Decizia civilă nr. 1744/2011, Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA CIVILĂ, DE MUNCĂ ȘI ASIGURARI SOCIALE, PENTRU MINORI ȘI FAMI.
DOSAR NR. (...)
D. CIVILĂ NR. 1744/R/2011
Ședința publică din 18 mai 2011
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE:
JUDECĂTORI:
M.-C. V.
A. C.
T.-A. N.
G.:
M. T.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanții D. R.-E., B. N., B. V., și T. ANA, precum și recursul declarat de pârâtul S. ROMÂN PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE - D. M. împotriva sentinței civile nr.
443 din 3 martie 2011, pronunțată de Tribunalul Maramureș, în dosarul nr.
(...), având ca obiect.
P. de pe lângă C. de A. C. este reprezentat de procuror S. A.
La apelul nominal făcut în cauză, se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul este scutit de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care, se constată că la data de 22 aprilie 2011, pârâtul-recurent a depus la dosar, prin registratura instanței, întâmpinare, prin care solicită respingerea recursului ca nefundat și judecarea cauzei și în lipsa reprezentantului său de la dezbateri, potrivit prevederilor art. 242 alin. 2 Cos procedură civilă. Se înmânează un exemplar din acesta reprezentantei P.ui de pe lângă C. de A. C.
Se constată de asemenea, că prin memoriul de recurs, reclamanții au solicitat judecarea cauzei în conformitate cu prevederile art. 242 alin. 2 Cod procedură civilă.
Nefiind alte cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, C. declară închisă faza cercetării judecătorești și acordă cuvântul asupra recursurilor.
Reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C. pune concluzii în sensul respingerii recursului declarat de reclamanți, și solicită admiterea recursului declarat de pârât, modificarea sentinței recurate și în consecință respingerea acțiunii promovate de reclamanți.
C U R T E A
Prin acțiunea civilă înregistrată sub numărul de mai sus, reclamanții B. N., B. V., T. Ana, D. R. E. au chemat în judecată pârâtul S. Român prin Ministerul Finanțelor Publice, solicitând instanței ca prin sentința pe care o va pronunța să se constate caracterul politic al condamnării pronunțate prin S. penală nr. 1226 din 16 august 1956 pronunțată de Tribunalul Militar
București, precum și al măsurii arestării în perioada (...)-(...) pentru fapta deinstigare publică, pârâtul să fie obligat la daune morale de 300.000 Euro.
Prin S. civilă nr. 443 din (...) pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosarul nr. (...) s-a admis în parte acțiunea civilă formulată de reclamanții B. N., B. V., T. Ana, D. R. E. împotriva pârâtului S. Român reprezentat prin Ministerul Finanțelor Publice, și în consecință:
S-a constatat caracterul politic al condamnării dispuse față de B. S. N. prin S. penală nr. 1226 din 16 august 1956 pronunțată de Tribunalul Militar București la o pedeapsă privativă de libertate de 3 ani, precum și al măsurii arestării în perioada (...)-(...).
S-a respins cererea formulată de reclamanți cu privire la daunele morale. Fără cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:
Prin S. penală nr. 1226 din 16 august 1956 pronunțată de T. M. al R. a II-a M. B., tatăl reclamanților B. S. a fost condamnat la 3 ani închisoare corecțională pentru săvârșirea delictului de păstrare și răspândire de publicații interzise prevăzut și pedepsit de art. 325 lit. a și c Cod penal (fila
65).
De asemenea, tot tatăl reclamanților a mai fost reținut, fiind arestat la data de (...) și prin R. nr. 1. al P. M. O. se clasează cauza prin aplicarea D. de grațiere 4., fiind eliberat la data de 10 ianuarie 1956 (fila 8). În dosarul de cercetare penală acesta a fost cercetat tot pentru delictul de agitație publică prevăzut de art. 327 alin. III Cod penal.
În prezent există o categorie de persoane care s-au împotrivit fățiș, chiar prin acțiuni armate, regimului totalitar comunist, sau care au fost persecutate de către acesta ca urmare a exercitării unor drepturi fundamentale ce au fost considerate amenințări la adresa sistemului politic totalitar, și care nu au beneficiat până acum de o minimă reparație morală constând în ștergerea consecințelor penale ale condamnărilor lor.
