Încheierea civilă nr. 14/2011, Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA CIVILĂ, DE MUNCĂ ȘI ASIGURARI SOCIALE,
PENTRU MINORI ȘI FAMI.
DOSAR NR. (...)
ÎNCHEIEREA din 14 aprilie 2011
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: A. A. C. JUDECĂTORI: ANA I. GREFIER : C. B.
S-a luat în examinare apelul formulat de reclamanta P. G. C. D., împotriva sentinței civile nr. 6099 din 2 decembrie 2010 pronunțată de
Tribunalul Sălaj în dosarul nr. (...), privind și pe intimata P. O. D., având ca obiect acțiune în constatare.
La apelul nominal făcut în cauză, se prezintă reprezentanta pârâtei intimate P. O. D., avocat C. V., cu împuternicire avocațială la dosar, lipsă fiind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care, Curtea, din oficiu, pune în discuția părții prezente, recalificarea căii de atac din apel în recurs.
Reprezentanta pârâtei intimate solicită a se dispune respingerea cererii de recalificare a căii de atac din recurs în apel ca neîntemeiată.
C U R T E A
Curtea, după deliberare, întrucât sentințele pronunțate în prezenta cauză de T. S. au fost atacate de două ori cu recurs, dispunându-se casarea cu trimitere spre rejudecare, curtea apreciază că, în ceea ce privește calificarea căii de atac, există putere de lucru judecat, motiv pentru care,
D I S P U N E
Recalifică prezenta cale de atac din apel în recurs și lasă cauza la o strigare ulterioară, în vederea legalei constituiri a completului de judecată, care va fi format, potrivit prevederilor art. 99 al. 3 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor de judecată, din membrii completului de judecată C3 și un judecător de pe lista de permanență
Dată și pronunțată în ședința publică din 14 aprilie 2011.
PREȘEDINTE
JUDECĂTOR
GREFIER
A. A. C.
ANA I.
C. B.
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA CIVILĂ, DE MUNCĂ ȘI ASIGURARI SOCIALE, PENTRU MINORI ȘI FAMI.
DOSAR NR.(...)
DECIZIA CIVILĂ NR. 1391/R/2011
Ședința publică din 14 aprilie 2011
Instanța constituită din: PREȘEDINTE: A. A. C. JUDECĂTORI: ANA I.
:C.-M. CONȚ
GREFIER : C. B.
S-a luat în examinare recursul formulat de reclamanta P. G. C. D. împotriva sentinței civile nr. 6099 din 2 decembrie 2010 pronunțată de
Tribunalul Sălaj în dosarul nr. (...), privind și pe intimata P. O. D., având ca obiect acțiune în constatare.
La apelul nominal făcut în cauză, se reprezentanta pârâtei intimate P.
O. D., avocat C. V., cu împuternicire avocațială la dosar, lipsă fiind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că, la data de 12 aprilie 2011, s-a depus la dosar, prin registratura instanței, din partea pârâtei intimate P. O. D., întâmpinare, prin care solicită respingerea apelului.
Reprezentanta pârâtei intimate depune la dosar un exemplar din întâmpinarea depusă la dosar, pentru a face dovada că aceasta a fost comunicată cu reprezentantul reclamantei recurente. Arată că nu are cereri de formulat în probațiune.
Curtea constată încheiată faza cercetării judecătorești și acordă cuvântul în dezbaterile judiciare orale asupra fondului recursului.
Reprezentanta pârâtei intimate solicită respingerea recursului și, pe cale de consecință, menținerea sentinței atacate ca fiind legală și temeinică, pentru motivele invocate în întâmpinare, pe care le susține și oral, cu cheltuieli de judecată conform chitanței pe care o depune la dosar.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 230 din 1 februarie 2008 a T.ui S., a fost respinsă ca nefondată acțiunea civilă exercitată de reclamanta P. G. C. D. împotriva pârâtei P. O. D. având ca obiect constatarea împrejurării că, în realitate, construcția din cartea funciară a nu mai există și radierea acesteia din CF, să se constate că reclamanta a început în anul 1948 edificarea actualului locaș de cult existent pe teren, înscrierea acestei construcții în cartea funciară, anularea încheierii 95/1956 și revenirea la situația anterioară, intabularea dreptului de proprietate al reclamantei în CF 509.
Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut că rectificarea de Cf nu poate fi admisă în considerarea împrejurării că cele două acte normative pe care s-a întemeiat preluarea (anume D. nr.1. și nr.358/1948) au fost abrogate prin D. - L. nr.9/1989, respectiv prin L. nr.4., întrucât, într-adevăr art.36 pct.1 din L. nr.7/1996 prevede ca un caz de rectificare a cărții funciare împrejurarea că „înscrierea sau actul în temeiul căruia s-a efectuat înscrierea nu a fost valabil";, însă această ipoteză nu include situațiile în care intabularea s-a făcut în baza unui act normativ care, ulterior efectuării înscrierii intabulării în baza lui, a fost abrogat. Altminteri, s-ar ajunge ca legea nouă, prin care s-a dispus abrogarea, să retroactiveze, aspect ce contravine principiului neretroactivității legii civile, conform art.1
Cod civil.
Prin decizia civilă nr . 1194 din 29 mai 2 008 a Curții de A. C ., recursulreclamantei a fost admis și cauza trimisă spre rejudecare aceluiași tribbunal, în vederea suplimentării probațiunii, pentru ca instanța de fond să analizeze acțiunea în rectificare de carte funciară prin raportare la dispozițiile art. 36 din L. nr. 7/1996 republicată, respectiv, să se analizeze valabilitatea actelor în baza cărora pârâta s-a intabulat asupra imobilului pretins de reclamantă, concomitent cu stabilirea împrejurării dacă, într- adevăr, reclamanta este cea care a edificat imobilul în litigiu.
În rejudecare, prin sentința civilă nr. 938 din 8 mai 2009, Tribunalul
Sălaj a respins din nou acțiunea reclamantei ca neîntemeiată, pe motiv că imobilul în litigiu a fost corect înscris în cartea funciară în favoarea pârâtei, în conformitate cu dispozițiile art. 37 din D. nr. 1., iar reclamanta nu a făcut dovada că majoritatea credincioșilor și-au păstrat credința )aparținând cultului greco-catolic), lăcașul de cult aparținând comunității și constituind o garanție a libertății de conștiință și religioase, garantată constituțional.
Prin decizia civilă nr. nr. 2256 din 29 octombrie 2009 a Curții de A. C., această sentință a fost casată și cauza trimisă din nou spre rejudecare aceluiași tribunal, pe motiv că instanța de fond nu s-a conformat dispozițiilor instanței de referitor la necesitatea administrării unor provbe privind edificarea lăcașului de cult, or, conform dispozițiilor art. 315 alin.1
Cod procedură civilă, hotărârile instanței de control judiciar cu privire la problemele de drept dezlegate, precum și asupra necesității administrării unor probe sunt obligatorii pentru judecătorii fondului, iar neconformarea atrage casarea hotărârii ca fiind pronunțată cu încălcarea legii.
Prin sentința civilă nr. 6099 din 2 dec embrie 2010 a T.ui S., a fost
respinsă din nou ca nefondată acțiunea.
În considerentele acestei sentințe, instanța de fond a reținut că, potrivit mențiunilor din CF 509 top 177 și 139 D., imobilul compus din teren și locaș de cult a aparținut mai întâi reclamantei, iar apoi, prin rectificare de nume, în temeiul art. 37 din L. nr. 1., a revenit pârâtei.
Din probele testimoniale administrate în cauză, rezultă că realizarea construcției a început în anul 1946, când majoritar era cultul catolic. Apoi, odată cu schimbările care au intervenit, majoritatea locuitorilor au trecut la cultul ortodox.
Cert este că o parte din lucrările de construcții au fost achitate de preotul catolic, iar cealaltă parte de cel ortodox, în anul 1955.
De asemenea, conform Registrului agricol al anului 1959, Biserica O. figura cu suprafața de 1,50 ha.
