Decizia civilă nr. 1570/2011, Curtea de Apel Cluj

Decizii și sentințe civile - Curtea de Apel Cluj (2011)

ROMÂNIA CURTEA DE APEL CLUJ

Secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie

Dosar nr. (...)

DECIZIA CIVILĂ NR. 1570/R/2011

Ședința publică din data de 6 mai 2011

Instanța constituită din: PREȘEDINTE: I.-D. C.

JUDECĂTORI: A.-A. P.

C.-M. CONȚ

GREFIER : A. A. M.

S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta L. I., împotriva deciziei civile nr. 5. din 26 ianuarie 2011 a T.ului C., pronunțată în dosar nr. (...), privind și pe reclamanții intimați D. I. T. și D. M., precum și pe pârâtul intimat L. G., având ca obiect hotărâre care să țină loc de act autentic.

La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima strigare a cauzei, se prezintă pârâta recurentă personal și reclamanții intimați asistați de avocat M. I., cu împuternicire avocațială de reprezentare la f. 15 din dosarul Curții de A. C., lipsă fiind pârâtul intimat L. G. personal.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Recursul declarat de pârâta L. I. a fost formulat și motivat în termen legal, a fost comunicat părților adverse și nu a fost legal timbrat la data înregistrării cererii de recurs.

S-a făcut referatul cauzei după care Curtea constată că prin încheierea dată în ședința Camerei de C. din data de (...), pârâta recurentă a fost scutită de obligația de plată a taxei judiciare de timbru în sumă de

2.339,04 lei, aferentă recursului care formează obiectul prezentului dosar.

Pârâta recurentă solicită lăsarea cauzei la a doua strigare pentru a se da reprezentantei sale posibilitatea de a se prezenta la dezbateri.

La a doua strigare a cauzei, la apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă pârâta recurentă asistată de avocat A. A. C., cu împuternicire avocațială de reprezentare la f. 16 din dosarul Curții de A. C. și reclamanții intimați asistați de avocat M. I., cu împuternicire avocațială de reprezentare la f. 15 din dosarul Curții de A. C., lipsă fiind pârâtul intimat L. G. personal.

Reprezentanta pârâtei recurente arată că nu are de formulat alte cereri prealabile sau excepții de invocat.

Reprezentantul reclamanților intimați invocă excepția inadmisibilității motivelor de recurs întrucât acestea se referă la netemeinicia hotărârii atacate și nu la nelegalitatea deciziei.

Nemaifiind de formulat alte cereri prealabile sau excepții de invocat, Curtea declară închise dezbaterile și acordă cuvântul reprezentantei pârâtei recurente în susținerea recursului, cu mențiunea de a se referi și la excepția inadmisibilității motivelor de recurs, invocată de reprezentantul reclamanților intimați.

Reprezentanta pârâtei recurente solicită respingerea excepției inadmisibilității motivelor de recurs, invocată de reprezentantul reclamanților intimați, deoarece pârâta recurentă și-a întemeiat recursul pe dispozițiile art. 35 C. fam. și art. 304 C.pr.civ., respectiv pe dispozițiile privind înțelesul unui înscris, având în vedere că doar soțul pârâtei și-a exprimat consimțământul cu privire la vânzarea imobilului în litigiu, iar pârâta recurentă nu a semnat antecontractul de vânzare-cumpărare.

Reprezentanta pârâtei recurente solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat, în principal, trimiterea cauzei spre rejudecare la Judecătoria Cluj-Napoca, pentru efectuarea probelor care nu au fost acceptate și administrate în cauză, respectiv efectuarea unei variante de raport de expertiză care să țină cont și de poziția procesuală a pârâtei, conform obiecțiunilor la raportul de expertiză depuse de pârâtă la dosar, iar în subsidiar, reținerea cauzei spre judecare de către Curtea de A. C. și, prin interpretarea corectă a probelor aflate la dosar, să se dispună modificarea integrală a sentinței atacate, în sensul respingerii în întregime a cererii de chemare în judecată ca netemeinică, cu cheltuieli de judecată, pentru motivele dezvoltate pe larg în memoriul de recurs.

Reprezentanta pârâtei recurente arată că textele de lege reținute în motivarea acțiunii, respectiv art. 5 alin. 2 din Titlul X al Legii nr. 247/2005 și art. 969 coroborat cu art. 1073 C. civ., se referă în mod clar și expres la executarea unui contract valabil încheiat, semnat de către vânzători, dar căruia i se refuză ulterior punerea în executare, însă în speță nu poate fi vorba de un contract valabil încheiat, iar martorii sub nici o formă nu pot suplini un consimțământ la vânzarea unui imobil, care a fost refuzat în mod evident de către unul dintre coproprietari, în speță fiind vorba de lipsa consimțământului soției și totodată arată că, potrivit prevederilor art. 35 C. fam. un imobil bun comun al soților, nu poate fi vândut doar prin consimțământul unuia dintre soți.

Reprezentantul reclamanților intimați solicită admiterea excepției inadmisibilității motivelor de recurs întrucât se referă la netemeinicia hotărârii atacate, având în vedere că prin memoriul de recurs se invocă art. 3041 C.pr.civ. care se aplică doar hotărârilor judecătorești care se află într- un singur ciclu procesual și de asemenea, se invocă art. 35 C. fam., care nu are legătură cu prezenta cauză, întrucât se referă la mandat, iar în speță este vorba de o prestație ulterioară încheierii antecontractului de vânzare- cumpărare.

De asemenea, reprezentantul reclamanților intimați solicită respingerea recursului declarat de pârâtă și menținerea hotărârii primei instanțe ca fiind legală și temeinică, pentru motivele arătate prin întâmpinarea depusă la dosar și obligarea pârâtei recurente la plata cheltuielilor de judecată în recurs, reprezentând onorariu avocațial în cuantum de 1500 lei, conform dovezii pe care o depune la dosar.

