Decizia civilă nr. 1797/2011, Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale pentru minori și familie
Dosar nr. (...)
D. CIVILĂ NR. 1797/R/2011
Ședința publică din 20 mai 2011
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: A.-A. P.
JUDECĂTORI: C.-M. CONȚ
I.-D. C. G. : A. A. M.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanta N. E., împotriva sentinței civile nr. 197 din 31 ianuarie 2011 a T.ui M., pronunțată în dosar nr. (...), privind și pe pârâtul intimat S. ROMÂN, PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE R. PRIN D. A J. M., având ca obiect despăgubiri în baza Legii nr. 2..
La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima strigare a cauzei, se prezintă reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C., procuror S. A., lipsă fiind reclamanta recurentă personal și reprezentantul pârâtului intimat.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul declarat de reclamanta N. E., a fost introdus și motivat în termen legal, a fost comunicat părții adverse și este scutit de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar în baza art. 5 alin. 3 din L. nr. 2..
S-a făcut referatul cauzei după care C. constată lipsa părților și lasă cauza la a doua strigare, pentru a da reclamantei recurente și reprezentantului pârâtului intimat posibilitatea de a se prezenta la dezbateri.
La a doua strigare a cauzei, la apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C., procuror S. A., lipsă fiind reclamanta recurentă personal și reprezentantul pârâtului intimat.
C. constată că la data de (...), pârâtul intimat a înregistrat la dosar o întâmpinare în 2 exemplare, prin care solicită respingerea recursului și menținerea sentinței recurate ca temeinică și legală.
De asemenea, C. constată că atât reclamanta recurentă, prin memoriul de recurs ( f. 4 dosar ), cât și pârâtul intimat prin întâmpinare ( f.
12 dosar ), au solicitat judecarea cauzei în lipsa lor de la dezbateri, potrivit prevederilor art. 242 alin. 2 C.pr.civ.
C. din oficiu, în temeiul art. 316 C.pr.civ. raportat la art. 294 alin. 1
C.pr.civ. invocă excepția inadmisibilității schimbării cauzei juridice în recurs, prin invocarea pentru prima dată în calea extraordinară a recursului a următoarelor prevederi legale : art. 998 - 999 C.civ., art. 6 paragraful 1 și art. 14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, precum și art. 1 din P. I al C.i Europene a Drepturilor Omului.
Reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C. arată că nu are de formulat alte cereri prealabile sau excepții de invocat.
Nemaifiind de formulat alte cereri prealabile sau excepții de invocat, C. declară închise dezbaterile și acordă cuvântul reprezentantei P.ui de pe lângă C. de A. C. asupra excepției invocată din oficiu de către instanță și pentru a pune concluzii pe recursul care formează obiectul prezentului dosar.
Reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C. solicită admiterea excepției inadmisibilității schimbării cauzei juridice în recurs invocată din oficiu de către instanță, având în vedere că acțiunea reclamantei a fost întemeiată pe prevederile art. 5 alin. 1 lit. a din L. nr. 2. și respingerea recursului declarat de reclamantă ca fiind nefondat.
C U R T E A
Prin sen tinț a c iv il ă n r. 197/(...), pronunț ată de T ribun alul M ar amu reș î n dosar nr. (...), s-a respins acțiunea formulată de reclamanta N. E., în contradictoriu cu pârâtul S. Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, prin D. G. a F. P. M., având ca obiect acordarea sumei de 240.000 Euro în echivalent în lei, cu titlu de despăgubiri morale.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut în considerentele sentinței faptul că solicitarea reclamantei, de acordare a daunelor morale, întemeiate pe prevederile art. 5 alin. 1 lit. a din L. nr. 2., nu mai este admisibilă, raportat la D. C. C. nr. 1., precum și la D. nr. 1., coroborat cu art. 147 din Constituția R. și art. 31 alin. 1 din L. nr. 47/1992.
Împ o tr iv a aces te i se n tințe a decl ar at rec urs, în ter men leg al, recl aman ta N. E., solicitând admiterea recursului, modificarea sentinței recurate, în sensul admiterii acțiunii astfel cum a fost formulată.
În motivarea recursului s-a arătat că în mod greșit a fost respinsă acțiunea, întrucât, D. nr. 1. a C. C. nu se aplică, întrucât încalcă principiul neretroactivității, consacrat de art. 15 alin. 2 din Constituție.
