Decizia civilă nr. 106/2011, Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale pentru minori și familie
Dosar nr. (...)
D. CIVILĂ NR. 106/A/2011
Ședința publică din 17 februarie 2011
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: A.- A. P.
JUDECĂTOR: C.- M. CONȚ
GREFIER : A. A. M.
S-au luat în examinare apelul declarat de reclamanta I. D. (născută O.), precum și apelul declarat de pârâtul S. R., PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE R. PRIN D. A J. C., împotriva sentinței civile nr. 5. 28 mai 2010, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr. (...), având ca obiect despăgubiri în baza L. nr. 2..
La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima strigare a cauzei, se prezintă reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C., procuror S. A., lipsă fiind reclamanta apelantă personal și reprezentantul pârâtului apelant.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
A.ul declarat de reclamanta I. D. a fost introdus și motivat în termen legal, a fost comunicat părții adverse și este scutit de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar în temeiul art. 4 alin. 4 raportat la art. 5 alin. 3 din L. nr. 2..
A.ul declarat de pârâtul S. R., prin Ministerul Finanțelor Publice reprezentat prin D. a jud. C. a fost introdus și motivat în termen legal, a fost comunicat părții adverse și este scutit de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar în temeiul art. 4 alin. 4 raportat la art. 5 alin. 3 din L. nr.
2..
S-a făcut referatul cauzei după care, la prima strigare a cauzei, C. constată lipsa reclamantei apelante și a reprezentantului pârâtului apelant și lasă cauza la a doua strigare, pentru a da acestora posibilitatea de a se prezenta la dezbateri.
La a doua strigare a cauzei, la apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă reprezentanta reclamantei apelante, avocat A. G., cu împuternicire avocațială de reprezentare la f. 7 din dosarul instanței de apel și reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C., procuror S. A., lipsă fiind reclamanta apelantă personal și reprezentantul pârâtului apelant.
Reprezentanta reclamantei apelante și reprezentanta P.ui de pe lângă
C. de A. C. arată că nu au de formulat alte cereri prealabile sau excepții de invocat.
Nemaifiind de formulat alte cereri prealabile sau excepții de invocat C. declară închisă faza cercetării judecătorești și acordă cuvântul reprezentantei reclamantei apelante și reprezentantei P.ui de pe lângă C. de A. C. pentru a pune concluzii pe apelul declarat de reclamantă și pe apelul declarat de pârât.
Reprezentanta reclamantei apelante arată că raportat la modificarea L. nr. 2. nu mai poate susține apelul declarat de reclamantă așa cum a fost formulat și solicită respingerea apelului declarat de pârâtul S. R., prin
Ministerul Finanțelor Publice, reprezentat prin D. a jud. C. privind înlăturarea dispoziției din sentința atacată referitoare la obligarea pârâtului la plata daunelor morale, menținerea dispoziției din sentința atacată privind constatarea caracterului politic al condamnării antecesorului reclamantei și menținerea dispoziției din aceeași sentință privind obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată pentru fondul cauzei.
De asemenea, reprezentanta reclamantei apelante solicită obligarea pârâtului apelant la plata cheltulielilor de judecată în apel, sens în care, depune la dosar o copie semnată pentru conformitate cu originalul de pe chitanța care atestă plata onorariului avocațial în sumă de 800 lei.
Reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C. solicită admiterea apelului declarat de reclamanta I. D., doar în ceea ce privește obligarea pârâtului apelant la plata cheltuielilor de judecată și de asemenea, solicită admiterea în parte a apelului declarat de S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice, reprezentat prin D. a jud. C. în sensul înlăturării din sentința atacată a dispoziției privind obligarea pârâtului la plata daunelor morale, având în vedere că prin D. nr. 1358/(...) a C. C. a R.iei s-a admis excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 5 alin. 1 lit. a teza I din L. nr. 2., iar aceste dispoziții nu își mai produc efectele juridice.
C U R T E A :
Prin sentința civilă nr. 5. 28 mai 2010, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr. (...), s-a admis în parte cererea chemare în judecată formulată de reclamanta I. D., în contradictoriu cu S. R. prin M. F. P. cu sediul ales în C.- N., P-ța A. I. nr. 19 jud. C. și în consecință, s-a constatat caracterul politic al măsurii administrative constând în stabilirea de domiciliu obligatoriu suferit de defunctul O. I., prin D. MAI nr. 15565/(...), iar pârâtul a fost obligat să plătească reclamantei echivalentul în lei, la cursul din ziua plății suma de
70.000 Euro precum și suma de 800 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre, tribunalul a reținut că prin S. penală nr. 2383/1954 pronunțată în dosar nr. 1979/1954 a T.ui Teritorial București, antecesorul reclamantului numitul O. I., a fost condamnat la 18
(optsprezece) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de crimă de activitate intensă contra clasei muncitoare, prev. de art. 193 ind. 1 al.1 C.p. și confiscarea averii.
Prin D. penală nr. 366/1055 a T.ui Militar MAI i s-a redus pedeapsa la
10 ani închisoare.
S-a constatat că antecesorul reclamantului O. I., a fost arestat la data de
13 ianuarie 1950, conform mandatului de arestare nr. (...).
Cu ocazia punerii în libertate s-a dispus stabilirea domiciliului obligatoriu în comuna F. raionul Slobozia, prin D. mai 15565/1959.
S-a constatat că reclamanta I. D., în urma condamnării politice a antecesorului ei O. I., nu a beneficiat de drepturile D. L. nr. 1..
Conform susținerilor reclamantei, O. I. în baza D.-L. nr. 1., a obținut H. nr. 369/(...), prin care i s-a recunoscut calitatea de condamnat politic, acordându-se o indemnizație lunară de 2.316 lei, calculându-se o vechimetotală în muncă de 11 ani și 7 luni (cei 9 ani și 7 luni de detenție și cei 2 ani de domiciliu forțat).
