Decizia civilă nr. 1900/2011, Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA Civilă, de M. și A. S., pentru Minori și Familie
Dosar nr. (...)
DECIZIA CIVILĂ NR. 1900/R/2011
Ședința publică din 26 mai 2011
Instanța constituită din: PREȘEDINTE: A. A. C.
JUDECĂTOR: ANA I.
JUDECĂTOR:A. C.
GREFIER : C. B.
S-a luat spre examinare - pentru pronunțare - recursul declarat de către reclamanții Ș. G., Ș. L. și Ș. E.-D., precum și recursul declarat de pârâtul P. M. C.-N. împotriva sentinței civile nr. 113 din 8 februarie
2011, pronunțată în dosar nr. (...), al Tribunalului C., având ca obiect acțiune în baza legii nr. 1..
Mersul dezbaterilor și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de ședință a termenului din 19 mai 2011, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când s-a amânat pronunțarea pentru data de 26 mai 2011.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 113 din 8 februarie 2011, pronunțată în dosarul nr. (...), al Tribunalului C., a fost admisă în parte acțiunea civila formulată de reclamanții S. L., S. G., S. E. D., în contradictoriu cu pârâtul P. municipiului C.-N. și în consecință:
S-a dispus anularea parțială a Dispoziției nr. 6997/(...) emisă de P.
M. C.-N. și în consecință, au fost dispuse măsuri reparatorii în echivalent, constând în despăgubiri în favoarea reclamanților cu privire la dreptul de proprietate asupra terenului în suprafață de 600 m.p. înscris în top
12846/61 din CF 14980 C. (în prezent sistată), despăgubiri stabilite în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plată a drepturilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv conform T.ui VII din L. nr. 2., iar pârâtul a fost obligat la plata sumei de 1000 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut că prin notificarea nr. 32815/45/(...) reclamanții au solicitat despăgubiri cu privire la imobilul expropriat situat in municipiul C.-N., str. O. nr. 93 (loc de casa deasupra H., nr. 17).
Prin Dispoziția nr. 6997, emisa la data de 18 iulie 2007 de către P. municipiului C.-N. privind soluționarea dosarului întocmit în baza notificării nr. 1310 din 8 august 2001, înregistrată prin BEJ M. S., înregistrată sub nr. 32815/45 din 12 mai 2003 s-a admis solicitarea de acordare de despăgubiri în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate abuziv - T. VII din legea 2., având în vedere despăgubirile primite la expropriere, pentru imobilul construcție revendicat, situat in C.-N., str. O., nr. 93 (loc de casa D. H., nr, 17). Fn, însa in ceea ce privește cererea de restituire în natură a terenului situat la aceeași locație, înscris în CF 14980 C., cererea lor a fost respinsă.
Imobilul din litigiu, în natură teren în suprafață de 600 mp. a fost identificat conform raportul de expertiză efectuat de ing. M. M. T., potrivit căruia imobilul este situat în partea sudică a intravilanului municipiului C.-N., pe str. O., nr. 93, a fost înscris în CF 14980 C., nr. top 12846/61, in favoarea lui S. E. și L., parcela fiind dezmembrată și ulterior întregul imobil a fost expropriat în favoarea S.ui Român.
Prin precizarea de acțiune formulată, reclamanții au solicitat anularea parțială a Dispoziției nr. 6997 din 18 iulie 2007 de respingere inițială de propunere privind acordarea de despăgubiri, emisă de M. C.-N. prin P., solicitând instanței a se dispune în subsidiar în situația imposibilității restituirii în natură a unei suprafețe de teren liberă de construcții, atribuirea de bunuri în compensare, cuprinse în lista imobilelor aflate în proprietatea privata a municipiului C.-N., mai precis imobilul situat in str. Colonia Borhanci, respectiv cel situat in Aleea J..
Din copia anunțului depus la dosar de către pârâtul P. M. C.-N., la data de (...), coroborata cu conținutul răspunsului depus la data de (...), rezultă că măsura compensatorie nu este posibila întrucât municipalitatea nu are un fond de rezervă disponibil pentru a fi acordat revendicatorului bunuri sau alte servicii în compensare.