La data introducerii cererii de chemare în judecată, sub imperiul Legii nr. 2., nemodificată, în patrimoniul reclamantei s-a născut un drept la acțiune, reclamanta având „. legitimă"; că va obține sumele de bani cu titlu de despăgubire și având astfel un „., în sensul art. 1 din P. 1.
Prin aplicarea D. nr. 1. s-a creat un caz de insecuritate juridică și s-a adus atingere drepturilor reclamantei garantate de art. 6 paragraf 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, creându-se totodată un tratament distinct pentru persoanele îndreptățite la despăgubiri pentru condamnări politice, în funcție de momentul la care instanța a pronunțat hotărârea definitivă și irevocabilă, ceea ce echivalează cu încălcarea principiului egalității în drepturi și cu crearea unei situații juridice discriminatorii față de persoane care au obținut hotărâri definitive, ceea ce contravine art. 14 C.
Raționamentul expus de Curtea Constituțională în D. nr. 1., conform căruia nu există nicio obligație a S.ui Român de a acorda despăgubiri pentru daunele morale suferite de persoanele supuse măsurilor abuzive ale regimului comunist, este eronat, întrucât face abstracție de prevederile imperative ale art. 998-999 C.civ.
Eronat este raționamentul conform căruia Decretul-lege nr. 118/1990
și L. nr. 2. au fost adoptate din motive de echitate.
Tot în motivarea recursului s-au invocat decizii de speță pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție și C. de A. O., concluzionându-se în sensul că adoptarea Legii nr. 2. reprezintă o cunoaștere a S.ui Român, a responsabilității sale pentru prejudiciul moral cauzat persoanelor împotriva cărora a dispus condamnări penale cu caracter politic.
Pârâtul S. Român pr in M in is terul F in anțel or Publ ice, pr in D. G. a F. P. M.,
pr in în tâmp in are a f or mul ată în c auz ă, a solicitat respingerea recursului șimenținerea sentinței recurate ca fiind temeinică și legală, cu motivarea că, prin acțiunea sa, reclamanta a solicitat doar acordarea de daune morale în temeiul art. 5 alin. 1 lit. a teza I din L. nr. 2., text care a fost declarat neconstituțional prin D. nr. 1. și care, în conformitate cu art. 147 alin. 1 din Constituție și art. 31 alin. 1 și 3 din L. nr. 47/1992, și-a încetat efectele juridice.
Recursul este nefondat.
Ses iz are a pr ime i ins tanțe .
Reclamanta a învestit instanța T.ui M., prin cererea de chemare în judecată, cu un singur petit, și anume, obligarea pârâtului la plata sumei de
240.000 Euro, în echivalent în lei, cu titlu de despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit de numitul N. M., tatăl său, ca urmare a condamnărilor dispuse prin sentințele penale nr. 32/(...), nr. 936/(...) și nr. 217/(...), toate pronunțate de T. M. C., și prin care antecesorul reclamantei a fost condamnat pentru săvârșirea infracțiunii de uneltire contra ordinii sociale prevăzută de art. 209 C. din 1936.
Reclamanta a invocat ca temei juridic al cererii sale prevederile art. 5 alin. 1 lit. a din L. nr. 2. și art. 1 alin. 2 din aceiași lege, susținând în motivarea acțiunii că această condamnare, la care a fost supus antecesorul său, constituie de drept o condamnare cu caracter politic.
Nicăieri pe parcursul soluționării cauzei în primă instanță reclamanta nu a invocat un alt temei juridic al cererii sale de chemare în judecată.
Cu privire la încetarea efectelor juridice ale textului art. 5 alin. 1 lit. a din
L. nr. 2..
L. nr. 2., privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, face parte din categoria legilor organice, fiind adoptată de P. cu respectarea prevederilor art. 75 și ale art. 76 alin. (1) din Constituție, însă, așa cum a statuat Curtea Constituțională prin D. nr. 1., aceasta nu a fost supusă controlului de constituționalitate a priori, conform art. 146 lit. a) din Constituție.
