Decizia civilă nr. 1848/2011, Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA CIVILĂ, DE MUNCĂ ȘI ASIGURARI SOCIALE, PENTRU MINORI ȘI FAMI.
DOSAR NR. (...)
D. CIVILĂ 1848/R/2011
Ședința publică din 25 mai 2011
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: JUDECĂTORI:
T.-A. N.
T. D. - președinte al Secției civile
M.-C. V.
G.:
M. T.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantul B. M., precum și recursul declarat de pârâtul S. R. PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE - D. M., împotriva sentinței civile nr. 453 din 3 martie 2011, pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosarul nr. (...), având ca obiect despăgubiri în baza Legii nr. 221/2009.
P. de pe lângă C. de A. C. este reprezentat de doamna procuror S. A.
La apelul nominal făcut în cauză, se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul este scutit de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că prin memoriul de recurs, pârâtul a solicitat judecarea cauzei în condițiile art. 242 alin. 2 Cod procedură civilă.
Nefiind alte cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, C. declară închisă faza cercetării judecătorești și acordă cuvântul asupra recursurilor.
Reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C. pune concluzii în sensul respingerii recursului declarat de pârât ca fiind nefondat, iar cu privire la recursul declarat de pârât solicită admiterea acestuia, însă pentru alte motive decât cele invocate. Apreciază că s-a făcut o confuzie cu privire la infracțiunea pentru care s-a dispus măsura administrativă a condamnării. Instanța de fond a reținut că antecesorul reclamantului-reclamantul a fost condamnat pentru infracțiunea de insubordonare și ofensă adusă armatei, însă de fapt este vorba despre infracțiunea de instigare publică, prevăzută și pedepsită de art. 327 Cod penal. Această infracțiune se încadrează în prevederile art. 1 alin. 3 din Legea nr. 221/2009, este o condamnare politică de drept, motiv pentru care acțiunea trebuia respinsă.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 453 din 3 martie 2011, pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosarul nr. (...) a fost admisă în parte acțiunea civilă formulată de reclamantul B. M., împotriva pârâtului S. R. reprezentat prin M. F. P. și înconsecință, s-a constatat caracterul politic al condamnării dispuse față de B. M. prin sentința penală nr. 189 din (...) pronunțată de T. M. C. la o pedeapsă privativă de liberate de 6 ani închisoare și a fost respinsă cererea formulată de reclamant cu privire la daunele morale.
Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut că prin sentința penală nr. 189 din 17 noiembrie 1952 pronunțată de T. M. C. tatăl reclamantului, B. M. a fost condamnat la 6 ani închisoare corecțională pentru delictul de instigare publică prevăzut și pedepsit de art. 327 alin. 3
Cod penal.
A fost reținut la data de 02 august 1952 și eliberat la data de 07 octombrie 1955 în baza Decretului de grațiere nr. 4.. Prin Hotărârea nr.
199/1990 emisă de C. pentru aplicarea prevederilor Decretului-Lege nr.
118/1990 județul M., acestuia i s-au acordat drepturi, precum și o indemnizație lunară de 1594 lei.
În prezent există o categorie de persoane care s-au împotrivit fățiș, chiar prin acțiuni armate, regimului totalitar comunist, sau care au fost persecutate de către acesta ca urmare a exercitării unor drepturi fundamentale ce au fost considerate amenințări la adresa sistemului politic totalitar, și care nu au beneficiat până acum de o minimă reparație morală constând în ștergerea consecințelor penale ale condamnărilor lor.
Infracțiunea pentru care a fost condamnat tatăl reclamantului se găsește între cele enumerate la art. 1 alin. 2 din Legea nr. 221/2009, lege care a completat cadrul legislativ referitor la acordarea reparațiilor morale și materiale cuvenite victimelor totalitarismului, situație în care, constată caracterul politic al condamnării dispuse față de B. M.
În Monitorul Oficial nr. 761/(...) a fost publicată D. nr. 1358 din 21 octombrie 2010 a C. Constituționale prin care s-a constatat că prevederile art. 5 alin. 1 lit. a teza întâi din Legea nr. 221/2009, sunt neconstituționale.
