Decizia civilă nr. 4759/2011, Curtea de Apel Cluj

Decizii și sentințe civile - Curtea de Apel Cluj (2011)

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA 1 CIVILĂ

Dosar nr. (...) Cod operator 8428

D. CIVILĂ NR. 4759/R/2011

Ședința secretă din 18 noiembrie 2011

Instanța constituită din: PREȘEDINTE: I.-D. C. JUDECĂTORI: A.-A. P.

C.-M. CONȚ

GREFIER : A.-A. M.

S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantul N. I., împotriva deciziei civile nr. 3. din (...) a T. C., pronunțată în dosar nr. (...), privind și pe pârâtul intimat F. Ș. I., precum și pe chemații în garanție intimați S. A. Ț. A. S. - S. C.-N. și S. C. J. DE U. C., având ca obiect pretenții.

La apelul nominal făcut în cauză, la prima strigare a cauzei se prezintă domnul avocat R. B. și doamna avocat M. B., în reprezentarea pârâtului intimat F. Ș. I., lipsă fiind pârâtul intimat personal și celelalte părți.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

R. declarat de reclamantul N. I. a fost formulat și motivat în termen legal, a fost comunicat părților adverse și nu a fost legal timbrat la data înregistrării recursului.

S-a făcut referatul cauzei după care Curtea constată că recurentul N. I. a formulat o cerere de acordare a ajutorului public judiciar, sub forma scutirii de la plata taxei judiciare de timbru aferente recursului care formează obiectul prezentului dosar, iar această cerere a fost soluționată prin Î. ședinței Camerei de C. din data de (...), în sensul admiterii și, în consecință, recurentul N. I. a fost scutit de la plata taxei judiciare de timbru în sumă de 8.775,5 lei, aferentă recursului obiect al dosarului civil nr. (...) al C. de A. C.

Domnul avocat R. B. depune la dosar împuternicirea avocațială din data de (...), care atestă faptul că a fost împuternicit de către pârâtul intimat

F. Ș. I., pentru redactarea întâmpinării la recurs, pentru a-l asista și pentru a-l reprezenta în prezentul dosar.

Doamna avocat M. B. depune la dosar împuternicirea avocațială nr.

106 din (...), care atestă faptul că a fost împuternicită de către pârâtul intimat F. Ș. I., pentru formularea apărării în recurs.

Curtea, din oficiu, invocă și pune în discuția reprezentanților pârâtului intimat inadmisibilitatea acelor motive de recurs care vizează netemeinicia hotărârii atacate, respectiv, prin care se expune starea de fapt a cauzei, se reapreciază probele și se fac trimiteri la probe, întrucât, aceste motive intră sub incidența art. 304 pct. 10 și 11 C., în prezent abrogate.

T., Curtea invocă inadmisibilitatea acelor motive de recurs prin care se critică direct sentința instanței de fond, având în vedere că acestea sunt formulate omisso media.

Reprezentanții pârâtului intimat, în temeiul art. 121 alin. 2 C., solicită instanței să încuviințeze ca dezbaterile să aibă loc în ședință secretă, având în vedere că în speță s-ar putea vătăma moralitatea pârâtului intimat care este medic, întrucât este vorba de o problemă medicală și reclamantul recurent este pacientul care a suferit o intervenție chirurgicală în urma căreia a înțeles să-l culpabilizeze pe pârât.

Curtea, după deliberare, în temeiul art. 121 alin. 2 C., dispune dezbaterea cauzei în ședință secretă, motiv pentru care, lasă cauza la a doua strigare.

La a doua strigare a cauzei, la apelul nominal făcut în ședință secretă, se prezintă domnul avocat R. B. și doamna avocat M. B., în reprezentarea pârâtului intimat F. Ș. I., lipsă fiind pârâtul intimat personal și celelalte părți.

Curtea, pune în discuția reprezentanților pârâtului intimat cele două excepții de inadmisibilitate invocate și la prima strigare a cauzei.

Doamna avocat M. B. arată că în întregime motivele de recurs se referă la netemeinicia hotărârii atacate, sens în care înțelege să invoce excepția nulității recursului, apreciind că motivele de recurs astfel cum au fost ele expuse nu pot fi circumscrise nici unuia din motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 C.

În susținerea acestei excepții doamna avocat M. B. invocă și prevederile art. 3021 lit. c, art. 303 și art. 306 alin. 3 C.

Curtea, după deliberare, respinge excepția nulității recursului, apreciind că, prin interpretarea motivelor de recurs în conformitate cu prevederile art. 306 alin. 3 C., se poate desprinde un motiv de recurs de nelegalitate, respectiv, greșita interpretare a neîndeplinirii în speță a condițiilor răspunderii civile delictuale, prin raportare la definiția malpraxisului.

Curtea, după deliberare, invocă și pune în discuția reprezentantului pârâtului intimat excepția inadmisibilității parțiale a recursului, în ceea ce privește invocarea prin recurs a unei cereri noi, și anume, greșita constatare de către instanța de fond și de apel a inexistenței unui raport de cauzalitate între afecțiunile hepatice de care suferă reclamantul recurent și prezența corpului străin, cerere care nu a fost procedural formulată în fața primei instanțe.

Nemaifiind de formulat alte cereri prealabile sau excepții de invocat, Curtea declară închise dezbaterile și acordă cuvântul reprezentanților pârâtului intimat pentru a pune concluzii pe recursul care formează obiectul prezentului dosar, cu mențiunea ca aceștia să se refere și la excepțiile invocate din oficiu de către instanță.

Doamna avocat M. B. arată că a încercat să analizeze cu bună voință motivele de recurs invocate de reclamantul recurent în lumina dispozițiilor art. 306 alin. 3 C., și apreciază că motivele de recurs invocate de reclamantul recurent s-ar putea încadra în dispozițiile art. 304 pct. 9 C.

De asemenea, doamna avocat M. B. arată că întregul recurs formulat de reclamant ar putea fi ordonat pe câteva aspecte, respectiv pe faptul că actul medical este definit ca și malpraxis raportat la prevederile L. nr. 9..

Curtea aduce la cunoștința reprezentanților pârâtului intimat că prevederile L. nr. 9. nu sunt aplicabile în speță, pentru că această lege a intrat în vigoare ulterior anului 2004, când a avut loc intervențiachirurgicală despre care face vorbire reclamantul recurent, iar în fața T. C., reclamantul a invocat prevederile L. nr. 9. și, de asemenea, a făcut vorbire de cealaltă lege referitoare la actul medical, în vigoare în februarie

2004.

Doamna avocat M. B. arată că, în virtutea rolului activ, instanța de apel a analizat cererea reclamantului conform prevederilor legale și, de asemenea, arată că în afară de această definiție a malpraxisului care conduce spre aplicabilitatea în cauză a L. nr. 9., alte probleme care ar putea fi analizate în temeiul art. 304 pct. 9 C. ar fi maniera de găsire a culpei pârâtului față de actul medical efectuat și dacă recurentul și-a dovedit sau nu prejudiciul.

De asemenea, doamna avocat M. B. arată că un lucru este cert, respectiv faptul că reclamantul recurent a fost supus unei intervenții chirurgicale, iar actul medical a avut loc în anul 2004 și chiar dacă ar fi să se analizeze actul medical prin definiția dată malpraxisului prin L. nr. 9., instanțele de judecată au interpretat malpraxisul ca fiind" actul medical concret în contextul concret în care a avut loc"; iar în acest sens pârâtul nu are culpă și, de asemenea, arată că prevederile art. 998 și 999 C. au permis analiza elementelor arătate de reclamantul recurent, iar ceea ce este important în speță, s-a constatat corect de către instanțele de judecată anterioare, respectiv acestea au constatat că medicul și-a respectat obligațiile atât intraoperator, cât și postoperator.

Doamna avocat M. B. arată că primul moment important din acest caz este momentul când pacientul a venit în anul 2004 în urgență medicală, iar toate obligațiile medicale au fost îndeplinite în acest cadru de urgență medicală și al doilea moment important din acest caz este momentul când a intervenit actul medical, respectiv atunci când în urma unei defecțiuni a instrumentului, la prima incizie a necronevrozei s-a desprins lama de bisturiu, însă atunci când s-a observat acest fapt s-a făcut operațiunea de scoatere a lamei de bisturiu, astfel încât, toate manevrele efectuate de medic au fost corecte atât intraoperator, cât și postoperator și, de asemenea, arată că nu a fost vorba de o uitare a instrumentului, ci de acel viciu al bisturiului.

Având în vedere aspectele menționate anterior, doamna avocat M. B. arată că în speță nu se poate reține vreo culpă a pârâtului intimat în forma acestei uitări a instrumentului, așa cum susține reclamantul recurent.

De asemenea, doamna avocat M. B. arată că, din scriptele depuse la dosarul cauzei de către reclamantul recurent, se reține ideea că există o culpă în privința neinformării pacientului cu privire la incident și cu privire la controalele neurologice care să conducă mai repede la descoperirea incidentului, însă, o astfel de culpă nu poate fi reținută întrucât pârâtul a considerat că nu este necesar să informeze pacientul despre acel incident pentru ca acesta să nu intre în panică, precum și datorită faptului că acel incident ține de mecanica, respectiv de viciul instrumentului și la momentul acela medicul nu avea certitudinea că a mai rămas sau nu ceva în corpul reclamantului recurent.

Doamna avocat M. B. arată că pacientul, respectiv reclamantul recurent din prezenta cauză a venit la clinica de neurochirurgie printr-un transfer interclinic, iar pacientul a fost trimis la S. de boli infecțioase și apoi a revenit la clinica de neurochirurgie cu această informație referitoare la prezența corpului străin în corpul său, însă acest pacient nu vrea să înțeleagă în ce mod s-au petrecut lucrurile.

Sub aspectul elementelor de cauzalitate, doamna avocat M. B. arată că există probe la dosarul cauzei și, totodată, arată că de la bun început reclamantul recurent a invocat rămânerea în corpul său a unei lame din instrument și suferințele pe care acesta le are de atunci încoace, respectiv afecțiuni precum hepatita C și altele.

Doamna avocat M. B. arată că în cauza penală promovată de reclamantul recurent s-a constatat că nu există nici un raport de cauzalitate între afecțiunile pe care le acuză reclamantul recurent și prezența lamei de bisturiu în corpul acestuia, iar martorul C. M. A., care a participat la extragerea lamei de bisturiu din corpul reclamantului recurent a declarat că i s-a spus pacientului și după extragerea acelui corp străin din corpul său că suferințele despre care acesta face vorbire au existat anterior efectuării actului medical, respectiv suspiciunea că reclamantul recurent suferea de afecțiuni hepatice exista și anterior actului medical, astfel încât, lipsa acelui rezultat ar fi îndreptățit pe reclamantul recurent să nu accepte acea intervenție chirurgicală.

În ceea ce privește prejudiciul, doamna avocat M. B. arată că nu este dovedit în nici un fel și aducerea unor dovezi privind creditele unor alte persoane nu reprezintă dovezi referitoare la prejudiciul suferit de reclamantul recurent.

Domnul avocat R. B. arată că reclamantul recurent N. I. era un pacient cu multiple afecțiuni, având în vedere că acesta a fost internat cu septicemie, iar punctul de plecare al acestei afecțiuni a fost un banal abces dentar.

De asemenea, domnul avocat R. B. arată că specialiștii au arătat că într-un procent de până la 40% dintre pacienții care au septicemie pot ajunge la o afecțiune neurologică precum cea a reclamantului recurent, iar problema principală a pacientului din speță a fost rezolvată prin intervenția chirurgicală.

Domnul avocat R. B. arată că acel corp străin, respectiv acea bucățică de metal desprinsă din instrument, era cicatrizată în corpul reclamantului recurent și specialiștii spun că astfel de metale nu produc și nu pot produce afecțiuni de genul celor invocate de reclamantul recurent, iar în prezent acele bucăți din lama de bisturiu fragmentată nu se mai găsesc în corpul reclamantului recurent.

De asemenea, domnul avocat R. B. arată că, în opinia sa, echipa medicală a dat dovadă de profesionalism și a terminat cu succes intervenția chirurgicală privind extragerea din corpul reclamantului recurent a acelui corp străin, având în vedere faptul că asemenea operațiuni se realizează fie prin lavaj, fie prin extragerea manuală a corpului străin, însă înainte de intervenția chirurgicală, pacientul suferea de multiple afecțiuni și era suspect de virusul HIV, motiv pentru care, apreciază că nu există raport de cauzalitate între actul medical și afecțiunile hepatice de care suferă reclamantul recurent.

În concluzie, domnul avocat R. B. solicită respingerea recursului formulat de reclamantul N. I., ca fiind nefondat, și obligarea recurentului la plata cheltuielilor de judecată, reprezentând onorariu avocațial în cuantum de 2.000 lei, conform chitanței pe care o depune la dosar.

Doamna avocat M. B. depune la dosar ". scrise";, prin care solicită respingerea recursului formulat de reclamantul N. I., ca nefondat și obligarea recurentului la plata cheltuielilor de judecată, reprezentând onorariu avocațial conform dovezilor depuse la dosar.

Curtea reține cauza în pronunțare.

C U R T E A

Pr in sen tinț a c iv il ă n r. 4 18/(...), pronunț ată de Tribunalul Cluj, în dosar nr. (...), s-a admis excepția de necompetență materială a T. C. în soluționarea acțiunii în pretenții, promovată de reclamantul N. I., în contradictoriu cu pârâtul F. I. Ș. și, în consecință, s-a declinat competența materială de soluționare a acestei acțiuni în favoarea J. C.-N.

La pronunțarea acestei sentințe Tribunalul Cluj a avut în vedere prevederile art. 642 din L. nr. 9. raportat la art. 676 din aceeași lege, dispoziții legale care stabilesc în mod expres competența de soluționare a litigiilor având ca obiect pretenții derivate din malpraxis, ca fiind judecătoria în a cărei circumscripție teritorială a avut loc actul de malpraxis reclamat.

C a ur mare a decl in ăr ii de co mp e tenț ă, c auz a a f ost înreg is tr ată pe rolul

J. C.-N., sub nr. (...).

Pr in sen tinț a c iv il ă nr . 4825/(...), pronunț ată de Judec ător ia Cl u j-Napoca în dosar nr. (...), s-a respins excepția prescripției extinctive.

S-a respins acțiunea civila formulata de reclamantul N. I., in contradictoriu cu pârâtul F. Ș. I.

Au fost respinse cererile de chemare in garanție formulate de pârât împotriva SC A. A. SA si S. C. J. de U. C.

A fost obligat reclamantul să achite pârâtului suma de 11.000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecata.

Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut următoarele:

„La data de 7 februarie 2004 reclamantul a fost supus unei intervenții chirurgicale care a fost efectuata La C. de N. C. de către parat si care a constat in deschiderea larga bilaterala a musculaturii paravertebrale si a canalului rahidian, pentru evacuarea unei colecții purulente abundente (de la L2 si pana la sacru). Atât declarațiile martorilor audiați in cauza, cat si actele medicale depuse la dosarul cauzei, atesta faptul ca la momentul efectuării operației, reclamantul se afla in stare foarte grava, fiind diagnosticat cu septicemie si hemisindrom de coada de cal, iar datele statistice prezentate in raportul de expertiza medico-legala 8. întocmit de IML C., arata ca in astfel de situații, „. neurologica poate surveni in câteva ore, mortalitatea fiind de pana la 12 % din cazuri, in timp ce deficitul neurologic permanent poate fi întâlnit in pana la 40 % din cazuri".

Potrivit celor declarate de martorii M. C. si I. L., reclamantul a fost adus la clinica de N. printr-un transfer interclinic de la S. de B. I., in scopul anume al efectuării acestei intervenții chirurgicale. In timpul operației a avut loc un incident constând din fracturarea lamei de bisturiu cu care a fost incizat reclamantul si detașarea acesteia de mânerul bisturiului. Incidentul a fost sesizat imediat, procedându-se la luarea tuturor masurilor care se iau in astfel de situații.

Evoluția postoperatorie a reclamantului a fost favorabila, simptomatologia neurologica remițându-se rapid, astfel ca la doua zile după operație reclamantul a fost transferat înapoi la C. de B. I., pentru continuarea investigațiilor si tratamentelor necesitate de celelalte afecțiuni de care suferea concomitent reclamantul.

După externare, reclamantul nu a mai revenit niciodată la control insa, la cea 3 ani de la data efectuării operației, in urma unor investigațiiradiologice efectuate de reclamant, s- a constatat ca acesta prezintă paravertebral un corp străin (posibil vârf de bisturiu), iar apoi reclamantul s- a prezentat la S. C. U. de U. "E." din B. unde, la solicitarea sa, a fost supus unei intervenții chirurgicale, in vederea excizării acestui corp străin.

In condițiile depistării acestui corp străin in organismul sau, reclamantul a apreciat ca este victima unui act de malpraxis săvârșit de parat in forma de vinovăție a intenției, cu ocazia intervenției chirurgicale pe care i-a efectuat-o, act de malpraxis constând din uitarea lamei de bisturiu in plaga operata, motiv pentru care a formulat cererea de chemare in judecata ce face obiectul prezentului dosar. In acest sens, reclamantul a precizat in mod expres ca acuzația adusa paratului este aceea ca „. nu a fost scoasa in timpul operației si nu aceea ca nu s-a scos mai repede de la data incidentului";.

De lege lata, in dreptul romanesc malpraxisul este definit ca fiind „. profesionala săvârșită in exercitarea actului medical sau medico- farmaceutic, generatoare de prejudicii asupra pacientului, implicând răspunderea civila a personalului medical si a furnizorului de produse si servicii medicale, sanitare si farmaceutice" (art. 642 alin. 1 lit. b) din L. nr.

9.).

A. act normativ a intrat insa in vigoare numai in anul 2006, in vreme ce intervenția chirurgicala analizata in speța a fost efectuata in anul 2004. Așa fiind si reținând principiul de drept fundamental potrivit căruia legea nu retroactivează, urmează ca cererea formulata de reclamant nu poate fi soluționată prin prisma dispozițiilor L. nr. 9..

La data de (...) activitatea medicala era reglementata de L. nr. 7., privind exercitarea profesiunii de medic, înființarea, organizarea si funcționarea C. M. din România, însă acest act normativ nu cuprindea nicio dispoziție legala privitoare la malpraxis.

Așa fiind, urmează ca o eventuala răspundere a pârâtului ar putea fi angajata numai in condițiile de drept comun, privind răspunderea pentru fapta ilicita delictuala, reglementate de prevederile art. 998 si urm. C.

Potrivit dispozițiilor art. 998 C., orice fapta a omului care cauzează altuia un prejudiciu, obliga pe acela din a cărui greșeala s-a ocazionat a-1 repara", iar potrivit dispozițiilor art. 999 din același normativ, "omul este responsabil nu numai de prejudiciul ce a cauzat prin fapta sa, dar și de ce a cauzat prin neglijența sau prin imprudenta sa";.

Pe cale de consecința, ceea ce trebuie analizat in speța este daca in timpul intervenției chirurgicale efectuate la data de (...) pârâtul a avut sau nu o conduita culpabila care sa poată fi catalogata ca malpraxis si care sa fi ocazionat paratului un prejudiciu.

In literatura de specialitate, malpraxisul a fost definit ca fiind "o devianta de la standardul normal de îngrijire a unui pacient, care determina un prejudiciu adus acestuia", cauza acestei erori putând fi neglijenta, imprudenta, sau lipsa de cunoștințe suficiente in domeniu Prof. D. V.imir

Belis, D. M. Gangal, "Cadrul J. si Deontologic al Practicii M.le -

Responsabilitatea M., E. "Viata M. Româneasca, ediția 2002.

Cu alte cuvinte, o conduita medicala este considerata culpabila atunci când medicul, intr-un caz concret, nu a respectat standardele de îngrijire a pacientului in tipul de situație in care a acționat. per a contrario, daca a avut un comportament similar in alte situații similare, sau daca alți medici, cu aceeași pregătire si experiența, ar fi reacționat la fel in condiții similare de lucru, conduita medicului nu poate fi considerata culpabila, iar eventualele consecințe negative ce pot apărea sunt o expresie a riscului si aimprevizibilului care exista in orice act medical in general si chirurgical in special.

Nu în ultimul rând, se apreciază ca, pentru a fi in prezenta unei conduite medicale culpabile, este necesar ca actul medical avut in vedere sa fie apreciat ca greșeala de către alți profesioniști competenți.

La nivel general admis in practica si in literatura de specialitate, uitarea unor obiecte in corpul pacientului este calificata ca fiind un caz tipic de conduita medicala culpabila.

In speța, pârâtul s-a apărat arătând ca nu este vorba despre o uitare propriu zisa, ci despre un incident petrecut in timpul operației, incident care a fost sesizat si pentru minimalizarea consecințelor căruia s-au luat toate masurile posibil a fi luate la acel moment, iar apărările pârâtului au fost confirmate prin declarațiile martorilor audiați in cauza.

Astfel, martorul M. C. a arătat ca a făcut parte din echipa operatorie si ca operația s-a efectuat in regim de urgenta, reclamantul fiind adus pe targa, in cadrul unui transfer interclinic de la S. de B. I. La incizarea aponevrozei (țesut cu o consistenta dura in general si in special in locul unde a fost incizat reclamantul), lama de bisturiu s-a fracturat si s-a desprins de mânerul bisturiului. Sesizând acest aspect, martorul a încercat recuperarea manuala a lamei, ocazie cu care s-a înțepat. Dat fiind faptul ca bolnavul era tarat (prezenta o condiție imunitara precara) martorul a fost îndepărtat din sala de operații, fiind înlocuit cu dr. D. Suiaga, insa in timp ce-si dezinfecta rana, martorul a auzit personal ca s-au dat dispoziții pentru aducerea aparatului de radioscopie mobila in vederea identificării lamei de bisturiu (fragmentelor de lama).

Atât martorul M. C., cât si martora I. L. (un alt membru al echipei operatorii), au arătat ca in intervențiile chirurgicale neurologice incidentele constând din ruperea unor instrumente cum ar fi acele sau lamele de bisturiu sunt nu numai posibile, dar si real întâlnite, în mai multe cazuri, din cauza consistentei dure a țesuturilor operate si respectiv a uzurii morale a instrumentelor utilizate si a structurii casante a acestora.

In astfel de situații, a mai arătat martora, I. L., procedura standard consta din toaleta plăgii si efectuarea unei radioscopii. In speța aceasta procedura a fost urmata întocmai, efectuându-se foarte multe lavaje ale plăgii, cu foarte multe lichide (apa oxigenata, betadină), lichide care după ce au fost introduse in plaga, au fost evacuate cu ajutorul unor aspiratoare de diferite dimensiuni. După efectuarea acestor lavaje, s-a efectuat si o radioscopie, insa aceasta nu a relevat existenta vreunui corp străin.

Prin decizia nr. 2. a C. S. de D. din cadrul C. M. s-a statuat ca fragmentarea lamei de bisturiu nu i se poate imputa paratului, constituind in viciu ascuns, din fabricație, al lamei de bisturiu.

S-a mai concluzionat ca rămânerea unui corp străin intraoperator in cazul in speța reprezintă un accident favorizat de condițiile in care s-a operat si ca, in nici un caz, nu poate fi vorba de lăsarea intenționata a lamei de bisturiu in plaga operatorie, ori de uitarea ei, cu atât mai mult cu cat au fost depuse eforturi pentru recuperarea acesteia, soldate cu rănirea unui membru al echipei operatorii, in condițiile in care pacientul suferea de hepatita virala de tip B si C, cu risc major de transmitere a infecției, iar examenul radioscopie efectuat nu a putut localiza existenta fragmentului metalic, imaginea fiind parazitată de multiplele instrumente metalice utilizate.

Este adevărat ca prin decizia sus-menționata C. S. de D. a aplicat paratului sancțiunea mustrării, pentru încălcarea dispozițiilor art. 53 din

Codul de D. M., insa acest aspect are doar o valoare administrativa si nu dovedește existența malpraxisului, singura autoritate competenta a se pronunța in acest sens fiind instanța de judecata.

Pe de alta parte, la fel de adevărat este si faptul ca decizia C. materializează opinia a cinci specialiști in domeniu, astfel ca ea trebuie luata in considerare prin prisma condiției mai-sus arătate, a analizării actului medical avut in vedere de către alți profesioniști competenți, care sa aprecieze daca acest act medical constituie sau nu o eroare.

In acest sens, este așadar important a se decela motivul pentru care

C. a apreciat ca paratul a încălcat dispozițiile art. 53 din Codul de D. M.

In speța, acest motiv se desprinde din cuprinsul pct. 2 din secțiunea

„Comentarii si concluzii" unde se menționează ca: „A.e fapte (respectiv intervenția dificila, in condiții de urgenta majora, la un pacient debilitat cu sepsis generalizat, atenția operatorilor concentrata pe evacuarea colecțiilor septice care puneau in pericol viata bolnavului si incident intraoperator cu rănirea unui membru al echipei operatorii) au condus la lăsarea pe planul doi a retenției fragmentului (fragmentelor) de lama de bisturiu, care prin ele însele si localizare nu prezentau un pericol vital sau funcțional. Ar fi fost necesar, după trecerea episodului operator, repetarea investigațiilor - cel puțin radiografice, pentru depistarea acestora si la nevoie, extirparea lor";.

Ceea ce se imputa așadar paratului, sub aspect administrativ, este faptul ca, după episodul operator, nu a repetat investigațiile necesare pentru a se asigura ca fragmentul (fragmentele) de bisturiu au fost îndepărtate.

O prima concluzie care se desprinde din cele mai-sus arătate, este aceea ca, in cadrul episodului operator, paratul nu a săvârșit nicio eroare

(greșeala) medicala, făcând tot ceea ce se putea face in condițiile date.

De altfel, reclamantul, care, fata de dispozițiile art. 1169 C. avea sarcina de a dovedi existenta conduitei culpabile (malpraxisul) nu a afirmat ca ar mai fi existat proceduri cunoscute la nivelul științei medicale de la acea data, la care paratul ar fi trebuit sau ar fi putut sa recurgă, in cadrul episodului operator, dar nu a făcut-o.

Fata de cele mai-sus expuse si luând in considerare faptul ca malpraxisul reclamat in speța a constat strict din conduita paratului in timpul episodului operator, instanța a reținut ca prima condiție pentru a ne afla in prezenta malpraxisului pretins, aceea a conduitei medicale culpabile a pârâtului, in timpul episodului operator, nu este îndeplinita.

Cât privește conduita postoperatorie a paratului instanța retine ca, la doua zile după operație, pe fondul evoluției postoperatorii favorabile a reclamantului, acesta a fost transferat înapoi la unitatea medicala de unde a fost adus pentru operație, respectiv la C. de B. I., de unde a fost externat la data de (...), in biletul de ieșire din spital recomandându-se in mod expres, printre altele, „control neurologe".

Este adevărat ca biletul de ieșire din spital, cu toate mențiunile aferente, a fost completat de un medic specialist in boli infecțioase, insa acest lucru este lipsit de relevanta, cată vreme recomandarea de control neurologic a fost făcuta.

De altfel, era si firesc ca recomandarea sa fie făcuta la externarea pacientului, in condițiile concrete in care s-a procedat in cazul reclamantului, care nu s-a internat la C. de N. pentru investigații, ci la C. de B. I., unitate medicala care 1-a diagnosticat cu: 1. septicemie cu stafilococ aureus meticilino-sensibil, cu poartă de intrare abces paravertebral drept si determinare secundara pulmonara si vertebrala,"2. hemisindrom de coadade cal, 3. hepatita cronica virala tip B, 4. polipoza colica si 5. bronșita cronica".

In scopul tratării primelor doua diagnostice, reclamantul a fost trimis, in cadrul unui transfer interclinic in regim de urgenta, la C. de N., iar apoi reprimit in aceeași C. de B. I., pentru continuarea investigațiilor medicale pentru care s-a internat inițial. Mai mult, însăși supravegherea medicala postoperatorie a fost efectuata in cadrul C.ii de B. I., de către unul din membri echipei operatorii, respectiv dr. neurochirurg D. Suiap.

Prin cererea de chemare in judecata, așa cum a fost aceasta ulterior precizata prin multiplele note depuse la dosar, reclamantul a susținut ca ulterior transferului la infecțioase nu a mai beneficiat de îngrijire de specialitate neurochirurgicala, iar prin răspunsurile date la interogatoriu, a arătat ca după ce a fost transferat, pansamentul i-a fost schimbat de un tânăr (nu știe daca era medic sau asistent), iar in rest s-au ocupat de el numai asistentele de la infecțioase.

Susținerile reclamantului sunt contrazise insa de cele declarate de martorii audiați in cauza, care au arătat insa ca ulterior transferului reclamantului la C. de B. I., colegul lor dr. D. Suiaga, care a participat si la operație, a continuat sa-i acorde îngrijiri medicale postoperatorii, prin deplasarea sa la unitatea medicala unde era internat reclamantul, iar dovada faptului ca îngrijirile medicale de care reclamantul a beneficiat au fost corespunzătoare este recuperarea postoperatorie rapida a reclamantului si vindecarea deplina a plăgii operate.

