Decizia civilă nr. 1580/2011, Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale pentru minori și familie
Dosar nr. (...)
DECIZIA C. NR. 1580/R/2011
Ședința publică din 6 mai 2011
Instanța constituită din: PREȘEDINTE: C.-M. CONȚ
JUDECĂTORI: I.-D. C.
A.-A. P.
GREFIER : A. A. M.
S-a luat în examinare, în vederea pronunțării, recursul declarat de reclamanta B. R. S., prin mandatar I. I.-D., împotriva deciziei civile nr.
5./(...) a T.ui C., pronunțată în dosar nr. (...), privind și pe pârâtul intimat P. V. L. M., având ca obiect hotărâre care să țină loc de act autentic.
Se constată că la data de (...), reclamanta recurentă, prin intermediul mandatarei sale I. I.-D., a expediat prin fax un înscris întitulat "Note scrise";, în două exemplare, prin care solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat, iar acest înscris a fost înregistrat la dosar în data de (...), dată la care mandatara reclamantei recurente a mai înregistrat la dosar un exemplar din înscrisul întitulat "Note scrise";.
Mersul dezbaterilor și concluziile părților au fost consemnate în încheierea ședinței publice din data de 29 aprilie 2011, care face parte integrantă din prezenta decizie.
C U R T E A
Pr in sen tinț a c iv il ă nr . 4589/(...), pronunț ată de Judec ător ia Cl u j-Napoca în dosar nr. (...), s-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei V. N.-I.
S-a respins cererea principală precizată formulată de reclamanta B. R. S., în contradictoriu cu pârâta V. N.-I., ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
S-a admis în parte cererea principală precizată formulată de reclamanta B. R. S., în contradictoriu cu pârâtul P. V. L. M.
S-a admis în parte cererea reconvențională precizată formulată de pârâtul P. V. L. M.
Pârâtul și reclamanta au fost obligați să procedeze la predarea- primirea apartamentului nr. 3, situat administrativ în C.-N., str. Constantin
Nottara nr. 20, înscris în CF nr. 1. C.-N., nr. cad. 7620-C1-U3, compus din cameră de zi, dormitor, bucătărie, baie, coridor și terasă, cu suprafața utilă de 51,32 mp., cu p.î.c. în cotă de 8,7. din CF nr. 1., cu teren aferent în cotă de 46,0. parte.
Reclamanta a fost obligată să încheie cu pârâtul contract autentic de vânzare-cumpărare pentru apartamentul mai sus menționat, pentru un preț de 75.000 Euro, din care s-au achitat 30.000 Euro, în caz contrar, sentința urmând să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare.
Reclamanta a fost obligată să-i plătească pârâtului diferența de preț de
45.000 Euro, în echivalent în lei la data plății, la data rămânerii irevocabile a hotărârii.
Au fost respinse celelalte capete din cererea principală și din cererea reconvențională.
Au fost compensate cheltuielile de judecată ale părților până la limita sumei de 11.096 lei, pe care reclamanta a fost obligată să o plătească pârâtului.
S-a constatat că suma de 7.200 lei, reprezentând cheltuieli de judecată avansate de S. Român, rămân în sarcina acestuia.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut în considerentele sentinței faptul că între părți s-a încheiat antecontractul de vânzare-cumpărare încheiat la data de (...), reclamanta B. R. S., având calitatea de promitent cumpărător, iar pârâții P. V. L. M. și P. V. N.-I., având calitatea de promitenți vânzători. Prin acest antecontract pârâții s-au obligat să construiască un imobil de apartamente cu destinația de locuință, conform autorizației de construire nr. 8 din (...), pe terenul proprietatea vânzătorilor din C.-N., str. Constantin Nottara nr. 20, înscris în CF nr. 20803 individuală C., nr. top 193973/10 și să transfere dreptul de proprietate asupra apartamentului 3 și a cotei indivize din părțile comune și din terenul aferent în favoarea reclamantei, precum și să-i predea apartamentul în condițiile prevăzute în antecontract, în schimbul unui preț de 75.000 Euro, care urma să fie achitat astfel: 1.000 Euro la data de (...); 29.000 Euro până la data de (...); iar restul de 45.000 Euro urma să fie plătit prin credit bancar la data semnării contractului de vânzare-cumpărare în formă autentică. Reclamanta a achitat din prețul stabilit suma totală de 30.000 Euro, așa cum rezultă din antecontract și din chitanța datată (...), depusă la dosar.
Potrivit art. III din antecontract, transferul dreptului de proprietate asupra obiectului antecontractului urma să se realizeze prin act autentic de vânzare-cumpărare în cel mult 14 zile de la data înregistrării în CF a imobilului, apartamentul urmând să fie predat cel mai târziu la data de (...) prin proces-verbal de predare-primire, urmând ca plata utilităților să se facă din acel moment de cumpărător, raportat la citirea contoarelor.
La data de (...) între pârâți s-a încheiat o convenție de partaj autentificată sub nr. 1949/2009, prin care mai multe apartamente din imobil, precum și apartamentul 3, i-a fost atribuit pârâtului P. V. L. M., astfel încât, pârâta P. V. N.-I. nu mai justifică în cauză calitate procesuală pasivă, impunându-se respingerea acțiunii față de această pârâtă pentru acest motiv.