Articolul 1 al 1 din L. nr. 1., consacră principiul restituirii în natură al imobilelor preluate abuziv de stat, iar în cazul în care această măsură nu este posibilă, se dispun masuri reparatorii în echivalent, principiu care rezidă și din conținutul dispozițiilor art. 10 din L. 1., dispozițiile aliniatului 1 raportat la art. 18 din lege, fiind incidente in prezenta cauză.
Potrivit dispozițiilor art. 1 al 2 si art. 10 al 10 din L. 1., în situațiile în care restituirea în natură nu este posibilă se vor stabili masuri reparatorii prin echivalent care vor consta în compensare cu alte bunuri sau servicii oferite în echivalent de către entitatea investită cu acordul persoanei îndreptățite sau despăgubiri acordate în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv.
Din interpretarea dispozițiilor legale mai sus arătate rezultă că măsura reparatorie prin echivalent constând in compensare cu alte bunuri sau servicii, constituie o obligație a unității destinatoare, însă o astfel de reparație nu depinde numai de voința unității notificate si a notificatorului, ci si de existenta in patrimoniul unității notificate a unor bunuri care să poată fi acordate în compensare.
In speță, având în vedere faptul că așa cum rezultă din poziția exprimată de pârâtul M. C. prin P. rezultă că măsura compensatorie nu este posibilă întrucât municipalitatea nu are un fond de rezervă disponibil pentru a fi acordat revendicatorului bunuri sau alte servicii in compensare, instanța a dispus masuri reparatorii prin echivalent constând în despăgubiri, în favoarea reclamanților.
Împotriva acestei sentințe, au declarat în termen legal recurs, atâtreclamanții, cât și pârâtul.
Reclamanții au solicitat modificarea ei, în sensul admiterii întotalitate a acțiunii, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea recursului lor, aceștia învederează că instanța de fond a apreciat greșit că nu există imobile ce pot fi oferite în compensare, aflate la dispoziția municipalității, în condițiile în care ap. 1 de pe str. J. nr. 6 figurează în lista de inventariere a bunurilor din domeniul privat alunității administrativ teritoriale, opoziția pârâtului la a oferi acest bun în compensare fiind nejustificată.
În ceea ce privește bunurile pentru care trebuie stabilite măsuri reparatorii prin echivalent, acestea sunt, nu doar terenul în suprafață de
600 mp, ci și construcțiile demolate, inclusiv anexele gospodărești, identificate și evaluate în raportul de expertiză la suma de 50.143 Euro.
În ceea ce privește alte măsuri reparatorii prin echivalent, instanța trebuie să respecte dreptul la un bun, în sensul art. 1 din Protocolul 1, în condițiile în care, conform jurisprudenței CEDO, Fondul „Proprietatea"; este nefuncțional, neoferind o despăgubire efectivă, să stabilească despăgubiri prin echivalent sub forma unor sume de bani, în acest sens fiind și decizia nr. XX/2007 a ÎCCJ, pronunțată în recurs în interesul legii, expertul evaluator fiind unul autorizat ANE.R.
Pârâtul nu a formulat întâmpinare, iar, în propriul recurs, a solicitatmodificarea sentinței, în sensul respingerii în totalitate a acțiunii.
În motivarea recursului său, pârâtul arată că reclamanții nu au fost proprietarii terenului în suprafață de 600 mp, întrucât, la data când au cumpărat terenul, acesta era trecut în proprietatea statului, în temeiul art. 30 din L. nr. 58/1974, astfel că nu era proprietatea lor la data exproprierii, iar, conform art. 1 lit. c din Normele de aplicare ale L. nr. 1., aprobate prin HG nr. 2., dreptul la măsuri reparatorii în condițiile legii speciale revine proprietarului de la care a fost preluat terenul la data înstrăinării.
Reclamanții, prin întâmpinare, au solicitat respingerea recursuluipârâtului ca nefondat, pe motiv că reclamanții sunt persoane îndreptățite, pentru că au fost cei de la care imobilul a fost preluat de către stat prin expropriere.
