Decizia civilă nr. 2170/2011, Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie
Dosar nr. (...)
D. CIVILĂ NR. 2170/R/2011
Ședința a 16 iunie 2011
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: A. A. C.
JUDECĂTOR: ANA I. JUDECĂTOR: T.-A. N. G.: C. B.
S-a luat în examinare recursul formulat de reclamanții M. ANA și Ș. E., împotriva sentinței civile nr. 619 din 24 martie 2011 a T.ui M. în dosarul nr. (...), privind și pe intimații S. R. PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE PRIN D. G. A F. P. M. și P. DE PE L. CURTEA DE APEL CLUJ, având ca obiect despăgubiri în baza Legii nr. 2..
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C., procuror S. A., lipsă fiind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care, se constată că la data de 19 mai
2011, s-a depus la dosar, prin registratura instanței, din partea pârâtului intimat S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice, întâmpinare prin care solicită respingerea recursului, un exemplar fiind comunicat cu reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C.
Se constată că prin motivele de recurs s-a solicitat judecarea cauzei în conformitate cu prevederile art. 242 alin. 2 C. proc. civ.
Reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C. arată că nu are cereri de formulat în probațiune.
Nemaifiind alte excepții sau cereri, C. declară închisă faza cercetării judecătorești și acordă cuvântul în susținerea recursului.
Reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C. solicită respingerea recursului și menținerea în tot a hotărârii atacate.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 619 din 24 martie 2011 a T.ui M. a fost respinsă acțiunea civilă formulată de reclamantele M. Ana și Ș. E., în contradictoriu cu pârâtul S. R. reprezentat prin Ministerul Finanțelor Publice.
Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut că, conform susținerilor reclamantelor, autorul lor M. Emerich, a fost prizonier de război în U. în perioada (...)-(...).
În prezent există o categorie de persoane care s-au împotrivit fățiș, chiar prin acțiuni armate, regimului totalitar comunist, sau care au fost persecutate de către acesta ca urmare a exercitării unor drepturi fundamentale ce au fost considerate amenințări la adresa sistemului politic totalitar, și care nu au beneficiat până acum de o minimă reparație morală constând în ștergerea consecințelor penale ale condamnărilor lor.
Potrivit dispozițiilor art. 1 alin. 3 din L. nr. 2. „constituie, de asemenea, condamnare cu caracter politic și condamnarea pronunțată în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 pentru orice alte fapte prevăzute de legea penală, dacă prin săvârșirea acestora s-a urmărit unul dintre scopurile prevăzute la art. 2 alin. (1) din Ordonanța de urgență a G. nr. 2. privind acordarea calității de luptător în rezistența anticomunistă persoanelor condamnate pentru infracțiuni săvârșite din motive politice, persoanelor împotriva cărora au fost dispuse, din motive politice, măsuri administrative abuzive, precum și persoanelor care au participat la acțiuni de împotrivire cu arme și de răsturnare prin forță a regimului comunist instaurat în R.ia, aprobată cu modificări și completări prin L. nr. 5., cu modificările și completările ulterioare"; și conform art. 3 din aceeași lege „constituie măsură administrativă cu caracter politic orice măsură luată de organele fostei miliții sau securități, având ca obiect dislocarea și stabilirea de domiciliu obligatoriu, internarea în unități și colonii de muncă obligatoriu, dacă au fost întemeiate pe unul sau mai multe dintre următoarele acte normative";.
Din textele de lege mai sus redate reiese că, prin L. nr. 2. se urmărește a se completa cadrul legislativ referitor la acordarea reparațiilor morale și materiale cuvenite victimelor totalitarismului comunist, realizând un act de dreptate pentru cei care au avut curajul să se opună regimului opresiv și să încerce să-și exercite drepturile fundamentale.
În speță, coroborând susținerile reclamantelor cu actele de la dosar, instanța a reținut că, autorul acestora, M. Emerich a fost înrolat în armată în anul 1943, iar în perioada (...)-(...) a fost luat prizonier în U.. Deci, măsura prizonieratului a fost luată de un alt regim decât cel comunist, instaurat la noi în țară începând cu data de 6 martie 1945 când la conducere a fost numit primul guvern comunist sub conducerea lui P. G.
Prin D. nr. 1358 din 21 octombrie 2010 a Curții Constituționale care s-a constatat că prevederile art. 5 alin. 1 lit. a teza întâi din L. nr. 2. privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada (...)-22 decembrie 1989 cu modificările și completările ulterioare, sunt neconstituționale.
