Decizia civilă nr. 166/2011, Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA CIVILĂ, DE MUNCĂ ȘI ASIGURARI SOCIALE, PENTRU MINORI ȘI FAMI.
DOSAR NR. (...)
D. CIVILĂ NR. 166/A/2011
Ședința publică din 16 martie 2011
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE:
JUDECĂTOR:
T. D. - președinte al Secției civile
T.-A. N.
GREFIER:
M. T.
S-a luat în examinare apelul declarat de reclamanta H. F., împotriva sentinței civile nr. 552 din 16 iunie 2010, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr. (...), privindu-i și pe pârâții O. C., M. T., M. E.-M., B. A., I. R., G. C.-O., O. C.-H., O. I., U. I., U. E., K. I.-M. și S. ROMÂN PRIN M. C.-N. PRIN P. având ca obiect plângere în baza Legi nr. 1..
La apelul nominal făcut în cauză, se prezintă reprezentanta reclamantei-apelante F. H., avocat C. Z., reprezentanta pârâților-intimați O. C., O. C.-H., B. A., G. C., O. I., U. E. și U. I., I. R., avocat P. M., reprezentantul pârâtei-intimate B. A., avocat V. D., reprezentantul pârâților- intimați M. T. și M. E.-M., avocat P. O., și pârâta-intimată K. I., lipsă fiind restul părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Apelul este scutit de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care, se constată că la data de 19 ianuarie 2011, pârâtul-intimat S. Român, prin M. C.-N. prin P., a depus la dosar, prin registratura instanței, întâmpinare, prin care solicită respingerea apelului ca nefondat, și pe cale de consecință menținerea sentinței apelate ca fiind legală și temeinică. Se comunică un exemplar din aceasta reprezentantei reclamantei-apelante.
La termenul de azi, reprezentata reclamantei-apelante depune la dosar în copie, notificarea emisă de BEJ P. N. F. nr. 2. din 10 august 2001, prin care reclamanta a solicitat restituirea în natură a imobilului situat în C.-N., str. G. (Gyorgy) Falvi nr. 16A, precum și răspunsul la această notificare, respectiv dispoziția primarului municipiului C.-N. nr. 3088 din 12 august
2003, prin care notificarea reclamantei pentru imobilul din str. G. Falvi nr.
16, este respinsă, pentru motivul că petentul nu a completat dosarul cu acte doveditoare ale dreptului de proprietate și de moștenire prevăzut de lege.
Se comunice câte un exemplar al acestora părților și reprezentanților părților prezenți la dezbaterile de azi.
La întrebarea instanței, reprezentanta reclamantei-apelante arată că încă nu a fost atacată dispoziția de respingere nr. 3088 din 12 august 2003, însă în măsura în care se consideră necesar, solicită instanței efectuarea unei adrese către primărie pentru a comunica dosarul de fond funciarpentru a se lua la cunoștință cu privire la actele ce au stat la baza emiterii dispoziției.
Reprezentantul pârâtei-intimate B. A., avocat V. D., arată că abia acum, în apel s-a făcut dovada apelării la dispozițiile L. nr. 1., sens în care a și făcut o afirmație prin întâmpinarea depusă la dosar.
Reprezentanta reclamantei-apelante consideră că este util cauzei a se comunica dosarul format în baza L. nr. 1..
Reprezentantul pârâtei-intimate B. A., avocat V. D. solicită respingerea acestei cereri în probațiune.
Reprezentantul pârâților-intimați M. T. și M. E.-M., avocat P. O., pune concluzii în sensul respingerii acestei cereri în probațiune, întrucât în acel dosar nu se vor găsi alte acte decât cele existente la dosarul prezentei cauze, dacă ar fi existat, acestea ar fi fost depuse deja. A. de asemenea că avocatul reclamantei-apelante putea face demersurile necesare pentru a obține copii ale actelor aflate la dosarul constituit în baza L. nr. 1..
Reprezentanta pârâților-intimați O. C., O. C.-H., B. A., G. C., O. I., U. E. și U. I., I. R., avocat P. M., solicită respingerea cereri formulate de reprezentanta reclamantei-apelante întrucât acele acte trebuiau depuse odată cu cererea introductivă de instanță.
Pârâta-intimată K. I. solicită respingerea cererii în probațiune formulată de reprezentata reclamantei-apelante.
Curtea, după deliberare, respinge cererea în probațiune formulată de reprezentanta reclamantei-apelante privind întocmirea unei adrese pentru a se comunica documentația aferentă notificării ce a făcut obiectul dosarului nr. 1245/2001, ca inutilă, întrucât obiectul acțiunii introductive de instanță este acțiunea în revendicare , întemeiată pe dispozițiile dreptului comun, iar nu plângere întemeiată pe dispozițiile L. nr. 1..
Nefiind alte cereri în probațiune de formulat sau excepții de invocat,
Curtea declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul asupra apelului.