Condamnarea suferită de antecesorul reclamantei este încadrată și considerată ca fiind o condamnare de drept, în condițiile L. nr. 2..
Probele testimoniale administrate în cauză, confirmă condițiile grele, în care inculpatul a executat detenția, precum și privațiunile suferite ulterior, punerii sale în libertate.
T., văzând prev. art. 4 al. 2 raportat la art. 3 din L. 2., a constatat caracterul politic al măsurii administrative constând în stabilirea de domiciliu obligatoriu suferit de defunctul O. I., prin D. MAI nr. 15565/(...)
Legiuitorul național, a stabilit două componente, respectiv repararea daunelor materiale și o compensație pentru prejudiciul moral.
Măsura luată împotriva antecesorului reclamantei, aceea de condamnare cu caracter politic, poate produce suferințe în toate planurile, moral, social, profesional, să lezeze demnitatea și onorarea, dar și celelalte drepturi nepatrimoniale, ocrotite de lege.
În cauza de față, instanța de fond a avut în vedere, concret vârsta pe care o avea reclamantul în momentul condamnării antecesorului ei, perioada condamnării, durata efectivă a executării pedepsei, suferințele fizice și psihice rezultate din lipsurile pe care a trebuit să le suporte în regimul de detenție, alterarea stării de sănătate, precum și de atitudinea manifestată de acesta, ulterior punerii în libertate.
Pe lângă aceste considerente, la stabilirea despăgubirii conform legii speciale va avea în vedere aceste aspecte, pentru repararea daunelor morale, pe lângă criteriile obiective, se vor avea în vedere principiul proporționalitățile daunelor în despăgubirea dată, pentru a nu se ajunge în situația îmbogățirii fără justă cauză ceea ce impune statuarea în echitate și într-un cuantum rezonabil.
Totodată, a mai precizat tribunalul, nu este de neglijat că antecesorul reclamantei a beneficiat de unele măsuri reparatorii în temeiul D.L. 1. într-un cuantum relativ ridicat față de nivelul unei pensii medii în R.ia
De asemenea, având în vedere și jurisprudența C. Europene, precum și normele convenției, regulile de evaluare a prejudiciului moral, trebuie să fie unele care să asigure o satisfacție morală, pe baza unei aprecieri echitabile, instanța de fond a considerat pretențiile reclamantei în cuantum de 200.000
Euro, prea mari.
Față de cele reținute mai sus, de principiile enunțate și având în vedre jurisprudența I.C.C.J. în materie, instanța de fond a constatat că cererea reclamantului este întemeiată, însă numai în parte, tocmai având în vedere consecințele negative, suferite pe plan fizic și psihic, importanța valorilor reale lezate, măsura în care au fost vătămate aceste valori, intensitatea cu care au fost percepute, suma de 70.000 Euro, o satisfacție suficientă și echitabilă.
Fiind în culpă procesuală, reclamantul făcând cheltuieli de judecată, cu angajarea unui apărător, tinând cont de poziția exprimată prin întâmpinare în temeiul art. 274 C.p.c., tribunalul a obligat pârâtul să plătească reclamantului suma de 800 lei cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei sentințe, reclamanta I. D. a declarat apel în termenlegal, solicitând instanței admiterea acestuia, schimbarea în parte a hotărârii atacate, în sensul admiterii în întregime a acțiunii formulate, precum și obligarea intimatului la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea apelului, reclamanta a arătat că instanța de fond nu a ținut cont de faptul că în speță a fost vorba atât de o condamnare considerată de drept cu caracter politic, cât și de aplicarea unei măsuri administrativeabuzive, deoarece antecesorul reclamantei după ce a fost condamnat prin sentința penală nr. 2383/1954 a T.ui militar Teritorial București, a fost pus în libertate însă în baza deciziei M.A.I. nr. 15565/(...) s-a stabilit domiciliul obligatoriu pe o perioadă de 2 ani în comuna F., jud. Ialomița, un sat populat numai cu deținuți politici și alte persoane strămutate din motive politice.
T. nu a ținut seama că despăgubirea constând într-o sumă de bani pentru prejudiciul moral suferit este singura cale concretă de a înlătura consecințele dăunătoare ale pagubei suferite, deoarece antecesorul ei a fost condamnat între (...) - (...), aproape 10 ani, la care s-a adăugat măsura administrativă a stabilirii domiciliului obligatoriu pentru încă 2 ani.
Așa cum rezultă din probatoriul administrat, datorită condamnării s-a ajuns ca tatăl reclamantei, intelectual, absolvent de două facultăți, să lucreze ca muncitor necalificat, astfel încât acesta nu a mai fost niciodată apt să ofere familiei lui condițiile pe care le-ar fi putut oferi, raportat la pregătirea și la studiile sale, în ipoteza în care nu ar fi fost condamnat.
În privința dispozițiile art. 5 lit. a din L. nr. 2. referitoare la faptul că la stabilirea cuantumului despăgubirilor se vor avea în vedere măsurile reparatorii deja acordate în temeiul D.-L. nr. 1., în opinia apelantei, legiuitorul nu a avut în vedere în mod expres și imperativ obligația instanțelor de judecată de a scădea matematic suma despăgubirilor încasate în baza acestui act normativ din suma solicitată cu titlu de despăgubiri morale.
Între aceste sume de bani nu poate opera o compensare deoarece acestea au la bază două temeiuri diferite, astfel încât nu sunt îndeplinite prevederilor art. 1144 C.civ.
Împotriva aceleiași sentințe, pârâtul S. R., prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE a declarat apel, în termen legal, solicitând instanței admiterea acestuia, schimbarea hotărârii atacate, în principal respingerea acțiunii civile, iar în subsidiar, reducerea cuantumului despăgubirilor.