Așa fiind, este evident ca, atâta vreme cat, cu excepția episodului operator, reclamantul a fost internat, diagnosticat si tratat (inclusiv postoperator) in cadrul C.ii de B. I., aceasta unitate sa fie si cea care constata starea bolnavului la externare si respectiv cea care face recomandările necesare, pentru toate diagnosticele stabilite, la finalul spitalizării, cu atât mai mult cu cat C. de N. nici nu mai avea modalitatea administrativa de a face acest lucru, in condițiile in care din aceasta unitate spitaliceasca reclamantul a fost externat încă din data de (...); or, la acea data, nu se putea face încă o evaluare finala sub aspect neurochirurgical a pacientului, acesta continuând sa fie ținut sub observație si supraveghere postoperatorie, așa cum s-a arătat mai-sus.

Din cele mai-sus expuse, reiese in mod evident ca reclamantului i s-a pus in vedere sa se prezinte la control neurologic, insa acesta nu a urmat recomandările primite. Or, o astfel de conduita nu se justifica, mai ales in condițiile in care, conform susținerilor reclamantului, acesta a avut dureri înfiorătoare în toți anii de după operație.

In realitate, motivul pentru care reclamantul a rămas in pasivitate reiese din răspunsul dat de acesta la interogatoriu, unde reclamantul a arătat ca a dat mai multa importanta afecțiunilor oculare de care suferea in acea perioada, deoarece problema spatelui a considerat-o rezolvata, in condițiile in care a fost operat si avea mare încredere in profesionalismul lui, astfel ca era optimist si trăia cu convingerea ca se va vindeca complet.

Așa fiind, nerespectarea timp de 3 ani de zile de către reclamant a prescripțiilor medicale, de a se prezenta la control neurologic constituie culpa exclusiva a reclamantului, acest aspect neputând fi imputat pârâtului (in acest sens pronunțându-se in mod constant atât literatura de specialitate, cat si practica judiciara).

Un alt aspect care s-ar mai impune a fi analizat in legătura cu conduita postoperatorie este legat de dreptul la informare al reclamantului.

Așa cum s-a arătat in doctrina, dreptul la informare al pacientului are două componente esențiale: dreptul de a fi informat cu privire la serviciile medicale disponibile (publicitatea serviciilor de sănătate) și dreptul de a fi informat, după ce a apelat la un furnizor de servicii medicale, cu privire la propria stare de sănătate. Ca regula, acest drept trebuie respectat, in ambele variante, in fiecare caz concret, excepție de la aceasta regula făcând așa numita „. terapeutica a obligației de informare", considerându-se ca in cazul în care apreciază că anumite informații despre starea de sănătate a pacientului nu se impun încă a fi comunicate, fața de stadiul diagnostic sau terapeutic al bolii, medicul este îndreptățit să limiteze informațiile furnizate pacientului privitoare la un diagnostic sau un prognostic care l-ar expune la suferințe suplimentare, din rațiuni legate de protejarea intereselor acestuia.

In speța, prin răspunsurile date la interogatoriul ce i-a fost luat, paratul a arătat ca după operație, data fiind si totalitatea masurilor de evacuare luate intraoperator, nu a comunicat reclamantului incidentul petrecut întrucât, in lipsa unor dovezi certe, radioscopice, privind rămânerea lamei de bisturiu in organismul reclamantului, a apreciat ca nu se impune a-i cauza acestuia un stres suplimentar, urmând ca reclamantul sa fie informat, daca ar fi fost cazul, după efectuarea controlului neurologic prescris.

In aceste condiții, instanța apreciază ca in speța, limitarea dreptului la informare al reclamantului a avut la baza considerente terapeutice.

Neexistând dovada certa a rămânerii lamei de bisturiu in corpul reclamantului, medicul a apreciat ca pe moment nu se impune agravarea stării de sănătate - si așa extrem de precara - a pacientului la acel moment, prin furnizarea de informații nesigure si stresante, astfel ca nu se poate vorbi despre o conduita culpabila.

In acest sens, în literatura de specialitate s-a arătat ca „a ascunde pacientului, fie și numai în parte adevărul, în folosul pacientului, constituie totuși o abatere de la normele eticii, dar atâta mp cât este conforma cu practica profesionala, nu poate fi considerată ca o încălcare din punct de vedere juridic a obligației medicului (G. A. N. - Teza de doctorat - malpraxisul medical. Particularitățile răspunderii civile medicale").

In ceea ce privește prejudiciul pretins de reclamant, o prima precizare care se impune este aceea ca prejudiciul trebuie sa fie rezultatul direct al culpei medicale a reclamantului. Cum in speța s-a dovedit ca o astfel de culpa nu exista, analizarea existentei sau nu a unui prejudiciu apare ca superflua.

Cu toate acestea, pentru o analiza completa a cauzei, instanța retine ca o cerința esențiala pe care trebuie sa o îndeplinească prejudiciul este aceea de a fi fie cert, actual si nereparat. In speța, reclamantul s-a mulțumit sa indice cuantumul sumei pretinse cu titlu de despăgubiri, aceea de

400.000 euro, insa nu a precizat niciodată ce suma înțelege sa solicite cu titlu de cheltuieli materiale si ce suma solicita cu titlu de daune morale.

De asemenea, reclamantul nu a indicat punctual in ce a constat prejudiciul material încercat, arătând doar ca a trăit timp de 3 ani cu o lama de bisturiu înfipta in coloana vertebrala, în structurile nervoase, fapt care i-a pus in permanenta viata in pericol si i-a prilejuit dureri înfiorătoare, ascuțite si paralizante. T., in urma operației efectuate de parat, si-a pierdut capacitatea de munca, nemaiputându-si întreține familia, iar starea sa de sănătate s-a agravat, dobândind noi afecțiuni, respectiv "hemisindrom de coada de cal, hepatita tip B si C cronică virală, polipoză colică, bronșitacronică, cataractă presenilă matură la ochiul stâng, decolare retiniana ochi stâng regmatogenă operată, cataractă presenilă matură ochi drept operată".

Întrebat fiind, in cadrul interogatoriului, care anume, dintre toate afecțiunile de care suferă, apreciază ca este/sunt rezultatul direct al intervenției chirurgicale efectuate de pârât, reclamantul a răspuns „durerile de spate, bazin, si cap, pe care le resimte împreuna cu dureri in piept si la prostata, dureri pe care nu le avea înainte de operație".

Tot prin răspunsurile date la interogatoriu, reclamantul a arătat ca diagnosticul care i-a cauzat efectiv pierderea capacității de munca a fost

„abces paravertebral drept operat de parat" si respectiv ca, anterior intervenției chirurgicale efectuate de parat, a lucrat în construcții, câștigând aproximativ 20-30 de milioane pe luna, poate si mai bine.

Sintetizând, instanța retine ca prejudiciul material reclamat in speța rezida din dobândirea de noi afecțiuni, care au atras după sine cheltuieli suplimentare pentru investigații si tratament (fara a se preciza cuantumul acestora) si respectiv din pierderea capacității de munca, fapt care s-a soldat cu dobândirea de venituri mult diminuate (fara a se preciza in concret cu cat anume), iar prejudiciul moral reclamat a constat din durerile suferite timp de 3 ani, cu scăderea calitativa aferenta a calității vieții si respectiv din starea de pericol ce a planat asupra vieții reclamantului in tot acest interval de timp, fara a se preciza insa care ar fi contravaloarea estimata a acestor suferințe.

Din probele administrare in cauza a reieșit ca lama de bisturiu excizata din corpul reclamantului nu a fost găsita „înfipta in coloana vertebrala" a acestuia, ci in structura musculara, iar existenta in sine a lamei in organismul reclamantului nu a fost de natura a-1 expune pe reclamant vreunui pericol si nici nu i-a putut cauza in mod obiectiv durerile acuzate.

Astfel, martorul C. M. A., care a făcut parte din echipa operatorie de la

S. E., a arătat ca lama in discuție se afla, la momentul exciziei, in masa musculara paravertebrala, fiind intr-un proces de fibroză, explicând totodată faptul ca procesul de fibroza este o reacție de cicatrizare a organismului, reacție care apare atât pentru repararea unei leziuni, cat si pentru a izola eventualele corpuri străine ce apar in organism, iar in speța, procesul de fibroza in jurul lamei era încheiat, astfel ca, atât practic, cat si teoretic, reclamantul putea trai toata viata cu acea lama in corpul sau, fara a fi expus prin aceasta vreunui risc, deoarece nu exista nicio posibilitate ca lama sa se mai deplaseze din locul unde era închistată, ca dovada în acest sens fiind tocmai faptul ca a fost necesara utilizarea forței si fragmentare lamei pentru a se putea face excizia.

Martorul si-a argumentat susținerile arătând ca in cadrul intervențiilor chirurgicale neurologice se practica de multe ori introducerea in corpul pacienților a diverse materiale speciale de susținere, cum ar fi

șuruburi, tije, proteze, situații in care organismul reacționează similar situației in cauza, respectiv prin învelirea corpului străin in țesutul de fibroza. T. aceste materiale, ca si lama in speța, sunt confecționate dintr-un material neinvaziv, foarte bine tolerat de organism.

A mai arătat martorul ca înainte de operația de excizare, reclamantului i s-a făcut un consult, atât subiectiv, cat si obiectiv. In cadrul controlului subiectiv, reclamantul a acuzat dureri, insa la examenul obiectiv nu a fost sesizata existenta vreunei disfuncții neurologice si nici analizele de laborator efectuate nu au indicat existenta vreunei inflamații in corpulpacientului. Gat privește locul operației efectuate la C., acesta era un loc curat si vindecat.

Fata de rezultatele analizelor, martorul i-a comunicat reclamantului ca furnicăturile si amorțelile/durerile pe care le acuza subiectiv nu pot fi puse in legătura cu lama de bisturiu si ca acestea vor persista si după excizarea lamei.

Cele declarate de martor se coroborează cu actele medicale depuse la dosarul cauzei, inclusiv cu concluziile raportului de expertiza medico-legala si respectiv ale deciziei C. S. de D. a M.

Astfel, potrivit adeverinței eliberate de medicul de familie al reclamantului si fisei medicale a acestuia, reclamantul a fost luat in evidenta, cronologic, cu următoarele afecțiuni: - din anul 2003, cu psihopatie decompensată asteno-depresiva pe fond toxicofil, cardiopatie ischemica cronica dureroasa, hipertensiune arteriala, prolaps de valva mitrala, polineuropatie, insuficienta ventriculara stânga de efort, angor intricat si bronșita cronica tabagica; - din anul 2004 cu sindrom icteric de etiologie neprecizata, hepatita cronica splenomegalica toxic nutriționala, hepatita acuta virala C forma severa icterica pe fond de hepatita acuta virala B, colecistopatie cronica dischinetica, focare septice secundare pulmonare si hepatice, sindrom de coada de cal, septicemie cu stafilococ aureus hemolitic cu poarta de intrare abces paravertebral drept cu determinări secundare pulmonare si vertebrale, operat la C. de N. C.-N., microlitiaza renala stânga, hernie inghinala stânga necomplicata, infecție urinara cu Websiella, spondiloza cervicala, polipoza cronica, bronșita cronica; - din anul 2005 cu hepatita cronica activa C+B; - din anul 2006 cu decolare retiniana ochi stâng operata, stare după abces paravertebral operat in 2004, sindrom paraparetic intermitent, suspect arahnoidita spinala secundara, distonie neurovegetativa, cataracta presenila ochi drept operata, pneumonie interstitiala, hipertensiune arteriala si cardiopatie ischemica; din anul 2007 cu discopatie lombara cu radiculalgii, abces lombar paravertebral drept operat, corp străin metalic lombar drept excizat, hepatita virus C si B; cardiopatie ischemica insuficienta circulatorie vertebro bazilară, bradicardie sinusală, angor intricat, spondiloza cervicala; iar din anul 2008 cu hepatita cronica virala B si C stare după septicemie post abces vertebral drept, sindrom de coada de cal, cataracta presenila operata ochi drept, corp străin metalic paravertebral lombar drept excizat, deficienta funcționala globala accentuata, hipertensiune arteriala, cardiopatie ischemica, spondiloza cervicala cu insuficienta circulatorie vertebro bazilară si bronșita cronica.

Din adeverința sus-menționata reiese așadar ca încă din anul 2003 reclamantul figura in evidenta cu polineuropatie. Or, potrivit dicționarului medical Romedic, polineuropatia este o leziune sistemica a nervilor periferici, motori si senzitivi, care se traduce prin slăbiciune motorie si atrofii musculare progresive, cu areflexie si pierderea sensibilității la nivelul extremităților si care se manifesta prin apariția a trei tipuri de tulburări: motorii, vegetative si senzitive, acestea din urma constând (si) din dureri, amorțeli, furnicături. Or, aceasta realitate medicala contrazice susținerile reclamantului conform cărora acesta nu a avut niciodată dureri de spate/membre înainte de operație.

Potrivit concluziilor raportului de expertiza medico-legala 8. întocmita de IML C., tratamentul chirurgical aplicat reclamantului in C. de N. C.-N. in perioada (...) - (...) a dus la vindecarea colecției purulente existente la nivel lombar, in urma intervenției neuro-chirurgicale din 0(...) neapărândcomplicații postoperatorii neurologice obiective sau complicații care sa afecteze biomecanica coloanei vertebrale lombare a reclamantului.

T., s-a stabilit ca nu exista legătura de cauzalitate intre numeroasele afecțiuni hepatice, cardiace, pulmonare, renale, colice, oculare, dermatologice, etc de care suferă reclamantul si intervenția chirurgicala din data de (...) efectuata de parat, iar intervenția chirurgicala din (...) efectuata in S. E. prin care s-a extras un corp străin metalic a necesitat 8-9 zile de îngrijiri medicale.

Reclamantul a contestat concluziile raportului de expertiza medico- legala sus-menționat, arătând ca sunt false si părtinitoare, motiv pentru care, in cadrul dosarului penal sus-menționat, s-a solicitat avizarea acesteia in cadrul C. de A. si C. a actelor medicale.

Ca urmare, s-a constituit o comisie de 4 medici, care a avizat atât conținutul, cat si concluziile raportului de expertiza, cu următoarele precizări: „1). Numitul N. I. a prezentat diagnosticul septicemie cu stafilococ aureus cu determinări pulmonare si vertebrale, abcese paravertebrale L2-L4 operate, abces epidural L3 operat, infecție urinara cu Klebsiella, punctul de plecare probabil fiind un abces dentar diagnosticat in cursul lunii ianuarie

2004. 2). Raportat la starea sus-numitului, intervenția neurochirurgicala a avut caracter de necesitate, conduita pre-intra si post-operatorie a echipei chirurgicale fiind corecta. Echipa nu poate fi făcuta responsabila pentru defectele de material (calitatea materialului care a făcut posibila ruperea lamei bisturiului); condițiile operatorii nu permiteau efectuarea unor disecții laborioase ale masei musculare paravertebrale pentru decelarea corpului străin, s-a optat pentru localizarea postoperatorie si extracția acestuia, care ar fi fost posibile in condițiile respectării de către pacient a indicațiilor de control neurologic. 3). Depistarea existentei corpului străin a fost făcuta aleator, in intervalul de cea 3 ani postoperator, sus-numitul neprezentând acuze la nivelul coloanei lombo-sacrate obiectivate prin examinări medicale.