Potrivit dispozițiilor art. 1 alin. 1 din L. nr. 2. „constituie condamnare cu caracter politic orice condamnare dispusă printr-o hotărâre judecătorească definitivă, pronunțată în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, pentru fapte săvârșite înainte de data de 6 martie 1945 sau după această dată și care au avut drept scop împotrivirea față de regimul totalitar instaurat la data de 6 martie 1945, iar în alineatul 2 din același articol se enumeră care sunt de drept condamnările cu caracter politic.
Din textele de lege mai sus redate reiese că, prin L. nr. 2. se urmărește a se completa cadrul legislativ referitor la acordarea reparațiilor morale și materiale cuvenite victimelor totalitarismului comunist, realizând un act de dreptate pentru cei care au avut curajul să se opună regimului opresiv și să încerce să-și exercite drepturile fundamentale.
În speță infracțiunea pentru care a fost condamnat tatăl reclamanților se regăsește printre cele enumerate în art. 1 alin. 2 din L. nr. 2..
În Monitorul Oficial nr. 761/(...) a fost publicată D. nr. 1358 din 21 octombrie 2010 a C. C. prin care s-a constatat că prevederile art. 5 alin.1 lit. a teza întâi din L. nr. 2. privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada (...)-22 decembrie
1989 cu modificările și completările ulterioare, sunt neconstituționale.
În cursul procesului reclamanții au mai invocat și alte temeiuri de drept privind daunele morale și anume art. 998 - 999 Cod civil.
Potrivit art. 998 cod civil „. faptă a omului care cauzează altuia prejudiciu obligă pe acela din a cărui greșeală s-a ocazionat a-l repara";, iar conform art. 999 Cod civil „. este responsabil nu numai pentru prejudiciul ce a cauzat prin fapta sa, dar și de acela ce a cauzat prin neglijența sau imprudența sa";.
Din prevederile legale menționate rezultă că, pentru angajarea răspunderii civile delictuale se cer a fi întrunite cumulativ 4 condiții: 1) existența unui prejudiciu; 2) existența unei fapte ilicite; 3) existența unui raport de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu; 4) existența vinovăției celui ce a cauzat prejudiciul, constând în intenția, neglijența sau imprudența cu care a acționat.
R. fie contractuală, fie delictuală a persoanei juridice pentru fapta proprie, în dreptul român, este reglementată de dispozițiile art. 35 alin. 2 și
3 din D. 31/1954 potrivit cărora, răspunderea civilă delictuală pentru fapta proprie a persoanei juridice, va fi angajată ori de câte ori organele acesteia, cu prilejul exercitării funcției ce îi revin, vor fi săvârșit o faptă ilicită cauzatoare de prejudicii. D. se poate concluziona că, normele D. nr. 31/1954 constituie dreptul comun în materia răspunderii civile delictuale a persoanei juridice, deci și a statului. În art. 3 alin. 1 din același decret se prevede o excepție, potrivit căreia S. nu răspunde pentru obligațiile organelor de stat, dacă ele sunt persoane juridice.
Instituirea prin lege a răspunderii persoanei juridice pentru prejudiciul cauzat prin fapta ilicită săvârșită de organele sale, constituie o măsură de protecție pentru victima prejudiciului care are astfel posibilitatea să solicite despăgubiri de la persoana juridică însuși. Având în vedere regimul juridic al răspunderii persoanei juridice pentru fapta proprie, reiese că, ea constituie o ficțiune juridică, întrucât este, în cele din urmă, o răspundere pentru altul, deoarece persoana juridică nu este decât o noțiune, un concept juridic.
Din cele arătate mai sus, se poate constata că, pentru angajarea răspunderii, victima prejudiciului va trebui să facă proba elementelor răspunderii juridice: prejudiciu, fapta ilicită, raport de cauzalitate, vinovăție, pornind de la fapta organelor persoanei juridice.
Fiind vorba de o acțiune care presupune antrenarea răspunderii civile delictuale, termenul de prescripție începe să curgă de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască paguba și pe cel care răspunde de ea și presupune o durată de 3 ani, fiind un termen general conform art. 8 alin. 1 coroborat cu art. 1 alin. 1 și art. 3 alin. 1 din D. nr. 167/1958.
