Decizia civilă nr. 1650/2011, Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
R.IA
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale pentru minori și familie
Dosar nr. (...)
D. CIVILĂ NR. 1650/R/2011
Ședința publică din data de 10 mai 2011
Instanța constituită din: Președinte : D. - L. B.- vicepreședinte al C. de A. C.
Judecători : A. C.
V. M. - președintele C. de A. C.
Grefier : S.- D. G.
S-au luat în examinare, în vederea pronunțării, recursurile declarate de pârâții P. M. C.- N. și S. R. PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE PRIN D. G. A F. P. C., împotriva sentinței civile nr. 1. 25 noiembrie 2010, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr. (...), precum și recursurile declarate de pârâții A. N. PENTRU R. P. și C. C. PENTRU S. D., împotriva aceleiași sentințe și încheierii din data de (...), pronunțată în dosarul nr. (...) al T. C., privind și pe reclamanta G. C. T., având ca obiect P. în baza L. nr.
1..
Dezbaterea în fond a cauzei a avut loc în ședința publică din data de
6 mai 2011, când reprezentantul reclamantei intimate a pus concluzii care au fost consemnate în încheierea ședinței publice din aceeași dată, încheiere care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
C U R T E A
I. Cererea de chemare în judecată. Prin cererea introductivă înregistrată sub nr. de mai sus, reclamantul M. B. I. a formulat plângere împotriva dispoziției privind acordarea de despăgubiri nr. 26 din 5 ianuarie 2009, emisă de P. municipiului C.-N., chemând în judecată pe pârâții P. municipiului C.-N. și S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice, solicitândinstanței obligarea acestora la plata despăgubirilor pentru construcția care a fost situată în C.-N., str. D. Cantemir nr. 5, preluată de către S. R., în temeiul Decretul nr. 223/1974 și ulterior demolată, în cuantumul care se va stabili pe baza expertizei.
În motivare, s-a arătat că Dispoziția P.ui nr. 26 din 5 ianuarie 2009 privind acordarea de despăgubiri este nelegală, întrucât nu stabilește cuantumul despăgubirilor pe care urmează să le obțină reclamantul pentru construcția situată în C.-N., str. D. Cantemir nr. 5, care i-a fost preluată și ulterior demolată.
Pe de altă parte, este de notorietate că F. P. este inoperant și că nu achită despăgubirile. Având în vedere că actul de preluare a construcției în temeiul Decretul nr. 223/1974 este unul abuziv și că reclamantul are dreptul în condițiile L. nr. 1. la măsuri reparatorii, că restituirea în natură nu mai este posibilă, solicită admiterea acțiunii.
La data de (...), reclamantul a formulat o extindere de acțiune față de pârâții A. N. pentru R. P. și C. C. pentru S. D., invocând în drept dispozițiile T. VII din L. nr.1..
La data de (...) numita G. C. T. a depus la dosar înscrisuri din care rezultă decesul reclamantului, unchiul său, precum și dovada acceptării succesiunii acestuia, solicitând continuarea procesului început de antecesorul său (pag. 185-188).
II. Întâmpinările
1. P. S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice prin D. G. a F. publice a J.
C. a formulat întâmpinare, solicitând respingerea acțiunii, invocând lipacalității sale procesuale pasive.
În motivare s-a arătat că, raportându-se la obiectul cauzei, respectiv acțiune in baza L. nr. 1., potrivit actualului cadru legislativ, Ministerul
Finanțelor Publice nu are calitate procesuala pasivă în prezenta cauza .
În speță, P. M. C.-N. a fost singurul emitent al actului administrativ contestat de reclamant, a cărui anulare se solicită.
2. P. P. municipiului C.-N. a formulat întâmpinare solicitând instanțeirespingerea acțiunii, invocând excepția lipsei calității sale procesuale pasive.
În motivare s-a arătat că în conformitate cu prevederile L. nr. 1., modificată și completată, primarul poate emite doar dispoziție de acordare a măsurilor reparatorii.
3. Pârâta C. C. pentru S. D. B. a depus întâmpinare, prin care a invocatexcepția inadmisibilității cererii introductive de instanță și excepția lipsei calității sale procesuale pasive.
Referitor la excepția inadmisibilității cererii, învederează instanței că, în cazul dedus judecății, antecesorul reclamantei G. C. T. a formulat o notificare în baza L. nr. 1., prin care a solicitat restituirea imobilului preluat abuziv situat în C.-N., str. Dimitrie Cantemir nr. 5.
În urma pronunțării Sentinței civile nr. 7. și a deciziilor nr.
1078/2006 și 12/2005 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, P.
M. B. a emis Dispoziția nr. 26/(...) prin care se acordă despăgubiri în condițiile legii speciale construcția - casă din cărămidă cu suprafața utilă de
118 mp., situată în C.-N., str. Dimitrie Cantemir nr. 5. în favoarea lui M. B.
I. și a soției foia.
Entitatea învestită cu soluționarea unei notificări nu are decât două modalități la îndemână:
- să acorde în compensare alte bunuri sau servicii;
- să propună despăgubiri acordate în condițiile legii speciale.
Pe cale de consecință, P. M. C.-N., în niciun caz, nu poate ""emite o dispoziție care să conțină cuantumul despăgubirilor acordate, deoarece numai în cadrul procedurii administrative prevăzute de T. VII al L. nr. 2., se stabilește cuantumul măsurilor reparatorii, fiind înființată în acest sens, C. C. pentru S. D. cu atribuția de emitere a tuturor titlurilor de despăgubire.
Astfel, dacă instanța ar admite o expertiză pentru stabilirea cuantumului, aceasta ar duce la o încălcare flagrantă a legii, ea substituindu-se atribuțiilor instituției comisiei.
Pe de altă parte, faptul că F. P. este inoperant nu duce la concluzia că aceste despăgubiri nu pot fi plătite, deși reclamantul susține că dorește plata în numerar, nu în acțiuni.
În ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive, s-a arătat că prin T. VII din L. nr. 2. privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, au fost reglementate atât sursele de finanțare, cuantumul și procedura de acordare a despăgubirilor aferenteimobilelor care nu pot fi restituite în natură, rezultate din aplicarea L. nr.
1., cât și înființarea unei entități, respectiv C. C. pentru S. D., cu atribuții în privința emiterii deciziilor conținând titlurile de despăgubire, atribuții care sunt exercitate în cadrul și după urmarea procedurilor administrative pentru acordarea despăgubirilor, prevăzute în Cap. V T. VII al actului normativ menționat.
