Decizia civilă nr. 897/2011, Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA CIVILĂ, DE MUNCĂ ȘI ASIGURARI SOCIALE, PENTRU MINORI ȘI FAMI.
DOSAR NR. (...)
DECIZIA CIVILĂ NR. 897/R/2011
Ședința publică din 9 martie 2011
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE:
JUDECĂTORI
T. D. - președintele Secției civile
M.-C. V.
C.-M. CONȚ
GREFIER:
M. T.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantul A. I.-G., precum și apelul declarat de intervenientul A. M.-J., împotriva sentinței civile nr. 41 din 11 ianuarie 2011, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr. (...), privind și pe pârâtul S. R. PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE PRIN D. G. A F. P. C., având ca obiect despăgubiri în baza L. nr.
2..
La apelul nominal făcut în cauză, se prezntă reprezentantul reclamantului-recurent A. I.-G. și al intervenientului-recurent A. M.-J., avocat C. F., lipsă fiind reprezentantul pârâtului-intimat S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice Prin D. G. a F. P. C.
Parchtul de pe lângă C. de A. C. este reprezentat de doamna procuror
S. A.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul este scutit de la plat taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care, reprezentantul recurenilor depune la dosar delegațiile de reprezentare și copia citanței seria CRSnr. 19 din 4 ianuarie 2011, prin care se face dovada achitării onorariului avocațial în cuantum de 2000 lei aferent contractului de asistență juridică nr. 5..
Nefiind alte cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, C. declară închisă faza cercetării judecătorești și acordă cuvântul asupra recursurilor.
Reprezentantul recurenților solicită admiterea recursurilor așa cum au fost formulate în scris, modificarea sentinței recurate în sensul admiterii acțiunii introductive de instanță și a cererii de intervenție în interes propriu așa cum a fost inițial formulată, cu consecința obligării pârâtului la acordarea despăgubirilor reprezentând daune morale precum și cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 2000 lei, întrucât nu se poate reține vreo culpă în sarcina reclamantului și a intervenientului, în promovarea prezentei acțiuni, având în vedere că prevederile legale pe care s-a întemeiat acțiunea au suferit o schimbare dramatică.
Reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C. pune concluzii în sensul admiterii în parte a recursurilo declarate în cauză, în sensul acordării cheltuielilor de judecată, întrucât într-adevăr nu se poate reține vreo culpăprocesuală în sarcina reclamantului și a intervenientului. Solicită respingerea petitului privind obligarea pârâtului la acordarea daunelor morale cu titlu de despăgubiri, având în vedere că temeiul juridic al prezentei acțiuni a fost declarat neconstituțional prin decizia C. C. nr. 1..
C. reține cauza în pronunțare.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 41 din 11 ianuarie 2011, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr. (...), s-a respins acțiunea civila formulata de reclamantul A. I. - G., și cererea de intervenție în interes propriu formulata de intervenientul A. M. J., împotriva pârâtului S. R. - prin M. F. P.
Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut următoarele:
Conform sentinței penale nr. 137/1959 a T.ui Militar C., pronunțată în dosarul nr. 109/1959, antecesorul reclamantului si intervenientului, A. I., a fost condamnat la pedeapsa de 15 ani de muncă silnică si la 10 ani de degradare civica, confiscarea averii în întregime, pentru crima de uneltire contra ordinii sociale, prevăzută de art. 209 pct.2 lit a si b al ultim C.pen.
Prin decizia C. C. nr. 1., au fost declarate neconstituționale dispozițiile art. 5 alin. 1 lit. a din L.a 2., dispoziții pe care reclamanții își întemeiază prezenta acțiune.
In considerentele acestei decizii s-a reținut că art. 5 alin1 lit. a din L.a
2., contravine dispozițiilor art. 1 alin. 3 si 5 din Constituție, care prevăd că în R. respectarea legilor este obligatorie iar dreptatea este valoare supremă.
