Decizia civilă nr. 1574/2011, Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale pentru minori și familie
Dosar nr. (...)
D. CIVILĂ NR. 1574/R/2011
Ședința publică din data de 6 mai 2011
Instanța constituită din: PREȘEDINTE: I.-D. C. JUDECĂTORI: A.-A. P.
C.-M. CONȚ
GREFIER : A. A. M.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanta G. G.-M., împotriva sentinței civile nr. 167 din (...) a T. C., pronunțată în dosar nr. (...), privind și pe pârâtul intimat S. R., PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE R. PRIN D. A J. C., având ca obiect despăgubiri în baza L. nr. 2..
La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima strigare a cauzei se prezintă reprezentantul reclamantei recurente, avocat I. V., care depune la dosar împuternicire avocațială de reprezentare în dosarul C. de A. C. și reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C., procuror S. A., lipsă fiind reclamanta recurentă personal și reprezentantul pârâtului intimat.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul declarat de reclamanta G. G.-M. a fost formulat și motivat în termen legal, a fost comunicat părții adverse și este scutit de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar în baza art. 4 alin. 4 raportat la art. 5 alin. 3 din L. nr. 2..
S-a făcut referatul cauzei după care C. constată că la data de (...), pârâtul intimat a înregistrat la dosar o întâmpinare, în două exemplare, prin care solicită respingerea recursului declarat de reclamantă, iar în temeiul art. 242 alin. 2 C.pr.civ. solicită judecarea cauzei în lipsă.
Instanța înmânează reprezentantului reclamantei recurente un exemplar din întâmpinarea pârâtului intimat.
Reprezentantul reclamantei recurente și reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C. arată că nu au de formulat alte cereri prealabile sau excepții de invocat.
Nemaifiind de formulat alte cereri prealabile sau excepții de invocat, C. declară închise dezbaterile și acordă cuvântul reprezentantului reclamantei recurente în susținerea recursului și reprezentantei P.ui de pe lângă C. de A. C. îi acordă cuvântul pentru a pune concluzii pe recursul care formează obiectul prezentului dosar.
Reprezentantul reclamantei recurente solicită admiterea recursului declarat de reclamantă așa cum a fost formulat, casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare la Tribunalul Cluj, pentru motivele dezvoltate pe larg în memoriul de recurs.
Reprezentantul reclamantei recurente consideră că în prezenta cauză, dreptul la acțiune nu era prescris, iar acțiunea reclamantei a fost înregistrată la Tribunalul Cluj înainte de apariția D. nr. 1. a C. C. a R. și potrivit prevederilor art. 5 alin. 1 lit. a din L. nr. 2., în termen de trei ani de la apariția acestei legi, persoanele care au suferit condamnări cu caracter politic în perioada (...) - (...) sau care au făcut obiectul unor măsuri administra-tive cu caracter politic, precum și după decesul acestor persoane, soțul sau descendenții acestora până la gradul al II-lea inclusiv, pot promova acțiuni pentru obligarea statului la plata despăgubirilor morale.
Reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C. solicită respingerea ca nefondat a recursului declarat de reclamantă și menținerea hotărârii atacate ca fiind legală, având în vedere că excepția prescripției dreptului la acțiune a fost corect admisă de către instanța de fond, iar acțiunea reclamantei a fost întemeiată pe prevederile art. 5 alin. 1 lit. a din L. nr. 2., care au fost declarate neconstituționale prin D. nr. 1. a C. C. a R. și ca atare nu își mai produc efectele juridice și de asemenea, arată că în prezenta cauză nu pot fi invocate două temeiuri juridice.
C U R T E A :
Prin sentința civilă nr. 167 din (...) a T. C., pronunțată în dosar nr. (...), s-a admis excepția prescriptiei dreptului la acțiune în ceea ce privește solicitarea reclamantei G. G. M. de obligare a pârâtului S. R. prin M. F. P. la plata sumei de 200.000 Euro cu titlu de daune morale.
S-a respins petitul 2 din cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta G. G. M. privind obligarea pârâtului S. R. prin M. F. P. la plata sumei de 200.000 Euro cu titlu de daune morale ca fiind prescris.
S-a admis în parte acțiunea civilă formulată de reclamanta G. G. și, pe cale de consecință, s-a constatat caracterul politic al măsurii administrative a internării în colonii de muncă a tatălui ei, H. D., pe o perioadă de 1 an si
10 luni.
A fost obligat pârâtul S. R. prin M. F. P. la plata către reclamanta G.