Prin D. C. C. nr. 1358/(...), publicată în M. Of. nr. 761/(...), a fost admisă excepția de neconstituționalitate ridicată de S. Român, prin Ministerul Finanțelor Publice - D. C. și, în consecință, s-a constatat că prevederile art. 5 alin. 1 lit. a teza I din L. nr. 2., privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, cu modificările și completările ulterioare, sunt neconstituționale, pe motiv că acestea contravin prevederilor art. 1 alin. 3 și 5 din L. fundamentată, respectiv, încalcă normele de tehnică legislativă, prin crearea unor situații de incoerență și instabilitate, contrare prevederilor Legii nr. 24/2000.
Art. 147 din Constituția R. din 21 noiembrie 1991 (*republicată*)
(modificată și completată prin de revizuire a C. R. nr. 4., publicată în M. Oficial al R., Partea I, nr. 758 din 29 octombrie 2003, republicată de C. L., în temeiul art. 152 din Constituție, cu reactualizarea denumirilor și dându-se textelor o noua numerotare (art. 152 a devenit, în forma republicată, art. 156)), prevede următoarele :
„ (1) Dispozițiile din legile și ordonanțele în vigoare, precum și cele din regulamente, constatate ca fiind neconstituționale, își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei C. C. dacă, în acest interval, P.ul sau Guvernul, după caz, nu pun de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile C.. Pe durata acestui termen, dispozițiile constatate ca fiind neconstituționale sunt suspendate de drept.
(2) În cazurile de neconstituționalitate care privesc legile, înainte de promulgarea acestora, P.ul este obligat sa reexamineze dispozițiile respective pentru punerea lor de acord cu decizia C. C..
(3) În cazul în care constituționalitatea tratatului sau acordului internațional a fost constatată potrivit articolului 146 litera b), acesta nu poate face obiectul unei excepții de neconstituționalitate. T. sau acordul internațional constatat ca fiind neconstituțional nu poate fi ratificat.
(4) D. C. C. se publica în M. Oficial al R.. De la data publicării, deciziile sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor";.
Art. 31 din L. nr. 47 din 18 mai 1992, privind organizarea și funcționarea C. C. (republicată în temeiul dispozițiilor art. V din L. nr.
177/2010 pentru modificarea și completarea Legii nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea C. C., a C. de procedură civilă și a C. de procedură penală al R., publicată în M. Oficial al R., Partea I, nr. 672 din 4 octombrie 2010, dându-se textelor o nouă numerotare), stabilește următoarele :
„(1) D. prin care se constată neconstituționalitatea unei legi sauordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare este definitivă și obligatorie.
(2) În caz de admitere a excepției, C. se va pronunța și asupra constituționalității altor prevederi din actul atacat, de care, în mod necesar și evident, nu pot fi disociate prevederile menționate în sesizare.
(3) Dispozițiile din legile și ordonanțele în vigoare constatate ca fiind neconstituționale își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei C. C., dacă, în acest interval, P.ul sau Guvernul, după caz, nu pune de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile C.. Pe durata acestui termen, dispozițiile constatate ca fiind neconstituționale sunt suspendate de drept.
(4) D. pronunțate în condițiile alin. (1) se comunică celor două Camere ale P.ului, Guvernului și instanței care a sesizat Curtea Constituțională.
(5) În cazul în care la data comunicării deciziei C. C. potrivit alin. (4) cauza se află pe rolul altui organ judiciar, instanța comunică acestuia decizia.";
Din coroborarea art. 147 din Constituția R. Revizuită cu art. 31 alin. 1 și 3 din L. nr. 47/1992 republicată, se desprinde cu evidență faptul că, pe de o parte, deciziile C. C. sunt general obligatorii, nu doar în cauza în care a fost invocată respectiva excepție de neconstituționalitate, iar pe de altă parte că, acele dispoziții din legile și ordonanțele în vigoare, constatate ca fiind neconstituționale, își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei C. C., dacă, în acest interval, P.ul sau Guvernul, după caz, nu pune de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile C..
Or, în cazul de față, în termenul de 45 de zile prevăzut de art. 147 alin.
1 din Constituție, nu au fost puse de acord prevederile neconstituționale ale art. 5 alin. 1 lit. a teza I din L. nr. 2. cu dispozițiile constituționale, astfel că, textul art. 5 alin. 1 lit. a teza I din L. nr. 2. și-a încetat efectele juridice.