Reprezentanta reclamantei-apelante susține apelul așa cum a fost formulat în scris, solicită admiterea acestuia, schimbarea în totalitate a hotărârii apelate și în consecință admiterea acțiunii introductive de instanță, așa cum a fost precizată și extinsă, cu cheltuieli de judecată la fondul cauzei. Apreciază că hotărârea instanței de fond este netemeinică și nelegală. În mod greșit instanța de apel a reținut și admis excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei întrucât deși a făcut dovada că este fiica biologică a lui S. M., nu a făcut dovada că a acceptat moștenirea lui, respectiv că nu a putut proba că adopția sa de către S. E. a intervenit abia după decesul lui S. M., astfel încât acesta nu a putut trece prin moștenire în proprietatea reclamantei, mai înainte de adopție. D. s-au făcut demersuri pentru a depune un astfel de act, care să dovedească în mod direct adopția, au rămas fără rezultat, proba se poate face și prin aplicarea unor prezumții logice raportat la actele de stare civilă existente la dosar, coroborate cu declarațiile de notorietate ale martorilor, care au cunoscut familia din copilărie și care au atestat faptul că S. A.-R. , fiica lui S. M. și a M. este una și aceeași persoană cu reclamanta. Î. familie a emigrat în Israel, unde a fost obligată în conformitate cu legislația statului să preia nume ebraice, întreaga succesiune de evenimente fiind dovedită cu actele de stare civilă existente la dosar și dovezile emise de către statul Israel.
Instanța nu a observat un aspect important al acestei situații, și a admis în mod total eronat excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei. A., reclamanta s-a născut în data de 10 februarie 1957 ca S. A.- R., la 4 luni după moartea tatălui său. În această situație, era imposibil ca adopția de către noul soț al mamei să fi avut loc înainte de data decesului. Căsătoria mamei reclamantei cu S. E. a avut loc abia în anul 1958, la peste doi ani de la nașterea reclamantei. R. a locuit în imobil împreună cu mama sa de la naștere și și-a petrecut acolo întreaga copilărie, până la data plecării în Israel, astfel că succesiunea după tatăl său a fost în mod evident acceptată în mod tacit.
În ceea ce privește excepția inadmisibilității acțiunii invocată și admisă ed către instanță, prin prisma prevederilor Deciziei nr. 3. a Î. C. de C. și
Justiție pronunțată în interesul legii, arată că deși s-a stabilit prin aceasta că concursul dintre legea specială și legea generală se rezolvă în favoarea legii speciale, această decizie mai stabilește și faptul că în cazul în care sunt sesizate neconcordanțe între legea specială și Convenția E. a D. O. aceasta din urmă are prioritate.. Prioritatea poate fi dată în cadrul unei acțiuni în revendicare, întemeiată pe dreptul comun, în măsura în care astfel nu s-ar aduce atingere unui alt drept de proprietate ori securității raporturilor juridice.
Referitor la excepția prescripției dreptului la acțiune al reclamantei apreciază că din moment ce reclamanta a înțeles să își întemeieze cererea pe dreptul comun, potrivit regimului nulității absolute, acțiunea este imprescriptibilă extinctiv.
Reprezentantul pârâtei-intimate B. A., avocat V. D., solicită respingerea apelului ca nefondat, cu consecința menținerii în tot a sentinței apelate fără cheltuieli de judecată. Prima critică adusă sentinței pronunțată de instanța de fond potrivit căreia în mod greșit și nefondat instanța a admis excepția lipsei calității procesuale active, nu poate fi primită, întrucât așa cum însăși reclamanta a recunoscut în cuprinsul memoriului de apel nu s-a putut face proba adopției, iar prezumțiile invocate chiar coroborate cu probe extrajudiciare nu sunt de natură a face dovada adopției. Nici cea de-a doua critică referitoare la admiterea excepției inadmisibilității acțiunii nu poate fi primită, întrucât aceasta nu reprezintă altceva decât o încercare disperată de îndepărtare a probelor evidente la dosar și de la statuările Î. C. de C. și
Justiție date prin D. X..
Reprezentantul pârâților-intimați M. T. și M. E.-M., avocat P. O., solicită respingerea apelului ca neîntemeiat, menținerea ca legală și temeinică a sentinței apelate, fără cheltuieli de judecată. Consideră că în mod corect s-a admis de către instanța de fond excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei deoarece aceasta nu a făcut proba că adopția ar fi fost cu efecte restrânse. R. ar fi avut vocație succesorală cu privire la imobilul naționalizat de la S. M. doar ulterior adoptării L. nr. 1. și doar dacă ar mai existat legătura de filiație între cei doi. A. a fost succesoarea lui S. M. însă doar cu privire la bunurile pe care le-a avut în patrimoniu la data decesului, ulterior prin adopție apelanta a pierdut orice legătură cu tatăl ei biologic. În aceste condiții, reclamanta nu poate fi considerată persoană îndreptățită la restituire și în consecință nu are calitate procesuală activă în prezenta speță.