Caracterul neconstitutional al dispozițiilor art. 5 alin.1 lit a din L.a 2. , s-a stabilit având in vedere ca prevederile sus menționate din L.a 2. au același scop ca si art. 4 din D. L. 1., singura diferență constă doar în modalitatea de plată, adică o sumă globală în loc de prestații lunare, altfel spus prin art. 5 alin. 1 lit. a din L.a 221/1990 s-a urmărit repararea aceluiași prejudiciu deja reparat prin prevederile D. L. 1., fiind diferita doar modalitatea de plata.
Ca urmare a declarării ca neconstitutional al acestui text de lege, de la momentul declarării sale ca fiind neconstitutional el este suspendat de drept iar după 45 de zile de la publicarea deciziei își încetează efectele juridice daca legiuitorul nu intervine pentru a pune de acord prevederile declarate neconstitutionale cu dispozițiile Constituției.
In consecință, prezenta acțiune nu mai are un temei juridic in baza căruia să poată fi admisă acțiunea si prin care instanța să poată dispune acordarea de despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit de reclamant, respectiv de intervenient.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs atât reclamantul A. I. G. cât
și intervenientul A. M. J., solicitând modificarea sentinței în sensul admiterii acțiunii, respectiv a cererii de intervenție cu consecința obligării pârâtului la plata despăgubirilor în sumă de câte 400.000 euro în favoarea fiecărui recurent, reprezentând daune morale, precum și obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată în fond și recurs.
În motivarea recursurilor care au același conținut, considerent pentru care va fi prezentat și analizat o singură dată, reclamantul și intervenientul au invocat următoarele:
Respingerea acțiunii și a cererii de intervenție întemeiată pe împrejurarea că temeiul legal al acțiunii și a cererii de intervenție a fost declarat neconstituțional, este greșită.
Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate a art. 5 alin. 1 lit. a din L.a nr. 2., pe motiv că prin acest act normativ se instituie un paralelism de reglementare cu D. -. nr. 1..
Trimiterea imprecisă și incoerentă la D. - lege nr. 1. este fundamental eronată atât legislativ, cât și doctrinar. Indemnizația lunară prevăzută de acest act normativ constituie exclusiv un drept de securitate socială, acordat în scopul ocrotirii persoanelor persecutate politic de regimul comunist și a familiilor acestora, deoarece, din cauza persecuțiilor nedrepte, au fost grav discriminate social și profesional, ceea ce a avut ca efect limitarea și restrângerea majoră a veniturilor acestora, în toată perioada comunistă.
D. - lege nr. 1. nu califică această indemnizație ca fiind o despăgubire pentru daunele morale, o atare calificare fiind imposibilă, întrucât cele două noțiuni sunt distincte și inconfundabile, au regim juridic și fundament diferit, aparținând unor ramuri de drept distincte.
Instanța de fond nu a ținut seama de actele internaționale incidente: R. nr. 1096 din 1996 a A. P. a Consiliului Europei, R. nr. 1481 din 2006 a A. P. a Consiliului Europei, Declarația asupra Principiilor de bază ale justiției privind victimele infracțiunilor și ale abuzului de putere adoptată de A. G. a ONU prin R. nr. 4. din (...) și art. 5 din Convenția E. a D. O..
Analizând recursurile formulate prin prisma motivelor invocate, curtea constată că cel formulat de reclamant este fondat în parte, urmând a fi admis în limitele și pentru considerentele ce se vor arăta, iar cel promovat de către intervenient este nefondat, urmând a fi respins.:
Acțiunea și cererea de intervenție privind obligarea pârâtului la acordarea despăgubirilor morale în urma condamnării suferite de antecesorul reclamantului și intervenientului s-a întemeiat pe prevederile art. 5 alin. 1 lit. a Teza I din L.a nr. 2..
Această dispoziție a fost declarată ca neconstituțională prin decizia nr.
