Decizia civilă nr. 4890/2011, Curtea de Apel Cluj

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA I CIVILĂ

Dosar nr. (...)

DECIZIA CIVILĂ NR. 4890/R/2011

Ședința embrie 2011

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: A. A. C. JUDECĂTOR: ANA I. JUDECĂTOR: A. C. GREFIER: C. B.

S-a luat în examinare recursul formulat de reclamanta R. E., împotriva sentinței civile nr. 3637 din 3 iunie 2011 a Tribunalului S. în dosarul nr. (...), privind și pe intimații S. R. PRIN MINISTERUL

FINANȚELOR PUBLICE-D. G. A F. P. M. și P. DE PE L. CURTEA DE APEL

CLUJ, având ca obiect despăgubiri în baza L. nr. 221/2009.

La apelul nominal făcut în cauză se prezintă reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C., procuror S. A., lipsă fiind celelalte părți.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Recursul este scutit de plata taxei judiciare de timbru și timbru judiciar.

S-a făcut referatul cauzei, după care, se constată că la data de 11 octombrie 2011, s-a depus la dosar, prin registratura instanței, din partea pârâtei intimate D. G. a F. P. a J. S., întâmpinare prin care solicită respingerea recursului.

La data de 18 noiembrie 2011, s-a depus la dosar, prin registratura instanței, din partea reclamantei recurente R. E., un înscris la care a anexat o copie e pe H. nr. 295 din (...), emisă de către C. J. S. și copie de pe actele de stare civilă.

Reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C. arată că nu are cereri de formulat în probațiune.

Nemaifiind alte excepții sau cereri, C. declară închisă faza cercetării judecătorești și acordă cuvântul asupra recursului.

Reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C. solicită respingerea recursului ca nefondat.

C U R T E A

Prin sentința civilă nr. 3637 din 3 iunie 2011 a Tribunalului S. în dosarul nr. (...), a fost respinsă ca nefondată acțiunea reclamantei R. E. împotriva pârâtului S. R. - PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, pentru acordare daune morale.

Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut că reclamanta este soția supraviețuitoare a lui R. A., decedat la data de 10 februarie 2011, iar în perioada septembrie 1944 - septembrie 1945 acesta s-a aflat în stare de prizonierat în U., după cum atestă livretul militar prezentat în copie la dosar.

Tribunalul a reținut că potrivit prevederilor art. 3 alin. (1) din Legea nr. 221/2009 „Constituie măsură administrativă cu caracter politic orice măsură luată de organele fostei miliții sau securități, având ca obiect dislocarea și stabilirea de domiciliu obligatoriu, internarea în unități și colonii de muncă, stabilirea de loc de muncă obligatoriu…";.

Art. 4 alin. (2) din Legea nr. 221/2009 dispune că „Persoanele care au făcut obiectul unor măsuri administrative, altele decât cele prevăzute la art. 3, pot, de asemenea, solicita instanței de judecată să constate caracterul politic al acestora. Prevederile art. 1 alin. (3) se aplică în mod corespunzător";.

Din interpretarea acestor texte legale rezultă că Legea nr. 221/2009 permite constatarea caracterului politic doar al acelor măsuri administrative luate de organele fostei miliții ori securități.

În cazul reclamantei R. E. această condiție nu este îndeplinită. Probele dosarului nu relevă ingerința statului comunist, prin organele sale represive,

(miliție și securitate) în luarea ca prizonier în U. a soțului său.

Ca o consecință, nici cererea privind obligarea pârâtului la daune morale nu este fondată, în legătură cu acest aspect fiind necesar a se evoca de către tribunal și Decizia nr. 1358/(...) a Curții Constituționale, care declară neconstituționale prevederile art. 5 alin. (1) lit. a) teza întâi din Legea nr. 221/2009, cu privire la acordarea daunelor morale.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs în termenul legal reclamanta, solicitând modificarea sentinței atacate în sensul admiterii acțiunii.

În motivarea recursului, reclamanta a arătat că instanța în mod greșit nu a aplicat prev. art. 5 alin. 4 din Legea nr. 221/2009, potrivit cărora „prezenta lege se aplică și persoanelor cărora le-au fost recunoscute drepturile prevăzute de D. - lege nr. 118/1990, republicat, cu modificările și completările ulterioare";. Or, așa cum s-a arătat în cererea de chemare în judecată, soțului ie i-au fost recunoscute drepturile prevăzute de D. - lege nr. 118/1990, drepturi de care a beneficiat până la data decesului, (...).

Prin întâmpinarea depusă Ministerul Finanțelor Publice prin D. G. a F.