Este corectă soluția instanței de fond cu privire la inadmisibilitatea cererii în revendicare a imobilului naționalizat potrivit dreptului comun. Î.- adevăr, în ipoteza în care dreptul intern contravine dispozițiilor C.i Europene a D. O. și a jurisprudenței C., acestea din urmă trebuie aplicate cu prioritate. Aplicarea acestora, însă, nu poate să ducă la protejarea intereselor unor persoane în dauna altora. Contrar susținerilor apelantei, în jurisprudența C. nu se protejează doar dreptul de proprietate potrivit art. 1 din Protocolul 1 adițional la C. ci și principiul securității circuitului civil. P. dreptului de proprietate și recunoașterea acestuia trebuie să fie corelat cu principiul securității circuitului civil, în nici un caz nu se poate face o ierarhie între acestea. Reclamantei nu i se mai poate reconstitui dreptul de proprietate deoarece s-ar produce o încălcare flagrantă a securității circuitului civil.
Reprezentanta O. C., O. C.-H., B. A., G. C., O. I., U. E. și U. I., I. R., avocat P. M. solicită respingerea apelului ca netemeinic și nelegal, menținerea sentinței pronunțată de instanța de fond, și obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată, potrivit chitanțelor pe care le depune la dosar. A. că în mod corect a reținut instanța de fond excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei din moment ce nu s-a făcut dovada calității de moștenitor printr-un certificat de moștenitor sau printr-o hotărâre judecătorească care să ateste dezbaterea succesiunii după proprietarul tabular și transmiterea patrimoniului către apelantă. Î.ucât reclamanta-apelantă nu și-a dovedit calitatea de moștenitoare a proprietarului tabular, pe cale de consecință art. 1 din Protocolul 1 adițional la C. nu îi profită în sensul revendicării bunului litigios, lipsind dovada calității de moștenitoare a acesteia. Consideră că și excepția tardivității acțiunii este întemeiată întrucât prevederile art. 45 din L. nr. 1. sunt imperative, reclamanta fiind obligată să formuleze cererea de restituire în interiorul termenului prevăzut de acest articol, care de altfel a fost prelungit succesiv.
Pârâta-intimată K. I. solicită respingere apelului și menținerea sentinței dată de instanța de fond, fără cheltuieli de judecată.
La întrebarea instanței, reprezentata reclamantei-apelante arată că natura juridică a acțiunii este revendicare întemeiată pe prevederile art. 480
Cod civil, supusă condițiilor L. nr. 1., cu privire la timbraj, a solicitat a se analiza dacă este valabil sau nu titlul statului. Acțiunea introductivă este o acțiune de drept comun în revendicare imobliară.
Reprezentantul pârâților-intimați M. T. și M. E.-M., avocat P. O. în replică, arată că în această acțiune nu a văzut vre-un petit prin care să se solicite obligarea cumpărătorilor să lase în deplină proprietate reclamantei, imobilul revendicat.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 5. iunie 2010 a T.ui C. a fost admisă excepția lipsei calității procesuale active, a prescripției dreptului la acțiune în constatarea nulității actelor de înstrăinare și excepția inadmisibilității și a fost respinsă acțiunea extinsă formulată de reclamanta H. F. prin mandatar K. M. împotriva pârâților S. Român prin M. C.-N. reprezentat prin primar, M. T. și M.
E. M., B. A., I. R., G. C. O., O. I., O. C., O. C. H., U. I. și U. E., K. I. M. a fost obligată reclamanta să plătească pârâților cheltuieli de judecată- 1785 lei pârâților M. T., 1800 lei O. I. , 1800 lei Urs I. și E., 1600 lei G. C. O., 1800 lei I. R..
Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut că din copia colii funciare nr. 4511 C. rezultă că imobilul înscris sub A+1 prev. cu nr. top. 1602 cu destinația I casă din piatră acoperită cu șindrilă, cu 2 camere,
2 bucătării și dependințe, II casă din piatră și lemn, acoperită cu șindrilă, cu
3 camere și 1 bucătărie, III casă din piatră, acoperită cu șindrilă, cu 2 camere, 1 bucătărie, apoi o magazie din lemn acoperită cu țiglă și curte în suprafață de 166 stj.p. a fost proprietatea lui S. M. înscrisă sub B5 cu titlu de partaj.
S. Român a expropriat întregul imobil menționat mai sus în baza
Decretului nr. 65/1951, intabulându-și dreptul de proprietate in CF 4511 C. sub B9 și dreptul de folosință în favoarea M.ui Transporturilor-Direcția a III- a Regională C. prin încheierea CF 2..
T. a reținut că actele de stare civilă emise de statul român sau cel israelian, au făcut dovada că reclamanta născută S. A. Renee este fiica biologică a lui S. M., însă nu a făcut dovada că aceasta este moștenitoarea acestuia.