T. a reținut dispozițiile art. 31 alin. 1 și 3 din Legea nr. 47/1992, care stipulează că decizia prin care s-a constatat neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare este definitivă și obligatorie, că dispozițiile din legile și ordonanțele în vigoare constatate ca fiind neconstituționale își încetează efectele juridice la
45 de zile de la publicarea deciziei C. Constituționale, dacă, în acest interval,
Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pune de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției, termen ce în speță a expirat la data de 31 decembrie 2010, fiindcă organele abilitate n-au pus de acord prevederile declarate ca neconstituționale.
În consecință, tribunalul a constatat că nu mai există o dispoziție legală care să permită acordarea despăgubirilor pentru daunele morale suferite de antecesorul reclamantului.
Împotriva acestei sentințe, au declarat recurs: reclamantul B. M. șipârâtul S. R. prin ministerul F. P.
I. Reclamantul B. M. a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii
și trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe, iar în subsidiar, admiterea recursului, modificarea hotărârii atacate în sensul admiterii acțiunii în totalitate, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea recursului, reclamantul a arătat că în mod nelegal a fost aplicată decizia C. Constituționale nr. 1358/(...) prezentei cauze, întrucât s-au încălcat dispozițiile art.1 C. civil și art. 15 alin. 2 Constituție, raportat la prev. art. 1 din Protocolul 1 al Convenției E. a D. O..
Potrivit dispozițiilor legale arătate, principiul neretroactivității legii civile se regăsește și în jurisprudența C.E.D.O., cauza Blecic v.s. Croația și consacră regula de drept potrivit căreia o lege civilă se aplică numai situațiilor care se ivesc în practică după intrarea ei în vigoare, neputându-se aplica faptelor sau actelor juridice petrecute anterior. În acest sens, s-a pronunțat C. C. prin decizia nr. 8., potrivit cărei efectul „ex nunc"; al actelor curții constituie o aplicare a principiului neretroactivității, garanție fundamentală a drepturilor constituționale de natură a asigura securitatea juridică și încrederea cetățenilor în sistemul de drept. Pe cale de consecință, efectele deciziei C. nu pot viza decât actele, acțiunile, inacțiunile sau operațiunile ce urmează a se înfăptui în viitor.
Recurentul a arătat că la data introducerii cererii de chemare în judecată sub imperiul Legii nr. 221/2009 s-a născut dreptul la acțiune pentru a solicita despăgubiri în temeiul art. 5 alin. 1 lit. a din Legea nr.
221/2009, astfel că legea aflată în vigoare la data formulării cererii de chemare în judecată este aplicabilă pe tot parcursul procesului.
Prin decizia C. Constituționale nu s-a adus o modificare a unei norme procedurale care să fie de imediată aplicare, ci a fost modificată însăși norma de drept civil material, în sensul suprimării dreptului la despăgubiri.
Norma de drept modificată nu poate avea aplicabilitate decât pentru viitor, respectiv pentru acțiunile înregistrate ulterior pronunțării acestei decizii, întrucât în caz contrar, s-ar institui un tratament diferit pentru situații care în funcție de scopul urmărit nu sunt diferite.
Recurentul a mai arătat că la data pronunțării deciziei C. Constituționale nr. 1. avea o „speranță legitimă"; la bun, în înțelesul art. 1 din primul Protocol adițional al Convenției E. a D. O..
S-a apreciat că în ipoteza în care reclamantul nu mai poate beneficia de despăgubiri în baza art. 5 alin. 1 lit. a din Legea nr. 221/2009, acesta este îndreptățit a obține daune prin prisma dispozițiilor art. 998 și urm. C civil, atâta vreme cât acțiunea a fost admisă în parte și s-a constatat caracterul politic al condamnării.
Recurentul a arătat că a solicitat casarea hotărârii și trimiterea cauzei spre rejudecare, întrucât prima instanță nu a intrat în cercetarea fondului cu privire la cererea de acordare a despăgubirilor, neadministrând nicio probă în acest sens.