Prin urmare, raportat la pretențiile reclamantului de a plăti despăgubirile ce vor fi stabilite în cadrul unei expertize, învederează faptul că nu C. C. are obligația de a emite titluri de plată, de a acorda despăgubiri în numerar și de efectua plata despăgubirilor bănești, ci A. N. pentru R. P..
Pe cale de consecință, solicită admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive a C. C. pentru S. D. și respingerea acțiunii ca fiind îndreptată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
În drept, s-au invocat L. nr. 1., republicată, L. nr.2., O. nr. 184/2002, H.G. nr. 1095/2005, O. nr. 8., art. 115-119 C.proc.civ.
4. P. A. N. pentru R. P. a formulat întâmpinare, invocând excepțiainadmisibilității cererii, precum și excepția prematurității acesteia.
În ce privește excepția inadmisibilității, acest pârât a reiterat aceleași susțineri ca și pârâta C. C. pentru S. D. B. .
Referitor la excepția prematurității cererii, s-a arătat că, după emiterea dispoziției cu propunere de acordare de despăgubiri, întreaga documentație se transmite secretariatului comisiei centrale în vederea urmării procedurii administrative prevăzute de T. VII din L. nr. 2., procedură care cuprinde mai multe etape și se finalizează prin emiterea de către C. C. a deciziei reprezentând titlul de despăgubire.
Așadar, A. N. pentru R. P. va plăti despăgubirile în numerar, ulterior emiterii titlului de plată/de conversie, în ordinea înregistrării cererilor de opțiune a persoanelor îndreptățite și numai după ce titlul de despăgubire a fost emis de către C. C. pentru S. D.
În speță, reclamantul nu are un titlu de plată în baza căruia A. N. pentru R. P. să poată efectua o plată a despăgubirilor bănești.
În drept s-au invocat H.G. nr. 361/2005, modificată și completată prin
HG nr.1068/2007, L. nr.1., L. nr.2., art.115-119 C.pr.civ.
III. Judecata în primă instanță. Prin sentința civilă nr. 1. din (...), pronunțată de Tribunalul Cluj în dosar nr. (...), s-a admis acțiunea civilăformulată de reclamantul M. B. I., decedat, continuată de G. C. T., în contradictoriu cu pârâții P. municipiului C.-N., S. R. prin Ministerul
Finanțelor Publice, A. N. pentru R. P. și C. C. pentru S. D. și în consecință:
S-a dispus modificarea Dispoziției privind propunerea de acordare de despăgubiri nr. 26/(...), emisă de P. municipiului C.-N., în sensul că stabilește dreptul reclamantului la despăgubiri în sumă totală de 230.000 lei, pentru imobilul construcție casă din cărămidă acoperită cu țiglă, compusă din 3 camere, 1 bucătărie, 1 baie, 1 cămară, 1 hol, 1 sas, 1 terasă,
1 pivniță, 1 magazie de lemne, cu suprafața utilă de 118 mp., situat în C.-N., str. Dimitrie Cantemir nr. 5, înscris în CF nr. 1. C.-N., nr. top 1473/1, condiționat de restituirea sumei primite cu titlu de despăgubiri în urma exproprierii, actualizate.
Au fost obligați pârâții S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice, A. N. pentru R. P. și C. C. pentru S. D. la plata în favoarea reclamantei a sumei de
230.000 lei cu titlu de despăgubiri condiționat de restituirea sumei primite cu titlu de despăgubiri în urma exproprierii, actualizate.
Au fost obligați pârâții să plătească reclamantei suma de 1.600 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a stabilit următoarele:
Prin Dispoziția privind propunerea de acordare de despăgubiri nr.
26/(...), emisă de pârâtul P. municipiului C.-N. în soluționarea notificării înregistrată de reclamantul M. B. I. și soția M. R. sub nr. 1666/(...) prin B. executorului judecătoresc, ce a format obiectul dosarului intern nr. 93, s-a propus acordarea în favoarea acestora de despăgubiri în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate abuziv, T. VII din L. nr. 2., pentru construcția casă din cărămidă, acoperită cu țiglă, compusă din 3 camere, o bucătărie, 1 baie, 1 cămară, 1 hol, 1 sas,1 terasă, 1 pivniță,1 magazie de lemne cu suprafața utilă de 118 mp., situată în C.-N., str. Dimitrie Cantemir nr.5, înscrisă în prezent în CF nr. 1. C.-N. nr. top 1473/1, constând din diferența dintre valoarea despăgubirii primite, 80.000 lei, actualizată cu coeficientul de actualizare aferent fiecărui an, calculat prin raportarea cursului leu/dolar SUA din anul 1987 la cursul leu/dolar SUA din anul anterior emiterii dispoziției și valoarea corespunzătoare a construcției, la care se adaugă valoarea de piață de la data emiterii dispoziției .
În referatul privind propunerea de soluționare a revendicării, s-a precizat că imobilul a trecut în proprietatea S., cu plata de despăgubiri în sumă de 80.000 lei, în temeiul Decretului nr. 223/1974, prin D. nr. 7. a C. E. al C. P. al J. C., de la proprietarii tabulari M. B. I. și M. R., terenul fiind preluat în baza art.30 din L. nr. 58/1974 de la proprietara tabulară Tokes M. .
În cuprinsul acestui referat, s-a mai arătat că, inițial, notificarea solicitanților a fost respinsă însă, prin S. civilă nr.7. pronunțată de Tribunalul Cluj și D. nr.1078/2006 a Î. C. de C. și Justiție, a fost anulată dispoziția de respingere, fiind obligat P. municipiului la emiterea dispoziției de restituire prin echivalent bănesc pentru construcție.
Reclamantul M. B. I.,decedat în cursul procesului, a înțeles să atace în instanță această dispoziție, solicitând obligarea paraților la plata despăgubirilor pentru construcția preluată, în cuantumul ce se va stabili pe baza unei expertize judiciare, motivat de caracterul nefuncțional al F.ui P..