Din depozițiile testimoniale administrate în cauză rezultă că reclamanta, prin mandatarii săi, I. L. și I. I., a efectuat unele amenajări în apartament, a achiziționat și montat mobilier în bucătărie, dormitor și baie, martorul I. L. declarând că a primit prima cheie a apartamentului, și a avutacces în apartament, încă în aprilie 2008, acces care a durat până în februarie 2009, când ușa apartamentului a fost încuiată și la încuietoarea de sus, de la care martorul I. L. nu avea cheie.
Apartamentul nr. 3 a fost întabulat în CF nr. 1. C., nr. cad. 7620-C1- U3 la data de (...).
La data de (...) pârâții au notificat-o pe reclamantă să se prezinte la B.
O. M., la (...) pentru a încheia contractul autentic de vânzare-cumpărare și pentru a achita diferența de preț, în sumă de 45.000 Euro, reclamanta răspunzând acestei notificări în sensul că este de acord cu semnarea contractului autentic de vânzare-cumpărare, însă nu și cu achitarea diferenței de preț rămase, întrucât predarea apartamentului urma să se facă până la data de (...), în caz contrar, promitenții vânzători urmând să plătească penalități de întârziere de 0,2. pentru fiecare zi de întârziere până la finalizarea și recepția acestuia.
Întrucât apartamentul nu a fost predat la termenul stabilit, au curs penalități de întârziere în cuantum de 54.750 Euro până la data de (...), care urmează a se compensa cu diferența de preț de 45.000 Euro.
Prin notificarea nr. 93/(...) reclamanta i-a notificat, la rândul său, pe pârâți, să se prezinte la B. M. B. la data de (...), pentru a semna procesul- verbal de predare-primire a apartamentului, precum și de a se prezenta la aceeași dată la B. O. M. pentru încheierea contractului de vânzare- cumpărare în formă autentică, în condițiile specificate de reclamantă în răspunsul la notificare anterior menționat.
Pârâții au răspuns acestei notificări la data de (...), solicitând respectarea datei stabilite pentru semnarea contractului de vânzare- cumpărare, (...), când urma să fie semnat și procesul-verbal de predare- primire, concomitent cu achitarea restului de preț de 45.000 Euro.
Pârâții nu s-au prezentat la data de (...) nici la executorul judecătoresc pentru semnarea procesului-verbal de predare-primire, și nici la B. O. M. pentru semnarea contractului de vânzare-cumpărare în formă autentică.
Pârâții au notificat-o din nou pe reclamantă la (...), iar urmare a acestei notificări, părțile s-au întâlnit la B. O. M. la data de (...), când însă nu s-a încheiat contractul de vânzare-cumpărare autentic, datorită dezacordului existent între părți cu privire la natura și cuantumul sumelor datorate reciproc.
După promovarea acțiunii reclamanta l-a notificat din nou pe pârât, însă părțile nu s-au înțeles nici de această dată, pentru aceleași considerente legate de plata diferenței de preț, predarea-primirea apartamentului cu obiecțiuni din partea reclamantei.
Principala problemă care se impune a fi clarificată în speță este aceea legată de plata restului de preț în sumă de 45.000 Euro, diferență pe care reclamanta refuză să o plătească pe motiv că aceasta a fost compensată cu penalitățile de întârziere pe care i le datorează pârâtul, de 0,2 %. din valoarea obiectului contractului, pentru fiecare zi de întârziere, conform art. VI din antecontract.
Deși reclamanta, prin mandatarii săi, a avut acces în apartament încă din aprilie 2008, până în februarie 2009, totuși, nu se poate reține că pârâții și-au îndeplinit obligația de predare a apartamentului, câtă vreme nu a fost semnat un proces-verbal de predare-primire.
Prin prisma art. 1066 și art. 1069 C., coroborat cu art. 1079 alin. 2 pct. 2 și 3 C., clauza penală nu este activată decât după punerea înîntârziere a debitorului, punerea în întârziere care nu operează de drept,prin simpla neexecutare a obligației ori prin simpla expirare a termenului stabilit prin contract pentru executarea obligației, în afară de situațiile de excepție prevăzute de art. 1079 alin. 2 pct. 2 și 3 C., care însă nu pot fi reținute în cauză.
Reclamanta nu este îndreptățită să pretindă penalități de întârziere pentru o perioadă anterioară datei de (...), întrucât nu i-a pus în întârziere pe pârâți conform art. 1079 C., iar această atitudine are semnificația unei acceptări a prelungiri termenului de scadență pentru obligația de predare a apartamentului.
Ulterior acestei date, nu se poate reține culpa pârâtului în neexecutarea obligației de predare a apartamentului, câtă vreme acesta a invocat în mod întemeiat excepția de neexecutare a contractului, având în vedere că reclamanta a refuzat să plătească diferența de preț.
Pentru aceste considerente, prima instanță a apreciat că nu sunt întemeiate pretențiile reclamantei cu privire la penalitățile de întârziere datorate de pârât și la compensarea acestora cu diferența de preț.
În temeiul art. 5 alin. 2 din Titlul X al Legii nr. 247/2005, s-a admis petitul privitor la încheierea contractului de vânzare-cumpărare în formă autentică.
În temeiul art. 969 C., s-a dispus obligarea reclamantei la plata restului de preț, în sumă de 45.000 Euro, în echivalent în lei la data plății, la data rămânerii irevocabile a hotărârii.
Ca urmare a admiterii petitului de obligare a reclamantei la încheierea contractului de vânzare-cumpărare în formă autentică, a fost respins petitul din cererea reconvențională privitor la rezoluțiunea antecontractului pentru neexecutarea culpabilă a obligațiilor de către reclamantă.
