Decizia civilă nr. 2009/2011, Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția Civilă, de M. și A. S., pentru Minori și Familie
Dosar nr. (...)
DECIZIA CIVILĂ Nr. 2009/R/2011
Ședința publică din 2 iunie 2011
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: A. C.
JUDECĂTOR: A. A. C.
JUDECĂTOR: ANA I.
G. : C. B.
S-a luat spre examinare recursul declarat de către reclamanții K. I., B. C., B. A., B. E. I. și B. Z. S. împotriva sentința civilă nr.631 din 24 martie
2011, a T.ui M., pronunțată în dosar nr. (...), privind și pe intimații S.
ROMÂN PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE - D. G. A F. P. M. și P. DE PE L. CURTEA DE APEL CLUJ, având ca obiect despăgubiri în baza L. nr. 2..
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C., procuror S. A., lipsă fiind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul a fost declarat și motivat în termen, a fost comunicat și este scutit de plata taxei judiciare de timbru și timbru judiciar.
S-a făcut referatul cauzei după care, se constată că la data de 19 mai
2011, s-a depus la dosar, prin registratura instanței, din partea pârâtului intimat Ministerul Finanțelor Publice prin D. G. a F. P. M., întâmpinare prin care solicită respingerea recursului declarat de reclamanți
Se constată că prin motivele de recurs s-a solicitat judecarea cauzei în conformitate cu prevederile art. 242 alin. 2 C.proc.civ..
Reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C. arată că nu are cereri de formulat în probațiune.
Nefiind alte cereri în probațiune de formulat sau excepții de invocat, C. declară închisă faza cercetării judecătorești și acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C. solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței recurate ca fiind temeinică și legală.
C U R T E A:
Prin acțiunea civilă înregistrată sub numărul de mai sus, reclamanții K. I., B. C., B. A., B. E. I., și B. Z. S. au chemat în judecată pe pârâtul S. Român prin Ministerul Finanțelor Publice solicitând instanței ca prin sentința pe care o va pronunța, acesta să fie obligat la plata daunelor morale în sumă de
50.000 Euro.
Prin Sentința civilă nr. 631 din (...) pronunțată de Tribunalul Maramureșîn dosarul nr. (...) s-a respins acțiunea civilă formulată de reclamanții K. I., B. C., B. A., B. E. I. și B. Z. S. în contradictoriu cu pârâtul S. Român reprezentat prin Ministerul Finanțelor Publice.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:
Conform susținerilor reclamanților, antecesorul lor B. A. a fost prizonier de război în U. în perioada (...) - (...).
Pentru o mai bună soluționare a cauzei se apreciază că se impune a se face o scurtă incursiune cronologică a evenimentelor istorice ce au avut loc în Transilvania în perioada 1940-1945.
Armata și autoritățile de ocupație horthystă au început să pătrundă în teritoriul român anexat prin D. de la V. pe data de 5 septembrie 1940.
La 8 decembrie 1940 administrația militară a fost înlocuită cu administrația civilă horthystă.
La câteva zile de la instaurarea autorităților de ocupație, au început deportarea românilor în lagăre.
Regimul horthyst a trecut și la expulzarea în masă a românilor peste linia de demarcație impusă prin dictatul fascist de la V., îndeosebi a celor considerați periculoși sau potrivnici pe față noului regim. Începute în anul
1940, expulzările au fost practicate până în anul 1944, când ocupanții au fost alungați de trupele române în cooperare cu cele sovietice.
Frânarea și îngrădirea activității intelectualilor, liber profesioniștilor, democraților, medicilor români și de alte naționalități nemaghiare fac parte tot din măsurile represive horthyste.
Tot pentru urmărirea scopului de exterminare și purificare etnică de români a teritoriilor ocupate au fost instituite lagăre de muncă forțată pe tot cuprinsul U..