Reprezentantul reclamanților intimați arată că toate împrejurările au fost elucidate de către instanța de fond și de către instanța de apel și s-a ajuns la concluzia că până la urmă pârâta recurentă a recunoscut vânzarea imobilului în litigiu și a luat banii pentru acesta, iar ulterior a fost de acord să vândă imobilul doar într-o privință limitată.

În replică reprezentanta pârâtei recurente, arată că recunoașterea pârâtei se referă la discuții preliminare, părțile fiind frați, respectiv cumnați, însă pârâta recurentă nu a fost de acord cu vânzarea întregului imobil și nu a semnat acel antecontract de vânzare-cumpărare.

Curtea reține cauza în pronunțare.

C U R T E A :

Prin sentința civilă nr. 16531/(...) pronunțată în dosarul nr. (...) de către Judecătoria Cluj-Napoca s-a admis acțiunea formulată de reclamanții D. I. și D. M. împotriva pârâților L. I. G. și L. I., aceștia din urmă fiind obligați săîncheie cu reclamanții contract autentic de vânzare-cumpărare având ca obiect imobilul teren în 148 mp curte cu casa parter pe fundație din beton cu zidărie din cărămidă, șarpantă din lemn, învelitoare din ondulin și țiglă, compusă din bucătărie de vară, cameră și baie care se va înscrie în CF 3243 și CF 1741 parcelă cu nr. cadastral nou 1560/2 și a terenului în suprafață de 1050 mp - grădină ce se va înscrie ca parcela cu nr. topo nou

1024/14/1/1/1/1/1/b/37/(...)/1/1/1/1/1/b/38/5/2 - toate operațiunile conform raportului de expertiză întocmit în cauză de către d-na expert F. F., pentru prețul achitta de 50.000.000 rol, iar în caz contrar prezenta hotărâre ține loc de act autentic de vânzare-cumpărare.

Au fost obligați pârâții să plătească reclamanților suma de 394 lei reprezentând taxa de timbru și timbru judiciar, la plata sumei de 71,40 lei reprezentând onorariul notarului public în fața căruia au fost notificați să se prezinte pârâții, la plata sumei de 1500 lei reprezentând onorariul avocatului reclamanților, precum și la plata sumei de 1500 lei reprezentând onorariul expertului desemnat în cauză.

Pentru a se pronunța în acest sens, judecătoria a reținut că în înscrisul sub semnătură privată încheiat la data de 14 ianuarie 2000, având natura juridică a unui antecontract de vânzare-cumpărare, pârâtul L. I. a intenționat înstrăinarea unei construcții din cărămidă de pe str. T., nr. 27, dinlocalitatea D., conform schiței aferente și a planului de construcție atașate prezentului contract, grădină de 10,5 m lățime la stradă și lungime de 100 m capăt grădină și a construcției atașate la contract 10,90m lungime și lățime de

4 m și curte conform schiței către reclamantul D. I., pentru prețul de

50.000.000 rol. T. s-a stabilit că va rămâne o alee de acces în partea dinspre stradă, comună ambelor familii, respectiv familiei L. și D..

Prin mărturisirea consemnată în încheierea de ședință din data de 16 ianuarie 2009 pârâtul L. G. a arătat că a primit prețul de 50.000 rol.

Din interogatoriul pârâtului L. G. instanța de fond a reținut că acesta a scris la domiciliul său contractul sub semnătură privată și a întocmit schița anexată contractului, în prezența martorilor C. I. și B. Ș., precum și în prezența soției sale, pârâta L. I. A declarat că soția sa a fost de față și a auzit toate discuțiile prealabile încheierii înscrisului și a văzut când pârâtul L. G. l-a întocmit și semnat. Totdată, după redactarea înscrisului părțile au măsurat atât construcția cât și grădina până la pădure.

Răspunzând la interogatoriu, pârâta L. I. a arătat că acel înscris s-a redactat de către pârât la domiciliul pârâților, în prezența martorilor, dar sub amenințări. A arătat că nu a făcut nicio obiecțiune fiindu-i teamă de reclamant, însă a refuzat semnarea contractului.

Martorul B. Ș. a declarat că a fost de față cât s-a încheiat contractul la domiciliul pârâților și că în urma discuțiilor s-a vândut un corp de pădure precum și terenul având o lățime de 10-11 metri în partea dispre stradă, iar lungimea până la pădure. T. martorul a declarat că nu a sesizat să fie neînțelegeri și nici amenințări și că banii au fost predați pârâtului care i-a înmânat pârâtei, iar după semnarea contractului a fost măsurat terenul de la linia de hotar stabilită ca fiind fântâna. Aceleași împrejurări de fapt au fost declarate și de către martorul C. I., care a mai adăugat că pârâta a asistat la discuții, că nu s-a opus vânzării și a fost chiar ospitalieră oferind celor prezenți cafea și țuică. Aceleași aspecte de fapt au fost reiterate și de către martorul C. S. M.

