Decizia civilă nr. 4907/2011, Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA 1 CIVILĂ
Dosar nr. (...) Cod operator 8428
D. CIVILĂ NR. 4907/R/2011
Ședința publică din 25 noiembrie 2011
Instanța constituită din : PREȘEDINTE: A.-A. P.
JUDECĂTORI: C.-M. CONȚ
I.-D. C.
GREFIER : A.-A. M.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantul R. V., împotriva sentinței civile nr. 4150 din 24 iunie 2011 a T.ui S. pronunțată în dosar nr. (...), privind și pe pârâții intimați B. M., C. V. și P. F. DE J., având ca obiect plângere la L. nr. 1..
La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima strigare a cauzei, nu se prezintă nimeni.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul declarat de reclamantul R. V. a fost introdus și motivat în termen legal, a fost comunicat părților adverse și este scutit de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar în baza art. 50 din L. nr. 1..
S-a făcut referatul cauzei după care Curtea constată lipsa părților și lasă cauza la a doua strigare, pentru a da reclamantului recurent, pârâților intimați B. M. și C. V., precum și reprezentantului Primăriei F. de J. posibilitatea de a se prezenta la dezbateri.
La a doua strigare a cauzei, la apelul nominal făcut în ședință publică, nu se prezintă nimeni.
Curtea constată că prin memoriul de recurs (f. 6 din dosar), reclamantul recurent a solicitat judecarea cauzei în lipsă, în conformitate cu prevederile art. 242 alin. 2 C.pr.civ.
De asemenea, Curtea constată că la data de (...), pârâții intimați B. M. și C. V., prin intermediul doamnei avocat S. M., au înregistrat la dosar o întâmpinare, în 2 exemplare, prin care solicită respingerea recursului declarat de reclamant ca nefondat, cu consecința menținerii hotărârii atacate ca legală și temeinică, cu obligarea reclamantului recurent la plata cheltuielilor de judecată și, de asemenea, solicită judecarea cauzei în lipsă, iar la întâmpinare a fost anexată împuternicirea avocațială nr. 77/(...), care atestă faptul că pârâții intimați B. M. și C. V., au împuternicit-o pe doamna avocat S. M., doar pentru redactarea întâmpinării în prezentul dosar.
Având în vedere că atât reclamantul recurent, prin memoriul de recurs, cât și pârâții intimați B. M. și C. V., prin întâmpinare, au solicitat judecarea cauzei în lipsă, potrivit prevederilor art. 242 alin. 2 C.pr.civ., în baza actelor de la dosar, Curtea constată cauza în stare de judecată și o reține în pronunțare.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 4150 din 24 iunie 2011 a T.ui S. pronunțată în dosar nr. (...) s-a respins ca tardiv introdusă contestația formulată de reclamantul R. V. în contradictoriu cu pârâții B. M., C. V. și P. F. DE J., având ca obiect dispoziția nr. 141/(...) emisă de P. com. F. de J., în temeiul L. nr. 1..
Pentru a pronunța această sentință tribunalul a reținut că prin D. nr.
141 din 27 mai 2004 a P.ui comunei F. de J., s-a respins ca nefondată cererea formulată de reclamant, privind cererea de restituire a suprafeței de
257 mp teren intravilan situat în F. de J. precum și cererea de despăgubiri bănești de 116 milioane lei privind contravaloarea unei construcții demolate petentul avea posibilitatea să atace D., în instanță la Tribunalul Sălaj în termen de 30 de zile.
Prin modul în care și-a formulat inițial acțiunea, reclamantul a susținut că a primit D. nr. 141/(...), emisă de P. comunei F. de J., doar la data de (...), în timp ce acesta din urmă pretinde că decizia a fost comunicată reclamantului în termen legal sens în care a depus la dosar două adrese purtând nr. 490/(...) precum și „Registrul de intrare - ieșire"; de la P. comunei F. de J., în care sunt înregistrate cele două adrese, pentru a nu exista dubii în acest sens. În legătură cu suprafața de 257 mp, pentru care reclamantul pretinde despăgubiri bănești, pârâtul arată că, prin adresa nr.
900/(...), reclamantului i s-a făcut o ofertă privind acordarea despăgubirilor, în natură sau în bani, la care nu a mai răspuns niciodată.