4). In condițiile multiplelor manopere cu caracter invaziv la care a fost supus pacientul anterior intervenției neurochirurgicale, nu se poate face o legătura certa de cauzalitate intre aceasta si infectarea cu virus hepatic B si G 5). Numărul de zile de îngrijiri medicale necesare pentru extracția corpului străin a putut fi, in condițiile vindecării per primam a plăgii, de 8-9 zile.

In fine, prin decizia nr. 2. a C. S. de D. a C. M. din România s-a concluzionat, ca rămânerea lamei bisturiului in masa musculara paravertebrala nu a produs niciun prejudiciu fizic pacientului (evident, din punct de vedere medical - nota instanței) si nici nu a avut capacitatea de a afecta in vreun fel evoluția bolilor de care suferea acesta.

Din cele mai sus-expuse reiese ca niciuna dintre afecțiunile de care suferă reclamantul nu poate fi pusa in legătura cu existenta lamei de bisturiu in organismul sau si nici nu constituie o consecința a intervenției chirurgicale efectuate depărat, care, in sine a fot o reușita, ducând la salvarea vieții reclamantului.

Cu privire la prejudiciul rezultat din pierderea capacității de munca, instanța retine ca, deși reclamantul a susținut ca diagnosticul care i-a cauzat efectiv pierderea capacității de munca a fost „abces paravertebral drept operat de parat", tot reclamantul a recunoscut, prin răspunsul dat la interogatoriu, ca in iunie 2003 avea deja capacitatea de munca total pierduta (f. 390-395), recunoaștere care se coroborează cu certificatul medical nr. 2193/(...) eliberat de C. județeană de P. B. (f. 287).

Astfel, chiar daca reclamantul a fost luat in evidenta pentru pierderea capacității de munca abia din anul 2005 (f. 194), din certificatul medical deconstatare a capacității de munca nr. 2193/(...) eliberat de O. de E. M. si R. a C. de M. din cadrul Casei Naționale de P. si A. D. de A. S. - C. J. de P. B. reiese ca la data eliberării acestui certificat, reclamantul avea deja pierduta capacitatea de munca, pe fondul diagnosticului clinic „psihopatie decompensată asteno-depresiva pe fond toxicofil. CICD.HTA Prolaps de valva mitrala. Polineuropatie. Cardiopatie ischemica", certificatul având un termen de valabilitate de 12 luni (f. 187).

Semnificativ in acest sens este si faptul ca la data când a fost luat in evidenta oficial ca având capacitatea de munca pierduta, prin decizia nr.

3811/(...) a CNPAS - CJP B., reclamantul a fost încadrat in grad de handicap

II - respectiv gradul de handicap stabilit prin certificatul nr. 2193/(...) sus- menționat

In ceea ce privește susținerile reclamantului conform cărora anterior operației efectuate de parat, lucra la negru in construcții, câștigând cea 20-

30 milioane de lei vechi sau chiar mai mult, insa aceasta afirmație nu a fost dovedita in condițiile art. 1169/C., prin nici un mijloc de proba.

Este adevărat ca reclamantul a depus la dosar mai multe contracte de împrumut (contract de împrumut pentru nevoi personale încheiat în 17 iulie

2008 între numita N. A. R. si P. B., contract de credit de consum din 30 septembrie 2008, încheiat între numita N. A. R. si SC B. SA - A. O. si contract de facilitate de credit si garanție reală mobiliară încheiat în 29 mai

2008 între N. Emanuela Georgina si N. A. R., pe de o parte, si SC Alpha B.

România S.A prin S. O., pe de altă parte - f. 183, 184, 185), insa acestea, pe lângă faptul ca sunt contractate de alte persoane decât reclamantul, nu sunt de natura a face dovada susținerilor reclamantului privind prejudiciul material suferit, deoarece nu fac dovada destinației împrumuturilor contractate.

In acest sens, dincolo de faptul ca probele administrate in cauza au dovedit fara echivoc inexistenta oricărei legături de cauzalitate intre afecțiunile reclamantului/. capacității de munca a acestuia si intervenția chirurgicala efectuata de parat, ori cu lama de bisturiu rămasa in organismul sau, este semnificativ faptul ca reclamantul nu a depus la dosar nici măcar un act care sa dovedească efectuarea unei cheltuieli in legătura cu cele pretinse.

Cat privește daunele morale pretinse de reclamant, instanța retine ca nici acestea nu sunt justificate.

Așa cum s-a arătat mai sus, probele administrate in cauza au relevat ca durerile acuzate subiectiv de reclamant nu s-au obiectivat la controlul medical ca având natura neurologica si nici nu pot fi puse in legătura cu intervenția chirurgicala efectuata de parat sau cu existenta lamei de bisturiu. T., s-a dovedit ca existenta lamei, in sine, nu a prezentat nici un risc pentru sănătatea sau viata reclamantului.

Ceea ce, cu siguranța, nu poate fi contestat, este faptul ca de la momentul efectuării investigației care a depistat existenta lamei de bisturiu in organismul sau (februarie 2007) si pana la momentul excizării acesteia

(martie 2007), reclamantul a trăit cu siguranța o stare de stres si suferința psihica fireasca, la care se adaugă trauma in sine a unei noi intervenții chirurgicale, necesara extragerii lamei, insa, aceasta realitate ar fi justificat dreptul reclamantului la primirea de despăgubiri numai in măsura in care ar fi fost rezultatul unei culpe medicale, respectiv rezultatul unui act medical efectuat defectuos, ceea ce, așa cum s-a arătat mai-sus, nu este cazul in speța.

Mai mult, aceste suferințe nu ar fi putut fi ocolite nici in ipoteza in care, urmând prescripțiile medicale, reclamantul s-ar fi prezentat la un control neurologic postoperatoriu, pentru ca si in acest caz, reclamantul ar fi fost supus unei noi intervenții chirurgicale, iar in prealabil anunțat de motivul pentru care aceasta este necesara.

Din probele administrate la dosar, rezulta așadar ca reclamantul nu a făcut dovada existenței vreunui prejudiciu pe care să îl fi încercat ca urmare a intervenției chirurgicale efectuate în februarie 2004.

Fata de considerentele de fapt si de drept mai-sus expuse, instanța apreciază ca acțiunea formulata de reclamant este neîntemeiata si in consecința a dispus respingerea acesteia, cu consecința respingerii cererilor de chemare in garanție formulate de parat.

Cu privire la excepția prescripției extinctive a dreptului material la acțiune al reclamantului, a cărei soluționare a fost unita cu fondul cauzei, instanța a apreciat ca aceasta excepție este neîntemeiata si in consecința a dispus respingerea acesteia, reținând ca potrivit dispozițiilor art. I alin. 1 din D. nr. 167/1958, dreptul la acțiune, având un obiect patrimonial, se stinge prin prescripție, dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit în lege, iar potrivit dispozițiilor art. 8 alin. 1 din același act normativ prescripția dreptului la acțiune în repararea pagubei pricinuite prin fapta ilicită, începe sa curgă de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia sa cunoască, atât paguba cât și pe cel care răspunde de ea. Or, in speța, reclamantul a cunoscut existenta pagubei reclamate (existenta in corpul sau a lamei de bisturiu) abia in cursul lunii februarie 2007, astfel ca prezenta acțiune, înregistrata in luna februarie a anului 2007, a fost promovata in termenul de prescripție prevăzut de lege.

In baza dispozițiilor art. 274 alin. 1 C., reclamantul, căzut in pretenții, a fost obligat să achite pârâtului cheltuielile de judecata ocazionate de prezentul demers judiciar, respectiv suma de 11.000 lei, reprezentând onorarii avocațiale";.

Împ o tr iv a aces te i se n tințe, a decl ar at ap el , în termen legal, reclamantul

N. I., arătând că, prin cererea de chemare in judecata, reclamantul N. I. a formulat plângere împotriva pârâtului Ș. F. I., solicitând instanței ca, pe baza probelor administrate sa dispună obligarea acestuia ia piața despăgubirilor materiale si morale in valoare totala de 200.000 euro, precum si plata unei rente viagere. La un termen ulterior, am solicitat mărirea cuantumului pretențiilor

Cererea a fost soluționată prin sentința civila la data de (...). de către

Judecătoria Cluj-Napoca.

A.antul consideră că instanța de fond a apreciat in mod eronat probele administrate in prezenta cauza. In conținutul sentinței mai sus menționate, instanța considera ca era de ajuns ca recomandarea făcuta de către dr. F. Ș. I. (aceea de a se prezenta la control) sa îi fie făcuta verbal, aceasta recomandare neexistând in biletul de externare, chiar daca externarea s-a făcut de către Secția de B. I.

Un alt motiv pentru care critică modul de apreciere a probelor admise in cauza, este acela ca instanța de fond a trecut cu superficialitate peste declarațiile martorilor paratului dr. M. C. si dr. I. L. (colaboratori si subalterni ai paratului !?), apreciind aceste declarații ca fiind cele care lămuresc fara putere de tăgada, singure, acest caz, dar întreabă: cine spune adevărul in privința momentului producerii desprinderii lamei de mâner? Cei

2 martori ai paratului spun ca in momentul inciziei, iar dr. F. Ș. I. ca, in momentul desfășurării operației. La o lecturare atenta a celor declarate decătre cei 2 martori, se observa ca incidentul s-a produs in timpul operației, chiar ei spunând că era o incizie de cca. 15 cm lungime si 10 cm adâncime. Legat de acest aspect, cum de nu s-a observat o lama lunga de cca. 4 centimetrii daca ne aflam in faza inciziei, la începutul operației ?

Legat tot de lama de bisturiu, consideră ca instanța a trecut cu mare ușurința peste aspectul ca la intervenția chirurgicala făcută la 3 ani de la incidentul în cauză, că către medici de la S. E. din B., a fost extrasă din spatele său o lama întreaga de bisturiu, care se afla mai sus cu cca. 3-4 cm de operația efectuata de parat. A. lucru nu a putut fi explicat nici de către pârât cu ocazia interogatoriului acestuia.

A.antul consideră ca acesta este încă un motiv care sa lămurească presupusa legătura de cauzalitate care lipsește in prezenta speța, așa cum greșit considera instanța de fond.

Consideră ca instanța de fond a apreciat in mod eronat si rezultatul C. S. de D., care îl găsește vinovat pe dr. F. Ș. I., prin minimalizarea acestui rezultat, considerând ca "o simpla" mustrare nu are mare valoare. Atunci întreabă: pentru ce a fost aplicata aceasta mustrare, daca dr. F. Ș. este nevinovat? Chiar aceasta comisie așa cum subliniază instanța de fond in aliniatul 2 de la pagina 8 din sentința, "A.e fapte ... au condus la lăsarea pe planul doi a retenției fragmentului (fragmentelor) de lama de bisturiu, care prin ele însele si localizare nu prezentam un pericol vital sau funcțional. Ar fi fost necesar, după trecerea episodului operator, repetarea investigațiilor, cel puțin radiografice, pentru depistarea acestora și la nevoie, extirparea lor."; În această situație se desprinde foarte clar ideea că lama de bisturiu a fost lăsată cu bună știință în spetele reclamantului (aceasta nefiind găsita si extirpata), dar si mai clar este faptul ca nici comisia in cauza nu a regăsit niciun moment recomandarea dr. F. Ș. I. de a se prezenta la control. A. comisie a găsit vinovat pe, parat și pentru faptul ca nu a dispus sau recomandat o radiografie a zonei in care s-a intervenit chirurgical, mai ales ca nu s-a găsit si extirpat lama de bisturiu desprinsa din mâner în timpul intervenție chirurgicale, la momentul producerii incidentului.

In legătura cu faptul ca nu s-a prezentat la control după externare, nimic mai fals, acest lucru reieșind fara echivoc din biletele de trimitere existente la dosarul cauzei.

A.antul critică sentința instanței de fond si pentru faptul ca, in aprecierea materialului probator nu s-a observat faptul ca, la momentul internării pentru intervenția chirurgicala din februarie 2004 nu suferea de hepatita tip B sau C, acestea fiind contactate cel mai probabil in momentul operației. Consideră ca si acest aspect trebuie sa fie apreciat ca atare in momentul stabilirii legăturii de cauzalitate dintre intervenția chirurgicala efectuata de dr. F. Ș. I. si starea sănătății din prezent a reclamantului. T., aprecierea paratului in privința condițiilor de urgenta si necesitate in care s- a efectuat intervenția chirurgicala, dorește sa arate faptul ca reclamantul a fost internat in ziua de vineri si a fost operat sâmbăta seara, in jurul orelor

19, ca atare unde este urgenta cu care a trebuit sa intervină paratul, de vreme ce a stat practic 36 ore, fara sa necesite intervenție chirurgicala de urgenta, așa cum susține paratul.

A. legătura de cauzalitate exista si conform certificatelor medicale existente la dosarul cauzei, peste care instanța de fond trece cu mare ușurința, precum si decizia de pensionare din motive medicale, cele rezultate in urma operației, toate existente la dosarul cauzei. T. aceste înscrisuri, ce au menirea de a stabili existenta unei legături de cauzalitate nu esteanalizata cu aceeași acuratețe cu care instanța de fond, ca atunci când susține un " tratat" de medicina in legătura cu diagnosticele sale.

A.antul critica sentința instanței de fond si pentru modul cum a, apreciat (pag. 12. ultimul paragraf) faptul ca, la data intervenției chirurgicale avea capacitatea de munca total pierduta, dar acest lucru era pe fondul altor afecțiuni, afecțiune pentru care de altfel a si fost operat mai târziu de dr. Ș. F. I. L. totala a capacității de munca a reclamantului, in prezent se datorează in mare celor 2 hepatite (tip B si C), precum si corpului străin metalic paravertebral dreapta excizat (așa cum reiese din, decizia de pensionare) contactate cu ocazia intervenție chirurgicale efectuate ia clinica din C.

Consideră ca instanța de fond apreciază in mod corect faptul ca lama a fost găsita in masa musculara a reclamantului (pag. 10), dar nu observa legătura de cauzalitate intre operația suferita si faptul ca reclamantul este si in prezent in incapacitate totala de munca, in baza hepatitei tip B si C precum si a corpului străin metalic paravertebral dreapta excizat, contactate in timpul intervenției chirurgicale din C. si ca rezultat al acestei intervenții.