Tragedia evreilor are în principal cinci aspecte mari, pe lângă măsurile antisemite și rasiale pe plan politic, juridic, economic și cultural luate în Ungaria și anume: 1.) expulzarea evreilor (cca. 1941-1943); 2.) concentrarea lor în detașamente de muncă forțată (1942-1945); 3.) internarea lor în lagăre sau ghetouri; 4.) deportarea pentru exterminare în lagăre din Germania, Polonia; 5.) masacrul de la S., județul Mureș ( 9-10 septembrie 1944).
Fenomenul expulzării evreilor, uneori în masă, în anii 1941-1942 apare mai mult la inițiativa locală, a unor zeloși unguri șovini și antisemiți și nu ca un program dirijat de la centru. Pe 22 iunie 1941 unități ale armatei germane și române au început campania din est împotriva Uniunii S.e.
În septembrie 1940 Ion Antonescu a fost numit prin D. regal de C. al II-lea, prim ministru iar la 22 august 1941, Ion Antonescu este ridicat prin decret regal la rangul de M.
În anii 1941 și 1942, unitățile române, operând sub comandament general german, au luat parte la bătăliile din Crimeea, Caucaz, Cotul Donului și Stalingrad.
În februarie 1943 armatele române au fost trimise în țară pentru refacere. În 1944 principalele acțiuni la care armata română a participat au fost mai restrânse. Cu unitățile refăcute, armatele române, au luat parte la lupte care s-au dus inclusiv pe teritoriul R., până la 23 august 1944, în cadrul Grupului de armate germane sub denumirea „. de S..
La 23 august 1944 Regele M. și-a dat acordul pentru înlăturarea prin forță a mareșalului Antonescu pe care l-a destituit și l-a numit ca prim ministru pe generalul C. S., în fruntea unui guvern compus din militari și reprezentanții Blocului Național Democrat.
La 12 septembrie R. semnează A.l cu Națiunile unite iar la 25 octombrie sunt eliberate ultimele localități românești: Carei și Satu-M.. R. participă la eliberarea U. și C. C. 260 de zile de participare la războiulantihitlerist se încheie la 12 mai 1945, lăsând loc intrării influenței sovietice în R..
Pentru soarta ce avea să o cunoască R. după al 2-lea război mondial
„A.l semnat cu Aliații";, în noaptea de 12 spre 13 septembrie 1944 la M., s-a dovedit a fi avut o importanță majoră. Respectivul document a avut în primul rând menirea de a reglementa statutul internațional al R. în perioada ce avea să urmeze până la conferința păcii. Convenția de armistițiu încheiată cu R. reprezintă unul dintre documentele din care pot fi deduse intențiile politice ale liderilor sovietici în ultima parte a războiului, și anume acela de legalizare a dominației sovietice în Europa de E. Î. de la începutul discuțiilor privind Convenția de armistițiu cu R., dintre sovietici, ambasadorii americani și britanici la M., ultimii au aflat de la M. că, U. S. dorește să dețină singură controlul situației din R., și chiar eventualele încercări de dialog ale reprezentanților Washinton-ului și Londrei în comisia Alianței de C. (C.A.C.) cu autoritățile române pot fi luate doar prin intermediul Î. C. S., organism desemnat a avea putere de decizie. În perioada octombrie 1944- martie 1945 este o perioadă de 5-6 luni de autonomie guvernamentală sub protectorat sovietic în Transilvania de N.
La 6 martie 1945 Stalin impune numirea G. P. G. controlat de FND cu dominantă comunistă. În 1945 R. luptă contra Germaniei. În 30 decembrie
1947 are loc abolirea monarhiei.
La mai puțin de 3 ani după ce trupele sovietice ocupă R., la 30 decembrie 1947 regele M. I este forțat să abdice și e proclamată Republica P.ulară Română stat comunist.
În prezent există o categorie de persoane care s-au împotrivit fățiș, chiar prin acțiuni armate, regimului totalitar comunist, sau care au fost persecutate de către acesta ca urmare a exercitării unor drepturi fundamentale ce au fost considerate amenințări la adresa sistemului politic totalitar, și care nu au beneficiat până acum de o minimă reparație morală constând în ștergerea consecințelor penale ale condamnărilor lor.