1358/(...) a C. C., reținându-se în considerentele deciziei, în esență, următoarele:
Cu privire la constituționalitatea procesului legislativ de adoptare a L. nr. 2., legea privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora face parte din categoria legilor organice și nu a fost supusă controlului de constituționalitate a priori conform art. 146 lit. a din Constituție.
Cu ocazia examinării criticilor de neconstituționalitate a dispoziției legale menționate, Curtea Constituțională a reținut următoarele:
Legiuitorul român a acordat o atenție deosebită reglementărilor referitoare la reparațiile pentru suferințele cauzate de regimul comunist din perioada (...) - (...), având în vedere voința noului stat democratic instaurat în decembrie 1989, de a recunoaște și de a condamna aceste fapte. Au fost inițiate și adoptate reglementări privind restituirea bunurilor preluate abuziv
și în măsura în care acest lucru nu mai este posibil, acordarea de compensații pentru acestea, reabilitarea celor condamnați din motive politice
și acordarea de indemnizații și despăgubiri pentru daunele morale suferite, precum și de alte drepturi.
Aceste reglementări adoptate au ținut seama de rezoluțiile A. P. a CE nr. 1. și 1..
În materia restituirilor au fost adoptate L.a nr. 18/1991, L.a nr.
169/1997, L.a nr. 1/2000, L.a nr. 112/1995, L.a nr. 10/2001, L.a nr.
247/2005.
Cetățenii aparținând minorităților naționale au beneficiat de reglementări speciale în materia restituirii proprietăților, potrivit OUG nr.
83/1999.
În ceea ce privește reabilitarea persoanelor condamnate din motive politice prin OUG nr. 2., s-a recunoscut calitatea de luptător în R. anticomunistă persoanelor condamnate pentru infracțiuni săvârșite din motive politice sau supuse, din motive politice, unor măsuri administrative abuzive în perioada (...) - (...).
În materia acordării altor drepturi persoanelor persecutate de regimul comunist s-a constatat că există o serie de acte normative cu caracter reparatoriu pentru anumite categorii de persoane care au avut de suferit atât din punct de vedere moral, cât și social, ca urmare a persecuției politice la care au fost supuse în regimul comunist: D.-lege nr. 1., OUG nr. 2., precum și prevederile L. nr. 2., actul normativ care conține reglementarea ce a făcut obiectul excepției de neconstituționalitate.
C. a constatat că scopul acordării de despăgubiri pentru daunele morale suferite de persoanele persecutate în perioada comunistă este de a produce o satisfacție de ordin moral, prin însăși recunoașterea și condamnarea măsurii contrare drepturilor omului.
Evocând practica C. în materie și o hotărâre a C. C. a Ungariei, curtea a constatat că, a fortiori, nu se poate concluziona că în materia despăgubirilor pentru daunele morale suferite de foștii deținuți politici în perioada comunistă ar exista vreo obligație a statului de a le acorda, și cu toate acestea, legiuitorul român de după (...) a adoptat două acte normative având acest scop - D.-L. nr. 1. și L.a nr. 2..
Analizând prevederile actelor normative incidente în materia despăgubirilor pentru daune morale suferite de persoanele persecutate din motive politice în perioada comunistă, curtea a constatat că există două norme juridice - art. 4 din D.-L. nr. 1. și art. 5 alin. 1 lit. a din L.a nr. 2. - cu aceeași finalitate și anume, acordarea unor sume de bani persoanelor persecutate din motive politice de dictatura comunistă, precum și celor deportate ori ținute în prizonierat.
C. a reținut, de asemenea, că despăgubirile pentru daunele morale suferite în perioada comunistă trebuie să fie drepte, echitabile, rezonabile și proporționale cu gravitatea și suferințele produse prin aceste condamnări sau măsuri administrative. Or, despăgubirile prevăzute de dispozițiile legale criticate, având același scop ca și indemnizația prev. de art. 4 din D.-L. nr. 1. nu pot fi considerate ca atare.