Din coroborarea probelor de mai sus instanța de fond a reținut două concluzii necesare și suficiente: prima concluzie este legată de faptul că pârâtul personal a individualizat obiectul vânzării prin descrierea amănunțită și prin întocmirea unei schițe și este întocmai cu obiectul reclamat. Negarea acestor împrejurări în fața instanței vine doar să releve reaua-credință a pârâtului care a primit prețul vânzării bunului. Cea de a doua concluzie este legată de faptul că pârâta prin conduita sa lipsită de echivoc la momentul încheierii antecontractului de vânzare-cumpărare a consimțit la tot ce s-a consemnat în antecontract. Opoziția sa ulterioară, în fața instanței, întemeiată pe disp. art. 35 din C. este și a fost privită ca fiind una formală și făcută cu rea-credință în contextul în care a fost de acord cu înstrăinarea bunului solicitat de către reclamanți. De altfel, a precizat prima instanță, antecontractul de vânzare cumpărare nu are calitatea jurdică de a transfera proprietatea, ci numai de a prefigura transmiterea proprietății, iar sub acest aspect simpla lipsă a semnăturii pârâtei, în prezența acordului manifest, nu este în măsură să paralizeze acțiunea reclamanților.

În continuarea principiului pacta sunt servanda instituit de art. 969 din C.civ., art. 1703 din C.civ. prevede că creditorul are dreptul de a dobândi îndeplinirea exactă a obligației, și în caz contrar are dreptul la dezdăunare. Prin aceasta s-a instituit prerogativă creditorului obligației de a solicita executarea întocmai a obligației, fie să solicite despăgubiri.

Conform art. 5 al. 2 din Titlul X al Legii 247/2005 în situația în care după încheierea unui antecontract cu privire la teren, cu sau fără construcții,una dintre părți refuza ulterior sa încheie contractul, partea care si-a îndeplinit obligațiile poate sesiza instanța competenta care poate pronunța o hotărâre care sa țină loc de contract.

Prin raportul de expertiză dispus în cauza, s-a identificat terenul descris în contract și în schița anexată, ca având o suprafață de 148, suprafață aferentă construcției și curții cumpărate de către reclamanți și o suprafață de 1050 mp grădina cumpărată cu aceeași ocazie și a propus dezmembrarea terenului din CF 3243 și CF 1741 astfel: parcela cu nr. cadastral nou 1560/2 cu suprafață de 148 mp. curte cu casa parter pe fundație din beton cu zidărie din cărămidă, șarpantă din lemn, învelitoare din ondulin și țiglă, compusă din bucătărie de vară, cameră și baie care să se înscrie în CF în favoarea reclamanților cu titlu de drept de cumpărare - bun comun; parcela cu nr. cadastral nou 1560/1 cu suprafața rămasă de

1336 mp. cu construcția aferentă să se reînscrie în CF 3243 în favoarea vechilor proprietari tabulari; parcela cu nr. topo nou

1024/14/1/1/1/1/1/b/37/(...)/1/1/1/1/1/b/38/5/2 grădină în intravilan cu suprafața de 1050 mp. care se va înscrie într-o carte funciară nouă în favoarea reclamanților cu titlu de drept de cumpărare - bun comun; parcela cu nr. topo nou 1024/1/1/1/1/1/b/37/(...)/1/1/1/1/1/b/38/5/1 cu suprafața rămasă de 790 mp. se va reînscrie în cartea funciară nr. 1738 în favoarea vechilor proprietari tabulari.

În urma acestor operațiuni menite să determine obiectul material al contractului, văzând contextul de fapt reținut mai sus și sfera dreptului circumscrisă stării de fapt, prima instanță, rostind dreptul, a admis obligarea pârâților să încheie cu reclamanții contract autentic de vânzare- cumpărare având ca obiect imobilul teren în 148 mp. curte cu casa parter pe fundație din beton cu zidărie din cărămidă, șarpantă din lemn, învelitoare din ondulin și țiglă, compusă din bucătărie de vară, cameră și baie care se va înscrie în CF 3243 și CF 1741 parcelă cu nr. cadastral nou 1560/2 și a terenului în suprafață de 1050 mp - grădină ce se va înscrie ca parcela cunr. topo nou 1024/14/1/1/1/1/1/b/37/(...)/1/1/1/1/1/b/38/5/2 - toate operațiunile conform raportului de expertiză întocmit în cauză de către d-na expert F. F., pentru prețul achitat de 50.000.000 rol, iar în caz contrar prezenta hotărâre să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare.

Prima instanță a luat act că nu au fost solicitate cheltuieli de judecată.

Prin decizia civilă nr. nr. 5. (...) a T.ului C., pronunțată în dosarul nr. (...)s-a respins apelul declarat de pârâții L. I. G. și L. I. împotriva sentinței civile nr. 16531/(...) pronunțată în dosarul nr. (...) de către Judecătoria Cluj- Napoca, care a fost menținută în întregime, iar apelanții au fost obligați la plata în favoarea intimaților D. I. și D. M. a cheltuielilor de judecată în suma de 1500 lei.

Pentru a decide astfel, tribunalul a stabilit că este real că antecontractul de vânzare cumpărare care stă la baza pretențiilor reclamanților nu a fost semnat de către pârâta L. I., însă această împrejurare nu poate paraliza acțiunea reclamanților în obligarea pârâților la încheierea contractului autentic de vânzare cumpărare pentru următoarele considerente:

În primul rând, antecontractul având ca obiect o prestație de a face, respectiv de a încheia în viitor un contract de vânzare cumpărare autentic, este în mod valabil încheiat chiar dacă nu este semnat de către ambii soți.. contractul autentic cu efect de strămutare a dreptului de proprietate de la vânzător la cumpărător ar trebui să poarte semnătura ambilor soți, ca efect al consimțământului la strămutare.

Consimțământul pârâtei la strămutarea dreptului de proprietate, a învederat tribunalul, s-a desprins însă din alte probe, respectiv interogatoriul și martorii audiați la fond.

Chiar dacă în mod normal nu se pot audia martori sau administra alte probe în contra vreunui înscris, așa cum prevede art. 1191 alin. 2 C.civ, acest text legal este dispozitiv, adică este la dispoziția părților, în acest sens fiind alin. 3 al art. 1191 C.civ.