Având în vedere că, deciziile Curții Constituționale sunt obligatorii de la data publicării, precum și faptul că în termenul de 45 de zile prevăzut de textul de lege mai sus amintit a expirat în 31 decembrie 2010, dată la care și-au încetat efectele juridice și dispozițiile art. 5 alin. 1 lit. a ale Legii nr. 2., articol care reglementa daunele morale, acțiunea formulată de reclamant nu mai are suport legal.
După dezbaterea cauzei în fond, reprezentanta reclamantului, avocat
D. I. a depus concluzi scrise, de unde reiese că ar fi formulat cereri noi, astfel, toate cererile noi și actele noi depuse după dezbaterea cauzei în fond nu pot fi luate în considerare.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs în termenul legal reclamantele, solicitând modificarea sentinței atacate în sensul admiterii acțiunii.
În motivarea recursului, reclamantele au arătat că măsura deportării în URSS reprezintă o măsură administrativă cu caracter politic ce se încadrează în dispozițiile art. 4 din lege, că intenția legiuitorului nu a fost aceea de a acorda daune morale numai persoanelor condamnate politic, ci aceea de a întregi cadrul juridic privind repararea nedreptăților comise de regimul comunist prin acordarea de daune morale și materiale deținuților și deportaților politici. Ori, măsura prizonieratului luată față de antecesorul lor are caracter politic.
Prin urmare, raportat la dispozițiile art. 4 alin. 2 și art. 1 alin. 3 din L. nr. 2. coroborate cu dispozițiile art. 2 alin. 1 din OUG nr. 2., respectiv D. - lege nr. 118/1990, măsura prizonieratului antecesorului lor se încadrează în cerințele acestor texte de lege.
În legătură cu deciziile Curții Constituționale invocate de instanța de fond, recurentele au arătat că, față de data înregistrării cererii, acestea nu sunt incidente în cauză. Sesizarea instanței de judecată s-a făcut în baza Legii nr. 2. în vigoare la data promovării acțiunii, acesta fiind momentul nașterii raportului juridic de drept substanțial.
Prin întâmpinarea depusă S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice s-a opus admiterii recursului, invocând în sprijinul poziției sale decizia nr. 1. a
Curții Constituționale.
Examinând recursul declarat, prin prisma motivelor invocate, curtea apreciază că este nefondat și în baza art.312 alin. 1 Cod proc.civ., urmează să-l respingă pentru următoarele considerente:
Potrivit dispozițiilor art. 4 alin. 2 din L. nr. 2., „persoanele care au făcut obiectul unor măsuri administrative, altele decât cele prevăzute la art. 3, pot solicita instanței de judecată să constate caracterul politic al acestora";.
Din interpretarea acestor norme juridice, rezultă că se poate constata caracterul politic și al altor măsuri administrative în afara dislocării și stabilirii de domiciliu obligatoriu, internării în unități și colonii de muncă sau stabilirii de loc de muncă obligatoriu în baza actelor normative enumerate în articolul 3, condiția esențială fiind ca persoanele supuse unor astfel de măsuri să fi săvârșit fapte prin care s-a urmărit unul din scopurile prevăzute de art. 2 alin. 1 din Ordonanța de urgență a G. nr. 2..
Prin urmare, și în cazul prevăzut de art. 3 și în cel prevăzut de art. 4 alin. 2 din L. nr. 2., legiuitorul a avut în vedere posibilitatea constatării caracterului politic al unor măsuri administrative, numai dacă persoana a săvârșit fapte îndreptate împotriva regimului totalitar, de natura celor prezentate în actele normative enumerate în art. 3 sau în art. 2 alin. 1 din OUG nr. 2..
În speță, din motivarea în fapt a acțiunii, din precizările făcute de reclamante, precum și din probele administrate rezultă că antecesorul reclamantelor a fost prizonier în perioada (...)-(...) în fosta URSS.
Condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, prevăzute de L. nr. 2. ce constituie temeiul acordării de despăgubiri, trebuie să fie ale S.ui R. Ori, prizonieratul anumitor categorii de persoane, a fost o măsură luată de fosta URSS și nu de S. R.
Luarea ca prizonier în fosta URSS, nu se încadrează între situațiile prevăzute în art. 3, respectiv în art. 4 alin. 2 din L. nr. 2..
În speță, măsura prizonieratului nu a fost dispusă de S. R., ci de forțele sovietice de ocupație și nu s-a datorat împotrivirii față de regimul comunist instaurat la 6 martie 1945.
Prin urmare, în speță nu s-a dovedit existenta unei masuri administrative cu caracter politic in sensul Legii nr. 2..