Potrivit dispozițiilor art. 1 alin. 3 din L. nr. 2. „constituie, de asemenea, condamnare cu caracter politic și condamnarea pronunțată în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 pentru orice alte fapte prevăzute de legea penală, dacă prin săvârșirea acestora s-a urmărit unul dintre scopurile prevăzute la art. 2 alin. (1) din Ordonanța de urgență a G. nr. 2. privind acordarea calității de luptător în rezistența anticomunistă persoanelor condamnate pentru infracțiuni săvârșite din motive politice, persoanelor împotriva cărora au fost dispuse, din motive politice, măsuri administrative abuzive, precum și persoanelor care au participat la acțiuni de împotrivire cu arme și de răsturnare prin forță a regimului comunist instaurat în R., aprobată cu modificări și completări prin L. nr. 5., cu modificările și completările ulterioare"; și conform art. 3 din aceeași lege „constituie măsură administrativă cu caracter politic orice măsură luată de organele fostei miliții sau securități, având ca obiect dislocarea și stabilirea de domiciliu obligatoriu, internarea în unități și colonii de muncă obligatoriu, dacă au fost întemeiate pe unul sau mai multe dintre următoarele acte normative";.
Din textele de lege mai sus redate reiese că, prin L. nr. 2. se urmărește a se completa cadrul legislativ referitor la acordarea reparațiilor morale și materiale cuvenite victimelor totalitarismului comunist, realizând un act de dreptate pentru cei care au avut curajul să se opună regimului opresiv și să încerce să-și exercite drepturile fundamentale.
În speță, coroborând susținerile reclamanților cu actele de la dosar
(fila 5), reiese că tatăl reclamanților B. A. a fost luat prizonier în U. înperioada (...) - (...). Deci, măsura prizonieratului a fost luată de un alt regim decât cel comunist, instaurat la noi în țară începând cu data de 6 martie 1945 când la conducere a fost numit primul guvern comunist sub conducerea lui P. G.
Pe de altă parte, în Monitorul Oficial nr. 761/(...) a fost publicată
Decizia nr. 1358 din 21 octombrie 2010 a C. C. prin care s-a constatat că prevederile art. 5 alin. 1 lit. a teza întâi din L. nr. 2. privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada (...)-22 decembrie 1989 cu modificările și completările ulterioare, sunt neconstituționale.
În considerentele deciziei se reține că:
„ C. observă că în domeniul acordării de despăgubiri pentru daunele morale persoanelor persecutate din motive politice în perioada comunistă- există reglementări paralele și anume, pe de o parte, D.-Lege nr. 1., republicat, și Ordonanța de U. a G. nr. 2., aprobată cu modificările și completările ulterioare, iar, de pe altă parte, L. nr. 2. privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989.
De asemenea, potrivit prevederilor art. 3 alin.(1) din L. nr. 24/2000, republicată, „Normele de tehnică legislativă sunt obligatorii la elaborarea proiectelor de lege de către G., iar art. 6 alin. (1)- „Conținutul și fundamentarea soluțiilor legislative"; prevede că reglementările cuprinse în actul normativ „trebuie să fie temeinic fundamentate, luându-se în considerare interesul social, politica legislativă a statului român și cerințele corelării cu ansamblul reglementărilor interne, precum și ale armonizării legislației naționale cu legislația comunitară și cu tratatele internaționale la
R. este parte";. Or, C. constată că reglementarea criticată nu respectă aceste reguli de tehnică legislativă, bazându-se doar pe afirmația din Expunerea de motive a L. nr. 2., în sensul că „pot exista situații în care măsurile reparatorii cu caracter pecuniar prevăzute de către D.-lege nr. 1. să nu fie suficiente în raport cu suferința deosebită."; Așa cum a arătat C., aceste despăgubiri sunt menite a produce satisfacția morală a recunoașterii faptelor nelegale, a încălcărilor drepturilor omului, comise în perioada comunistă, iar nu a compensa în bani suferința persoanelor persecutate. Prin urmare, reglementarea criticată nu a fost temeinic fundamentată.