Instanța a ajuns la această concluzie, întrucât reclamanta a arătat că a fost adoptată de cel de-al doilea soț al mamei sale S. E., iar extrasul din registrul populației aflat la fila 60 dosar, in care numele reclamantei anterior căsătoriei este menționat ca fiind S., face demnă de crezare această susținere, deși reclamanta nu a depus la dosar acte prin care s-a încuviințat adopția. Or, adopția cu efecte depline, în condițiile art. 79 Cod familiei, în vigoare la acea epocă , făcea să înceteze filiația firească.
Cum reclamanta nu a putut proba ca adopția sa de către S. E. a intervenit de abia după decesul lui S. M. (astfel încât patrimoniul acestuia să fi putut trece prin moștenire în proprietatea reclamantei mai înainte de adopție), că adopția ar fi fost doar cu efecte restrânse și nici că ar fi făcut acte de acceptare a succesiunii după S. M. în termenul legal, prin prisma reglementărilor cuprinse in art. 659,669,685, 686,700 cod civil nu a dovedit calitatea sa de succesor al proprietarului de la care s-a preluat imobilul.
În acțiunea de față, calificată chiar de reclamantă drept o acțiune in revendicare pe dreptul comun, nu este suficientă dovedirea calității de succesibil al fostului proprietar, ca și in cazul cererilor întemeiate pe dispozițiile L. 1., cu privire la care prevederile art. disp. art.4 al. (3) din Lege, arată că succesibilii care după data de 6 martie 1945 nu au acceptat moștenirea, sunt repuși de drept în termenul de acceptare a succesiunii, iar cererea de restituire are valoare de acceptare a moștenirii, ci titularul acțiunii in revendicare este dator să facă dovada că are calitate de succesor al fostului proprietar, în condițiile dreptului comun.
Așa cum s-a arătat, reclamanta nu a făcut această dovadă, considerent pentru care, excepția lipsei calității sale procesuale active a fost apreciată întemeiată și a fost admisă in temeiul art. 109 și 137 Cod pr. civ.
Excepția inadmisibilității acțiunii a fost apreciată ca întemeiată prin prisma celor statuate obligatoriu de Î.C.C.J prin D. 3., în sensul că, concursul dintre legea specială și cea generală se rezolvă în favoarea legiispeciale, iar în susținerea acestei soluții, in cuprinsul considerentelor, instanța supremă a arătat că „O primă problemă, de principiu, rezolvată neunitar, este aceea a existenței unei opțiuni între aplicarea legii speciale, care reglementează regimul imobilelor preluate abuziv în perioada de referință, L. nr. 1., și aplicarea dreptului comun în materia revendicării, și anume C. civil";.
T. a arătat că pentru imobilele preluate abuziv de stat în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 s-a adoptat o lege specială, care prevede în ce condiții aceste imobile se pot restitui în natură persoanelor îndreptățite, nu se poate susține că legea specială, derogatorie de la dreptul comun, s-ar putea aplica în concurs cu acesta.
L. specială se referă atât la imobilele preluate de stat cu titlu valabil, cât și la cele preluate fără titlu valabil (art. 2), precum și la relația dintre persoanele îndreptățite la măsuri reparatorii și subdobânditori, cărora le permite să păstreze imobilele în anumite condiții expres prevăzute [art. 18 lit. c), art. 29], așa încât argumentul unor instanțe în sensul că nu ar exista o suprapunere în ceea ce privește câmpul de reglementare al celor două acte normative nu poate fi primit.
Referitor la imobilele preluate de stat fără titlu valabil, art. 6 alin. (2) din L. prevede că "pot fi revendicate de foștii proprietari sau de succesorii acestora, dacă nu fac obiectul unei legi speciale de reparație".
Or, L. nr. 1. reglementează măsuri reparatorii inclusiv pentru imobilele preluate fără titlu valabil, astfel că, după intrarea în vigoare a acestui act normativ, dispozițiile art. 6 alin. (2) din L. nr. 213/1998 nu mai pot constitui temei pentru revendicarea unor imobile aflate în această situație.
Pe de altă parte, L. nr. 1. instituie atât o procedură administrativă prealabilă, cât și anumite termene și sancțiuni menite să limiteze incertitudinea raporturilor juridice născute în legătură cu imobilele preluate abuziv de stat.
De altfel, problema raportului dintre legea specială și legea generală a fost rezolvată în același mod de Înalta Curte de Casație și Justiție atunci când a decis, în interesul legii, că dispozițiile art. 35 din L. privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică nu se aplică acțiunilor având ca obiect imobile expropriate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie
1989.
T. a reținut că, de principiu, persoanele cărora le sunt aplicabile dispozițiile L. nr. 1. nu au posibilitatea de a opta între calea prevăzută de acest act normativ și aplicarea dreptului comun în materia revendicării, respectiv dispozițiile art. 480 din C. civil.
În cererea de chemare în judecată reclamanta a cuprins mai multe petite, însă toate sunt subsumate acțiunii în revendicare, sunt accesorii, neavând relevanță și interes privite separat, astfel încât excepția își întinde efectele și asupra acestora.