Articolul 25 din L. nr. 1., la care face reclamantul referire prin precizarea de acțiune, are următorul conținut:
(1) In termen de 60 de zile de la înregistrarea notificării sau, după caz, de ladata depunerii actelor doveditoare potrivit art. 23 unitatea deținătoare esteobligata sa se pronunțe, prin decizie sau, după caz, prin dispoziție motivata,asupra cererii de restituire in natura.
(2) Persoana îndreptățită are dreptul sa susțină in fata organelor de conducere ale unității deținătoare cererea de restituire in natură. In acest scop ea va fi invitata in scris, in timp util, sa ia parte la lucrările organului de conducere al unității deținătoare.
(3) D. sau, după caz, dispoziția motivată se comunica persoaneiîndreptățite în termen de cel mult 10 zile de la data adoptării.
(4) D. sau, după caz, dispoziția de aprobare a restituirii în natura a imobilului face dovada proprietății persoanei îndreptățite asupra acestuia, are forța probanta a unui înscris autentic si constituie titlu executoriu pentru punerea in posesie, după îndeplinirea formalităților de publicitate imobiliara.
(5) Proprietarii cărora, prin procedurile administrative prevăzute de prezentalege, le-au fost restituite in natura imobilele solicitate vor încheia cu deținătorii actuali ai acestora un protocol de predare-preluare, in mod obligatoriu, in termen de 30 de zile de la data rămânerii definitive a deciziei/dispoziției de restituire, termen după care, daca protocolul nu a fost semnat, se va încheia in prezenta executorului judecătoresc un proces-verbal de constatare unilaterala a preluării imobilului.
(6) D. sau, după caz, dispoziția prevăzuta la alin. (4) trebuie pusa inexecutare în termen de 3 ani de la data primirii ei de către persoanaîndreptățită.
(7) Prevederile alin. (1)-(6) sunt aplicabile si dispozițiilor emise de primari ori,după caz, de președinții consiliilor județene potrivit art. 21 alin. (4).
Rezultă din textul de lege mai sus menționat că nerespectarea termenului de 10 zile, pentru comunicarea dispoziției primarului, nu este dublată de nici o sancțiune și ca atare acesta poate fi calificat ca un termen procedural de recomandare, pentru autoritatea administrativă care a emis actul. Nerespectarea acestui termen nu produce nici o vătămare pentrubeneficiarul actului administrativ în discuție și nici nu poate atrage sancțiunea decăderii, pentru simplul motiv că această operațiune administrativă este o obligație a autorității emitente, de la care nu se poate sustrage, prin depășirea acestui termen. Dimpotrivă, de abia refuzul comunicării deciziei după depășirea termenului ar putea să prejudicieze pe beneficiarul actului, ceea ce nu este cazul în speță, așa încât respectarea sau nerespectarea riguroasă a acestuia este lipsită de relevanță, pentru a mai fi analizată de instanță.
În schimb, din punct de vedere procedural, prezintă importanță deosebită disp. art. 26 din L. nr. 1., care au următorul conținut:
(1) Daca restituirea in natura nu este posibila, deținătorul imobilului sau,după caz, entitatea investita potrivit prezentei legi cu soluționarea notificării este obligata ca, prin decizie sau, după caz, prin dispoziție motivata, în termenul prevăzut la art. 25 alin. (1), sa acorde persoanei îndreptățite în compensare alte bunuri sau servicii ori sa propună acordarea de despăgubiri in condițiile legii speciale privind regimul de stabilire si plata a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, în situațiile in care măsura compensării nu este posibila sau aceasta nu este acceptata de persoana îndreptățita.
(2) Dispozițiile alin. (1) sunt aplicabile si in cazul imobilelor înstrăinate de persoanele juridice prevăzute la art. 21 alin. (1), (2) si (4).
(3) D. sau, după caz, dispoziția motivată de respingere a notificării sau a cererii de restituire în natură poate fi atacată de persoana care se pretinde îndreptățită la secția civilă a tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul unității deținătoare sau, după caz, al entității învestite cu soluționarea notificării, în termen de 30 de zile de la comunicare. H. tribunalului este supusă recursului, care este de competența curții de apel.