In legătura cu faptul ca reclamantul nu a specificat defalcat cuantumul pretențiilor (despăgubiri materiale si morale), menționează ca in timp ce despăgubirile materiale sunt susținute de cheltuielile făcute de reclamant si familia sa, conform contractelor atașate la dosar, la care face referire chiar instanța de fond. Cu privire la faptul ca aceste contracte sunt pe numele soției și al copiilor, este de la sine înțeles ca nici o banca nu-i acorda un împrumut, ținând cont de starea sa de sănătate si ca era pensionat medical. Legat de faptul ca nu a precizat expres cuantumul daunelor morale, menționează ca instanța in virtutea rolului activ nu i-a cerut in nici un moment sa precizeze acest aspect.

In concluzie, apelantul a solicitat admiterea apelului de fata si schimbarea in tot a sentinței atacate, in sensul obligării paratului la plata daunelor in cuantumul solicitat in prima instanța, o pensie viagera si plata cheltuielilor de judecata in solidar cu chemații in garanție.

In drept, au fost invocate dispozițiile art. 282 - 298 C.proc.civ.

In timatu l p âr ât F. Ș. I., pr in reprezen tan t , a solicitat respingerea apelului ca nefondat și obligarea apelantului la plata cheltuielilor dejudecată.

Pr in dec iz ia c iv il ă nr . 3.(...), pronunț ată de T ribun alul Clu j în dos ar nr.

(...), s-a respins ca nefondat apelul declarat de reclamantul N. I. împotrivasentinței civile nr. 4., pronunțată la data de (...), în dosarul nr. (...) al J. C.- N., care a fost păstrată în întregime, cu obligarea apelantului să plătească intimatului F. Ș. I. suma de 4.000 lei, cheltuieli de judecată în apel.

M.ivând apelul, Tribunalul Cluj a reținut următoarele:

Primul aspect invocat de către apelant, și anume, acela al momentului în care s-a rupt lama de bisturiu, adică la începutul inciziei sau în timpul operației, nu are nici o relevanță în speță, relevant fiind doar că lama de bisturiu a fost găsită în corpul reclamantului, a cui a fost vina și ce prejudicii s-au adus prin aceasta reclamantului.

Din aceleași motive cu cele de mai sus, nu prezintă relevanță nici faptul că lama s-a găsit cu 3 cm mai sus decât operația, astfel cum susține apelantul, întrucât esențial în speță a fost aspectul relatat de medicul care a găsit lama de bisturiu, privind faptul că lama era într-o zonă care nu-i punea viața în pericol, nu se putea mișca, era dintr-un aliaj tolerat de corp și nu putea să-i creeze reclamantului durerile pe care le acuza.

În ceea ce privește împrejurarea că în decizia C. S. de D. s-a reținut că ar fi fost nevoie, după trecerea episodului operator, de repetareainvestigațiilor, depistarea fragmentelor de lamă și extirparea lor, tribunalul constată că prima instanță a interpretat corect importanța acestei decizii. Astfel, concluziile acestei comisii nu pot fi luate sperat, ci trebuie coroborate cu toate aspectele relevate în cauză privind împrejurările în care, in urma investigațiilor, a lavajului si a aspirației făcute în timpul operației, ca urmare a fragmentării lamei de bisturiu, echipa de medici a concluzionat ca lama de bisturiu nu a rămas acolo. A.e împrejurări duc la concluzia că nu a existat o culpă a pârâtului în momentul operației, astfel încât sancționarea administrativă pentru aspecte ulteriore operației nu prezintă importanță în speță.

De asemenea, celelalte aspecte invocate de către apelant nu au legătură directă cu operația efectuată de pârât, astfel că nu prezintă relevanță sub aspectul stabilirii culpei pârâtului.

Astfel, împrejurarea că reclamantul a depus la dosar bilete de trimitere la control neurologic nu schimbă cu nimic împrejurările operației.

De asemenea, faptul că a stat internat 36 ore până la operație nu prezintă importanță în analizarea modului în care a decurs operația.

La fel, survenirea bolilor de care suferă apelantul, hepatita B și C, anterior sau ulterior operației, nu are importanță în cauză, reclamantul arătând în cererea sa că-l consideră vinovat pe pârât pentru faptul că a lăsat lama de bisturiu în spatele său și nu pentru alte fapte. În plus, se observă că reclamantul a fost spitalizat și în alte unități sanitare și că nu există nici o dovadă că ar fi contactat hepatita în spital.

În ce privește pierderea capacității de muncă, aceasta s-a datorat altor afecțiuni ale reclamantului, așa cum rezultă din certificatul medical de constatare a capacității de muncă nr. 2193/(...) și din decizia nr. 2. a C. S. de D. a C. M. din România, în care s-a arătat că rămânerea lamei de bisturiu în masa musculară a reclamantului nu a produs niciun prejudiciu fizic pacientului și nici nu a avut capacitatea de a afecta în vreun fel evoluția bolilor de care suferea acesta.

În consecință, tribunalul a constatat că prima instanță a reținut în mod corect, în urma analizării tuturor probelor dosarului, că nu sunt întrunite cerințele răspunderii civile delictuale și că acțiunea reclamantului nu este întemeiată, astfel încât nu mai are sens analizarea aspectelor invocate de către apelant privind solicitarea de daune morale și materiale, acesta neputând fi acordate în condițiile în care nu există răspundere delictuală.

Pentru toate aceste considerente și în temeiul art. 296 C., tribunalul a respins ca nefondat apelul declarat de reclamantul N. I. împotriva Sentinței civile nr. 4., pronunțată la data de (...), în dosarul nr. (...) al J. C.-N., care a fost păstrată în întregime.

În temeiul art. 274 C., apelantul a fost obligat să plătească intimatului F. Ș. I. suma de 4.000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată în apel, constând în onorariul avocațial.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs, în termen legal, reclamantul

N. I., solicitând admiterea recursului, modificarea deciziei atacate, în sensulobligării pârâtului la plata daunelor în cuantumul solicitat, la plata unei pensii viagere și la plata cheltuielilor de judecată în solidar cu chemații în garanție.

În motivarea recursului au fost invocate prevederile art. 304 pct. 8 C., susținându-se că decizia recurată este nelegală și netemeinică.

Atât instanța de fond, cât și instanța de apel au greșit în momentul în care au trecut cu mare ușurință peste definiția malpraxisului din literaturade specialitate, respectiv, lucrarea dr. Beliș V.imir și dr. M. Gangal - Cadrul juridic și deontologic al practicii medicale - Responsabilitatea medicală, definiție conform căreia, malpraxisul este o deviantă de la standardul normal de îngrijire a unui pacient, care determină un prejudiciu adus acestuia, cauza acestei erori putând fi neglijența, imprudența sau lipsa de cunoștințe suficiente în domeniu.

Instanța de fond trece cu ușurință peste conținutul acestei definiții, care conține faptul că prejudiciul poate fi și rezultatul neglijenței sau imprudenței, iar instanța de apel consideră că aceasta este poziția normală.

Malpraxisul este eroarea profesională săvârșită în exercitarea actului medical sau medico-farmaceutic generatoare de prejudicii asupra pacientului, implicând răspunderea civilă a personalului medical și a furnizorului de produse și servicii medicale, sanitare și farmaceutice, conform L. nr. 9. privind reforma în domeniul sănătății.

Instanța de apel preia în pagina 3 din decizia atacată că „la nivel general admis în practica și în literatura de specialitate, uitarea unor obiecte în corpul pacientului este calificată ca fiind un caz tipic de conduită medicală culpabilă";. Iată deci și culpa de care atât instanța de fond, cât și cea de apel spun că nu există.

Se specifică apoi de către instanță că pârâtul a menționat că nu a fost vorba despre o uitare propriu-zisă, ci despre un incident petrecut în timpul operației, iar pentru minimalizarea consecințelor, s-au luat toate măsurile posibile, adică s-a abandonat lama de bisturiu în corpul recurentului.

Recurentul consideră că atât instanța de apel, cât și instanța de fond nu au apreciat corect depoziția martorei I. L., care a menționat că procedura standard în asemenea cazuri constă în toaletarea plăgii și efectuarea unei radioscopii, iar în speță pârâtul nu a efectuat aceste operațiuni.

Este prezentă, așadar, prima parte a definiției malpraxisului în accepțiunea prof. V.imir Baliș, „o deviantă de la standardul normal de îngrijire a unui pacient";, și care arată fără echivoc faptul că, în cazul recurentului, avem de a face cu un caz tipic, de școală, de malpraxis.

Instanța a trecut cu ușurință și peste faptul că biletul de externare a recurentului a fost completat de către un medic de la B. I., acest lucru fiind lipsit de relevanță, câtă vreme recomandarea de control neurologic a fost făcută nu se știe cui și sub ce formă.

Lucrarea de doctorat a judecătorului G. A. N. (fost medic), de la Curtea de A. C., intitulată „Malpraxisul medical. Particularitățile răspunderii civile medicale";, a fost publicată la data de 5 februarie 2011, mult după evenimentul medical a cărui victimă a fost recurentul, și nu poate fi izvor de drept, cel puțin momentan, în sistemul de drept actual.

În cartea sa, judecătorul G. A. N. spune că „a ascunde pacientului, fie

și numai în parte adevărul, în folosul pacientului, constituie totuși o abatere de la normele etice";.

A. fapt nu este de natură a lămuri, fără tăgadă, că prin ascunderea incidentului produs la intervenția chirurgicală, în urma căreia a fost lăsat cu bună știință, conform declarațiilor pârâtului la interogatoriu, coroborate cu declarațiile martorei I. L., lama de bisturiu în corpul recurentului, că avem de a face cu un caz tipic de malpraxis?

În ceea ce privește faptul că recurentul nu a indicat cuantumul exact al pretențiilor materiale, recurentul dorește să arate că atât instanța de fond, cât și instanța de apel, fac referire la înscrisurile depuse de recurent la dosarul cauzei, acte bancare ale împrumuturilor pe numele membrilor familiei recurentului, dar nu le iau în considerare.

Legat de cuantumul pretențiilor cu titlu de daune morale, recurentul crede că nu mai este nevoie să menționeze că în tot acest răstimp a fost supus unor presiuni de ordin moral, fiind amenințat că va fi evacuat din casă, că trebuie să achite ratele bancare datorate nevoilor unor tratamente medicale foarte costisitoare, datorate afecțiunilor de care recurentul suferă în urma actului medical greșit din culpa pârâtului.

În mod greșit instanța de fond și instanța de apel au apreciat că nu există legătură de cauzalitate între afecțiunile hepatice (și nu numai) de care suferă recurentul și actul medical criticat, deoarece se poate observa lesne pe biletul de externare că, la data internării, recurentul nu suferea de hepatita tip B și C, iar în momentul externării, recurentul contractase aceste boli (perfuziile de sânge în timpul operației).

Vis-a-vis de afirmația că depistarea corpului străin (lama de bisturiu) a fost făcută aleatoriu după cca. 3 ani, recurentul dorește să învedereze că instanța nu a ținut cont de declarația sa, din care rezultă că a ajuns la dureri insuportabile și un disconfort inuman, hotărându-se să meargă la un control medical de specialitate în B.

Recurentul consideră că instanța de apel apreciază greșit faptul că instanța de fond a procedat corect decizia C. S. de D., coroborând-o cu alte probe administrate, ținând cont doar de declarația pârâtului, care a declarat că situația de fapt nu permitea procedura standard în asemenea situație, poziție susținută și de martora I. L.

Instanța de fond și cea de apel susțin, nu se știe pe ce bază, că „în urma investigațiilor, a lavajului și a aspirației făcute în timpul operației, ca urmare a fragmentării lamei de bisturiu, echipa de medici a concluzionat că lama de bisturiu nu a rămas acolo";.

Cu siguranță instanța a greșit neținând cont de cele menționate de pârât, de martora acestuia, de C. S. de D., toți aceștia susținând că, fie din faptul că situația nu permitea, fie că din neglijență, fie din alt motiv, lama de bisturiu nu a fost scoasă din corpul recurentului.

Instanța a trecut cu mare ușurință peste aspectul că, la intervenția chirurgicală făcută la 3 ani, de la incidentul în cauză, de către medici de la S. E. din B., a fost extrasă din spatele recurentului o lamă întreagă de bisturiu, care se afla mai sus cu cca. 3-4 cm. de operația efectuată de pârât. A. lucru nu a putut fi explicat nici de către pârât, în momentul interogatoriului luat acestuia. A.a este încă un motiv care să lămurească presupusa legătură de cauzalitate care lipsește în prezenta speță, așa cum greșit consideră instanța de fond și instanța de apel.

A. legătură de cauzalitate există și conform certificatelor medicale existente la dosarul cauzei, peste care instanța de fond trece cu mare ușurință, precum și conform deciziei de pensionare din motive medicale (cele rezultate în urma operației), toate existente la dosarul cauzei, toate aceste înscrisuri având menirea de a stabili existența unei legături de cauzalitate ce nu este analizată cu aceeași acuratețe cu care instanța de fond și instanța de apel susțin un „tratat"; de medicină în legătură cu diagnosticele recurentului.

În concluzie, arată recurentul, instanța de fond și instanța de apel au apreciat în mod eronat o serie întreagă de aspecte legate de prezenta cauză, au apreciat inegal probele ce susțin afirmațiile recurentului, în comparație cu cele menționate de pârâtul acestei cauze.

Cu ocazia dezbaterii pe fond a cauzei, la termenul de judecată din data de (...), pârâtul intimat F. Ș. I., prin reprezentanți săi, avocat M. B. și avocat

R. B., a invocat nulitatea recursului, decurgând din imposibilitateaîncadrării motivelor de recurs expuse de recurent în vreunul din textele art. 304 C., coroborat și cu dispozițiile art. 3021 alin. 1 lit. c, art. 303 și art. 306 alin. 3 C.

T., pârâtul intimat a solicitat respingerea recursului ca nefondat, pentru motivele exhaustiv expuse verbal și conținute și în „Concluziile scrise";, depuse la dosar la termenul de judecată din data de (...).

Cu pr ivire la exce pția n u lită ții recur sulu i .

În conformitate cu prevederile art. 103 alin. 1 teza I C., de principiu, neexercitarea oricărei căi de atac și neîndeplinirea oricărui alt act de procedură în termenul legal atrage decăderea.

Potrivit art. 303 alin. 1 C. proc. civ., recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs sau înăuntrul termenului de recurs, în timp ce, conform alin. 2 al aceluiași articol, termenul pentru depunerea motivelor de recurs se socotește de la comunicarea hotărârii, chiar dacă recursul s-a făcut mai înainte.

Art. 3021 alin. 1 lit. c) C. proc. civ. prevede că cererea de recurs va cuprinde, sub sancțiunea nulității, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat, evident, înăuntrul termenului prevăzut de art. 303 C. proc. civ..