T.ul a apreciat că în condițiile în care pârâții nu s-au opus la administrarea acestor probe însemnă că au renunțat în mod benevol la dispozițiile legale menționate, admițând dovada consimțământului în această modalitate.

Astfel, atâta timp cât nu s-a opus la fond administrării acestor probe, nu pot în calea de atac să solicite înlăturarea acestora pentru că nu le sunt favorabile.

Pe de altă parte pârâții nici nu au încercat să dovedească contrariul.

În plus, tribunalul reține că proba cu martorii este admisibilă și dintr- un alt punct de vedere, interogatoriul sau mențiunile pe contract ale pârâtei, încasarea sumei de bani putând fi interpretate ca un început de dovadă scrisă pentru completarea căreia este admisibilă proba cu martori, așa cum prevede art.1197 C.civ.

Atâta timp cât din interogatorii și din declarațiile martorilor se poate trage concluzia că pârâta și-a exprimat consimțământul la vânzare, aceasta încasând de altfel și banii, tribunalul a concluzionat că în mod corect instanța de fond a obligat ambii pârâți să transfere către reclamanți dreptul de proprietate asupra imobilului în litigiu.

În al doilea rând, tribunalul a precizat că problema nevalabilității contractului de vânzare cumpărare sub semnătură privată în litigiu se circumscrie sferei nulităților relative.

Termenul de invocare a acestor nulități este de 3 ani, ori în cauză acest termen a fost cu mult depășit, pârâta nemaiputând invoca în prezent o astfel de nulitate relativă.

Cât privește manoperele dolosive pretinse de către pârâți a fi efectuate la încheierea contractului de vânzare cumpărare sub semnătură privată, tribunalul a apreciat că acestea nu au fost dovedite în cauză, prin urmare în această situație instanțele nu pot accepta cele pretinse de pârâții recurenți din acest punct de vedere.

Referitor la notificarea adresată pârâtului prin care se solicită prezența acestuia la notar în vederea încheierii contractului autentic de vânzare cumpărare și la lipsa unei astfel de notificări față de pârâta L. I., tribunalul a apreciat această împrejurare ca fiind lipsită de relevanță, din toată poziția procesuală a pârâților rezultând, pe parcursul procesului, refuzul acestora de a încheia cu reclamanții contractul autentic de vânzare cumpărare la care s-au obligat prin antecontract.

Referitor la raportul de expertiză, instanța de apel a reținut că în baza acestuia părțile nu se vor putea întabula în cartea funciară fiind necesară întocmirea unei documentații cadastrale, schița care însoțește raportul de expertiză având doar menirea de a identifica obiectul vânzării.

Prin urmare, având în vedere aspectele menționate în baza art. 296

C.pr.civ., tribunalul a respins apelul declarat, menținând în întregime dispozițiile sentinței atacate.

În temeiul art. 274 C.pr.civ., tribunalul a obligat apelanții la plata în favoarea intimaților D. I. și D. M. a cheltuielilor de judecată în favoarea apelanților suma de 1500 lei.

Împotriva acestei decizii, pârâta L. I. a declarat recurs, în termen legal,solicitând instanței admiterea acestuia, casarea hotărârii atacate iar, în principal, trimiterea cauzei spre rejudecare la Judecătoria Cluj-Napoca pentru efectuarea probelor care nu au fost acceptate și administrate în cauză, respectiv efectuarea unei variante de raport de expertiză care să țină cont și de poziția procesuală a pârâtei conform obiecțiunilor la raportul de expertiză, iar în subsidiar, reținerea cauzei spre rejudecare, modificarea sentinței atacate, în sensul respingerii cererii de chemare în judecată ca netemeinică, precum și obligarea intimaților la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea recursului, pârâta a învederat instanței că sentința atacată este nelegală și netemeinică deoarece instanța de fond a interpretat greșit actul juridic dedus judecății, a schimbat natura ori înțelesul vădit neîndoielnic al acesteia, realizând o judecată greșită.

Așa-zisul contract de vânzare-cumpărare încheiat în data de (...) conține consimțământul de vânzare doar a promitentului vânzător L. G. care nu deținea în proprietate deplină imobilul ce a făcut obiectul contractului, astfel încât acesta este nelegal datorită imposibilității transferării unui drept care nu este deținut în plenitudinea lui.

Imobilul se află în proprietatea devălmașă a pârâtei și a promitentului vânzător, astfel încât potrivit art. 35 alin. 2 C., pentru încheierea actelor de înstrăinare sau de grevare a bunurilor imobile - terenuri și construcții - ce alcătuiesc comunitatea de bunuri este necesară existența consimțământului expres al celuilalt soț, acesta neputând fi presupus. Pârâta L. I. nu și-a dat consimțământul expres la vânzarea imobilului.

Contractul provizoriu de vânzare-cumpărare a fost încheiat prin folosirea unor manopere dolozive de către reclamantul D. I. față de pârâtul L.

G. Au existat discuții teoretice cu reclamanții cu privire la obiectul unuiviitor contract de vânzare-cumpărare prin care pârâții L. să vândă o parte din proprietățile deținute în loc. D., str. T., nr. 27, jud. C., însă nu a fost posibil de pus în practică, deoarece reclamantul D. I. nu s-a mulțumit cu ceea ce pârâții L. i-au oferit de bunăvoie, ci a solicitat întotdeauna mai mult. Înțelegea viza doar anexa la casa principală - bucătăria de vară, șura și grajdul precum și posibilitatea de acces spre această construcție, imobil pe care soții L. au fost de acord să-l vândă, dar în nici un caz suprafețele de teren solicitate care nu au făcut obiectul unui contract real și legal.