(4) In cazul in care dispoziția motivata de soluționare a cererii de restituire in natura este atacata in justiție de persoana îndreptățita, in funcție deprobele de la dosar, entitatea care a emis dispoziția va adopta o poziție procesuala raportata la acestea. De asemenea, entitatea care a emis dispoziția va decide, motivat, de la caz la caz, daca va exercita căile de atac prevăzute de lege, in cazul soluțiilor date de instanțele de judecata.
(5) Daca oferta acceptata consta în bunuri imobile, sunt aplicabileprevederile art. 25 alin. (4).
(6) Daca oferta acceptata consta in bunuri mobile sau servicii, suntaplicabile dispozițiile dreptului comun in materie, după caz.
Fiind norme procedurale prevăzute într-o lege specială, ele se completează cu normele din Codul de procedură civilă, care reprezintă dreptul comun în materie de procedură civilă. În acest sens sunt de reținut disp. art. 103 Cod procedură civilă, care reglementează sancțiune decăderii și care are următorul cuprins:
(1) Neexercitarea oricărei cai de atac si neîndeplinirea oricărui alt act deprocedura in termenul legal atrage decăderea afara de cazul când legeadispune altfel sau când partea dovedește ca a fost împiedicata printr-oîmprejurare mai presus de voința ei.
(2) In acest din urma caz, actul de procedura se va îndeplini în termen de 15zile de la încetarea împiedicării; în același termen vor fi arătate și motiveleîmpiedicării.
Așa fiind, tribunalul a constatată că reclamantul a depășit cu mult termenul de 30 de zile, prev de art. 26 alin. (3) din L. nr. 1., pentru a se mai putea adresa justiției, chiar dacă luăm în calcul data de (...), - când susține reclamantul că a primit dispoziția atacată -, cererea introductivă de instanțăfiind înregistrată pe rolul instanței doar la data de (...), intervenind astfel sancțiunea decăderii.
Așa fiind, tribunalul, a respins, în conformitate cu prev. art. 137 Cod procedură civilă, ca tardiv introdusă contestația formulată de reclamant.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul R. V. solicitând modificarea sentinței în sensul admiterii acțiunii reclamantului.
În motivarea recursului a arătat că în mod greșit instanța de fond a ignorat cele dispuse prin decizia civilă nr. 2. a C. de A. C., prin nestabilirea cadrului procesual raportat la obiectul acțiunii.
Instanța de fond a omis să pună în discuția părților lipsa calității procesuale pasive a pârâtei P. F. de J. în condițiile în care dispoziția a foste emisă de primarul comunei în temeiul art. 25 și 26 din L. nr. 1..
P. F. de J. nu este emitentul actului a cărui anulare se solicită, nu are calitate procesuală pasivă În cauză și instanța de fond a omis să dispună citarea în cauză a P.ui comunei F. de J. este emitentul D. nr. 141/(...).
Instanța de fond a ignorat cele dispuse prin D. civilă nr. 2. a C. de A.
C., pronunțată în dosarul nr. (...), admițând în mod greșit excepția tardivității introducerii acțiunii reclamantului, în contradictoriu cu pârâta P. F. de J. și cu pârâții B. M. și C. V.
Instanța de fond nu a verificat dacă reclamantul a primit efectiv dispoziția atacată anterior formulării cererii de chemare în judecată, conform dispozițiilor art. 25 alin. 3 din L. nr. 1. și dacă a atacat-o în termenul legal prevăzut de art. 26 alin. 3 din L. nr. 1..
Astfel, comunicarea D. nr. 141/(...), emisă de P. comunei F. de J., nu s-a făcut în forma prevăzută de lege, prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire, semnată de reclamant; P. F. de J. nefăcând dovada comunicării D. nr. 141/(...), emisă de P. comunei F. de J. prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire, semnată de reclamant.
Pe fondul cauzei, a arătat că prin notificarea formulată în termen legal în temeiul dispozițiilor L. nr. 1., a solicitat restituirea în natură a imobilului imobilul casă și teren în suprafață de 257 mp, situat în comuna F. de J. Î. imobilul în litigiu nu este liber în accepțiunea art. 1 alin. 1/art. 7 alin. 1 din
L. nr. 1., se impune stabilirea faptului că reclamantul are calitatea de persoană îndreptățită la măsurile reparatorii prevăzute de L. nr. 1., în conformitate cu dispozițiile art. 3/art.4 din L. nr. 1., pentru imobilul identificat mai sus, în nume propriu și acordarea despăgubirilor prevăzute în favoarea reclamantului, în temeiul art. 26 alin. 1 din L. nr. 1., conform petitelor formulate.