G. M. a sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli de judecata reprezentând onorariu avocat.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că în conformitate cu biletul de liberare nr. 9. antecesorul reclamantei, defunctul
H. D. a executat în P. Caransebeș de la data de 16 august 1952 la 16 august
1956 pedeapsa de 48 de luni la care a fost condamnat de către MAI prin D. nr. 1..
Așa cum rezultă din procesul verbal de interogator împotriva defunctului H. D. s-a luat măsura internării pentru activitatea sa politică exercitată în calitate de președinte al PNC G.-C. -. C. C. și membru în comitetul jud. Arad al acestei formațiuni politice.
În ceea ce privește suferințele la care a fost spus H. D. pe durata executării pedepsei, din declarația martorului S. M. S. R. reiese că pe întreaga perioadă a internării la coloniile din Ghencea, P.ești-Leordeni și Caransebeș a fost maltratat, umiliți toate acestea ducând la degradarea stării de sănătate, iar ca urmare a stresului a decedat prematur.
Martorul Timbuș I. V. prin depoziția sa a relevat instanței de judecată că aspectele despre defunctul H. D. le cunoaște de la unchiul său T. T., la rândul său fost avocat, coleg de celulă cu defunctul pentru o perioadă de 3 luni la P. din Oradea, arătând în special traumele pe care le-a suferit pe plan psihic reclamanta ca urmare a condamnării tatălui său.
Potrivit art.1 alin.1 și 2 din L. nr.2. constituie condamnare cu caracter politic orice condamnare dispusă printr-o hotărâre judecătorească definitivă, pronunțată în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, pentru fapte săvârșite înainte de data de 6 martie 1945 sau după această dată și care au avut drept scop împotrivirea față de regimul totalitar instaurat la data de 6 martie 1945. Constituie de drept condamnări cu caracter politic condamnările pronunțate pentru faptele prevăzute de art. 210 din Codul penal din 1936, republicat în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 48 din 2 februarie 1948, cu modificările și completările ulterioare.
Conform art.5 alin.1 lit.a din lege, orice persoană care a suferit condamnări cu caracter politic în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie
1989 sau care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic, precum și, după decesul acestei persoane, soțul sau descendenții acesteia până la gradul al II-lea inclusiv pot solicita instanței de judecată, în termen de 3 ani de la data intrării în vigoare a prezentei legi, obligarea statului la acordarea unor despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare. La stabilirea cuantumului despăgubirilor se va ține seama și de măsurile reparatorii deja acordate persoanelor în cauză în temeiul D.-lege nr. 1. privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum și celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, republicat, cu modificările și completările ulterioare, și al Ordonanței de urgență a G. nr.
2., aprobată cu modificări și completări prin nr. 5., cu modificările și completările ulterioare.
Prin Deciziile nr.1354/2010 și nr.1. publicate în M.Of al R. nr.761 din
15 noiembrie 2010, Curtea Constituțională a R. a constatat că dispozițiile art. I pct.1 și art.II din Ordonanța de urgență a G. nr.62/2010 pentru modificarea și completarea L. nr. 2., precum și dispozițiile art.5 alin.1 lit.a teza întâi sunt neconstituționale.
Curtea Constituțională a reținut că în domeniul acordării de despăgubiri pentru daunele morale persoanelor persecutate din motive politice în perioada comunistă - există reglementări paralele, și anume, pe de o parte D. lege nr.1., republicat și Ordonanța de urgență a G. nr. 2. aprobată cu modificări și completări prin L. nr. 5., cu modificările și completările ulterioare, iar pe de altă parte L. nr.2.. Potrivit dispozițiilor art.3 alin,1 din L. nr.24/2000 republicată"; Normele de tehnică legislativă sunt obligatorii la elaborarea proiectelor de lege de către G. art.6 alin 1- Conținutul și fundamentarea soluțiilor legislative prevede că reglementările cuprinse în actul normativ trebuie să fie temeinic fundamentate, luându-se în considerare interesul social, politica legislativă a statului roman și cerințele corelării cu ansamblul reglementărilor interne, precum și ale armonizării legislației naționale cu legislația comunitară și cu tratatele internaționale la care R. este parte. Reglementarea criticată nu respectă aceste reguli de tehnică legislativă…iar despăgubirile sunt menite a produce satisfacția morală a recunoașterii faptelor nelegale, a încălcării drepturilor în perioada comunistă, iar nu a compensa în bani suferința persoanelor persecutate.
A mai reținut Curtea Constituțională că textul legal criticat este prea vag, încalcă și regulile referitoare la precizia și claritatea normei juridice. P. legalității presupune, de asemenea, existența unor norme de drept intern suficient de accesibile, precise și previzibile în aplicarea lor așa cum reiese din jurisprudența constantă a C. Europene a Drepturilor Omului.