În temeiul art. 274 C., s-a statuat asupra cheltuielilor de judecată ale părților.
Împ o tr iv a aces te i sen tințe a decl ar at apel, în ter men leg al, recl ama nta B. R. S., solicitând admiterea în întregime a cererii principale, astfel cum a fostformulată.
T ribun alul Clu j, pr in dec iz ia c iv il ă nr. 5./(...), pronunț ată în dos ar nr. (...), a respins ca nefondat apelul reclamantei, care a fost obligată la plata sumei de 1.500 lei cheltuieli de judecată în apel în favoarea pârâtuluiintimat, reținând în considerentele deciziei că instanța de fond a făcut o corectă apreciere a stării de fapt, întemeiată pe probatoriul administrat în cauză, precum și o corectă aplicare a dispozițiilor legale incidente în materie.
S-a reținut de către T. că la art. VI din antecontract părțile au inserat o clauză penală potrivit căreia vânzătorii vor fi obligați să plătească cumpărătorului penalități de 0,2 % din valoarea imobilului obiect al contractului, pentru fiecare zi de întârziere până la finalizarea și recepția acestuia.
Clauza penală, astfel cum este reglementată de dispozițiile art. 1066
C., este acea convenție accesorie prin care părțile se obligă, ca în caz de neexecutare, executare cu întârziere sau executare necorespunzătoare a obligațiilor, să dea orice lucru determinat sau determinabil.
Cu alte cuvinte, având o natură convențională, ea reprezintă determinarea anticipată a daunelor la care creditorul este îndreptățit în caz de neexecutare a obligațiilor asumate de către cealaltă parte contractantă șieste datorată atunci când sunt întrunite toate condițiile acordării de despăgubiri.
Pentru exigibilitatea clauzei penale două condiții sunt necesare și suficiente: neexecutarea să fie imputabilă debitorului; debitorul să fi fost pus în întârziere.
Chiar dacă s-ar aprecia că prima condiție a fost îndeplinită, nu același lucru se poate reține cu privire la cea de a doua condiție.
Astfel, potrivit art. II din antecontract, predarea apartamentului trebuia să aibă loc până la data de (...), prin semnarea unui proces-verbal de predare-primire care, în speță, nu a fost semnat, astfel încât în mod corect s- a reținut de către prima instanță că promitenții vânzători nu și-au îndeplinit obligația de predare.
În ceea ce privește obligația de întârziere, ea se referă la diligența creditorului care trebuie să anunțe intenția, să-și manifeste voința declanșării unui litigiu în caz de neexecutare de bună voie a obligației de către debitorul obligației de executat.
Cu excepția cazurilor prevăzute de art. 1079 alin. 2 C., în toate celelalte situații debitorul obligației de a face nu datorează clauza penală decât în urma punerii sale în întârziere, prin notificarea adresată prin intermediul executorului judecătoresc sau prin cerere de chemare în judecată.
Cum până la data de (...) reclamanta nu l-a pus în întârziere pe debitor cu privire la neexecutarea obligațiilor contractuale, acesta nu poate fi obligat la plata clauzei penale anterior acestei date și prin urmare, nu poate opera compensarea legală invocată de apelantă.
Față de împrejurarea că reclamanta, deși a fost notificată, a refuzat executarea obligației sale de achitare a diferenței de preț, conduita intimatului, de a invoca excepția de neexecutare a contractului, apare ca îndreptățită.
Raportat la aceste considerente, T. a apreciat că sunt nefondate susținerile apelantei.
În temeiul art. 274 C., apelanta a fost obligată la cheltuieli de judecată în apel în favoarea intimatului.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs, în termen legal, reclamanta
B. R. S., prin mandatar I. I., solicitând, în temeiul art. 304 pct. 3, 5, 7, 8 și 9
C., coroborat cu art. 312 C., admiterea recursului, modificarea/casarea deciziei recurate, iar pe fondul cauzei, admiterea acțiunii introductive astfel cum a fost precizată, în ceea ce privește penalitățile de întârziere, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea recursului s-a invocat: încălcarea dreptului fundamental la un proces echitabil, potrivit art. 21 din Constituția României; faptul că instanța de apel nu a analizat toate motivele de apel; instanța de apel a interpretat și reținut greșit situația de fapt, denaturând practic realitatea și conducând la o motivare străină de natura pricinii.
S-a arătat de către recurentă că litigiul are o natură comercială, iar nu civilă, astfel încât, în cauză, este incidentă excepția necompetenței materiale a instanței de judecată, natura comercială a litigiului atrăgând nulitatea sentinței fondului și a deciziei din apel, conform art. 105 alin. 1 C., impunându-se deci casarea în tot a deciziei și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de fond competente, respectiv Tribunalul Cluj - Secția C..
Recurenta a îndeplinit condiția prevăzută de art. 1079 C., aceea a notificării și punerii în întârziere a pârâtului, imediat ce obligația a ajuns la data scadentă, respectiv (...), instanța de apel în mod nejustificat respingând cu tărie toate probele solicitate în acest sens, respectiv, înscrisuri și martori, după cum urmează: adrese la oficiul poștal la care s-a depus notificarea; contractele încheiate cu furnizorii de utilități pentru a se vedea data racordării imobilului în litigiu la aceste utilități, mult peste termenul de predare; audierea ca martor a avocatului care a întocmit notificarea; audierea ca martor a avocatului care a convocat la conciliere pe pârât, pentru a-l pune în întârziere și a-l soma să predea apartamentul; audierea ca martori a lui I. I. D. și P. M. și a altor doi martori, sub aspectul discuțiilor purtate în ceea ce privește nepredarea apartamentului, astfel cum a fost stipulat în contract, cuantumul penalităților de întârziere, compensarea acestora cu diferența de preț, convocarea la notariat pentru achitarea diferenței de preț de 45.000 Euro, pe care intimatul a refuzat să o primească întrucât apartamentul nu era nici măcar racordat la utilități și era neîntabulat.
