Decizia civilă nr. 1904/2011, Curtea de Apel Cluj
Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale pentru minori și familie
Dosar nr. (...) Cod operator 8428
D. CIVILĂ NR. 1904/R/2011
Ședința publică din 27 mai 2011
Instanța constituită din: PREȘEDINTE: C.-M. CONȚ JUDECĂTORI: I.-D. C.
A.-A. P. G. : A. A. M.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanta M. I., împotriva sentinței civile nr. 456 din 3 martie 2011 a T.ui M., pronunțată în dosar nr. (...), privind și pe pârâtul intimat S. ROMÂN, PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE R. PRIN D. A J. M., având ca obiect despăgubiri în baza L. nr. 2..
La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima strigare a cauzei, se prezintă reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C., procuror S. A., lipsă fiind reclamanta recurentă personal și reprezentantul pârâtului intimat.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul declarat de reclamanta M. I., a fost introdus și motivat în termen legal, a fost comunicat părții adverse și este scutit de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar în baza art. 5 alin. 3 din Legea nr.
2..
S-a făcut referatul cauzei după care C. constată că prin memoriul de recurs ( f. 3 din dosar), reclamanta recurentă a solicitat judecarea cauzei în lipsă în temeiul art. 242 alin. 2 C.pr.civ. și, de asemenea, constată că la data de (...), pârâtul intimat a înregistrat la dosar o întâmpinare, în 2 exemplare, prin care solicită respingerea recursului declarat de reclamantă ca fiind nefondat și menținerea hotărârii pronunțată de Tribunalul Maramureș, ca fiind legală și întemeiată, iar în temeiul art. 242 alin. 2 C.pr.civ. solicită judecarea cauzei în lipsă.
C. lasă cauza la a doua strigare, pentru a da reclamantei recurente și reprezentantului pârâtului intimat posibilitatea de a se prezenta la dezbateri.
La a doua strigare a cauzei, la apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C., procuror S. A., lipsă fiind reclamanta recurentă personal și reprezentantul pârâtului intimat.
Reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C. invocă excepția inadmisibilității recursului vizavi de cererea nouă formulată pentru prima dată în recurs, respectiv a cererii privind constatarea caracterului politic al măsurii administrative aplicate reclamantei, în condițiile în care aceasta nu a formulat o astfel de cerere în dosarul instanței de fond.
C. aduce la cunoștința reprezentantei P.ui de pe lângă C. de A. C. că la f. 11 din dosarul instanței de fond există o "Precizare de acțiune";, prin care reclamanta solicită instanței să constate caracterul politic al măsuriiadministrative, respectiv a strămutării reclamantei în R. M. din anul 1940 și până în anul 1945.
Nemaifiind de formulat alte cereri prealabile sau excepții de invocat, C. declară închise dezbaterile și acordă cuvântul reprezentantei P.ui de pe lângă C. de A. C. pentru a pune concluzii pe recursul care formează obiectul prezentului dosar.
Reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C. arată că reclamanta a fost strămutată în R. M. din anul 1940 și până în anul 1945 din motive etnice și nu s-a dovedit că această măsură are caracter politic, motiv pentru care, solicită respingerea recursului.
C U R T E A
Prin sen tinț a c iv il ă n r. 456/(...), pronunț ată de T ribun alul M ar amu reș î n dosar nr. (...), s-a respins acțiunea precizată formulată de reclamanta M. I., în contradictoriu cu pârâtul S. Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, având ca obiect constatarea caracterului politic al măsurii administrative constând în strămutarea reclamantei în R. M. din anul 1940 și până în anul
1945; obligarea pârâtului, în temeiul art. 5 alin. 1 din Legea nr. 2., coroborat cu O. nr. 1. și Decretul-lege nr. 118/1990 la plata sumei de 20.000 Euro, cu titlu de daune morale.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut în considerentele sentinței faptul că, potrivit propriilor susțineri ale reclamantei, aceasta a fost deportată în perioada anilor 1940-1945, de către regimul maghiar-horthyst din acea perioadă, din localitatea L., județul Satu M. în localitatea B. S., unde a fost supusă la munci silnice și înfometată, deși avea o vârstă fragedă.
Chiar dacă reclamanta a fost deportată în anul 1940, din motive etnice, de către regimul maghiar care era la conducere la vremea respectivă, totuși această măsură nu se încadrează în textul L. nr. 2., întrucât deportarea a fost dispusă de către un alt regim decât cel comunist instaurat în R. pentru prima dată la data de 6 martie 1945.
Solicitarea reclamantei, de acordare a daunelor morale, este lipsită în prezent de temei juridic, având în vedere că prin D. C. C. nr. 1358/(...), prevederile art. 5 alin. 1 lit. a teza I din Legea nr. 2. au fost declarate neconstituționale.
Împ o tr iv a aces te i sen tințe a decl ar at recur s, în ter men leg al, re cl aman ta , solicitând admiterea recursului și, pe cale de consecință, admiterea acțiunii sale astfel cum a fost formulată, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea recursului reclamanta a arătat că în anul 1940, minoră fiind, a fost luată din localitatea de domiciliu a părinților săi, L. județul Satu M., de către regimul maghiar din acea perioadă și dusă în orașul B. S., unde a fost supusă la munci silnice grele în cariera de piatră și în exploatări forestiere, înfometată, împreună cu părinții săi, de care la un moment dat a fost despărțită.