După declararea caracterului neconstituțional a dispozițiilor art.5 alin.
1 lit. a din L. nr. 2. reclamanta și-a precizat acțiunea pe dispozițiile art.998-
999 Cod civil.
Cu privire la incidența în cauză a dispozițiilor art.998-999 Cod civil, tribunalul a apreciat că potrivit art.3 din D. nr.1. acțiunile patrimoniale sunt supuse prescripției de 3 ani.
În cauză, problema care se pune este aceea de a stabili data de la care termenul de prescripție de 3 ani a început să curgă, tribunalul apreciind că data începerii curgerii este 31 decembrie 1989.
Prin D. nr.33/1989 s-a desființat Departamentul Securității S.ui. Dacă până la acest moment reclamanta nu ar fi îndrăznit să acționeze statul în judecată, din cauza fricii față de organul represiv al Securității, după desființarea acesteia nimic nu ar fi împiedicat-o să introducă o acțiune în justiție împotriva S.ui R. prin Ministerul Finanțelor Publice, având ca obiect obligarea la daune morale. În aceste condiții termenul de 3 ani de prescripție a început să curgă de la 31 decembrie 1989 și s-a împlinit la 31 decembrie
1992.
De altfel, prin adoptarea D. L. nr.1. și intrarea acestuia în vigoare la 9 aprilie 1990 s-a recunoscut caracterul politic al condamnărilor la care au fost supuse unele persoane în perioada de după 6 martie 1945, perioada detenției fiind considerată vechime în muncă, respectiv 1 an de detenție constituie 1 an și 6 luni vechime în muncă. Totodată, persoanelor condamnate politic li s-a acordat și o îndemnizație lunară de 200 lei/pe an de detenție.
Prin același act normativ foștilor condamnați politic li s-a acordat numeroase alte drepturi ca: scutirea de la plata taxelor și impozitelor, asistență medicală și medicamente gratuite, transport gratuit în mijloacele de transport în comun, etc.
În consecință, neinvocându-se vreun caz de întrerupere a cursului prescripției, tribunalul a apreciat că termenul de 3 ani de când reclamanta cunoștea sau trebuia să cunoască prejudiciul și putea acționa în cunoștință expirase la data promovării prezentei acțiuni.
De altfel, lecturând considerentele D. nr.1. a C. C., reiese că în domeniul acordării de despăgubiri pentru daunele morale persoanelor persecutate din motive politice au fost emise o serie de acte normative, respectiv D. lege nr.1., republicat și Ordonanța de urgență a G. nr. 2. aprobată cu modificări și completări prin L. nr.5., cu modificările și completările ulterioare, iar pe de altă parte L. nr.2.. În consecință, tribunalul a apreciat că nu poate fi admisă opinia conform căreia dreptul la acțiune s-a născut la apariția L. nr.2. atâta timp cât anterior, prin actele normative invocate, persoanelor condamnate politic li s-a recunoscut dreptul la despăgubiri pentru daunele morale.
Raportat la considerentele mai sus invocate, tribunalul a admis excepția prescripției dreptului la acțiune în ceea ce privește solicitarea reclamantei G. G. M. de obligare a pârâtului S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice la plata sumei de 200.000 Euro cu titlu de daune morale și, pe cale de consecință, a respins petitul 2 din cererea de chemare in judecata formulata de reclamanta G. G. M. privind obligarea paratului S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice la plata sumei de 200.000 Euro cu titlu de daune morale ca fiind prescris.
În ceea ce privește solicitarea reclamantei de a se constata caracterul politic al măsurii internării în colonii de muncă a defunctului H. D., tribunalul a făcut aplicarea dispozițiilor art.4 alin 2 din L. 2. potrivit cărorapersoanele care au făcut obiectul unor măsuri administrative, altele decât cele prevăzute la art. 3, pot, de asemenea, solicita instanței de judecată să constate caracterul politic al acestora, și pe cale de consecință a constatat caracterul politic al măsurii administrative a internării in colonii de munca a tatălui ei H. D. pe o perioada de 1 an si 10 luni.
În ceea ce privește solicitarea reclamantei de obligare a pârâtului la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 500 lei, reprezentând onorariu de avocat tribunalul a apreciat că aceasta este întemeiată pentru motivele ce vor fi expuse în continuare:
Faptul că acțiunea a fost admisă în parte nu justifică reducerea cheltuielilor corespunzătoare onorariului plătit.