Analizând recursurile formulate prin prisma motivelor invocate,raportat la dispozițiile art. 304 ind. 1 C. pr. civ., curtea apreciază, cuopinie majoritară, că cel al reclamanților este fondat, iar cel al pârâtuluinefondat, din considerentele ce urmează a fi expuse.
Astfel, în esență, motivele de recurs vizează trei aspecte, și anume:
A) - pentru ce anume sunt îndreptățiți reclamanții la măsuri reparatorii prin echivalent;
B) - dacă instanța poate sau nu să cenzureze caracterul justificat sau nejustificat al refuzului de a oferi bunuri în compensare;
C) - dacă actualmente Fondul „Proprietatea"; este sau nu funcțional și în ce măsură sunt aplicabile dispozițiile T.ui
VII din L. nr. 2..
A) Referitor la bunurile preluate abuziv de către stat cu privire la carereclamanții sunt îndreptățiți la măsuri reparatorii prin echivalent, instanța de recurs apreciază că acestea sunt terenul și construcțiile demolate, inclusiv anexele gospodărești identificate în raportul de expertiză de evaluare.
Referitor la situația juridică a terenului, din cuprinsul CF nr. 14980
C., rezultă că parcela cu nr. top inițial 12846/61, teren în suprafață de
600 mp cu construcții, a fost bunul comun al soților D. V. și D. R., sub B
4, 5, iar aceștia l-au donat lui D. M., în baza contractului autentificat la data de 28 septembrie 1981, iar, în temeiul art. 30 din L. nr. 58/1974, terenul a trecut în proprietatea statului, în favoarea donatarului constituindu-se un drept de folosință asupra unei porțiuni de 6., B 6-9. Ulterior, acesta a înstrăinat construcțiile si dreptul de folosință asupraterenul reclamanților, prin vânzare cumpărare, în baza contractului autentificat la data de 31 ianuarie 1982, aceștia înscriindu-și dreptul sub B10-13 (f. 27-28 dosar tribunal).
Construcțiile și dreptul de folosință asupra unei porțiuni de teren au fost preluate de stat abuziv în baza D.ui de expropriere nr. 51 din 28 martie 1986, reclamanții fiind trecuți în anexa decretului la poziția 111 (16-19 din același dosar).
Pentru a se verifica cine sunt persoanele îndreptățite la acordarea măsurilor reparatorii asupra terenului, trebuie mai întâi stabilit ce s-ar fi întâmplat dacă exproprierea nu ar fi avut loc.
Conform art. 36 alin. 3 din L. nr. 18/1991 a fondului funciar, republicată, „terenurile atribuite în folosință pe durata existentei construcțiilor dobânditorilor acestora, ca efect al preluării terenurilor aferente construcțiilor, in condițiile dispozițiilor art. 30 din L. nr.
58/1974*) cu privire la sistematizarea teritoriului si localităților urbane si rurale, trec in proprietatea actualilor titulari ai dreptului de folosința aterenului, proprietari ai locuințelor";.
Cu alte cuvinte, cei care ar fi fost îndreptățiți la atribuirea trenului în proprietate, dacă mai existau construcțiile în proprietatea lor, deci nu ar fi fost expropriate și ulterior demolate, ar fi fost reclamanții. A. nu au putut beneficia de dispozițiile legii fondului funciar datorită exproprierii, iar o dublă preluare abuzivă de către stat nu poate justifica acordarea unor măsuri reparatorii diminuate raportat la cei cărora li s-a aplicat doar măsura exproprierii ori doar aceea prev. de art. 30 din L. nr. 58/1974.