II. S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice a solicitat casarea sau modificarea hotărârii recurate, rejudecarea cauzei în fond, cu consecința respingerii acțiunii reclamantului.
În motivarea recursului s-a arătat că instanța a apreciat greșit probele administrate în cauză, antecesorul reclamantului a fost condamnat pentru infracțiuni de drept comun și nu politic, neexistând nicio probă care să susțină că acesta ar fi luptat împotriva puterii de stat sau pentru afirmarea politică a vreunui drept.
Din probele administrate a rezultat că B. M. M. a fost condamnat pentru fapte săvârșite în momentul în care își îndeplinea serviciul militarobligatoriu, recurentul apreciind că aceste fapte nu presupun o luptă politică față de regimul comunist, ci sunt fapte de insubordonare.
Insubordonarea este o infracțiune de drept comun, care nu poate fi considerată infracțiune cu caracter politic.
Recurentul a apreciat că puterea judecătorească și-a depășit atribuțiile
și a greșit stabilirea stării de fapt în prezenta acțiune, întrucât antecesorul reclamantul a săvârșit o infracțiune de drept comun și nu una cu caracter politic.
Hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal, având în vedere că infracțiunea pentru care a fost condamnat antecesorul reclamantului este de ofensă adusă armate și nu de instigare publică, cum greșit s-a reținut, fiind incidente dispozițiile art. 7 din Legea nr. 221/2009.
A fost invocată și decizia nr. 32/2000 pronunțată de Î. C. de C. și
Justiție, incidentă în acest caz.
Analizând decizia pronunțată prin prisma motivelor de recurs invocate,curtea constată că recursurile sunt nefondate, urmând a fi respinse pentruurmătoarele considerente:
I. Recursul declarat de reclamantul B. M.
Nu sunt fondate criticile potrivit cărora instanța de fond a aplicat retroactiv dispozițiile deciziilor prin care s-a declarat neconstituționalitatea art. 5 lit.a din Legea nr. 221/2009 , cu referire la cauze pronunțate de C. E..
Dispozițiile art.5 lit.a din Legea nr. 221/2009 au fost declarate neconstituționale prin D. nr. 1. și D. nr. 1. de către Curtea Constituțională. Deoarece dispozițiile declarate neconstituționale nu au fost înlocuite cu alte dispoziții legale care să fie în acord cu dispozițiile constituționale, curtea contată că în prezent dispozițiile mai sus arătate au rămas fără efecte și nu mai pot fi aplicate.
Efectele declarării neconstituționalității unui act normativ sunt asemănătoare cu efectele modificării, completării sau abrogării unei legi printr-o lege nouă, dar nu se poate pune semnul egalității între cele două situații. Verificarea legalității unei legi se face de către Curtea Constituțională, care este garantul supremației Constituției. Potrivit art. 1 din Legea nr. 47/1992(republicată) Curtea Constituțională asigură controlul constituționalității legilor, dar nu modifică sau completează prevederile supuse controlului de constituționalitate, pentru a respecta principiul separației puterilor în stat.
Prin urmare, dacă puterea legislativă nu a înlocuit dispozițiile legale declarate neconstituționale, aceste dispoziții își încetează efectele în termen de 45 de zile de la data publicării deciziei C. Constituționale în monitorul oficial, dacă în acest interval nu se pun de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituție potrivit art. 31 al. 3 Legea nr.
47/1992. Faptul că textul declarat neconstituțional nu mai poate fi aplicat nu se datorează intervenției legislativului, ci ca urmare a aplicării procedurii de verificare a constituționalității legii. Instanțele pot sesiza Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a unei legi sau dispoziții legale ale acesteia, doar în situația în care respectiva lege sau dispoziție sunt incidente într-un proces în curs, indiferent dacă acesta se judecă în fond, în apel sau în recurs, în orice fază a litigi ului după cum rezultă din dispozițiile art. 29 din Legea nr. 47/1992.
În măsura în care legea sau dispozițiile legale au fost declarate neconstituționale și publicate în Monitorul Oficial sunt de imediată aplicare, atât în procesul care a determinat sesizarea C. Constituționale, cât și în celelalte procese aflate pe rolul instanțelor, al căror raport juridic era reglementat de dispozițiile declarate neconstituționale, în acest sens fiind și jurisprudența instanțelor naționale.