Dispoziția contestată de către reclamant a fost emisă de către pârâtul P. M. C.-N. la data de (...), după intrarea în vigoare a L. nr. 2. prin care s-a modificat și completat L. nr. 1., astfel încât, potrivit Deciziei LII din (...) a Î. C. de C. și Justiție dată în interesul legii și obligatorie pentru instanțele de judecată, conform art. 329 alin. 3 C.proc.civ., prevederile art. 16 și urm. din
T. VII al L. nr. 2. se aplică dispozițiilor emise după intrarea în vigoare a acesteia, inclusiv în cauza de față.
Procedând la analizarea, atât a îndreptățirii reclamantului de a beneficia de măsurile reparatorii prevăzute de lege, cât și a categoriei acestora, instanțele de judecată, în acord cu prevederile legii speciale, dar și ale art. 6 din Convenția E. a D. O. și art. 21 din Constituția R.iei, pot proceda și la evaluarea despăgubirilor, atribuție ce ține de sfera lor de competență.
Prin urmare, evaluarea despăgubirilor în această etapă a procedurii este nu numai admisibilă, dar se și impune în scopul soluționării legale și temeinice a cauzei, fiind de neconceput, ca în cadrul controlului judiciar, etapă finală a procedurii reglementată L. nr. 1. să nu poată fi stabilit dreptul la despăgubiri și cuantumul acestora.
S. R. a fost condamnat în numeroase cauze privind litigii în legătură cu proprietatea, cu referire la imobilele naționalizate, pentru încălcareadreptului la un proces echitabil prevăzut de art. 6 din C. și pentru încălcarea art. 1 din Primul Protocol adițional la C., instanța europeană statuând în sensul că în prezent F. P. nu funcționează într-un mod susceptibil să conducă la acordarea unei despăgubiri efective (H. din (...) în cauza Johanna Huber împotriva R.iei; H. din (...) în cauza Dumitrescu împotriva R.iei; H. din (...) în cauza Silimon și Gross împotriva R.iei; H. din
(...) în cauza Faimblat împotriva R.iei).
În cauza Faimblat, citată anterior, Curtea E. a statuat în sensul că, deși L. nr. 1. le oferă părților interesate atât accesul la o procedură administrativă, cât și, ulterior, la o procedură contencioasă, acest acces rămâne teoretic și iluzoriu, nefiind în prezent în măsură să conducă într-un termen rezonabil la plata unei despăgubiri în favoarea persoanelor pentru care restituirea în natură nu mai este posibilă.
S-a constatat, așadar, că procedura administrativă specială, oferită de legislația internă, nu este în măsură să conducă la acordarea de despăgubiri efective, într-un termen rezonabil, în acord cu cerințele prevăzute de art. 6 din Convenția pentru Apărarea D. O. și a Libertăților Fundamentale, așa cum s-a statuat și în cauzele mai sus citate, astfel că nu se poare concluziona decât în sensul că Ministerul Finanțelor Publice, în calitate de reprezentant al S. R., să fie obligat în mod direct la acordarea de măsuri reparatorii sub forma despăgubirilor în favoarea persoanelor îndreptățite. O astfel de obligație incumbă și Autorității Naționale pentru R. P., precum și C. C. pentru S. D., având în vedere atribuțiile conferite acestora prin dispozițiile legii speciale.
Acești pârâți reproșează reclamantului că nu a încercat să uzeze de toate etapele procedurii administrative speciale, însă nu sunt în măsură să precizeze un termen rezonabil în care reclamantul ar putea beneficia efectiv de despăgubiri în situația în care s-ar conforma pe deplin procedurii administrative speciale.
Curtea E. a D. O., în numeroase cazuri, astfel cum s-a exemplificat mai sus, a concluzionat în mod expres în sensul că F. P. nu este funcțional, o astfel de concluzie reieșind și din cauzele pronunțate de Curte ulterior intrării în vigoare a OUG nr. 8., instanța europeană luând în considerare inclusiv prevederile acestui act normativ din legislația internă.
În acest sens, potrivit aceleiași jurisprudențe, pentru cazul în care nu mai este posibilă restituirea în natură a bunului preluat abuziv de către stat, cu sau fără titlu valabil, iar măsurile reparatorii prevăzute de L. nr. 1. și L. nr. 2. sunt iluzorii Curtea E. a D. O. a stabilit că urmează să se plătească persoanei îndreptățite despăgubiri bănești actuale și egale cu valoarea de piață imobiliară a bunului.
De asemenea, s-a arătat că noua reglementare, L. nr. 2., nu ia în considerare prejudiciul suferit de persoanele care au fost private de bunurile lor înainte de intrarea în vigoare a legii, din cauza absenței îndelungate a oricărei despăgubiri (cauza Porteanu contra R.iei).
Privarea de bun, în absența oricărei despăgubiri, reprezintă o încălcare a art.1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. ori chiar din jurisprudența C. Europene a D. O. reiese că, atunci când statul nu mai poate să restituie imobilul în natură, iar măsurile reparatorii prin echivalent prevăzute de legea internă sunt încă iluzorii, urmează să se plătească reclamantului despăgubiri bănești.
Limitarea impusă reclamantului, în sensul de a utiliza exclusiv procedura specială reglementată de L. nr. 1. are natura unei ingerințe în dreptul de proprietate al acestuia.
O astfel de ingerință este permisă trebuind să fie circumscrisă unor condiții, și anume, să fie prevăzută de lege, să aibă un scop legitim și să respecte principiul proporționalității, acest principiu nefiind respectat, Curtea E. a D. O. constatând în repetate rânduri neîndeplinirea de către stat a obligației pozitive de a reglementa în timp util și de o manieră coerentă chestiunea de interes general reprezentată de restituirea imobilelor naționalizate, cu consecința creării unui climat de incertitudine generală
(cauzele Păduraru, Străin, Faimblat, Katz contra R.iei).
În aceste condiții, în procedura de aplicare a L. nr. 1., în absența unor prevederi de natură a asigura aplicarea efectivă și concretă a măsurilor reparatorii apare un conflict a dispozițiilor art. 1 alin 1 din Primul Protocol Adițional al C.i, ceea ce impune, conform art. 20 alin. 2 din Constituția R.iei, prioritatea normei din C. care, fiind ratificată prin L. nr. 3. face parte din dreptul intern, așa cum statuează dispozițiile art. 11 alin 2 din L.
Fundamentală.
Instanța a reținut că reclamantul are un bun în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional al C.i prin recunoașterea dreptului la acordarea măsurilor reparatorii prin echivalent pentru imobilul construcție situate în C.-N. , str. Dimitrie Cantemir nr.5, evidențiată în prezent în CF nr.1. C.-N., nr. top.1473/1 nerestituit în natură.