În temeiul 25 alin. 1 și 26 alin. 1 din L. nr. 1., solicită stabilirea dreptului reclamantului de a beneficia de măsuri reparatorii pentru imobilul casă și teren în suprafață de 257 mp, situat în comuna F. de J., constând în acordarea de despăgubiri în condițiile legii speciale de stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, T. VII al L. nr. 2..
Cu privire la imobilul în cauză, care nu poate face obiectul restituirii în natură, se impune acordarea de măsuri reparatorii în echivalent, care sunt reglementate, ca normă legală generală imperativă, de disp. art.1, alin.2 din legea nr. 1., conform căruia în cazurile în care restituirea în natură nu este posibilă, se vor stabili măsuri reparatorii în echivalent conform disp. art. 26 alin. 1 din L. nr. 1., potrivit căruia, dacă restituirea în natura nu este posibilă, deținătorul imobilului sau, după caz, entitatea investită cu soluționarea notificării este obligată să acorde persoanei îndreptățite în compensare alte bunuri sau servicii ori să propună acordarea de despăgubiri în condițiile legii speciale de stabilire și plată a despăgubiri lor aferenteimobilelor preluate în mod abuziv, în situația în care măsura compensării nu este posibilă sau nu este acceptată de persoana îndreptățita.
Potrivit dispozițiilor art. 25 alin. 1 și 3 / art. 26 alin. 1 din L. nr. 1., pârâtul este obligat să se pronunțe prin dispoziție motivată asupra cererii de restituire în echivalent a imobilului în litigiu, în termen de 60 de zile de la data înregistrării notificării sau de la data depunerii actelor doveditoare potrivit art. 23, pe care să o comunice în termen de cel mult 10 zile de la data adoptării. Însă pârâtul nu și-a respectat această obligație legală, D. nr.
141/(...), emisă de P. comunei F. de J., nefiindu-ne comunicată în termenul legal, prevăzut de art. 25 alin. 3 din L. nr. 1., de cel mult 10 zile de la data adoptării.
Conform prevederilor art. 6 din C. Europeană a Drepturilor Omului, orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod public și într-un termen rezonabil a cauzei sale de către o instanță independentă și imparțială instituită de lege, care va hotărî asupra încălcării drepturilor și obligațiilor sale cu caracter civil.
Art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. pentru Apărarea Drepturilor
Omului și a libertăților Fundamentale statuează că orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale.
În cauză, dreptul real născut în favoarea reclamantului prin înregistrarea notificării prin care a solicitat restituirea în natură a imobilului în litigiu reprezintă o valoare patrimonială și are caracteristicile unui bun în sensul primei fraze a art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. pentru Apărarea Drepturilor Omului și a libertăților Fundamentale.
Prin nesoluționarea favorabilă a cererii reclamantului de restituire în natură a imobilului în litigiu, autoritatea administrativă în cauză - P. comunei F. de J. - îi încalcă reclamantului dreptul la respectarea bunurilor sale.
Prin D. nr. 52 din 4 iunie 2007, pronunțată în recurs în interesul legii, deci obligatorie pentru instanțe conform art. 329 alin. ultim Cod proc. civ.,
Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat că "prevederile cuprinse îÎn art. 16 și urm. din L. nr. 2. privind procedura administrativă pentru acordarea despăgubirilor nu se aplică deciziilor/dispozițiilor emise anterior intrării în vigoare a legii, contestate în termenul prevăzut de L. nr. 1., astfel cum a fost modificată prin L. nr. 2.".
În aceste condiții, solicită ca, constatând neconcordanța dintre legislația internă și disp. art. 6 alin. 1 din C. Europeană a Drepturilor
Omului, art. 1 alin. 1 din Protocolul 1 și art. 1 din Protocolul 12, instanța să statueze pe fondul pretențiilor reclamantului, conform Deciziei XX/2007, publicată În M. Of. nr. 764/(...), pronunțată în recurs în interesul legii, ceea ce presupune stabilirea valorii de circulație a imobilului de către instanța-- civilă și nu de C. C., cu posibilitatea de cenzurare din partea instanței de contencios.