Totodată, texul de lege criticat, astfel cum este redactat, fiind prea vag, încalcă și regulile referitoare la precizia și claritatea normei juridice. A., lipsa de claritate și previzibilitatea dispozițiilor art. 5 alin.(1) lit. a) referitoare la acordarea despăgubirilor din L. nr. 2. a condus la aplicarea incorectă a acestora, instanțele de judecată acordând despăgubiri în valoare de până la
600.000 euro, ceea ce reprezintă o aplicare excesivă și nerezonabilă. Chiar dacă prin art. 1 pct. 2 din Ordonanța de urgență a G. nr. 6. s-au introdus niște criterii minime de acordare a despăgubirilor, și anume durata pedepsei privative de libertate, perioada timp scursă de la condamnare și consecințele negative produse în plan fizic, psihic și social, precum și măsurile reparatorii deja acordate în temeiul D.ui-lege nr. 1. și Ordonanței de urgență a G. nr. 2., aprobată cu modificări și completări prin L. nr. 5., cu modificările și completările ulterioare. C. constată că acestea sunt insuficiente pentru a putea caracteriza norma legală ca fiind clară și imprevizibilă. Principiul legalității presupune, de asemenea, existența unor norme de drept intern suficient de accesibile, precise și previzibile în aplicarea lor, astfel cu reiese și din jurisprudența constantă a C. Europene a D. O. (H. din 5 ianuarie 2000 în Cauza Beyeler contra Italiei, H. din 23noiembrie 2000 în Cauza Ex-Regele Greciei și alții contra Greciei, H. din 8 iulie 2008 în cauza Fener Rum Patrikligi contra Turciei).
C. observă că în materia reparațiilor trebuie să existe o legislație clară, precisă, adecvată, proporțională care să nu dea naștere la interpretări și aplicări diferite ale instanțelor de judecată, ceea ce ar putea conduce la constatări ale violării drepturilor omului de către C. E. a D. O. A. problemă a legislației incoerente și ineficiente a R. în materia restituirilor a fost menționată și de C. E. a D. O. prin H. din 9 decembrie 2008, în Cauza Viașu împotriva R.. Cu acel prilej, C. a constatat că L. nr. 1/2000 a suferit atât de multe modificări ca număr și conținut, încât precizia și previzibilitatea cerute de noțiunea de „. au fost grav atinse.
Ținând cont de toate aceste considerente, C. constată că dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) teza întâi din L. nr. 2., cu modificările și completările ulterioare, contravin prevederilor art. 1 alin. (3) și (5) din L. fundamentală.
Având în vedere că dispozițiile art. 5 alin. 1 indice 1 din L. nr. 2., introduse prin art. 1 pct. 2 din Ordonanța de urgență a G. nr. 6., fac trimitere în mod expres la prevederile alin. (1) din același articol. C. constantă că trimiterile la lit. a) a alin.(1) al art. 5 din lege rămân fără obiect, prin declararea art. 5 alin. (1) lit. a) teza întâi din L. nr. 2. ca fiind neconstituțional.";
Reținându-se că, deciziile C. C. sunt obligatorii de la data publicării, precum și faptul că în termenul de 45 de zile prevăzut de textul de lege mai sus amintit a expirat în 31 decembrie 2010, dată la care și-au încetat efectele juridice și dispozițiile art. 5 alin. 1 lit. a ale L. nr. 2., articol care reglementa daunele morale.
După dezbaterea cauzei în fond, reprezentanta reclamanților, avocat
D. I. a depus concluzi scrise, de unde reiese că ar fi formulat cereri noi, astfel, toate cererile noi și actele noi depuse după dezbaterea cauzei în fond nu pot fi luate în considerare.
