Decizia civilă nr. 4844/2011, Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR. (...)
DECIZIA CIVILĂ NR. 4844/R/2011
Ședința publică din data de 23 noiembrie 2011
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE:
A.-T. N.
JUDECĂTORI:
T. D. - președintele Secției I-a civilă
M.-C. V.
G.:
M.-L. T.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantul C. P.-A., precum și recursul declarat de pârâtul S. ROMÂN PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE - D. M., împotriva sentinței civile nr. 1313 din 30 iunie 2011, pronunțată de Tribunalul Maramureș, în dosar nr. (...), având ca obiect despăgubiri în baza Legii nr. 2..
P. de pe lângă C. de A. C. este reprezentant de d-na procuror S. A.
La apelul nominal făcut în cauză se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul este scutit de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că prin memoriile de recurs atât reclamantul cât și pârâtul au solicitat judecarea cauzei în conformitate cu prevederile art. 242 alin. (2) Cod procedură civilă.
C. din oficiu, pune în discuția reprezentantei P.ui de pe lângă C. de A.
C. cele statuate prin decizia nr. 1. pronunțată de Înalta Curte de Casație și
Justiție în recursul în interesul legii, potrivit cărora este inadmisibilă acordarea despăgubirilor bănești în temeiul prevederilor art. 5 alin. (1) lit. a), teza I din L. nr. 2., și nefiind alte cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, declară închisă faza cercetării judecătorești și acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C. pune concluzii în sensul respingerea recursului declarat de pârât întrucât apreciază că în mod corect a reținut instanța de fond caracterul politic al măsurii administrative al condamnării reclamantului pentru săvârșirea infracțiunii de uneltire și al măsurii internării într-o colonie de muncă. Consideră că prin prisma deciziei nr. 1. pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în recursul în interesul legii, recursul promovat de reclamant trebuie respins ca nefondat.
C. reține cauza în pronunțare.
C U R T E A,
Prin sentința civilă nr. 1313 din (...) a T.ui M., s-a admis în parte acțiunea civilă precizată, intentată de reclamantul C. P. A. în contradictoriu cu pârâtul S. ROMÂN prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE și în consecință, s-a constatat caracterul politic al condamnării reclamantului prin sentința penală nr. 877 din (...) a T.ui C., pentru uneltire contra ordiniisociale, prevăzută de art. 209 Cod penal și al încadrării în colonie de muncă între anii 1952-1955.
S-a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune în ceea ce privește capătul de cerere întemeiat pe dispozițiile art. 998-999 Cod civil, având ca obiect obligarea pârâtului la plata către reclamant de daune materiale.
S-au respins capetele de cerere având ca obiect obligarea pârâtului la daune morale și despăgubiri materiale reactualizate. A fost obligat pârâtul să îi plătească reclamantei cheltuieli de judecată în sumă de 2.000 lei.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că prin sentința penală nr. 877 din 26 mai 1949 a T.ui Militar C., C. Petre a fost condamnat la 3 ani închisoare corecțională, 3.000 lei amendă corecțională și 3 ani interdicție corecțională, pentru delictul de uneltire contra ordinii sociale în baza art. 209 pct. 2 lit. a), b), f), din Codul penal și a fost obligat să îi plătească statului 4.000 lei cheltuieli de judecată în baza art. 304 din Codul justiției militare.
Potrivit art. 1 alin. (2) lit. a) din L. nr. 2., constituie de drept condamnări cu caracter politic condamnările pronunțate pentru faptele prevăzute în art. 209 Cod penal.
Așa fiind, s-a constatat caracterul politic al condamnării reclamantului prin sentința penală nr. 877 din 26 mai 1949 a T.ui Militar C., în baza art. 3
și 4 din L. nr. 2..
Capătul de cerere privind acordarea despăgubirilor morale suferite, întemeiat pe dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) din L. nr. 2., a fost respins întrucât prin decizia C. C. nr. 1. s-a constatat neconstituționalitatea acestor dispoziții legale.