În ceea ce privește cuantumul despăgubirilor, pentru determinarea acestora, s-a dispus în cauză efectuarea unei expertize de evaluare a imobilului, conform standardelor internaționale de evaluare, de către expert C. T. Din concluziile acesteia coroborate cu răspunsul la obiecțiunile formulate de către părți a reieșit că valoarea imobilului din litigiu, având în vedere particularitățile acestuia, fiind situat într-o zona rezidențială bună a municipiului C.-N., precum și a faptului că acest spațiu de la început a fost conceput ca locuință, se ridică la suma de 230.000 lei.
Așa fiind, raportat la considerentele menționate, în temeiul dispozițiilor art. 26 din L. nr. 1., având în vedere și dispozițiile T. VII din L. nr. 2., T. a admis acțiunea civilă formulată de reclamantul M. B. I. și continuată de moștenitoarea G. C. T.
Raportat la soluția adoptată, în temeiul art. 274 C.proc.civ., au fost obligați pârâții să plătească reclamantei G. C. T. cheltuieli de judecată în măsura în care au fost dovedite, respectiv în sumă de 1.600 lei reprezentând onorariu expert.
IV. Declarațiile de recurs. Î. acestei sentințe au declarat recurs pârâții S. R., prin Ministerul Finanțelor Publice, prin D. G. a F. P. C., P. municipiului C.- N., iar pârâtele A. N. pentru R. P. și C. C. pentru S. D. au declarat recurs și împotriva încheierii civile din data de (...) a T. C...
1. Prin propriul recurs, pârâtul S. R., prin Ministerul Finanțelor Publiceprin D. G. a F. P. C. a solicitat modificarea hotărârii atacate, în sensul respingerii acțiunii față de Ministerul Finanțelor Publice, pe considerentullipsei calității procesuale pasive.
În motivele declarației de recurs, se arată că în cauza dedusă judecății, procedura administrativă nu a fost declanșată, dosarul aferent Dispoziției nr. 26/2009 a P.ui municipiului C.-N. nefiind transmis S.ui C. C. de către entitatea învestită cu soluționarea notificării.
Reclamanta nefiind titulara unei decizii care să conțină titlul de despăgubire, nu poate fi parcursă nici procedura referitoare la valorificarea titlului de despăgubire, reglementată în cuprinsul Capitolului V din T. VII al L. nr. 2.. Această procedură este pusă în aplicare cu claritate și coerență rezonabilă pentru a evita posibila insecuritate juridică și incertitudinepentru subiectele de drept vizate, fără ingerința unor factori externi care să determine soluții diferite în situații similare și totodată, pentru a asigura securitatea echilibrului bugetar intern.
Însăși Curtea E. a stabilit că este dreptul suveran al legiuitorului de a aprecia întinderea și amplasarea măsurilor pe care le stabilește prin lege, iar sub aspectele practice pe care le-ar presupune o apreciere asupra oportunității vreunei măsuri reparatorii, Curtea nu numai că nu s-ar putea pronunța dar nici nu poate în principiu să completeze sau să schimbe măsuri legislative existente (Cauza Broniovscki contra Poloniei).
În speță, prin L. nr. 1. legiuitorul a reglementat în mod expres atât procedura cât și organele competente să analizeze solicitările de restituire, astfel că inclusiv pentru ipoteza în care instanța a stabilit dreptul la despăgubiri, plata acestora nu poate fi efectuată de Ministerul Finanțelor Publice întrucât fondul alocat de S. R. acordării de despăgubiri este „F. P."; și nu un alt fond.
Prin crearea unei obligații directe a S. R., în afara cadrului legal, puterea judecătorească nu poate suplini lipsa de diligență a puterii executive pentru punerea în aplicare a legilor deoarece s-ar adăuga la legea internă.
Instanța nu poate aplica în mod direct art. 6 din C., cât timp nu există nicio certitudine că statul va putea plăti sumele astfel stabilite, în situația în care toți deținătorii unui bun vor uza de o acțiune directă împotriva statului. În acest sens, s-a pronunțat Înalta Curte de Casație și Justiție prin D. nr.
5615/(...), statuând că nu se poate crea un cadru procesual nou luând în considerare doar imposibilitatea temporară de plată a despăgubirilor.
De altfel, problema imposibilității de plată a despăgubirilor a fost tranșată și de Curtea E. prin hotărârea pronunțată în cauza Atanasiu ș.a. împotriva R.iei, S. R. fiind obligat să ia măsuri prin care să garanteze protecția efectivă a drepturilor de restituire sau de despăgubire, enunțată de art. 6 din C. și art. 1 din Protocolul nr. 1.
2. Prin recursul declarat, pârâtul P. municipiului C.-N. a solicitatadmiterea recursului și modificarea sentinței atacate, în sensul exonerării de la plata cheltuielilor de judecată, întrucât poate emite numai dispoziție de acordare a măsurilor reparatorii, conform prevederilor art. 13 alin. 1 din Titlu VII al L. nr. 2., C. C. fiind aceea ca urmează să facă oferta concretă de acordare a despăgubirilor.
Din analiza întregului probator administrat în cauză, rezultă că P. municipiului C.-N. și-a îndeplinit toate obligațiile legale, stabilite în sarcina sa prin legea specială., soluționând notificarea prin emiterea unei dispoziții motivate. Așa fiind, se impune exonerarea de la plata cheltuielilor de judecată.
3. Pârâta A. N. pentru R. P. a formulat recurs atât împotriva sentințeicivile nr. 1., cât și a încheierii din data de (...), solicitând admiterea recursuluiformulat, în sensul admiterii excepției de necompetență și excepției prematurității cererii privind obligarea la plata despăgubirilor, întrucât:
A. Greșit a fost respinsă excepția inadmisibilității acțiunii reclamantului M. B. I., prin încheierea din (...), care nu a fost comunicată, atâta timp cât P. M. C.-N. a soluționat notificarea în baza actelor depuse și a emis o dispoziție conform legii speciale.
Se apreciază că motivele sentinței sunt contradictorii, instanța ignorând dispozițiile T. VII ale L. nr. 2., cu privire la modalitățile de acordare a măsurilor reparatorii.
Este invocată H. C. în cauza Broniovscki contra Poliniei.
B. Instanța de fond în mod netemeinic și nelegal a respins excepția prematurității cererii introductive pentru efectuarea plății despăgubirilor fiind necesară emiterea unui titlu de despăgubire și îndeplinirea cumulativă a condițiilor prevăzute de legea specială. A fost ignorată și împrejurarea că în raport cu numărul mare al cererilor de restituire, legiuitorul a stabilit și un criteriu obiectiv de soluționare a acestora, cel al ordinii cronologice.