În ceea ce privește excepția prescripției dreptului la acțiune in constatarea nulității actelor de înstrăinare, aceasta a fost apreciată întemeiată și a fost admisă prin raportare la disp. art. 45 alin. 5 din L. 1. republicată și la data introducerii acțiunii, mult peste termenul de 1 an prevăzut in norma legală menționată mai sus.
În temeiul disp. art. 274 Cod pr.civ. reclamanta a fost obligată să plătească pârâților cheltuieli de judecată după cum urmează : pârâtului M. T. 1785 lei, pârâtei O. I. 1800 lei, pârâților Urs I. și E. 1600 lei, pârâtei G. C. O. 1600 lei, pârâtei I. R. 1800 lei reprezentând onorariul avocațial.
În motivarea apelului reclamanta a arătat că prin sentința apelată s-a admis excepția lipsei calității procesuale active a prescripției dreptului la acțiune în constatarea nulității actelor de înstrăinare și excepția inadmisibilității acțiunii, această hotărâre fiind nelegală și netemeinică.
În ceea ce privește lipsa calității procesuale active, reclamanta a arătat că a făcut dovada că este fiica biologică a lui S. M., dar nu a făcut dovada că este moștenitoarea lui, nu a putut proba că adopția sa de către S. E., a intervenit abia după decesul lui S. M., însă proba se poate face prin aplicarea unor prezumții logice la actele de stare civilă existente la dosarul cauzei, coroborate cu declarațiile de notorietate ale martorilor care au cunoscut faptul că S. A. R., fiica lui S. M. și al M. este una și aceeași persoană cu reclamanta. A. a arătat că instanța de fond nu a observat că reclamanta este născută la data de (...), iar la data nașterii sale tatăl său decedase, întrucât din copia certificatului de deces al acestuia reiese că decesul lui S. M. s-a produs la data de (...).
A. a arătat că este imposibil ca adopția de către noul soț al mamei să fi avut loc înaintea acestui deces, având în vedere că reclamanta nici nu era născută.
Așadar, indiferent ce modalitate de adopție au ales mama și noul soț al acesteia, cu efecte depline sau restrânse, este evident că reclamanta este succesoarea tatălui său biologic, din moment ce adopția nu a putut avea loc decât după data nașterii reclamantei.
În al doilea rând, s-a arătat că în mod nelegal a fost admisă excepția inadmisibilității acțiunii, întrucât prin decizia nr. 3. a Î. C. de C. și Justiție s- a stabilit că, concursul dintre legea specială și legea generală se rezolvă în favoarea legii speciale, însă dacă sunt neconcordanțe între legea specială și
Convenția E. a D. O., aceasta are prioritate. În acest sens, apelanta a arătat că în contextul legislativ român care guvernează acțiunile în revendicare imobiliară și restituirea bunurilor naționalizate de regimul comunist, vânzarea de către stat a unui bun al altuia unor terți de bună credință, chiar dacă aceasta este anterioară confirmării în justiție în mod definitiv a dreptului de proprietate al celuilalt, însoțită de lipsa totală de despăgubiri, se analizează ca o privare de bunuri - cauza Rățeanu vs. România. Apoi în cauza Pădurar v.s România, Curtea E. a reținut că persoanele proprietare ale unor imobile pe care statul și le-a însușit fără titlu valabil își păstrează calitatea de proprietari, nefiind vorba de un drept nou, ci o recunoaștere explicită și retroactivă a vechiului drept, cu mențiunea că legea nu face nicio distincție între situația imobilelor vândute chiriașilor și cea a imobilelor rămase în patrimoniul statului.
Așadar, apelanta a apreciat că în procedura de aplicare a L. nr. 1., în absența unor prevederi de natură a asigura aplicarea efectivă și concretă a măsurilor reparatorii, poate apărea conflictul cu dispozițiile art. 1 alin. 1 din primul Protocol adițional la C., a cărui aplicabilitate se impune potrivit dispozițiilor art. 20 alin. 2 din Constituția României.
A. a apreciat că nu poate fi invocată securitatea raporturilor juridice pentru a acoperi un act abuziv sau pentru a se motiva că nu se poate stabili o ierarhie prin care să fie înlăturat dreptul de proprietate al reclamantei. În acest sens, există o bogată jurisprudență a C.i Europene a D. O. care ocrotește necesitatea respectării dreptului de proprietate al cetățenilor statelor părți ale convenției care nu poate priva de dreptul de proprietate, nicio persoană în lipsa unei juste despăgubiri, invocându-se cauza Străin vs. România, Cauza Rățeanu vs. România, Cauza I. P.scu vs. România, cauza N.escu vs. România.
În al treilea rând s-a arătat că în mod nelegal a fost admisă excepția prescripției dreptului la acțiune al reclamantei, din moment ce reclamanta a înțeles să-și întemeieze cererea pe dreptul comun, potrivit regimului nulității absolute, acțiunea fiind astfel imprescriptibilă. A. a arătat că a demarat procedura prevăzută de L. nr. 1., dar răspunsul autorităților române a fost unul negativ legat de calitatea de succesoare a reclamantei față de tatăl său biologic.