Curtea Constituțională a fost sesizată cu neconstituționalitatea dispozițiilor art. 1 alin. 1, art. 3 alin. 1 și art. 8 alin. 1 din D. nr. 167/1958 raportat la dispozițiile art. 16 alin. 1 privind egalitatea cetățenilor în fața legii și autorităților, fără privilegii și discriminări și art. 21 alin. 1 și 2 din Constituția R. privind accesul liber la justiție, însă prin D. nr. 883/(...) Curtea Constituțională a respins excepția ca inadmisibilă socotind că, modificarea conținutului unei norme juridice este sarcina parlamentului pe de o parte, iar chestiunile legate de modul de aplicare a unei dispoziții normative constituie angajamentul instanței de judecată pe de altă parte.
În speță, analizându-se cererea de chemare în judecată se constată că pretențiile reprezentând daune au fost solicitate de reclamant în anul 2010.
Termenul de prescripție se apreciază că a început să curgă începând cu anul
1990, an în care a apărut și D. - Lege nr. 118/(...) privind acordarea unor despăgubiri persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată începând de la (...), precum și a celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, act normativ care a dat posibilitate persoanelor care au fost persecutate din motive politice să ceară și să obțină mai multe despăgubiri și drepturi. Astfel că, termenul de 3 ani de prescripție a expirat în anul 1993.
Repunerea în termen presupune apariția unei legi speciale, care să deroge de la dreptul comun, și care să prevadă în mod expres repunerea în termen pentru a beneficia de noi drepturi.
Prin apariția L. nr. 2. s-a încercat o astfel de repunere în termen, însă așa cum s-a mai arătat art. 5 alin. 1 lit. a din lege a fost declarat neconstituțional. Potrivit art. 31 alin. 3 din L. nr. 47/(...) privind organizarea și funcționarea C. C., dispozițiile din legi și ordonanțe în vigoare constatate ca fiind neconstituționale își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei C. C., dacă în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pune de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției.
Reținându-se că deciziile C. C. sunt obligatorii de la data publicării, precum și faptul că în termenul de 45 de zile prevăzut de textul de lege mai sus amintit a expirat în 31 decembrie 2010, dată la care și-au încetat efectele juridice și dispozițiile art. 5 alin. 1 lit. a ale L. nr. 2., articol care reglementa daunele morale.
Ca temei de drept s-au invocat și dispozițiile art. 52 din Constituția R..
Raporturile dintre stat și puterea judecătorească sunt reglementate prin norme de rang constituțional și subordonat acestora prin lege organică, respectiv L. nr. 3. privind statutul judecătorilor și procurorilor.
Art. 52 din Constituție consacră „dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică";, iar alin. 3 dispune că „statul răspunde pentru prejudiciile cauzate prin erori judiciare. R. statului este stabilită în condițiile legii și nu înlătură răspunderea magistraților care și-au exercitat funcția cu rea-credință sau gravă neglijență";.
Din punct de vedere al legii speciale adoptate în aplicarea normei constituționale, normele incidente cauzei sunt prescrise de art. 96 din L. 3..
Ceea ce norma specială asimilează faptei ilicite nu poate fi decât o eroare judiciară produsă în procesul penal (art. 96 alin. 3 din L. nr. 3.) sau în alte procese decât cele penale (alin. 4 aceiași lege) în ultima situație arătată, textul de lege prevăzând o condiție suplimentară, de a se stabili în prealabil printr-o hotărâre definitivă a răspunderii penale sau disciplinare, după caz, a judecătorului sau procurorului, pentru o faptă săvârșită în cursul procesului și dacă această faptă este de natură să determine o eroare judiciară.
Față de cele de mai sus reținându-se că infracțiunea pentru care s-a dispus condamnarea face parte din cele enumerate în mod expres în art. 1 alin. 2 din L. nr. 2., constituind de drept condamnare cu caracter politic așa cum precizează textul de lege amintit, s-a admis în parte acțiunea, și s-a constatat caracterul politic al condamnării.
În ce privește cererea privind daunele morale a fost respinsă ca fiind nefondată.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs reclamanții D. R.-E., B. N., B. V., și T. Ana și pârâtul S. Român prin Ministerul Finanțelor Publice - D. M..
I. Prin recursul declarat de către reclamanți s-a solicitat modificarea în parte a sentinței în sensul admiterii acțiunii.
În motivare s-a arătat că în mod greșit a fost respins capătul de cerere privind acordarea daunelor morale prin aplicarea deciziei nr. 1358/2010 a C. C., încălcându-se astfel principiul neretroactivității consacrat de art. 15 alin. 2 din Constituție.
La data introducerii cererii de chemare în judecată era în vigoare L. nr.