Instanța s-a pronunțat pe probe confecționate pro causa de către intimat și pe declarații neadevărate ale martorilor.
În mod greșit s-a respins apelul, pe motiv că nu s-a îndeplinit obligația de notificare a pârâtului conform art. 1079 C., fără să analizeze toate celelalte motive și fără să administreze probele solicitate de reclamantă, nesocotind dispozițiile art. 295-297 C.
În mod greșit s-a reținut culpa reclamantei în neîncheierea contractului în formă autentică, pe motiv că ar fi refuzat achitarea restului de preț de 45.000 Euro și în mod eronat s-a apreciat că ar exista obligativitatea punerii în întârziere a pârâtului printr-o notificare separată, câtă vreme prin convenția părților s-a stipulat concret care este data de predare a imobilului, precum și clauza penală ce operează împotriva părții culpabile pentru neîndeplinirea sau îndeplinirea defectuoasă a obligațiilor contractuale, mai ales că racordul apartamentului în litigiu la utilități s-a făcut după introducerea prezentei acțiuni, pârâtul nerespectând niciun termen, în timp ce reclamanta a avut în permanență pe seama și la dispoziția sa restul de preț de 45.000 Euro.
S-a mai invocat de către recurentă motivarea greșită și lacunară a deciziei recurate, în raport de toate motivele de apel, motivare care nu este susținută nici în fapt și nici în drept.
Pr in în tâmp in are a f or mul ată în c auz ă , pârâtul intimat a solicitat respingerea recursului ca nefondat, cu cheltuieli de judecată, motivat pe următoarele: competența instanței civile a fost stabilită prin decizia nr.
1587/R/(...) a T.ui C.; raportat la această stabilire a instanței competente nu se poate reține nulitatea sentinței în baza art. 105 alin. 1 C. pe fondul cauzei, raportat la ansamblul probațiunii administrate în cauză și la prevederile art. 1322 C., soluția este legală și temeinică, reclamanta refuzând să achite integral prețul imobilului; pârâtul nu a fost pus niciodată în întârziere, cu privire la obligația de predare-primire a apartamentului; s-a făcut o corectă aplicare în cauză a prevederilor art. 1079 și art. 1081 C.; precizarea de acțiune cu privire la suplimentarea penalităților de întârziere este tardivă în raport de art. 132 C. nu sunt îndeplinite condițiile pentru acordarea de daune interese; niciunul din motivele de recurs prevăzute de art. 304 C. nu este incident în speță.
Recursul este nefondat.
În leg ătur ă cu mo tivul de recurs v iz ân d neco mpe tenț a ma ter ial ă a
ins tanțe i, der iv ând d in n atur a co merc ial ă a l itig iulu i .
Recurenta a susținut prin recursul pe care l-a formulat că litigiul este unul comercial, iar nu civil, astfel încât, competentă să soluționeze apelul reclamantei ar fi fost instanța T.ui Comercial C..
Curtea constată, însă, că acest motiv de recurs este nefondat, motivat pe următoarele considerente:
Inițial, dosarul a fost înregistrat pe rolul J. C.-N. - Secția C., sub nr.
(...), unde, pentru termenul de judecată din data de (...), printr-un script depus la dosar la data de (...), reclamanta B. R. a invocat necompetența materială a J. C.-N. - Secția C., pe motiv că litigiul dedus judecății ar avea caracter comercial, iar nu civil (f. 172, 178 dosar fond).
Prin sentința civilă nr. 12630/(...), pronunțată de Judecătoria Cluj-
Napoca - Secția C. în dosar nr. (...), Judecătoria Cluj-Napoca a admis excepția de necompetență materială invocată de reclamantă și a dispus declinarea competenței de soluționare a acțiunii în favoarea T.ui Comercial C. (f. 178-180 dosar fond).
Această declinare de competență a fost atacată cu recurs de către pârâtul P. V. L. M., iar Tribunalul Cluj, prin decizia civilă nr. 1587/R/(...), pronunțată în dosar nr. (...), a admis recursul pârâtului, a respins excepția necompetenței materiale, a casat în întregime sentința nr. 12630/(...) a J. C.-N., dispunând continuarea judecății de către Judecătoria Cluj-Napoca - Secția C., ca instanță competentă.
În motivarea acestei decizii, T. a reținut că raportul juridic dedus judecății de către reclamantă nu are o natură comercială, ci una civilă, pe considerentul că recurentul nu face parte din categoria comercianților la care se referă art. 7 C. com., text legal conform căruia „sunt comercianți aceia care fac fapte de comerț, având comerțul ca o profesiune obișnuită";.
S-a mai reținut în decizia T.ui C. faptul că dispozițiile art. 9 C. com. nu sunt incidente în cauză, deoarece prin încheierea antecontractului de vânzare-cumpărare din data de (...), recurentul nu a făcut o operațiune de comerț în sensul acestui text legal, antecontractul încheiat între părți fiind unul civil, astfel încât, și litigiul are o natură civilă.