S. obligației de plată încalcă dispozițiile T. VII al L. nr. 2., astfel cum a fost modificat și completat prin O. nr. 6..
C. Se invocă excepția de necompetență materială a instanței, cererea introductivă fiind formulată împotriva unei autorități ce aparține
Administrației P. C. Or, potrivit art. 3 pct. 1 C.pr.civ., competența de primă instanță în această ipoteză aparține curților de apel. Mai mult decât atât, litigiile ce au ca obiect pretenții rezultate din aplicarea T. VII al L. nr. 2. sunt de competența C. de A. - Secția de C. A.
Prin urmare, soluționarea cererii de chemare în judecată era de competența C. de A. O.
D. Greșit au fost aplicate dispozițiile art. 274 C.pr.civ., în condițiile în care pârâta a recunoscut pretenții reclamantului la prima zi de înfățișare, prin apărările formulate precizând că nu poate cădea în pretenții deoarece reclamantul nu are titlu de despăgubire emis pentru a putea cere plata despăgubirilor; dreptul la plată nu este unul actual.
4. Prin recursul formulat, pârâta C. C. pentru S. D. a solicitat admiterearecursului și modificarea sentinței civile nr. 1. a T. C., precum și a încheierii din (...) a T. C., în sensul admiterii excepției lipsei calității procesuale pasive cu privire la solicitarea de plată a despăgubirilor, iar pe fondul cauzei, respingerea acțiunii ca neîntemeiată, întrucât:
A. În mod greșit instanța a apreciat că această entitate are calitate procesuală pasivă și poate fi obligată la plata unor despăgubiri bănești.
În realitate, plata acestor despăgubiri urmează procedura administrativă instituită prin T. VII al L. nr. 2., relevante fiind dispozițiile art. 13 alin. 1 și art. 18 alin. 1, așa cum a fost modificat prin O. nr. 8..
C. C. nu are obligația legală de a emite titluri de plată, de a acorda despăgubiri în numerar și de a efectuat plata efectivă a despăgubirilor bănești, aceste atribuții aparținând Autorității Naționale pentru R. proprietăților prin D. de A. a D.
B. Se invocă excepția de necompetență materială a primei instanțe, în raport cu dispozițiile art. 19 din T. VII al L. nr. 2., orice litigii care vizează procedura administrativă specială fiind de competența C. de A. - Secția C. A. și F.
C. Referitor la plata cheltuielilor de judecată, se apreciază că sunt incidente dispozițiile art. 275 C.pr.civ., prin apărările formulate, C. C. arătând că nu are calitate pasivă în prezenta cauză și, pe cale de consecință, nu poate cădea în pretenții cu obligarea acesteia la cheltuieli de judecată.
D. Din rațiuni financiare creanțele asupra statului pot fi limitate sau eșalonate la plată și nu pot fi plătite decât în condiții de solvabilitate, principii care nu sunt înlăturate de jurisprudența C., invocate de prima instanță în motivele sentinței.
C. C. nu poate ignora dispozițiile legale în vigoare, cele ale T. VII ale L. nr. 2. și nici nu își poate aroga dreptul de legiuitor pozitiv.
Este invocată H. C. în cauza Broniovscki contra Poloniei și D. nr.
52/2007 a Î. C. de C. de Justiție pronunțată într-un recurs în interesul legii.
V. Întâmpinarea. Reclamanta intimată G. C. T. a depus întâmpinare (pag. 38-40), solicitând respingerea recursurilor formulate, ca nefondate, relevante fiind cele statuate de Curtea europeană prin H.-pilot pronunțată în cauza M. Atanasiu ș.a. împotriva R.iei.
VI. Judecata în recurs
VI.1 Recursurile declarate de S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice, de
A. N. pentru R. P. și de C. C. pentru S. D. vizează, în esență, aceleașiprobleme, legate de calitatea procesuală pasivă a acestor entități, în cadrul prezentului proces și de admisibilitatea pretențiilor reclamantului, în raport cu caracterul imperativ al normelor care prescriu o procedură administrativă specială ce trebuie urmată pentru a obține plata despăgubirilor, reglementată prin legislația națională, respectiv T. VII al L. nr. 2.. Așa fiind, se va răspunde acestora prin considerente comune.
Cu privire la excepția de necompetență după materie a secției civile a T. C., care a soluționat această cauză în primă instanță, Curtea apreciază că aceasta este neîntemeiată, nu se verifică motivul casare de ordine publică reglementat prin art.304 pct.3 C.proc.civ.
Observă Curtea că prima instanță a fost învestită în condițiile art.26 alin.3 din L. nr.1., republicată, reclamantul atacând dispoziția P.ui municipiului C.-N., dată cu nr.26 din 5 ianuarie 2009 or, potrivit acestui text normativ, dispoziția motivată a entității învestite cu soluționarea notificării poate fi atacată la secția civilă a tribunalului.
Numai deciziile C. C. pot fi atacate în justiție în condițiile L. contenciosului administrativ nr. 554/2004, în contradictoriu cu S. R. reprezentat prin C. centrală, potrivit art. 19, 20 din T. VII al L. nr.2. or, o astfel de decizie nu a fost emisă în cauză, prin urmare, nu putea fi atacată.
Prima instanță a calificat juridic corect acțiunea cu soluționarea căreia a fost sesizată, judecând cu respectarea normelor de competență după materie.
Cu privire la calitatea procesuală pasivă a pârâților , în contextul reglementării, prin legea națională, a unei proceduri speciale administrative, înscopul plății despăgubirilor bănești.
Conform legislației interne, respectiv art. 10 alin. 10 din L. nr. 1., republicată, în ipoteza alin. 2, măsurile reparatorii prin echivalent vor consta în compensare cu alte bunuri sau servicii oferite în echivalent de către entitatea învestită, potrivit prezentei legi, cu soluționarea notificării, cu acordul persoanei îndreptățite sau despăgubiri acordate în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv.
Trimiterea la legea specială, din textul normativ mai sus evocat, vizează T. VII al L. nr. 2. privind regimul stabiliri și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv.
Conform dispoziției de principiu cuprinsă în art. 1, această lege reglementează sursele de finanțare, cuantumul și procedura de acordare a despăgubirilor aferente imobilelor care nu pot fi restituite în natură, reprezentate din aplicarea L. nr. 1. și a altor legi speciale reparatorii (O. nr.