Pe cale de consecință nu se poate invoca principiul neretroactivității legii civile, deoarece acest principiu este justificat tocmai de necesitatea limitării intervenției legislativului într-un proces pendinte, ori în acest caz intervenția a aparținut curții constituționale.
Raportul juridic dedus judecății în curs are caracterul unei fapte în desfășurare „facta pendentia"; și din acest motiv i se aplică dispozițiile legale existente la data pronunțării hotărârii. La momentul pronunțării sentinței recurate dispozițiile art. 5 al. 1 lit. a din Legea nr. 221/2009 nu mai puteau produce efecte, tribunalul respingând în mod legal cererea de acordare a despăgubirilor pentru prejudiciul moral.
Reclamantul a invocat neconcordanța ivită între aceste decizii ale C. Constituționale și jurisprudența C.E.D.O. Potrivit dispozițiilor art. 20 alin. 2 din Constituție „Dacă există neconcordanțe între pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care R. este parte, și legile interne, au prioritate reglementările internaționale, cu excepția cazului în care Constituția sau legile interne au dispoziții mai favorabile";.
Așadar, pentru a putea fi aplicate dispozițiile Convenției și jurisprudența acesteia, care împreună formează blocul de convenționalitate, trebuie ca o normă de drept intern, o lege internă să contravină dispozițiilor Convenției.
Recurentul a invocat faptul că aplicarea deciziilor C. Constituționale contravine principiilor consacrate de C. E. privind Drepturile și Libertățile fundamentale ale omului, fiind încălcat astfel art. 6, care impune respectarea principiului egalității părților în procesul civil, interzicând, în principiu, intervenția legiuitorului pe parcursul unui litigiu, așa cum s-a întâmplat în prezenta cauză.
Apreciem că nu s-a încălcat principiul egalității părților, întrucât în prezenta cauză nu a intervenit legiuitorul să abroge textul care permitea acordarea despăgubirilor. Imposibilitatea acordării despăgubirilor se datorează urmare a controlului de constituționalitate, nu ca urmare a intervenției legislativului, situație în care nu este incidentă jurisprudența
CEDO invocată.
Așadar, prima instanță în mod legal a respins acțiunea în despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit de antecesorul reclamantului, întrucât aceasta nu putea să se sustragă ordinii constituționale și să aplice o dispoziție legală declarată neconstituțională, fără să-și depășească prerogativele.
În același sens a dispus și C. E. pentru Drepturile O. în cauza Slavov și alții contra Bulgariei. Această cauză prezintă o situație similară prezentei acțiuni. Astfel, C. E. a statuat că în cazul în care o normă din dreptul intern a fost declarată neconstituțională, eventualele efecte negative, pentru una sau alta din părțile proceselor aflate pe rolul instanțelor sunt rezultatulfuncționării normale a mecanismelor pentru controlul constituționalității în statul de drept.
Așadar, apreciem că atât raportat la legislația internă, cât și la jurisprudența C. E. mai sus invocată, tribunalul a pronunțat o hotărâre legală.
Recurentul reclamant a invocat faptul că la data pronunțării Deciziei nr.
1. avea o „speranță legitimă";și un bun în sensul art. 1 Protocolul 1 adițional la C. pentru apărarea D. O. și Libertăților fundamentale.
C. constată că în considerentele Deciziei nr. 1., Curtea Constituțională a analizat dacă adoptarea art. 5 lit. a din Legea nr. 229/2009 poate constitui o „speranță legitimă"; (cum a fost consacrată de jurisprudența C. E. a D. O.), concluzionând că reclamanții nu au dobândit o „speranță legitimă"; invocând cauza Kopecky contra Slovaciei și cauza Slavov vs. Bulgariei. Având în vedere aceste statuări care sunt obligatorii pentru instanțele naționale, nu poate fi analizată „speranța la bun"; din altă perspectivă.