Pârâta recurentă arată că nu este de acord cu întabularea, iar prin decizia atacată i se încalcă dreptul de proprietate întrucât nu și-a dat consimțământul la vânzare.

Notificarea în vederea încheierii contractului de vânzare-cumpărare în formă autentică anexată cererii de chemare în judecată de către reclamanți se referă doar la pârâtul L. G., fără a fi solicitată prezența pârâtei recurente, motiv pentru care nu se putea perfecta încheierea în formă autentică a convenției de vânzare-cumpărare fără consimțământul expres al pârâtei recurente, astfel încât hotărârea judecătorească nu poate ține locul unui act autentic.

Pe de altă parte, raportat la probațiunea administrată și interpretată în mod greșit de către instanța de fond, constând în interogatorii, declarațiile celor 2 martori și raportul de expertiză, aceasta nu aduce practic nimic nou față de conținutul actului.

Interogatoriul pârâtei recurente întărește poziția procesuală a acestei arătând că nu a fost de acord cu înstrăinarea imobilului în modalitatea pretinsă de reclamanți și nici nu a semnat așa-zisul contract de vânzare- cumpărare. D. celor 2 martori nu prezintă încredere întrucât sunt cunoștințe ale reclamanților și au realizat mărturii mincinoase, iar instanța de recurs nu poate să le aprecieze mărturia decât în lumina și sfera actului juridic de care se prevalează reclamanții și care nu a fost semnat de recurentă. Raportul de expertiză a fost realizat fără a se ține cont de poziția procesuală a pârâtei recurente, iar obiecțiunile la acesta au fost respinse nejustificat de instanța de fond.

Dispozițiile legii arată în mod clar că nu se poate veni cu martori peste valoarea unui înscris unde evident lipsește semnătura și consimțământul pârâtei recurente, iar textele de lege reținute în motivarea acțiunii, respectiv art. 5 alin. 2 din Titlul X al Legii nr. 247/2005, art. 969 și art. 1073 C.civ., se referă în mod clar și expres la executarea unui contract valabil încheiat semnat de către vânzători, dar căruia i se refuză ulterior punerea în executare.

În speță nu este vorba despre un contract valabil încheiat, iar martorii nu pot suplini sub nicio formă un consimțământ la vânzarea unui imobil.

În drept, se invocă art. 3041 C.pr.civ.

Reclamanții intimați D. I. și D. M., prin întâmpinare, au solicitat respingerea recursului ca nefondat precum și obligarea pârâtei recurente la plata cheltuielilor de judecată în recurs (f.12-14).

În susținerea poziției procesuale, reclamanții intimați au învederat instanței că în mod corect instanțele de fond au reținut că pârâtul L. G. a recunoscut că a primit prețul de 50.000.000 ROL pentru imobilul înstrăinat și că a scris contractul de vânzare-cumpărare sub semnătură privată, inclusiv schița anexată contractului în prezența martorilor C. I. și B. Ș. precum și a pârâtei L. I., care a fost de față și a auzit toate discuțiile prealabile încheierii convenției, iar după redactarea înscrisului, părțile au măsurat construcția cât și grădina.

Prin urmare, prin conduita sa lipsită de echivoc la momentul încheierii convenției, pârâta a consimțit la tot cea ce s-a consemnat în antecontract, iar opoziția sa ulterioară întemeiată pe art. 35 C. este făcută cu rea-credință, în contextul în care a fost de acord cu înstrăinarea bunului solicitat de reclamanți.

Analizând decizia criticată prin prisma motivelor de recurs invocate și aapărărilor formulate, Curtea reține următoarele:

La termenul de judecată din data de (...), Curtea a pus în discuția părților excepția inadmisibilității motivelor de recurs care vizează netemeinicia hotărârii atacate, prin reanalizarea stării de fapt și reaprecierea probelor administrate în cauză de către instanța de recurs, invocată de reclamanții intimați prin reprezentantul lor av. M. I. având în vedere că prevederile art. 304 pct. 10 și pct. 11 C.pr.civ. au fost abrogate prin art. I pct. 1111 și pct. 112 din O.U.G. nr. 138/2000, excepție care urmează să fie admisă, motivat pe următoarele considerente:

În reglementarea procedurală actuală, conform art. 304 C.pr.civ.,

„Modificarea sau casarea unor hotărâri se poate cere în următoarele situații, numai pentru motive de nelegalitate.";

Recursul este reglementat ca fiind o cale de atac extraordinară care nu are caracter devolutiv pentru ca instanța astfel investită să treacă la examinarea fondului litigiului, reanalizând probatoriul administrat și reapreciindu-l, lucru care este firesc câtă vreme cauza a beneficiat de o astfel de cale de atac, în speță, apelul.

Ori, având în vedere că litigiul a fost supus controlului instanței de apel, cauza fiind analizată sub toate aspectele, recurenta nu mai poate beneficia de acest lucru prin promovarea recursului, această instanță de control judiciar fiind chemată să cenzureze doar aspectele de nelegalitate expres și limitativ prevăzute de lege.

Deși formal cererea de recurs este întemeiată pe dispozițiile art.3041

C.pr.civ., în realitate prin motivarea pe care se sprijină, recursul nu vizează în întregime motive de nelegalitate pentru care o hotărâre poate fi casată sau modificată, ci vizează motive de netemeinicie a hotărârii atacate.

Temeiul de drept indicat de recurentă, art. 3041 C.pr.civ. potrivit căruia, recursul declarat împotriva unei hotărâri care, potrivit legii, nu poate fi atacată cu apel nu este limitat la motivele de casare prevăzute în art.304, instanța putând să examineze cauza sub toate aspectele, nu este aplicabil în cauză deoarece sentința primei instanțe a fost supusă căii de atac apelului, conform art.282 alin.1 coroborat cu art.2821 C.pr.civ.