În motivarea apelului, pârâtul a arătat că tribunalul nu a ținut cont de faptul că antecesorul reclamantei a beneficiat de o indemnizație lunară de
2.316 lei, calculându-se o vechime totală în muncă de 11 ani și 7 luni, pentru întreaga perioadă, atât cea privind detenția cât și domiciliul forțat.
Constatarea caracterului politic al măsurii administrative privind stabilirea de domiciliul obligatoriu al antecesorului reclamantei nu are nici o motivare, iar faptul că prima instanță a acordat daune morale fără a aprecia în ce măsură aceste măsuri au produs consecințele dăunătoare, reprezintă o soluție nelegală.
Nelegalitatea hotărârii atacate se reflectă în temeiul juridic invocat de instanță în soluționare acțiunii, respectiv art. 998 și urm. C.civ. și art. 48 alin.
3 din Constituția R.iei, având în vedere că temeiul juridic invocat de reclamantă a fost L. nr. 2., iar această lege nu prevede acordarea de drepturi noi, ci doar reafirmă, în vederea asigurării unui cadru normativ coerent, posibilitatea obținerii unor despăgubiri care putea fi solicitate și până la apariția acestui act normativ și care, în cazul de față, au și fost obținute. Practic, instanța de fond a procedat la schimbarea cauzei juridice a acțiunii, cea ce este inadmisibil.
În mod nelegal prima instanță a obliga pârâtul la plata cheltuielilor de judecată deoarece acesta nu se află în culpă procesuală.
Pârâtul intimat S. R., prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE a solicitat,prin întâmpinare la apelul reclamantei, respingerea acestuia ca nefondat (f.34-
35).
În susținerea poziției procesuale, pârâtul intimat a arătat că L. nr. 2. a fost modificată prin O. nr. 6., în sensul plafonării despăgubirilor la suma demaxim 5.000 euro pentru descendenții de gradul I și pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare, aceste prevederi impunându-se cu putere de lege atât reclamantei apelante cât și instanței de judecată.
Reclamanta intimată I. D., prin întâmpinare la apelul pârâtului, a solicitatrespingerea acestuia, precum și obligarea pârâtului apelant la plata cheltuielilor de judecată (f. 39-41).
În susținerea poziției procesuale, reclamanta intimată a învederat instanței că apelul pârâtului este făcut prin interpretarea cu rea-credință a L. nr. 2., iar instanța de fond nu a schimbat temeiul juridic al acțiunii reclamantei, ci doar a avut în vedre faptul că la baza acordării daunelor morale stă o răspundere delictuală. Culpa procesuală a pârâtului este evidentă deoarece acesta s-a opus admiterii acțiunii.
În privința incidenței O. nr. 6., reclamanta a invocat excepția de neconstituționalitate a art. I pct. 1 art. II din O. nr. 6. raportat la prevederile art. 1, art. 4 și art. 15 alin. 2, art. 16 și art. 115 alin. 6 din Constituția R.iei
(f.42-44).
Ulterior, prin completarea la întâmpinare, înregistrată la data de (...), pârâtul intimat a învederat instanței că prin decizia nr. 1358/(...) a C. C., publicată în Monitorul Oficial din (...) s-a admis excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 5 alin. 1 lit. a din L. nr. 2., astfel încât în condițiile art. 31 alin. 1 și alin. 3 din L. nr. 47/1992 și art. 147 alin. 1 și alin. 4 din Constituția R.iei, această decizie este definitivă și obligatorie, opozabilă erga omnes, inclusiv pentru instanțele judecătorești și are putere numai pentru viitor, ceea ce înseamnă că după publicare ea are efect asupra cauzelor aflate în curs de soluționare sau care se vor soluționa în viitor (f.48).
În ședința publică din (...), reprezentata reclamantei apelante, av. Geoarsă A., a învederat instanței de că nu mai susține excepția de neconstituționalitate invocată.
Analizând sentința criticată prin prisma motivelor de apel invocate și aapărărilor formulate C., în temeiul art. 295 alin. 1 C.pr.civ., reține următoarele:
A., motivul de apel al reclamantei referitor la faptul că instanța de fond nu a ținut seama de faptul că în speță a fost vorba și de o condamnare considerată de drept cu caracter politic nu este întemeiat.
Prin S. penală nr. 2383/1954 pronunțată în dosar nr. 1979/1954 a T.ui
Teritorial București, antecesorul reclamantei, numitul O. I., a fost condamnat la 18 (optsprezece) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de crimă de activitate intensă contra clasei muncitoare, prevăzută de art. 193 ind. 1 alin.1
Cod penal și confiscarea averii.
Prin D. penală nr. 366/1055 a T.ui Militar MAI i s-a redus pedeapsa la
10 ani închisoare.
Antecesorul reclamantului O. I., a fost arestat la data de 13 ianuarie
1950, conform mandatului de arestare nr. (...).
Conform art. 1 alin.2 lit.a din L. nr.2., constituie de drept condamnări cu caracter politic condamnările pronunțate pentru faptele prevăzute în:
…art.193 ind.1,… din Codul penal din 1936, republicat în Monitorul Oficial,
Partea I, nr. 48 din 2 februarie 1948, cu modificările și completările ulterioare.
Prin urmare, infracțiunea de crimă de activitate intensă contra clasei muncitoare, prevăzută de art.193 ind.1 din Codul penal din 1936, pentru care a fost condamnat antecesorul reclamantei constituie de drept condamnare cu caracter politic potrivit art.1 alin.2 lit.a din L. nr.2..
Fiind vorba de o condamnare căreia legea îi instituie caracter politic, un asemenea caracter nu mai trebuie constatat de instanța de judecată, el fiind stabilit ope legis.
Aceasta rezultă și din dispozițiile art.1 alin.4 și art.4 alin.1 din actul normativ mai sus menționat, texte conform cărora caracterul politic al condamnării se constată de instanța de judecată numai în cazul persoanelor condamnate penal în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 pentru alte fapte decât cele prevăzute la art.1 alin.2 , adică pentru alte fapte decât cele ce constituie de drept condamnări cu caracter politic, cum sunt faptele prevăzute de art.1 alin.3 din L. nr.2..