De asemenea, un alt argument în acordarea în totalitate a cheltuielilor de judecată în favoarea reclamantei îl reprezintă faptul că ceea ce a generat prezentul litigiu a fost apariția L. 2., prin care unor categorii de persoane în care se încadrează și reclamanta li s-a creat convingerea la nivel intelectiv, volițional a posibilității obținerii unor despăgubiri pentru traumele suferite în perioada regimului comunist, or, ulterior imposibilitatea acordării acestora a fost generată ca urmare a intervenției uneia dintre părțile în litigiu, respectiv pârâtul S. R., prin invocarea și ulterior admiterea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art.5 alin.1 lit.a teza întâi din L. 2..
Împotriva acestei sentințe, reclamanta G. G.-M. a declarat recurs întermen legal, solicitând instanței admiterea acestuia, casarea hotărârii și trimiterea cauzei spre rejudecare T. C.
În motivarea recursului, reclamanta a învederat că hotărârea atacată se bazează pe o greșită aplicare și interpretare a legii, iar motivele invocate nu pot justifica admiterea excepției prescripției dreptului la acțiune în despăgubiri cu titlu de daune morale pentru că desființarea Departamentului Securității S.ui nu are nici o relevanță și nu a produs nici un efect direct sau indirect asupra condamnărilor cu caracter politic sau a măsurilor administrative asimilate acestora.
Actele administrative emise ulterior L. nr. 221/2001, respectiv D.-L. nr. 1. și O. nr. 2. nu au anulat ca nedrepte condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora și nu au recunoscut prin nicio dispoziție dreptul la despăgubiri pentru daune morale, cum în mod greșit a reținut prima instanță.
Dreptul la acordarea de despăgubiri pentru prejudicii morale produse ca urmare a condamnărilor cu caracter politic se poate naște și poate fi instituit numai după ce respectivele condamnări au fost anulate prin lege ca nedrepte. Or, numai L. nr. 2. prin art. 2 a prevăzut că toate efectele hotărârilor judecătorești de condamnare cu caracter politic sunt înlăturate de drept, astfel că este evident că dacă sunt înlăturate toate efectele, este înlăturat și efectul prescripției, fiind vorba în fapt de o repunere în termenul de prescripție în termenul general de prescripție de 3 ani.
De altfel, această intenție a legiuitorul a fost demonstrată și prin art. 5 alin. 1 din L. nr. 2. care prevede termenul de 3 ani de la data intrării în vigoare a prezentei legi.
În drept, cererea de recurs se întemeiază pe dispozițiile art. 304 pct. 9
și art. 3041 C.pr.civ.
Pârâtul intimat S. R. prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE a solicitat, prin întâmpinare, respingerea recursului reclamantei și menținerea hotărâriicriticate ca fiind legală și temeinică (f.8).
În susținerea poziției procesuale, pârâtul intimat a arătat că dispozițiile art. 5 alin.1 lit.a din L. nr. 2. au fost declarate neconstituționale prin D. nr.
1358/(...) publicată în Monitorul Oficial din (...), astfel încât în prezent nu mai există un temei juridic pentru acordarea daunelor morale, ca măsuri reparatorii de către S. R.
Analizând sentința criticată prin prisma motivelor de recurs invocate și a apărărilor formulate C., în temeiul art. 3041 C.pr.civ., reține următoarele:
În ceea ce privește temeiul de drept inițial invocat de reclamantă prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de (...) în susținerea petitului de obligare a pârâtului la plata despăgubirilor în valoare de 200.000 euro cu titlu de daune morale pentru prejudiciul suferit ca urmare a aplicării măsurii administrative a internării în colonii de muncă a antecesorului reclamantei, H. D., respectiv dispozițiile art. 5 alin. 1 lit. a teza I din L. nr. 2., C. constată că acest temei de drept și-a încetat efectele juridice, ca urmare a pronunțării D. nr. 1358/(...) a C. C. a R. astfel încât pentru acest capăt de cerere întemeiat pe textul legal invocat, reclamanta nu mai este îndreptățită să pretindă obligarea pârâtului la despăgubiri morale.
L. nr. 2., privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, face parte din categoria legilor organice, fiind adoptată de P. cu respectarea prevederilor art. 75 și ale art. 76 alin. (1) din Constituție însă, așa cum a statuat Curtea Constituțională prin D. nr. 1., aceasta nu a fost supusă controlului de constituționalitate a priori, conform art. 146 lit. a) din Constituție.
Prin D. C. C. nr. 1358/(...), publicată în M. Of. nr. 761/(...), a fost admisă excepția de neconstituționalitate ridicată de S. R., prin Ministerul
Finanțelor Publice - D. C. și, în consecință, s-a constatat că prevederile art. 5 alin. 1 lit. a teza I din L. nr. 2., privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie
1945 - 22 decembrie 1989, cu modificările și completările ulterioare, sunt neconstituționale, pe motiv că acestea contravin prevederilor art. 1 alin. 3 și
5 din L. fundamentată, respectiv, încalcă normele de tehnică legislativă, prin crearea unor situații de incoerență și instabilitate, contrare prevederilor L. nr. 24/2000.