Departe de a cuprinde critici de strictă nelegalitate aduse hotărârii instanței de apel, memoriul de recurs conține, aproape în cvasitotalitatea sa, motive de netemeinicie, fără să facă o analiză a nelegalității deciziei instanței de apel, limitându-se practic la o reproducere a stării de fapt a cauzei, o analizare laborioasă a probațiunii administrate în cauză și o expunere a relațiilor dintre părți.

Se constată, așadar, de către Curte că, în cauză, își găsește incidență excepția inadmisibilității acestor motive de recurs care vizează aspecte de netemeinicie a hotărârii recurate, excepție fundamentată pe împrejurarea că, în marea lor majoritate, motivele de recurs conțin critici de netemeinicie a hotărârii recurate, reproduceri ale evoluției istoricului cauzei, ale relației dintre recurentă și intimați, ale stării de fapt, ale probațiunii administrate în cauză, etc., singurele motive de nelegalitate conținute în memoriul de recurs, calificate de către Curte potrivit art.306 alin.3 C.pr.civ., se circumscriu dispozițiilor art.304 pct. 8, pct.9 și art.312 alin.3 C.pr.civ., fiind celereferitoare: la interpretarea greșită a convenției încheiată între părți, la nesocotirea de către instanța de apel a prevederilor art.35 alin.2 C., art.969 și art.1073 C.civ., art.5 alin.2 din Tiltul X al Legii nr.247/2005, precum și la necesitatea completării raportului de expertiză conform poziției procesuale a recurentei.

Toate celelalte motive de recurs, referitoare la reproduceri ale stării de fapt, ale probațiunii administrate în cauză, reiterări ale istoricului cauzei, ale relațiilor dintre părți, a manoperelor dolozive folosite de reclamant asupra pârâtului, conținutul notificării reclamanților etc., intră sub incidența excepției inadmisibilității, întrucât vizează aspecte de netemeinicie a hotărârii recurate, aspecte care s-ar fi încadrat în punctele 10 și 11 ale art. 304 C.pr.civ., în prezent abrogate.

Ca urmare a abrogării punctului 10 al art. 304 C.pr.civ., prin art. I pct. 1111 din OUG nr. 138/2000, punct introdus ulterior prin art. I punctul

49 din Legea nr. 219/2005, respectiv, ca urmare a abrogării punctului 11 al art. 304 prin art. I pct. 112 din OUG nr. 138/2000, în recurs nu mai pot fi invocate niciun fel de aspecte de netemeinicie a hotărârii recurate, ci doar chestiuni de strictă nelegalitate, dintre cele care se circumscriu art. 304 pct.

1-9 C.pr.civ.

În consecință, în recurs nu mai pot fi invocate motive care să vizeze modalitatea în care primele două instanțe au administrat ori au interpretat probele din dosar, care să se refere la reproduceri ale stării de fapt, ale istoricului cauzei, a raporturilor dintre părți, ori care să tindă la o reapreciere a probațiunii administrate, ori la o schimbare a stării de fapt, instanța de recurs fiind ținută să se raporteze strict la starea de fapt stabilită de primele două instanțe și fiind obligată de a se abține de la orice reanalizare a probelor deja administrate.

Așa fiind, Curtea constată că excepția inadmisibilității, invocată de reclamanții intimați este fondată în parte, urmând să fie admisă ca atare, cu consecința neluării în seamă a tuturor motivelor de recurs care vizează aspectele de netemeinicie a hotărârii recurate.

M.ivul de recurs reglementat de art.304 pct.8 C.pr.civ., potrivit căruia modificarea unei hotărâri se poate cere, în următoarele situații numai pentru motive de nelegalitate, când instanța interpretând greșit actul juridic dedus judecății, a schimbat natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia, nu este întemeiat.

În susținerea acestui motiv recurent a arătat că instanța de fond a interpretat greșit actul juridic dedus judecății, respectiv contractul de vânzare cumpărare și a schimbat natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia deoarece este un veritabil act de transferare a dreptului de proprietate.

Prin convenția sub semnătură privată intitulată „contract de vânzare"; încheiată la data de 14 ianuarie 2000 între pârâtul L. I., în calitate de vânzător și reclamantul D. I., în calitate de cumpărător, pârâtul a intenționat înstrăinarea imobilului constând o construcție din cărămidă de pe str. T. nr. 27, din localitatea D., conform schiței aferente și a planului de construcție atașate prezentului contract, grădină de 10,5 m lățime la stradă și lungime de 100 m capăt grădină și a construcției atașate la contract,

10,90 m lungime și lățime de 4 m și curte conform schiței, către reclamantul

D. I., pentru prețul de 50.000.000 Rol, din care 31.000.000 Rol la încheierea contractului, iar 19.000.000 Rol până la data de (...). T. s-a stabilit că va rămâne o alee de acces în partea dinspre stradă, comună ambelor familii, respectiv familiei L. și D. (f.12 dosar fond).

La data încheierii actului juridic erau în vigoare prevederile art. 2 alin.1 din Legea nr.54/2008 privind circulația juridică a terenurilor potrivit cărora, terenurile situate în intravilan și extravilan pot fi înstrăinate și dobândite prin acte juridice între vii, încheiate în forma autentică.

Convenția încheiată între părți nu îndeplinește forma autentică cerută în mod expres de lege astfel încât fără îndeplinirea acestei condiții actul juridic nu are efect translativ de proprietate.

Conform art.969 alin.1 C.civ., convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante iar art.970 C.civ. statuează că, ele trebuie executate cu bună credință și obligă nu numai la ceea ce este expres într- însele, dar și la toate urmările, ce echitatea, obiceiul sau legea dă obligației, după natura sa.