94/2000 privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din R.ia și O. nr. 83/1999 privind restituirea unor bunuri imobile care au aparținut comunității cetățenilor aparținând minorităților naționale din R.ia).
Potrivit art. 3 alin. 1 lit. b din același act normativ, entitatea destinată realizării plății prin echivalent a despăgubirilor aferente imobilelor preluateîn mod abuziv de S. R. în perioada de referință a L. nr. 1. este F. „., care se înființează și funcționează în condițiile stipulate în cuprinsul Cap. II al legii.
Potrivit art. 13 alin. 1 lit. a coroborat cu art. 3 alin. 1 lit. a, pentru analizarea și stabilirea cuantumului final al despăgubirilor care se acordă potrivit prevederilor prezentei legi, se constituie C. C. pentru S. D., în subordinea Cancelariei Primului Ministru, care „dispune emiterea deciziilor referitoare la acordarea titlurilor de despăgubire";, definite ca fiind certificate care incorporează drepturile de creanță ale deținătorilor asupra S. R., corespunzător despăgubirilor acordate potrivit legii și care vor putea fi valorificate în două modalități:
1. prin conversia lor în acțiuni emise de F. „.
2. prin preschimbarea lor în titluri de plată, acestea fiind certificate care încorporează drepturile de creanță ale deținătorilor asupra S. R. de a primi, în numerar, o sumă maximă de 500.000 lei.
Procedurile administrative pentru acordarea despăgubirilor sunt cele reglementate în cuprinsul cap. V al aceleiași legi, în cadrul acestora un moment esențial reprezentându-l întocmirea raportului de evaluare, de către evaluatorul sau societatea de evaluatori desemnată de S. C. C. A. raport „va conține cuantumul despăgubirilor în limita cărora vor fi acordate titlurile de despăgubire";.
În baza raportului final de evaluare, C. C. va proceda la emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire, care va putea fi valorificat de către deținător într-una din modalitățile prevăzute în Secțiunea 1 a cap. V1.
Deciziile C. C. pot fi atacate în justiție în condițiile L. contenciosului administrativ nr. 554/2004, în contradictoriu cu S. R. reprezentat prin C. centrală (art. 19, 20), iar valorificarea titlurilor de despăgubire este legal posibilă numai după finalizarea procedurii administrative, prin emiterea deciziei C. C. sau, în cazul în care această decizie a fost supusă controlului de legalitate în fața instanței de contencios, numai după rămânerea definitivă și irevocabilă a hotărârii judecătorești prin care plângerea a fost respinsă.
Circumscris problemei referitoare la acordarea despăgubirilor, relevante sunt și dispozițiile art. 16 din T. VII al L. nr. 2., care reglementează două ipoteze distincte, și anume: a) cea dintâi ipoteză vizează deciziile/dispozițiile entităților învestite cu soluționarea notificărilor, ordinele conducătorilor administrației publice centrale învestite cu soluționarea notificărilor emise până la data intrării în vigoare a L. nr. 2., în care se consemnează sumele care urmează a se acorda ca despăgubire și se predau astfel, însoțite de întreaga documentație aferentă, S.ui C. C.; b) a doua ipoteză vizează notificările care nu au fost soluționate, în sensul celor de mai sus, până la data intrării în vigoare a L. nr. 2., care se predau S.ui C. C. împreună cu propunerile motivate de acordare a despăgubirilor, consemnate în deciziile/dispozițiile entităților învestite cu soluționarea notificărilor sau, după caz, ordinele conducătorilor administrației publice centrale.
Prin urmare, se recunoaște entităților învestite cu soluționarea notificărilor competența de a stabili, în concret, sumele ce urmează a se acorda ca despăgubire, prin deciziile/dispozițiile/ordinele emise până la intrarea în vigoare a L. nr. 2.. Ulterior acestui moment, competența, sub acest aspect, aparține în exclusivitate C. C., astfel cădeciziile/dispozițiile/ordinele transmise acesteia vor conține doar propuneri motivate de acordare a despăgubirilor, fără a se proceda la cuantificarea lor.
În același sens, prin D. nr. LII (52) din 14 iunie 2007 (publicată în
Monitorul Oficial nr. 140 din 22 februarie 2008), pronunțată în soluționarea unui recurs în interesul legii, Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat în sensul că prevederile art. 16 și următoarele din T. VII al L. nr. 2. nu se aplică deciziilor/dispozițiilor emise anterior intrării în vigoare a acestei legi, contestate în termenul prevăzut de L. nr. 1., astfel cum a fost modificată prin L. nr. 2..
De aceea, numai deciziile/dispozițiile care se aflau pe rolul instanțelor judecătorești la data intrării în vigoare a noii legi, ca urmare a atacării lor cu o contestație, ca și cele care au fost ulterior atacate pe această cale, în termen legal, nu mai pot fi transmise S.ui C. C., ci rămân supuse controlului instanțelor judecătorești, sub aspectul legalității și temeiniciei.
În interpretarea pe care Înalta Curte de Casație și Justiție o dă dispozițiilor art. 16 și următoarele din T. VII al L. nr. 2., și care este obligatorie pentru instanțe, numai în cazul notificărilor soluționate înainte deintrarea în vigoare a noii legi, și contestate, instanțele se vor putea pronunța, în limitele învestirii lor, în baza principiului plenitudinii de competență, atât cu privire la îndreptățirea persoanelor la măsuri reparatorii, cât și cu privire la natura sau întinderea acestui drept.
Aplicând raționamentul a contrario, în cazul notificărilor soluționate după intrarea în vigoare a noii legi, și contestate, precum și în ipoteza lipsei oricărui răspuns al entității învestite cu soluționarea notificării, controlul jurisdicțional este limitată la aprecierea temeiniciei cererii de restituire în natură, respectiv la stabilirea dreptului la acordarea unor despăgubiri, atunci când restituirea în natură nu este cu putință, determinarea cuantumului acestor despăgubiri și acordarea lor efectivă urmând a se face în condițiile T. VII al L. nr.2..
În acest sens, instanța supremă a pronunțat ulterior D. nr. XX din 19 martie 2007 (publicată în Monitorul Oficial nr. 764 din 12 noiembrie 2007), cu referire la dispozițiile art. 26 alin. 3 din L. nr. 1..