Precizarea de acțiune întemeiată pe dispozițiile art. 998-999 Cod civil, a fost respinsă ca fiind prescrisă, raportat la prevederile art. 3 alin. (1) coroborat cu art. 8 alin. (1) din D. nr. 1..
Împotriva acestei sentințe, au declarat recurs reclamantul și pârâtul.
În recursul declarat de reclamantul C. P. A., s-a solicitat admiterea recursului și rejudecând cauza, respingerea excepției prescripției dreptului la acțiune, modificarea sentinței în parte, în sensul admiterii acțiunii introductive de instanță în baza Legii nr. 2. și a dispozițiilor art. 998-999
Cod civil și obligarea pârâtului la plata sumei de 1.000.000 euro despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare și 7.000 lei cheltuieli de judecată.
În motivarea recursului său, reclamantul a susținut că acțiunea pentru acordarea daunelor morale a fost întemeiată pe dispozițiile art. 5 lit. a) din L. nr. 221/2008, care și-au încetat efectele juridice începând cu data de 31 decembrie 2010, ca urmare a declarării lor neconstituționale prin decizia C. C. nr. 1..
Dispozițiile Legii nr. 2. fiind de imediată aplicare, reclamantul a fost pus în termenul de prescripție de 3 ani conform dreptului comun, chiar în condițiile în care dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) teza întâi din L. nr. 2. și-au încetat efectele juridice.
T. însă a ignorat faptul că răspunderea civilă delictuală își are izvorul în texte de lege în vigoare la data judecării cauzei, statuând că nu există o obligație a statului de a acorda despăgubiri pentru abuzurile săvârșite deregimurile politice existente anterior, acordarea despăgubirilor fiind benevolă.
Indemnizația acordată în temeiul D.ui-lege nr. 118/1990, reprezintă un drept de securitate socială, de protecție socială, nu o despăgubire pentru prejudicii morale.
Referitor la acordarea despăgubirilor materiale, solicitate în baza art. 5 lit. b) din L. nr. 2., reprezentând sumele de bani achitate în temeiul sentinței de condamnare, din interpretarea logică a prevederilor art. 2 din L. nr. 2., rezultă că norma juridică trebuie interpretată în sensul aplicării ei, iar nu în sensul în care să nu se aplice.
Prin L. nr. 2., condamnările politice au fost anulate ca nedrepte, iar statul și-a asumat răspunderea patrimonială față de victimele regimului totalitar. Restabilirea legalității impune înlăturarea tuturor efectelor produse în temeiul actului anulat. Acest principiu contribuie la asigurarea ordinii de drept, fiind de neconceput ca ordinea de drept să fie tulburată însă efectele ce îi aduc atingere să fie totuși menținute.
Sumele de bani reprezentând amenzi contravenționale achitate în baza sentințelor de condamnare cu caracter politic, reprezintă bunuri incorporale, drepturi de creanță, însumate într-un patrimoniu care prezintă valoare pentru deținătorul patrimoniului sau pentru moștenitorii acestuia.
Art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 la C. prevede că orice persoană fizică sau morală are dreptul la respectarea bunurilor sale, nimeni nu poate fi privat de proprietatea sa decât pentru cauze de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege.
Noțiunea de ". în jurisprudența CEDO, privește atât bunurile actuale având o valoare patrimonială, cât și creanțele determinate potrivit dreptului intern, corespunzătoare unor bunuri cu privire la care cel îndreptățit poate avea o speranță legitimă că ar putea să se bucure efectiv de dreptul său de proprietate.
Or prin L. nr. 2., reclamantul a dobândit dreptul de a-i fi restituite sumele achitate în baza unor sentințe de condamnare anulate, "înlăturate"; ca nedrepte.
În recursul declarat de pârâtul S. Român prin Ministerul Finanțelor
Publice, solicitând modificarea în parte a sentinței atacate, în sensul respingerii capătului de cerere privind constatarea caracterului politic al condamnării dispuse față de C. P. A.
În motivarea recursului său, pârâtul a susținut că fapta de uneltire contra orânduirii sociale, pentru care a fost condamnat reclamantul, nu are caracter politic.