În practica judiciară, au existat discuții în legătură cu persoanele îndreptățite la măsurile reparatorii prev. de art. 36 alin. 3 din legea fondului funciar republicată, existând opinii în sensul că actualului proprietar al construcției i se atribuie în proprietate doar terenul asupra căruia i s-a constituit dreptul de folosință, restul atribuindu-se, la cerere, fostului proprietar, celui de la care terenul a fost preluat de stat, alte opinii fiind în sensul că terenul trebuie atribuit în totalitate actualului proprietar al construcției, întrucât intenția părților contractante a fost aceea de a transmite și dreptul asupra terenului în totalitate, așa cum permitea legea în vigoare la acea dată, dobânditorul rămânând în posesia întregului teren, chiar dacă avea drept de folosință doar asupra unei părți, întreaga suprafață de teren fiind avută în vedere la stabilirea prețului. În plus, legea în vigoare la data înstrăinării nu interzicea proprietarului terenului, în măsura în care dorea să-și păstreze vreun drept, chiar dreptul de proprietate asupra unei porțiuni de teren, să dezlipească parcela pe care dorea să o înstrăineze și să rămână proprietarul celei care nu era strict aferentă construcției, în cazul în speță ar fi vorba de diferența de suprafață de la 63 la 600 mp, ceea ce nu a fost cazul.
De altfel, tocmai pentru înlăturarea acestor divergențe jurisprudențiale, textul inițial al legii fondului funciar a fost modificat. Astfel, alin. 4 al art. 36, face referire la disp. art. 23, arătând că dispozițiile acestui articol rămân aplicabile.
Art. 23 avea următorul text:
„(1) Sunt si rămân in proprietatea privata a cooperatorilor sau, după caz, a moștenitorilor acestora, indiferent de ocupația sau domiciliul lor, terenurile aferente casei de locuit si anexelor gospodărești, precum si curtea si gradina din jurul acestora, determinate potrivit art. 8 din D.-lege nr. 42/1990 privind unele masuri pentru stimularea țărănimii.
(2) Suprafețele de terenuri aferente casei de locuit si anexelor gospodărești, precum si curtea si gradina din jurul acestora sunt acelea evidențiate ca atare in actele de proprietate, in cartea funciara, in registrul agricol sau in alte documente funciare, la data intrării in cooperativa agricola de producție.";
Ulterior, prin pct. 4 al I din T. IV din L. nr. 247 din 19 iulie 2005, a fost introdus alin. 2 ind. 1, având următorul conținut:
"În cazul înstrăinării construcțiilor, suprafețele de teren aferente prevăzute la alin. (2) sunt cele convenite de părți la data înstrăinării, dovedite prin orice mijloc de probă.";
Iată, deci, că suprafața de teren înstrăinată conform intenției reale a părților poate fi dovedită prin orice mijloc de probă, inclusiv prin prezumții. Din împrejurarea că reclamanții au rămas în posesia întregului teren până la data exproprierii, înstrăinătorii inițiali nu au stăruit în dezlipirea unei porțiuni asupra căreia să-și păstreze dreptul de proprietate, chiar sub imperiul L. nr. 58/1974, dar, mai ales, împrejurarea că foștii proprietari ai terenului nu au formulat cerere de acordare a măsurilor reparatorii prin echivalent în baza dispozițiilor L. nr.
1., instanța prezumă, în temeiul art. 1203 C. civ., că intenția lor a fost înstrăinarea întregii suprafețe de teren, mai întâi donatarului, iar intenția acestuia a fost de a transmite ce a dobândit, în totalitate, reclamanților, numărul înstrăinărilor succesive, ca și caracterul gratuit sau oneros al acestora neavând relevanță asupra obiectului contractului, acesta determinându-se conform intenției reale a părților, în acord cu dispozițiile art. 977 C. civ. .
În consecință, curtea apreciază că reclamanților li se cuvin măsuri reparatorii prin echivalent, atât cu privire la terenul de 600 mp, cât și cu privire la construcțiile expropriate și demolate ulterior, recursul pârâtului fiind, așadar, nefondat și urmând a fi respins în temeiul art. 312 alin. 1 C. pr. civ.
B) În ceea ce privește posibilitatea instanței de a cenzura caracteruljustificat sau nejustificat al refuzului pârâtului de a oferi bunuri încompensare, curtea apreciază că a nega reclamanților dreptul de a adresa instanțelor o astfel de solicitare ar echivala cu o denegare de dreptate, în sensul art. 3 C. civ., cu încălcarea accesului la justiție, consacrat constituțional în art. 21 din Constituție și a dreptului la un proces echitabil, prev. de art. 6 alin. 1 din Convenția europeană a drepturilor omului.