Prin decizia nr. 33 din 9 iunie 2008 privind examinarea recursului în interesul legii cu privire la admisibilitatea acțiunii în revendicare, întemeiată pe dispozițiile dreptului comun, având ca obiect revendicarea imobilelor preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 -22 decembrie 1989, formulată după intrarea în vigoare a L. nr. 1., Înalta Curte de Casație și
Justiție a stabilit că, în ceea ce privește aceste acțiuni, concursul dintre legea specială și legea generală se rezolvă în favoarea legii speciale cu excepția situației în care există neconcordanțe între legea specială și C. Europeană a Drepturilor Omului, când se acordă prioritate acesteia dinurmă, cu condiția de a nu se aduce atingere unui alt drept de proprietate ori securității raporturilor juridice.
Potrivit jurisprudenței recente C., respectiv hotărârea pronunțată în cauza Katz contra României din 20 ianuarie 2009, care vorbește, în cazul coexistenței a două drepturi de proprietate, respectiv al fostului proprietar, chiar recunoscut prin hotărâre irevocabilă (ceea ce nu este cazul în speță) și cel al terțului cumpărător, al cărui titlu nu a fost anulat, fie de restituirea în natură a imobilului, fie de indemnizarea rapidă și adecvată prejudiciului a fostului proprietar prin adoptarea unor măsuri legislative, administrative și bugetare corespunzătoare (par. 35).
Referitor la o posibilă încălcare a art. 6 alin 1 din Convenție, jurisprudența recentă a C. Europene, respectiv cauza Faimblat contra României, hotărârea din 13 ianuarie 2009, vorbește de absența prelungită a despăgubirii echitabile în cazul imposibilității restituirii în natură, însă remediul îl constituie stabilirea unor despăgubiri bănești, chiar de către instanța civilă sesizată cu o plângere împotriva deciziei sau dispoziției motivate de soluționare a notificării, cu eliminarea dublei proceduri administrative și jurisdicționale instituită prin T. VII al L. nr. 2. (par. 36 și
41).
Referitor la plata despăgubirilor acestea nu cad în sarcina primarului sau a consiliului local. Este adevărat că, în ceea ce privește persoana debitorului, în practica instanțelor s-au ivit deja dificultăți în ceea ce privește executarea silită a hotărârilor judecătorești prin care au fost stabilite sume de bani cu titlu de măsuri reparatorii prin echivalent, punându-se problema reprezentării statului în faza execuțională.
Cererile de executare silită nu sunt inadmisibile așa cum greșit au constatat instanțele. I. aceasta ar echivala cu încălcarea dreptului la un bun (suma de bani stabilită prin hotărâre judecătorească fiind considerată un bun în sensul art. 1 alin. 1 din Protocolul nr. 1), așa cum s-a și stabilit deja în jurisprudența relativ recentă a C. Europene (a se vedea I.iu contra României, hotărârea din 6 decembrie 2007, paragraful 24). Statul, prin legile adoptate, a atribuit competența de soluționare a notificărilor formulate de persoanele îndreptățite la acordarea măsurilor reparatorii pentru imobilele preluate de stat abuziv anumitor persoane juridice care nu au, însă, abilitarea de a acorda efectiv măsurile reparatorii prin echivalent, acestea urmând să fie plătite de alte organe. Câtă vreme primarul are atribuția legală de a soluționa notificarea doar în sensul de a stabili dacă imobilul poate fi restituit în natură sau nu, iar, dacă nu poate fi restituit în natură, constatarea dreptului la măsuri reparatorii prin echivalent (în măsura în care nu sunt oferite bunuri sau servicii în compensare), plata sumelor de bani nu revine nici acestuia, nici unității administrativ teritoriale, ci statului însuși prin M. F. (sens În care instanța a dispus și prin decizia civilă nr.
58/(...), pronunțată în dosarul nr. (...) și încheierea civilă f.n. din (...) din dosarul nr. (...)).