Drept urmare, în prezent nu există un temei juridic în legea specială, nr. 2., care să fundamenteze admisibilitatea cererilor de chemare în judecată promovate în baza Legii nr. 2., având ca obiect acordarea de despăgubiri morale.
Cu privire la temeinicia cererii reclamantei prin prisma art. 1 din P. 1, art.
14 Convenț ia Europ e an ă a Drep tur ilor O mulu i, ar t. 6 p ar agr af 1 Convenția
Europe an ă a Drep tur ilor O mulu i, ar t. 998 -999 C.civ.
În ceea ce privește toate aceste temeiuri juridice noi, invocate pentru prima dată prin memoriul de recurs, respectiv, incidența în cauză a prevederilor art. 1 din P. 1, art. 6 paragraf 1 și art. 14 Convenția Europeană a Drepturilor Omului, art. 998-999 C.civ., a principiului egalității în drepturi, a principiului securității juridice, principiului necreării situațiilor juridice nediscriminatorii, C., din oficiu, în temeiul art. 316 C.proc.civ., rap. la art. 294 alin. 1 C.proc.civ., a invocat la termenul de judecată din data de (...), excepția inadmisibilității schimbării cauzei juridice în recurs, excepție care urmează să fie admisă, motivat pe faptul că potrivit acestor dispoziții legale ale art. 294 alin. 1 C.proc.civ., coroborat cu art. 316 C.proc.civ., în recurs nu se poate schimba obiectul cererii de chemare în judecată, cauza juridică a acțiunii, calitatea părților, și nici nu se pot face cereri noi.
Cu pr iv ire l a susț in ere a recl aman te i rec uren te, în sensul c ă ave a o „ .
leg itimă"; l a a obț ine desp ăgub ir i pe n tru pre jud iciul moral suferit de antecesoarea sa ș i c ă în c auz ă nu se apl ic ă D. nr. 1. , în truc ât ar înse mn a s ă retroactiveze.
Dacă situația juridică a reclamantei ar fi fost definitiv stabilită anterior publicării în M. Oficial a D. C. nr. 1., adică dreptul reclamantei la despăgubiri morale ar fi fost stabilit printr-o hotărâre judecătorească definitivă și executorie anterior publicării acestei decizii a C. C. a R., atunci, efectele acestei Decizii nr. 1. nu se vor produce asupra situației juridice a reclamantei, întrucât, hotărârea judecătorească definitivă constituie titlul executoriu, conform art. 376 alin. 1 C.proc.civ., dând naștere în patrimoniul reclamanților unei „valori patrimoniale";, în sensul C.i, ce intră în sfera de protecție a art. 1 din P. Adițional nr. 1 la C., iar punerea în executare a unei hotărâri judecătorești definitive și executorii dă dreptul părții câștigătoare de a se bucura în mod efectiv de un „., și de a avea o „. legitimă"; în sensul că va putea să-și valorifice acest drept la un bun, adică la despăgubirile morale stabilite în favoarea sa prin respectiva hotărâre judecătorească definitivă și executorie (în acest sens s-a pronunțat și Înalta Curte de Casație și Justiție
- a se vedea D. nr. 1973/(...), dosar nr. (...)).
La momentul promovării cererii introductive de instanță întemeiată pe
L. nr. 2. reclamanta se putea prevala de o „. legitimă";, în sensul soluționării favorabile a acestei cereri, dar nu de o „. legitimă";, în sensul încasării efective a unor daune morale într-un cuantum precis determinat.
Afirmația reclamantei recurente, conform căreia D. nr. 1. nu poate fi luată în considerare și nu se aplică în speță, întrucât ar însemna să retroactiveze, este evident neîntemeiată, motivat pe următoarele:
Este știut faptul că nu poate face confuzie între neretroactivitatea unei legi și neconstituționalitatea acesteia.
Neretroactivitatea unei legi presupune ca aceasta să nu se aplice unor situații intervenite înainte de intrarea ei în vigoare, legea urmând să dispună numai pentru viitor, așa cum impune art. 15 alin. 2 din Constituția R. și art. 1 C.civ., în timp ce neconstituționalitatea unei legi are în vedere conformitatea acesteia cu legea fundamentală la momentul adoptării, promulgării și intrării ei în vigoare.