2., reclamanții având speranța legitimă că vor obține sumele cu titlu de despăgubiri prevăzute de această lege, fiind deci titularii unui bun în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1.
Prin aplicarea D.ziei nr. 1358/2010 cauzelor aflate pe rol la data pronunțării acesteia s-ar crea un tratament distinct persoanelor îndreptățite la despăgubiri pentru condamnări politice în funcție de momentul la care instanța de judecată a pronunțat o hotărâre definitivă și irevocabilă, încălcându-se principiul egalității în drepturi și creându-se situații juridice discriminatorii care contravin art. 14 din CEDO.
Prin adoptarea D.-Lege nr. 118/1980 și a L. nr. 2. nu s-a instituit dreptul de a solicita repararea prejudiciului moral suferit de foștii deținuți politici, drept care exista și anterior adoptării acestor două acte normative, consfințind doar modificarea viziunii statului asupra acestei probleme.
Raționamentul C. C. potrivit căruia nu ar exista o obligație a S.ui Român de a acorda despăgubiri pentru daunele morale suferite de persoanele supuse măsurilor abuzive ale fostului regim totalitar este eronat deoarece face abstracție de prevederile imperative ale art. 998-999 Cod civil.
S-a mai invocat și faptul că practica instanțelor din țară este în sensul de a respinge apelurile și recursurile formulate de către S. Român în care este invocată D. nr. 1358/2010 a C. C. pe motivul neretroactivității acestei decizii în raport de data formulării acțiunilor întemeiate pe L. nr. 2..
În drept au fost invocate dispozițiile art. 3041 și urm. C.pr.civ. și L. nr. 2.. II.Prin recursul declarat de către pârât s-a solicitat modificarea în parte a sentinței în sensul respingerii capătului de cerere privind constatarea caracterului politic al condamnării dispuse față de B. S. N. În motivare s-a arătat că neprezentarea la încorporare din motive de conștiință, respectiv de apartenență la cultul religios „Martorii lui I. nu constituie infracțiune cu caracter politic ci infracțiune de drept comun îndreptată împotriva capacității de apărare a țării. Această problemă a fost tranșată și în urma promovării de către P. G. al R. a recursului în interesul legii în ceea ce privește situația persoanelor care au suferit condamnări pentru că s-au sustras efectuării stagiului militar obligatoriu, respectiv art. 1 alin. 1 lit. a din D.-Lege nr. 1., raportat la art. 2 alin. 1 din OUG nr. 214/1999. Probele din dosar sunt insuficiente în vederea dovedirii caracterului politic al condamnării. În drept au fost invocate dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 3041 C.pr.civ. Pârâtul S. Român a depus la dosar un script intitulat „Punct de vedere";prin care învederează faptul că acțiunea întemeiată pe dispozițiile art. 998- 999 Cod civil este prescrisă raportat la prevederile art. 1 alin. 1 coroborat cu art. 3 din D. nr. 167/1958, cursul prescripției nefiind suspendat în temeiul art. 13 lit. a din D. nr. 167/1958. S-a mai arătat că prin D. C. C. s-a stabilit că reclamanții nu pot susține că au o speranță legitimă, învederându-se și că în ceea ce privește dreptul de acces la un tribunal și respectarea principiului securității raporturilor juridice, C. E. a afirmat în mod constant că în principiu puterea legislativă nu este împiedicată să reglementeze în materie civilă introducând noi dispoziții legislative cu efect retroactiv. În drept au fost invocate dispozițiile art. 115 C.pr.civ. Analizând recursurile declarate de reclamanții D. R.-E., B. N., B. V., și T. ANA și de pârâtul S. ROMÂN PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE - D. M. împotriva sentinței civile nr. 4. din (...) a T.ui M. pronunțată în dosar nr. (...), C. reține următoarele: Referitor la recursul declarat de reclamanți, se apreciază că acesta este neîntemeiat. În mod corect s-a apreciat de către instanța de fond că în actualul cadru legislativ cererea reclamanților de acordare a daunelor morale în temeiul L. nr.2. nu are suport legal. Dispozițiile art. 5 alin. 1 lit. a din L. nr. 2., așa cum acestea au fost modificate prin OUG nr. 6., au fost declarate neconstituționale prin D. C. C. nr. 1358/(...), publicată în Monitorul Oficial nr. 761/(...), împlinindu-se și termenul de 45 de zile prevăzut de art. 147 din Constituția R. și art.31 din L. nr.47/1992 în