În conformitate cu prevederile art. 306 alin. 1 C. proc. civ., recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, prevăzut de art. 303 C. proc. civ., cu excepția cazurilor prevăzute în alin. 2 al art. 306 C. proc. civ., respectiv, atunci când motivele de recurs formulate peste termenul legal conțin motive de ordine publică.

Art. 306 alin. 3 C. permite instanței de recurs să nu facă aplicarea art. 306 alin. 1 C., respectiv, să nu constate nulitatea recursului, în ipoteza în care, chiar dacă, aparent, motivele de recurs ar fi doar de netemeinicie, totuși, ar fi posibilă încadrarea acestora într-unul din motivele prevăzute de art. 304 pct. 1-9 C.

Dispozițiile art. 306 alin. 3 C. prevăd textual că indicarea greșită a motivelor de recurs nu atrage nulitatea recursului dacă dezvoltarea acestora face posibilă în cadrarea lor într-unul din motivele prevăzute de art. 304 C.

Susținerea pârâtului intimat, în sensul că recursul ar intra sub sancțiunea excepției nulității, întrucât nu cuprinde motive de nelegalitate, este parțial corectă, însă, Curtea, făcând aplicarea în cauză a dispozițiilor art. 306 alin. 3 C., constată că recursul reclamantului conține și un motiv de nelegalitate, care s-ar putea circumscrie pct. 9 al art. 304 C., respectiv, greșita interpretare de către instanța de apel a condițiilor angajării răspunderii civile delictuale prin raportare la definiția malpraxisului.

Drept urmare, Curtea constată că excepția nulității recursului, invocată de pârâtul intimat, este nefondată, impunându-se a fi respinsă ca atare.

Cu privire la motivele d e recu r s pr in ca re se cr itic ă

d ire c t sen tin ța prime i insta n țe .

În conformitate cu prevederile art. 282 alin. 1 C., hotărârile date în primă instanță de judecătorie sunt supuse apelului la tribunal, iar hotărârile date în primă instanță de tribunal sunt supuse apelului la curtea de apel.

Art. 299 alin. 1 teza I C. prevede că hotărârile date fără drept de apel, cele date în apel, precum și, în condițiile prevăzute de lege, hotărârile altor organe cu activitate jurisdicțională, sunt supuse recursului.

Există, așadar, o ierarhie a căilor de atac, respectiv, hotărârile pronunțate în primă instanță de judecătorii, susceptibile de apel, pot fi atacate cu apel exclusiv la instanța imediat superioară, adică la tribunal, în timp ce, hotărârile prin care tribunalele soluționează apelurile, sunt susceptibile de a fi atacate cu recurs la curtea de apel.

Această ierarhie a căilor de atac este menită să asigure respectarea principiului dublului grad de jurisdicție.

O cale de atac nu poate fi exercitată omisso media, respectiv, nu poate fi criticată direct în recurs, hotărârea pronunțată în primă instanță de judecătorie - și care este, potrivit legii, susceptibilă de apel la tribunal -, pentru că, într-o atare situație, instanța de recurs, nu poate exercita controlul judiciar asupra hotărârii pronunțate, iar analizarea, direct în faza recursului, a motivelor ce ar duce la privarea părții de un grad de jurisdicție și, implicit, la încălcarea principiului „non omisso medio";, o astfel de critică în recurs fiind inadmisibilă.

Este știut faptul că exercitarea căilor de atac are ca efect punerea în mișcare a controlului judiciar îndeplinit de instanțele superioare asupra hotărârilor instanțelor inferioare, și este guvernată de principiul legalității căilor de atac, prevăzut și de art. 129 din Constituție, text constituțional care se referă la elemente precum obiectul căii de atac, subiectele acesteia, termenele de exercitare, ordinea în care acestea se exercită.

Cauza recursului constă în nelegalitatea hotărârii ce se atacă pe această cale, care trebuie să îmbrace una din formele prevăzute de art. 304

C. R. poate fi exercitat numai pentru motive ce au făcut analiza instanței anterioare, și care, implicit, au fost cuprinse în motivele de apel, în situația în care atât apelul, cât și recursul sunt exercitate de aceeași parte, iar soluția primei instanțe a fost menținută în apel.

Aceasta este una din aplicațiile principiului legalității căilor de atac și se explică prin aceea că, efectul devolutiv al apelului, limitându-se la ceea ce a fost apelat, în recurs pot fi invocate doar critici care au fost aduse și în apel, cu precizarea că toate criticile din recurs trebuie să aibă ca obiect strict hotărârea pronunțată în apel.

Numai în acest fel se respectă principiul dublului grad de jurisdicție, deoarece în ipoteza contrară, s-ar ajunge la situația ca anumite apărări ori susțineri ale părților, să fie analizate pentru prima oară de instanța învestită cu calea extraordinară de atac a recursului.

Principiul „non omisso medio"; reprezintă, de asemenea, o aplicație a modalității în care autoritatea de lucru judecat se manifestă în cadrul aceluiași proces, câtă vreme aspectele dezlegate de prima instanță și nesupuse cenzurii instanței de apel, nu mai pot face obiect de critică în calea de atac subsecventă a recursului.

Drept urmare, Curtea constată că acele critici din recursul reclamantului, prin care se critică direct cele statuate de instanța de fond, intră sub incidența excepției inadmisibilității, prin raportare la prevederile art. 282 alin. 1 C., ale art. 299 alin. 1 teza I C., coroborat cu principiul „non omisso medio";.

Cu privire la motivele de recurs de netemeinicie.

Departe de a cuprinde doar critici de strictă nelegalitate aduse hotărârii instanței de apel, memoriul de recurs conține, aproape în cvasitotalitatea sa, motive de netemeinicie, fără să facă o analiză a nelegalității deciziei instanței de apel, limitându-se practic la o reproducere parțială a stării de fapt a cauzei, o analizare a probațiunii administrate în fața primei instanțe, cu trimitere amplă la depoziția martorei I. L. și lainterogatoriul pârâtului, și o expunere a definiției malpraxisului, potrivit diferitelor lucrări apărute în doctrina de specialitate.

Ca urmare a abrogării punctului 10 al art. 304 C. proc. civ., prin art. I pct. 1111 din OUG nr. 138/2000, punct introdus ulterior prin art. I punctul

49 din L. nr. 219/2005, respectiv, ca urmare a abrogării punctului 11 al art. 304 prin art. I pct. 112 din OUG nr. 138/2000, în recurs nu mai pot fi invocate niciun fel de aspecte de netemeinicie a hotărârii recurate, ci doar chestiuni de strictă nelegalitate, dintre cele care se circumscriu art. 304 pct.

1-9 C. proc. civ.

În consecință, în recurs nu mai pot fi invocate motive care să vizeze modalitatea în care primele două instanțe au administrat ori au interpretat probele din dosar, care să se refere la reproduceri ale stării de fapt, ale istoricului cauzei, a raporturilor dintre părți, ori care să tindă la o reapreciere a probațiunii administrate, ori la o schimbare a stării de fapt, instanța de recurs fiind ținută să se raporteze strict la starea de fapt stabilită de primele două instanțe și fiind obligată de a se abține de la orice reanalizare a probelor deja administrate.

În recurs pot fi analizate doar strict motivele de nelegalitate dintre cele expres și limitativ prevăzute de art. 304 pct. 1-9 C.

Se constată, așadar, de către Curte că, în cauză, își găsește incidență excepția inadmisibilității acelor motive de recurs care vizează aspecte de netemeinicie a hotărârii recurate, după cum urmează: expunerea în parte a stării de fapt a cauzei prin trimitere la demersurile medicale urmate de reclamantul recurent; trimiterile la depoziția martorei I. L., la interogatoriul pârâtului, la biletele de externare medicală, la D. C. S. de D., etc.; modalitatea în care instanța de apel a apreciat aceste probe testimoniale și cu înscrisuri, deoarece, toate aceste motive de netemeinicie se circumscriu prevederilor art. 304 pct. 10 și 11 C., în prezent abrogate, abrogate de altfel și la data promovării recursului pendinte.

Pe cale de consecință, Curtea urmează să admită excepția inadmisibilității parțiale a motivelor de recurs de netemeinicie, excepție invocată la termenul de judecată din data de (...).

Cu privire la motivul d e recu r s pr in c are se solic ită

implic it d e spă gu bir i pen tru e x isten ța le gă tur ii d e

c auz a lita te d intr e a fec țiu n ile he patice de c are sufe ră

r ecu ren tu l și a ctu l med ica l critic a t .

Prin cererea introductivă de instanță, înregistrată inițial pe rolul T. C. sub nr. (...), reclamantul a învestit instanța cu o cerere având ca obiect daune morale și materiale inclusiv despăgubiri, în sumă de 200.000 Euro, respectiv, plata unei rente viagere, pentru paguba ce i-a fost cauzată de pârât prin uitarea unei lame de bisturiu în spatele recurentului.

Nicăieri în fața primei instanțe, în termen procedural, în condițiile art. 132 rap. la art. 134 C., recurentul de astăzi nu a învestit instanța cu o cerere având ca obiect despăgubiri materiale și morale pentru prejudiciul ce i-a fost cauzat prin contractarea de către recurent a unor afecțiuni hepatice.

Art. 129 alin. final C., și care constituie o consacrare încetățenită a principiului disponibilității, prevede în mod imperativ că în toate cazurile judecătorii hotărăsc numai asupra obiectului cererii deduse judecății.

Conform art. 294 alin. 1 C., în apel nu se poate schimba calitatea părților, cauza sau obiectul cererii de chemare în judecată și nici nu se pot face alte cereri noi.

Este știut faptul că apelul este devolutiv, în sensul că el readuce în discuția instanței superioare toate chestiunile de fapt și de drept care au fost dezbătute în fața primei instanțe și au fost rezolvate prin hotărârea acesteia, hotărâre care face obiectul apelului.

În principiu, deci, apelul provoacă o rejudecare a fondului litigiului, însă, efectul devolutiv al apelului este limitat prin două reguli, exprimate în adagiile latine tantum devolutum quantum appellatum (adică nu se devoluează decât ceea ce s-a apelat) și tantum devolutum quantum iudicatum (adică nu se devoluează decât ceea ce s-a judecat).

Cea de a doua limitare a efectului devolutiv al apelului exprimă ideea că nu se poate devolua în apel decât ceea ce s-a judecat la fondul cauzei, și aceasta, pentru a se asigura respectarea principiului dublului grad de jurisdicție și prevenirea exercitării abuzive a apelului. Cu alte cuvinte, în apel nu se pot face „. noi";.

În concluzie, apelul nu repune în discuție decât ceea ce s-a judecat în fața primei instanțe.

În acest sens, art. 294 alin. 1 C. proc. civ. prevede că, „în apel nu se pot schimba calitatea părților, cauza sau obiectul cererii de chemare în judecată și nici nu se pot face alte cereri noi. Excepțiile de procedură și alte asemenea mijloace de apărare nu sunt considerate cereri noi";.

Textul citat vizează, așadar, elementele esențiale ale acțiunii civile și ale judecății în primă instanță, iar legea instituie, în textul citat, tocmai principiul inadmisibilității modificării elementelor menționate.

Cu privire la aceste elemente esențiale ale acțiunii civile se impun totuși unele precizări, după cum urmează :

În primul rând, este de observat că art. 294 alin. 1 C. proc. civ. are în vedere inadmisibilitatea schimbării în apel a calității părților, noțiunea de calitate fiind folosită de acest text legal nu numai într-un sens strict procesual, ci și cu importante conotații de drept material.

Obiectul cererii evocă pretenția dedusă judecății. Și sub acest aspect legea nu îngăduie schimbarea, în niciun mod, a pretențiilor deduse în fața primei instanțe. Orice schimbare în acest sens ar conduce la privarea părților de beneficiul celor două grade de jurisdicție.

În fine, legea declară inadmisibilă și schimbarea cauzei în apel, prin cauză înțelegându-se temeiul juridic al acțiunii.

O altă limitare importantă pe care o impune art. 294 C. proc. civ., se referă la inadmisibilitatea cererilor noi în instanța de apel, din această perspectivă impunându-se a se determina conținutul sintagmei „. noi";.

Interpretarea pe care trebuie să o dăm textului este aceea că interdicția vizează acele cereri prin care se urmărește valorificarea unor pretenții direct în fața instanței de apel, deci cu excluderea primului grad de jurisdicție, ceea ce, evident, este inadmisibil.

Doctrina mai veche a precizat că cererea nouă este aceea care diferă de cea originară prin obiectul ei, prin calitatea pe care părțile și-o atribuie, prin cauza ei și chiar prin întinderea pretențiilor, respectiv, aceea care tinde la o condamnare care n-a fost solicitată în fața primei instanțe (Em. D., codul de procedură civilă adnotat, ed. a III - a, Ed. Librăriei Socec, B., 1921, pg. 493; M.G. Constantinescu, Considerații privitoare la unele probleme de procedură civilă, B., 1942, pg. 32; I. D., T. de procedură civilă, Ed. C., ediția a II -a , 2007, vol. II, pg. 180).

Conținutul conceptului de „. noi"; în apel a fost subsumat de doctrină la toate actele de procedură care au natura unei cereri de chemare în judecată și care se raportează cu necesitate la introducerea unor noipretenții de către părți în faza judecății în apel. În acest sens au fost apreciate ca cereri noi în apel, intervenția principală, cererea reconvențională, cererea de chemare în garanție, cererea de chemare în judecată a altei persoane etc..

Art. 316 C. prevede că dispozițiile de procedură privind judecata în apel se aplică și în instanța de recurs, în măsura în care nu sunt potrivnice celor cuprinse în acest capitol.

Cu alte cuvinte, toate argumentele care susțin inadmisibilitatea, întemeiată pe art. 294 alin. 1 C., a schimbării cauzei juridice a acțiunii, a obiectului acesteia, a calității părților, ori a formulării de cereri noi în apel, se aplică și în instanța de recurs, în măsura în care nu contravin dispozițiilor procedurale aplicabile în recurs.

Din coroborarea textelor legale mai sus citate, se desprinde cu evidență faptul că în instanța de apel și în instanța de recurs nu se pot invoca niciun fel de cereri care nu au făcut obiectul dezbaterii în fond, nu se poate schimba calitatea părților, cauza acțiunii sau obiectul cererii de chemare în judecată, orice altfel de demers apărând ca inadmisibil.

Așa fiind, Curtea constată că cererea recurentului prin care se invocă pentru prima dată în recurs existența unei daune ce i-a fost cauzată prin afecțiunile hepatice contractate, respectiv, existența unei legături de cauzalitate între afecțiunile hepatice de care suferă recurentul și „uitarea lamei de bisturiu în spatele său";, reprezintă o cerere nouă în recurs, în sensul celor anterior expuse, fiind deci inadmisibilă prin prisma art. 316 C. rap. la art. 294 alin. 1 C.