Art. 147 din Constituția R. din 21 noiembrie 1991 (*republicată*)
(modificată și completată prin de revizuire a C. R. nr. 4., publicată în
Monitorul Oficial al R., Partea I, nr. 758 din 29 octombrie 2003, republicată de C. L., în temeiul art. 152 din Constituție, cu reactualizarea denumirilor și dându-se textelor o noua numerotare (art. 152 a devenit, în forma republicată, art. 156)), prevede următoarele :
„ (1) Dispozițiile din legile și ordonanțele în vigoare, precum și cele din regulamente, constatate ca fiind neconstituționale, își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei C. C. dacă, în acest interval,
P.ul sau Guvernul, după caz, nu pun de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile C.. Pe durata acestui termen, dispozițiile constatate ca fiind neconstituționale sunt suspendate de drept.
(2) În cazurile de neconstituționalitate care privesc legile, înainte de promulgarea acestora, P.ul este obligat sa reexamineze dispozițiile respective pentru punerea lor de acord cu decizia C. C..
(3) În cazul în care constituționalitatea tratatului sau acordului internațional a fost constatată potrivit articolului 146 litera b), acesta nu poate face obiectul unei excepții de neconstituționalitate. T. sau acordul internațional constatat ca fiind neconstituțional nu poate fi ratificat.
(4) Deciziile C. C. se publica în Monitorul Oficial al R.. De la data publicării, deciziile sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor";.
Art. 31 din L. nr. 47 din 18 mai 1992, privind organizarea și funcționarea C. C. (republicată în temeiul dispozițiilor art. V din L. nr.
177/2010 pentru modificarea și completarea L. nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea C. C., a C. de procedură civilă și a C. de procedură penală al R., publicată în Monitorul Oficial al R., Partea I, nr. 672 din 4 octombrie 2010, dându-se textelor o nouă numerotare), stabilește următoarele :
„(1) D. prin care se constată neconstituționalitatea unei legi sauordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare este definitivă și obligatorie.
(2) În caz de admitere a excepției, C. se va pronunța și asupra constituționalității altor prevederi din actul atacat, de care, în mod necesar și evident, nu pot fi disociate prevederile menționate în sesizare.
(3) Dispozițiile din legile și ordonanțele în vigoare constatate ca fiind neconstituționale își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei C. C., dacă, în acest interval, P.ul sau Guvernul, după caz, nu pune de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile C.. Pe durata acestui termen, dispozițiile constatate ca fiind neconstituționale sunt suspendate de drept.
(4) Deciziile pronunțate în condițiile alin. (1) se comunică celor două
Camere ale P.ului, G. și instanței care a sesizat Curtea Constituțională.
(5) În cazul în care la data comunicării deciziei C. C. potrivit alin. (4) cauza se află pe rolul altui organ judiciar, instanța comunică acestuia decizia.";
Din coroborarea art. 147 din Constituția R. Revizuită cu art. 31 alin. 1
și 3 din L. nr. 47/1992 republicată, se desprinde cu evidență faptul că, pe de o parte, deciziile C. C. sunt general obligatorii, nu doar în cauza în care a fost invocată respectiva excepție de neconstituționalitate, iar pe de altă parte că, acele dispoziții din legile și ordonanțele în vigoare, constatate ca fiind neconstituționale, își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei C. C., dacă, în acest interval, P.ul sau Guvernul, după caz, nu pune de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile C..
Or, în cazul de față, în termenul de 45 de zile prevăzut de art. 147 alin.
1 din Constituție, nu au fost puse de acord prevederile neconstituționale ale art. 5 alin. 1 lit. a teza I din L. nr. 2. cu dispozițiile constituționale, astfel că, textul art. 5 alin. 1 lit. a teza I din L. nr. 2. și-a încetat efectele juridice.
Drept urmare, în prezent nu există un temei juridic în legea specială, nr. 2., care să fundamenteze admisibilitatea cererilor de chemare în judecată promovate în baza L. nr. 2., având ca obiect acordarea de despăgubiri morale.
În ceea ce privește temeiul juridic pe care reclamanta și-a întemeiat ulterior cererea, prin precizarea de acțiune depusă la termenul de judecată din (...) (fila 67 dosar fond), respectiv art. 998 C., C. constată următoarele:
Art. 998 C. constituie sediul legal în materia răspunderii civile delictuale, prevăzând că orice faptă a omului, care cauzează altuia prejudiciu, obligă pe acela din a cărui greșeală s-a ocazionat, a-l repara.