interiorul căruia Parlamentul sau Guvernul puteau să pună de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției, astfel că dispoziția legală ce constituie fundamentul juridic al acțiunii și-a încetat efectele juridice. Nu se pune problema retroactivității legii civile în sensul art. 15 alin. 2 din Constituție, întrucât excepția de neconstituționalitate a fost admisă în cursul soluționării procesului și nu după ce hotărârea judecătorească a rămas irevocabilă. Excepția de neconstituționalitate a unei legi sau a unei ordonanțe ori a unei dispoziții din acestea poate fi ridicată, potrivit dispozițiilor art. 29 alin. 1 și 2 din L. nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea C. C., de oricare dintre părți, de procuror sau de instanță din oficiu, în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia, cu condiția ca dispozițiile respective să aibă legătură cu soluționarea cauzei. Întrucât excepția de neconstituționalitate poate fi invocată și în căile de atac, admiterea ei lasă fără suport legal nu doar acțiunea civilă în justiție, ci și hotărârea judecătorească fundamentată în drept pe dispoziția declarată neconstituțională. În speță, o astfel de excepție nu a fost ridicată, însă a fost admisă într-un alt dosar, ceea ce a făcut inadmisibilă sesizarea C. C. în prezenta cauză, raportat la dispozițiile art. 29 alin. 3 din L. nr. 47/1992, decizia C. nr. 1358/(...) fiind, însă, definitivă și obligatorie, conform art. 31 alin. 1 din același act normativ. Nu se poate pune nici problema săvârșirii unui abuz sau a unei discriminări prin aplicarea deciziei C. C., raportat la considerentele anterioare, atâta timp cât dispoziția referitoare la obținerea compensațiilor nu a fost anulată ca urmare a unui mecanism ad-hoc ci ca urmare a exercitării controlului de constituționalitate, acest lucru fiind reținut și de C. E. a D. O.(Cauza Slavov și alții contra Bulgariei). În această hotărâre seapreciază că eventualele efecte negative pentru una sau alta dintre părțile proceselor aflate pe rol, sunt rezultatul funcționării normale a mecanismelor pentru controlul constituționalității în statul de drept, neputându-se pune problema încălcării art.1 din Protocolul nr.1 la C. și în consecință nici a art.14 din C., simpla posibilitate recunoscută prin lege de a obține despăgubiri pentru anumite prejudicii suferite în trecut neavând semnificația unei speranțe legitime, atâta timp cât deznodământul judiciar este incert până la momentul finalizării procesului. Inexistența vreunei încălcari a dreptului la un bun în sensul art. 1 alin. 1 din Protocolul nr. 1, neexistând o speranță legitimă la plata daunelor morale a fost reținută de Curtea Constituțională în decizia nr. 1358/(...), motivarea fiind aceea că a existat un alt act normativ, respectiv D.-lege nr. 1., în temeiul căruia puteau fi solicitate astfel de despăgubiri, text ce a rămas în vigoare, motivul admiterii excepției de neconstituționalitate fiind, în principal, paralelismul legislativ. Problema interpretării normelor interne raportat la C. E. a D. O. nu se mai pune în cauză, în condițiile declarării ca neconstituționale a prevederilor art.5 alin.1 lit.a din L. nr.2.. Acest text de lege nemaiexistând nu mai poate fi înlăturat sau interpretat conform C.i, obligația instanțelor interne constând în aceea că trebuie să dea eficiență prevederilor C.i, dar acest lucru este posibil doar atunci când este vorba despre o normă de drept intern în vigoare. Se constată că în mod corect a apreciat instanța de fond că dreptul la acțiune este prescris raportat la precizarea temeiului de drept al acțiunii, respectiv art. 998 C.civil. Sunt incidente în cauză prevederile art. 8 alin. 1 din D. nr. 167/1958, respectiv dreptul la acțiune a început să curgă în anul 1990, anul intrării în vigoare a D. -Lege nr.1., act normativ care a reglementat drepturile persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la (...) precum și a celor deportate în străinătate sau constituite în prizonieri, la acel moment nemaiexistând nici o piedică în calea promovării unei astfel de acțiuni întemeiate pe dreptul comun care să aibă ca obiect repararea pagubelor pricinuite în perioada regimului comunist. Prin adoptarea D. Lege nr. 1. intrat în vigoare la 9 aprilie 1990 s-a recunoscut caracterul politic al