R. este nefondat.

În ceea ce privește motivul de recurs care, cu maximă indulgență, prin aplicarea în cauză a prevederilor art. 306 alin. 3 C., s-ar putea circumscrie pct. 9 al art. 304 C., respectiv, greșita interpretare de către instanța de apel a condițiilor angajării răspunderii civile delictuale prin raportare la definiția malpraxisului, Curtea constată că acesta este vădit nefondat, pentru motivele ce urmează a fi expuse.

Cu privire la le gea a plic a bilă în ra por t de d a ta și

limite le înve stirii insta n țe i ..

Reclamantul N. I. a învestit instanța T. C. sub număr de dosar (...), cu o tipică acțiune în răspundere civilă delictuală, deși, nu a invocat în mod expres ca fundament juridic al acțiunii sale prevederile art. 998 - 999 C.

În concret, prin petitul cererii introductive de instanță, reclamantul a solicitat obligarea pârâtului la plata de daune materiale și morale, inclusiv despăgubiri, în sumă de 200.000 Euro, precum și la plata unei rente viagere care să-i permită să-și întrețină familia, invocând în motivarea cererii existența unui malpraxis medical, precum și dispozițiile Titlului XV al L. nr.

9..

Din interpretarea dispozițiilor art. 84 C. coroborat cu art. 114 și art. 129 C. se deprinde concluzia conform căreia judecătorul de fond învestit cu judecarea unei anume cereri nu este ținut de temeiul juridic invocat de reclamant în susținerea cererii sale.

Reclamantul N. I. nu a invocat în mod expres prevederile art. 998 -

999 C., și care constituie sediul legal al răspunderii civile delictuale, limitându-se doar la a preciza în motivarea acțiunii sale că este vorba în cauză despre o răspundere civilă a personalului medical pentru malpraxis.

L. nr. 95/(...), privind reforma în domeniul sănătății, a intrat în vigoare la data de 01 mai 2006, iar forma actualizată și republicată a acestei legi este aplicabilă începând cu data de 1 octombrie 2011.

Reclamantul a introdus cererea de chemare în judecată la data de

1(...), adică după momentul intrării în vigoare, la 1 mai 2006, a L. nr. 9..

Însă, dispozițiile de drept material din L. nr. 9., referitoare la răspunderea civilă a personalului medical, cuprinse în Capitolul I, art. 642 -

675, art. 678 - 681 din lege, nu sunt aplicabile speței pendinte, pentru simplul motiv că la data producerii pretinsei fapte cauzatoare de prejudiciu în detrimentul reclamantului, 0(...), L. nr. 9. nu era în vigoare.

La acea dată era în vigoare L. nr. 7., privind exercitarea profesiunii de medic, înființarea, organizarea și funcționarea C. M. din România, lege care a intrat în vigoare la data de 12 decembrie 2000 și care nu conținea niciun fel de prevederi referitoare la malpraxisul medical sau la răspunderea civilă a personalului medical.

L. nr. 7. a fost abrogată începând cu data de (...), prin art. 91 din L. nr. 306/2004, însă, în ceea ce privește condițiile angajării răspunderii civile delictuale a pârâtului intimat, în cauza pendinte, este aplicabile L. nr. 7., întrucât această legea a fost în vigoare la data producerii pretinsei fapte prejudiciabile, 0(...).

L. nr. 306/(...), publicată în M. O. al României nr. 578/(...), privind exercitarea profesiei de medic, precum și organizarea și funcționarea C. M. din România, și care, prin art. 91 a abrogat începând cu data de (...) vechea lege, nr. 7., privind exercitarea profesiunii de medic, înființarea, organizarea și funcționarea C. M. din România, lege care a intrat în vigoare la data de 12 decembrie 2000 și care nu conținea niciun fel de prevederi referitoare la malpraxisul medical sau la răspunderea civilă a personalului medical.

L. nr. 306/2004 reglementa în Secțiunea a VI-a, art. 69 - 78 răspunderea disciplinară a medicului în fața C. M. din România, prevăzând în art. 69 alin. 1 că medicul răspunde disciplinar pentru nerespectarea legilor și regulamentelor profesiei medicale, a Codului de deontologie medicală și a regulilor de bună practică profesională, a Statutului C. M. din România, pentru nerespectarea deciziilor obligatorii adoptate de organele de conducere ale C. M. din România, precum și pentru orice fapte săvârșite în legătură cu profesia, care sunt de natură să prejudicieze onoarea și prestigiul profesiei sale sau ale C. M. din România.

Prin urmare, art. 69 alin. 1 din L. nr. 306/2004 reglementează strict răspunderea disciplinară a medicului în fața C. M. din România.

Însă, conform art. 69 alin. 2 din aceeași lege, prevede că răspunderea disciplinară a membrilor C. M. din România, adică inclusiv a tuturor medicilor care sunt înscriși în acest Colegiu, potrivit prezentei legi, nu exclude răspunderea penală contravențională, civilă sau materială, conform prevederilor legale.

Art. 89 din L. nr. 306/2004 reglementează doar obligația medicului de a încheia o asigurare de răspundere civilă pentru greșeli în activitatea medicală, însă, nu conține niciun fel de detalieri ale noțiunii de greșeală în activitatea medicală, ale condițiilor concrete în care este angajată răspunderea civilă a medicului pentru astfel de greșeli și nici nu conține niciun fel de referiri la definiția malpraxisului medical.

Coroborând, astfel, prevederile art. 69 alin. 2 cu art. 89 din L. nr.

306/2004 (intrată în vigoare în termen de 30 de zile de la publicarea sa în

M. O., adică în (...)), este evident că în condițiile L. nr. 306/2004, angajarearăspunderii civile delictuale este posibilă doar prin raportare la dispozițiile de drept comun în materie, respectiv, ale art. 998 - 999 C.

Revenind însă la L. nr. 7., aplicabilă în cauză datorită faptului că aceasta era în vigoare la data săvârșirii pretinsei fapte prejudiciabile, trebuie precizat faptul că aceasta nu conținea niciun fel de dispoziții exprese referitoare la malpraxisul medical, la condițiile în care este efectiv angajată răspunderea medicului pentru eventualele greșeli medicale săvârșite în exercitarea actului medical, doar în art. 37 alin. 1 fiind reglementată răspunderea disciplinară a medicilor.

Astfel, în conformitate cu art. 37 alin. 1 din L. nr. 7., membrii C. M. din România, adică medicii înscriși în acest Colegiu, care încalcă jurământul depus, legile și regulamentele specifice privind exercitarea profesiuni de medic, și nu respectă Codul de deontologie medicală, răspund disciplinar, în funcție de gravitatea abaterii, urmând să li se aplice una din sancțiunile menționate în art. 37 alin. 1 lit. a - e.

Potrivit art. 39 din L. nr. 7., răspunderea disciplinară a membrilor C. M. din România, potrivit prezentei legi, nu exclude răspunderea penală, contravențională, civilă sau materială, conform prevederilor legale.

Rezultă, așadar, în lipsa unor dispoziții exprese în textul L. nr. 7., că angajarea răspunderii civile delictuale a medicului poate fi făcută numai în condițiile dreptului comun în materie, respectiv, în condițiile art. 998 - 999

C.

Curtea constată, așadar, că analizarea motivului de recurs de nelegalitate invocat de reclamant, respectiv, îndeplinirea sau nu a condițiilor necesare angajării răspunderii civile delictuale, se impune a fi făcută prin raportare la dispozițiile art. 998 - 999 C.

Este adevărat faptul că Tribunalul Cluj, învestit prima dată cu acțiunea reclamantului, și-a declinat competența în favoarea J. C.-N., în temeiul art. 642 rap. la art. 676 din L. nr. 9. - lege care, așa cum am subliniat anterior, nu se aplică raporturilor de drept material substanțial -, dar nu este mai puțin adevărat că prin L. nr. 9., intrată în vigoare la data de

1 mai 2006, au fost reglementate dispoziții de drept procedural în materie, prevăzându-se în mod expres în art. 676 competența materială a judecătoriei în a cărei circumscripție teritorială a avut loc actul de malpraxis reclamat, în a soluționa litigiile având ca obiect malpraxis.

Or, este binecunoscut faptul că normele de procedură, fie ele prevăzute chiar și într-o lege specială, sunt de imediată aplicare.

Prin urmare, întrucât la data promovării cererii de chemare în judecată de către reclamant, 1(...), erau în vigoare normele de procedură ce reglementau competența în primă instanță a judecătoriei în a soluționa litigiul de față, acestea trebuiau aplicate imediat, cu consecința declinării competenței materiale de la T. la Judecătoria Cluj-Napoca.

Cu pr ivire la în tru n ir ea în c auz ă a cond ițiilor

r ă spun der ii c ivile delic tua le .

Răspunderea civilă delictuală pentru fapta proprie este instituită prin art. 998 și art. 999 C., care constituie, de altfel, temeiul pentru stabilirea condițiilor generale ale răspunderii.

Astfel, potrivit art. 998 C., orice faptă a omului care cauzează altuia prejudiciu, obligă pe acela din a cărui greșeală s-a ocazionat, a-l repara, iar conform art. 999 C., omul este responsabil nu numai pentru prejudiciul ce a cauzat prin fapta sa, dar și de acela ce a cauzat prin neglijența sau imprudența sa.

Din prevederile legale sus menționate rezultă că pentru angajarea răspunderii civile delictuale se cer a fi întrunite cumulativ câteva condiții, și anume: existența unui prejudiciu; existența unei fapte ilicite; existența unui raport de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu; existența vinovăției, a vinei, celui care a cauzat prejudiciul, constând în intenția, neglijența sau imprudența cu care a acționat.

Prejudiciul.

Nu se poate vorbi despre o răspundere civilă delictuală dacă nu s-a produs un prejudiciu, o pagubă, o daună, prejudiciul ca element esențial al răspunderii delictuale constând în „rezultatul, în efectul negativ suferit de o anumită persoană, ca urmare a faptei ilicite săvârșită de o altă persoană"; (a se vedea în acest sens Constantin Stătescu, Corneliu Bîrsan, Drept civil - T. generală a obligațiilor, Ed. a IX-a, revizuită și adăugită, Ed. Hamangiu,

2008, pag. 145 și urm.).

Doctrina de specialitate a subliniat constant faptul că despăgubirea care se acordă în cazul răspunderii civile delictuale este întotdeauna patrimonială chiar dacă prin aceasta se tinde la repararea unor prejudicii fără caracter patrimonial, denumite tradițional daune morale.

Prejudiciul este unul moral, nepatrimonial, în ipoteza în care el nu este susceptibil de evaluare bănească, cum ar fi spre exemplu, atingerea adusă onoarei și demnității unei persoane, suferințele de ordin afectiv sau fizic, încălcarea unor drepturi personale nepatrimoniale, etc.

Pentru ca prejudiciul să fie susceptibil de reparare, se cer a fi întrunite cumulativ unele condiții, și anume: să fie cert, adică să fie sigur atât în privința existenței sale, cât și în privința posibilității de evaluare, și să nu fi fost încă reparat, dat fiind că în cazul răspunderii civile delictuale repararea prejudiciului are drept scop înlăturarea integrală a efectelor faptei ilicite, iar nicidecum această reparare nu poate constitui o sursă de dobândire a unor venituri suplimentare, în plus față de paguba suferită.

F ap ta il ic ită .

Pentru obligarea la plata despăgubirilor este necesar ca prejudiciul să fi fost produs printr-o faptă ilicită.

În mod obișnuit, fapta ilicită, ca element al răspunderii civile delictuale, este definită ca fiind „. faptă prin care, încălcându-se normele dreptului obiectiv, sunt cauzate prejudicii dreptului subiectiv aparținând unei persoane"; (a se vedea în acest sens op. cit. pag. 176).

Noțiunea de faptă ilicită este privită în practica judecătorească în mod extensiv, în sensul că se reține răspunderea civilă delictuală nu numai atunci când s-a adus atingere unui drept subiectiv - stricto sensu -, dar și atunci când au fost prejudiciate anumite interese ale anumitor persoane.

Atunci când se examinează în concret existența unei fapte ilicite, ca element al răspunderii civile delictuale, se are în vedere obiectivarea, manifestarea exterioară a unei atitudini de conștiință și voință a unei anumite persoane, neinteresând aici atitudinea subiectivă a persoanei față de fapta sa ori, mai ales, față de urmările acestei fapte.

Există anumite situații în care, deși fapta săvârșită provoacă un prejudiciu altei persoane, răspunderea civilă delictuală nu este angajată, întrucât caracterul ilicit al faptei este înlăturat, de existența unor cauze care înlătură acest caracter ilicit, și anume, legitima apărare, starea de necesitate, forța majoră sau cazul fortuit, îndeplinirea unei activități impuse ori permise de lege ori a ordinului superiorului, exercitarea unei drept subiectiv, consimțământul victimei.

R apor tul de c auz al itate d in tre f ap ta il ic ită ș i pre jud ic iu .

Pentru a fi angajată răspunderea unei persoane în temeiul răspunderii civile delictuale, nu este suficient să existe, pur și simplu, fără legătură între ele, o faptă ilicită și un prejudiciu suferit de o altă persoană, ci este necesar ca între faptă și prejudiciu să fie un raport de cauzalitate, în sensul că acea faptă a provocat acel prejudiciu.

Pentru angajarea răspunderii civile delictuale este necesar să se stabilească, nu un raport de cauzalitate în general, ci raportul de cauzalitate specific dintre acțiunea sau inacțiunea omenească cu caracter ilicit și prejudiciu, fără a ignora ori subaprecia cauzele de ordin fizic, biologic, medical, tehnic, etc., care pot să explice, sub aspectul cauzalității naturale, producerea unui anumit efect păgubitor.

Determinarea raportului de cauzalitate este delicat de făcut, însă, așa cum s-a arătat în doctrina de specialitate, cel mai bun sistem pentru determinarea acestui raport de cauzalitate este acela al cauzalității necesare ( a se vedea în acest sens I.M. A., Fr. Deak, M.F. P.a - Răspunderea civilă, pag. 92 și urm.; Fr. Deak, Raportul de cauzalitate dintre fapta ilicită și prejudiciu, ca element al răspunderii civile, în U. probleme teoretice ale predării științei dreptului în învățământul superior, M. Învățământului, B.,

1966, pag. 7-12; C. Stătescu, C. Bîrsan, op. cit. pag. 190 și urm.).

A. sistem, al cauzalității necesare, pornește de la definiția categoriei de cauză, ca fiind acel fenomen care, precedând efectul, îl provoacă în mod necesar, putând fi considerate drept cauză a prejudiciului numai acele fapte care au o legătură absolut necesară cu efectul produs.