Această decizie a T.ui C., prin care s-a statuat că natura juridică a litigiului dedus judecății este una civilă, iar nicidecum una comercială, este irevocabilă, a intrat în puterea lucrului judecat, fiind obligatorie pentru instanțele învestite ulterior cu judecarea litigiului pendinte.
Drept urmare, Curtea constată că în prezent nu se mai poate reitera excepția de necompetență materială a instanței civile, și nici nu se mai poate repune în discuție natura juridică a litigiului, fără ca prin această reiterare ori rediscutare să nu se aducă atingere celor statuate cu putere de lucru judecat prin decizia civilă nr. 1587/R/(...).
Pe cale de consecință, Curtea urmează să respingă ca nefondat acest motiv de recurs.
Cu pr iv ire l a mo tivul de recurs prin c are se invoc ă îndepl in ire a de c ătre
recl aman ta recuren tă a cond iț iilor ar t. 10 79 C.
În analizarea acestui motiv de recurs trebuie pornit de la clauza stipulată de părți în antecontractul de vânzare-cumpărare încheiat la data de (...), în art. VI alin. 1.
Potrivit art. VI alin. 1 din antecontractul de vânzare-cumpărare încheiat între părți, „. vor fi obligați să plătească cumpărătorului penalități de 0,2 % din valoarea imobilului obiect al prezentului antecontract, pentru fiecare zi de întârziere până la finalizarea și recepția acestuia";, predarea apartamentului în favoarea cumpărătoarei reclamante trebuind să se facă conform art. II alin. 2 teza finală din antecontract cel mai târziu până la data de (...), prin proces-verbal de predare-primire, urmând ca plata utilităților să se facă din acel moment de cumpărători, raportat la citirea contoarelor (f. 11-13 dosar fond).
Reclamanta a susținut, în esență, că prin neîndeplinirea de către pârâtul vânzător a obligației de a-i preda apartamentul la data stipulată, s-ar fi activat automat clauza penală stipulată în art. VI alin. 1 din antecontract, respectiv, că vânzătorul i-ar fi datorat penalități de 0,2 % din valoarea imobilului obiect al antecontractului și că, în virtutea acestei clauze, pârâtul trebuie să-i achite reclamantei, cu titlu de penalități de întârziere, o sumă mult mai mare decât diferența de preț de 45.000 Euro pe care reclamanta cumpărătoare i-o mai datora pârâtului vânzător (f. 3, 181 dosar fond), ca urmare a compensării celor două sume.
Analizând clauza stipulată de părți în art. VI alin. 1 din antecontractul de vânzare-cumpărare prin prisma art. 977 și urm. C., Curtea constată că aceasta este o veritabilă clauză penală în sensul art. 1066 C.
Clauza penală, așa cum a fost definită în doctrina de specialitate, pornind de la definiția inserată în art. 1066 C., este acea convenție accesorie prin care părțile contractante stabilesc, prin apreciere anticipată, cuantumul daunelor-interese compensatorii (sau moratorii) care vor fi datorate de partea în culpă în caz de neexecutare a obligației contractuale (M. Costin, M. Mureșan, V. U.a - Dicționar de drept civil, Ed. Ș. și E. B., 1980, pag. 90).
Stipularea unei clauze penale prezintă avantajul de a dispensa pe creditor de sarcina de a dovedi existența și cuantumul prejudiciului suferit în caz de neexecutare totală sau parțială a obligației asumate de debitor.
Obligația însoțită de o clauză penală nu devine, prin aceasta, alternativă, nici creditorul și nici debitorul neavând a opta între executarea în natură a obligației sau plata clauzei penale.
Această clauză penală devine exigibilă numai atunci când ar fi cazul ca debitorul să fie obligat, prin hotărâre judecătorească, la plata de daune- interese.
În principiu, suma stabilită în clauza penală nu poate fi modificată de instanță, chiar dacă s-ar dovedi că valoarea pagubelor suferite de creditor din cauza neexecutării ar fi mai mare sau mai mică decât cea stabilită anticipat de părți, cu excepția cazurilor de executare parțială a obligației, când instanța poate diminua proporțional clauza penală.
Clauza penală constă în obligația debitorului de a presta creditorului, în caz de neexecutare a obligației, o sumă de bani sau o altă valoare patrimonială, în acest sens dispunând prevederile art. 1066 C.
Clauza penală poate fi prevăzută atât pentru neexecutarea obligației, cât și pentru executarea cu întârziere sau executarea necorespunzătoare a obligației și, de asemenea, stipularea unei clauze penale se poate face nu numai în cazul unor obligații contractuale, ci și în privința unor obligații care au un alt izvor.
Clauza penală prezintă următoarele caractere juridice:
Este o convenție, ceea ce înseamnă că trebuie să îndeplinească toate condițiile de validitate ale oricărei convenții, în sensul art. 948 - 968 C., și ca orice convenție, ea este obligatorie pentru părțile contractante, conform stipulației dispuse de art. 969 C.
Stipularea clauzei penale prezintă o mare utilitate practică, întrucât prin ea se fixează anticipat valoarea prejudiciului cauzat creditorului prin neexecutare, prin executarea necorespunzătoare sau cu întârziere a obligației, ceea ce exonerează părțile de obligația de mai evalua încă o dată prejudiciul, ori de a proba existența și întinderea acestuia.
Scopul clauzei penale este determinarea, prin convenția părților, a întinderii prejudiciului în caz de neexecutare, iar nu crearea unei posibilități pentru debitor de a se libera printr-o altă prestație - clauza penală - decât cea principală.