În acest context, reclamanta nu a mai dorit să urmeze procedura instituită de L. nr. 1., având în vedere că aceasta nu și-a dovedit eficiența într-o manieră susceptibilă să conducă la o despăgubire efectivă.
În prezenta cauză, apelanta apreciază că sunt aplicabile considerentele reținute de Curtea E. a D. O. în cauza Faimblat împotriva României, potrivit cărora L. nr. 1. le oferă părților interesate accesul la o procedură administrativă, cât și la o procedură contencioasă, însă acest acces rămâne teoretic și iluzoriu, nefiind în măsură să conducă într-un termen rezonabil la plata unei despăgubiri în favoarea persoanelor pentru care restituirea în natură nu mai este posibilă.
Prin întâmpinare, intimații M. T. si M. E. M. au solicitat respingerea apelului ca nefondat, cu cheltuieli de judecată.
I. au apreciat că în mod corect a fost admisă excepția lipsei procesuale active a reclamantei, deoarece chiar dacă adopția a survenit după decesul tatălui biologic, nu se poate reține că aceasta are vocație succesorală pentru imobilul naționalizat, deoarece nu s-a făcut proba că adopția ar fi fost cu efecte restrânse.
R. ar fi avut vocație succesorală cu privire la imobilul naționalizat doar adoptării L. nr.1. doar dacă ar mai fi existat legătură de filiație între cei doi.
Cu privire la excepția inadmisibilității acțiunii, intimații apreciază că soluția instanței de fond este corectă, jurisprudența C.E.D.O. nu protejează numai dreptul de proprietate potrivit art. 1 Protocolul 1, ci și principiul securității juridice. I. au cumpărat apartamentul nr. 1 din imobilul în litigiu în 2007, de la K. I. M. și S. E., care sunt moștenitoarele cumpărătorilor în temeiul L. nr. 112/1995, situație în care, dacă s-ar anula contractul de vânzare-cumpărare ar fi încălcat principiul securității juridice.
În ce privește excepția prescripției dreptului la acțiune, instanța de fond a aplicat legal dispozițiile art. 45 alin. 5 din L. nr. 1., întrucât acestea sunt derogatorii de la dreptul comun și imperative.
I. I. R., G. C. O., O. I., O. C. H., O. C., U. I. și U. E. au solicitat respingerea apelului ca netemeinic și nelegal.
I. arătat că nu se prezumă calitatea procesuală activă, ci trebuie dovedită și reclamanta nu a făcut dovada calității de moștenitoare a proprietarului tabular S. M..
În lipsa certificatului de moștenitor sau a unei sentințe judecătorești care să ateste dezbaterea succesiunii după proprietarul tabular, cât și transmiterea patrimoniului acestuia către apelantă, calitatea de moștenitoare a reclamantei nu este dovedită.
S-a arătat că dispozițiile deciziei nr. 3. a Î. C. de C. și Justiție au fost legal aplicate, întrucât dacă sunt sesizate neconcordanțe între legea specială și Convenția E. a D. O., aceasta are prioritate în măsura în care nu se aduce atingere unui alt dreptul de proprietate, ori securității raporturilor juridice, însă intimații au dobândit apartamentele 2,3 și 4 prin contracte de vânzare-cumpărare încheiate în baza L. nr. 112/1995, fiind proprietari tabulari ai apartamentelor revendicate.
Intimata B. A. prin întâmpinare a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată cu cheltuieli de judecată.
M. C.-N. prin P. a solicitat, de asemenea respingerea apelului ca nefondat, instanța de fond admițând în mod legal excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei, inadmisibilitatea acțiunii și excepția prescripției dreptului de a solicita nulitatea contractelor de vânzare- cumpărare.
Analizând sentința pronunțată prin prisma motivelor de apel invocate, curtea constată că apelul este nefondat, urmând a fi respins pentru următoarele considerente:
R. F. H. a investit instanța cu o acțiune de revendicare formulată pe dreptul comun în materie, chiar dacă inițial acțiunea a fost întemeiată pe dispozițiile L. nr.1., ulterior, și-a precizat acțiunea și tribunalul a calificat acțiunea ca fiind o acțiune în revendicare formulată pe dreptul comun în materie, art. 480 și urm. C. civil. D. comun este incident atât pentru petitul de revendicare, cât și pentru petitul accesoriu care viza stabilirea calității de moștenitoare a reclamantei.
R. apelantă are vocație succesorală, întrucât tatăl biologic, S. M., a decedat la data de (...), iar reclamanta era concepută la acea dată și s-a născut la data de (...). Însă, pentru a dovedi că este moștenitoare a defunctului, reclamanta trebuia să facă dovada acceptării moștenirii potrivit dispozițiilor art. 685, art. 686, 689, 700 C. civil.