P. S. s-a opus admiterii recursului, invocând în sprijinul poziției sale deciziile 1358/2010 și 1360 /2010 ale Curții Constituționale a R.iei.

Examinând recursul declarat, prin prisma motivelor invocate, curtea apreciază că este nefondat și în baza art.312 alin. 1 Cod proc.civ., urmează să-l respingă pentru următoarele considerente:

Situația particulară a soțului reclamantei care a fost prizonier în fosta U., în perioada septembrie 1944- septembrie 1945, nu se circumscrie dispozițiilor L. nr. 221/2009 și nu face obiectul acestei legi. Cu toate acestea, față de cererea reclamantei referitoare la faptul că este îndreptățită la a-i fi acordate daune morale în temeiul art. 5 din Legea nr. 221/2009, curtea reține următoarele:

Potrivit dispozițiilor de principiu cuprinse în art. 1 alin. 1 a L. nr.

221/2009, act normativ care fundamentează în drept cererea reclamantei, constituie condamnare cu caracter politic, orice condamnare dispusă printr- o hotărâre judecătorească definitivă, pronunțată în perioada 6 martie 1945 -

22 decembrie 1989, pentru fapte săvârșite înainte de data de 6 martie 1945 sau după această dată și care au avut drept scop împotrivirea față de regimul totalitar instaurat la data de 6 martie 1945.

Pentru ca o condamnare să confere celui condamnat dreptul la despăgubiri, potrivit art. 5 din Legea nr. 221/2009, se cer, așadar, a fi întrunite cumulativ următoarele condiții: condamnarea să fi fost dispusă printr-o hotărâre judecătorească definitivă; hotărârea de condamnare să fifost pronunțată în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989; faptele care au atras această condamnare să fi fost săvârșite înainte de 6 martie 1945 sau după această dată și să fi avut drept scop „împotrivirea față de regimul totalitar instaurat la data de 6 martie 1945";.

În cauză, instanța constată că nu a existat o condamnare, pronunțată printr-o hotărâre judecătorească definitivă, fiind exclusă incidența dispozițiilor art. 1 din Legea nr. 221/2009.

Conform prevederilor art. 3 din Legea nr. 221/2009, constituie măsură administrată cu caracter politic, orice măsură luată de organele fostei miliții sau securități, având ca obiect dislocarea și stabilirea de domiciliu obligatoriu, internarea în unități și colonii de muncă, stabilirea de loc de muncă obligatoriu, dacă au fost întemeiate pe unul sau mai multe dintre actele normative expres și limitativ menționate la lit. a - f.

În cauză, se observă că nu a fost luată față de soțul reclamantei nici o măsură de natura celor menționate în cuprinsul art.3, de către organele fostei miliții sau securități, în temeiul unuia sau mai multor acte normative din cele prevăzute expres și limitativ, concluzia fiind acea că nu este aplicabil acest text normativ, fiind exclusă existența unei măsuri administrative căreia legea să îi recunoască caracter politic.

Potrivit art. 4 alin. 2 din Legea nr. 221/2009, persoanele care au făcut obiectul unor măsuri administrative, altele decât cele prevăzute la art. 3, pot, de asemenea, să solicite instanței de judecată să constate caracterul politic al acestora, prevederile art. 1 alin. 3 aplicându-se în mod corespunzător.

Se conferă, astfel, instanțelor de judecată competența de a constata caracterul politic al unor măsuri administrative, altele decât cele prevăzute de art.3 și întemeiate pe actele normative menționate la lit. a - f, sub condiția ca ele să fi fost luate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, pentru săvârșirea unor fapte care au urmărit unul dintre scopurile prevăzute la art. 2 alin. 1 din O. nr. 2., și anume: exprimarea protestului împotriva dictaturii, cultului personalității, terorii comuniste, precum și abuzului de putere din partea celor care au deținut puterea politică; militarea pentru democrație și pluralism politic; propaganda pentru răsturnarea ordinii sociale existente până la 22 decembrie 1989 sau manifestarea împotrivirii față de aceasta; respectarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului, recunoașterea și respectarea drepturilor civile și politice, economice, sociale și culturale; înlăturarea măsurilor discriminatorii pe motive de naționalitate sau de origine etnică, de limbă ori de religie, de apartenența sau opinie politică, de avere ori de origine socială.

Este adevărat că în cuprinsul art.3 și art.4 din Legea nr.221/2009 nu există nici o mențiune expresă cu privire la perioada de referință pentru măsurile administrative însă ea este similară celei care condiționează condamnările cu caracter politic fiind înscrisă în chiar titlul L. nr.221/2009 privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945- 22 decembrie 1989.