Reclamanta și-a fundamentat cererea de chemare în judecată pedispozițiile art.5 alin.1 lit.a din L. nr.2. privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, publicată în Monitorul Oficial al R.iei, Partea I, nr.396 din 11 iunie 2009, prevederi care, la data sesizării instanței de judecată, aveau următoarea redactare: "(1) Orice persoană care a suferitcondamnări cu caracter politic în perioada 6 martie 1945- 22 decembrie 1989 sau care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic, precum și, după decesul acestei persoane, soțul sau descendenții acesteia până la gradul al II-lea inclusiv pot solicita instanței de judecată, în termen de 3 ani de la data intrării în vigoare a prezentei legi, obligarea statului la:a) acordarea unor despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare. La stabilirea cuantumului despăgubirilor se va ține seama și de măsurile reparatorii deja acordate persoanelor în cauză în temeiul D.-lege nr.1. privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum și celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, republicat, cu modificările și completările ulterioare, și al Ordonanței de urgență a G. nr.2., aprobată cu modificări și completări prin L. nr.5., cu modificările și completările ulterioare;".
Ulterior sesizării instanței de judecată, dispozițiile art.5 alin.(1) lit.a) din L. nr.2. au fost modificate prin art.I pct.1 din O. de urgență a G. nr.6. pentru modificarea și completarea L. nr.2. privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie
1945- 22 decembrie 1989, și pentru suspendarea aplicării unor dispoziții din
Titlul VII al L. nr.247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, publicată în Monitorul Oficial al
R.iei, Partea I, nr.446 din 1 iulie 2010, dispozițiile modificatoare având următoarea redactare:
"Art.I L. nr.2. privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945-22decembrie 1989, publicată în Monitorul Oficial al R.iei, Partea I, nr.396 din 11 iunie 2009, se modifică și se completează după cum urmează:
1. La articolul 5 alineatul (1), litera a) se modifică și va avea următorul cuprins:
«a) acordarea unor despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare în cuantum de până la:
1. 10.000 de euro pentru persoana care a suferit condamnarea cu caracter politic în perioada 6 martie 1945- 22 decembrie 1989 sau care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic;
2. 5.000 de euro pentru soțul/. și descendenții de gradul I;
3. 2.500 de euro pentru descendenții de gradul al II-lea;»".
Art.5 alin.(1) lit.a), astfel cum a fost modificat și completat prin art.I pct.1 din O. de urgență a G. nr.6. - adică pct.1-3 referitoare la plafonarea cuantumului acestor despăgubiri -, a fost declarat neconstituțional prin D.nr.1354 din 20 octombrie 2010, publicată în M. Of. nr. 761/(...), prin care Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate ridicată direct de Avocatul Poporului și a constatat că dispozițiile art.I pct.1 din O. de urgență a G. nr.6. - prin care se plafonează despăgubirile prevăzute de art.5 alin.(1) lit.a) din L. nr.2. - sunt neconstituționale, în raport cu criticile formulate.
Prin D. C. C. nr. 1358/(...), publicată în M. Of. nr. 761/(...) și prin D. C. C. nr. 1360/(...), publicată în M. Of. nr. 761/(...), s-a admis excepția de neconstituționalitate ridicată de S. R., prin Ministerul Finanțelor Publice - D. C. și, în consecință, s-a constatat că prevederile art. 5 alin. 1 lit. a teza I din L. nr. 2., privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie
1989, cu modificările și completările ulterioare, sunt neconstituționale, pe motiv că acestea contravin prevederilor art. 1 alin. 3 și 5 din L. fundamentată, respectiv, încalcă normele de tehnică legislativă, prin crearea unor situații de incoerență și instabilitate, contrare prevederilor L. nr.
24/2000, reținându-se în considerentele deciziei și faptul că L. nr. 2., privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, face parte din categoria legilor organice, fiind adoptată de P. cu respectarea prevederilor art. 75 și ale art. 76 alin. (1) din Constituție, însă, așa cum a statuat Curtea Constituțională prin D. nr. 1., aceasta nu a fost supusă controlului de constituționalitate a priori, conform art. 146 lit. a) din Constituție.
Art. 147 din Constituția R.iei prevede următoarele:
„(1) Dispozițiile din legile și ordonanțele în vigoare, precum și cele din regulamente, constatate ca fiind neconstituționale, își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei C. C. dacă, în acest interval, P.ul sau Guvernul, după caz, nu pun de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției. Pe durata acestui termen, dispozițiile constatate ca fiind neconstituționale sunt suspendate de drept.
(2) În cazurile de neconstituționalitate care privesc legile, înainte de promulgarea acestora, P.ul este obligat sa reexamineze dispozițiile respective pentru punerea lor de acord cu decizia C. C..
(3) În cazul în care constituționalitatea tratatului sau acordului internațional a fost constatată potrivit articolului 146 litera b), acesta nu poate face obiectul unei excepții de neconstituționalitate. T. sau acordul internațional constatat ca fiind neconstituțional nu poate fi ratificat.
(4) Deciziile C. C. se publica în Monitorul Oficial al R.iei. De la data publicării, deciziile sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor";.
Art. 31 din L. nr. 47 din 18 mai 1992, privind organizarea și funcționarea C. C. (republicată în temeiul dispozițiilor art. V din L. nr.
177/2010 pentru modificarea și completarea L. nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea C. C., a C. de procedură civilă și a C. de procedură penală al R.iei, publicată în Monitorul Oficial al R.iei, Partea I, nr.
672 din 4 octombrie 2010, dându-se textelor o nouă numerotare), stabilește următoarele :
„(1) D. prin care se constată neconstituționalitatea unei legi sauordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare este definitivă și obligatorie.