Principiile înscrise în aceste dispoziții ale Codului civil trebuie înțelese în sensul că ceea ce determină, într-o convenție, cuprinsul, natura și întinderea raporturilor obligatorii dintre părți este, mai presus de toate, voința părților și adusă la îndeplinire cu bună credință și potrivit principiilor de legalitate și echitate, în conformitate cu natura raportului, adică a scopului pe care părțile l-au avut în vedere, iar nu voința unilaterală, a uneia dintre părți, care ar denatura drepturile și obligațiile pe care și le-au asumat.

De aceea, instanța de judecată are îndatorirea de a interpreta convenția părților, nu după denumirea pe care au dat-o părțile, ci după conținutul clauzelor pe care le cuprind.

În speță, în mod legal, instanțele de fond au interpretat și au stabilit că actul juridic sub semnătură privată încheiat între părți are natura juridică a unui antecontract de vânzare-cumpărare.

Având în vedere că actul juridic nu a respectat la momentul încheierii lui forma autentică cerută în mod expres de lege acesta este lovit de nulitate absolută ca act de înstrăinare, ca act de vânzare cumpărare apt de a transmite dreptul de proprietate asupra imobilului, dar este perfect valabil ca promisiune bilaterală de vânzare cumpărare, ca antecontract, care nu este translativ de proprietate de la vânzător la cumpărător, dar generează o obligație de a face în sarcina ambilor cocontractanți, de a încheia în viitor, la prețul stabilit, un contract de vânzare cumpărare în formă autentică.

Practic, prin acest antecontract părțile s-au obligat să încheie în viitor un contract de vânzare cumpărare, cu respectarea tuturor condițiilor de formă și de fond. A. înțelegere a dat naștere în sarcina părților a obligației de a perfecta convenția încheiată, iar în caz de refuz instanța în baza prevederilor art.1073 și art.1077 C.civ. are posibilitatea să pronunțe o hotărâre care să țină loc de act autentic de vânzare cumpărare.

Prevederile Codului civil mai sus citate permit creditorului să obțină executarea întocmai a obligației asumată de debitor, iar în cazul în care obligația de a face nu este adusă la îndeplinire de către debitor, creditorul poate fi autorizat de a o aduce la îndeplinire.

În situația în care una dintre părți, în speță pârâții promitenți vânzători, refuză să se prezinte la notar pentru încheierea convenției în forma autentică, acțiunea în justiție prin care promitenții cumpărători solicită pronunțarea unei hotărâri judecătorești care să țină loc de act autentic de vânzare cumpărare nu este altceva decât reflexul procedural al dreptului subiectiv născut din actul juridic încheiat între părți și care formează legea lor.

M.ivul de recurs reglementat de art.304 pct.9 C.pr.civ., potrivit căruia modificarea unei hotărâri se poate cere, în următoarele situații numaipentru motive de nelegalitate, când hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii, nu este fondat.

Astfel, în susținerea acestei critici de nelegalitate recurenta afirmă tribunalul a aplicat în mod greșit dispozițiile art.35 alin.2 C.fam, art. 1191 alin.2 C.civ., art.5 alin.2 din Titlul X al Legii nr.247/2005.

Art.35 alin.1 C.fam prevede că, soții administrează și folosesc împreună bunurile comune și dispun tot astfel de ele, iar alin.2 al aceluiași text legal stabilește că, oricare dintre soți exercitând singur aceste drepturi, este socotit că are și consimțământul celuilalt soț. Cu toate acestea, nici unul dintre soți nu poate înstrăina și nici nu poate greva un teren sau o construcție ce face parte din bunurile comune, dacă nu are consimțământul celuilalt soț.

Textul legal mai sus arătat instituie existența unui mandat tacit reciproc între soți pentru a înlesni efectuarea diferitelor operații ce sunt necesare a fi îndeplinite în timpul căsătoriei de către soți și pentru a da certitudine circuitului juridic civil, în interesul terților de bună credință care ar trata cu soții.

Exercitând aceste drepturi, fiecare soț acționează atât în nume propriu, cât și ca reprezentant al celuilalt soț. Dreptul de reprezentare pe care îl au soții în mod reciproc izvorăște dintr-un mandat tacit pe care legea îl presupune că ei și l-au dat unul altuia pentru actele de administrare, de folosință și de dispoziție privind bunurile comune.

Prezumția mandatului tacit reciproc al soților are un caracter relativ deoarece legea, în temeiul ei, nici nu anulează un act și nici nu stinge dreptul la acțiune în justiție. În consecință, ea poate fi răsturnată prin dovada contrară. Oricare dintre soți va putea să facă dovada că n-a dat mandat celuilalt soț și că s-a opus la săvârșirea unui anumit act.

În cauză, pârâta recurentă a afirmat pe tot parcursul judecării cauzei că nu și-a dat consimțământul expres la încheierea convenției sub semnătură privată din data de (...) dintre soțul ei, pârâtul L. I. G. și reclamantul D. I.

În această situație, instanțele de fond au procedat la verificarea împrejurării dacă pârâta a participat la încheierea convenției și dacă și-a manifestat dezacordul, contrazicând în mod neechivoc, prin comportarea sa, ideea de mandat tacit, prin administrarea interogatoriilor părților și a probei testimoniale.

Raportat la administrarea probei testimoniale, pârâta a susținut că aceasta este nelegală deoarece nu se poate veni cu martori peste valoarea unui înscris.

Art.1191 alin.2 C.civ. prevede că, nu se va primi niciodată o dovadă prin martori, în contra sau peste ceea ce cuprinde actul, nici despre ceea ce se pretinde că s-ar fi zis înaintea, la timpul sau în urma confecționării actului, chiar cu privire la o sumă sau o valoare ce nu depășește 250 lei.