Prin decizia nr. 1. a C. C., s-a constatat neconstituționalitatea dispozițiilor art. 5 alin. (1) lit. a) teza întâi din L. nr. 2..
Probele din dosar în materie de reparații sunt insuficiente pentru a se putea caracteriza norma legală ca fiind clară și imprevizibilă. Pârâtul- recurent nu are posibilitatea de a calcula daunele morale suferite de reclamant, care trebuie dovedite de acesta conform art. 1169 Cod civil.
Capătul de cerere al reclamantului privind obligarea pârâtului la plata daunelor morale în temeiul art. 998-999 Cod civil, este prescris potrivit art. 1 alin. (1) coroborat cu art. 3 din D. nr. 1..
Curtea Constituțională a stabilit că reclamantul nu poate susține că a avut o "speranță legitimă";, ca acțiunea lui să fie soluționată în temeiul uneilegi după invalidarea ei, în forma de la data înregistrării ei și nu în forma de la data soluționării ei. Reclamantul nu avea o "speranță legitimă"; să obțină despăgubiri, cererea lui fiind incompatibilă ratione materiae cu dispozițiile art. 1 din Protocolul nr. 1.
În privința dreptului de acces la un tribunal și respectarea principiului securității raporturilor juridice din perspectiva art. 6 din C., C. a afirmat în mod constant în jurisprudența sa că în principiu, puterea legislativă nu este împiedicată să reglementeze în materie civilă, introducând noi dispoziții normative cu efect retroactiv.
Examinând recursurile declarate, prin prisma motivelor invocate, curtea reține următoarele:
1.) În privința recursului reclamantului, curtea observă că reclamantul
și-a întemeiat capătul de cerere având ca obiect obligarea pârâtului la plata despăgubirilor pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare, în sumă de
1.000.000 euro, pe dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) teza întâi din L. nr. 2..
Aceste dispoziții au fost declarate ca fiind neconstituționale prin decizia nr. 1. a C. C., situație în care acest capăt de cerere nu mai are temei juridic.
Prin decizia nr. 12 din 19 septembrie 2011 a Completului competent să judece recursul în interesul legii din cadrul Înaltei Curți de C. și Justiție, s-a stabilit că urmare a deciziilor C. C. nr. 1. și nr. 1360/2010, dispozițiile art. 1 lit. a) teza întâi din L. nr. 2. și-au încetat activitatea și nu pot constitui temei juridic pentru cauzele nesoluționate definitiv la dat publicării deciziilor instanței de contencios constituțional în Monitorul Oficial.
Precizarea de acțiune depusă la dosar filele 23-25 la data de (...), prin care reclamantul și-a completat temeiul juridic al capătului de cerere având ca obiect obligarea pârâtului la plata despăgubirilor pentru prejudiciul suferit prin condamnare cu dispozițiile art. 998-999 Cod civil, în mod corect a fost respinsă de prima instanță ca fiind prescrisă, raportat la prevederile art. 1 alin. (1), art. 3 alin. (1) și art. 8 alin. (1) din D. nr. 1..
Într-adevăr, după 22 Decembrie 1989, după desființarea
Departamentului Securității S.ui, după intrarea în vigoare a D.ui-lege nr.
118/1990. nimic nu l-a mai împiedicat pe reclamant să intenteze o acțiune împotriva S.ui Român prin Ministerul Finanțelor Publice, prin care să solicite obligarea lui la despăgubiri pentru prejudiciul suferit prin condamnare.
L. nr. 2. a stabilit termene pentru formularea acțiunilor întemeiate pe dispozițiile acesteia.
Pentru acțiunile întemeiate pe dreptul comun, termenele de prescripție sunt cele reglementate de dreptul comun, respectiv de D. nr. 1..
Nu este posibil ca unei acțiuni întemeiate pe dispozițiile dreptului comun (art. 998-999 Cod civil), să i se aplice termenele de prescripție din legea specială (L. nr. 2.).