(2) În caz de admitere a excepției, C. se va pronunța și asupra constituționalității altor prevederi din actul atacat, de care, în mod necesar și evident, nu pot fi disociate prevederile menționate în sesizare.
(3) Dispozițiile din legile și ordonanțele în vigoare constatate ca fiind neconstituționale își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei C. C., dacă, în acest interval, P.ul sau Guvernul, după caz, nu pune de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției. Pe durata acestui termen, dispozițiile constatate ca fiind neconstituționale sunt suspendate de drept.
(4) Deciziile pronunțate în condițiile alin. (1) se comunică celor două
Camere ale P.ului, G. și instanței care a sesizat Curtea Constituțională.
(5) În cazul în care la data comunicării deciziei C. C. potrivit alin. (4) cauza se află pe rolul altui organ judiciar, instanța comunică acestuia decizia.";
Din interpretarea art. 147 din Constituția R.iei cu art. 31 alin. 1 și 3 din L. nr. 47/1992 republicată, se desprinde cu evidență faptul că, pe de o parte, deciziile C. C. sunt general obligatorii, nu doar în cauza în care a fost invocată respectiva excepție de neconstituționalitate, iar pe de altă parte că, acele dispoziții din legile și ordonanțele în vigoare, constatate ca fiind neconstituționale, își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei C. C. dacă, în acest interval, P.ul sau Guvernul, după caz, nu pune de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției.
Așadar, Deciziile C. C. pronunțate în cadrul soluționării excepțiilor de neconstituționalitate nu produc doar efecte relative, inter partes, în cadrul procesului în care a fost ridicată excepția de neconstituționalitate, ci sunt general obligatorii, produc efecte absolute, opozabile erga omnes, în vederea asigurării supremației Constituției, inclusiv pentru instanțele judecătorești și au putere numai pentru viitor, ceea ce înseamnă că după publicare, ele au efect asupra cauzelor aflate în curs de soluționare sau care se vor soluționa în viitor.
De altfel, Curtea Constituțională prin D. nr.169/(...), publicată în M. Of. nr.151/(...) și prin D. nr.186/(...), publicată în M. Of. nr.213/(...) a statuat obligativitatea deciziilor C. C. pentru instanțele judecătorești, dar și pentru celelalte persoane fizice sau juridice.
În speță, în termenul de 45 de zile prevăzut de art. 147 alin. 1 din
Constituție, nu au fost puse de acord prevederile neconstituționale ale art. 5 alin. 1 lit. a teza I din L. nr. 2. cu dispozițiile constituționale, astfel încât textul art. 5 alin. 1 lit. a teza I din L. nr. 2. și-a încetat efectele juridice.
Drept urmare, în prezent nu există un temei juridic în legea specială, care să fundamenteze admisibilitatea cererilor de chemare în judecată promovate în baza L. nr. 2., având ca obiect acordarea de despăgubiri morale.
Legiuitorul român a acordat o atenție deosebită reglementărilor referitoare la reparațiile pentru suferințele cauzate de regimul comunist din perioada 6 martie 1945- 22 decembrie 1989, având în vedere voința noului stat democratic instaurat în decembrie 1989 de a recunoaște și de a condamna aceste fapte. În acest sens au fost inițiate și adoptate reglementări privind: 1. restituirea bunurilor mobile și imobile preluate abuziv și, în măsura în care acest lucru nu mai este posibil, acordarea de compensații pentru acestea; 2. reabilitarea celor condamnați din motive politice; 3. acordarea de indemnizații, de despăgubiri pentru daunele morale suferite și de alte drepturi.
În ceea ce privește reabilitarea persoanelor condamnate din motive politice - prin O. de urgență a G. nr.2. privind acordarea calității de luptător în rezistența anticomunistă persoanelor condamnate pentru infracțiuni săvârșite din motive politice, persoanelor împotriva cărora au fost dispuse, din motive politice, măsuri administrative abuzive, precum și persoanelorcare au participat la acțiuni de împotrivire cu arme și de răsturnare prin forță a regimului comunist instaurat în R.ia, publicată în Monitorul Oficial al R.iei, Partea, I, nr.650 din 30 decembrie 1999, aprobată cu modificări și completări prin L. nr.5., cu modificările și completările ulterioare - s-a recunoscut calitatea de luptător în rezistența anticomunistă persoanelor condamnate pentru infracțiuni săvârșite din motive politice sau supuse, din motive politice, unor măsuri administrative abuzive în perioada 6 martie 1945-14 decembrie 1989, decizia pentru constatarea calității de luptător în rezistența anticomunistă putând fi folosită ca probă în fața instituțiilor abilitate, în ceea ce privește aprecierea caracterului politic al infracțiunilor a căror săvârșire a atras măsura confiscării bunurilor. Totodată, potrivit acestui act normativ, hotărârile de condamnare pentru infracțiuni săvârșite din motive politice nu pot fi invocate împotriva persoanelor care au dobândit calitatea de luptător în rezistența anticomunistă.
În ceea ce privește persoanele condamnate politic sau persecutate din motive politice de regimul comunist, C. constată că, în materia acordării altor drepturi acestor categorii de persoane, există o serie de acte normative cu caracter reparatoriu pentru anumite categorii de persoane care au avut de suferit atât din punct de vedere moral, cât și social, ca urmare a persecuției politice la care au fost supuse în regimul comunist, legiuitorul fiind preocupat constant de îmbunătățirea legislației cu caracter reparatoriu pentru persoanele persecutate din motive politice și etnice. Edificatoare în acest sens sunt: prevederile D.-lege nr. 1. privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum și celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, republicat în Monitorul Oficial al R.iei, Partea I, nr. 631 din 23 septembrie 2009, prevederile Ordonanței de urgență a G. nr. 2., aprobată cu modificări și completări prin nr. 5., cu modificările și completările ulterioare, prevederile L. nr. 2. privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989.