A. regulă, care apare ca o convenție tacită a părților, prezumată de lege, pe care părțile o pot combate sau înlătura printr-o convenție contrară, apără conținutul înscrisului probator, în care se presupune că părțile au concretizat voința lor.

De la regula mai sus menționată există o excepție și anume cea prevăzută de art.1191 alin.3 C.civ. conform căruia, părțile însă pot conveni ca și în cazurile arătate mai sus (art.1191 alin.1 și alin.2 C.civ. s.n) să se poată face dovada cu martori, dacă aceasta privește drepturi de care ele pot să dispună.

În cauză, părțile au convenit tacit cu privire la administrarea probei testimoniale întrucât în ședința publică din (...), reclamanții prin reprezentantul lor a solicitat audierea martorilor B. Ș. și C. I., iar soții pârâți, L. I. și L. I., în loc să se opună la aceasta probă, au solicitat la rândul lor audierea martorului C. S. M., pentru dovedirea aceluiași act juridic (f.31-32 dosar fond).

Prin urmare, în situația în care soții pârâți nu s-au opus administrării probei testimoniale și nu au dovedit în alt mod lipsa consimțământul expres al pârâtei la încheierea antecontractului de vânzare cumpărare, critica recurentei privind nelegalitatea administrării probei prin declarațiile martorilor și înlăturarea acesteia nu este întemeiată.

Având în vedere că în speță s-a dovedit pe deplin faptul că pârâta recurentă, prin conduita sa lipsită de echivoc la momentul încheierii antecontractului de vânzare-cumpărare, a consimțit la tot ce s-a consemnat în antecontract și a fost de acord cu înstrăinarea bunului imobil solicitat de către reclamanți, în mod legal tribunalul a stabilit că recurenta nu răsturnat prezumția relativă de mandat tacit reciproc al soților, iar lipsa semnăturii pârâtei, în prezența acordului manifest, nu este în măsură să paralizeze acțiunea reclamanților.

Susținerea pârâtei recurente privitoare la faptul că mandatul tacit al soților nu există, respectiv lipsește consimțământul expres al pârâtei la înstrăinarea imobilului obiect al convenției, nu poate fi reținută deoarece așa cum s-a arătat actul juridic sub semnătură privată încheiat între părți are natura juridică a unui antecontract de vânzare cumpărare care nu are ca obiect o obligație de a da, respectiv de a transfera dreptul de proprietate, ci o obligație sinalagmatică de a face, respectiv de a încheia în viitor un contract de vânzare cumpărare cu respectarea condiției formei autentice astfel încât dispozițiile art.35 alin.2 teza II C.fam care reglementează o situație de excepție de la regulă prevăzută de art.35 alin.2 teza I C., nu trebuie extinse la alte situații, cum este cea din speță, pe care legea nu le prevede.

Art. 5 alin. 2 din Titlul X al Legii 247/2005 conform căruia, în situația în care după încheierea unui antecontract cu privire la teren, cu sau fără construcții, una dintre părți refuza ulterior sa încheie contractul, partea care si-a îndeplinit obligațiile poate sesiza instanța competenta care poate pronunța o hotărâre care sa țină loc de contract a fost interpretat și aplicat în mod corect de instanțele de fond în condițiile în care s-a probat și s-a stabilit că antecontractul de vânzare cumpărare este valabil încheiat, pârâta și-a dat consimțământul la încheierea lui, iar ulterior pârâții au refuzat încheierea contractului de vânzare cumpărare în forma autentică deși reclamanții și-au îndeplinit obligația de plată a prețului.

Ținând seama de motivele mai sus expuse motivul de recurs referitor la casarea hotărârii și trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanță pentru efectuarea unei variante a raportului de expertiză care să țină seama de poziția procesuală a pârâților nu este întemeiat deoarece art.312 alin.3

C.pr.civ. nu este aplicabil în speță nefiind necesară administrarea de probe noi.

Pentru aceste considerente de drept Curtea constată că în speță nu sunt îndeplinite cerințele prevăzute de art.304 pct.8 și pct.9, art.312 alin.3

C.pr.civ., astfel încât în temeiul art.312 alin.1 C.pr.civ., va respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta L. I. împotriva deciziei civile nr. 5. (...) a

T.ului C., pronunțată în dosar nr. (...), pe care o menține ca fiind legală.

În conformitate cu prevederile art.316 raportat la art.274 alin.1

Cpr.civ. Curtea va obliga pe numita recurentă, aflată în culpă procesuală, săplătească intimaților D. I. T. și D. M. suma de 1500 lei reprezentând cheltuieli de judecată în recurs constând în onorariu avocațial dovedit prin chitanța anexată la f.20.

PENTRU ACESTE M.IVE, ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E :

Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta L. I. împotriva deciziei civile nr. 5. (...) a T.ului C., pronunțată în dosar nr. (...), pe care o menține.

Obligă pe numita recurentă să plătească intimaților D. I. T. și D. M. suma de 1500 lei, cheltuieli de judecată în recurs.

Decizia este irevocabilă.

Dată și pronunțată în ședința publică din 06 mai 2011.

PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,

I.-D. C. A.-A. P. C.-M. CONȚ

A. A. M.

GREFIER,

Red.A.A.P. Dact.H.C./2 ex./(...). Jud.fond: Mihăiță M.L.; Jud.apel:M.T.; C.V.Balint.

← Decizia civilă nr. 98/2011, Curtea de Apel Cluj  Decizia civilă nr. 938/2011, Curtea de Apel Cluj →

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Decizia civilă nr. 1570/2011, Curtea de Apel Cluj