Din analiza textelor normative mai sus evocate, se poate reține, în esență, că prin L. nr. 2. a fost reglementată o procedură administrativă specială și unificată de soluționare a cererilor referitoare la bunuri aflate sub incidența L. nr. 1. și a Ordonanțelor de urgență ale Guvernului nr. 83/1999 și nr. 94/2000.
În aplicarea acestei legi, rolul principal aparține C. C. pentru S. D. și
Autorității Naționale pentru R. P..
Procedurile administrative pentru acordarea despăgubirilor, reglementate prin noua lege, pot fi supuse cenzurii instanței de contencios administrativ, în contradictoriu cu S. R. reprezentat de C. C..
Prin urmare, L. nr.2. conferă calitate procesuală pasivă S. R., în fața instanței de contencios administrativ, în etapa jurisdicțională a fazei administrative de cuantificare și de plată a despăgubirilor, pe care această lege specială o reglementează. Mai mult, se precizează că statul este reprezentat în astfel de procese de C. C., iar nu de Ministerul Finanțelor Publice.
În scopul plății despăgubirilor, stabilite exclusiv prin decizie a C. C. după intrarea în vigoare a noii legi, a fost înființat un organism de plasament colectiv de valori imobiliare numit F. „..
Referitor la acest mecanism de restituire sau de despăgubire, Curtea E. a D. O. a subliniat, în repetate rânduri, ineficiența lui, determinată de acumularea unor multiple disfuncționalități, care împiedică realizarea efectivă a dreptului la restituire sau la despăgubire (Viașu contra R.iei; Faimblat contra R.iei; Katz contra R.iei).
Prin H. pilot din 12 octombrie 2010, în cauza M. Atanasiu și alții împotriva R.iei (publicată în Monitorul Oficial al R.iei nr. 778/22 noiembrie
2010), Curtea europeană a recunoscut însă și R.iei, ca stat contractant, libertate de a alege condițiile în care acceptă să restituie drepturile de proprietate persoanelor deposedate (paragraful 164).
În acest context, Curtea E. a D. O. a constatat că, de la intrarea în vigoare a L. nr. 1. și mai ales a L. nr. 2., dreptul intern prevede un mecanism care trebuie să conducă fie la restituirea bunului, fie la acordarea unei despăgubiri, astfel că transformarea într-o valoare patrimonială a interesului ce rezultă din constatarea nelegalității actului de preluare este condiționată de respectarea cerințelor legale, „în cadrul procedurilor prevăzute de legile de reparație și de epuizarea căilor de atac prevăzute de aceste legi"; (paragraful
141 și 142).
Unificarea procedurii administrative de despăgubire, prin adoptarea L. nr. 2., este apreciată pozitiv de Curtea europeană, prin faptul că implementează proceduri simplificate. Ceea ce se impune însă este eficientizarea acestor proceduri (paragrafele 222-227), fiind imperativ ca statul să ia de urgență măsuri cu caracter general, care să poată conduce la realizarea efectivă a dreptului la restituire sau la despăgubire, păstrând un just echilibru între diferitele interese în cauză (paragraful 228).
Ineficiența actualului mecanism de despăgubire este sancționată de Curte, iar nu procedura administrativă în sine, care dublată fiind de un control jurisdicțional, sub condiția impunerii unor termene constrângătoare, ar putea asigura efectivitatea dreptului la despăgubire (paragrafele 233,
234).
În acord cu cele stabilite de Curtea europeană în cuprinsul hotărârii pilot mai sus evocată, se poate considera că stabilirea efectivă a despăgubirilor în cadrul procedurii administrative reglementată de T. VII al L. nr. 2. nu contravine dispozițiilor C.i europene a drepturilor omului, câtă vreme se recunoaște statului dreptul de a condiționa restituirea bunurilor preluate abuziv sau acordarea unor despăgubiri de respectarea cerințelor legale prevăzute în legile de reparație și de epuizarea căilor de atac prevăzute de aceste legi, în considerarea libertății acestuia de a-și reglementa propriul mecanism de repunere în drepturi a foștilor proprietari. Obligația impusă statului este legată de necesitatea asigurării garanțiilor necesare realizării efective a dreptului la restituire sau la despăgubiri, astfel cum acesta a fost recunoscut prin deciziile/dispozițiile entităților învestite cu soluționarea notificărilor sau prin hotărâri judecătorești.
Respectare procedurilor instituite prin legea specială internă în scopul realizării efective a dreptului la restituirea în natură și/sau la plata unor despăgubiri apare a fi obligatorie, Curtea europeană recunoscând statului libertatea de a impune parcurgerea unor astfel de proceduri, a căror valabilitate o recunoaște. Or, în cadrul acestor proceduri, instanța civilă nu are competența de a cuantifica despăgubirile, iar S. R. prin Ministerul
Finanțelor Publice, nu are calitate procesuală pasivă, pentru ipoteza în care notificarea nu a fost soluționată până la intrarea în vigoare a L. nr. 2..
În prezentul proces, verificându-se ipoteza a II-a a art. 16 din T. VII al
L. nr. 2., aceea a unei notificări nesoluționate până la data intrării învigoare a L. nr. 2., competența de a stabili sumele ce urmează a se acorda ca despăgubire aparținea C. C., iar nu instanței de judecată, însă hotărârea primei instanțe nu a fost recurată, sub acest aspect, de partea legitimată procesual pasiv în cauză, P. municipiului C.-N., dobândind, astfel, autoritate de lucru judecat, sub acest aspect.
În mod evident, raportul juridic de drept material dedus judecății nu are ca parte și S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice, ceea ce conduce la concluzia lipsei calității procesuale pasive a acestei persoane juridice, în această fază a procedurii de restituire, reglementată prin L. nr.1..
Pentru ca Ministerul Finanțelor Publice să stea în proces, în reprezentarea S. R., era necesar ca obligația de reparație să-i revină în mod direct, în ipoteza strict reglementată prin art. 28 din L. nr. 1., republicată, ipoteză care nu se verifică în speță.
Nu poate fi acceptat nici argumentul conform căruia chemarea în judecată a M.ui F. P., în calitate de reprezentant al S. R., apare necesară pentru asigurarea opozabilității hotărârii întrucât pentru părțile în proces opozabilitatea hotărârii înseamnă obligativitatea respectării acesteia și aducerea ei la îndeplinire. Or, aceasta presupune existența unei legături juridice necesare pentru atragerea părții în proces, în sensul celor mai sus arătate.