Așa fiind, debitorul obligației cu clauză penală nu are un drept de
opțiune între executarea obligației principale și plata clauzei penale,
respectiv, el nu poate refuza executarea obligației principale, oferind clauza penală.
Creditorul însă, în caz de neexecutare din partea debitorului, poate cere fie îndeplinirea obligației principale, fie clauza penală, această posibilitate de alegere fiind stipulată în art. 1068 C., text legal care prevede că „creditorul are facultatea de a cere de la debitorul care nu a executat la timp, sau împlinirea clauzei penale, sau aceea a obligației principale";.
Această posibilitate de alegere există pentru creditor numai după ce obligația principală, deși a devenit exigibilă, nu a fost executată de debitor.
Esențial este faptul că atunci când cl auza penală a fost prevăzută
pentru neexecutarea la timp a unei obligații - cum este cazul și în speța de
față, ea nu va putea fi cumulată cu exec utarea în natură, cr editorul putând pretinde numai acordarea clauzei penale (T. Suprem, Col. civ., Dec. civ. nr.
1267/(...), în C.D. 1968, pag. 89).
Că este așa o dovedește fără putință de tăgadă textul art. 1069 C., care prevede că „creditorul nu poate cere de o dată și penalitatea și obiectul obligației principale, cu excepția cazului în care penalitatea s-a stipulat pentru simpla întârziere a executării";.
Cu alte cuvinte, în cauza pendinte, reclamanta recurentă nu poate pretinde obligarea pârâtului intimat atât la executarea în natură a obligației de predare a apartamentului ce a format obiectul antecontractului de vânzare-cumpărare, respectiv, de transferare a dreptului de proprietate în favoarea recurentei asupra acestui apartament, cât și executarea clauzei penale, întrucât, în această ipoteză, s-ar încălca dispozițiile art. 1069, art. 1068, art. 1066 C.
Întrucât clauza penală este o modalitate convențională de stabilire a prejudiciului cauzat creditorului prin neexecutarea, executarea necorespunzătoare sau cu întârziere a obligației sale, aceasta poate fi pretinsă doar în acele situații în care sunt întrunite condițiile necesare pentru angajarea răspunderii civile contractuale, cu precizarea că fapta ilicită va consta în simpla neîndeplinire la termen ori îndeplinirea defectuoasă ori cu întârziere a obligației de către debitor, în timp ce existența prejudiciului și întinderea acestuia nu mai trebuie dovedite, iar culpa debitorului cocontractant este prezumată prin simpla neexecutare la termen a obligației.
Însă, dreptul creditorului de a cere executarea clauzei penale nu se naște fără o prealabilă punere în întârziere a debitorului, întrucât, câtă vreme creditorul nu cere constatarea întârzierii debitorului, se presupune că această întârziere nu l-a păgubit pe creditor.
Pentru a se putea executa clauza penală este necesar ca debitorul să fi fost pus în întârziere în condițiile prevăzute de art. 1079 C., adică, printr-o notificare expediată prin intermediul executorului judecătoresc, ori, printr-o cerere de chemare în judecată a debitorului prin care se pretinde executarea obligației pe calea acțiunii în justiție.
Într-adevăr, debitorul trebuie să-și execute obligația la termenul prevăzut de părți în contract sau, dacă un astfel de termen nu a fost prevăzut, de îndată ce obligația nu a fost asumată, iar dacă el nu își execută această obligație, va fi în întârziere.
Dar pentru ca întârzierea debitorului să producă efecte juridice specifice, ea trebuie constatată în formele prevăzute de lege, adică de art. 1079 C., forme prin care debitorul să fi fost pus în întârziere cu privire la executarea obligației, întrucât, potrivit actualei reglementări a Codului civil Român, simpla expirare a termenului în care trebuia executată obligația nu-l pune pe debitor în întârziere - dies non interpellat pro homine.
În materia răspunderii civile contractuale, punerea în întârziere a debitorului este obligatoriu necesară, în cazul neexecutării unei obligații contractuale, pentru a da eficiență clauzei penale ori, pentru a antrena răspunderea civilă contractuală.
În speță, așa cum rezultă din starea de fapt reținută de primele două instanțe - stare de fapt la care instanța de recurs este ținută să se raporteze, întrucât, urmare a abrogării prevederilor art. 304 pct. 10 și 11 C., în recurs nu se mai pot analiza chestiuni de netemeinicie a hotărârii recurate, care să implice o reapreciere a probelor de către instanța de recurs, o reanalizare a stării de fapt ori o schimbare a stării de fapt stabilită de instanța de fond -, reclamanta nu a procedat la punerea în întârziere a pârâtului, cu privire la neîndeplinirea obligației sale de predare a apartamentului la termenul stabilit de părți, în conformitate cu art. 1079 C., astfel încât, în lipsa unei atari puneri în întârziere, reclamanta nu poate pretinde executarea clauzei penale stipulate în art. VI alin. 1 din antecontractul încheiat de părți.
Oricum, conform celor mai sus precizate, executarea clauzei penale nu poate fi cumulată cu executarea în natură a obligației debitorului - pentru a cărui neexecutare fusese stabilită tocmai respectiva clauză penală -, așa cum neîntemeiat a solicitat reclamanta prin cererea formulată în fața primei instanțe.