În ceea ce privește petitul cererii de chemare în judecată, referitor la obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de soluționarea prezentului litigiu, solicită admiterea acestuia ca temeinic și legal, în temeiul art. 274 alin. 1 C.proc.civ., indiferent de poziția procesuală adoptată în cauză de acesta, datorită faptului că pârâtul a fost pus de drept în întârziere, prin notificarea înregistrată de reclamant, iar pârâtul nu a emis dispoziția prin care să propună acordarea de despăgubiri pentru imobilul în litigiu, în condițiile T.ui VII al L. nr. 2., în termenul de 60 de zile de la dataînregistrării notificării sau de la data depunerii actelor doveditoare potrivit art. 23/25 alin. 1/26 alin. 1 din L. nr. 1..
Intimații C. V. și B. M. prin întâmpinare (f.14-16) au solicitat respingerea recursului.
Examinând hotărârea atacată în raport de motivele invocate, Curtea de A. urmează să admită în parte recursul pentru următoarele considerente:
Recurentul arată că instanța de fond a omis să pună în discuția părților lipsa calității procesuale pasive a pârâtei P. F. de J. în condițiile în care dispoziția a fost emisă de primarul comunei în temeiul art. 25 și 26 din L. nr. 1..
Curtea constată că acest motiv de recurs este fondat deoarece P. F. de J. nu este emitentul actului a cărui anulare se solicită, și nu are capacitate procesuală de folosință, fiind doar o structură fără personalitate juridică, potrivit art. 77 din L. nr. 215/2001.
Pârâții persoane fizice, B. M. și C. V., nu au nici o atribuție ca și persoane fizice în cadrul procedurii de soluționare a notificărilor în temeiul L. nr. 1., prin urmare nu au nici calitate procesuală pasivă pentru capătul de cerere având ca obiect plângere la L. 1..
În motivarea recursului se mai arată că în mod greșit instanța de fond a ignorat cele dispuse prin decizia civilă nr. 2. a C. de A. C., prin nestabilirea cadrului procesual raportat la obiectul acțiunii.
Recurentul nu indică în mod concret în ce mod nu s-a respectat decizia civilă nr. 2. a C. de A. C. și în ce mod nu s-a stabilit cadrul procesual.
Analizând din oficiu, în lipsa criticilor concrete, dacă instanța de fond a respectat cele dispuse prin decizia civilă nr. 2. a C. de A. C., trebuie constatat că această decizie dispune stabilirea cadrului procesual referitor la stabilirea obiectului acțiunii, fiind necesar a se pronunța prin dispozitiv instanța de fond asupra obiectului acțiunii, dat fiind că în cauză doar în motive, în sentința pronunțată în primul ciclu procesual, apare chestiunea termenului în care dispoziția putea fi atacată.
Această chestiune a fost respectată de instanța de fond prin urmare acest motiv de recurs este nefondat.
Mai susține recurentul că instanța de fond a ignorat cele dispuse prin D. civilă nr. 2. a C. de A. C., pronunțată în dosarul nr. (...), admițând în mod greșit excepția tardivității introducerii acțiunii reclamantului, în contradictoriu cu pârâta P. F. de J. și cu pârâții B. M. și C. V.
Curtea constată că relativ la acest aspect, al formulării în termen a acțiunii, în decizia civilă nr. 2. a C. de A. C. s-a făcut vorbire doar de faptul că această chestiune trebuia soluționată în dispozitiv iar nu prin motive.
Prin urmare acest aspect, al soluționării prin dispozitiv, a fost respectat de instanță în rejudecare.
Având în vedere că față de persoanele pentru care instanța de fond s-a pronunțat prin prisma acțiunii introductive din dosar nr. (...) și în dosar nr.
(...) se constată că acestea nu au calitate procesuală de folosință, P., respectiv calitate procesuală pasivă, pârâții B. M. și C. V. în ce privește capătul de cerere având ca obiect plângere la L. 1., reiese că față de aceștia acțiunea nu poate fi analizată pe fond, prin prisma dispozițiilor L. nr. 1., invocate de recurent și nici prin prisma excepției tardivității plângerii, primând excepțiile lipsei calității procesuale de folosință, respectiv a calității procesuale pasive, în fața excepției tardivității.
Având în vedere aceasta, motivul privind atacarea în termenul legal prevăzut de art. 26 alin. 3 din L. nr. 1., va fi analizat în rejudecare de instanța de fond, în funcție de data indicată chiar de reclamant în acțiunea introductivă (fila 1 dosar nr. (...) l Judecătoriei Z.), anume (...), ca fiind data la care a primit D. nr. 141/2004, acțiunea fiind formulată în data de (...).