Singura problemă de drept ar fi dacă o astfel de solicitare trebuie adresată instanței de contencios administrativ sau secției civile a tribunalului, opinia curții fiind aceea că o astfel de cerere intră sub incidența art. 26 alin. 3 din L. nr. 1., republicată, intenția legiuitorului fiind aceea de a conferi instanței civile posibilitatea de a cenzura restituirea în natură și acordarea altor măsuri reparatorii prin echivalent decât cele prev. de T. VII al L. nr. 2., unde prevede expres competența instanței de contencios în ceea ce privește cenzurarea cuantumului și modului de stabilire a măsurilor reparatorii prin echivalent prevăzute de acest act normativ.
Așadar, cenzurarea măsurilor prevăzute de L. nr. 1. este de competența instanțelor civile, iar a celor prevăzute de T. VII din L. nr. 2., de competența instanțelor de contencios.
În ceea ce privește posibilitatea acordării unor bunuri în compensare, conform art. 1 alin. 5 din L. nr. 1., „primarii sau, după caz,conducătorii entităților investite cu soluționarea notificărilor au obligația să afișeze lunar, in termen de cel mult 10 zile calendaristice calculate de la sfârșitul lunii precedente, la loc vizibil, un tabel care sa cuprindă bunurile disponibile si/sau, după caz, serviciile care pot fi acordate in compensare.";
Așadar, pârâtul are obligația legală de a identifica lunar bunurile devenite disponibile ce pot fi acordate în compensare.
Simpla afirmație că nu există astfel de bunuri nu justifică refuzul de a le oferi în compensare, cu atât mai mult cu cât, în speță, reclamanții au identificat ap. nr. 1 de pe str. J. nr. 6, înscris doar în CF col nr. 1. C. (f.
307-309 dosar tribunal), evaluat la 64.000 Euro (f. 264 dosar tribunal, raport de expertiză întocmit de exp. dr. ing. V.iu Vescan ), proprietatea unității administrativ teritoriale, aflat în domeniul ei privat, figurând în inventarul bunurilor din domeniul privat al municipiului C. N. (f. 317 dosar tribunal, adresa nr. 967/453/(...) a Direcției patrimoniul mun. C. N., evidența proprietății, Serviciul evidență patrimoniu și cadastru), ca fiind liber, fosta grădiniță mutându-se și imobilul nefiind atribuit în concesiune sau închiriere vreunei alte persoane (f. 304 dosar tribunal, adresa nr.24821/451/(...) a Serviciului administrare spații, terenuri, f.
311, adresa nr. 269185/451/(...) a aceluiași serviciu), pârâtul nejustificând vreo altă destinație viitoare, eventual de uz sau interes public.
Iată, așadar, că reclamanții au dovedit existența unui bun liber în domeniul privat al unității administrativ teritoriale, în timp ce pârâtul nu a justificat refuzul de a trece acest bun pe lista lunară a celor ce pot fi oferite în compensare.
Din considerentele arătate, sub acest aspect, recursul reclamanților este fondat, iar, în temeiul art. 312 alin. 1-3 C. pr. civ., curtea urmează să-l admită și să modifice sentința obiect al recursului, în sensul acordării acestui bun în compensare.
C) Cu privire la motivul vizând funcționalitatea Fondului
„Proprietatea"; și în ce măsură sunt aplicabile dispozițiile T.ui VII din L. nr.
2., curtea apreciază că, în prezent acest fond este funcțional, așa cum rezultă, de exemplu, din consultarea site-ului fondului { H. "http://www.fondulproprietatea.ro/"
|http://www.fondulproprietatea.ro/}, a site-ului Bursei de valori B., { H. "http://www.bvb.ro/ListedCompanies/SecurityDetail.aspx?s=FP&t=0"
&t=0} etc.
Așadar, acordarea măsurilor reparatorii în temeiul T.ui VII din L. nr.