Corect a reținut prima instanță că în cauză nu sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale a S.ui R., în temeiul art. 998 C. întrucât S. R. nu are decât o obligație morală de a acorda despăgubiri persoanelor persecutate de regimul comunist însă, C. constată că în mod legal, cu respectarea art.137 alin.1 C.pr.civ., prioritar analizării întrunirii sau nu în cauză a condițiilor necesare angajării răspunderii civile delictuale a S.ui R., instanța de fond a analizat dacă în cauză este incidentă excepțiaprescripției dreptului la acțiune al reclamantei având ca obiect obligarea pârâtului la acordarea de daune morale în temeiul art. 998 C.
Înainte de a se putea analiza pe fondul cauzei pretențiile deduse judecății de către reclamantă este imperios necesar să se verifice dacă, prin raportare la temeiul de drept pe care reclamanta și-a fundamentat cererea introductivă de instanță astfel cum a fost precizată, prezenta acțiune a fost sau nu promovată în termenul legal de prescripție extinctivă reglementat de
D. nr. 1..
Reclamanta, prin precizarea de acțiune, depusă la termenul de judecată din (...), a învestit Tribunalul Cluj cu o acțiune în răspundere civilă delictuală, întemeiată din punct de vedere juridic pe prevederile art. 998 C. civ.
Este adevărat că obiectul cererii introductive de instanță l-a constituit acordarea unor daune morale în sumă de câte 200.000 Euro, dar nu este mai puțin adevărat că acordarea acestor daune morale a fost solicitată cu titlul de reparare a prejudiciului ce i-a fost cauzat antecesorului reclamantei prin măsura administrativă a internării în colonii de muncă. În temeiul răspunderii civile delictuale fundamentate pe prevederile art. 998 C., S. R. este ținut, în opinia reclamantei, să repare prejudiciile cauzate cetățenilor săi de organele represive ale regimului comunist.
Fiind întemeiată din punct de vedere juridic exclusiv pe răspunderea civilă delictuală, reglementată de dispozițiile art. 998-999 C., acțiunea precizată trebuia formulată în termenul de prescripție extinctivă prevăzut de art. 8 alin. 1 raportat la art. 3 alin. 1 teza I din D. nr. 1..
Astfel, în conformitate cu prevederile art. 8 alin. 1 din D. nr. 1.,
„prescripția dreptului la acțiune în repararea pagubei pricinuite prin fapta ilicită, începe să curgă de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască, atât paguba cât și pe cel care răspunde de ea";.
Întrucât actul normativ mai sus menționat nu reglementează vreun termen special de prescripție extinctivă în acest caz, este evident că termenul de prescripție este cel general, de 3 ani, reglementat de art. 3 alin. 1 teza I din D. nr. 1..
Prin urmare, în conformitate cu prevederile art. 8 alin. 1 din D. nr. 1., reclamanta ar fi trebuit să promoveze acțiunea pentru daune morale, întemeiată pe răspunderea civilă delictuală reglementată de art. 998 - 999
C., în termen de 3 ani, termen care a început să curgă, fie de la momentul subiectiv al cunoașterii pagubei și a celui care răspunde de ea, fie de la momentul obiectiv al datei de la care reclamanta trebuia ori putea să cunoască aceste elemente, moment ce urmează a fi determinat de instanța de judecată.
Critica reclamantei recurente referitoare la faptul că desființarea
Departamentului Securității S.ui nu are nicio relevanță în ce privește dreptul de a solicita despăgubiri cu titlu de daune morale întrucât desființarea acestuia nu a produs nici un efect, direct sau indirect, asupra condamnărilor cu caracter politic sau a măsurilor administrative asimilate acestora este întemeiată însă, în opinia C., nu este de natură să ducă la modificarea hotărârii atacate în sensul respingerii excepției dreptului la acțiune deoarece așa cum s-a arătat momentul obiectiv al curgerii termenului de prescripție este stabilit de instanța de judecată conform argumentelor ce vor fi expuse în continuare.
Raportat la starea de fapt reținută de instanța de fond este de subliniat faptul că reclamanta a cunoscut atât paguba, ce i-a fost cauzată antecesorului său prin internarea în coloniile de muncă, cât și pe celrăspunzător de pagubă, S. R. prin organele sale represive din perioada anterioară anului 1989, chiar la momentul punerii în aplicare a acestei măsuri administrative, chiar dacă la acea dată reclamanta era minoră.