Față de cele de mai sus, se apreciază că cererea reclamanților nu este fondată, că nu sunt aplicabile dispozițiile L. nr. 2. motiv pentru care s-a respins conform dispozitivului.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs reclamanții K. I., B. C., B. A., B. E. I. și B. Z. S. solicitând modificarea sentinței în sensul admiterii acțiunii formulate.
În motivare s-a arătat în esență că antecesorul reclamanților, numitul
B. A. a fost deportat în U. în perioada (...)-(...), măsura luată împotriva acestuia intrând în categoria măsurilor administrative cu caracter politic.
Chiar dacă reclamanții nu dețin un înscris în baza căruia antecesorul lor a fost deportat în U., privarea de libertate ca urmare a acestei măsuri este nejustificată și nu poate fi apreciată altfel decât ca o măsură administrativă luată de către regimul comunist și menținută și după data de (...).
Măsura luată împotriva antecesorului reclamanților se încadrează în dispozițiile art. 4 din L. nr. 2..
Chiar dacă măsura a fost luată de către S. R. în anul 1944, S. Român nu poate fi exonerat de obligațiile față de cetățenii lui, culpa acestuia rezultând din aceea că nu există nicio dovadă că ar fi depus diligențe pentru împiedicarea luării acestei măsuri sau pentru recuperarea cetățenilor săi.
În ceea ce privește deciziile C. C. s-a arătat că acestea nu sunt incidente în cauză față de data înregistrării cererii reclamanților în baza principiului neretroactivității legii civile.
S-a mai arătat faptul că prin decizia civilă nr. 2. a C. de A. O. s-a stabilit irevocabil că prizonieratul în U. este o măsură cu caracter politic, legea trebuind aplicată în mod unitar conform art. 16 alin. 1 din Constituția R..
În drept au fost invocate prevederile art. 304 pct. 9 C.pr.civ.
În apărare intimatul S. Român prin Ministerul Finanțelor Publice aformulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
În motivare s-a arătat că măsura luată împotriva antecesorului reclamanților a fost luată de către un alt regim decât cel comunist, în mod corect reținând instanța de fond că nu se încadrează în dispozițiile L. nr. 2..
Referitor la decizia nr. 1. a C. C. prin care s-a declarat neconstituțional art. 5 alin. 1 lit. a din L. nr. 2., reluată în mare parte în conținutul întâmpinării, s-a arătat că aceasta este aplicabilă în cauză, reclamanților nemaiputându-li-se acorda sume cu titlu de daune morale.
Analizând recursul declarat de reclamanții K. I., B. C., B. A., B. E. I. Și
B. Z. S., împotriva sentinței civile numărul 631 din (...) a T.ui M. pronunțată îndosar numărul (...), C. reține următoarele:
Prin acțiunea promovată, reclamanții a solicitat obligarea S.ui Român la plata despăgubirilor morale , motivat pe faptul că antecesorul lor a fost prizonier de război în U. în perioada (...)-(...), acțiunea fiind întemeiată pe dispozițiile art. 5 alin. 1,4 din L. nr. 2..
Conform dispozițiilor art. 5 alin. 1 lit. a din L. nr. 2., „Orice persoană care a suferit condamnări cu caracter politic în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 sau care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic, precum și, după decesul acestei persoane, soțul sau descendenții acesteia până la gradul al II-lea inclusiv pot solicita instanței de judecată, în termen de 3 ani de la data intrării în vigoare a prezentei legi, obligarea statului la acordarea unor despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare. La stabilirea cuantumului despăgubirilor se va ține seama și de măsurile reparatorii deja acordate persoanelor în cauză în temeiul D.ui-lege nr. 1. privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum și celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, republicat, cu modificările și completările ulterioare, și al Ordonanței de urgență a G. nr. 2., aprobată cu modificări și completări prin nr. 5., cu modificările și completările ulterioare";.
Prin art. 1 alin. 1 din același act normativ se prevede că, constituie condamnare cu caracter politic orice condamnare dispusă printr-o hotărâre judecătorească definitivă pronunțată în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, pentru fapte săvârșite înainte de data de 6 martie 1945 sau după această dată și care au avut drept scop împotrivirea față de regimul totalitar instaurat la data de (...).