În opinia reclamantei, această măsură de strămutare și de supunere la muncă silnică are caracter politic, încadrându-se în dispozițiile art. 5 din
Legea nr. 2. și a O. nr. 1., coroborat cu Decretul-lege nr. 118/1990.
Această măsură a strămutării sale se încadrează în textul art. 3 din
Legea nr. 2., în sprijinul acestei încadrări stând și D. nr. 2863/2000 a Casei
Județene de P., prin care i-a fost recunoscut dreptul de persoană persecutată și ca urmare a beneficiat de dispozițiile O. nr. 1..
Tot în motivarea recursului au fost invocate prevederile art. 304 pct. 8 și 9 C.proc.civ., susținându-se de către recurentă că acțiunea sa este pe deplin întemeiată, în conformitate cu dreptul fundamental prevăzut prin C. E. a D. O. și prin P. adiționale, în sensul reparării stării de neliniște de disconfort și de incertitudine ce a rezultat ca urmare a deportării tatălui său.
Pr in în tâmp in are a f or mul ată în c auz ă, p âr âtul S. Ro mân, pr in M in is terul
F in anțelor Publ ice, pr in D. G. a F. P. M. , a solicitat respingerea recursului canefondat, având în vedere prevederile Deciziei nr. 1358/(...) a C. C..
Recursul este nefondat.
Reclamanta și-a întemeiat acțiunea în principal pe dispozițiile L. nr. 2., apreciind că măsura strămutării sale de regimul maghiar horthyst, în perioada 1940-1945, reprezintă o măsură administrativă cu caracter politic în sensul reglementat de art. 3 și art. 4 alin. 2 din Legea nr. 2. și că, urmare a caracterului politic al acestei măsuri, este îndreptățită la despăgubiri morale în temeiul art. 5 alin. 1 lit. a teza I din Legea nr. 2..
Legea nr. 2., așa cum o spune însăși titulatura sa, are ca obiect condamnările cu caracter politic pentru fapte care au avut drept scop împotrivirea față de regimul comunist totalitar instaurat la data de 6 martie
1945, respectiv, măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, luate de organele fostei miliții sau securități comuniste.
Prin urmare, pentru a putea stabili dacă o condamnare sau o măsură administrativă are caracter politic în sensul pretins de art. 1 și 3 din Legea nr. 2., este necesar ca această condamnare ori măsură administrativă să fi intervenit în perioada de referință ce formează obiect al reglementării L. nr.
2., respectiv, în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989.
Or, măsura strămutării reclamantei de către regimul maghiar, în perioada cuprinsă între anii 1940-1945, pe de o parte, nu a fost dispusă de către regimul comunist instaurat în R. după 6 martie 1945, respectiv de către organele fostei miliții sau securități comuniste, iar pe de altă parte, perioada în care reclamanta a fost strămutată se situează în afara perioadei de referință ce formează obiect al reglementării L. nr. 2., adică înainte de anul 1945.
Pe cale de consecință, C. constată că situația particulară a reclamantei recurente nu se circumscrie dispozițiilor L. nr. 2., și deci, nu face obiectul acestei legi.
Nefăcând obiect al L. nr. 2., reclamanta nu poate pretinde nici despăgubiri morale ori materiale în temeiul L. nr. 2..
Oricum, textul art. 5 alin. 1 lit. a teza I din Legea nr. 2., pe care reclamanta și-a întemeiat petitul având ca obiect daune morale, a fost declarat neconstituțional prin D. C. C. nr. 1358/(...), astfel încât, în conformitate cu prevederile art. 147 din Constituția României și art. 31 din
Legea nr. 47/1992, republicată, acesta și-a încetat efectele juridice.
Decretul-lege nr. 118/1990, astfel cum a fost modificat prin O. nr. 1., nu este incident în prezenta cauză, dat fiind că acesta nu conține nicio reglementare expresă care să prevadă îndreptățirea persoanelor ce se încadrează în dispozițiile Decretului-lege nr. 118/1990 de a pretinde despăgubiri morale de la S. R.
Drept urmare, în actualul cadru procesual, chiar făcând trimitere la prevederile C. și la P. adiționale C., reclamanta nu se poate prevala dedispozițiile L. nr. 2., pentru simplul motiv că situația sa nu se situează în perioada de referință ce formează obiect al reglementării acestei legi.
Se constată, astfel, de către Curte că Tribunalul Maramureș a pronunțat o soluție legală, în cauză nefiind incidente dispozițiile art. 304 pct.
9 C.proc.civ.
Nu este prezent nici motivul de recurs întemeiat pe prevederile art. 304 pct. 8 C.proc.civ., câtă vreme, recurenta nu a dedus judecății un act juridic căruia instanța să-i fi schimbat natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic.
Așa fiind, în temeiul tuturor considerentelor anterior expuse și a prevederilor art. 312 alin. 1 C.proc.civ., C. urmează să respingă ca nefondat prezentul recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE L.
D E C I D E
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta M. I., împotriva sentinței civile numărul 456 din (...) a T.ui M., pronunțată în dosar numărul
(...), pe care o menține.
D. este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din (...).
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
C.-M. CONȚ I.-D. C. A.-A. P.
G. A. A. M.
Red.CMC/dact.MS
2 ex./(...) J.fond: G.P.
← Decizia civilă nr. 1273/2011, Curtea de Apel Cluj | Decizia civilă nr. 2031/2011, Curtea de Apel Cluj → |
---|