În ceea ce privește capătul de cerere având ca obiect obligarea pârâtului la plata despăgubirilor reprezentând amenzi penale și cheltuieli de judecată stabilite în sarcina reclamantului prin sentința penală, în mod corect prima instanță a reținut că acestea nu se încadrează în prevederile art. 5 lit. b) din L. nr. 2., care nu pot fi extinse la alte ipoteze decât acelea pe care legiuitorul a intenționat să le reglementeze.
Din perspectiva art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 la C. și a jurisprudenței CEDO, reclamantul nu poate susține că a avut un ". sau cel puțin o "speranță legitimă";, câtă vreme prestația la care reclamantul a solicitat să fie obligat statul în baza art. 5 alin. (1) lit. a) teza întâi din L. nr.
2. a fost una rezultată dintr-o situație legală ce urma să se concretizeze abia la finalul unei proceduri judiciare.
Prin urmare, la data intrării în vigoare a Legii nr. 2., reclamantul nu avea un ". sau o "speranță legitimă"; în sensul jurisprudenței CEDO, generate de aplicarea art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 la C., pe care trebuia să îl prezerve sau să îl confirme prin simpla declanșare a procesului, ci doar posibilitatea de a-l dobândi printr-o hotărâre judecătorească pe care putea să o execute cel mai devreme după rămânerea ei definitivă.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 304 pct. 9 coroborat cu art. 312 alin. (1) C.pr.civ., se va respinge recursul reclamantului împotriva sentinței tribunalului, ca nefondat.
2.)Referitor la recursul pârâtului S. Român prin Ministerul Finanțelor Publice, curtea observă că acesta a formulat critici la sentința recurată ca și cum acțiunea reclamantului ar fi fost admisă în totalitate pe fond, de aceea motivele respective vor fi înlăturate ca lipsite de interes.
Întrucât din acțiunea reclamantului a fost admis numai capătul de cerere având ca obiect constatarea caracterului politic al condamnării acestuia prin sentința penală nr. 877/(...) a T.ui Militar C., pentru uneltire contra ordinii sociale prevăzute de art. 209 Cod penal și al încadrării într-o colonie de muncă între anii 1952-1955, pârâtul avea interes să critice sentința numai din această perspectivă.
Potrivit art. 1 alin. (2) lit. a) din L. nr. 2., constituie de drept condamnare cu caracter politic condamnarea pronunțată pentru fapta prevăzută în art. 209 Cod penal.
Conform art. 4 alin. (2) din aceeași lege, persoanele care au făcut obiectul unor măsuri administrative, altele decât cele prevăzute la art. 3, pot solicita instanței de judecată să constate caracterul politic al acestora.
Faptul că pentru fapta săvârșită de reclamant, L. nr. 2. prevede de drept caracterul ei politic, nu îl împiedică pe acesta să solicite instanței ca în cazul său să se constate caracterul politic al condamnării sale cu caracter politic, ca o recunoaștere și o minimă satisfacție morală a curajului său de a lupta cu un regim totalitar, în perioada lui cea mai represivă și odioasă.
Pentru aceste considerente, în baza art. 304 pct. 9, art. 3041 și art. 312 alin. (1) C.pr.civ., se va respinge recursul pârâtului în contra sentinței tribunalului, ca nefondat. PENTRU ACESTE MOTIVE IN NUMELE LEGII D E C I D E : Respinge ca nefondate recursurile declarate de reclamantul C. P. A. și pârâtul S. ROMÂN prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE împotriva sentinței civile nr. 1313 din 30 iunie 2011 a T.ui M., pronunțată în dosar nr. (...), pe care o menține. Decizia este irevocabilă. Dată și pronunțată în ședința publică din 23 noiembrie 2011. PREȘEDINTE JUDECĂTORI A.-T. N. T. D. M.-C. V. G. M.-L. T. Red.TD:(...) Dact.CC:(...)-2 ex. Jud.fond:Țiplea D.
| ← Decizia civilă nr. 92/2011, Curtea de Apel Cluj | Decizia civilă nr. 1580/2011, Curtea de Apel Cluj → |
|---|