Se va avea în vedere și că textul art. 26 alin. 3 din L. nr. 1. nu prevede o formă anume de comunicare, cum ar fi de exemplu cea indicată de recurent, scrisoarea recomandată.
Apoi, invocarea prevederilor art. 6 din C. Europeană a Drepturilor Omului, nu are nici o legătură cu cauza dat fiind faptul că recurentul se referă la faza administrativă a cererii or textul convențional invocat se referă la instanță, ceea ce presupune o cauză pe rol unei astfel de instanțe.
Nici art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. pentru Apărarea
Drepturilor Omului și a libertăților Fundamentale nu este incident dat fiind că prin H. C. din 12 octombrie 2010 în Cauza M. Atanasiu și alții împotriva României, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 778 din (...), pct. 140 se arată că „Astfel, C. îi este suficient să constate, ținând cont de sensul autonom al noțiunii "bunuri" și de criteriile reținute în jurisprudența C., că existența unui "bun actual" în patrimoniul unei persoane este în afara oricărui dubiu dacă, printr-o hotărâre definitivă și executorie, instanțele i-au recunoscut acesteia calitatea de proprietar și dacă în dispozitivul hotărârii ele au dispus în mod expres restituirea bunului."
Mai important este pct. 142 din aceași hotărâre care arată că „Prin urmare, Curtea apreciază că transformarea într-o "valoare patrimonială", în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1, a interesului patrimonial ce rezultă din simpla constatare a ilegalității naționalizării este condiționa tă de întrunirea
de către partea interesa tă a cerințelor legale în cadrul procedurilor prevăzute
de legile de reparație și de epuizarea căilor de atac prevăzute de aceste legi."
și pct. 164 „Așa cum art. 1 din Protocolul nr. 1 nu garantează un drept de a dobândi bunuri, el nu le impune statelor contractante nicio restricție cu privire la libertatea lor de a stabili domeniul de aplicare a legilor pe care le
pot adopta în materie de restituire a bunurilor și de a alege condițiile în care
acceptă să restituie drepturile de propr ietate persoanelor d ep osedate [Van der Mussele împotriva Belgiei, 23 noiembrie 1983, § 48, seria A nr. 70; Slivenko împotriva Letoniei (dec.) [MC], nr. 48.321/99, § 121, C. 2002-II, și
Jantner, menționată mai sus, § 34]."
Recurentul invocă D. nr. 52 din 4 iunie 2007, pronunțată în recurs în interesul legii, de Înalta Curte de Casație și Justiție și decizia nr. 33 din 9 iunie 2008 privind examinarea recursului în interesul legii cu privire la admisibilitatea acțiunii în revendicare, întemeiată pe dispozițiile dreptului comun, având ca obiect revendicarea imobilelor preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 -22 decembrie 1989, formulată după intrarea în vigoare a L. nr. 1., dar Curtea constată că față de cele indicate mai sus nu este fondat acest motiv de recurs, nefiind încălcate aceste decizii în cadrul procesual asupra căruia s-a pronunțat prima instanță.
În cauză, în rejudecare în fața instanței de fond s-a formulat o precizare de acțiune la (...), dar instanța de fond a omis să dispună citarea în cauză a P.ui comunei F. de J. și nici nu s-a pronunțat cu privire la acțiunea formulată de reclamant față de acest pârât.
Pentru a se pronunța asupra acestei modificări de acțiune acest motiv de recurs va fi admis și va fi trimisă cauza spre rejudecare.
Este adevărat că o precizare sau completare de acțiune poate fi formulată doar până la prima zi de înfățișare în fața primei instanțe, potrivitart. 132 Cod procedură civilă, și nicidecum nu poate fi formulată o astfel de precizare în rejudecare, cât timp prima zi de înfățișare a fost epuizată în primul ciclu procesual.
Cum textul indicat nu prevede o sancțiune pentru depunerea peste termen a modificării de acțiune trebuie aplicate prin similitudine dispozițiile art. 135 Cod procedură civilă, anume judecarea separată a cererii.
Or, instanța nu a judecat deloc cererea și nici nu a disjuns-o.