Aceste acte normative stabilesc o serie de drepturi, cum ar fi: dreptul la o indemnizație lunară de 200 lei pentru fiecare an de detenție, strămutare în alte localități, deportare în străinătate sau prizonierat; dreptul la o indemnizație lunară de 100 lei pentru fiecare an de internare abuzivă în spitalele de psihiatrie sau de domiciliu obligatoriu ( 4 din D.-lege nr. 1.); scutire de plata impozitelor și a taxelor locale; asistență medicală și medicamente, în mod gratuit și prioritar, atât în tratament ambulatoriu, cât și pe timpul spitalizărilor; transport urban gratuit cu mijloacele de transport în comun aparținând societăților cu capital de stat sau privat (autobuz, troleibuz, tramvai, metrou); douăsprezece călătorii gratuite, anual, pe calea ferată română, la clasa I, pe toate categoriile de trenuri de persoane, cu mijloace de transport auto sau cu mijloace de transport fluviale ( 8 din D.-lege nr. 1.); soțul (soția) celui decedat, din categoria celor dispăruți sau exterminați în timpul detenției, internați abuziv în spitale de psihiatrie, deportați, prizonieri sau cărora li s-a stabilit domiciliu obligatoriu, precum și soțul (soția) celui decedat după ieșirea din închisoare, din spitalul de psihiatrie, după întoarcerea din strămutare, din deportare, din prizonierat sau după încetarea măsurii de stabilire a domiciliului obligatoriu au dreptul la o indemnizație lunară de 200 lei, neimpozabilă, dacă ulterior nu s-au recăsătorit ( 5 din D.-lege nr. 1.); despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare [. 5 alin. (1) lit. a) din L. nr. 2.]; despăgubiri reprezentând echivalentul valorii bunurilor confiscate prin hotărâre de condamnare sau caefect al măsurii administrative, dacă bunurile respective nu i-au fost restituite sau nu a obținut despăgubiri prin echivalent în condițiile L. nr.
10/2001 [. 5 alin. (1) lit. b) din L. nr. 2.]; repunerea în drepturi, în cazul în care prin hotărârea judecătorească de condamnare s-a dispus decăderea din drepturi sau degradarea militară [. 5 alin. (1) lit. c) din L. nr. 2.].
Așa cum a statuat în mod obligatoriu și Curtea Constituțională, scopul acordării de despăgubiri pentru daunele morale suferite de persoanele persecutate în perioada comunistă este nu atât repararea prejudiciului suferit, prin repunerea persoanei persecutate într-o situație similară cu cea avută anterior - ceea ce este și imposibil, ci finalitatea instituirii acestei norme reparatorii este de a produce o satisfacție de ordin moral, prin înseși recunoașterea și condamnarea măsurii contrare drepturilor omului, principiu care reiese din actele normative interne, fiind în deplină concordanță cu recomandările Adunării P.are a Consiliului Europei.
Curtea Constituțională apreciază că nu poate exista decât o obligație "morală" a statului de a acorda despăgubiri persoanelor persecutate în perioada comunistă.
De altfel, C. E. a D. O. a statuat, prin H. din 12 mai 2009 în Cauza Ernewein și alții împotriva Germaniei și prin H. din 2 februarie 2010 în Cauza Klaus și Iouri Kiladze contra Georgiei, că dispozițiile C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale nu impun statelor membre nicio obligație specifică de a repara nedreptățile sau daunele cauzate de predecesorii lor.
Totodată, instanța de la S. are o jurisprudență constantă în sensul că art. 1 din Protocolul nr. 1 la C. nu garantează dreptul de a dobândi un bun (H. din 23 noiembrie 1983 în Cauza Van der Mussele contra Belgiei, H. din 9 octombrie 2003 în Cauza Slivenko contra Letoniei, H. din 18 februarie 2009 în Cauza Andrejeva contra Letoniei).
Referindu-se la problema restituirii bunurilor confiscate de către stat, aceeași Curte a stabilit că nu se poate interpreta că ar exista vreo obligație generală a statului de a restitui proprietăți care au fost expropriate înainte de ratificarea C. ori că ar exista posibilitatea impunerii unor restricții asupra libertății statelor de a stabili scopul și condițiile oricărei restituiri către foștii proprietari. (H. din 28 septembrie 2004 în Cauza Kopecky contra Slovaciei, H. din 4 martie 2003 în Cauza Jantner contra Slovaciei, D. asupra admisibilității din 13 decembrie 2005 în Cauza Bergauer și alții contra Cehiei).
În materia reglementărilor privind reabilitarea, restituirea proprietăților confiscate sau acordarea de compensații pentru acestea, C. E. a D. O. a statuat că statele contractante au o largă marjă de apreciere în stabilirea măsurilor specifice de implementare a politicilor sociale și economice, a condițiilor de acordare a despăgubirilor (H. din 23 noiembrie 2000 în Cauza Ex-Regele Greciei și alții contra Greciei).
În același sens, s-a pronunțat și Curtea Constituțională a Ungariei, prin
H. nr. 1 din 8 februarie 1995, stabilind că măsura compensării prevăzută de A. nr. X. din 1992, care reglementa acordarea de despăgubiri pentru daune morale persoanelor condamnate politic în perioada comunistă, nu este luată pe baza existenței unei obligații legale care își are izvorul în trecut, ci statul a acordat aceste compensații în echitate, astfel încât nicio persoană nu poate avea un drept substanțial la despăgubiri pentru daune morale.
Prin urmare, Curtea Constituțională constată, în deplin acord cu jurisprudența C. C. și a C. Europene că, a fortiori, nu se poate concluziona că în materia despăgubirilor pentru daunele morale suferite de foștii deținuți politici în perioada comunistă ar exista vreo obligație a statului de a le acorda
și, cu toate acestea, legiuitorul român de după 22 decembrie 1989 a adoptat
2 acte normative, D.-lege nr. 1. și nr. 2., având acest scop, contravenind astfel dispozițiilor L. nr. 24/2000.