Situația particulară a antecesorului reclamantelor care a fost luat prizonier în fosta URSS în perioada 1945-1947, nu se circumscrie dispozițiilor Legii nr. 2. și nu face obiectul acestei legi. Cu toate acestea, față de cererea reclamantelor referitoare la faptul că sunt îndreptățite la a li se acorda daune morale în temeiul art. 5 din L. nr. 2., curtea reține următoarele:
Prin D. Curții Constituționale nr. 1358/(...), publicată în M. Of. nr.
761/(...), a fost admisă excepția de neconstituționalitate ridicată de S. R., prin Ministerul Finanțelor Publice - D. C. și, în consecință, s-a constatat că prevederile art. 5 alin. 1 lit. a teza I din L. nr. 2., privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, cu modificările și completările ulterioare, sunt neconstituționale, pe motiv că acestea contravin prevederilor art. 1 alin. 3 și 5 din L. fundamentată, respectiv, încalcă normele de tehnică legislativă, prin crearea unor situații de incoerență și instabilitate, contrare prevederilor Legii nr. 24/2000. În considerentele acestei decizii s-a reținut că L. nr. 2., privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie
1989, face parte din categoria legilor organice, fiind adoptată de P. cu respectarea prevederilor art. 75 și ale art. 76 alin. (1) din Constituție, însă, așa cum a statuat Curtea Constituțională prin D. nr. 1., aceasta nu a fost supusă controlului de constituționalitate a priori, conform art. 146 lit. a) din Constituție.
Art. 147 din Constituția R.iei din 21 noiembrie 1991 prevede că „ dispozițiile din legile și ordonanțele în vigoare, precum și cele din regulamente, constatate ca fiind neconstituționale, își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale dacă, în acest interval, P.ul sau Guvernul, după caz, nu pun de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției. Pe durata acestui termen, dispozițiile constatate ca fiind neconstituționale sunt suspendate de drept";, iar „ în cazurile de neconstituționalitate care privesc legile, înainte de promulgarea acestora, P.ul este obligat sa reexamineze dispozițiile respective pentru punerea lor de acord cu decizia Curții Constituționale";.
Art. 31 din L. nr. 47 din 18 mai 1992, privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale prevede că „decizia prin care se constată neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare este definitivă și obligatorie";.
Din coroborarea art. 147 din Constituția R.iei Revizuită cu art. 31 alin.
1 și 3 din L. nr. 47/1992 republicată, se desprinde cu evidență faptul că, pe de o parte, deciziile Curții Constituționale sunt general obligatorii, nu doar în cauza în care a fost invocată respectiva excepție de neconstituționalitate, iar pe de altă parte că, acele dispoziții din legile și ordonanțele în vigoare, constatate ca fiind neconstituționale, își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale, dacă, în acest interval, P.ul sau Guvernul, după caz, nu pune de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției.
În speță, în termenul de 45 de zile prevăzut de art. 147 alin. 1 din
Constituție, nu au fost puse de acord prevederile neconstituționale ale art. 5 alin. 1 lit. a teza I din L. nr. 2. cu dispozițiile constituționale, astfel că, textul art. 5 alin. 1 lit. a teza I din L. nr. 2. și-a încetat efectele juridice. D. urmare, în prezent nu există un temei juridic în legea specială, nr. 2., care să fundamenteze admisibilitatea cererilor de chemare în judecată promovate în baza Legii nr. 2., având ca obiect acordarea de despăgubiri morale.
În legătură cu art. 998 C. civil invocat de recurente, ca temei de drept al acțiunii lor, curtea constată că acțiunea promovată de reclamante a fost întemeiată pe dispozițiile art. 5 alin. 1 lit. a din L. nr. 2..
După închiderea dezbaterilor din data de (...), reclamantele prin avocat au depus la dosar concluzii scrise, prin care solicită instanței să-i admită acțiunea precizată, să constate caracterul politic al măsurii administrativede prizonierat luată față de antecesorul lor și obligarea pârâtului la plata despăgubirilor morale, în temeiul dispozițiilor art. 5 alin. 1 și 4 din L. nr.
2., raportat la dispozițiile art. 998 C. civil.
Prin urmare, în mod legal instanța de fond a constatat că, până la închiderea dezbaterilor reclamantele nu și-au modificat temeiul de drept al acțiunii.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E :
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantele M. ANA și Ș. E. împotriva sentinței civile numărul 619 din 24 martie 2011 a T.ui M. pronunțată în dosar numărul (...), pe care o menține.
D. este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 16 iunie 2011.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI G. A. A. C. ANA I. T. A. N. C. B.
Red. A.I. dact. GC
2 ex/(...)
Jud.primă instanță: P. G.
| ← Decizia civilă nr. 3468/2011, Curtea de Apel Cluj | Decizia civilă nr. 998/2011, Curtea de Apel Cluj → |
|---|