Reclamanta a solicitat prin primul capăt de cerere să se constate că a edificat un lăcaș de cult în anul 1945 pe CF 509, iar, din probele administrate, a rezultat că a început doar edificarea bisericii în anul 1946,după care preotul catolic a plecat din localitate. L. au fost continuate de ortodocși, iar preotul acestora a și plătit o parte din lucrări în anul 1955.
Prin urmare nu se poate susține că reclamanta a edificat construcția.
Pe de altă parte, expertiza topografică efectuată în cauză a evidențiat faptul că pe teren există o biserică, o casă parohială și anexe; despre cele două construcții ale reclamantei nu face nicio referire.
Reclamanta a solicitat anularea încheierii de intabulare nr.95/1956, revenirea la situația anterioară din CF și intabularea pe numele său a lăcașului de cult, or expertiza topografică a evidențiat faptul că situația actuală a imobilului nu mai corespunde celei din anul 1945 pentru a se putea reveni la aceasta.
Conform prevederilor art. 36 din D.-lege nr. 117/1948, averea cultelor dispărute sau a căror avere a fost retrasă aparține statului.
Cererea de rectificare CF este reglementată de art. 34 din L. nr.
7/1996 ; niciuna dintre cele patru cerințe nefiind îndeplinite.
D.-lege nr. 1. și-a produs efectele până la abrogarea sa prin L. nr. 4., iar, cum legea nu retroactivează, efectele produse pentru trecut nu sunt anulate.
Rectificarea în CF este o acțiune accesorie care se grefează pe o acțiune principală privind constatarea nulității unui înscris. În cauză, reclamanta nu a formulat un astfel de capăt de cerere.
Având în vedere că, în prezenta cauză, nu s-a depus nici o hotărâre judecătorească irevocabilă prin care să se constate că înscrierea sau actul în temeiul căreia s-a făcut înscrierea nu au fost valabile ori au încetat efectele actului juridic, instanța a respins ca nefondată cererea formulată de reclamanta P. G. C. D. în contradictoriu cu pârâta P. O. D. privind acțiunea în constatare, intabularea în CF 509, anularea încheierii nr.95/1956 și revenirea la situația anterioară.
În baza art. 274 Cod procedură civilă a obligat reclamanta la 1500 lei cheltuieli de judecată către pârâtă.
Î mpotriva acestei sentințe a formulat apel reclamanta P. G. C. D., solicitând modificarea ei, în sensul admiterii acțiunii, cu cheltuieli dejudecată.
În motivarea recursului ei, reclamanta învederează că prima instanță a stabilit greșit starea de fapt, reținând că lucrările la edificarea lăcașului de cult ar fi fost continuate în anul 1946 de biserica ortodoxă, întrucât, așa cum rezultă din declarațiile martorilor audiați și este și de notorietate, în T. nu a existat parohie ortodoxă până în anul 1948.
Nu prezintă relevanță împrejurarea că abrogarea decretelor de preluare nu duce automat la rectificarea cărții funciare, reținându-se greșit că reclamanta ar fi trebuit să solicite anularea înscrisului care a stat la baza înscrierii, în condițiile în care reclamanta invocă tocmai împrejurarea că intabularea dreptului de proprietate a pârâtei nu a avut la bază vreun înscris, actul normativ în baza căruia s-a dispus înscrierea, respectiv D. nr.
1. având un caracter discriminator, în condițiile în care îngrădea posibilitatea cultului greco-catolic de a ființa, acesta fiind repus în drepturi abia prin D. nr. 1..
Chiar dacă s-ar reține că biserica ortodoxă a făcut investiții după preluarea imobilului, această împrejurare nu are relevanță, câtă vreme preluarea terenului și a construcției oricâtă ar fi fost a fost abuzivă.