Imobilul înscris în CF 4511 C. a intrat în proprietatea statului în baza Decretului nr. 111/1951 - ca imobil părăsit. Procesul verbal de predare a imobilului din (...) nu consemnează că acest imobil ar fi fost predat de moștenitoarea proprietarului tabular sau de reprezentanta acesteia, nefiind menționată persoana care a predat imobilul. Acest înscris vine în contradicție cu susținerea reclamantei, potrivit căreia că ar fi locuit în imobil împreună cu mama sa până când au părăsit țara, acceptând tacit moștenirea.
Prin urmare, curtea constată că reclamanta a promovat o acțiune în revendicare, situație în care trebuia să facă dovada calității de moștenitoare a fostului proprietar tabular în condițiile dreptului comun, nefiind suficientă dovedirea calității de succesibil, care are repune-o în termenul de acceptarea moștenirii numai în ipoteza exercitării unei acțiuni în baza L. nr.1., situație care nu este incidentă în prezenta acțiune.
Așadar, în mod legal a fost admisă excepția lipsei procesuale active a reclamantei de către tribunal.
Acțiunea de revendicare formulată de reclamantă este inadmisibilă, întrucât imobilul care face obiectul acestei acțiuni intră în categoria imobilelor preluate de S. Român în perioada comunistă, (...)- (...). Cu privire la imobilele preluate în perioada statului totalitar, a fost adoptată L. nr.1., care stabilește măsuri reparatorii, în sarcina statului și în favoarea persoanelor îndreptățite.
Foștii proprietari ai imobilelor preluate de statul totalitar, precum și moștenitorii acestora, aveau posibilitatea în temenele și cu procedura prevăzută de L. nr.1. să solicite restituirea în natură a imobilelor sau alte măsuri reparatorii.
În prezenta cauză, reclamanta a investit instanța cu o acțiune în revendicare pe dreptul comun în materie, art. 480 C. civil, în (...), deși anterior promovării acestei acțiuni a fost adoptată L. nr.1., care este legea specială în materia stabilirii măsurilor reparatorii pentru imobilele preluate abuziv de S. R.
Potrivit principiului de drept „. generalibus derogant";, în cazul concursului între o lege specială și o lege generală, acesta se rezolvă în favoarea legii speciale.
Prin urmare, reclamanta avea posibilitatea să solicite măsuri reparatorii în baza L. nr.1., deoarece aceasta est legea specială în materie și acest principiul a fost aplicat și de Înalta Curte de Casație și Justiție, care prin decizia nr. 3., a statuat cu privire la acțiunile întemeiate pe dreptul comun având ca obiect revendicarea imobilelor preluate în mod abuziv în perioada (...) - (...), că în ipoteza existenței unui concurs între legea specială și legea generală, se rezolvă în favoarea legii speciale, potrivit principiului „. generalibus derogant";, chiar dacă acest principiu nu este expres prevăzut în legea specială.
În ședința publică din (...) reprezentanta reclamantei a depus copie după dispoziția de respingere a notificării nr. 3088 din (...), pentru imobilul în litigiu. Notificarea reclamantei a fost respinsă, deoarece reclamanta nu și- a completat dosarul cu acte doveditoare ale dreptului de proprietate și calității de moștenitoare în termenul prevăzut de lege. A. dispoziție nu a fost contestată de reclamantă, deși potrivit art. 26 din L. nr.1., aceasta putea formula plângere împotriva dispoziției de respingere a notificării.
Î.ucât reclamanta nu a uzat de căile de atac prevăzute de legea specială, curtea constată că aceasta a achiesat tacit la soluția adoptată în procedura administrativă prevăzută de L. nr.1..
Împrejurarea că soluția pronunțată nu era favorabilă reclamantei, nu are semnificația că procedura prevăzută de L. nr.1. nu a fost o procedură efectivă care să asigure în concret măsuri reparatorii.
În considerentele deciziei nr. 30/2008 pronunțată în recurs în interesul legii de către Înalta Curte de Casație și Justiție, se arată că numai în ipoteza în care reclamanta ar fi uzat de căile de atac prevăzute de L. nr.1.
și abia după epuizarea acestora s-ar fi constatat că măsurile adoptate în baza legii speciale nu sunt apte pentru a repara prejudiciul și vin încontradicție cu Convenția E. a D. O., s-ar putea opta pentru o acțiune în revendicare pe dreptul comun, însă și în această ipoteză cu respectarea principiului securității raporturilor juridice.
A. ipoteză nu se verifică în prezenta acțiune, reclamanta nu a atacat dispoziția de respingere a notificării pronunțată în anul 2003, așa încât, o acțiune în revendicare pe dreptul comun formulată în 2008 nu mai este admisibilă.
R. nu poate invoca faptul că i-a fost încălcat dreptul de acces la un tribunal prevăzut de art. 6 din Convenția E. a D. O., datorită faptului că s-a admis cererea de inadmisibilitate a acțiunii, întrucât cererea reclamantei de acordarea măsurilor reparatorii putea fi soluționată dacă aceasta ar fi uzat de căile de atac împotriva dispoziției prin care s-a respins notificarea.