Este adevărat că acordarea de despăgubiri pentru daune morale este la libera apreciere a legiuitorului, care - în temeiul art.61 din L. fundamentală, potrivit căruia "P.ul este organul reprezentativ suprem al poporului român și unica autoritate legiuitoare a țării"- este competent să stabilească condițiile și criteriile de acordare a acestui drept. Însă, P.ul, elaborând politica legislativă a țării, este în măsură să opteze pentru adoptarea oricărei soluții legislative de acordare a unor măsuri reparatorii celor îndreptățiți pentru daunele suferite în perioada comunistă, dar cu respectarea prevederilor și principiilor Constituției.
C. reține, de asemenea, că despăgubirile pentru daunele morale suferite în perioada comunistă trebuie să fie drepte, echitabile, rezonabile și proporționale cu gravitatea și suferințele produse prin aceste condamnări sau măsuri administrative.
Or, despăgubirile prevăzute de dispozițiile de lege criticate, având același scop ca și indemnizația prevăzută de 4 din D.-lege nr. 1., nu pot fi considerate drepte, echitabile și rezonabile.
Pe de altă parte - așa cum a statuat și Curtea Constituțională - , prin introducerea posibilității moștenitorilor de gradul II de a beneficia de despăgubiri pentru daune morale suferite de persoanele persecutate de regimul comunist, legiuitorul s-a îndepărtat de la principiile care guvernează acordarea acestor despăgubiri, și anume cel al echității și dreptății.
A., prin prevederea de lege criticată se diluează scopul pentru care au fost introduse aceste despăgubiri, întrucât nu se poate considera că moștenitorii de gradul II au aceeași îndreptățire la despăgubiri pentru daune morale suferite în perioada comunistă de predecesorul lor, ca și acesta din urmă.
Prin D.-lege nr. 1., legiuitorul a stabilit condițiile și cuantumul indemnizațiilor lunare, astfel încât intervenția sa prin 5 alin. (1) lit. a) din L. nr. 2., după 20 ani de la adoptarea primei reglementări cu același obiect, aduce atingere valorii supreme de dreptate, una dintre valorile esențiale ale statului de drept, astfel cum este proclamată în prevederile art. 1 alin. (3) din Constituție.
În cauză, deși reclamanta nu a beneficiat de măsurile reparatorii prevăzute de D.-lege nr. 1., de drepturile cuvenite în temeiul acestui actnormativ a beneficiat antecesorul ei, O. I. care a obținut H. nr. 369/(...), princare i s-a recunoscut calitatea de condamnat politic, acordându-i-se o indemnizație lunară de 2.316 lei, calculându-se o vechime totală în muncă de
11 ani și 7 luni (cei 9 ani și 7 luni de detenție și cei 2 ani de domiciliu forțat).
Totodată, astfel cum a statuat și C. E. a D. O., tot în domeniul măsurilor reparatorii, însă în ceea ce privește restituirile de bunuri, este necesar a se face în așa fel încât atenuarea vechilor violări să nu creeze noi nedreptăți (H. din 5 noiembrie 2002 în Cauza Pincova și Pinc contra Cehiei, H. din 7 octombrie 2009 în Cauza Padalevicius contra Lituaniei).
De asemenea, nu s-ar putea susține că prin adoptarea 5 alin. (1) lit. a) din L. nr. 2., persoanele în cauză ar putea avea o "speranță legitimă" (astfel cum este consacrată în jurisprudența constantă a C. Europene a D. O.) la acordarea despăgubirilor morale, întrucât, așa cum a statuat instanța de la S. - de exemplu, prin H. din 28 septembrie 2004 în Cauza Kopecky contra Slovaciei -, atunci când există o dispută asupra corectei aplicări a legii interne și atunci când cererile reclamanților sunt respinse în mod irevocabil deinstanțele naționale, nu se poate vorbi despre o "speranță legitimă" în dobândirea proprietății.
Totodată, prin D. asupra admisibilității din 2 decembrie 2008 în Cauza
Slavov și alții contra Bulgariei, instanța de contencios al drepturilor omului a acordat o "importanță deosebită faptului că dispoziția de lege referitoare laobținerea compensațiilor a fost anulată nu ca urmare a unui mecanism ad- hoc, extraordinar, ci ca rezultat al unei operațiuni normale, pe calea exercitării controlului de constituționalitate al acesteia", ceea ce a condus la concluzia C. în sensul că reclamanții nu au putut dobândi o "speranță legitimă" în obținerea compensațiilor respective.
Având în vedere toate aceste considerente, Curtea Constituțională a constatat că acordarea de despăgubiri pentru daunele morale suferite de foștii deținuți politici, astfel cum a fost reglementată prin art.5 alin.(1) lit.a) teza întâi din L. nr.2., contravine art.1 alin.(3) din L. fundamentală privind statul de drept, democratic și social, în care dreptatea este valoare supremă.
Curtea Constituțională a statuat că - în domeniul acordării de despăgubiri pentru daunele morale persoanelor persecutate din motive politice în perioada comunistă - există reglementări paralele, și anume, pe de o parte, D.-lege nr. 1., republicat, și O. de urgență a G. nr. 2., aprobată cu modificări și completări prin nr. 5., cu modificările și completările ulterioare, iar, pe de altă parte, nr. 2. privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie
1945-22 decembrie 1989.
Așa cum a arătat Curtea Constituțională, aceste despăgubiri sunt menite a produce satisfacția morală a recunoașterii faptelor nelegale, a încălcărilor drepturilor omului, comise în perioada comunistă, iar nu a compensa în bani suferința persoanelor persecutate. Prin urmare, reglementarea criticată nu a fost temeinic fundamentată.