2. nu mai este un mod de reparație ineficient și iluzoriu, neimpunându-se acordarea de către instanțe doar a unor despăgubiri bănești, conform jurisprudenței anterioare.
Cu toate acestea, obiecțiunile reclamanților vizând aplicarea dispozițiilor T.ui VII sunt parțial fondate, în ceea ce privește, însă, nu încălcarea dreptului la un bun, în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1, ci sub aspectul încălcării dreptului la un proces echitabil, prev. de art. 6 alin. 1 din Convenția europeană a drepturilor omului, întrucât, legiuitorul, prin adoptarea celor două legi ce vizează măsuri reparatorii diferite, a obligat persoanele îndreptățite la parcurgerea a două proceduri administrative, urmate, atunci când este cazul, de două proceduri jurisdicționale, pentru realizarea unui singur drept, de fapt, acela de a obține măsuri reparatorii pentru un imobil preluat abuziv de către stat, ceea ce încalcă dreptul laun proces echitabil, cel puțin sub aspectul termenului rezonabil al procedurilor.
De aceea, instanța apreciază că, în procedura jurisdicțională a cenzurării posibilității acordării măsurilor reparatorii, în sensul verificării condițiilor restituirii în natură, posibilității de acordare a unor bunuri în compensare, instanța poate stabili, la solicitarea reclamanților, și valoarea de circulație a bunului preluat abuziv (în speță, acest lucru impunându-se și pentru a se putea dispune măsura compensării, aceasta neputându-se realiza fără evaluarea celor două categorii de bunuri), ce nu mai poate fi cenzurată de C. centrală de stabilire a despăgubirilor în temeiul art. 16 din T. VII al L. nr. 2., pentru a prelungi, în continuare, procedura și a atrage, sub acest aspect, posibilitatea unei alte cenzuri și din partea instanței de contencios, în temeiul art. 19 și urm. din același titlu, prelungind, astfel, durata rezonabilă a procedurilor judiciare în realizarea aceluiași drept, comisiei rămânându-i, în astfel de situații, doar sarcina de a emite titlul de despăgubire până la concurența sumei stabilite de instanță.
În temeiul art. 312 alin. 1-3 C. pr. civ., și sub acest aspect, recursul reclamaților urmează a fi admis, stabilindu-se cuantumul sumei pentru care li se va emite titlu de despăgubire în condițiile T.ui VII din L. nr. 2..
Pârâtul fiind în culpă procesuală, în temeiul art. 247 alin. 1 C. pr.civ., va fi obligat la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 1500 lei, reprezentând onorariul avocațial în recurs,, conform chitanțelor de la filele
17-19.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE L.,
DE C I D E :
Admite recursul declarat de reclamanții Ș. L., Ș. G. și Ș. E.-D. împotriva sentinței civile numărul 113 din (...) a Tribunalului C. pronunțată în dosar numărul (...), pe care o modifică, în sensul că admite acțiunea civilă exercitată de reclamanți împotriva pârâtului P. M. C.-N. și, în consecință:
Anulează parțial dispoziția nr. 6997/(...) emisă de intimat.
Constată că reclamanții au dreptul la măsuri reparatorii prin echivalent în baza L. nr. 1. pentru terenul în suprafață de 600 mp și construcția demolată din cf vechi 14980 C., parcela cu număr top
12846/61.
Dispune atribuirea în compensare (parțială) a apartamentului numărul 1 din imobilul de pe strada J. numărul 6, cf colectiv 1. C.-N., în valoare de 64.000 Euro ( echivalent în lei 272.500).
Stabilește dreptul la măsuri reparatorii prin echivalent în condițiile
T.ui VII din L. numărul 2. pentru diferența de 73.143 Euro sau echivalentul în lei la data plății.
Respinge ca nefondat recursul pârâtului P. M. C.-N. împotriva aceleiași sentințe.
Obligă pârâtul să le plătească reclamanților 1500 lei cheltuieli de judecată în recurs.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 26 mai 2011.
PREȘEDINTE
JUDECĂTOR
GREFIER
A. A. C.
ANA I.
