Decizia civilă nr. 57/2011, Curtea de Apel Cluj
Comentarii |
|
R O M A N I A CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr.(...)
DECIZIA CIVILĂ NR. 57/RR/2011
Ședința publică din 8 decembrie 2011
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: ANA I.
JUDECĂTORI: A. C.
: A. A. C. GREFIER : C. B.
S-a luat în examinare cererea de revizuire formulată de revizuientul C. D. împotriva sentinței civile nr. 3216 din 20 mai 2010 a T. B.-N., pronunțată în dosar nr. (...), privind și pe intimații M. V. și M. M.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă revizuientul C. D. și intimații M. V. și M. M.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Cererea de revizuire a fost legal timbrată anterior declinării de competență.
S-a făcut referatul cauzei, după care, Curtea, din oficiu, invocă excepția tardivității cererii de revizuire, în raport de dispozițiile art. 324 alin. 1 C.proc. civ., care prevăd că pentru hotărârile prevăzute la pct. 7, termenul de revizuire este de o lună de la data pronunțării ultimei hotărâri, raportat la faptul că ultima hotărâre a fost sentința nr.
3216/(...), devenită irevocabilă la data de 6 octombrie 2010, precum și în raport de faptul că revizuirea a fost înregistrată la data de 18 iulie 2011.
Revizuientul C. D. apreciază că cererea de revizuire este declarată în termenul legal având în vedere că aceasta a fost înregistrată la T. B.-
N. de unde a fost declinată competența la Curtea de A. C.
Intimatul M. V. arată că lasă la aprecierea instanței excepția invocată.
Intimata M. M. lasă la aprecierea instanței excepția invocată.
Curtea, reține cauza în pronunțare asupra excepției invocate.
C U R T E A
Prin cererea înregistrată la 18 iulie 2011 revizuientul C. D. a solicitat revizuirea sentinței civile nr. 3. mai 2010 pronunțată de
Judecătoria Bistrița-N. în dosar nr. (...), considerând că este în contradicție cu decizia civilă nr. 1. pronunțată de T. B.-N. în dosarul nr.
(...).
Cererea de revizuire a fost înregistrată inițial pe rolul T. B.-N. Prin decizia civilă nr. 74/A/(...) această instanță a declinat competența de soluționare a cererii de revizuire în favoarea Curții de A. C.
În ședința publică din (...), curtea a invocat excepția tardivității cererii de revizuire, excepție în legătură cu care curtea reține următoarele:
Conform dispozițiilor art. 324 alin. 1 pct. 1 Cod proc.civ., termenul de revizuire este de o lună și se va socoti în cazurile prev. de art. 322 pct. 7 alin. 1 de la comunicarea hotărârii definitive.
Ultima hotărâre a cărei revizuire se solicită este sentința civilă nr.
3. mai 2010 pronunțată de Judecătoria Bistrița, devenită irevocabilă la data de 6.10.201 prin respingerea recursului declarat de C. D., prin decizia civilă nr. 316/(...) pronunțată de T. B.-N. în dosarul nr. (...).
Obligația părții de a-și exercita drepturile procesuale în cadrul termenelor stabilite de lege reprezintă expresia aplicării principiului privind dreptul persoanei la judecarea procesului său în mod echitabil și într-un termen rezonabil, potrivit prev. art. 6 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, instituirea unor termene servind unei mai bune administrări a justiției, precum și necesitatea aplicării și respectării drepturilor și garanțiilor procesuale ale părților.
Cererea de revizuire este înregistrată la data de 18 iulie 2011 cu depășirea termenului prev. de art. 324 alin. 1 pct. 1 Cod proc.civ., motiv pentru care, în baza art. 137 alin. 1 Cod proc.civ. și art. 324 alin.
1 pct. 1 Cod proc.civ., curtea va respinge ca tardivă cererea de revizuire formulată de revizuientul C. D. împotriva sentinței civile nr.3.10, pronunțată în dosarul nr. (...) a Judecătoriei B.-N.
PENTRU ACESTE MOTIVE IN NUMELE LEGII
D E C I D E :
Respinge ca tardivă cererea de revizuire formulată de revizuientul
C. D. împotriva sentinței civile nr.3.10, pronunțată în dosarul nr. (...) a
Judecătoriei B.-N.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică, azi, 0(...).
PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER ANA I. A. C. A. A. C. C. B.
Red. IA dact. GC
2 ex/(...)
← Decizia civilă nr. 4978/2011, Curtea de Apel Cluj | Încheierea civilă nr. 14/2011, Curtea de Apel Cluj → |
---|