V inov ăț ia celui care a cauzat prejudiciul.

Pentru ca răspunderea civilă delictuală a celui care a cauzat prejudiciul să fie angajată, nu este îndeajuns să fi existat o faptă ilicită aflată în raport de cauzalitate cu prejudiciul produs, ci este absolut necesar ca acea faptă să îi fie imputabilă autorului ei, adică autorul ă fi avut o vină atunci când a săvârșit-o, să fi acționat deci cu vinovăție.

Vinovăția, așa cum a fost definită în doctrina de specialitate ( a se vedea C. Stătescu, C. Bîrsan, Op. cit, pag. 196 și urm.) reprezintă atitudinea psihică pe care autorul a avut-o la momentul săvârșirii faptei ilicite, sau, mai exact, la momentul imediat anterior săvârșirii acesteia, față de fapta și urmările acesteia, ea presupunând ca antecedent un proces psihic complex, de conștiință și de voință, proces care se sfârșește prin a se manifesta în exterior, a se obiectiva sub forma acțiunii ori inacțiunii ilicite.

În plus, este necesar ca vinovăția, în oricare din formele ei, intenție directă sau indirectă, culpă directă ori indirectă, neglijență sau imprudență, să fie în corelație cu fapta ilicită și cu raportul de cauzalitate.

Împ re jur ăr i c are înl ătur ă v inov ăț ia .

Există anumite împrejurări care înlătură vinovăția autorului pretinsei fapte ilicite, respectiv, cazul fortuit, forța majoră, etc.

În cuprinsul noțiunii largi a fortuitului - a cazului fortuit lato senso - trebuie să distingem o serie de împrejurări care, toate, presupun lipsa vinovăției, dar care, fiecare în parte se disting prin anumite caracteristici și consecințe juridice, care le sunt proprii.

Astfel, în literatura juridică și practica judecătorească sunt reținute drept împrejurări care înlătură vinovăția: fapta victimei înseși; fapta unui terț, pentru care autorul nu este ținut a răspunde; cazul fortuit stricto sensu; cazul de forță majoră.

În materia răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie, distincția dintre cazul fortuit stricto sensu și cazul de forță majoră nu prezintăimportanță deosebită, ambele având aceleași efecte exoneratoare de răspundere.

Concluzionând, dacă toate aceste condiții sunt cumulativ întrunite, și nu este prezent niciun caz exonerator de răspundere, atunci este posibilă angajarea răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie.

Aplicând, în concret, la cauza pendinte, condițiile angajării răspunderii civile delictuale, Curtea constată că în cauză, acestea nu au fost dovedite.

Astfel, raportându-se la starea de fapt stabilită de prima instanță și menținută de instanța de apel - stare de fapt care nu mai poate fi schimbată în instanța de recurs, dat fiind că, urmare a abrogării prevederilor art. 304 pct. 10 și 11 C. în recurs nu mai există o atare posibilitate, a reanalizării ori reaprecierii stării de fapt -, Curtea constată că în cauză nu sunt îndeplinite condițiile angajării răspunderii civile delictuale, respectiv, nu s-a dovedit existența faptei ilicite, existența certă și neîndoielnică a unui prejudiciu, nu s-a dovedit existența unui raport de cauzalitate între fapta pretins păgubitoare și așa-zisul prejudiciu, și nu s-a dovedit existența vinovăției pârâtului.

Starea de fapt corect conturată de către prima instanță relevă faptul că la data de 0(...), reclamantul a fost spus unei intervenții chirurgicale la C. de N. C., intervenție efectuată de către pârât, și care a constat în deschiderea largă bilaterală a musculaturii paravertebrale și a canalului rahidian pentru evacuarea unei colecții purulente abundente, întinsă de la L 2 și până la sacru, ansamblul actelor medicale depuse la dosarul instanței de fond, coroborate cu depozițiile testimoniale administrate în cauză - și care au permis instanței de fond să stabilească starea de fapt a cauzei -, confirmând faptul că la momentul efectuării acestei intervenții chirurgicale, reclamantul se afla în stare foarte gravă, fiind diagnosticat cu septicemie și hemisindrom de coadă de cal, iar datele statistice prezentate în raportul de expertiză medico-legală, întocmit de I. de M. L. C., cu nr. 8., atestă faptul că în astfel de situații agravarea neurologică poate surveni în câteva ore, mortalitatea fiind de până la 12% din cazuri, în timp ce deficitul neurologic permanent poate fi întâlnit în până la 40% din cazuri.

Reclamantul a fost adus la C. de N. printr-un transfer interclinic, de la

S. de B. I., tocmai în scopul efectuării acestei intervenții chirurgicale, intervenție care, așa cum s-a reținut în cauză, i-a salvat reclamantului viața.

În timpul intervenției chirurgicale a avut loc un incident, absolut neintenționat și neprevăzut, respectiv, fracturarea lamei de bisturiu cu care a fost incizat reclamantul și detașarea acesteia de mânerul bisturiului, incident care poate fi circumscris noțiunii de caz fortuit stricto sensu, și care evident înlătură vinovăția autorului, fiind exonerator de răspundere.

Nu poate fi împărtășită susținerea recurentului, în sensul că pârâtul s-ar afla în culpă pentru faptul că nu a efectuat operațiunile ce se impun, conform protocolului medical în astfel de situații, câtă vreme, așa cum s-a reținut de către primele două instanțe, pe baza unei pertinente și judicioase aprecieri a probațiunii testimoniale administrate în cauză (depozițiile martorilor M. C. și I. L.), coroborate cu răspunsurile pârâtului la interogatoriul ce i-a fost luat, incidentul a fost imediat sesizat, procedându- se la luarea tuturor măsurilor impuse în astfel de situații de protocolul medical, respectiv, s-a procedat la lavajul corespunzător, la toaletarea plăgii, etc., neputându-se reține, așa cum nefondat susține recurentul, că pârâtul a uitat pur și simplu lama de bisturiu sau o bucată din aceasta în spatele recurentului.

S-ar fi putut reține o atare acreditare numai în ipoteza în care nu s-ar fi remarcat, de către echipa de chirurgi, producerea incidentului și nu s-ar fi luat automat măsurile impuse în astfel de situații de protocolul medical.

De altfel, caracterul exonerator de răspundere al incidentului ruperii lamei de bisturiu a fost atestat și prin D. nr. 2. a C. S. de D. din cadrul C. M., care a statuat în sensul că „fragmentarea lamei de bisturiu nu i se poate imputa pârâtului, constituind un viciu ascuns din fabricație, al lamei de bisturiu";.

Se poate, astfel, concluziona, în sensul că incidentul ruperii lamei de bisturiu îmbracă forma unui caz fortuit stricto sensu, a cărui prezență înlătură vinovăția făptuitorului și este, totodată, exonerator de răspundere,

și care, în același timp, înlătură caracterul ilicit al faptei.

Împrejurarea că prin D. C. S. de D. din cadrul C. M. s-a apreciat că pârâtul a încălcat dispozițiile art. 53 din Codul de deontologie medicală, respectiv că este culpabil de o abatere administrativă, în niciun caz nu dovedește existența faptei ilicite, având doar, așa cum corect a reținut și prima instanță, o valoare administrativă.

Cu alte cuvinte, ceea ce i se poate imputa pârâtului, însă doar pe domeniul răspunderii disciplinare, iar nu și a răspunderii delictuale, este faptul că, după episodul operator, nu a repetat investigațiile necesare, cel puțin radiografice, pentru a se asigura că toate fragmentele de bisturiu au fost îndepărtate.

Însă, în niciun caz nu i se poate imputa pârâtului că în timpul actului operator ar fi săvârșit o eroare, ori o greșeală medicală, care să poată fi asimilată unei fapte ilicite.

Dimpotrivă, date fiind circumstanțele concrete de moment, și care reclamau și impuneau, totodată, efectuarea de urgență a unui protocol standard în asemenea situații, este de subliniat faptul că pârâtul a făcut tot ce s-a putut în acel moment, în condițiile date.

Este irelevant cine anume a completat biletul de ieșire din spital, câtă vreme, completarea acestui bilet de către un alt medic decât pârâtul nu constituie o faptă ilicită, săvârșită de pârât și care să-i poată fi imputată direct și exclusiv acestuia, și câtă vreme, completarea biletului de ieșire din spital de către un alt medic nu i-a cauzat reclamantului niciun prejudiciu, atâta timp cât în cuprinsul acestui bilet de ieșire din spital a fost menționată recomandarea de control neurologic.

Împrejurarea că reclamantul nu s-a conformat recomandărilor primite, respectiv, nu s-a prezentat la controlul neurologic, de asemenea, nu îi este imputabilă pârâtului.

Se pune, desigur, în discuție dacă i se poate imputa pârâtului, cu titlu de faptă ilicită, conduita postoperatorie concretizată în dreptul la informare al pacientului reclamant.

A. drept la informare al pacientului comportă două componente esențiale, pe de o parte, dreptul de a fi informat cu privire la serviciile medicale disponibile, așa zisa publicitate a serviciilor de sănătate, și dreptul de a fi informat cu privire la propria stare de sănătate, după ce a apelat la un furnizor de servicii medicale.

Pertinent au apreciat instanțele de fond că în speță limitarea dreptului la informare al reclamantului a avut la bază considerentele terapeutice, respectiv, protejarea reclamantului de un stres suplimentar, în condițiile în care, neexistând dovada certă a rămânerii vreunei bucăți din lama de bisturiu în corpul reclamantului - ca urmare a efectuării la momentulintervenției a tuturor măsurilor prevăzute de protocolul medical -, medicul a apreciat că pe moment nu se impune agravarea stării de sănătate a pacientului, și așa destul de fragilă, prin furnizarea de informații nesigure, și evident generatoare de stres suplimentar, toate aceste împrejurări conducând la prezumția că nu se poate reține o conduită culpabilă a pârâtului în acest sens.

Nu s-a dovedit astfel existența faptei ilicite, vinovăția pârâtului, după cum, nu s-a dovedit nici existența raportului de cauzalitate între rămânerea lamei de bisturiu în structura musculară din spatele reclamantului și existența durerilor acuzate de către acesta.

Relevantă în acest sens este expertiza medico-legală 8., întocmită de I. de M. L. C., și care atestă faptul că tratamentul chirurgical aplicat reclamantului în C. de N. C.-N., în perioada (...)-(...), a dus la vindecarea colecției purulente existente la nivel lombar, în urma intervenției neurochirurgicale din 0(...) neapărând complicații postoperatorii neurologice obiective sau complicații care să afecteze biomecanica coloanei vertebrale lombare a reclamantului.

Același raport de expertiză a confirmat faptul că nu există legătură de cauzalitate între numeroasele afecțiuni hepatice, cardiace, pulmonare, renale, colice, oculare, dermatologice, etc. de care suferă reclamantul și intervenția chirurgicală la care a fost supus în data de 0(...).

Mai mult decât atât, ca urmare a contestării acestei expertize de către reclamant, s-a dispus constituirea unei comisii formată din 4 medici, comisie care a avizat conținutul și concluziile sus menționate din raportul de expertiză medico-legală, concluzionând în sensul că „niciuna dintre afecțiunile de care suferă reclamantul nu poate fi pusă în legătură cu existența lamei de bisturiu în organismul său și nici nu constituie o consecință a intervenției chirurgicale efectuate de pârât, care, în sine, a fost o reușită, ducând la salvarea vieții reclamantului";.

Ansamblul probațiunii administrate în cauză a dovedit faptul că existența lamei, în sine, nu a prezentat niciun risc pentru sănătatea și viața reclamantului.

Drept urmare, se constată, astfel, că nu a fost dovedit nici prejudiciul, nici existența raportului de cauzalitate, iar împrejurarea că recurentul are credite contractate la diferite unități bancare nu poate fi asimilată noțiunii de prejudiciu, în sensul pretins de art. 998 - 999 C.

Pe cale de consecință, în temeiul considerentelor mai sus expuse, Curtea constată că în cauză nu a fost dovedită existența condițiilor necesare pentru angajarea răspunderii civile delictuale, astfel încât, motivul de recurs de nelegalitate, prin care se invocă nelămurirea acestor condiții, este nefondat, impunându-se a fi respins ca atare.

Este adevărat că lucrarea de specialitate intitulată „Malpraxisul medical. Particularitățile răspunderii civile medicale";, scrisă de judecător G. A. N., a fost publicată pentru prima dată în anul 2010, la E. U. J., neexistând deci la data de 0(...), dar nu este mai puțin adevărat că această împrejurare este irelevantă pentru justa soluționare a cauzei, având în vedere că ea nu reprezintă și nu constituie nici izvor de drept și nu are natura juridică a unei norme legale ori a unei cutume încetățenite, imperativ de aplicat într-o anume speță.

Invocarea altor definiții ale malpraxisului, astfel cum ele au fost evidențiate în doctrina de specialitate, este de asemenea irelevantă cauzei, având în vedere că în speță, conform celor anterior expuse în considerentele prezentei decizii, angajarea răspunderii civile delictuale a pârâtului poate fifăcută, raportat la data săvârșirii pretinsei fapte ilicite, 0(...), doar în condițiile art. 998 - 999 C., iar nu în condițiile malpraxisului reglementat de L. nr. 9..

Așa fiind, în temeiul tuturor considerentelor anterior expuse și a prevederilor art. 304 pct. 9 și art. 312 alin. 1 C., Curtea urmează să respingă ca nefondat prezentul recurs.

Față de căderea sa în pretenții, în temeiul art. 274 alin. 1 C., rap. la art. 1169 C., reclamantul recurent va fi obligat să-i plătească pârâtului intimat F. Ș. I. suma de 2.000 lei cheltuieli de judecată în recurs, reprezentând onorariu avocațial aferent contractului de asistență juridică nr.

CJ/043171/B/(...) (f. 67), sumă justificată prin chitanța de plată nr.

244661/(...) (f. 69).

PENTRU A.E M.IVE ÎN NUMELE L.

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul N. I., împotriva deciziei civile nr. 3. din (...) a T. C., pronunțată în dosar nr. (...), pe care o menține.

Obligă pe numitul recurent să plătească intimatului F. Ș. I. suma de

2.000 lei, cheltuieli de judecată în recurs.

D. este irevocabilă.

Dată și pronunțată în ședința publică din (...).

PREȘEDINTE JUDECĂTORI

I.-D. C. A.-A. P. C.-M. CONȚ

A. A. M.

GREFIER

Red.CMC/dact.MS

2 ex./(...)

Jud.fond: M. Lazăr

Jud.apel: O.R. Ghișoiu/A.A. M.

← Decizia civilă nr. 1744/2011, Curtea de Apel Cluj  Decizia civilă nr. 2405/2011, Curtea de Apel Cluj →

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Decizia civilă nr. 4759/2011, Curtea de Apel Cluj