Recunoașterea dreptului de a beneficia de despăgubiri pentru daunele morale suferite de persoanele persecutate de regimul comunist și moștenitorilor de gradul II încalcă, de asemenea, principiul echității și dreptății.
Invocând în conținutul deciziei elemente de comparație cu legislația în materie adoptată de alte state din fostul bloc comunist (Bulgaria, Cehia,
Lituania), precum și decizii din jurisprudența C. Europene a D. O., potrivit cărora în baza art. 5 alin. 1 lit. a din L.a nr. 2., persoanele în cauză nu au o
„speranță legitimă"; în obținerea despăgubirilor morale, curtea a constatat că acordarea acestor despăgubiri pentru daunele morale suferite de foștii deținuți politici contravine art. 1 alin. 3 din L.a fundamentală privind statul de drept, democratic și social, în care dreptatea este valoarea supremă.
Existența celor două reglementări paralele încalcă principiul unicității reglementării în materii prev. de art. 14 din L.a nr. 24/2000 și cel al evitării paralelismelor instituit prin art. 16 din același act normativ.
S-a arătat totodată că în modul în care este redactat, textul de lege criticat, fiind prea vag, încalcă și regulile referitoare la precizia și claritatea normei juridice.
Pentru toate aceste considerente, prin decizia nr. 1., Curtea
Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 5 alin. 1 lit. a, Teza I din L.a nr. 2., constatând că acestea sunt neconstituționale.
Din ansamblul considerentelor expuse de Curtea Constituțională, reiese încă o dată incapacitatea S.ui R. de a pune ordine în sistemul său legislativ (sancționată de C. E. a D. O. în cauza Faimblat împotriva R.iei), precum și incertitudinea juridică generală generată de lipsa de claritate și de coerență a legislației aplicabile, sancționată de C. E. a D. O. în cauza Păduraru împotriva R.iei, ceea ce denotă culpa exclusivă a S.ui R. în adoptarea textului legal declarat ulterior neconstituțional.
Acest act normativ a generat un număr considerabil de litigii pe rolul instanțelor, soluționate într-o anumită manieră, prin prisma prevederilor sale de la momentul soluționării fiecărei cauze.
Admiterea excepției de neconstituționalitate a dispoziției pe care persoanele în cauză și-au fundamentat pretențiile, în timp ce litigiile sunt pendinte, coroborat cu lipsa intervenției Parlamentului (art. 31 alin. 3 din L.a nr. 47/1992), are ca și consecință lipsirea de fundament juridic a tuturor acțiunilor întemeiate pe art. 5 alin. 1 lit. a din L.a nr. 2., această prevedere încetându-și efectele judiciare.
Potrivit art. 31 alin. 1 din L.a nr. 47/1992, decizia prin care s-a constatat neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, este definitivă și obligatorie.
Reiese că motivele de recurs invocate atât de către reclamant, cât și de către intervenient întemeiate pe rezoluțiile internaționale arătate în cuprinsul motivelor de recurs și pe practica C., nu subzistă în condițiile în care, Curtea Constituțională în considerentele deciziei nr. 1. a făcut referire la acestea și chiar ținând seama de aceste reglementări internaționale adoptate de către R. în dreptul său intern, a statuat că nu este posibilă existența în dreptul intern a două acte normative reparatorii, având același scop.
Față de caracterul obligatoriu al deciziilor C. C., instanțele nu mai pot face o analiză a regimului juridic al despăgubirilor instituite prin cele două acte normative - D. - lege nr. 1. și L.a nr. 2., întrucât prin decizia nr. 1. s-aarătat în mod neechivoc că scopul ambelor legi este același - de a acorda o reparație aceleiași categorii de persoane, ceea ce nu este admisibil.
Prin urmare, ambele recursuri vizând modificarea sentinței și obligarea pârâtului la plata daunelor morale în sumă de câte 400.000 euro în favoarea reclamantului și intervenientului sunt nefondate, urmând a fi respinse.