Având în vedere că în perioada în care antecesorul reclamantei a fost internat în coloniile de muncă, reclamanta era minoră, iar la acel moment orânduirea comunistă nu permitea o manifestare, nici expresă și nici tacită, a drepturilor și libertăților fundamentale ale persoanelor, se poate aprecia în sensul că reclamanta cunoștea paguba, precum și pe cel vinovat de producerea pagubei, cel mai târziu la data de (...), când regimul comunist din R. a fost răsturnat.
Dată fiind realitatea politică anterioară anului 1989 este evident că reclamanta, ca de altfel nici antecesorul său, decedat la (...), nu a putut, în perioada anterioară datei de (...), să recurgă la niciun demers judiciar în scopul reparării pagubei ce i-a fost cauzată antecesorului său în perioada internării în coloniile de muncă.
Se pune, așadar, firesc întrebarea, care este momentul la care reclamanta ar fi putut să promoveze o acțiune în justiție întemeiată pe art. 998 C., pentru repararea pagubei morale ce i-a fost cauzată antecesorului său - pagubă care în niciun caz nu poate fi negată -, ori să recurgă la vreun alt demers legal în acest sens.
C. apreciază că după data de (...), reclamanta era liberă să se adreseze oricând unei instanțe de judecată pentru a pretinde reparații pentru prejudiciul moral cauzat antecesorului său, mai ales că, la data de (...), în Monitorul Oficial al R. nr. 50/(...), a fost publicat D.-L. nr. 118/(...), privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la data de (...).
Este adevărat că acest act normativ nu conține nicio prevedere care să stipuleze expres că astfel de persoane, persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la data de (...), se pot adresa instanțelor de judecată cu acțiuni prin care să solicite repararea efectivă, materială, pecuniară, a daunelor materiale și morale ce le-au fost cauzate în perioada de dinaintea anului 1989, dar nu este mai puțin adevărat că acest decret reprezentă un punct de pornire în a recunoaște faptul că în perioada cuprinsă între (...) - (...), în R. au existat persoane persecutate pe motive politice și că unor astfel de persoane trebuie să le se recunoască anumite drepturi, respectiv cele expres prevăzute de actul normativ: recunoașterea ca vechime în muncă și luarea în considerare la stabilirea pensiei și a celorlalte drepturi ce se acordă, în funcție de vechimea în munca, timpul cât o persoană, după data de 6 martie 1945, pe motive politice: a executat o pedeapsă privativă de libertate în baza unei hotărâri judecătorești rămasă definitivă sau a fost lipsită de libertate în baza unui mandat de arestare preventivă pentru infracțiuni politice; a fost privată de libertate în locuri de deținere în baza unor măsuri administrative sau pentru cercetări de către organele de represiune; a fost internată în spitale de psihiatrie;) a avut stabilit domiciliu obligatoriu; a fost strămutată într-o alta localitate; acordarea unei indemnizații lunare de câte 200 lei, indiferent dacă sunt sau nu pensionate, pentru fiecare an de detenție, internare, domiciliu obligatoriu sau cât au fost strămutate; dreptul de a beneficia, în mod gratuit, de asistenta medicală și medicamente în unitățile sanitare de stat etc.
Dacă, totuși, reclamanta nu a înțeles să se prevaleze de această posibilitate, probabil datorită inexistenței unei prevederi speciale în textul acestui act normativ, care să stipuleze expres că astfel de persoane, persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la datade (...), se pot adresa instanțelor de judecată cu acțiuni prin care să solicite repararea efectivă, pecuniară, a daunelor materiale și morale ce le-au fost cauzate în perioada de dinaintea anului 1989, C. apreciază că reclamanta avea deschisă calea unei astfel de acțiuni în justiție din momentul în care a intrat în vigoare Constituția R., publicată în Monitorul Oficial nr. 233/(...) și care în art. 21 alin. 1 consacra accesul liber la justiție, prevăzând că „orice persoana se poate adresa justiției pentru apărarea drepturilor, a libertăților și a intereselor sale legitime";, și că „nici o lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept"; (art. 21 alin. 2).
Având în vedere că prin măsura administrativă a internării în coloniile de muncă, s-au încălcat drepturi și libertăți fundamentale ale omului - dreptul la libertatea de exprimare, libertatea de conștiință, dreptul la libertate, dreptul la domiciliu, dreptul la liberă muncă remunerată, la interzicerea torturii, etc. - este de apreciat în sensul că momentul de la care începe să curgă termenul de prescripție extinctivă este data la care R. a ratificat Convenția Europeană a Drepturilor Omului, prin L. nr. 30/(...), publicată în Monitorul Oficial nr. 135/(...).
C. constată, așadar, că în speță termenul de prescripție extinctivă a început să curgă, cel mai târziu, de la data intrării în vigoare a L. nr.