C. B.
Red. CAA dact. GC
2 ex/(...)
Jud. primă instanță: F.S. B.
Cu opinia separată a judecătoarei A. C. în sensul admiterii în parte a recursului declarat de reclamanți, a admiterii în parte a recursului declarat de pârât și în consecință a modificării sentinței în sensul admiterii în parte a acțiunii, dispunând modificarea dispoziției nr.
6997/(...) a P.ui municipiului C.-N. prin menționarea sumei de 50.143
Euro în limita cărora se vor acorda despăgubiri conform T.ui VII din L. nr.
2. pentru construcția situată în C.-N., str. O. nr. 93.
Singura problemă de drept care a stat la baza formulării opiniei separate, este aceea a îndreptățirii reclamanților, conform prevederilor L. nr.1., la acordarea de măsuri reparatorii pentru terenul aferent construcției expropriate de S. Român, în ceea ce privește celelalte probleme de drept deduse judecății în fața instanței de recurs opinia mea fiind concordantă cu cea a celorlalți membri ai completului de judecată.
Din D. Prezidențial privind exproprierea unor terenuri și construcții nr.51/(...) rezultă că de la reclamanta Ș. L. și defunctul Ș. E. a fost expropriată o construcție având suprafața construită de 137,85 m.p. și suprafața utilă de 105,80 m.p. Nu a fost expropriată nici o suprafață de teren.
Din copia C.F. nr.14980 C., în care este înscris imobilul în litigiu, construcție și teren, rezultă că reclamanta Ș. L. împreună cu soțul său, au dobândit dreptul de proprietate asupra construcției prin contractul de vânzare cumpărare autentic nr.224/1982, în temeiul L. nr.4/1973 întabulându-se și dreptul de folosință pe durata existenței construcției asupra cotei de 6. parte din terenul aferent construcției, pe durata existenței acesteia.
Decretele de expropriere nr.168/1983 și 8. nu au nici o relevanță în cauză, prin acestea nefiind afectat în nici un fel dreptul reclamanților, așa cum rezultă din înscrierile de sub B 14,15,16, în temeiul lor fiind efectuată o operațiune de dezmembrare a terenului cu nr.top.12846/61, formându-se două noi parcele în suprafață de 570 m.p., respectiv 30 m.p., parcela cu nr.top.12846/61/1 rămânând înscrisă în această carte funciară în favoarea proprietarului de până acum, adică S. Român conform înscrierii de sub B 6,7.
În cauză, raportat la starea de fapt reținută, incident este art.24 din
L. nr.1. și Normele metodologice de aplicare a acesteia, care stipulează la alin.1 că „ în absența unor probe contrare existența și după caz întinderea dreptului de proprietate se prezumă a fi cea recunoscută în actul normativ de autoritate prin care s-a dispus măsura preluării abuzive sau s-a pus în executare măsura preluării abuzive.";
La alin.2 se menționează că în aplicarea prevederilor alin.1 și în absența unor probe contrare, persoana individualizată în actul normativ sau de autoritate prin care s-a dispus măsura preluării abuzive este presupusă a deține imobilul sub nume de proprietar.
Noțiunea de probe contrare este explicitată la art.24.2 din H.G. nr.2..
Așa cum s-a reținut mai sus, în cauză, prin D. de expropriere nr.51/1986, de la reclamanți, respectiv antecesorul acestora, a fost expropriată numai construcția situată în C.-N., str. O. nr.93. Terenul aferent construcției, în suprafață de 600 m.p., nici nu putea fi expropriat în condițiile în care acesta nu se afla în proprietatea reclamanților, acesta aflându-se în proprietatea S.ui Român din anul 1981, când referitor la acesta s-a făcut aplicarea art.30 din L. nr.58/1974 ca urmare a încheierii unui contract de donație referitor la imobil, contract încheiat între D. V. și D. R. în calitate de donatori și D. M. în calitate de donatar la data de (...).
Faptul că reclamanta Ș. L. și soțul său au dobândit în proprietate prin contractul de vânzare cumpărare autentic nr.224/(...) numai construcția rezultă din clauzele contractuale, contractul fiind depus la fila
241 dosar fond, în considerarea acesteia fiind stabilit și prețul.