Apreciem că nu pot fi acceptate ca rezonabile considerentele privind aplicabilitatea dispozițiilor Deciziei nr. 1. numai litigiilor înregistrate după publicarea acesteia în Monitorul Oficial, întrucât mecanismul de constatare a neconstituționalității unor dispoziții legale nu poate fi asimilat cu adoptarea unei legi noi, care modifică, completează o lege. Astfel, nu se poate susține că se încalcă principiul neretroactivității prin aplicarea dispozițiilor deciziilor prin care s-a constatat neconstituționalitatea art. 5 lit. a, din Legea nr. 221/2009 întrucât nu este vorba de o lege și de intervenția legiuitorului în raporturi juridice aflate în desfășurare, astfel încât să existe o imixtiune a legislativului în actul de judecată.
Respingerea acțiunii s-a impus ca urmare a procesului de verificare a constituționalității unui act normativ, de către Curtea Constituțională, care asigură supremația Constituției în sistemul juridic normativ.
II. Recursul declarat de pârâtul S. R. reprezentat prin Ministerul
Finanțelor Publice prin D. G. a F. P. M..
Criticile recurentului pârât vizează faptul că antecesorul reclamantului a fost condamnat pentru o infracțiune de drept comun și nu pentru o infracțiune care de drept a fost considerată ca și condamnare cu caracter politic.
După cum corect a reținut prima instanță tatăl reclamantului a fost condamnat la 6 ani de închisoare corecțională pentru delictul de instigare publică prevăzut de art. 327 al. 3 Cod P. În art. 1 al. 2 din Legea nr.
221/2009 se menționează că sunt de drept condamnări cu caracter politic și condamnările prevăzute în art. 323-329 Cod P. din 1936. Or, art. 327 Cod P. este prevăzut de drept ca și condamnare cu caracter politic.
În memoriul de recurs pârâtul reanalizează faptele săvârșite de antecesorul reclamantului și concluzionează că acesta nu și-a îndeplinit îndatoririle de soldat și din această cauză a fost condamnat și nu pentru că a luptat împotriva regimului comunist. Nu poate fi primită critica recurentului potrivit căreia infracțiunea săvârșită de B. M. este infracțiunea de insubordonare, întrucât în acest caz instanța ar cenzura o hotărâre penală intrată în puterea lucrului judecat, ceea ce nu este admisibil. Prin urmare instanța nu și-a depășit atribuțiile puterii judecătorești deoarece prin sentința penală 189/1950 a T.ui M. tatăl reclamantului a fostcondamnat la 6 ani închisoare pentru instigare publică și ulterior prin sentința penală 294/(...) a tribunalului M. C. B.u M. a fost condamnat la 6 ani închisoare pentru delictul de uneltire contra ordinii sociale prevăzut de art. 209 Cod P., considerată de drept condamnare politică. În această ultimă hotărâre se arată în considerente că inculpatul era fiu de chiabur, care nutrea sentimente dușmănoase față de regimul democratic popular.
Prin urmare criticile pârâtului sunt nefondate, corect au fost aplicate dispozițiile art. 1 din Legea nr. 221/2009.
Pentru considerentele mai sus reținute, în temeiul art. 312 C.Pr.Civ. curtea va respinge ca nefondate recursurile declarate de reclamantul B. M.
și de pârâtul S. R. reprezentat prin Ministerul Finanțelor Publice prin D. G. a
F. P. M..
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E :
Respinge ca nefondate recursurile declarate de reclamantul B. M. și de pârâtul S. R. reprezentat prin Ministerul Finanțelor Publice prin D. G. a F. P. M. împotriva sentinței civile nr. 453 din 3 martie 2011 a T.ui M. pronunțată în dosar nr. (...), pe care o menține.
D. este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 25 mai 2011.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
T. A. N. T. D. M. C. V.
G.
M. T.
Red. T.A.N. dact. GC
2 ex/(...)
Jud.primă instanță: P. G.
| ← Decizia civilă nr. 3675/2011, Curtea de Apel Cluj | Decizia civilă nr. 1908/2011, Curtea de Apel Cluj → |
|---|