30/1994, respectiv, de la momentul publicării acesteia în Monitorul Oficial, conform art. 78 din Constituția R. nerevizuită.
În sprijinul acestei opinii a C. stă faptul că, deși și Constituția R. din
1991 recunoștea și garanta drepturile și libertățile fundamentale ale cetățenilor - dreptul la viață și la integritate fizică și psihică, la libertate individuală, la libertatea conștiinței, libertatea de exprimare, dreptul la ocrotirea sănătății etc. -, totuși, legea fundamentală a țării nu prevedea nici un mijloc efectiv de înlăturare a efectelor acestor încălcări și de reparare a prejudiciilor cauzate prin încălcarea acestor drepturi și libertăți fundamentale, o atare posibilitate efectivă fiind reglementată prin prevederile C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale care permit persoanei, ale cărei drepturi și libertăți fundamentale au fost nesocotite ori încălcate, de a se adresa cu o cerere C.
Europene a Drepturilor Omului, pentru a se constata încălcarea de către statul al cărui resortisant este respectiva persoană, a unuia dintre drepturile reglementate de C. și de a dispune în sensul obligării acelui stat la o reparație echitabilă.
Prin urmare, prin prisma considerentelor mai sus expuse, C. constată că momentul obiectiv de la care a început să curgă termenul de prescripție extinctivă, în cazul prezentei acțiuni, termen reglementat de art. 8 alin. 1 raportat la art. 3 alin. 1 teza I din D. nr. 1. este data intrării în vigoare a L. nr. 30/1994, respectiv, 31 mai 1994.
Ori, în cauză, cererea precizată a fost promovată de către reclamantă la data de (...), cu depășirea evidentă a termenului de prescripție extinctivă prevăzut de art. 8 alin. 1 raportat la art. 3 alin. 1 teza I din D. nr. 1.,
Este adevărat că art.2 din L. nr.2. prevede că „Toate efectele hotărârilor judecătorești de condamnare cu caracter politic prevăzute la art. 1 sunt înlăturate de drept. A. hotărâri nu pot fi invocate împotriva persoanelor care au făcut obiectul lor";, însă este de observat că norma juridică înlătură de drept doar efectele hotărârilor judecătorești de condamnare cu caracter politic pentru condamnările prevăzute la art. 1 din
L. nr.2..
În speță, textul legal nu este aplicabil deoarece pentru antecesorul reclamantei s-a constat caracterul politic al măsurii administrative ainternării în coloniile de muncă, acesta nefiind condamnat politic printr-o hotărâre judecătorească ori potrivit regulii de interpretare logică exprimată prin adagiul exceptio est strictissimae interpretationis (et aplicationis), adică excepția este de strictă interpretare și aplicare, ceea ce înseamnă că, ori de câte ori o normă juridică instituie o excepție de la regulă, această excepție nu trebuie extinsă la alte situații, pe care norma juridică nu le prevede.
Tot astfel, în aplicarea aceluiași principiu de interpretare logică, C. nu poate reține, contrar susținerilor reclamantei, faptul că prin art.2 din L. nr.2. este înlăturat efectul prescripției, fiind vorba de o repunere în termenul de prescripție prevăzută de lege.
Așa fiind, în temeiul tuturor considerentelor anterior expuse, C. constată că precizarea de acțiune formulată de reclamantă, având ca obiect acordarea de daune morale în temeiul art. 998 C. este prescrisă extinctiv, în condițiile în care reclamanta nu a dovedit existența niciunui caz de suspendare sau întrerupere a cursului prescripției și nu a înțeles să formuleze o cerere de repunere în termenul de prescripție, făcând inutilă orice cercetare a îndeplinirii în speță a condițiilor necesare angajării răspunderii civile delictuale a S.ui R.
Pentru aceste considerente de fapt și de drept, C. în temeiul art.312 alin.1 C.pr.civ. va respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta G. G.-M. împotriva sentinței civile nr. 167 din 22 februarie 2011 a T. C., pronunțată în dosarul nr. (...), pe care o menține ca fiind legală și temeinică.
PENTRU A. MOTIVE, ÎN NUMELE L.
D E C I D E :
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta G. G.-M. împotriva sentinței civile nr. 167 din 22 februarie 2011 a T. C., pronunțată în dosarul nr. (...), pe care o menține.
D. este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 06 mai 2011.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,
I.-D. C. A.-A. P. C.-M. CONȚ
A. A. M.
GREFIER,
Red.A.A.P. Dact.H.C./2 ex./(...). J.fond: A F.D.
| ← Decizia civilă nr. 3420/2011, Curtea de Apel Cluj | Decizia civilă nr. 3185/2011, Curtea de Apel Cluj → |
|---|