Pe cale de consecință, în temeiul considerentelor anterior expuse,
Curtea constată că acest motiv de recurs, prin care se invocă îndeplinirea de către reclamantă a condiției punerii în întârziere a pârâtului, în condițiile art. 1079 C., este nefondat, impunându-se a fi respins ca atare.
Cu pr iv ire l a mo tivel e de recurs pr in c ar e se invoc ă re aprec iere a unor
probe cu înscr isur i ș i probe tes timo n iale .
În ședința publică din data de (...) Curtea, în temeiul art. 137 alin. 1
C., coroborat cu prevederile art. 304 pct. 1-9 și art. 306 C., a invocat și a pus în discuția părților prezente excepția inadmisibilității tuturor acelor motive de recurs care vizează netemeinicia deciziei recurate, prin care se face referire la starea de fapt a cauzei, la istoricul relațiilor dintre părți, prin care se fac trimiteri la diferite înscrisuri ori depoziții testimoniale, precum și laalte probe administrate în cauză, dat fiind că toate aceste motive de recurs se circumscriu dispozițiilor art. 304 pct. 10 și 11 C., abrogate prin art. I pct.
1111 din O.U.G. nr. 138/2000, punct introdus ulterior prin art. I pct. 39 din Legea nr. 219/2005, respectiv prin art. I pct. 112 din O.U.G. nr. 138/2000. Întrucât textele din codul de procedură civilă care permiteau instanței de recurs cu ocazia soluționării recursului, să analizeze probele, respectiv să reapreciere probele, starea de fapt, ori să schimbe starea de fapt, ori să ia în considerare o probă hotărâtoare ca nu a fost avută în vedere de instanța de fond ori de apel, au fost abrogate, în prezent în instanța de recurs nu mai pot fi invocate niciun fel de chestiuni de netemeinicie a hotărârii recurate, ci doar chestiuni de strictă nelegalitate. Așa fiind, Curtea constată că toate acele motive din recursul reclamantei, prin care se reiterează starea de fapt a cauzei, se reproduc depozițiile martorilor, precum și diferite probe, în special cu înscrisuri, ori se fac trimiteri la istoricul relațiilor dintre părți intră sub incidența excepției inadmisibilității, urmând să fie înlăturate ca inadmisibile. Cu pr iv ire l a mo tivul de recurs pr in c are se invoc ă ne ad min is tr are a de c ătre ins tanț a de ape l a unor probe sol ic itate de recl aman tă în apel . Art. 295 alin. 2 C. prevede că instanța de apel va putea încuviința refacerea sau completarea probelor administrate la prima instanță, precum și administrarea probelor noi propuse în condițiile art. 292 C., numai dacă consideră că sunt necesare pentru soluționarea cauzei. Acest text legal trebuie coroborat cu dispozițiile art. 129 C., care permit judecătorului să pună în discuția părților necesitatea administrării și a altor probe decât cele solicitate de părți (art. 129 alin. 5 teza finală C.), chiar dacă părțile se împotrivesc, însă, cu respectarea totodată a principiului disponibilității care guvernează procesul civil, consacrat de art. 129 alin. 1 C., precum și cu respectarea dispozițiilor art. 167 alin. 1 C., conform căruia dovezile se pot încuviința numai dacă instanța socotește că ele pot să aducă dezlegarea pricinii. În speță, prin motivele de apel (f. 16 verso dosar apel), reclamanta apelantă a menționat ca probe „., martori, interogatoriul pârâtului, precum și orice probă concludentă, pertinentă și utilă cauzei ar reieși din dezbateri"; fără însă să indice numele și adresele martorilor ori să desemneze probele care ar fi concludente, pertinente și utile soluționării cauzei. La termenul de judecată din (...) reprezentanta reclamantei a solicitat audierea unui martor pentru a dovedi că reclamanta l-a notificat pe pârât în sensul în care această notificare ar fi determinat punerea în întârziere a acestuia, în condițiile art. 1079 C., fără însă să indice numele ori domiciliul martorului, probă testimonială în mod legal respinsă de instanța de apel, câtă vreme dovada expedierii unei astfel de notificări se face prin registrul de notificări al executorului judecătoresc, iar nu prin declarația unui martor. Audierea martorei I. I., care este mandatara reclamantei, în mod legal a fost respinsă de către T., având în vedere că prin această depoziție testimonială reclamanta dorea să dovedească dacă diferența de preț de 45.000 Euro era sau nu datorată de reclamantă. Or, față de stipulația expresă din art. III alin. final din antecontractul dintre părți - conform căreia diferența de preț de 45.000 Euro se va achita la data semnării contractului de vânzare-cumpărare în formă autentică, dată ce depinde de înscrierea imobilului în CF -, nu se putea dovedi cu martoriinexistența obligației reclamantei de plată a acestei diferențe de preț, la o atare dovadă opunându-se prevederile imperative ale art. 1191 și urm. C. Interogatoriul pârâtului nu se mai justifica a fi luat în apel, câtă vreme în fața instanței de fond acestuia i-a fost luat un interogatoriu amănunțit, cuprinzând 28 de întrebări, ocazie cu care reclamanta a avut posibilitatea să insereze în chestionarul cuprinzând interogatoriul orice întrebări pe care le- ar fi considerat necesare, utile, pertinente și concludente pentru justa soluționare a cauzei (f. 155-157 dosar fond). Proba privind depunerea la dosar a unor înscrisuri hotărâtoare (referitoare la racordarea apartamentului în litigiu