condamnărilor la care au fost supuse unele persoane în perioada următoare datei de 6 martie 1945, perioada detenției fiind considerată vechime în muncă, respectiv 1 an de detenție constituind 1 an și 6 luni vechime în muncă. Totodată, persoanelor condamnate politic li s-a acordat și o îndemnizație lunară de 200 lei/pe an de detenție. Prin același act normativ foștilor condamnați politic li s-a acordat numeroase alte drepturi, astfel cum s-a reținut de către tribunal. Totodată, din considerentele D.ziilor nr. 1358/2010 și 1360/2010 ale C. C. reiese că în domeniul acordării de despăgubiri pentru daunele morale persoanelor persecutate din motive politice au fost adoptate mai multe acte normative, art.4 din D. lege nr. 1. republicat și art.5 alin.1 lit.a din L. nr. 2. având aceeași finalitate, acordarea unor sume de bani persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum și a celor deportate sau constituite prizonieri. Diferența constă doar în modalitatea de plată, respectiv prestații lunare sau o sumă globală. În consecință, în mod corect a apreciat instanța de fond că dreptulla acțiunea întemeiată pe dreptul comun nu s-a născut la apariția L. nr. 2. atâta timp cât anterior, persoanelor condamnate politic li s-a recunoscut dreptul la despăgubiri pentru daunele morale. Nu se poate pune problema unei repuneri în termenul de prescripție prin intrarea în vigoare a L. nr. 2., aceasta fiind o lege specială care nu poate avea efecte în ceea ce privește acțiunile întemeiate pe dreptul comun. O astfel de interpretare este de natură să aducă atingere principiului securității raporturilor juridice civile, astfel cum acesta rezultă din art.6 al C.i Europene a D. O., instituția repunerii în termenul de prescripție având caracter excepțional. O eventuală repunere în termenul de prescripție trebuie să rezulte în mod expres din lege, în cauză neverificându-se și nefiind de altfel invocate condițiile generale în materie de repunere în termenul de prescripție reglementate de art.19 din D. nr.167/1958. În ceea ce privește afirmația din recurs în sensul că raționamentul C. C. potrivit căruia nu ar exista vreo obligație a S.ui Român de a acorda despăgubiri pentru daunele morale suferite de persoanele supuse măsurilor abuzive ale fostului regim totalitar este eronat, aceasta nu poate fi avută în vedere la soluționarea recursului raportat la caracterul și efectele unei asemenea decizii, conform celor menționate anterior. Neîntemeiat se apreciază a fi și recursul declarat de pârâtul S. R. Din cuprinsul sentinței penale nr.1226/1956 pronunțată de Tribunalul Militar București, R. a II-a, rezultă că antecesorul reclamanților, numitul B. S., a fost condamnat pentru săvârșirea delictului de păstrare și răspândire de publicațiuni interzise prevăzut de art.325 C. Conform art.1 alin.2 din L. nr.2. condamnarea pentru această faptă constituie de drept o condamnare cu caracter politic, astfel încât nu se mai pune problema analizării de către instanță a caracterului politic al condamnării, acesta rezultând din lege. Din motivarea recursului declarat rezultă că pârâtul a făcut o confuzie în ceea ce privește fapta pentru care a fost condamnat antecesorul reclamanților, nefiind vorba de infracțiunea de neprezentare la încorporare ci de cea menționată mai sus. Raportat la ansamblul considerentelor de mai sus, C., în temeiul art.312 alin.1 C.pr.civ. va respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanții D. R.-E., B. N., B. V., și T. ANA și cel declarat de pârâtul S. ROMÂN PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE - D. M. împotriva sentinței civile nr. 4. din (...) a T.ui M. pronunțată în dosar nr. (...), pe care o va menține ca legală. PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE L. D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanții D. R.-E., B. N., B. V., și T. ANA și cel declarat de pârâtul S. ROMÂN PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE - D. M. împotriva sentinței civile nr. 4. din (...) a T.ui M. pronunțată în dosar nr. (...), pe care o menține. D. este irevocabilă. Dată și pronunțată în ședința publică din 18 mai 2011. Red.A.C./dact.L.C.C. 2 ex./(...) Jud.fond: G. P.
| ← Decizia civilă nr. 1888/2011, Curtea de Apel Cluj | Decizia civilă nr. 4759/2011, Curtea de Apel Cluj → |
|---|