Totodată, textul de lege criticat, astfel cum este redactat, fiind prea vag, încalcă și regulile referitoare la precizia și claritatea normei juridice. A., lipsa de claritate și previzibilitatea dispozițiilor art.5 alin.(1) lit.a) referitoare la acordarea despăgubirilor din L. nr.2. a condus la aplicarea incoerentă a acestora, instanțele de judecată acordând despăgubiri în valoare de până la
600.000 euro, ceea ce reprezintă o aplicare excesivă și nerezonabilă. Chiar dacă prin art.I pct.2 din O. de urgență a G. nr.6. s-au introdus niște criterii minime de acordare a despăgubirilor, și anume durata pedepsei privative de libertate, perioada de timp scursă de la condamnare și consecințele negative produse în plan fizic, psihic și social, precum și măsurile reparatorii deja acordate în temeiul D.-lege nr.1. și Ordonanței de urgență a G. nr.2., aprobată cu modificări și completări prin L. nr.5., cu modificările și completările ulterioare, C. constată că acestea sunt insuficiente pentru a putea caracteriza norma legală ca fiind clară și previzibilă. Principiul legalității presupune, de asemenea, existența unor norme de drept intern suficient de accesibile, precise și previzibile în aplicarea lor, astfel cum reiese și din jurisprudența constantă a C. Europene a D. O. (H. din 5 ianuarie 2000 în Cauza Beyeler contra Italiei, H. din 23 noiembrie 2000 în Cauza Ex-Regele Greciei și alții contra Greciei, H. din 8 iulie 2008 în Cauza Fener Rum Patrikligi contra T.iei).
C. observă că în materia reparațiilor trebuie să existe o legislație clară, precisă, adecvată, proporțională, care să nu dea naștere la interpretări și aplicări diferite ale instanțelor de judecată, ceea ce ar putea conduce la constatări ale violării drepturilor omului de către C. E. a D. O.
Această problemă a legislației incoerente și ineficiente a R.iei în materia restituirilor a fost menționată și de C. E. a D. O. prin H. din 9 decembrie
2008, în Cauza Viașu împotriva R.iei.
Or, dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) referitoare la acordarea despăgubirilor din nr. 2. sunt lipsite de claritate și previzibilitate, conducând la aplicarea incoerentă a acestora, instanțele de judecată acordând despăgubiri în valori foarte mari, ceea ce reprezintă o aplicare excesivă și nerezonabilă a normei juridice și o încălcare, totodată, a principiului legalității.
Pentru aceste considerente de fapt și de drept și având în vedere că în prezent nu există o normă juridică în L. nr. 2., legea specială, care să servească drept temei juridic al cererii reclamantei, de acordare a despăgubirilor morale C., în temeiul art.296 C.pr.civ., va admite în parte apelul declarat de pârâtul S. R., prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE împotriva sentinței civile nr. 503 din 28 mai 2010 a T.ui C., pronunțată în dosarul nr. (...), pe care o schimbă în parte, în sensul că înlătură dispoziția referitoare la obligarea pârâtului la plata către reclamantă a sumei de 70.000 euro, în echivalent în lei la data plății, cu titlu de despăgubiri morale, cu consecința respingerii în întregime a acestui petit, menținând restul dispozițiilor din sentință și, totodată, va respinge ca nefondat apelul declarat de reclamanta I. D. (născ. O.), în contra aceleiași sentințe.
C. reține că petitul ce vizează cheltuielile de judecată trebuie admis dat fiind că și în urma dispariției temeiului legal al acțiunii S. este în culpă procesuală dat fiind că acesta a provocat existența prezentului proces, introducerea acțiunii fiind datorată apariției L. nr. 2. iar dispariția acestui temei legal nu se datorează în nici o măsură reclamantei ci doar S.ui care trebuie să răspundă pe tărâmul culpei procesuale prin acordarea cheltuielilor de judecată la fond și în apel.
Dat fiind că există în mod mai mult decât evident o culpă a legiuitorului care a bulversat din nou sistemul judiciar prin edictarea unui act normativ ce a fost declarat parțial neconstituțional și a născut pentru persoanele ce au formulat acțiuni doar speranțe care s-au dovedit nefondate prin declararea ca neconstituționale a dispozițiilor legale, se cuvine ca statul să suporte măcar plata cheltuielilor de judecată.
În acest sens, C. în temeiul art.298 raportat la art.274 alin.1 C.pr.civ., va obliga pe intimatul S. R., prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE să plătească apelantei reclamantei suma de 800 lei, cheltuieli de judecată în apel reprezentând onorariul avocațial dovedit prin chitanța de plată anexată la f.8 din dosar.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE L.
D E C I D E :
Admite în parte apelul declarat de pârâtul S. R., prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE împotriva sentinței civile nr. 503 din 28 mai 2010 a T.ui C., pronunțată în dosarul nr. (...), pe care o schimbă în parte, în sensul că înlătură dispoziția referitoare la obligarea pârâtului la plata către reclamantă a sumei de 70.000 euro, în echivalent în lei la data plății, cu titlu de despăgubiri morale, cu consecința respingerii în întregime a acestui petit.
Menține restul dispozițiilor din sentință.
Respinge ca nefondat apelul declarat de reclamanta I. D. (născ. O.), în contra aceleiași sentințe.
Obligă pe apelantul S. R., prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE să plătească reclamantei intimate suma de 800 lei, cheltuieli de judecată în apel.
D. este definitivă și executorie.
Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare.
Dată și pronunțată în ședința publică din 17 februarie 2011.
PREȘEDINTE,
JUDECĂTOR,
GREFIER,
A.-A. P. C.-M. CONȚ
A. A. M.
Red.A.A.P. Dact.H.C./5 ex./(...). J.fond:T. D.
| ← Decizia civilă nr. 938/2011, Curtea de Apel Cluj | Decizia civilă nr. 131/2011, Curtea de Apel Cluj → |
|---|