Având în vedere că instituirea unui termen în acest caz are menirea de a institui o disciplină jurisdicțională pentru părți pentru a nu se lungi nejustificat durata procesului, reiese că o vătămare nu se pretinde a fi fost produsă prin formularea modificării acțiunii, și având în vedere tocmai acest considerent, scurtarea duratei procesului, modificarea de acțiune va fi judecată în cadrul prezentului dosar.
Desigur că și relativ la această precizare de acțiune instanța va verifica dacă aceasta a fost formulată și față de acel pârât, P. comunei F. de Sus, în termenul de 30 de zile prevăzut de art. 26 alin. 3 din L. nr. 1..
Mai trebuie arătat că instanța de fond nu s-a pronunțat asupra petitului privind acordarea de daune morale de către pârâții B. M. și C. V., prin urmare este necesară casarea sentinței și cu privire la acest aspect, pentru a se pronunța și cu privire la acel capăt de cerere.
Tot legat de acești pârâți persoane fizice, B. M. și C. V., trebuie constat, cum s-a arătat mai sus, că aceștia nu au nici o atribuție ca și persoane fizice în cadrul procedurii de soluționare a notificărilor în temeiul L. nr. 1., prin urmare nu au nici calitate procesuală pasivă pentru capătul de cerere având ca obiect plângere la L. 1..
Față de cele de mai sus, în temeiul prevederilor art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă cât și al art. 312 alin. 3, art. 299 alin. 1 și art. 315 alin. 1
Cod procedură civilă, curtea urmează să admită în parte recursul declarat de reclamantul R. V. împotriva sentinței civile nr. 4150 din 24 iunie 2011 a T.ui
S. pronunțată în dosar nr. (...), pe care o va casa în parte în ceea ce privește precizarea cererii de chemare în judecată față de pârâtul P. C. F. DE SUS și pentru petitul privind acordarea de daune morale de către pârâții B. M. și C. V. și va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe în aceste limite.
De asemenea va modifica această sentință în sensul că va admite excepția lipsei capacității de folosință a pârâtei P. F. DE SUS și va respinge acțiunea reclamantului R. V. față de pârâta P. F. DE SUS ca fiind introdusă față de o persoană lipsită de capacitate de folosință, apoi va admite excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților B. M. și C. V. în ce privește capătul de cerere având ca obiect plângere la L. 1. și va respinge acțiunea față de acești pârâți pentru acest obiect ca fiind introdusă față de persoane lipsite de calitate procesuală pasivă.
Cererea de acordare a cheltuielilor de judecată va fi respinsă deoarece pentru chestiunile pentru care a fost admis recursul și modificată sentința pârâții nu se află în culpă procesuală, iar pentru partea casată din sentință urmează a se stabili în rejudecare cheltuielile.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE L. DECIDE
Admite în parte recursul declarat de reclamantul R. V. împotriva sentinței civile nr. 4150 din 24 iunie 2011 a T.ui S. pronunțată în dosar nr. (...), pe care o casează în parte în ceea ce privește precizarea cererii dechemare în judecată față de pârâtul P. C. F. DE SUS și pentru petitul privind acordarea de daune morale de către pârâții B. M. și C. V. și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe în aceste limite, și modifică această sentință în sensul că admite excepția lipsei capacității de folosință a pârâtei P. F. DE SUS și respinge acțiunea reclamantului R. V. față de pârâta P. F. DE SUS ca fiind introdusă față de o persoană lipsită de capacitate de folosință, apoi admite excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților B. M. și C. V. în ce privește capătul de cerere având ca obiect plângere la L. 1. și respinge acțiunea față de acești pârâți pentru acest obiect ca fiind introdusă față de persoane lipsite de calitate procesuală pasivă.
Respinge cererea de acordare a cheltuielilor de judecată.
D. este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 25 noiembrie 2011.
PREȘEDINTE JUDEĂCTORI
A. A. P. C. M. CONȚ I. D. C.
Redactat de I., dactilografiat de S. În 3 ex., la data de (...)
Judecător fond - M. S. - Tribunalul Sălaj
A. A. M.
GREFIER
| ← Decizia civilă nr. 2306/2011, Curtea de Apel Cluj | Decizia civilă nr. 312/2011, Curtea de Apel Cluj → |
|---|