la utilități) în mod legal a fost respinsă de către T. având în vedere că apelanta avea posibilitatea să depună aceste înscrisuri pe tot parcursul soluționării cauzei în primă instanță, ori, cel mai târziu, odată cu motivele de apel. Se constată, așadar, de către Curte, că nici acest motiv de recurs nu este fondat. Cu privire la celelalte motive de recurs, afirmativ de nelegalitate. În sfârșit, Curtea constată că în mod corect instanța de apel a apreciat temeinicia și legalitatea poziției pârâtului, de a invoca excepția de neexecutare a contractului, pe motiv că reclamanta nu și-a executat propria obligație ce-i revenea, aceea de plată a diferenței de preț de 45.000 Euro. Recurenta a susținut că pârâtul nu era îndreptățit să invoce excepția de neexecutare a contractului câtă vreme el nu și-a îndeplinit propriile obligații, respectiv, nu i-a predat reclamantei o serie de documente care ar fi trebuit predate odată cu încheierea contractului de vânzare-cumpărare în formă autentică, respectiv cartea tehnică a imobilului, autorizația de construire, încheierea de întabulare, etc. Curtea constată că aceste susțineri ale recurentei sunt vădit nefondate, motivat pe următoarele: În antecontractul de vânzare-cumpărare încheiat de către părți s-a stipulat că plata diferenței de preț de 45.000 Euro urma să se facă la data semnării contractului de vânzare-cumpărare în formă autentică, dată care depindea de înscrierea imobilului în CF (art. III alin. final). Nicăieri în cuprinsul acestui antecontract nu s-a prevăzut că reclamanta va achita diferența de preț de 45.000 Euro doar dacă pârâtul îi va preda cartea tehnică a imobilului, autorizația de construire, încheierea de întabulare, etc. În consecință, reclamanta nu poate pune în sarcina cocontractantului său alte obligații decât cele expres stipulate prin antecontractul de vânzare- cumpărare încheiat de părți. Este știut faptul că excepția de neexecutare a contractului este un mijloc de apărare aflat la dispoziția uneia dintre părțile contractului sinalagmatic, în cazul în care i se pretinde executarea obligației ce-i incumbă, fără ca partea care pretinde această executare să-și execute propriile obligații. În materia particulară a vânzării-cumpărării, art. 1322 C. face o aplicație particulară a excepției de neexecutare a contractului prevăzând că vânzătorul nu este dator să predea lucrul dacă cumpărătorul nu plătește prețul. Drept urmare, câtă vreme obligația reclamantei, de plată a diferenței de preț de 45.000 Euro, era condiționată doar de încheierea contractului de vânzare-cumpărare în formă autentică, după prealabila întabulare în CF aacestuia, în mod legal pârâtul putea invoca excepția de neexecutare a contractului - constând în neplata de către reclamantă a diferenței de preț - și să refuze astfel să-i predea reclamantei respectivul apartament. Motivul de recurs ref er itor l a înc ălc are a d rep tulu i l a un proces echitabil, prevăzut de art. 21 din Constituția României, urmează să fie respins ca nefondat de către Curte, având în vedere că reclamanta nu a fostîmpiedicată în niciun fel în a-și face apărarea cum dorea de cuviință, respectiv în a-și susține poziția procesuală în fața instanței, în acțiunea pendinte, cum aprecia mai bine din punct de vedere al propriilor interese. Nu se poate invoca încălcarea dreptului la un proces echitabil, câtă vreme, reclamanta a fost asistată de un apărător calificat și câtă vreme, instanța de apel, printr-o pertinentă apreciere a ansamblului probațiunii administrate în cauză și printr-o reală stabilire a stării de fapt, a analizat toate motivele de apel cu care a fost legal sesizată. Nefondat este și motivul de recurs prin care se invocă motivarea străină de natura pricinii, din decizia recurată, câtă vreme, decizia instanței de apel a fost exhaustiv motivată, prin raportare la fiecare dintre motivele de apel cu care a fost legal învestită. Drept urmare, Curtea constată că în cauză nu sunt incidente motivele de recurs afirmativ întemeiate pe prevederile art. 304 pct. 3, 5, 7, 8 și 9 C. Așa fiind, în temeiul tuturor considerentelor anterior expuse și a prevederilor art. 312 alin. 1 C., Curtea urmează să respingă ca nefondat prezentul recurs. Față de căderea sa în pretenții, în temeiul art. 274 C., rap. la art. 1169 C., reclamanta recurentă va fi obligată să îi plătească pârâtului intimat suma de 1.000 lei cheltuieli de judecată în recurs, reprezentând onorariu avocațial aferent contractului de asistență juridică nr. 1., justificat prin chitanța de plată nr. 19/(...) (f. 59, 34 dosar recurs). PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta B. R. S., prin mandatar I. I. - D., împotriva deciziei civile numărul 5. din 11 noiembrie 2010 a T.ui C., pronunțată în dosar numărul (...), pe care o menține. Obligă pe numita recurentă să plătească intimatului P. - V. L. - M. suma de 1.000 lei, cheltuieli de judecată în recurs. Decizia este irevocabilă. Dată și pronunțată în ședința publică din 06 mai 2011. PREȘEDINTE JUDECĂTORI C.-M. CONȚ I.-D. C. A.-A. P. GREFIER A. A. M. Red.CMC/dact.MS 2 ex./(...) Jud.fond: M.C.H. Jud.apel: M.O.S./D.I.T.
| ← Decizia civilă nr. 4844/2011, Curtea de Apel Cluj | Decizia civilă nr. 3468/2011, Curtea de Apel Cluj → |
|---|