Trimiterea la O. nr. 2., pe care o face art.1 alin.3 din Legea nr.221/2009, este una limitată, ea vizează exclusiv scopurile menționate în cuprinsul art.2 alin. 1 din Ordonanță, nu și definiția pe care acest act normativ o dă măsurii administrative abuzive, obiectul reglementării fiind diferit de cel al L. nr.221/2009. Dacă legiuitorul ar fi avut intenția să trimită și la alte dispoziții ale ordonanței ar fi făcut-o or, în absența unei astfel de trimiteri, o interpretare extensivă a dispozițiilor art. 1 alin.3 din Legea nr.221/2009 nu este permisă celui chemat să aplice legea.

În cauză, măsura prizonieratului în U.R.S.S. nu a fost luată de către organele fostei miliții sau securități ale S.ui R. și nici pentru săvârșirea unor fapte prin care să se fi urmărit unul dintre scopurile prevăzute de art.2 alin.1 din O. nr. 2., toate circumscrise unor manifestări de împotrivire, de protest față de regimul totalitar comunist instaurat la data de 6 martie 1945, cu toate restricțiile pe care acesta l-a adus drepturilor și libertăților fundamentale ale omului și măsurile discriminatorii pe care le-a impus. Mai mult decât atât, prizonieratul a fost dispus de forțele sovietice anterior datei la care a fost instaurat regimul comunist în R., respectiv 6 martie 1945, astfel că ea nu s-a datorat împotrivirii față de regimul comunist, înscriindu- se în categoria deportărilor pretinse de U. ca despăgubiri de război după Convenția de A. din 1944.

C. apreciază necesar a se sublinia că raționamentul instanței de fond referitor la incidența în cauză a deciziei Curții Constituționale este corect raportat la prevederile art.31 din Legea nr.47/1992. Decizia Curții Constituționale își produce efectele tuturor proceselor, indiferent de faza procesuală, acest lucru rezultând și din aceea că excepția de neconstituționalitate a unei dispoziții dintr-o lege sau ordonanță incidentă în cauză poate fi invocată și în faza apelului sau a recursului, în cazul admiterii excepției dispoziția declarată neconstituțională nemaiputând fi aplicată nici procesului în care a fost invocată excepția și nici altor procese în curs, indiferent de faza procesuală.

Nu se poate pune problema săvârșirii unui abuz prin aplicarea deciziei

Curții Constituționale, raportat la considerentele anterioare, atâta timp cât dispoziția referitoare la obținerea compensațiilor nu a fost anulată ca urmare a unui mecanism ad-hoc ci ca urmare a exercitării controlului de constituționalitate, acest lucru fiind reținut și de C. E. a D. O. În această hotărâre se apreciază că eventualele efecte negative pentru una sau alta dintre părțile proceselor aflate pe rol, sunt rezultatul funcționării normale a mecanismelor pentru controlul constituționalității în statul de drept, neputându-se pune problema încălcării art.1 din Protocolul nr.1 la C. și în consecință nici a art.14 din C., simpla posibilitate recunoscută prin lege de a obține despăgubiri pentru anumite prejudicii suferite în trecut neavând semnificația unei speranțe legitime, atâta timp cât deznodământul judiciar este incert până la momentul finalizării procesului.

Nu sunt incidente în cauză nici dispozițiile art. 2 din O. nr. 214/2009 și nici ale D.ui-lege nr. 118/1990, câtă vreme, situația particulară a soțului reclamantei, aceea de prizonier de război în fosta U.R.S.S., nu se circumscrie nici dispozițiilor L. nr. 221/2009, și nici dispozițiilor anterior invocate.

Drept urmare, C. constată că în speță sunt pe deplin aplicabile prevederile Deciziei nr. 1358/(...) a Curții Constituționale, motiv pentru care în baza art. 312 alin. 1 Cod proc.civ., recursul reclamantei va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE L E G I I

D E C I D E :

Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta R. E. împotriva seninței civile nr. 3637 din 3 iunie 2011 a Tribunalului S. pronunțată în dosar nr. (...), pe care o menține.

Decizia este irevocabilă.

Dată și pronunțată în ședința publică din 24 noiembrie 2011.

PREȘEDINTE

JUDECĂTORI

GREFIER

A. A. C. ANA I.

A. C.

C. B.

Red. IA dact. GC

2 ex/(...)

Jud.primă instanță: I. D.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Decizia civilă nr. 4890/2011, Curtea de Apel Cluj