În ceea ce privește însă recursul reclamantului vizând obligarea intimatului la plata cheltuielilor de judecată în fond și recurs, acesta este admisibil în parte, sub aspectul pretenției de obligare a pârâtului la plata cheltuielilor de judecată în fond, care au fost dovedite în condițiile art. 1169
C. civil, ca fiind 2000 lei, reprezentând onorariu avocat (f. 215 dosar fond).
Considerentele pentru care hotărârea primei instanțe va fi modificată în parte sub acest aspect, prin admiterea recursului reclamantului în parte, în baza art. 312 alin. 1 raportat la art. 304 pct. 9 Cod proc.civ., sunt următoarele:
Instituirea unui tratament distinct între persoanele îndreptățite la despăgubiri pentru condamnări politice, în funcție de momentul în care instanța de judecată a pronunțat hotărârea definitivă, nu are o justificare obiectivă și rezonabilă. În acest sens, Curtea Constituțională, prin Decizia nr. 599 din 14 aprilie 2009, publicată în Monitorul Oficial al R.iei, Partea I, nr. 329 din 18 mai 2009, a statuat că violarea principiului egalității și nediscriminării există atunci când se aplică un tratament diferențiat unor cazuri egale, fără să existe o motivare obiectivă și rezonabilă, sau dacă există o disproporție între scopul urmărit prin tratamentul inegal și mijloacele folosite.
Față de aceste considerente C. reține că în urma eliminării temeiului legal al acțiunii, prin admiterea excepției de neconstituționalitate, statul este în culpă procesuală dat fiind că acesta a provocat existența prezentului proces, introducerea acțiunii fiind datorată apariției L. nr. 2., iar înlăturarea acestui temei legal nu se datorează în nici o măsură reclamantului, ci doar statului care trebuie să răspundă pe tărâmul culpei procesuale prin acordarea cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul litigiu.
Dat fiind că există în mod mai mult decât evident o culpă a legiuitorului care a bulversat din nou sistemul judiciar prin edictarea unui act normativ ce a fost declarat neconstituțional și a născut pentru persoanele ce au formulat acțiuni doar speranțe care s-au dovedit nefondate prin declararea ca neconstituționale a dispozițiilor legale, pe principiul echității, curtea apreciază că statul trebuie să suporte plata cheltuielilor de judecată.
Întrucât în recurs reclamantul nu a făcut dovada cheltuielilor de judecată ocazionate de promovarea căii de atac, solicitarea obligării pârâtului la plata acestora va fi respinsă în temeiul art. 1169 C. civil.
Intervenientul nu a făcut dovada cheltuielilor de judecată nici în fața primei instanțe și nici în recurs, astfel încât în baza art. 312 alin. 1 Cod proc.civ., recursul său va fi respins în totalitate, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE L.
D E C I D E :
Admite în parte recursul declarat de reclamantul A. I.-G. împotriva sentinței civile nr. 41 din 11 ianuarie 2011 a T.ui C., pronunțată în dosar nr. (...), pe care o schimbă în parte, în sensul că admite în parte cererea principală formulată de reclamantul A. I.-G. în contradictoriu cu pârâtul S. R. prin M. F. P. și, în consecință, obligă pârâtul să-i plătească reclamantului suma de 2000 lei cheltuieli de judecată aferente fondului cauzei.
Păstrează restul dispozițiilor din sentință.
Respinge ca nefondat recursul declarat de intervenientul A. M.-J. în contra aceleași sentințe.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 9 martie 2011.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER T. D. M. C. V. C. M. CONȚ M. T.
Red. M.V. dact. GC
3 ex/(...)
Jud. primă instanță: F.S.B.
| ← Decizia civilă nr. 4741/2011, Curtea de Apel Cluj | Decizia civilă nr. 57/2011, Curtea de Apel Cluj → |
|---|