Mențiunile din contract referitoare la obiectul acestuia nu au fost combătute cu nici o probă administrată în cauză, deși reclamanții au susținut în plângerea formulată că au cumpărat și terenul aferent construcției. Dreptul de folosință asupra cotei de 6. parte din terenul aferent a fost atribuit cumpărătorilor, fiind avute în vedere și prevederile L. nr. 4/1973.
Relevante sunt și prevederile art.1.4 pct.C din H.G. nr.2. pentru aprobarea Normelor Metodologice de aplicare unitară a L. nr.1. prin care este lămurită situația imobilelor care au trecut în proprietatea S.ui în temeiul art.30 din L. nr.58/1974.
Se stipulează la acest text de lege că atâta timp cât situația juridică a acestor terenuri a fost soluționată anterior prin recunoașterea dreptului dobânditorilor construcțiilor la obținerea titlului de proprietate pentru terenul aferent construcției, aceste situații nu mai cad sub incidența L. nr.1..
Totuși, este prevăzută și o excepție de la această regulă, respectiv ipoteza în care ulterior înstrăinării, construcția a fost demolată. În acest caz se prevede că proprietarul construcției nu are dreptul de a obține titlu de proprietate pentru terenul aferent construcției cumpărate, regimul juridic al acestei categorii de terenuri rămânând supus incidenței L. nr.1., în favoarea persoanei îndreptățite, proprietar al terenului la data trecerii acestuia în proprietatea statului.
Rezultă deci că există o situație de excepție de la regula că terenurile preluate în temeiul L. nr.58/1974 nu fac obiectul L. nr.1..
Referitor la persoana îndreptățită la restituirea terenului liber sau la măsuri reparatorii în echivalent în această situație, acesta este proprietarul terenului, adică vânzătorul din contractul de vânzare cumpărare sau donatorul în cazul dedus judecății, de la acesta fiind preluat terenul de către S. Român, iar nu de la cumpărătorii Ș. sau donatarul D. M., care au dobândit numai dreptul de proprietate asupra construcției și un drept de folosință pentru terenul aferent acesteia.
Discuții pot să apară raportat la art.24 din L. nr.1. în condițiile în care ulterior încheierii contractului translativ de proprietate construcția este expropriată de la dobânditor, acesta fiind persoana îndreptățită la despăgubiri în temeiul L. nr.1. pentru construcția demolată, în decretul de expropriere figurând și terenul aferent construcției ca fiind expropriat de la dobânditorul construcției. De la reclamanți nu a fost expropriat terenul aferent construcției, astfel încât situația acestora este clară din perspectiva legii speciale aplicabile în cauză.
Este deci cert că de la reclamanți a fost expropriată numai construcția înscrisă în C.F. nr.14980 C.-N., pentru aceasta reclamanții fiind îndreptățiți la acordarea de despăgubiri în condițiile L. nr.1., obiectul dosarului care face obiectul judecății constituindu-l plângerea formulată de reclamanți împotriva dispoziției nr.6997/2007 a P.ui municipiului C.- N. prin care s-a soluționat notificarea formulată de către reclamanți referitor la imobilul în litigiu, notificare întemeiată pe prevederile L. nr.1..
Deși referitor la măsura compensării cu alte bunuri sau servicii, opinia mea este în sensul celor reținute în motivarea deciziei, având în vedere că valoarea construcției expropriate este inferioară celei stabilite pentru bunul identificat de reclamanți pentru a fi acordat în compensare, se apreciază că nu se poate atribui în compensare acest bun reclamanților, o eventuală atribuire a unei cote părți din acesta nefiind solicitată, fiind discutabilă și oportunitatea unei asemenea măsuri prin care s-ar ajunge la crearea unei stări de coproprietate.
JUDECĂTOR,
A. C.
Red. A.C./(...)
| ← Decizia civilă nr. 155/2011, Curtea de Apel Cluj | Decizia civilă nr. 1312/2011, Curtea de Apel Cluj → |
|---|