Este adevărat că potrivit prevederilor art. 147 alin. 4 din Constituția R., D. C. C. au efecte ex nunc, adică numai pentru situațiile viitoare, născute după publicarea acestor decizii în M. Oficial, dar nu este mai puțin adevărat că efectul ex nunc trebuie înțeles în sensul că D. C. C. se aplică pentru viitor, adică doar situațiilor juridice care nu au fost definitiv stabilite și tranșate înainte de publicarea D. C. în M. O.
Drept urmare, C. constată că în speță sunt pe deplin aplicabile prevederile D. nr. 1358/(...) a C. C..
Cu privire la jur ispru denț a C. s tatu ată în H. pronunț ată în c au z a B. con tr a
Cro aț ie i.
Referitor la aplicarea în speță a celor statuate în jurisprudența C., prin H. B. împotriva Croației ([MC], nr. 59.532/00, C. 2006-III), instanța reține următoarele:
În cauza B. contra Croației s-a statuat, pe de o parte, asupra admisibilității cererii petentului, raportat la data pretinsei încălcări a dreptului petentului și la data introducerii acesteia, iar pe de altă parte, asupra necesității aplicării principiului neretroactivității legii.
În ceea ce privește primul aspect, C. a stabilit în H. B. împotriva
Croației că, competența trebuie să se determine în raport cu faptele ce constituie ingerința pretinsă.
Astfel, C. a stabilit că este esențial să realizeze în fiecare cauză dată fixarea exactă în timp a încălcării pretinse. Ea trebuie să țină cont în acest sens atât de faptele de care se plânge reclamantul, cât și de sfera de aplicare a dreptului garantat de C., a cărui încălcare este pretinsă, ceea ce poate presupune o anumită dificultate atunci când cererile se bazează pe fapte ce reprezintă o prelungire a unei situații sau o înlănțuire de evenimente, dintre care unele se situează înaintea datei ratificării sau, dacă este cazul, înaintea datei de recunoaștere de către statul pârât a dreptului la plângere individuală, când aceasta nu era încă facultativă (a se vedea în același sens și Cauza Ilașcu și alții împotriva Moldovei și R.iei; Cauza Yagci și Sargin împotriva Turciei, H. din 8 iunie 1995, și Broniowski împotriva Poloniei).
Referitor la cel de-al doilea aspect, C., în H. din 8 martie 2006 privind cauza B. c/a Croației, paragraful 81, a statuat în sensul aplicării principiului neretroactivității, însă, instanța constată că, în speța pendinte nu se poate discuta despre o retroactivitate a legii, motivat pe următoarele considerente :
Împrejurarea că până la momentul publicării D. C. C. nr. 1358/(...) ((...)) în unele litigii vizând aplicarea Legii nr. 2. au fost pronunțate hotărâri definitive și executorii, în apel, favorabile reclamanților, și că, în alte litigii vizând aplicarea Legii nr. 2., se pronunțase abia o hotărâre în primă instanță, sau încă nu se pronunțase nici măcar o hotărâre în primă instanță, dă naștere, fără doar și poate, unei situații de discriminare, decurgând din aplicarea unui tratament distinct persoanelor îndreptățite la daune morale pentru condamnări de natură politică sau supuse unor măsuri administrative cu caracter politic, în funcție de momentul la care instanța de judecată a pronunțat o hotărâre definitivă și irevocabilă, deși petenții au depus cererile anterior publicării D. nr. 1. a CCR, și au urmat aceeași procedură prevăzută de L. nr. 2., acest aspect fiind determinat de o serie de elemente neprevăzute neimputabile persoanelor aflate în cauză, însă, această împrejurare nu este susceptibilă să constituie un argument legal pertinent în sensul înlăturării aplicării efectelor deciziei C. C..
Principiul egalității si interzicerii discriminării a fost reluat de C. în P. nr.12 la C., adoptat in anul 2000, iar art.1 al acestui Protocol prevede: "exercitarea oricărui drept prevăzut de lege trebuie să fie asigurat fără nici o discriminare bazată în special pe sex, rasă, culoare, limbă, religie, opinii politice si orice alte opinii, origine națională sau socială, apartenența la o minoritate națională, avere, naștere sau orice alta situație.";
Ca atare, sfera suplimentară de protecție stabilită de art.1 din Protocol, se referă la cazurile în care o persoana este discriminată în exercitarea unuidrept specific acordat unei persoane în temeiul legislației naționale, precum și exercitarea unui drept care poate fi dedus dintr-o obligație clară a unei autorități publice în conformitate cu legislația națională, adică în cazul în care o autoritate publică, în temeiul legislației naționale, are obligația de a se comporta de o anume manieră. Aceste principii au fost reluate în jurisprudența recentă a C., în cauza Thorne vs. The United Kingdom, pronunțată în anul 2009.
