabilită de părți, instanța de recurs nefiind limitată la proba cu înscrisuri în sensul art. 305
Cod proc. civ., după casarea cu reținere, conform art. 315 alin. 31 Cod proc. civ. Din considerentele arătate, curtea, PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII, D E C I D E : Admite recursul declarat de pârâții C. G. și C. I. împotriva deciziei civile numărul 559 din 1(...) a T. C., pronunțată în dosarul nr. (...), pe care o casează. Reține apelul spre rejudecare. Stabilește termen pentru data de (...). Decizia este irevocabilă. Dată și pronunțată în ședința publică din (...). PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER A. C. A. A. C. ANA I. C. B. Red. CAA dact. GC 3 ex/(...) Jud. apel: D.I. T., M.O. S.
| ← Decizia civilă nr. 5039/2011, Curtea de Apel Cluj | Decizia civilă nr. 69/2011, Curtea de Apel Cluj → |
|---|