D. de acces la un tribunal nu este un drept absolut, ci are limitări, instanța europeană arătând că statele contractante dispun de o marjă de apreciere în această materie, având posibilitatea să stabilească legi speciale sau condiții în care poate fi atacată o hotărâre.
R. a invocat cauza Rățeanu contra României sau cauza Păduraru, însă aceste cauze nu sunt incidente în prezenta acțiune, deoarece reclamanta a urmat procedura prevăzută de legea specială și putea invoca neconcordanța
L. nr.1. cu dispozițiile art. 1 din Protocolul 1 din C. în căile de atac împotriva dispoziției de respingere a notificării, de care nu a uzat.
Împrejurarea că reclamanta nu a contestat dispoziția de respingere a notificării îi este imputabilă și nu îi conferă dreptul de a formula o nouă acțiune în revendicare pe dreptul comun după epuizarea procedurii prevăzute de L. nr.1..
Imobilul în litigiu a fost apartamentat și vândut, iar repunerea în discuție a titlului statului după ce notificarea a fost respinsă irevocabil, ar aduce atingere dreptului de proprietate al pârâților, fiind încălcat astfel principiul securității raporturilor juridice.
Curtea apreciază că în mod corect tribunalul a admis excepția inadmisibilității acțiunii în revendicare, cu respectarea dispozițiilor art. 137
și 3307 alin. 4 Cod procedură civilă. T. a admis și excepția prescripției dreptului la acțiune pentru petitul subsecvent de constatare a nulității contractului de vânzare-cumpărare, deși în ipoteza în care se respinge o acțiune ca urmare a admiterii unei excepții, potrivit art. 137 Cod proc.civ., era de prisos cercetarea celorlalte excepții invocate sau fondul cauzei. Cu toate acestea, curtea constată că nu este fondată critica apelantei vizând admiterea acestei excepții. Apartamentele din imobilul în litigiu au fost vândute în temeiul L. nr. 112/1995, legiuitorul prevăzând un termen special de prescripție de 1 an și 6 luni pentru a solicita nulitatea contractelor de vânzare-cumpărare, potrivit art. 45 al. 5 din L. nr.1.. Potrivit art. 2 din Decretul nr. 167/19195, nulitatea unui act poate fi invocată oricând, acțiunea de constatare a nulității unui act juridic, fiind imprescriptibilă, însă prin L. nr.1. s-a derogat de la această regulă pentru imobilele preluate de statul totalitar. Obiectul prezentei acțiuni îl constituie un imobil preluat de S. Român în perioada totalitară, situație în care se aplică dispoziția din legea specială, ca urmare a aplicării principiului „. generalibus derogant";. Concluzionând, acțiunea în constatarea nulității contractelor de vânzare-cumpărare era prescrisă la data promovării prezentei acțiuni. Curtea a apreciată că nu este incidentă cauza Faimblat împotriva României, aspectele relevate în această cauză vizau situația în care persoanele îndreptățite au uzat de procedura stabilită prin legea specială și s-a constatat că măsurile reparatorii acordate în acea procedură erau iluzorii, întrucât Fondul Proprietatea nu funcționează într-o manieră rezonabilă. Ori, în cazul reclamantei, nu s-au stabilit măsuri reparatorii în echivalent pentru ca să poată invoca incidența cauzei Faimblat. Pentru aceste considerente, în temeiul art. 296 Cod proc.civ., va respinge ca nefondat apelul reclamantei. În temeiul art. 274 Cod proc.civ., curtea va obliga reclamanta să le plătească intimatei G. C.-O. suma de 500 lei și intimaților U. I. și U. E. suma de 500 lei, intimaților O. I., O. C.-H., O. C. suma de 500 lei, intimatei I. R. suma de 500 lei, cheltuieli de judecată în apel, reprezentând onorariu avocațial. PENTRU ACESTE M.IVE, ÎN NUMELE L. D E C I D E : Respinge ca nefondat apelul declarat de reclamanta H. F. împotriva sentinței civile nr. 552 din 16 iunie 2010 a T.ui C., pronunțată în dosar nr. (...), pe care o menține. Obligă pe numita apelantă să plătească intimatei G. C.-O. suma de 500 lei, intimaților U. I. și U. E. suma de 500 lei, intimaților O. I., O. C.-H., O. C. suma de 500 lei, intimatei I. R. suma de 500 lei, cheltuieli de judecată în apel. D. este definitivă și executorie. Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare. Dată și pronunțată în ședința publică din 16 martie 2011. PREȘEDINTE JUDECĂTOR GREFIER T. D. T. A. N. M. T. Red. T.A.N. dact. GC 15 ex/(...) Jud.primă instanță: C.V.Balint
| ← Decizia civilă nr. 4462/2011, Curtea de Apel Cluj | Decizia civilă nr. 4890/2011, Curtea de Apel Cluj → |
|---|