Prin urmare, în opinia C., judecătorul cauzei aflată pe rol este obligat să verifice nu numai data înregistrării cererii de chemare in judecata, dar mai ales dacă, la momentul publicării în M. Of. al R. a D. CCR nr. 1., reclamantul avea deja un „. în sensul C.i, adică o hotărâre judecătorească definitivă și executorie prin care să se fi constatat dreptul său la despăgubiri morale, precum și cuantumul acestor despăgubiri, în baza Legii nr. 2..
Și aceasta pentru că, la data introducerii cererii de chemare în judecată sub imperiul Legii nr. 2., în patrimoniul reclamantei s-a născut doar un drept la o acțiune având ca obiect despăgubiri morale în temeiul Legii nr. 2., iar nicidecum un „., adică un drept patrimonial de creanță, cu privire la o creanță certă, lichidă și exigibilă, susceptibilă de executare silită.
Principiul neretroactivității legii civile noi este acea regulă de drept potrivit căreia o lege civilă se aplică numai situațiilor care se ivesc în practică după intrarea ei in vigoare, neputându-se aplica faptelor sau actelor juridice petrecute anterior.
Acest principiu este expres consacrat în art.1 din Codul civil, astfel : „L. dispune numai pentru viitor: ea n-are putere retroactivă"; precum și în art.15 alin. 2 din Constituția R.: „L. dispune numai pentru viitor, cu excepția legii penale sau contravenționale mai favorabile.";
Acest principiu este un factor de stabilitate a circuitului civil. A. legii civile noi asupra trecutului ar genera nesiguranță circuitului civil și ar crea neîncredere în lege, cu rezultate nefaste pentru respectarea legalității și a ordinii de drept.
Efectul ex nunc al actelor C. C. constituie - așa cum chiar Curtea
Constituțională a statuat în D. nr. 838/2009 - „o aplicare a principiului neretroactivității, garanție fundamentală a drepturilor constituționale de natură a asigura securitatea juridică și încrederea cetățenilor în sistemul de drept, o premisă a respectării separației puterilor în stat, contribuind în acest fel la consolidarea statului de drept. Pe cale de consecință, efectele deciziei C. nu pot viza decât actele, acțiunile, inacțiunile sau operațiunile ce urmează a se înfăptui în viitor …";, adică acelor acțiuni care au fost admise printr-o hotărâre judecătorească definitivă și executorie, susceptibilă de a fi pusă în executare pe cale silită, dacă nu este executată benevol.
Cu pr iv ire l a D. de s peț ă pronunț ate de C. de A. O. ș i de În al ta Cur te de
C as aț ie ș i Jus tiț ie , C. constată că acestea sunt lipsite de relevanță juridică pentru justa soluționarea a cauzei, pe de o parte, raportat la întreaga considerație mai sus expusă, iar, pe de altă parte, având în vedere că în sistemul român de drept precedentul judiciar nu este izvor de drept.
Așa fiind, în temeiul tuturor considerentelor mai sus expuse și a prevederilor art. 312 alin. 1 C.proc.civ., rap. la art. 304 pct. 9 C.proc.civ., C. urmează să respingă ca nefondat prezentul recurs.
Față de soluția de respingere a recursului, în recurs nu s-a statuat cu privire la plata cheltuielilor de judecată cuvenite reclamantei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta N. E., împotriva sentinței civile numărul 197 din 31 ianuarie 2011 a T.ui M., pronunțată în dosar numărul (...), pe care o menține.
D. este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 20 mai 2011.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
A.-A. P. C.-M. CONȚ I.-D. C.
G. A. A. M.
Red.CMC/dact.MS
2 ex./(...)
J.fond: D.Țiplea
| ← Decizia civilă nr. 529/2011, Curtea de Apel Cluj | Decizia civilă nr. 937/2011, Curtea de Apel Cluj → |
|---|