Pârâta intimată, prin întâmpinare, a solicitat respingerea recursului ca nefondat, pe motiv că petitul de constatare este inadmisibil raportat la dispozițiile art. 111 Cod proc. civ., pentru că reclamanta are o acțiune înrealizarea dreptului, anularea încheierii de intabulare nu se poate realiza fără o acțiune de fond, ori aceasta a fost una în constatare, inadmisibilă, iar instanța de fond a administrat probele la care a fost obligată prin deciziile de casare, deși acestea nu aveau legătură cu obiectul dosarului, stabilind că lăcașul de cult a fost edificat după anul 1950, reclamanta solicitând să se revină la o stare de fapt ce nu mai există, din declarațiile martorilor, rezultând că biserica a început să fie construită în anul 1946, însă nu a fost finalizată nici în anul 1955, fiind achitată cu o chitanță în acest an, depusă la dosar, la ridicarea construcției contribuind credincioșii în majoritate ortodocși.
Analizând recursul formulat prin prisma motivelor invocate, raportat
la dispozițiile art. 304 1 Cod proc. civ., curtea apreciază că acesta nu este fondat, întrucât, încă prin prima decizie de casare cu trimitere spre rejudecare, intrată în autoritate de lucru judecat și obligatorie inclusiv pentru instanța de recurs în etapele procesuale ulterioare, instanța de recurs a dat o dezlegare în drept obligatorie, atunci când a statuat că ceea ce este relevant pentru dezlegarea pricinii este stabilirea împrejurării dacălăcașul de cult a fost edificat de reclamantă sau de pârâtă, în funcție de aceasta, acțiunea urmând a fi admisă sau respinsă, instanța de recurs dispunând, cu același caracter obligatoriu, necesitatea administrării unor probe în acest sens, în temeiul art. 315 Cod proc. civ. Aceste probe au fost administrate de instanța de fond, care le-a interpretat corect, în sensul că lăcașul de cult a fost edificat de credincioșii ortodocși, întrucât, în anul 1945 abia a început edificarea acestuia, fiind terminat ulterior, prețul lucrărilor fiind achitat abia în anul 1955, conform chitanței de la fila 20 din dosarul nr. (...) al T.ui S.. Declarațiile martorilor audiați relevă că o perioadă de timp nu a existat preot catolic în localitate, acesta fiind motivul pentru care prețul lucrărilor au fost achitate ulterior de preotul ortodox, în anul 1955, ca și în prezent, majoritatea credincioșilor fiind ortodocși. Prin urmare, la data edificării construcției, membrii cultului greco- catolic au trecut la cultul ortodox, astfel că, la data când construcția a fost achitată, aceștia erau deja ortodocși. Este adevărat că această trecere a credincioșilor ca și a bunurilor din patrimoniul cultului desființat a fost una abuzivă, însă acest abuz poate fi invocat doar de cei împotriva cărora a fost comis, or aceștia nu au înțeles (în majoritatea lor) să revină la vechiul cult. Așadar, lăcașul de cult din localitatea D. a fost edificat de credincioși, care, la data terminării sale, ca și a plății prețului, erau deja ortodocși și sunt în continuare în majoritate ortodocși, motiv pentru care acțiunea reclamantei fondată pe împrejurarea edificării construcției de către greco- catolici corect a fost respinsă de prima instanță ca nefondată. În temeiul art. 312 alin. 1 raportat la art. 3041 Cod proc.civ., din considerentele arătate, recursul reclamantei va fi respins ca nefondat. Fiind în culpă procesuală, în temeiul art. 274 alin. 1 Cod proc.civ., reclamanta recurentă va fi obligată să-i plătească pârâtei intimate suma de 2500 lei cheltuieli de judecată în recurs, conform chitanței de la fila 19 din dosar. PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII, D E C I D E : Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta P. G. C. D. împotriva sentinței civile nr. 6099 din 2 decembrie 2010 a T.ui S., pronunțată în dosarul nr. (...), pe care o menține. Obligă recurenta să-i plătească intimatei P. O. D. suma de 2500 lei, cheltuieli de judecată în recurs. Decizia este irevocabilă. Dată și pronunțată și pronunțată în ședința publică din 14 aprilie 2011. PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER A. A. C. ANA I. C. M. CONȚ C. B. Red. CAA dact. GC 2 ex/(...) Jud. primă instanță: R. M. P.
| ← Decizia civilă nr. 57/2011, Curtea de Apel Cluj | Decizia civilă nr. 5041/2011, Curtea de Apel Cluj → |
|---|