Cum Ministerul Finanțelor Publice nu poate fi obligat direct la plata unor despăgubiri bănești, prin hotărârea pronunțată în soluționarea prezentei acțiuni, înseamnă că nici opozabilitatea nu poate funcționa în raport cu această persoană juridică, hotărârea urmând a-i fi opusă asemenea tuturor terților, ca situație juridică nou-creată.
Tot astfel, nu au calitate procesuală pasivă A. N. pentru restituire P. și
C. C. pentru S. D.
Numai după finalizarea etapei administrative, în condițiile L. nr. 2., prin emiterea deciziei de către C. C., aceasta va putea fi supusă controlului jurisdicțional al instanței de contencios administrativ, în contradictoriu cu S.
R. reprezentat de C. C..
Argumentele referitoare la caracterul iluzoriu a dreptului la despăgubire, la imposibilitatea realizării efective a plății prin echivalent a despăgubirilor atâta timp cât F. „. nu intră în procedura de cotare la bursă, nu mai sunt actuale, Bursa de V. B. informând printr-un comunicat de presă din data de 21 ianuarie 2011, că va începe tranzacționarea acțiunilor emise de F. „. pe piața reglementată administrată de BVB, din 25 ianuarie
2011, valoarea nominală a unei acțiuni fiind de 1,00 lei. Istoricul tranzacționărilor ulterioare confirmă acest comunicat ().
Față de toate cele ce preced, văzând și dispozițiile art. 312 alin.2 și 3 rap la art.304 C., Curtea va admite recursurile celor trei pârâți și va modifica hotărârea primei instanțe respingând acțiunea reclamantului în raport cu aceștia pentru lipsa calității procesuale pasive.
VI.2 Cu privire la recursul declarat de P. municipiului C.-N., Curteaobservă că motivele acestui recurs se circumscriu în exclusivitate obligației de plată a cheltuielilor de judecată, stabilită prin hotărârea atacată și în sarcina acestei părți. P. solicită textual prin declarația de recurs: „. recursului, modificarea sentinței civile atacate, în sensul exonerării subscrisului de la plata cheltuielilor de judecată";. Prin urmare, nu se solicită o modificare a sentinței în privința dispoziției care vizează cuantificarea despăgubirilor, stabilite ca drept prin actul emis de P. municipiului C.-N. în data de 5 ianuarie 2009.
Conform prevederilor art. 274 C.pr.civ., partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată.
În considerarea textului de lege evocat mai sus, cheltuielile de judecată efectuate de părți vor fi suportate în final de partea care cade în pretenții, adică de aceea parte care a pierdut procesul, obligarea la plata cheltuielilor de judecată având în vedere culpa procesuală a părții.
Conform prevederilor art. 275 C.pr.civ., pârâtul care a recunoscut la prima zi de înfățișare pretențiile reclamantului nu va putea fi obligat la plata cheltuielilor de judecată, afară numai dacă a fost pus în întârziere înainte de chemarea în judecată.
Rezultă că recunoașterea pretențiilor reclamantului la prima zi de înfățișare, de către pârât, nu înlătură posibilitatea obligării pârâtului la plata cheltuielilor de judecată în cazul în care acesta a fost pus în întârziere înainte de chemarea sa în judecată.
Există situații expres reglementate, în care debitorul este de drept pus în întârziere, cele prevăzute de art. 1079 alin. 2 C.civ., și anume: în cazurile prevăzute de lege; când s-a contractat expres că debitorul va fi pus în întârziere înainte de împlinirea termenului fără a fi necesară notificarea; când obligația nu putea fi îndeplinită decât într-un timp determinat, pe care debitorul l-a lăsat să treacă.
În cauză, obligația P.ui municipiului C.-N., aceea de a proceda la soluționarea notificării înregistrată cu nr. 1666 din 4 aprilie 2001, prin emiterea unei dispoziții motivate, trebuia îndeplinită într-un timp determinat, înăuntrul termenului reglementat prin art. 25 alin. 1 din L. nr.
1., republicată, și anume 60 de zile de la înregistrarea notificării sau, după caz, de la depunerea actelor doveditoare.
Așa fiind, se verifică una dintre ipotezele în care debitorul este de drept pus în întârziere și recunoașterea pretențiilor la prima zi de înfățișare nu înlătură posibiltiatea obligării lui la plata cheltuielilor de judecată.
Faptul că notificarea reclamantului a fost soluționată în anul 2009, după intrarea în vigoare a L. nr. 2., care prin dispozițiile T. VII obligă entitatea învestită cu soluționarea să facă propuneri de acordare a despăgubirilor în condițiile acestei legi speciale, iar nu să stabilească ea însăși un cuantum al despăgubirilor, este expresia culpei exclusive a P.ui municipiului C.-N., care a soluționat această notificare cu depășirea excesivă a termenului prescris de lege.
Prin urmare, P. municipiului C.-N. nu poate invoca cu succes, astăzi, în favoarea sa, dispozițiile legii speciale pentru a fi exonerat de la plata cheltuielilor de judecată, atâta timp cât dispozițiile art. 275 C.pr.civ. nu se aplică în cauză, în considerarea celor arătate mai sus, nu a cerut modificarea sentinței sub aspectul cuantificării despăgubirilor, hotărârea intrând, sub acest aspect, în puterea lucrului judecat, iar acțiunea reclamantului a fost admisă în contradictoriu cu această parte, căzută în pretenții, aflată, prin urmare, în culpă procesuală, în sensul dispozițiilor art. 274 C.pr.civ.
Față de cele ce preced, văzând și art. 312 alin. 1 C.pr.civ., recursul acestei părți se va respinge ca nefondat.
ÎN NUMELE L. D E C I D E
Admite recursurile declarate de pârâții S. R. prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE prin D. G. A F. P. C., A. N. PENTRU R. P. ȘI C. C. PENTRU S. D., împotriva sentinței civile nr. 1. din 25 noiembrie 2010 a T. C.pronunțată în dosar nr. (...), pe care o modifică în parte în sensul că respinge acțiunea promovată în contradictoriu cu acești pârâți, pentru lipsa calității procesuale pasive.
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul P. M. C.-N.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței atacate. Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 10 mai 2011.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
D.-L. B. A. C. V. M.
S.-D. G.
GREFIER
Red.DB/dact.MS
3 ex./(...) Jud.fond: M.O.-S.
| ← Decizia civilă nr. 307/2011, Curtea de Apel Cluj | Decizia civilă nr. 1884/2011, Curtea de Apel Cluj → |
|---|