Rezultă din aceste texte de lege voința legiuitorului ca acest act normativ să reglementeze situația juridică cu privire la faptele de împotrivire la regimul totalitar instaurat în R. după data de (...).
Este adevărat că în cuprinsul art.3 și art.4 din L. nr.2. nu există nicio mențiune expresă cu privire la perioada de referință pentru măsurile administrative însă ea este similară celei care condiționează condamnările cu caracter politic fiind înscrisă în chiar titlul L. nr.2. privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945- 22 decembrie 1989.
Trimiterea la O. nr. 2., pe care o face art.1 alin.3 din L. nr.2., este una limitată, ea vizează exclusiv scopurile menționate în cuprinsul art.2 alin. 1din Ordonanță, nu și definiția pe care acest act normativ o dă măsurii administrative abuzive, obiectul reglementării fiind diferit de cel al L. nr.2.. Dacă legiuitorul ar fi avut intenția să trimită și la alte dispoziții ale Ordonanței ar fi făcut-o or, în absența unei astfel de trimiteri, o interpretare extensivă a dispozițiilor art. 1 alin.3 din L. nr.2. nu este permisă celui chemat să aplice legea.
În cauză, măsura deportării la muncă în U. nu a fost luată de către organele fostei miliții sau securități ale S.ui Român și nici pentru săvârșirea unor fapte prin care să se fi urmărit unul dintre scopurile prevăzute de art.2 alin.1 din O. nr. 2., toate circumscrise unor manifestări de împotrivire, de protest față de regimul totalitar comunist instaurat la data de 6 martie 1945, cu toate restricțiile pe care acesta l-a adus drepturilor și libertăților fundamentale ale omului și măsurile discriminatorii pe care le-a impus. Mai mult decât atât, deportarea a fost dispusă de forțele sovietice anterior datei la care a fost instaurat regimul comunist în R., respectiv 6 martie 1945, astfel că ea nu s-a datorat împotrivirii față de regimul comunist, înscriindu- se în categoria deportărilor pretinse de U. ca despăgubiri de război după Convenția de A. din 1944.
Fără a contesta caracterul discriminatoriu al unor astfel de măsuri și cu atât mai puțin efectele negative pe care ele le-au produs asupra titularilor și familiilor acestora, C. observă că, în raport cu textele normative mai sus evocate, ele nu pot fi considerate măsuri administrative cu caracter politic supuse reglementării prin L. nr. 2. și de natură a conferi dreptul la reparație, în condițiile acestui act normativ.
Oricum, prin decizia nr. 1358/(...), Curtea Constituțională a declarat art. 5 alin. 1 lit. a teza I din L. nr. 2. invocat ca temei de drept al acțiunii de către reclamantă, ca neconstituțional, fapt ce are drept consecință lipsirea de fundament juridic a tuturor acțiunilor întemeiate pe art. 5 alin. 1 lit. a din L. nr. 2., această prevedere încetându-și efectele judiciare, decizia fiind obligatorie erga omnes, potrivit art. 31 alin. 1 din L. nr. 47/1992. Raportat însă la soluția pronunțată asupra petitului principal nu se impune a se face o analiză detaliată a efectelor deciziei nr.1. în prezentul dosar.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE L.
D E C I D E
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanții K. I., B. C., B. A., B. E. I. și B. Z. S., împotriva sentinței civile numărul 631 din (...) a T.ui M. pronunțată în dosar numărul (...), pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 2 iunie 2011.
PREȘEDINTE,
JUDECĂTOR,
JUDECĂTOR,
A. C. A. A. C.
ANA I.
G., C. B.
Red.A.C./dact.L.C.C.
2 ex./(...)
Jud.fond: G. P.
| ← Decizia civilă nr. 4403/2011, Curtea de Apel Cluj | Decizia civilă nr. 307/2011, Curtea de Apel Cluj → |
|---|
